Excelent clipul! Chiar in ziua postarii lui am fost in Bucegi si fiind pe o poteca (nemarcata) dar aproape de un traseu marcat si povestind cu colegul meu, ceva mai tare, am reusit sa trezim ceea ce credem noi ca a fost un urs, care dormea intre niste jnepeni mari. Numai ce am vazut cum se misca tot jnepenisul si varfurile unor zade mai mici se leganau pe unde a luat-o. Am facut galagie si am remarcat cum a plecat printre jnepeni si s-a indepartat de noi, urmarind miscarea arbustilor. Mistreti nu erau, ca ei nu prea dorm in jenpeni si in plus nu stau singuri, iar capre negre nu prea stau la acea altitudine, eram doar pe la 1600 si de regula tot grupate in ciopor am vazut. In noaptea anterioara, colegul meu care a dormit in masina in Busteni a fost leganat de urs, caruia i-a mirosit mancarea lasata in habitaclu, in fata. S-a proptit cu labele din fata pe capota, ca sa adulmece mai bine. In total a lasat 3 urme de labe pline de noroi pe masina, dar din fericire nu a zgariat-o, iar colegul a spus ca a strigat ferm catre el cand s-a trezit ca nu stia ce se petrece, initial a crezut ca a fost cutremur, pana l-a vazut pe urs pe geam. Anul acesta am mai vazut un urs tot in Bucegi, a fost de treaba, a asteptat sa urcam pe o vale vreo 30m mai sus de zona unde era el, noi nu l-am vazut cand am urcat, dar sigur ne monitoriza, eram 3 oameni si povesteam. El a asteptat sa ne indepartam si atunci a coborat si el pe vale, pe sub noi, venind de pe o laterala. Dupa ce a mers un pic s-a pus pe burta si a alunecat pe zapada, ajustand directia cu botul. A fost foarte interesant de vazut, de la distanta ni s-a parut chiar amuzant. O singura data ne-am intalnit cu ursul pe o poteca foarte ingusta, spre inserat (tot nemarcat) si desi am facut multa galagie, am fluierat etc, am avut deja si frontalele pornite, dupa 15 minute de incercari de a-l face sa se indeparteze ne-am dat batuti si am coborat intr-un valcel, ocolindu-l, desi a fost un pic greu. Statea si se uita la noi si nu vroia sa cedeze, era un urs tanar. Dupa ce i-am lasat drumul liber s-a dus usor in directa de unde veniseram noi. Din fericire, toate aceste intalniri au fost pasnice si sper ca se vor mentine la fel.
Cel mai recomandat sa ai la tine cind te intilnesti cu ursu e kalasnikovu .pe foc automat. Ursu e mai mare mai rapid si mai puternic decit orice om si numai idiotii si criminalii vin cu idei ca n ai voie ca drepturile animalelor ca e de ce au oamenii case acolo ca e teritoriul ursului . Sa i vad pa civilizatii si iubitorii animalelor in locu la oamenii care s vinati de urs ce mai zic
M-am intalnit de 2 ori cu ursul in timp ce urcam. Am fugit unul de altul de fiecare data :) In ultimii ani sunt atat de multi ursi, si multi s-au obisnuit atat de tare cu oamenii incat nu mai merg decat pe trasee marcate. Inainte ma duceam aiurea sub o stanca cu o prelata si un foc langa mine si toate erau bune. Azi mi-e frica si sa merg dupa bureti :D Mai ales ca alertele cu ursi curg una dupa alta. Trebuie controlata populatia de ursi intr-un fel sau altul...
Pe dracu. Pe vremea lui Ceausescu, cand singurul "dusman natural" al ursului era dictatorul, erau mai multi ursi ca azi. Atata ca nu era dezmatul de azi care distruge padurile si nenoroceste fauna. Eu le-as interzice prin lege idiotilor de români accesul in paduri.
In 2022 am venit in concediu in Romania si in 2 drumetii m-am intalnit cu ursul in ambele. In prima urcam catre Sapte Scari in Piatra Mare si am dat nas in nas cu o ursoaica cu 2 pui chiar inainte de canion. A doua oara veneam din Fagasarului si pe drumul forestier Valea Rea era un urs care "controla" un loc de camping. 2 drumetii, 4 ursi!
Felicitari! Ai muncit nitel, dar este, cred, cam cel mai bun, complet material despre acest subiect. Exact cum ai spus, semnalarea prezentei noastre prin zgomote constante, poate constitui motivul pentru care n-am vazut (inca 🙂) in drumetii ursi, ci doar urme. Ideal, formarea unui grup de 3-4 persoane, desi o drumetie solitara este inegalabila, iar prezenta unui spray special pentru ursi ajuta psihic, impotriva cainilor si chiar a ursilor, tinand cont de filmuletele americanilor. Inca o data felicitari pentru subiect, abordarea profesionista! P.s. ti-am mai spus-o, din pacate, cu astfel de materiale tehnice nu vei avea succes comercial(vizualizari fara numar). 🙂
Mulțumesc! Într-adevăr turele solitare au un farmec aparte, dar și un risc ceva mai ridicat. Lăsând deoparte partea comercială, dacă un astfel de video ajută puțin și schimbă ceva în bine, este deja un succes!
@@TransylvanianHikerROo întrebare: de ce ai pe tricou numele unui ministru de externe al Ungariei din perioada Marii Uniri? Și de ce este județul Mureș în așa-numitul "Ținut Secuiesc" dacă are populație majoritar română? Vă mulțumesc anticipat!
@@TransylvanianHikerRO eu întreb de "Ținutul Secuiesc". De când este județul Mureș acolo? Mai mult, aflu că și M-ții Bucegi ar fi la granița acestei noi entități. Cum așa?
@@TransylvanianHikerRO colonizatorul tot colonizator, normal ca nu ii raspunzi taranului de roman, cum sa raspunzi tu marele boier ungur pulimii romanesti. E culmea si tupeul cu care te-a intrebat saracul, auzi de ce porti tricou cu tinutul secuiesc care are granita la muntii Bucegi !? Nu stie taranul ca de la Craiova in sus totul e patrie ungureasca
M-am întâlnit cu 13 urși in sălbăticie. Pot să-ți spun că uiți în acele momente ce ar trebui să faci. Dacă-ți dă zile Dumnezeu, trăiești în continuare. Dacă nu, nu.
Esti un cretin. In 35 de ani de batut muntii României (dintre care, 7 ca ghid in Retezat) am intâlnit ursul de 19 ori. Cu oarece emotii, dar fara niciun atac. Am mai intalnit 6 ursi si la Lake Tahoe, in nordul Californiei, din aia "adevarati", grizzly, pe lânga care ursii nostri bruni sunt un fel de copii de scoala generala, unii goniti de oameni din curtile lor, in ziua cand se ridica gunoiul, dar si o ursoaica cu doi pui care a venit sa faca baie in lac, chiar pe plaja plina de oameni. Fara sa fie chemata infanteria marina sau aviatia. Oamenii s-au tras, usor, in stanga si in dreapta, lasandu-i un culoar de vreo treizeci de metri latime si atat. S-au multumit sa pozeze si sa filmeze balaceala, fara urlete si alte românisme. Dupa un sfert de ora, ursoaica si-a luat puii si a plecat, supravegheata, de la distanta, de doi rangeri. Ca sa se intoarca pe munte, "echipa" a avut de strabatut prin oras peste un kilometru. Si a facut-o, fara niciun incident. Asta este diferenta dintre un popor civilizat si cireada noastra de vite idioate.
De doua ori m-am.trezit dimineata cu blănosul in cort. Pur si simplu dormea langa mine, ultimul a incercat chiar a desfacut sacul de dormit sa intre si el. Foarte indraznet. Foarte utile informatiile, mult succes in ceea ce faci!
@@catalinsegarceanu4524 nu frate, stiu cum e. Eu odată m-am trezit cu un crocodil în baie. Evadase de la zoo și a întrat pe geam. Noroc ca nu avea gânduri rele. S-a așezat pe veceu și si-a aprins o țigară liniștit, pana am ieșit eu din cada. Ce spaima am tras...
Foarte informativ acest video. Noi traim in Colorado si facem saptamanal hiking in Rocky Mountains. Avem si noi ursi pe aici, de aceea spray-ul este nelipsit. In afara de ursi, avem si multi mountain lions. Inca nu ne-am intalnit cu nici unul, nici nu imi doresc. Oricum, video-ul tau mi-a clarificat multe nelamuriri, multumesc.
Cand m-am intalnit cu ursii, m-am facut ca nu ii vad, asta am crezut ca au facut si ei, ca parca s-a uitat unu la mine, apoi a intors capul, dar cand colo nu m-au vazut, ca erau vreo 50m. Ursu din pacate/fericire nu "bate" bine la distanta medie, aude foarte bine, te simte, mai ales daca ai mancare, dar de vazut nu prea te vede, doar daca dai bot in bot cu el.
Nu inteleg de sa mai cutreieri muntii ca altadata daca pur si simplu te inhami automat la o f posibila lupta de supravietuire, si chair daca nu ai acest ghinion, toata experienta montana ramane una stresanta, nicidecum o recreere in aer liber, dar in fine probabil ca privesc eu lucrurile mai particular si inca nu avem suficient de multe incidente grave pt ca fie luate masuri serioase
Personal, pentru mine ieșirile în natură sunt necesare pentru sănătatea mea mentală și fizică. Stresul de frica ursului este minimă în cazul meu, poate adevărul este undeva la mijloc, pe mine mă deranjează mai mult diferite specimene care fac gălăgie în feluri din ce în ce mai creative 😑 Poate sunt eu naiv, dar am speranța că situația se va îmbunătăți și ne vom reîntoarce la o stare asemănătoare cu ce am avut în trecut.
Si eu mergeam km prin paduri, dupa cativa ani numai lenjerie intima femeiasca, Adam si Eva la populat lumea, mancare aruncata, pungi, sticle, cine i,a invatat, doar s,au modernizat si martinuțz.
@@TransylvanianHikerRO Da, dar te poți recrea și pe trasee mai scurte, nu să ajungi în vârful munților sau în pădurea adâncă, dacă mai există. Eu personal nu am întâlnit urs decât în copilărie și nu nas în nas, ci mai treceau unii deasupra grădinii noastre și ne priveau, apoi își vedeau de drum. Aveam gardul la marginea pădurii. Dincolo de gardul nostru era pădure. Culmea e că nu a coborât niciodată să ne atace deși ne priveau atent. Desigur, noi nu ne uitam la urs, ne vedeam înainte de treburi fără să ne agităm. Probabil pentru că îl ignoram, pleca, dar după ceva timp auzeam că au mai împușcat câte unul care ajungea așa de jos, în preajma caselor oamenilor. Dar se întâmpla rar pentru că atunci pădurarii erau trimiși de ocolul silvic să lase mâncare urșilor în pădure în locurile unde știau că umblă frecvent. În afară de asta, culegerea de fructe de pădure se făcea organizat și numai din anumite locuri, ca să le mai rămână și urșilor ceva de mâncat. Dar în drumețiile mele am dat mereu de urme de labe de urs.
@@ENERGY1000000 Și traseele scurte dar și cele mai lungi în adâncul naturii își au farmecul și din punct de vedere al ursului cele scurte nu sunt neapărat mai sigure, vezi tragedia de pe Jepi, o potecă foarte populară.
