Cascada Urlatoarea, are traseu prin pădure, și este mult mai înaltă, și mult mai frumoasa. Exista un traseu cu indicator spre cascada. Drumul este ușor, și este frumos. Chiar trebuie sa te duci la cascadă!!!
Ati incurcat un pic cascadele,domnu Silviu😊. De acolo din intersectia aia cu panourile si indicatoarele,trebuia sa faceti stanga pe traseul care duce spre jepii mari. Cam in 30 de min ajungeati la cascada Urlatoarea.Tot de la bifurcatie,daca te incumetai sa urci cam 3 ore pe traseul cu jepii mici,vedeai splendida cascada Caraiman,care este una dintre cele mai frumoase din tara,numai ca traseul este un pic dificil..se urca un pic si pe lanturi,insa ai posibilitatea sa vezi niste peisaje de vis.
Aici am copilărit!(sânt Nina Vîcan,pe contul soțului)Doamne ajută!❤️🙏🥰interesantă povestea! La multe slujbe am participat aici! Îmi plac foarte mult animalele de la această mănăstire!❤️🙏🙏🙏
Am vizitat Manastirea Caraiman in 2012. Am avut bucuria sa il intalnim pe Parintele Gherontie Puiu.Am primit binecuvantare de Sfintia Sa ! Este un loc de vis!
Cascada Urlatoarea este mult mai spectaculoasa, nu ai ajuns acolo, ai vazut altceva.Merita sa mergi sa o vezi, are un traseu prin padure cam de o ora, este usor traseul, sunt indicatoare din cate imi amintesc...Vacanta frumoasa!
Ce loc frumos! Am fost doar 1 dată la Bușteni, dar pentru scurt timp, pentru că stăteam la Predeal. Unul din locurile mele preferate, cu peisajul unic. Aer foarte curat. Sper să mai ajung acolo.
Salutare Silviu. Ma bucur ca ne plimbi cu tine. Am fost la manastirea Caraiman, la cascada Urlatoarea, muzeul Cezar Petrescu, castelul Cantacuzino. Dar sa retii ca muzeele din toata Romania sunt inchise. Ghinion sa nu mananci. Multumesc,la revedere si tinem legatura. 🤗👏👍
Pe locul unde se construiește acel hotel era Căsuța Părintelui Gherontie după 2 ani după ce a decedat au daramato intrebandui pe unii Galugari au spus că avea probleme la fundatie și o vor face la loc ! deci totul a fost ptr a construi mai multe locuri de cazare bineînțeles cu bani !! 😢😢😢
😂😂 cateodata sunteti foarte amuzant! E bine...ne mai descretim si noi fruntile! Trebuie sa va intoarceti la "Izvorul cu pastravi" pe care nu l- ati gasit sau l- ati ratat intentionat. E si despre peşte si despre altele....liniste curat view La cantacuzino e un fost sanatoriu si daca nu fumati...;)) probabil e o problema💖🍹de aceea nu v- au servit. (bleah, e o presupunere)
Ma bucur ca te-ai intors si la filmari dinastea. O chestie nu o inteleg: De ce ii minti pe oameni ca filmezi pentru tine? :). Daca ai asteptarea ca oamenii sa nu se supere cand filmezi, poti fi macar tu sincer sa le spui ca ai un canal de youtube. Chiar daca te lasa, chiar daca nu te lasa, eu si inca cativa suntem mai fericiti daca spui adevarul.
Bușteni e orașul meu de suflet! Într-adevăr, sunt foarte multe gunoaie și, din păcate, turiștii sunt inconștienți și nu realizează ce lasă în urmă. La Casa Magică se mănâncă cel mai bine din tot orașul. Drum bun pe mai departe!
Am vizitat mănăstirea Caraiman prin anul 2005, cred, atunci nu erau toate acele clădiri adiacente, nici gardul de la intrare; totul este schimbat acum, minunat, odihnitor, curat. Am urcat atunci cu telecabina la Babele, o experiență interesantă, ne-au înghesuit până la refuz, am stat cu fața lipită de geam:))
Buna ziua! Daca mai stati in Busteni va pot insoti, in calitate de ghid, pe Platoul Bucegi unde vom gasi adevaratele obiective turistice, Sfinxul Babele, Pestera Ialomitei, Lacul Bolboci(marea din Bucegi)As vrea sa va prezint locurile de vis pentru care merita sa vi in Busteni si totodata istoria acestui oras.Imi puteti scrie in privat, Va asigur transportul si masa.
Stimate domn, cascada urlatoare este in alta parte, se merge prin padure cel putin o jumatate de ora, ari fi bine sa te informezi mai bine, credema am fost de cateva ori.
Castelul Cantacuzino a fost sediul Nevermore Academy din serialul de succes Wednesday turnat in 2022 in Romania. Serialul a avut un succes grozav, este pe Netflix, regizor faimosul Tim Burton. Iar statiunea Busteni arata mai bine decat zona in care locuiti dvs in Mamaia Nord-Navodari 😂.
