Dacă România a putut, TU N-AI NICIO SCUZĂ!

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 22 พ.ย. 2023
  • Pornind de la cele 3 ingrediente pentru a avea SUCCES:
    • O viziune foarte clară.
    • Strategie -„unde nu-i strategie, e doar gălăgie”.
    • Inspiraţie şi motivaţie,
    Ştefan Mandachi ne spune tâlcul „poveştii” fascinante a României, ca sursă de motivaţie şi de inspiraţie pentru a ne realiza visurile personale şi profesionale (antreprenoriale).
    Este o ocazie de a traversa istoria României simplu şi cu alt tip de atenţie decât cea obişnuită la şcoală, trecând prin ani, domnitori, schimbări privind teritoriile, denumiri ale numelui ţării şi regimuri. De a înţelege că povestea României de azi este una inspiraţională, care merită să ne motiveze pe fiecare dintre noi să devenim mai conştienţi, mai atenţi, mai asumaţi în procesul de vindecare al ţării noastre care a rezistat în timp şi spaţiu, oricât de grele au fost vremurile (şi trădările).
    Că SUCCESUL poate fi scris în ADN-ul nostru, câtă vreme fiecare este de acord că „educaţia trezeşte naţia”.
    Iar dincolo de această scurtă lecţie de istorie, te alegi şi cu două tehnici de memorare rapidă: prin crearea de analogii absurde şi folosind tehnica„palatul memoriei”.
    Cum se leagă aceste subiecte între ele şi care să fie ideea pe care decizi să o foloseşti de acum înainte?
    Numai dacă urmăreşti materialul integral poţi decide!
    Iar apoi, lasă aici o părere despre ce ai aflat şi dă mai departe linkul!
    Ce zici? Cine l-ar aprecia la fel de mult ca tine?
    Franchise Generator: franchisegenerator.ro/
    Facebook - / stefanmandachi
    Instagram - / stefan.mandachi
    Linkedin - / %c8%99tefan-mandachi-3...
    Site - www.stefanmandachi.ro/
    CAIETUL VISURILOR - caietulvisurilor.ro/

ความคิดเห็น • 54

  • @constantinchiriac2549
    @constantinchiriac2549 5 หลายเดือนก่อน

    Ștefan, se vede cu câtă mândrie povestești despre istoria țării noastre. Trebuie să fim cu toții patrioți, nu putem să fim împotriva statului român pentru ca astfel luptăm împotriva noastră. Te apreciez și te urmăresc de peste un an, ai enorm de multă energie, ești un om plin de vise, cred cu tărie în tine! Succes!

  • @morarugeorge690
    @morarugeorge690 5 หลายเดือนก่อน

    Prima data cand intr-un video se amesteca, Istorie, dezvoltare personala, motivatie, educatie antreprenoriala, etc. GENIAL!

  • @vasidumitrescu7889
    @vasidumitrescu7889 6 หลายเดือนก่อน +4

    Ștefan, ma gândesc dacă lecția de istorie, predată foarte bine, e o consecinta a vremurilor în care trăim, sau o consecință a situației în care se afla sistemul nostru de educație. Oricum, felicitări!

  • @user-rp8lc1kw2t
    @user-rp8lc1kw2t 6 หลายเดือนก่อน

    Salut Stefan!ești bun...si nu numai! Daca pana acum am mancat "de la tine", de acum cu siguranța o sa te "urmaresc"!
    Numai bine!

  • @georgetaistrate9777
    @georgetaistrate9777 6 หลายเดือนก่อน +1

    Doamne, ce frumos! Avem nevoie de oameni care să iubească România, cărora să le pese de tinerii acestei țări, de toți cetățenii. Ai explicat atât de frumos și energetic acest video! Mulțumesc. Fii binecuvântat!❤

  • @mayasarasfamily7854
    @mayasarasfamily7854 6 หลายเดือนก่อน +6

    📽 🪐 🎬 Excepțional, genial, ca toate celelalte creații ale tale, Ștefan!
    Rămâne un mister pentru mine motivul pentru care nu a crescut până acum spectaculos numărul de urmăritori de pe canalul tău!?! Mă frământă realmente acest lucru...
    Totul e valoros aici, calitate maximă, profesionalism pe măsură, pasiune fără margini!
    Sens maxim în tot ceea ce faci, în ceea ce ne împărtășești pe atâtea paliere de interes!
    Multe mulțumiri, nemărginită admirație și apreciere pentru tot ce faci în spațiul virtual, precum și pentru ce ne-ai oferit anul trecut când am avut plăcerea să fim la superbul Hotel Mandachi, chiar de Ziua Națională!
    Cu multă apreciere, pentru un OM adevărat, autentic,
    Camelia.

  • @mariusstiglet9257
    @mariusstiglet9257 6 หลายเดือนก่อน

    Esti GENIAL un adevărat Stefan

  • @Theo_GP
    @Theo_GP 6 หลายเดือนก่อน +2

    Foarte valoros, mulțumim Ștefan!❤

    •  6 หลายเดือนก่อน

      Ma bucur.