@@TransylvanianHikerRO Nu se știe ce s-a întâmplat acolo. Prietenul fetei s-a salvat. Ea a fugit și ursul s-a luat după ea, dar era de fapt o ursoaică tânără care bântuia de multă vreme pe traseele oamenilor și se ținea după ei, fiind prietenoasă. Oricum, la autopsie au spus că a murit din cauza căzăturii în râpă, fracturi multiple, dar și pentru că pierdut sânge acolo unde a agățat-o ursoaica de picior. Am reținut că acum în iulie ursoaicele pot fi în călduri și sunt mai agitate ca de obicei.
Nu putem fi siguri că se vor speria în 100% din cazuri, din moment ce au crescut generații de urși fără frica de a fi vânați. Poate în câțiva ani situația va fi alta.
Fratioare am avut ghinionul sa dau nas in nas cu un urs brun de aproximativ 500kg in urma cu vreo zece ani undeva in masivul retezat ! Ai dreptate mare cu copacii cazuti jos ca acolo era dormind ,norocul meu a fost ca am facut galagie si am reusit sa il trezesc din timp ci nu sa il surprind!parerea mea e ca o data ce vezi ursul,vorba aia te caci si pisi pe tine in acelasi timp e adevarata😂 p.s mai trebuie sa caram si un cutit mare din lemn cioplit deoarece e foarte eficient in raderea cacatului de pe chilot ,doamne ajuta !
M-am intalit si eu cu ursul in Retezat, coborand dinspre Varful Peleaga spre poiana cu acelasi nume. Duminica asta s-a intamplat, m-a uimit dimensiunea, agilitatea si viteza. Am urlat si a fugit, dar mi-am dat seama ca daca isi propunea sa ma omoare nu aveam nici o sansa, eram si in coborare pe o poteca dificila, nu puteam face nici macar pe mortul
Chiar daca nu te-ai intalnit vreodata cu ursul materialul este foarte util.Intamplator si eu am umblat mult prin Carpatii Orientali si prin Muntii Apuseni sau prin Retezat dar in afara de urme n-am avut ghinionul sa intalnesc vreun urs , este adevarat ca pana in urma cu cativa ani populatiile de urs nu erau la nivelul de acum.
Foarte bune informațiile, Mulțumim! Un singur aspect îmi scapă, din documentația personală am înțeles ca sunt 2 mari diferențe între ursul brun și ursul negru, ma refer ca și comportament. La ursul brun care îl întâlnim în România nu ar trebui în nici un caz sa facem ceva împotriva acestuia, adică nu strigăm la el și nu trebuie sa părem cumva că atacăm sau reacționam agresiv iar acest comportament funcționează doar la ursul negru, la cel brun suntem doar pe defensiva sub orice formă iar la cel negru, cel "furnicar" părem mari, încercăm să îl intimidam.Spun bine asta?
În principiu da, cel negru este mai fricos din fire, dar când arată ”interes” sau atacă este foarte periculos și foarte probabil face asta cu scop predator. Problema se complică în cazul urșilor bruni, care s-au obișnuit cu omul, care umblă prin sate, orașe, gospodăriile omului, sau sunt hrăniți de turiști. La ăștia comportamentul este aproape imposibil de prezis, la fel și reacția cea mai bună.
@@TransylvanianHikerRO este clar cum trebuie să procedăm dacă întâlnim printr-o minune în Transilvania ursul negru american (probabil venit cu avionul), sau ursul negru asiatic, dar ce facem dacă întâlnim acolo ursul polar? Asta-i marea întrebare!😆👍
Primele secunde ale clipului sunt de ajuns. Omul ember spune clar ca n-a vazut urs in viata lui dar dupa aia vine cu sfaturi de expert despre ce si cum sa faci daca dai de dihanie . Probabil ca multe dintre ele sunt in regula si s-ar aplica cat de cat in cazul unei intalniri reale. Dar cam in aceeasi masura ca invataturile lui Arsenie Boca pentru femei insarcinate sau ale celuilalt barbos influencer de pe Athos, singur pe bolovanii aia de o gramada de ani, pentru viata de familie. Sunt bune informatiile de orice fel daca cel care le primeste are capacitate de discernamant. Insa jumatati de teorii indrugate de dragul vizualizarilor sunt mai degraba periculoase, creaza unora impresia ca stiu ce fac si vor fi foarte surprinsi ca viata nu e ca pe tik tok (sau youtube, same shit these days). Ca sa nu fie doar hate, caci asa-i zice azi daca incerci sa ai o opinine diferita, unele sfaturi din video functioneaza, din experienta mea personala. Mi-am petrecut toate vacantele din copilarie in Harghita, la bunicii mei, zi de zi in padure. Nu am vazut urs dar semne ale prezentei animalului, din belsug. Excremente, zilnic, par pe copaci, crengi de pomi fructiferi rupte toamna, urme in noroi dupa ploi. Asta in copilarie, probabil am avut noroc ca n-aveam fluiere, companie, nu vorbeam de nebun singur in padure dar din cand in cand calcam pe crengi uscate ca sa trosneasca cu zgomot si tuseam mai tare. Singura intalnire reala cu ursul am avut-o acum vreo sapte ani, la cules de ciuperci, in apropiere Darmanesti, judetul Bacau. Ma intorceam de la ciuperci de la vreo 10 km de localitate si pe un drum judetean (desi e prin padure, duce la Castelul Ghika si e un drum pe care circula masini) care la momentul ala era destul de animat, am vazut cel putin zece masini la coborare si am auzit ceea ce parea a fi o tabara de copii la castel, am dat nas in nas cu un urs de vreo 3-4 ani. Kilogramele si inaltimea in greaban le masoara din privire doar specialistii si povestitorii de la tara. Maricel, mortii lui! Era intr-o curba, el/ea/they/fuck knows urca in alegare si i-am auzit pasii, m-am uitat in josul drumului si ne-am intersectat privirile. Cum dracu` eviti contactul vizual, cum zice in video, in secundele alea? S-a oprit la 6-7 metri de mine, a ridicat botul si si-a miscat narile, m-a mirosit sau a adunat informatiile olfactive ale zonei, poate. Eu am ridicat, probabil mai mult din instinct, desi stiam ca e bine sa faci sa pari mai mare nu cred am facut-o rational, doua sacose cu ciuperci Macrolepiota Procera, pe care le aveam in maini(cum zice la video). Ursul a facut un fel de mic salt, si-a infipt ambele labe din fata in noroiul drumului si a luat-o la fuga in jos prin padure. Toate astea s-au intamplat cat ai zice "peste". Un peste mai mare, moldovenesc, cuvintele mele adresate celui care ma insotea, socrul lui frate-miu, aflat cumva dupa curba la doi metri de mine si cu vederea blocata de niste tufisuri si de un mic sarpe pe care-l vazuse pe drum fiind: " Ursu`, nea Mitica, baga-mi-as p###!". Am analizat mult acea intalnire ulterior. In primul rand, de ce reactia verbala instictiva a fost aia. Oricum, ideea nu era sa va spun povestea mea ci sa sugerez ca niste relatari reale ale unor evenimente care chiar au avut loc ar ajuta mult mai mult decat niste sfaturi amestecate din teorii neverificate. Exista studii de specialitate care au un sambure de adevar. De ce doar un sambure, o frantura? Te-ai lua dupa specilaistii de la Romsilva? Dupa vanatori? Dupa ONG uri? Toti au mic sau mare interes sau o doza de prostie sau orbire in fuctie de interes. Si sunt aia care s-au intalnit cu ursul. Nici de acolo nu le iei de bune pe toate, ciobanii o sa-ti zica ca l-au alergat cu bota , cretinii din Constanta ca i-au dat paine pe marginea drumului ca le-am taiat padurile si tot asa. Daca le aduni pe toate, poate iese ceva de bun simt. Comentariile sunte cea mai buna parte educativa a acestui video "rezultat al unei lungi documentari" . El ,in sine, baszd meg, egy sapka szar!
Köszönöm pentru comentariul lung, care tl;dr povestește o întâlnire cu ursul și argumentează, că fără practică, teoria n-are niciun rost, ba face mai mult rău. Bineînțeles teoria-i teorie, dar practica ne-omoară (în cazul ăsta sperăm totuși că nu) și la fața locului stau altfel lucrurile, dar totuși cred că nu strică nici niște cunoștințe teoretice. Poate chiar datorită lor nu m-am întâlnit cu ursul în 35+ ani de drumeții montane (și datorită norocului), dar la propoziția aceea nu mai ajung comentatorii care se leagă de intro. În ”lunga mea documentare” bineînțeles am parcurs și relatări de înâlniri concrete, practice și nu cred că am zis ceva care să le contrazică, sau care ar fi fost contraproductiv în acele cazuri. Mai mult, dacă pornim doar de la relatări concrete cum sugerează domnul Romeo și ignorăm părerile experților (de orice organizație ar aparține ei), care probabil au avut de-a face cu mult mai multe experiențe concrete față de ce găsim noi, riscăm să tragem concluzii incorecte (pentru că poate facem un cherry picking voluntar sau involuntar). Da, avem niște comentarii interesante, care îmbogățesc conținutul, aici suntem de acord, în rest nu prea, mai ales nu cu stilul exprimării în unele locuri. My two cents, ”kezicsokolom”
Un profesor din domeniul ecologiei, spunea ca inclusiv culesul de ciuperci, fructe de padure, reduce din hrana ce ar putea fi a ursilor. Eu n-am cules niciodata vegetale din padure, fara sa stiu ca trebuie sa fie pentru ei, dar acum cu atat mai mult nu mai iau in calcul. Omul vrea sa ia el tot, mai ales acum cand avem oferte de ciuperci, fructe de tot felul in magazine. Sa nu-mi luati in nume de rau, dar eu asa cred.
Nu s-a facut un studiu ce se intampla daca ii arunci un borcanel cu miere desfacut. E un subiect tabu deoarece in principiu nu se arunca mancare la urs deliberat. Dar vorbim de exceptii si atacul este o exceptie. In asemenea situatie unele reguli se arunca pe fereastra. Este foarte posibil ca in timp ce linge un borcanel de miere sa te poti indeparta
Nu am găsit un studiu de acest gen. Există riscul să se întoarcă după mai multă mâncare după ce termină cu mierea și pe termen lung să asocieze omul cu mâncarea. Dar atacul într-adevăr este o excepție care ar putea întâri regula.
Ar fi interesant un material despre cum sa previi un urs sa te viziteze in propria curte, in cazul in care ai casa la munte/deal si deci exista acest risc.
Da, ar fi de zis câteva lucruri despre stocarea gunoiului, protejarea animalelor, instalarea gardului electric. În limba engleză există câteva videouri cu informații relevante, cum ar fi: th-cam.com/video/Thv_eYXs0XU/w-d-xo.html
@@ENERGY1000000 Mersi de sfat. Partea cu grătare ma intristeaza. M-am gandit si eu la asta. O sa trebuiasca sa ma deplasez intr-un alt loc, mai izolat, ca sa fac gratare.