La Cascada se ajunge prin pădure 😊, nu este greu de urcat, dar mai bine in weekend sa urci( când urcă mai mulți turiști)in timpul săptămânii poți dai nas in nas cu Moș Martin 😊.La mănăstire nu se construiește hotel, vor fi camere sau chilii pentru turiști! Pentru că locuiesc în Brașov, merg des in Bușteni și la Sinaia! Daca vrei sa urci cu telegondola la Sinaia se merita! La Bușteni o urcare plus coborâre către Babele costă 200 de lei..🥺Când am fost duminică era o familie din 5 persoane care dorea să urce( i am auzit vorbind...1000 de lei ...) Mi se pare extrem de scump! Ținem legătura!
Înainte de acest vlog am vizionat blogul tau Silviu cu parcul national din Croația despre care nu știam că există și am văzut cât de minunat , curat și amenajat este în comparație cu aceasta distrugere românească 😮😮😮 ... românii nu mai sunt patrioți și nici mândri de țara lor 😢 ... Este o jale continua ... Chiar daca nesimțiții arunca orice gunoaie și oriunde , daca politia locala a primăriei ( care freacă menta toată ziua ) s ar deplasa tot timpul în întreaga zonă nu și ar mai permite nimeni sa arunce nimic .... Iar in privința urșilor : BA NESIMTITILOR CARE VRETI SA VANATI URSII SI SA VA LUATI EUROI PT VANATOARE NU MAI CULEGETI FRUCTELE DE PADURE SI CIUPERCILE SI PUNETI HRANA URSILOR IN STAULE ( că pe vremea lui Ceaușescu ) , SI NU MAI DEFRISATI PADURILE CU TOT CU BARLOAGELE URSILOR SI NU MAI DISTRUGETI HABITATUL URSILOR SI AL TUTUROR ANIMALELOR DIN PADURI , HOTI ORDINARI !!!!!!! 😮😮😮
Frumoasa plimbarea de azi, mai ales ca eu sunt originara din BV, deci vecin cu Bușteniul, nu are cum sa nu imi placa. Prețurile la restaurant acolo erau intr-adevăr cam piperate si da, turistii trb sa învețe sa fie mai civilizați cu pastrarea curățeniei. Si in America, aici, sunt mulți localnici sau si turisti care arunca diverse pe jos in natura. Jalnic! Doar in Singapore am auzit ca dacă arunci si o guma pe jos sau ceva mic, iei o amenda uriașă. Asa ca mai nimeni nu arunca! 😁 Ținem legatura! 🥦🌶️
Salutare, Silviu. Cît de sigur ești că ai fost la Urlătoarea?? Ca și la gătit, trebuia să combini !! Informațiile de pe indicatorul turistic cu traseul în sine, faptic! Efectiv să parcurgi traseul la picior, prin pădure sau pe traseul inițial pînă la ,, căminul de apă ,, mai mergeai prin pădure și dădeai de cascada aia pe care ai trecut-o în titlu....dar pe care tu ai văzut-o doar... scrisă!! Iar bagi ..din ,, top ,,, pentru cîteva amărîte de vizualizări??? Te-au cam speriat urșii ăia ....de pe panou, este?? 😂😂 Turismul montan nu este totuna cu turismul la malul mării!!! Și mai important, nu este pentru oricine și se face în anumite condiții!!
Nu judeca oameni din Bușteni pentru că nu au țiglă ceramică pe case e greu de pus și de întreținut nai ales în zonă de munte cu ninsori abundente...tabla zincata este mai eficientă...sa filmat un film sau un serial la castelul Cantacuzino baftă
Silviu, stii ca te apreciez dar de data aceasta mi-ai lasat un gust amar; Vrem sa ne relaxam sa ne bucure videourile tale, nu sa ne arati ceea ce stim deja.
Domnu Silviu cum se face ca induci lumea in eroare cu cascada ta Urlatoarea care nu este aia și tocmai când sa pui camera pe indicatorul unde îți arată ca este traseul spre Cascada Urlatoarea ai mutat-o ca sa ne spui ca este traseul pentru Jepii Mari și Jepii Mici . Sunt tare curioasa cu cine te mai cerți și pe aici și ce nu îți mai convine ca tu numai cu negativismul ești in fapt . Deja începi sa ne plictisești
Acuma poate sunteți rudă și cu Camil Petrescu , cu Gică Petrescu , ori cu fotbalistul Dan Petrescu s-au cu dictatoarea Elena Ceaușescu fostă Petrescu 😂
Îmi plăceau vlogurile tale,dar ai început să devii enervant,nimic nu îți mai convine! Te pricepi și la bucătărie, ești și arhitect, peisagist, inspector de mediu...?? În ritmul ăsta nu te voi mai urmări...!
Cascada Urlatoarea, are traseu prin pădure, și este mult mai înaltă, și mult mai frumoasa. Exista un traseu cu indicator spre cascada. Drumul este ușor, și este frumos. Chiar trebuie sa te duci la cascadă!!!