  • @cameliabordei6431
    @cameliabordei6431 6 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitari! Ai predat o lecție de istorie a României din suflet pentru sfaturi înțelepte și utile de educație pentru dezvoltarea și autoeducatie a celor care vor sa faca ceva pentru ei dar sa fie un exemplu demn de urmat precum esti tu ca antreprenor dar și că un cetățean patriot care le-ar da multor parlamentari o adevărată lecție de cultură generală despre România! Sănătate multă și succes an continuare pe plan profesional. 🙏♥️

    •  6 หลายเดือนก่อน

      🙏🏼

  • @marcosbirza2413
    @marcosbirza2413 6 หลายเดือนก่อน +1

    Mersi de timpul acordat .

  • @user-ns3oj5ex8b
    @user-ns3oj5ex8b 6 หลายเดือนก่อน

    Foarte creativa expunerea , paralela intre istoria Romaniei si Business . Exact , bine punctat este un podcast foarte util pentru elevi si studenti , super idee ! :) Creativa ideea cu planetele , mi-a placut ! :) Memoria trebuie antrenata prin citit si acumulare de cunostinte generale , cate putin din fiecare domeniu . Creierul este un muschi si trebuie mereu antrenat , exact cum corpul trebuie antrenat prin sport, asa se si spune " O minte sanatoasa , intr-un corp sanatos ." Smart podcast , felicitari Stefan ! 👏👏🙌💪

  • @PAULIC624
    @PAULIC624 6 หลายเดือนก่อน +2

    Foarte frumos Stefan sper sa pic la practică la Mandachi Hotel și spa

  • @alinadumitrascu9273
    @alinadumitrascu9273 6 หลายเดือนก่อน

    Este ca un dar acest vídeo cu ocazia zilei 1 Decembrie.
    Multumim

  • @roxanabadragan7474
    @roxanabadragan7474 6 หลายเดือนก่อน

    Inspirational👏motivant 👍momentul realizat👏👏👏sper sa pricepem cat mai multi😊 ca istoria se repeta😊si avem sansa sa evitam anumite greseli 👍Multumesc pentru timpul investit🙏

  • @badeaflorica7679
    @badeaflorica7679 6 หลายเดือนก่อน +1

    Foarte frumos și interesant!

  • @iangeline
    @iangeline 6 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitări! 🫶 ... un podcast foarte util 😃
    ... rămân pe poziție 😅

    •  6 หลายเดือนก่อน +2

      🙏🏼

  • @rozaliapuskas656
    @rozaliapuskas656 6 หลายเดือนก่อน

    Wow Felicitări 🎉super emisiune, mi-a plăcut foarte mult sincer ,am ascultat până la sfârșit sunteți genial.Sunteți și un bun desenator😊.Vă iubim 💜✡️🕎

  • @alyalexandra9034
    @alyalexandra9034 6 หลายเดือนก่อน

    Multumesc Stefan🙏Sunt ochi si urechi! Deja m-a captivat inceputul☺️ Mereu sunt entuziasmata de ceea ce ne oferi, fie ca pot aplica in afacere, fie ca transpun in viata personala (si ea are un drum asemanator🥰) Ganduri bune! 🙏

    •  6 หลายเดือนก่อน +1

      Apreciez

  • @claudiutamas79
    @claudiutamas79 6 หลายเดือนก่อน +1

    4. și SĂNĂTATE!

  • @mihaelaferi4922
    @mihaelaferi4922 6 หลายเดือนก่อน

    exceptional

  • @user-ww6cs6tk9b
    @user-ww6cs6tk9b 6 หลายเดือนก่อน

    Mulțumesc..și eu sunt mîndră.

  • @stefbarosau2146
    @stefbarosau2146 6 หลายเดือนก่อน +1

    Prin asociere înveți cel mai ușor, asa învățăm și eu când eram la școală, și desigur și prin copiat😂😂😂, tot ce am copiat la teste am reținut.

    •  6 หลายเดือนก่อน +1

      🤣 aia e artă, nu e metodă

  • @danbejan6421
    @danbejan6421 6 หลายเดือนก่อน

    👏👏👏

  • @anamariapana9186
    @anamariapana9186 6 หลายเดือนก่อน

  • @hamza-Timi
    @hamza-Timi หลายเดือนก่อน

    Frate trebuie să dai lecturii și fraților de peste Prut.
    E foarte important să audă de tine.

  • @stefbarosau2146
    @stefbarosau2146 6 หลายเดือนก่อน

    Ar mai fi și Pluto

  • @mitranliviu-laureniu-vv8nb
    @mitranliviu-laureniu-vv8nb 6 หลายเดือนก่อน +1

    Parcă era și planeta pluto

    • @ramonavasu7243
      @ramonavasu7243 6 หลายเดือนก่อน +1

      “Pluto a reprezentat, până de curând, cea de-a noua planetă din sistem, însă comunitatea științifică a stabilit că aceasta este o planetă pitică”

    • @mitranliviu-laureniu-vv8nb
      @mitranliviu-laureniu-vv8nb 6 หลายเดือนก่อน

      @@ramonavasu7243 mulțumesc frumos apreciez 👍💪🤗❤️

  • @Dianna82
    @Dianna82 6 หลายเดือนก่อน +1

    Deci barbatii- dacii au devenit misogini chiar inainte de Hristos. Si eu care credeam ca asa s-au nascut😂
    Separat de gluma mea proasta, foarte buna reprezentarea Stefan, felicitari

  • @user-qv2xo8sz2w
    @user-qv2xo8sz2w 6 หลายเดือนก่อน

    Dacá Románia a putut???
    N am putut auzi o glumá mai buná pe ziua de azi!
    Acum, esti bun si la istorie...