Eu am intrebat pe bunicu ce fac daca gasesc ursu pe drum ca mergam la școală. Sp puneți PIPER în geanta ta .luam piper .lam întâlnit și jurul meu am dat piper praf .atunci juriul tău cât poti sa arunci
@@TransylvanianHikerRO Spray, cuțit, mancare pt caini, corn pt zgomot de fregvență joasă...nu ar trebui să lipsească din rucsac în drumeție...în situații limită unii găsesc energii nebănuite. Cu căini ciobănești funcționează uneori și tactica de a te arunca într-o rîpă...adică să îî dispari brusc din orizontul vizual...ar trebui să funcșioneze și cu ursul. Posibil să funcționeze și ascunsul după un copac mai gros sau urcatul în copac dacă ai timp...știu că se urcă după tine dar...e mai vulnerabil și poți săi dai cu cuțitul, sprayul sau cu un băț în ochi și bot.
Multa teorie in clip, vino in ph Sa faci practica, 24 de drumeti in Tara si afara, Un singur atac am avut, dar am fost ferm si a fugit, in rest ia vazut 200 m de mine, depinde si de starea mentala Nostra.un urs daca e nervous trebuie ocolot Mai bine, spor LA videclipuru
Sfaturile sunt bune, dar eu mai intai ar trebui sa ma gandesc unde sunt: in Romania, sau in Canada? Ca sa-mi dau seama ce tip de urs e, ce tehnici sa aplic, toate astea dupa ce am terminat de facut pe mine si de urlat la sot sa nu cumva sa fuga, pentru ca e ingrozit de ursi. O sa-mi cumpar un spray anti-urs, si ca orice crestin, il voi ruga pe Sfantul Modest sa calmeze ursul, ca el stie cu animalele. Eu cred ca scapi numai cu voia lui Dumnezeu, dar totusi prefer sa ascult sfaturi de dinainte. Asadar merci pentru clip!
Nu putem fi siguri că se vor speria în 100% din cazuri, din moment ce au crescut generații de urși fără frica de a fi vânați. Poate în câțiva ani situația va fi alta.
Dacã tot porți portretul ãla pe tricou : tu ştii cã armata românã a fost in 1919 in Budapesta şi i-a salvat pe unguri de vreo 25 de ani de "binefaceri ale comunismului " ?
Mulțumesc 👍pentru această ,,,lecție,,🤗pe cînd următoarea ,,lecție,,🫣-:---,,cum ne putem apăra de parlamentari ,primari ,popi ,etc .🤷care nu Sint ,,,vinati,, li se înmulțește numărul ,și mai și devorează pe viu .🤔
Ești ,sigur , 👍Sint convins ,destul de inteligent că să ști că ,,, animăluțele,,,Sint mai inteligente ,🤔sau mai legate de natură,(poate și de Divinitate ) dacă îmi permiți,decit multi ,,,,,semeni de ai noștri.🙏🙋❤️🙏🤗
Super doar că aoleo, cine face pe mortul când ursul mănâncă şi cadavre, risc mare. Chiar s-a întâmplat prin Canada sau US cred, o fată urmând procedura, a fost muşcată ori chiar mâncată, în tot cazul a murit la scurtă vreme.
@@TransylvanianHikerRO Ce-i drept da, pentru cine rămâne paralizat de spaimă ori mai ştiu eu, e varianta unică, altminteri rugăciune ori pumnaci in nas şi-n felinare, asta pentru cine tine tare la viata şi aşa trecătoare.
Nu înțeleg unde vrei să bați. Bineînțeles, că au fost mai multe victime cauzate de accidente rutiere. La fel cum au fost mai multe persoane care au ieșit pe stradă, față de cei care au intrat în pădure. Dar probabil chiar și procentual e mai periculos să te urci în mașină decât să ieși la o plimbare în natură. Asta nu înseamnă, că n-are rost să minimizăm riscurile în ambele cazuri.
În perioada 2019 - 2023 în România au murit 8467 persoane și 24629 au fost grav rănite în 29070 accidente rutiere potrivit statisticii Poliției Române. În ultimii 20 de ani 26 de oameni au fost uciși de urși și 274 au fost grav răniți, potrivit Ministrului Mediului.
Eu am o intrebare, daca autorul acestui clip nu s-a intilnit niciodata cu un urs in salbaticie cum da sfaturi il legatura cu ce sa facem daca ne intilnim cu ursul? Pe ce se bazeaza aceste sfaturi? (ca pe experienta proprie sigur nu)
@@gaborszadai1992 ,no, I'm not. I understand some Hungarian because I live in Harghita County and I've got a lot of Hungarian friends. Unfortunately my Hungarian is not good enough for a proper conversation, that's why I've answered in English.
Nu știu, probabil pentru că este un video mai vechi și YT n-a anunțat încă nimic oficial în legătură cu adăugarea noilor limbi pentru subtitrare automată, dar am observat și eu că la videouri noi apare și în română. Am încercat cumva să-l forțez la acest video, fără noroc deocamdată.
Le-aș folosi doar dacă ursul pare agresiv, altfel e posibil să-l provoace. Dat fiind că la noi e interzisă vânarea urșilor, e posibil ca ursului să nu-i fie frică de pocnituri puternice.
@@RubenAndrus Acest spray face diferenta dintre un fraier care se lasa in voia hazardului de a fi sau a nu fi omorat de un urs si un smecher care tine la viata sa si a a familiei sale..Daca tu ai spray-ul la tine si chiar daca ai facut pe tine dar apesi totusi pe aacel buton vei deveni un erou care a salvat viata lui si a familiei sale si vei fi apreciat enorm pentru asta chiar daca ai facut pe tine.
In mod ideal nu campati la el acasa . Daca o faceti va asumati riscul de a intilnii unul agresiv si crddetima nu ati vrea sa intilniti unul de genul asta au ghiare foarte ascutite musca si arunca cu pietre .am vazut din pacate o persoana atacata de urs nui o gluma lupta cu ursul
Daca aia peste 10 mii de ursi , cati sunt in loc de 2mii , cat suporta supfrafata Ro !, si-ar plati impozitelepe case si teren ar iesi tara si ue si slaba ucraina din criza.
Este riscant. Au făcut americanii niște statistici, că ei au state unde au voie cu arme și a reieșit, că cei care au folosit arma împotriva ursului au avut mai multe probleme decât cei care au folosit spray-ul. Bine, acolo sunt mulți urși grizzly, mai mari și mai agresivi decât ai noștri.
@@TransylvanianHikerRO Cati americani ce au fost inarmati au fost omorati de ursi ? Eu nu am gasit nici unul. Tot niste femei in varsta au avut si ei victime.
Sunt mai multe date din care reiese, că sprayul a funcționat în 90%+ din cazuri, iar arma undeva la 50-85%. În mod interesant, un studiu din 2012 a ajuns la concluzia, că pistoalele au fost mai eficiente decât puștile (vezi primul link). www.bear-hunting.com/2019/8/firearm-vs-bear-spray www.cbc.ca/news/science/spray-more-effective-than-guns-against-bears-study-1.707738#:~:text=Canadian%20and%20U.S.%20researchers%20announced,per%20cent%20of%20the%20time. above.nasa.gov/safety/documents/Bear/bearspray_vs_bullets.pdf
Toti vorbesc despre tot felul de masuri care mai de care mai ciudate, dar Autoritatile cand dau de un urs agresiv ce fac ? Simplu: Il impusca ! E singura variata care functioneaza cand te intalnesti cu un pradator mare ce te ataca. Oricine are o arma de vanatoare si e atacat de urs l-ar impusca, restul ori nu au acces la arme, ori sunt ipocriti.
Sunt paduri destule , de fapt mai mare suprafata decat in 89. E propaganda ongeurilor platite din afara , exista interese in sabotarea turisnului , agriculturii , pastoritului in Ro. Inmultirea absurda a unui pradator inutil in numar asa mare e doar o unealta .. printre altele.
The Capital of _Maros vármegye_ (in vlachian: Județul Mureș) is _Marosvásárhely_ (in vlachian: Tirgu Mureș). Marosvásárhely belongs to _Székelyföld_ (in latin: Terra Siculorum)🇭🇺✌🏻...
@@mag62109 I don't speak vlachian, it is google translate: Soarta ulterioară a țărilor după al Război Mondial este discutată în Trianon. În mijlocul audierii, delegatul maghiar anunță că vrea să ia cuvântul. - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Ceilalți nu prea înțeleg, președintele întreabă dacă ungurul ar dori ca comentariile lui să fie înregistrate. - Nu, nu trebuie. Doar spuneam... Procesul continuă, ungurul dorește să vorbească din nou: - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Ei întreabă din nou, vrei să-l înregistrezi? spune: - Nu e nevoie, tocmai spuneam... Procesul continuă, ungurul cere din nou permisiunea de a vorbi: - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Capul delegatului roman este deja rosu! El țipă: - Dar nici atunci nu eram aici! Ce este maghiara: - Ei bine, hai să înregistrăm asta😀✌🏻🇭🇺. The further fate of the countries after World War I is discussed in Trianon. In the middle of the hearing, the Hungarian delegate announces that he wants to speak. - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. The others don't really understand, the president asks if the Hungarian would like his comments to be recorded. - No, you don't have to. I was just saying... The trial continues, the Hungarian wishes to speak again: - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. They ask again, do you want to record it? Says: - No need, I was just saying... The trial continues, the Hungarian again asks for permission to speak: - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. The Romanian delegate's head is already red! He screams out: - But we weren't even here then! The Hungarian guy: - Well, let's record this 😀✌🏻🇭🇺. Trianonban tárgyalnak az országok további sorsáról a világháború után. A tárgyalás közepén jelentkezik a magyar küldött, hogy szólni kíván. - Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat. A többiek nem igazán értik, kérdi az elnök, szeretné-e a magyar, ha a hozzászólását jegyzőkönyvbe vennék-e. - Á nem, nem kell. Csak úgy mondtam... A tárgyalás folytatódik, megint szólni kíván a magyar: - Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat. Megint kérdik, jegyzőkönyvbe akarja-e vetetni? Mondja: - Nem kell, csak úgy mondtam... A tárgyalás folytatódik, a magyar megint szólásra kér engedélyt: - Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat. A román küldöttnek már vörös a feje! Üvöltve kifakad: - De hiszen akkor mi még itt sem voltunk! Mire a magyar: - Na, ezt vegyék jegyzőkönyvbe 😀🇭🇺✌🏻...
Spray pentru urși pe emag.ro (link de afiliere): l.profitshare.ro/l/11991181 URMĂREȘTE ÎN CONTINUARE Am campat pe teritoriul urșilor în Munții Parâng th-cam.com/video/7kS0r-buUWc/w-d-xo.html Drumeție singur în Făgăraș în ceață, ploaie și întuneric th-cam.com/video/eiqPnL4YWKo/w-d-xo.html Cumpără orice folosind linkurile de mai jos să ajuți canalul: Emag l.profitshare.ro/l/11990609 Decathlon bit.ly/3vVaSZ1 Hervis bit.ly/3Q0HNCe
F bun videoclipul, DAR MULT MAI BINE AR FI SA SE DEA LEGEA URGENT PENTRU A FI VÂNAȚI! SUNT F MULTI SI NU ADUC NICI-UN BENEFICIU ȚĂRII. ONG-URILE CARE II APARĂ SA LE DUCA CAMIOANE CU MANCARE SI ATUNCI AR STA SATUI SI POATE NU AR MAI ATACA OAMENII. CÂȚI OAMENI TREBUIE SĂ FIE OMORÂȚI PTR A SE DA LEGEA MAI REPEDE??
Problema este, că dacă primesc mâncare de la oameni devin prea leneși pentru a vâna și asociază oamenii cu hrana, deci pe termen lung le faci rău, cum am explicat și în video.