    • @stefbarosau2146
      @stefbarosau2146 6 หลายเดือนก่อน +1

      Da ma prostule, care e problema? România a reușit, ratații ca tine nu or sa reușească niciodată.

    • @stefbarosau2146
      @stefbarosau2146 6 หลายเดือนก่อน

      A și nu trebuie sa fi profesor de istorie ca să ști lucrurile astea, trebuie sa fi fost doar puțin atent la orele de istorie din clasele 5-8

    •  6 หลายเดือนก่อน

      @@stefbarosau2146🙏🏼

    • @user-qv2xo8sz2w
      @user-qv2xo8sz2w 6 หลายเดือนก่อน

      @@stefbarosau2146 Cu sigurantá románii au fost "putin atenti" la orele de istorie din clasele 5-8. Dar dacá ar fi fost cu adevárat ATENTI, ar fi priceput NU DOAR cá manualele de "istorie" au fost scrise intr-un comunism murdar si o democratie infectá dupá '89, DAR SI realitatea tráitá zilnic pe care nu o poti reduce la o "istorie" din clasele 5-8...
      Unii cred cá dacá se dedicá la fabricat bani, au gásit ráspunsuri la problemele unei tári... Unii se pot crede si eroi ai istoriei...
      O societate sánátoasá se bazeazá pe nucleul familiei sánátoase.
      Nevrozele, narcisismul, psihopatia sunt rezultate evidente ale unor indivizi care se cred salvatorii altora si intre timp mai dau si sfaturi de cum sá faci bani, cá de, un tampit care vinde pietre pe post de mascote rámane tot un tampit intre tampiti intr o lume "demná" de urmat...
      Dar má rog, omul poate avea tot felul de idei... Si ce nu face omul pt bani...Psihopat sá fii intre psihoze colective...
      Marketing-ul este cea mai demonicá manipulare in societátile materialiste prezente, omul nu si cunoaste nici nevoile nici necesitátile, iar apoi totul alunecá spre pierzare...SI ISTORIA SE SCRIE SINGURÁ!
      Unele tári au fost mai fain manipulate decát altele in functie de "necesitátile" oamenilor si de puterea banului, IN REST omul zace in aceeasi BEZNÁ a MORALEI...
      Iar Románia este exact acolo unde trebuie sá fie! Si BANUL rámáne tot ochiul dracului...

  • @cameliabordei6431
    @cameliabordei6431 6 หลายเดือนก่อน

    Pluto

  • @mr.peanut
    @mr.peanut 6 หลายเดือนก่อน

    Dragut, dar romanizarea a durat si dupa retragerea Aureliana. De ce? ILIRIA (zona Croatiei, Sloveniei) a stat sub stapanire romana cam 900 de ani, si nu s-a romanizat puternic. Ni s-a creat ideea ca au venit romanii, si-au facut ,,nevoile" pe aici in 165 de ani si Gata! Alta natiune. Am preluat mai degraba institutiile romane, nu gena. Daca am cunoaste genele reale ale noastre, am vedea ca mai avem peste 20 de natiuni cuceritoare (yazigi,bastarni,goti,gepizi, avari,tatari, bulgari,unguri,slavi,cumani,mongoli,turci,rusi etc.)

    •  6 หลายเดือนก่อน +1

      Procesul s-a perpetuat dupa Aurelian, dar romanizare "juridica" nu mai putea avea loc. Gena am preluat-o, pt. ca s-au constituit familii etc.

    • @anacaia806
      @anacaia806 4 หลายเดือนก่อน

      Da!Sa ne rugam la Dumnezeu sa ne unim in numele acestei genialitati!Doamne ajuta!🥰💖🙏😊

  • @canalulmeu3312
    @canalulmeu3312 6 หลายเดือนก่อน

    Ești rău=)

  • @danutavram831
    @danutavram831 6 หลายเดือนก่อน

    Lasa Vrajala, numai papagali pe aici !!

  • @MusicMediaPlayer777
    @MusicMediaPlayer777 6 หลายเดือนก่อน +2

    Super. Unii ar spune că și Pluto ar fi o planetă, dar foarte tare modul de memorare!
    Felicitări! Într-adevăr molipsitoare motivația ta!
    Ar trebui să fim cu toții mândri că suntem români, oriunde am fi.

    •  6 หลายเดือนก่อน

      Multumesc!

  • @danbejan6421
    @danbejan6421 6 หลายเดือนก่อน

    👏👏👏

  • @mihaelalumei1169
    @mihaelalumei1169 6 หลายเดือนก่อน