Și ne-a mai învățat încă ceva: că județul Mureș, cu populație majoritar română, face parte din "Ținutul Secuiesc". Dar asta este când ai un tricou cu chipul ministrului de externe al Ungariei din 1929...
@@TransylvanianHikerRO în fine, să trăiască Republica Populară Secuiască liberă și independentă. Unde până și urșii o să aibă nevoie de viză să intre. Iar românii o să fie desigur tratați ca cetățeni de vază, cum e datina locului :)
E util ce zici, dar NU e voie să arunci cu nimic spre el!! 2.NU e bine să porți îmbrăcăminte de culori țipătoare! 3.Când campezi, trebuie să ardă focul neaparat!Şi înainte de a mânca, aprinzi un foc! 4.Bărbații trebuie să "deseneze" un cerc în jurul taberei cu urină! Dacă are de ales între femei şi bărbați, 95% din cazuri, va ataca femeile! 5.ÎNTOTDEAUNA trebuie să ai un spray bun, de calitate la îndemână! Nu faci ture de nici un fel fără un spray valabil!! Vorbesc din experiență de peste 30 de ani in domeniu! Good luck every1!
3 - Nu ai mereu posibilitatea să faci foc, de exemplu în zona alpină, sau în rezervații. 4 - Am încercat asta o dată, n-am reușit să țin deoparte nici câțiva vulpi 😅 Probabil pentru că era lângă Transfăgărășan și erau obișnuiți cu omul.
@@TransylvanianHikerRO niciodată nu se apropie dacâ ai un foc sănătos...de ex un foc lung😉 (Eu nu campez în zone unde e interzis focul). Az őseink tüzzel riasztottàk őket... Csinàltam 1 làngszòròt is WD 40 esből😉
@@TransylvanianHikerRO nu-l bagă în seamă, e răutăcios. Eu scriu aici comentarii să îți ajut la promovarea canalului. Mai multă lume are nevoie de genul ăsta de informații. Stau burtoșii la mici și bere în loc să iasă la aer curat pe cărări de munte!
Eu de cativa ani merg intro padure sau ce a mai ramas din ea ca s-a taiat la greu copacii,si mai culeg urzici,macese ,etc.pana in acest an nu am intalnit decat cerbi ,arici ,bursuc,veverite,dar acum intro zi se lasase seara ,si am auzit fosnetul frunzelor uscate ca ceva se apropie,am crezut ca e vreun caine sau cerb,dar dupa ce a scos asa un sunet ca de fiara,mi-am dat seama ca poate fi vorba de urs,nu l-am vazut ,m-am dat intro parte din poteca si in apropiere dupa ruinele unei cladiri,pana ce a trecut,se pare ca mi-a mirosit urmele,dar nu a venit imediat ,vre-o 2-3 mai tarziu dupa lasarea inturicului,ce ma surprinde ca zona nu a fost frecventata de ursi,este in apropiere si o cale ferata circulabila,daca il lovesc cu pietre am sanse sa se sperie,sau daca pornesc lanterna brusc la telefon?daca arunc cu petarde sau daca i pun laserul pointer in ochi?
E important să-ți faci simțită prezenta prin vorbit, cântat, chiar dacă ești singur, așa probabil se poate evita o întâlnire. E important să nu surprinzi ursul. Un comportament agresiv are rost doar în cazul în care ursul clar vrea să atace.
Se spune că dacă te caci pe tine de frică , ursului nu-i plac mortăciunile care put a hoit , și fiindcă nu mai prezinți nici un interes pentru el , se ìndepărtează de tine și astfel scapi cu viață .
..Cum să supraviețuiești in fața unui urs?...Simplu, când vezi că ursul se apropie de tine, stai pe jos și spui tare ...MOR ! MOR! MOR!....Când ursul se apropie și te aude , îți spune - De ce mori, mă ,că nu ți-am dat nici o labă?!...Și pleacă cu lehamite !...
Oamenii au devenit prea sensibili si prea slabi. Sa va povestesc caz concret de pe vremea cand era bunicul copil ( inainte de WW2 ). A luat-o razna la circ un urs polar de caldura, a atacat o femeie si a ranit-o si ii pazea corpul inconstient. Si ce crezi ca au facut ? Un tigan ursar, a intrat peste urs cu o ranga de fier, si a inceput sa ii dea cu sete in cap, cat era ursul de turbat, cum se ridica isi luat o teava in cap, dadea cu asa sete de au crezut aia ca il omoara, dupa vreo 5 rangi luate peste bot si intre ochi s-a facut mielusel si nici nu a fost nevoie sa-l impuste. Ursul e tot animal, nu e monstru, simte durere, simte frica. Cu o ranga il poti si omora, dar nici un animal cand se simte in pericol de moarte nu o sa stea sa fie omorat.
Excelent clipul!
Chiar in ziua postarii lui am fost in Bucegi si fiind pe o poteca (nemarcata) dar aproape de un traseu marcat si povestind cu colegul meu, ceva mai tare, am reusit sa trezim ceea ce credem noi ca a fost un urs, care dormea intre niste jnepeni mari. Numai ce am vazut cum se misca tot jnepenisul si varfurile unor zade mai mici se leganau pe unde a luat-o. Am facut galagie si am remarcat cum a plecat printre jnepeni si s-a indepartat de noi, urmarind miscarea arbustilor. Mistreti nu erau, ca ei nu prea dorm in jenpeni si in plus nu stau singuri, iar capre negre nu prea stau la acea altitudine, eram doar pe la 1600 si de regula tot grupate in ciopor am vazut.
In noaptea anterioara, colegul meu care a dormit in masina in Busteni a fost leganat de urs, caruia i-a mirosit mancarea lasata in habitaclu, in fata. S-a proptit cu labele din fata pe capota, ca sa adulmece mai bine. In total a lasat 3 urme de labe pline de noroi pe masina, dar din fericire nu a zgariat-o, iar colegul a spus ca a strigat ferm catre el cand s-a trezit ca nu stia ce se petrece, initial a crezut ca a fost cutremur, pana l-a vazut pe urs pe geam.
Anul acesta am mai vazut un urs tot in Bucegi, a fost de treaba, a asteptat sa urcam pe o vale vreo 30m mai sus de zona unde era el, noi nu l-am vazut cand am urcat, dar sigur ne monitoriza, eram 3 oameni si povesteam. El a asteptat sa ne indepartam si atunci a coborat si el pe vale, pe sub noi, venind de pe o laterala. Dupa ce a mers un pic s-a pus pe burta si a alunecat pe zapada, ajustand directia cu botul. A fost foarte interesant de vazut, de la distanta ni s-a parut chiar amuzant.
O singura data ne-am intalnit cu ursul pe o poteca foarte ingusta, spre inserat (tot nemarcat) si desi am facut multa galagie, am fluierat etc, am avut deja si frontalele pornite, dupa 15 minute de incercari de a-l face sa se indeparteze ne-am dat batuti si am coborat intr-un valcel, ocolindu-l, desi a fost un pic greu. Statea si se uita la noi si nu vroia sa cedeze, era un urs tanar. Dupa ce i-am lasat drumul liber s-a dus usor in directa de unde veniseram noi.
Din fericire, toate aceste intalniri au fost pasnice si sper ca se vor mentine la fel.
Foarte interesante întâmplări, mersi că le-ai împărtâșit.
@@TransylvanianHikerRO eu nu m-am intilit in parcul national spre schitul Pahomie și pătrunsa
Cel mai recomandat sa ai la tine cind te intilnesti cu ursu e kalasnikovu .pe foc automat. Ursu e mai mare mai rapid si mai puternic decit orice om si numai idiotii si criminalii vin cu idei ca n ai voie ca drepturile animalelor ca e de ce au oamenii case acolo ca e teritoriul ursului . Sa i vad pa civilizatii si iubitorii animalelor in locu la oamenii care s vinati de urs ce mai zic
@@TransylvanianHikerRO te iei la bataie cu ursu daca esti smecher aia faci
@@smecherusmecheruu1688😂.....
M-am intalnit de 2 ori cu ursul in timp ce urcam. Am fugit unul de altul de fiecare data :)
In ultimii ani sunt atat de multi ursi, si multi s-au obisnuit atat de tare cu oamenii incat nu mai merg decat pe trasee marcate.
Inainte ma duceam aiurea sub o stanca cu o prelata si un foc langa mine si toate erau bune. Azi mi-e frica si sa merg dupa bureti :D
Mai ales ca alertele cu ursi curg una dupa alta.
Trebuie controlata populatia de ursi intr-un fel sau altul...
Pe dracu. Pe vremea lui Ceausescu, cand singurul "dusman natural" al ursului era dictatorul, erau mai multi ursi ca azi. Atata ca nu era dezmatul de azi care distruge padurile si nenoroceste fauna. Eu le-as interzice prin lege idiotilor de români accesul in paduri.
Subscriu !!
In 2022 am venit in concediu in Romania si in 2 drumetii m-am intalnit cu ursul in ambele. In prima urcam catre Sapte Scari in Piatra Mare si am dat nas in nas cu o ursoaica cu 2 pui chiar inainte de canion. A doua oara veneam din Fagasarului si pe drumul forestier Valea Rea era un urs care "controla" un loc de camping. 2 drumetii, 4 ursi!
Bine că nu s-a terminat cu rău. Sunt zone în care s-au mai observat urși și în trecut.
Omg 😅
Felicitari!
Ai muncit nitel, dar este, cred, cam cel mai bun, complet material despre acest subiect.
Exact cum ai spus, semnalarea prezentei noastre prin zgomote constante, poate constitui motivul pentru care n-am vazut (inca 🙂) in drumetii ursi, ci doar urme. Ideal, formarea unui grup de 3-4 persoane, desi o drumetie solitara este inegalabila, iar prezenta unui spray special pentru ursi ajuta psihic, impotriva cainilor si chiar a ursilor, tinand cont de filmuletele americanilor.
Inca o data felicitari pentru subiect, abordarea profesionista!
P.s. ti-am mai spus-o, din pacate, cu astfel de materiale tehnice nu vei avea succes comercial(vizualizari fara numar). 🙂
Mulțumesc! Într-adevăr turele solitare au un farmec aparte, dar și un risc ceva mai ridicat.
Lăsând deoparte partea comercială, dacă un astfel de video ajută puțin și schimbă ceva în bine, este deja un succes!
@@TransylvanianHikerROo întrebare: de ce ai pe tricou numele unui ministru de externe al Ungariei din perioada Marii Uniri? Și de ce este județul Mureș în așa-numitul "Ținut Secuiesc" dacă are populație majoritar română? Vă mulțumesc anticipat!
Tricoul este de la tura memorială cu același nume, mai multe informații aici: th-cam.com/video/MvfAqohCrJI/w-d-xo.html
@@TransylvanianHikerRO eu întreb de "Ținutul Secuiesc". De când este județul Mureș acolo? Mai mult, aflu că și M-ții Bucegi ar fi la granița acestei noi entități. Cum așa?
@@TransylvanianHikerRO colonizatorul tot colonizator, normal ca nu ii raspunzi taranului de roman, cum sa raspunzi tu marele boier ungur pulimii romanesti. E culmea si tupeul cu care te-a intrebat saracul, auzi de ce porti tricou cu tinutul secuiesc care are granita la muntii Bucegi !? Nu stie taranul ca de la Craiova in sus totul e patrie ungureasca
Multumesc pentru sfaturi!!!
Multumim mult pentru toate explicațiile date!
Cu plăcere!
M-am întâlnit cu 13 urși in sălbăticie. Pot să-ți spun că uiți în acele momente ce ar trebui să faci. Dacă-ți dă zile Dumnezeu, trăiești în continuare. Dacă nu, nu.
Te cred, cam asta zice lumea care s-a aflat în situația respectivă.
Ursul nu ataca
Bine ca esti sigura.
😅
Esti un cretin. In 35 de ani de batut muntii României (dintre care, 7 ca ghid in Retezat) am intâlnit ursul de 19 ori. Cu oarece emotii, dar fara niciun atac. Am mai intalnit 6 ursi si la Lake Tahoe, in nordul Californiei, din aia "adevarati", grizzly, pe lânga care ursii nostri bruni sunt un fel de copii de scoala generala, unii goniti de oameni din curtile lor, in ziua cand se ridica gunoiul, dar si o ursoaica cu doi pui care a venit sa faca baie in lac, chiar pe plaja plina de oameni. Fara sa fie chemata infanteria marina sau aviatia. Oamenii s-au tras, usor, in stanga si in dreapta, lasandu-i un culoar de vreo treizeci de metri latime si atat. S-au multumit sa pozeze si sa filmeze balaceala, fara urlete si alte românisme. Dupa un sfert de ora, ursoaica si-a luat puii si a plecat, supravegheata, de la distanta, de doi rangeri. Ca sa se intoarca pe munte, "echipa" a avut de strabatut prin oras peste un kilometru. Si a facut-o, fara niciun incident. Asta este diferenta dintre un popor civilizat si cireada noastra de vite idioate.
De doua ori m-am.trezit dimineata cu blănosul in cort.
Pur si simplu dormea langa mine, ultimul a incercat chiar a desfacut sacul de dormit sa intre si el. Foarte indraznet.
Foarte utile informatiile, mult succes in ceea ce faci!
Pe asta încă n-am auzit-o, bine că a fost somnoros :)
@@TransylvanianHikerRO :)
asta e vrajeala din aia de ultima speta :)))
@@ax85114 Crezi ca te mint?:))
@@catalinsegarceanu4524 nu frate, stiu cum e.
Eu odată m-am trezit cu un crocodil în baie. Evadase de la zoo și a întrat pe geam. Noroc ca nu avea gânduri rele. S-a așezat pe veceu și si-a aprins o țigară liniștit, pana am ieșit eu din cada. Ce spaima am tras...
Multumesc pt informatíi; apreciez. Köszönöm.
Cu plăcere!
Foarte bine,explicat..👍
Foarte bine făcut materialul. Multumin!
Mulțumesc, mă bucur!
Foarte cool video, chiar am avut nevoie de asa un video 👍
Mă bucur că a fost de folos!
Mulțumim pt. sfaturi!
Mulțumim! Din acest clip am aflat și noi că județul Mureș cu populație majoritar română face parte din "Ținutul Secuiesc". Cât trăim învățăm 😂
Foarte informativ acest video. Noi traim in Colorado si facem saptamanal hiking in Rocky Mountains. Avem si noi ursi pe aici, de aceea spray-ul este nelipsit. In afara de ursi, avem si multi mountain lions. Inca nu ne-am intalnit cu nici unul, nici nu imi doresc. Oricum, video-ul tau mi-a clarificat multe nelamuriri, multumesc.
Nu-i de joacă nici cu ”pisicile”, bine că ați reușit să le evitați!
@@TransylvanianHikerRO am vazut o captura de la un security camera, posted on TH-cam, cu un mountain lion in downtown Denver, era noaptea 🥴😉🤭
@@cosminm.9233 Deci nu doar la noi se întâmplă să viziteze ursul centrul vechi 😐😐😲😲
@@TransylvanianHikerRO daca te gandesti ca Denver si suburbiile au cateva milioane de oameni… e ceva 😁
dati un site cu ce fel de sprayuri de autoaparare aveti. Multumesc
Multumim pt sfaturi pretioase
Mulțumesc! Clar și limpede. Util.
Mulțumesc!
Mulțumesc pentru informații!!!
Cu plăcere!
Foarte interesant, mulțumim! Sper să nu am parte de nicio experiență cu ursul!
Așa să fie!
Cand m-am intalnit cu ursii, m-am facut ca nu ii vad, asta am crezut ca au facut si ei, ca parca s-a uitat unu la mine, apoi a intors capul, dar cand colo nu m-au vazut, ca erau vreo 50m. Ursu din pacate/fericire nu "bate" bine la distanta medie, aude foarte bine, te simte, mai ales daca ai mancare, dar de vazut nu prea te vede, doar daca dai bot in bot cu el.
Așa este, bine că s-a terminat fără incidente.
Köszönöm szepen ❤
Nagyon szívesen!
E bine de stiut. Mulrumim ptr ponturi.
Nu inteleg de sa mai cutreieri muntii ca altadata daca pur si simplu te inhami automat la o f posibila lupta de supravietuire, si chair daca nu ai acest ghinion, toata experienta montana ramane una stresanta, nicidecum o recreere in aer liber, dar in fine probabil ca privesc eu lucrurile mai particular si inca nu avem suficient de multe incidente grave pt ca fie luate masuri serioase
Personal, pentru mine ieșirile în natură sunt necesare pentru sănătatea mea mentală și fizică. Stresul de frica ursului este minimă în cazul meu, poate adevărul este undeva la mijloc, pe mine mă deranjează mai mult diferite specimene care fac gălăgie în feluri din ce în ce mai creative 😑 Poate sunt eu naiv, dar am speranța că situația se va îmbunătăți și ne vom reîntoarce la o stare asemănătoare cu ce am avut în trecut.
Si eu mergeam km prin paduri, dupa cativa ani numai lenjerie intima femeiasca, Adam si Eva la populat lumea, mancare aruncata, pungi, sticle, cine i,a invatat, doar s,au modernizat si martinuțz.
@@TransylvanianHikerRO Da, dar te poți recrea și pe trasee mai scurte, nu să ajungi în vârful munților sau în pădurea adâncă, dacă mai există. Eu personal nu am întâlnit urs decât în copilărie și nu nas în nas, ci mai treceau unii deasupra grădinii noastre și ne priveau, apoi își vedeau de drum. Aveam gardul la marginea pădurii. Dincolo de gardul nostru era pădure. Culmea e că nu a coborât niciodată să ne atace deși ne priveau atent. Desigur, noi nu ne uitam la urs, ne vedeam înainte de treburi fără să ne agităm. Probabil pentru că îl ignoram, pleca, dar după ceva timp auzeam că au mai împușcat câte unul care ajungea așa de jos, în preajma caselor oamenilor. Dar se întâmpla rar pentru că atunci pădurarii erau trimiși de ocolul silvic să lase mâncare urșilor în pădure în locurile unde știau că umblă frecvent. În afară de asta, culegerea de fructe de pădure se făcea organizat și numai din anumite locuri, ca să le mai rămână și urșilor ceva de mâncat. Dar în drumețiile mele am dat mereu de urme de labe de urs.
@@ENERGY1000000 Și traseele scurte dar și cele mai lungi în adâncul naturii își au farmecul și din punct de vedere al ursului cele scurte nu sunt neapărat mai sigure, vezi tragedia de pe Jepi, o potecă foarte populară.
@@TransylvanianHikerRO Nu se știe ce s-a întâmplat acolo. Prietenul fetei s-a salvat. Ea a fugit și ursul s-a luat după ea, dar era de fapt o ursoaică tânără care bântuia de multă vreme pe traseele oamenilor și se ținea după ei, fiind prietenoasă. Oricum, la autopsie au spus că a murit din cauza căzăturii în râpă, fracturi multiple, dar și pentru că pierdut sânge acolo unde a agățat-o ursoaica de picior. Am reținut că acum în iulie ursoaicele pot fi în călduri și sunt mai agitate ca de obicei.
Pocnitoarele de averizare ,pot fi bune? Sa le dam de prevenire, ca sa ii alungam din zona.
Asta vreau și eu să știu. Dar dacă folosim pistol de semnalizare?
Nu putem fi siguri că se vor speria în 100% din cazuri, din moment ce au crescut generații de urși fără frica de a fi vânați. Poate în câțiva ani situația va fi alta.
@@TransylvanianHikerROeu la un ciobanesc am crema dinapoi, cat de mare is dar... ursul e moartea bruna, sau moartea din Carpati, Morosanu...
@@TransylvanianHikerRO Poate, dar dau legi cei care stau la câmpie.
Foarte calitativ clipul, big like 😉👍🏻
Foarte bune informatiile ...
Foarte bun vlogul.
Mulțumesc!
Fratioare am avut ghinionul sa dau nas in nas cu un urs brun de aproximativ 500kg in urma cu vreo zece ani undeva in masivul retezat !
Ai dreptate mare cu copacii cazuti jos ca acolo era dormind ,norocul meu a fost ca am facut galagie si am reusit sa il trezesc din timp ci nu sa il surprind!parerea mea e ca o data ce vezi ursul,vorba aia te caci si pisi pe tine in acelasi timp e adevarata😂 p.s mai trebuie sa caram si un cutit mare din lemn cioplit deoarece e foarte eficient in raderea cacatului de pe chilot ,doamne ajuta !
M-am intalit si eu cu ursul in Retezat, coborand dinspre Varful Peleaga spre poiana cu acelasi nume. Duminica asta s-a intamplat, m-a uimit dimensiunea, agilitatea si viteza. Am urlat si a fugit, dar mi-am dat seama ca daca isi propunea sa ma omoare nu aveam nici o sansa, eram si in coborare pe o poteca dificila, nu puteam face nici macar pe mortul
Excelent Omule ...!!! and btw love the t-shirt !!!
Mulțumesc!
Felicitări și mult respect pentru tot ceea ce faci ❤🎉
Mulțumesc!
Chiar daca nu te-ai intalnit vreodata cu ursul materialul este foarte util.Intamplator si eu am umblat mult prin Carpatii Orientali si prin Muntii Apuseni sau prin Retezat dar in afara de urme n-am avut ghinionul sa intalnesc vreun urs , este adevarat ca pana in urma cu cativa ani populatiile de urs nu erau la nivelul de acum.
Mulțumesc!
22:02 Ursii de obicei se intorc pt a-si termina treaba. In functie de natura atacului, vor dori sa te ingroape pt pastrare.
Trebuie găsit cumva un echilibru, nici să te miști cât timp este în zonă, dar nici să nu stai prea mult până când se întoarce.
Mul5umesc!
Foarte bune informațiile, Mulțumim! Un singur aspect îmi scapă, din documentația personală am înțeles ca sunt 2 mari diferențe între ursul brun și ursul negru, ma refer ca și comportament. La ursul brun care îl întâlnim în România nu ar trebui în nici un caz sa facem ceva împotriva acestuia, adică nu strigăm la el și nu trebuie sa părem cumva că atacăm sau reacționam agresiv iar acest comportament funcționează doar la ursul negru, la cel brun suntem doar pe defensiva sub orice formă iar la cel negru, cel "furnicar" părem mari, încercăm să îl intimidam.Spun bine asta?
În principiu da, cel negru este mai fricos din fire, dar când arată ”interes” sau atacă este foarte periculos și foarte probabil face asta cu scop predator.
Problema se complică în cazul urșilor bruni, care s-au obișnuit cu omul, care umblă prin sate, orașe, gospodăriile omului, sau sunt hrăniți de turiști. La ăștia comportamentul este aproape imposibil de prezis, la fel și reacția cea mai bună.
@@TransylvanianHikerRO este clar cum trebuie să procedăm dacă întâlnim printr-o minune în Transilvania ursul negru american (probabil venit cu avionul), sau ursul negru asiatic, dar ce facem dacă întâlnim acolo ursul polar? Asta-i marea întrebare!😆👍
Cu ursul polar e simplu, procedăm cum se face în Svalbard: ieșim din localitate doar cu o pușcă suficient de mare 😁
Trebuie știut că nici urșii nu sunt toți la fel, indiferent din care rasă ar fi ei.
Cea mai buna metoda e sa nu l cauti!
Fain clip! Multumim!
Mulțumim!
Foarte informativ🎉
Ce e ținutul secuiesc? E ceva în România?
Foarte bun!
Primele secunde ale clipului sunt de ajuns. Omul ember spune clar ca n-a vazut urs in viata lui dar dupa aia vine cu sfaturi de expert despre ce si cum sa faci daca dai de dihanie . Probabil ca multe dintre ele sunt in regula si s-ar aplica cat de cat in cazul unei intalniri reale. Dar cam in aceeasi masura ca invataturile lui Arsenie Boca pentru femei insarcinate sau ale celuilalt barbos influencer de pe Athos, singur pe bolovanii aia de o gramada de ani, pentru viata de familie.
Sunt bune informatiile de orice fel daca cel care le primeste are capacitate de discernamant. Insa jumatati de teorii indrugate de dragul vizualizarilor sunt mai degraba periculoase, creaza unora impresia ca stiu ce fac si vor fi foarte surprinsi ca viata nu e ca pe tik tok (sau youtube, same shit these days).
Ca sa nu fie doar hate, caci asa-i zice azi daca incerci sa ai o opinine diferita, unele sfaturi din video functioneaza, din experienta mea personala. Mi-am petrecut toate vacantele din copilarie in Harghita, la bunicii mei, zi de zi in padure. Nu am vazut urs dar semne ale prezentei animalului, din belsug. Excremente, zilnic, par pe copaci, crengi de pomi fructiferi rupte toamna, urme in noroi dupa ploi.
Asta in copilarie, probabil am avut noroc ca n-aveam fluiere, companie, nu vorbeam de nebun singur in padure dar din cand in cand calcam pe crengi uscate ca sa trosneasca cu zgomot si tuseam mai tare.
Singura intalnire reala cu ursul am avut-o acum vreo sapte ani, la cules de ciuperci, in apropiere Darmanesti, judetul Bacau. Ma intorceam de la ciuperci de la vreo 10 km de localitate si pe un drum judetean (desi e prin padure, duce la Castelul Ghika si e un drum pe care circula masini) care la momentul ala era destul de animat, am vazut cel putin zece masini la coborare si am auzit ceea ce parea a fi o tabara de copii la castel, am dat nas in nas cu un urs de vreo 3-4 ani. Kilogramele si inaltimea in greaban le masoara din privire doar specialistii si povestitorii de la tara. Maricel, mortii lui! Era intr-o curba, el/ea/they/fuck knows urca in alegare si i-am auzit pasii, m-am uitat in josul drumului si ne-am intersectat privirile. Cum dracu` eviti contactul vizual, cum zice in video, in secundele alea? S-a oprit la 6-7 metri de mine, a ridicat botul si si-a miscat narile, m-a mirosit sau a adunat informatiile olfactive ale zonei, poate. Eu am ridicat, probabil mai mult din instinct, desi stiam ca e bine sa faci sa pari mai mare nu cred am facut-o rational, doua sacose cu ciuperci Macrolepiota Procera, pe care le aveam in maini(cum zice la video). Ursul a facut un fel de mic salt, si-a infipt ambele labe din fata in noroiul drumului si a luat-o la fuga in jos prin padure. Toate astea s-au intamplat cat ai zice "peste". Un peste mai mare, moldovenesc, cuvintele mele adresate celui care ma insotea, socrul lui frate-miu, aflat cumva dupa curba la doi metri de mine si cu vederea blocata de niste tufisuri si de un mic sarpe pe care-l vazuse pe drum fiind: " Ursu`, nea Mitica, baga-mi-as p###!".
Am analizat mult acea intalnire ulterior. In primul rand, de ce reactia verbala instictiva a fost aia.
Oricum, ideea nu era sa va spun povestea mea ci sa sugerez ca niste relatari reale ale unor evenimente care chiar au avut loc ar ajuta mult mai mult decat niste sfaturi amestecate din teorii neverificate.
Exista studii de specialitate care au un sambure de adevar. De ce doar un sambure, o frantura? Te-ai lua dupa specilaistii de la Romsilva? Dupa vanatori? Dupa ONG uri? Toti au mic sau mare interes sau o doza de prostie sau orbire in fuctie de interes.
Si sunt aia care s-au intalnit cu ursul. Nici de acolo nu le iei de bune pe toate, ciobanii o sa-ti zica ca l-au alergat cu bota , cretinii din Constanta ca i-au dat paine pe marginea drumului ca le-am taiat padurile si tot asa.
Daca le aduni pe toate, poate iese ceva de bun simt.
Comentariile sunte cea mai buna parte educativa a acestui video "rezultat al unei lungi documentari" . El ,in sine, baszd meg, egy sapka szar!
Köszönöm pentru comentariul lung, care tl;dr povestește o întâlnire cu ursul și argumentează, că fără practică, teoria n-are niciun rost, ba face mai mult rău. Bineînțeles teoria-i teorie, dar practica ne-omoară (în cazul ăsta sperăm totuși că nu) și la fața locului stau altfel lucrurile, dar totuși cred că nu strică nici niște cunoștințe teoretice. Poate chiar datorită lor nu m-am întâlnit cu ursul în 35+ ani de drumeții montane (și datorită norocului), dar la propoziția aceea nu mai ajung comentatorii care se leagă de intro.
În ”lunga mea documentare” bineînțeles am parcurs și relatări de înâlniri concrete, practice și nu cred că am zis ceva care să le contrazică, sau care ar fi fost contraproductiv în acele cazuri. Mai mult, dacă pornim doar de la relatări concrete cum sugerează domnul Romeo și ignorăm părerile experților (de orice organizație ar aparține ei), care probabil au avut de-a face cu mult mai multe experiențe concrete față de ce găsim noi, riscăm să tragem concluzii incorecte (pentru că poate facem un cherry picking voluntar sau involuntar).
Da, avem niște comentarii interesante, care îmbogățesc conținutul, aici suntem de acord, în rest nu prea, mai ales nu cu stilul exprimării în unele locuri. My two cents, ”kezicsokolom”
Un profesor din domeniul ecologiei, spunea ca inclusiv culesul de ciuperci, fructe de padure, reduce din hrana ce ar putea fi a ursilor. Eu n-am cules niciodata vegetale din padure, fara sa stiu ca trebuie sa fie pentru ei, dar acum cu atat mai mult nu mai iau in calcul. Omul vrea sa ia el tot, mai ales acum cand avem oferte de ciuperci, fructe de tot felul in magazine. Sa nu-mi luati in nume de rau, dar eu asa cred.
Cred ca de fapt ai zis “baga-mi-as” 😉
In rest, mi-a placut comentariul tau 🐻
@@BadMitzi Am comis-o, recunosc!
Ai spus tot ce era de spus. In momentele acelea singura vorba e,,baga-mi-as,,😅 restul e doar teorie,mi-a plăcut comentariul tău maxim
Nice🙏❤
Nu s-a facut un studiu ce se intampla daca ii arunci un borcanel cu miere desfacut. E un subiect tabu deoarece in principiu nu se arunca mancare la urs deliberat. Dar vorbim de exceptii si atacul este o exceptie. In asemenea situatie unele reguli se arunca pe fereastra. Este foarte posibil ca in timp ce linge un borcanel de miere sa te poti indeparta
Nu am găsit un studiu de acest gen. Există riscul să se întoarcă după mai multă mâncare după ce termină cu mierea și pe termen lung să asocieze omul cu mâncarea. Dar atacul într-adevăr este o excepție care ar putea întâri regula.
Nu e vorba de " noroc" E vorba doar de soarta .
No da-i pace. La atatea restrictii, practic e imposibil.
Tinutul secuiesc?
Ar fi interesant un material despre cum sa previi un urs sa te viziteze in propria curte, in cazul in care ai casa la munte/deal si deci exista acest risc.
Lasă a și la șes este bine. Apusurile de soare sunt mai romantice.
Da, ar fi de zis câteva lucruri despre stocarea gunoiului, protejarea animalelor, instalarea gardului electric. În limba engleză există câteva videouri cu informații relevante, cum ar fi: th-cam.com/video/Thv_eYXs0XU/w-d-xo.html
@@TransylvanianHikerRO Multam!
Să nu faci grătare în curte și să nu depozitezi gunoi menajer.
@@ENERGY1000000 Mersi de sfat. Partea cu grătare ma intristeaza. M-am gandit si eu la asta. O sa trebuiasca sa ma deplasez intr-un alt loc, mai izolat, ca sa fac gratare.
Eu am intrebat pe bunicu ce fac daca gasesc ursu pe drum ca mergam la școală. Sp puneți PIPER în geanta ta .luam piper .lam întâlnit și jurul meu am dat piper praf .atunci juriul tău cât poti sa arunci
Foarte util. Dar intram foarte usor in panica. Sotul a intalnit de doua ori cu ursu.
Da, este foarte greu să ne menținem calmi în asemenea situații.
@@TransylvanianHikerRO Spray, cuțit, mancare pt caini, corn pt zgomot de fregvență joasă...nu ar trebui să lipsească din rucsac în drumeție...în situații limită unii găsesc energii nebănuite. Cu căini ciobănești funcționează uneori și tactica de a te arunca într-o rîpă...adică să îî dispari brusc din orizontul vizual...ar trebui să funcșioneze și cu ursul. Posibil să funcționeze și ascunsul după un copac mai gros sau urcatul în copac dacă ai timp...știu că se urcă după tine dar...e mai vulnerabil și poți săi dai cu cuțitul, sprayul sau cu un băț în ochi și bot.
Multa teorie in clip, vino in ph Sa faci practica, 24 de drumeti in Tara si afara, Un singur atac am avut, dar am fost ferm si a fugit, in rest ia vazut 200 m de mine, depinde si de starea mentala Nostra.un urs daca e nervous trebuie ocolot Mai bine, spor LA videclipuru
Bine că ați reacționat bine și ați trecut cu bine peste atac! Mulțumesc!
@@TransylvanianHikerRO spor drumeti colegu
Trebuie mereu sa faci zgomot sa i avertizezi ca cineva , ceva e in jurul lor. Daca te faci auzit din cate stiu si ei te evita deoarece sunt speriati .
Dc
Concluzie apucat
Focul de armă îi sperie ?
Fiindcă vânatul urșilor a fost interzis, nu putem fi siguri. Acuma lucrurile par să se schimbe, așa că peste câțiva ani șansele ar putea fi mai mari.
Focul de origine da, restu nimic
@@MegaSzekely Cum focul de origine ? Eu dețin armă de foc (pistol)
Sfaturile sunt bune, dar eu mai intai ar trebui sa ma gandesc unde sunt: in Romania, sau in Canada? Ca sa-mi dau seama ce tip de urs e, ce tehnici sa aplic, toate astea dupa ce am terminat de facut pe mine si de urlat la sot sa nu cumva sa fuga, pentru ca e ingrozit de ursi.
O sa-mi cumpar un spray anti-urs, si ca orice crestin, il voi ruga pe Sfantul Modest sa calmeze ursul, ca el stie cu animalele.
Eu cred ca scapi numai cu voia lui Dumnezeu, dar totusi prefer sa ascult sfaturi de dinainte. Asadar merci pentru clip!
Pot fi de folos petardele (mai mari) ?
Nu putem fi siguri că se vor speria în 100% din cazuri, din moment ce au crescut generații de urși fără frica de a fi vânați. Poate în câțiva ani situația va fi alta.
Simplu sa știm sa ne cerem dreptul de cetățean al României ca în România multe animale cu doua picioare ne conduc cum li se dictează
🫵👍👍👍acu fa un episod cu o LISTA+harta Traseelor din Ro cu cei mai MULTI URSI raportat de Hikeri
Dacã tot porți portretul ãla pe tricou
: tu ştii cã armata românã a fost in 1919 in Budapesta şi i-a salvat pe unguri de vreo 25 de ani de "binefaceri ale comunismului " ?
Mulțumesc 👍pentru această ,,,lecție,,🤗pe cînd următoarea ,,lecție,,🫣-:---,,cum ne putem apăra de parlamentari ,primari ,popi ,etc .🤷care nu Sint ,,,vinati,, li se înmulțește numărul ,și mai și devorează pe viu .🤔
🤣 Eu cred că doar cu educație avem șansă împotriva lor 😊
@@TransylvanianHikerRO 🤗🤗🤗cu stimă,respecte 🙏 tocmai de aceea au încercat să o distrugă ,👍nu că ei ar fi prosti ,🤷🤷 să nu se deștepte ceilalți 😥😥😥😥😥
Ești ,sigur , 👍Sint convins ,destul de inteligent că să ști că ,,, animăluțele,,,Sint mai inteligente ,🤔sau mai legate de natură,(poate și de Divinitate ) dacă îmi permiți,decit multi ,,,,,semeni de ai noștri.🙏🙋❤️🙏🤗
❤❤
Ce ajută trebe să reducă din urși să muncească sânt comuă nu mai să ieși din casă plinbă urși stade.
Cine să muncească,ba? Urșii? Tu ce altă treabă ai? Scrii romane?
În România se aplica politica slava Ursu.
Super doar că aoleo, cine face pe mortul când ursul mănâncă şi cadavre, risc mare.
Chiar s-a întâmplat prin Canada sau US cred, o fată urmând procedura, a fost muşcată ori chiar mâncată, în tot cazul a murit la scurtă vreme.
Da, e riscantă procedura, mai ales dacă nu ”citești” bine ce vrea ursul, mai mult o ultimă încercare când rămâi fără alte posibilități.
@@TransylvanianHikerRO Ce-i drept da, pentru cine rămâne paralizat de spaimă ori mai ştiu eu, e varianta unică, altminteri rugăciune ori pumnaci in nas şi-n felinare, asta pentru cine tine tare la viata şi aşa trecătoare.
A murit de mușcătură pentru că a pierdut sânge dar ursul nu mănâncă carne de om. Mă refer la ursul brun carpatin.
Îmi poți spune.cate victime ale accidentelor rutiere au fost in ultimul an si cate victime au fost făcute de ursi in ultimii zece ani ...
Nu înțeleg unde vrei să bați. Bineînțeles, că au fost mai multe victime cauzate de accidente rutiere. La fel cum au fost mai multe persoane care au ieșit pe stradă, față de cei care au intrat în pădure. Dar probabil chiar și procentual e mai periculos să te urci în mașină decât să ieși la o plimbare în natură. Asta nu înseamnă, că n-are rost să minimizăm riscurile în ambele cazuri.
@@TransylvanianHikerRO nu vreau să " bat" nicăieri...pur și simplu am întrebat...
În perioada 2019 - 2023 în România au murit 8467 persoane și 24629 au fost grav rănite în 29070 accidente rutiere potrivit statisticii Poliției Române. În ultimii 20 de ani 26 de oameni au fost uciși de urși și 274 au fost grav răniți, potrivit Ministrului Mediului.
@@TransylvanianHikerRO ce să mai zic...
Viata unui om nu inseamna statistica decat pentru politicieni. Un singur om ucis de o dihanie este mult prea mult.
Eu am o intrebare, daca autorul acestui clip nu s-a intilnit niciodata cu un urs in salbaticie cum da sfaturi il legatura cu ce sa facem daca ne intilnim cu ursul?
Pe ce se bazeaza aceste sfaturi? (ca pe experienta proprie sigur nu)
Pe informații publice care se găsesc și în descriere, cum am spus și în video, doar trebuie făcut un minim efort.
Mulțumesc pentru clip! Îmi place tricoul, anul trecut am citit 'The Transylvanian Trilogy' a lui Miklós Bánffy.
Én még nem olvastam🇭🇺✌🏻...
@@gaborszadai1992 You should read it. You'll probably like it.
@@ovidiumoldovan6510
Yes, I wanna read it. I have the first volume. Are you Hungarian 🇭🇺✌🏻...?
@@gaborszadai1992 ,no, I'm not. I understand some Hungarian because I live in Harghita County and I've got a lot of Hungarian friends. Unfortunately my Hungarian is not good enough for a proper conversation, that's why I've answered in English.
@@ovidiumoldovan6510
And how that you read all the three volumes of _Erdély Trilógia_ by Bánffy Miklós over for being a vlachian 🇭🇺✌🏻...?
Am avut în 54 de ani trecuți două întâlniri cu ursii. Nu am avut probleme.
Foarte bine, așa să rămână!
fratioare nu exista tinutul secuiesc. vezi ca traiesti in romania nu ungaria.
De ce nu se generează automat subtitrare în limba română?
Nu știu, probabil pentru că este un video mai vechi și YT n-a anunțat încă nimic oficial în legătură cu adăugarea noilor limbi pentru subtitrare automată, dar am observat și eu că la videouri noi apare și în română. Am încercat cumva să-l forțez la acest video, fără noroc deocamdată.
Dar petardele Sint sau spereiu anti urs Sint folostoare
Le-aș folosi doar dacă ursul pare agresiv, altfel e posibil să-l provoace. Dat fiind că la noi e interzisă vânarea urșilor, e posibil ca ursului să nu-i fie frică de pocnituri puternice.
Și la Suceava zona montană sunt urși.
Da, am fost recent în zonă, cu spray-ul la îndemână.
Greșit titlu ,ai fost atacat ca se ne spui cum e ???sau ce trebuie să faci ?
tinutu secuiesc nu exista
În China e diferit atacul de urs ?)))))
Depinde de ce fel de urs dai :)
Esti prea tipicar cu carabe si bucle. Dar, ca muntoman vechi, sunt de acord cu tot ce spui. E bun clipul si sper sa-l vada multa lume
Mersi, nu-i ușor de găsit nivelul corect de detaliere, unii s-au plâns că nu se înțelege cum se face bucla 🙂
Ursii au un areal de raspundire mult mai mare decat spui tu.
Da, din ce în ce mai mare se pare, eu am amintit doar zonele foarte populate.
Cea mai sigura metoda ar fi sa cumparam un spray anti urs de preferat de calitate germana
Faci pe tine cu tot cu spray.. eu am asa ceva dar nu prea indraznesc sa merg in padure singur(Brasov)
@@RubenAndrus Acest spray face diferenta dintre un fraier care se lasa in voia hazardului de a fi sau a nu fi omorat de un urs si un smecher care tine la viata sa si a a familiei sale..Daca tu ai spray-ul la tine si chiar daca ai facut pe tine dar apesi totusi pe aacel buton vei deveni un erou care a salvat viata lui si a familiei sale si vei fi apreciat enorm pentru asta chiar daca ai facut pe tine.
In mod ideal nu campati la el acasa . Daca o faceti va asumati riscul de a intilnii unul agresiv si crddetima nu ati vrea sa intilniti unul de genul asta au ghiare foarte ascutite musca si arunca cu pietre .am vazut din pacate o persoana atacata de urs nui o gluma lupta cu ursul
Așa este, nu-i de joacă și trebuie evitat contactul pe cât posibil, mai ales în perioada asta, când devin foarte activi.
Suna 112, sau acasa, nr gratuit, ursu vrea taxa de protectie, nu vii cu mana goala la el acasa, clar.
Daca aia peste 10 mii de ursi , cati sunt in loc de 2mii , cat suporta supfrafata Ro !, si-ar plati impozitelepe case si teren ar iesi tara si ue si slaba ucraina din criza.
Metoda cea mai sigura si cea mai civilizata e sa ai o pusca de vanatoare la tine . PS: Dar e buna si o ranga.
Este riscant. Au făcut americanii niște statistici, că ei au state unde au voie cu arme și a reieșit, că cei care au folosit arma împotriva ursului au avut mai multe probleme decât cei care au folosit spray-ul. Bine, acolo sunt mulți urși grizzly, mai mari și mai agresivi decât ai noștri.
@@TransylvanianHikerRO Cati americani ce au fost inarmati au fost omorati de ursi ? Eu nu am gasit nici unul. Tot niste femei in varsta au avut si ei victime.
@@TransylvanianHikerRO Cu o pusca de calibru mare omori si elefantul si rinocerul, ce crezi ca mai ramane din ursul alta ?
Sunt mai multe date din care reiese, că sprayul a funcționat în 90%+ din cazuri, iar arma undeva la 50-85%. În mod interesant, un studiu din 2012 a ajuns la concluzia, că pistoalele au fost mai eficiente decât puștile (vezi primul link).
www.bear-hunting.com/2019/8/firearm-vs-bear-spray
www.cbc.ca/news/science/spray-more-effective-than-guns-against-bears-study-1.707738#:~:text=Canadian%20and%20U.S.%20researchers%20announced,per%20cent%20of%20the%20time.
above.nasa.gov/safety/documents/Bear/bearspray_vs_bullets.pdf
@@TransylvanianHikerRO normal ca un pistol de calibru magnum e cel mai eficient de aproape
💙🐻💛🐻❤
Toti vorbesc despre tot felul de masuri care mai de care mai ciudate, dar Autoritatile cand dau de un urs agresiv ce fac ? Simplu: Il impusca ! E singura variata care functioneaza cand te intalnesti cu un pradator mare ce te ataca. Oricine are o arma de vanatoare si e atacat de urs l-ar impusca, restul ori nu au acces la arme, ori sunt ipocriti.
După ce ca li s-au tăiat padurile acum au hotărât sa-i omoare pe ursi.
Nu doar pădurile s-au tăiat, dar s-au înmulțit și urșii.
Sunt paduri destule , de fapt mai mare suprafata decat in 89. E propaganda ongeurilor platite din afara , exista interese in sabotarea turisnului , agriculturii , pastoritului in Ro. Inmultirea absurda a unui pradator inutil in numar asa mare e doar o unealta .. printre altele.
Mureș nu e ținut secuiesc😂
The Capital of _Maros vármegye_ (in vlachian: Județul Mureș) is _Marosvásárhely_ (in vlachian: Tirgu Mureș). Marosvásárhely belongs to _Székelyföld_ (in latin: Terra Siculorum)🇭🇺✌🏻...
@@gaborszadai1992Aaaa, asa o fi daca zici tu! 😂😂😂
@@mag62109
I don't speak vlachian, it is google translate:
Soarta ulterioară a țărilor după al Război Mondial este discutată în Trianon. În mijlocul audierii, delegatul maghiar anunță că vrea să ia cuvântul. - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Ceilalți nu prea înțeleg, președintele întreabă dacă ungurul ar dori ca comentariile lui să fie înregistrate. - Nu, nu trebuie. Doar spuneam... Procesul continuă, ungurul dorește să vorbească din nou: - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Ei întreabă din nou, vrei să-l înregistrezi? spune: - Nu e nevoie, tocmai spuneam... Procesul continuă, ungurul cere din nou permisiunea de a vorbi: - Vreau doar să spun că atunci când am venit aici în Bazinul Carpaților, românii ne furau caii noaptea. Capul delegatului roman este deja rosu! El țipă: - Dar nici atunci nu eram aici! Ce este maghiara: - Ei bine, hai să înregistrăm asta😀✌🏻🇭🇺.
The further fate of the countries after World War I is discussed in Trianon. In the middle of the hearing, the Hungarian delegate announces that he wants to speak. - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. The others don't really understand, the president asks if the Hungarian would like his comments to be recorded. - No, you don't have to. I was just saying... The trial continues, the Hungarian wishes to speak again: - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. They ask again, do you want to record it? Says: - No need, I was just saying... The trial continues, the Hungarian again asks for permission to speak: - I just want to say that when we came here to the Carpathian Basin, the Romanians stole our horses at night. The Romanian delegate's head is already red! He screams out: - But we weren't even here then! The Hungarian guy: - Well, let's record this 😀✌🏻🇭🇺.
Trianonban tárgyalnak az országok további sorsáról a világháború után. A tárgyalás közepén jelentkezik a magyar küldött, hogy szólni kíván.
- Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat.
A többiek nem igazán értik, kérdi az elnök, szeretné-e a magyar, ha a hozzászólását jegyzőkönyvbe vennék-e.
- Á nem, nem kell. Csak úgy mondtam...
A tárgyalás folytatódik, megint szólni kíván a magyar:
- Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat.
Megint kérdik, jegyzőkönyvbe akarja-e vetetni? Mondja:
- Nem kell, csak úgy mondtam...
A tárgyalás folytatódik, a magyar megint szólásra kér engedélyt:
- Én csak azt szeretném mondani, hogy mikor mi idejöttünk a Kárpát-medencébe, az éjszaka ellopták a románok a lovainkat.
A román küldöttnek már vörös a feje! Üvöltve kifakad:
- De hiszen akkor mi még itt sem voltunk!
Mire a magyar:
- Na, ezt vegyék jegyzőkönyvbe 😀🇭🇺✌🏻...
Pe măta !
Te poate salva și fuga, fără să fugi mai repede decât ursul. Trebuie doar să fii mai iute de picioare decât restul grupului... 😁
😄
Orice spray parfum care pulverizează cel puțin peste 1,5m Aproape toate sunt iritante pt ochi pt că conțin solventi cu numele de propyl etc..
Am ajuns sa fie mai periculos că pe Climanjar
e facut deliberat de Maffia Globala
Spray pentru urși pe emag.ro (link de afiliere): l.profitshare.ro/l/11991181
URMĂREȘTE ÎN CONTINUARE
Am campat pe teritoriul urșilor în Munții Parâng th-cam.com/video/7kS0r-buUWc/w-d-xo.html
Drumeție singur în Făgăraș în ceață, ploaie și întuneric th-cam.com/video/eiqPnL4YWKo/w-d-xo.html
Cumpără orice folosind linkurile de mai jos să ajuți canalul:
Emag l.profitshare.ro/l/11990609
Decathlon bit.ly/3vVaSZ1
Hervis bit.ly/3Q0HNCe
Ce ținut secuiesc mă nene? 😆
F bun videoclipul, DAR MULT MAI BINE AR FI SA SE DEA LEGEA URGENT PENTRU A FI VÂNAȚI! SUNT F MULTI SI NU ADUC NICI-UN BENEFICIU ȚĂRII. ONG-URILE CARE II APARĂ SA LE DUCA CAMIOANE CU MANCARE SI ATUNCI AR STA SATUI SI POATE NU AR MAI ATACA OAMENII. CÂȚI OAMENI TREBUIE SĂ FIE OMORÂȚI PTR A SE DA LEGEA MAI REPEDE??
S-a votat ieri o nouă lege în legătură cu asta.
Nu ucideti ursii sunt si ei animalele dragi ale noastre mai bine o asocoatie ar da de mincare si daca ei sunt satui nu ar ataca ❤
Problema este, că dacă primesc mâncare de la oameni devin prea leneși pentru a vâna și asociază oamenii cu hrana, deci pe termen lung le faci rău, cum am explicat și în video.
Ei ataca pentru ca este un instinct. Chiar daca nu le e foame, tot ataca pe cei pe care ii percep slabi
Duceți-vă în Păduri plimbațivă dar luați-vă Și arme care să puteți Săi pune-ți pe fugă Decît să fiți voi atacați
"În 35 de ani de drumeție,niciodată nu m-am întâlnit cu ursul", dar hai sa te invăț cum să supraviețuieşti unui atac de urs...
Și ne-a mai învățat încă ceva: că județul Mureș, cu populație majoritar română, face parte din "Ținutul Secuiesc". Dar asta este când ai un tricou cu chipul ministrului de externe al Ungariei din 1929...
Fiecare contribuie cum poate 🙃
@@TransylvanianHikerRO în fine, să trăiască Republica Populară Secuiască liberă și independentă. Unde până și urșii o să aibă nevoie de viză să intre. Iar românii o să fie desigur tratați ca cetățeni de vază, cum e datina locului :)
, ești tare😂😂😂
E util ce zici, dar NU e voie să arunci cu nimic spre el!!
2.NU e bine să porți îmbrăcăminte de culori țipătoare!
3.Când campezi, trebuie să ardă focul neaparat!Şi înainte de a mânca, aprinzi un foc!
4.Bărbații trebuie să "deseneze" un cerc în jurul taberei cu urină!
Dacă are de ales între femei şi bărbați, 95% din cazuri, va ataca femeile!
5.ÎNTOTDEAUNA trebuie să ai un spray bun, de calitate la îndemână!
Nu faci ture de nici un fel fără un spray valabil!!
Vorbesc din experiență de peste 30 de ani in domeniu!
Good luck every1!
3 - Nu ai mereu posibilitatea să faci foc, de exemplu în zona alpină, sau în rezervații.
4 - Am încercat asta o dată, n-am reușit să țin deoparte nici câțiva vulpi 😅 Probabil pentru că era lângă Transfăgărășan și erau obișnuiți cu omul.
@@TransylvanianHikerRO niciodată nu se apropie dacâ ai un foc sănătos...de ex un foc lung😉
(Eu nu campez în zone unde e interzis focul).
Az őseink tüzzel riasztottàk őket...
Csinàltam 1 làngszòròt is WD 40 esből😉
În Italia 10 urși în România peste 8 mi băi suntem nebuni
iq scazut
si daca nu te ai intalnit cu ursul de ce dai sfaturi aiurea?
Acum vedem că și secuii tot români sunt: tot romanul este expert la chestiile cu care nu s-au întâlnit 😂
Ca să ajut oamenii să se informeze, în loc să critic aiurea. Dacă ai găsit informații greșite în ce am prezentat, te ascult cu drag.
@@TransylvanianHikerRO nu-l bagă în seamă, e răutăcios. Eu scriu aici comentarii să îți ajut la promovarea canalului. Mai multă lume are nevoie de genul ăsta de informații. Stau burtoșii la mici și bere în loc să iasă la aer curat pe cărări de munte!
Eu de cativa ani merg intro padure sau ce a mai ramas din ea ca s-a taiat la greu copacii,si mai culeg urzici,macese ,etc.pana in acest an nu am intalnit decat cerbi ,arici ,bursuc,veverite,dar acum intro zi se lasase seara ,si am auzit fosnetul frunzelor uscate ca ceva se apropie,am crezut ca e vreun caine sau cerb,dar dupa ce a scos asa un sunet ca de fiara,mi-am dat seama ca poate fi vorba de urs,nu l-am vazut ,m-am dat intro parte din poteca si in apropiere dupa ruinele unei cladiri,pana ce a trecut,se pare ca mi-a mirosit urmele,dar nu a venit imediat ,vre-o 2-3 mai tarziu dupa lasarea inturicului,ce ma surprinde ca zona nu a fost frecventata de ursi,este in apropiere si o cale ferata circulabila,daca il lovesc cu pietre am sanse sa se sperie,sau daca pornesc lanterna brusc la telefon?daca arunc cu petarde sau daca i pun laserul pointer in ochi?
E important să-ți faci simțită prezenta prin vorbit, cântat, chiar dacă ești singur, așa probabil se poate evita o întâlnire. E important să nu surprinzi ursul. Un comportament agresiv are rost doar în cazul în care ursul clar vrea să atace.
Am fost si eu odata la tamplar sa isi dea cu parerea de o masea ce ma durea...cam asa facem toti care venim.pe aici..
Dacă tâmplarul s-a interesat de la câțiva dentiști înainte, probabil ai ieșit mai câstigat 😉
Se spune că dacă te caci pe tine de frică , ursului nu-i plac mortăciunile care put a hoit , și fiindcă nu mai prezinți nici un interes pentru el , se ìndepărtează de tine și astfel scapi cu viață .
Nu știu dacă reușești să generezi un miros atât de puternic prin această metodă :)
..Cum să supraviețuiești in fața unui urs?...Simplu, când vezi că ursul se apropie de tine, stai pe jos și spui tare ...MOR ! MOR! MOR!....Când ursul se apropie și te aude , îți spune - De ce mori, mă ,că nu ți-am dat nici o labă?!...Și pleacă cu lehamite !...
😂😂😂
Ursu e predator si vineaza din placere
Pentru orice animal instinctul de autoconservare primează în mod normal.
@@TransylvanianHikerROpropun să se redenumească Ținutul Secuiesc în Ținutul Urșilor. Ce zici?
Oamenii au devenit prea sensibili si prea slabi. Sa va povestesc caz concret de pe vremea cand era bunicul copil ( inainte de WW2 ). A luat-o razna la circ un urs polar de caldura, a atacat o femeie si a ranit-o si ii pazea corpul inconstient. Si ce crezi ca au facut ? Un tigan ursar, a intrat peste urs cu o ranga de fier, si a inceput sa ii dea cu sete in cap, cat era ursul de turbat, cum se ridica isi luat o teava in cap, dadea cu asa sete de au crezut aia ca il omoara, dupa vreo 5 rangi luate peste bot si intre ochi s-a facut mielusel si nici nu a fost nevoie sa-l impuste. Ursul e tot animal, nu e monstru, simte durere, simte frica. Cu o ranga il poti si omora, dar nici un animal cand se simte in pericol de moarte nu o sa stea sa fie omorat.
Cu ursul polar nu ai altă șansă, doar arma. În Svalbard n-ai voie să ieși din oraș fără pușcă din cauza urșilor.
Au fost ursi si in Ploiesti,,, Rambo, o luna au alergat sutoritatile dupa el.
Da, din păcate, am văzut și eu în știri.