Silviu,sa-ti dea Dumnezeu sănătate,ești un tip foarte fain,observații pe care le aprob total.
Ati incurcat un pic cascadele,domnu Silviu😊. De acolo din intersectia aia cu panourile si indicatoarele,trebuia sa faceti stanga pe traseul care duce spre jepii mari. Cam in 30 de min ajungeati la cascada Urlatoarea.Tot de la bifurcatie,daca te incumetai sa urci cam 3 ore pe traseul cu jepii mici,vedeai splendida cascada Caraiman,care este una dintre cele mai frumoase din tara,numai ca traseul este un pic dificil..se urca un pic si pe lanturi,insa ai posibilitatea sa vezi niste peisaje de vis.
De la mare la munte... felicitări pentru tot ceea ce faci Silviu și multumirile de rigoare. ❤❤❤ Doamne ajută și ținem legătura, bineînțeles 🎉
Foarte frumos Bușteni.
Am fost la mănăstire Am urcat prin pădure foarte frumos.
1986. concediu Bușteni Frumossss ....amintiri de copil ....Neagoe Tutunel Lenuța Craiova Ștefanel Romania .....
Aici am copilărit!(sânt Nina Vîcan,pe contul soțului)Doamne ajută!❤️🙏🥰interesantă povestea! La multe slujbe am participat aici! Îmi plac foarte mult animalele de la această mănăstire!❤️🙏🙏🙏
Cascada Urlătoarea este mult mai sus in pădure, aproximativ 40 minute. Este mult mai frumoasă.
Toamna e superba la munte! Astazi ne-am intors din Sinaia! Frumos! Nici la Busteni nu e rau! Castelul Cantacuzino ramane top!
Tinem legatura!🫵🧔🏻♂️👍🤝
Mulțumesc Silviu ca ne duci de la mare la munte. Arata foarte bine mănăstirea! 👍🐻
Ce îți pasă te plimbi mereu bravo tie
Multumim pentru plimbare! 👍
Toamna!! Cele mai frumoase culori!!!
Buna Silviu,m-am uitat la vlog si am observat ca nu ai ajuns la cascada urlatoare,trebuia sa mergi pe traseul de jepi(putin)sa ajungi la cascada.🙏🙏😘😘😘
Supppppppeeeeeeer tare..!!!
Superb vlog !!! Mult succes si cati mai multi abonati !!! Doamne Ajuta !!! Va urmarim cu mare interes !!!
Felicitări ❤❤❤
Am fost anul asta 3 zile in Busteni, dar n-am ajuns aici, doar pe la castele. Data viitoare vin si aici...f dragut la munte 😍
minunat Romania este frumoasa
,
Am vizitat Manastirea Caraiman in 2012. Am avut bucuria sa il intalnim pe Parintele Gherontie Puiu.Am primit binecuvantare de Sfintia Sa ! Este un loc de vis!
Am facut voiajul de nunta la Busteni, in 1972 ! Minunat !
Ce frumos 🚴🙋👍
Ce bine ca si schimbat , si te ai dus la alte statiuni, Felicitari imi.plac videurile tale
Cascada Urlatoarea este mult mai spectaculoasa, nu ai ajuns acolo, ai vazut altceva.Merita sa mergi sa o vezi, are un traseu prin padure cam de o ora, este usor traseul, sunt indicatoare din cate imi amintesc...Vacanta frumoasa!
cascada Urlatoarea este mult mai sus e un traseu de aproape 1 ora
Ce loc frumos! Am fost doar 1 dată la Bușteni, dar pentru scurt timp, pentru că stăteam la Predeal. Unul din locurile mele preferate, cu peisajul unic. Aer foarte curat. Sper să mai ajung acolo.
Peisaje minunate ❤❤❤❤❤
Salutare Silviu. Ma bucur ca ne plimbi cu tine. Am fost la manastirea Caraiman, la cascada Urlatoarea, muzeul Cezar Petrescu, castelul Cantacuzino. Dar sa retii ca muzeele din toata Romania sunt inchise. Ghinion sa nu mananci. Multumesc,la revedere si tinem legatura. 🤗👏👍
Daaa.. am vizitat o...si chiar face minuni bradul ala...Totul este sa ai credinta🙏
Pe locul unde se construiește acel hotel era Căsuța Părintelui Gherontie după 2 ani după ce a decedat au daramato intrebandui pe unii Galugari au spus că avea probleme la fundatie și o vor face la loc ! deci totul a fost ptr a construi mai multe locuri de cazare bineînțeles cu bani !! 😢😢😢
😂😂 cateodata sunteti foarte amuzant! E bine...ne mai descretim si noi fruntile!
Trebuie sa va intoarceti la "Izvorul cu pastravi" pe care nu l- ati gasit sau l- ati ratat intentionat.
E si despre peşte si despre altele....liniste curat view
La cantacuzino e un fost sanatoriu si daca nu fumati...;)) probabil e o problema💖🍹de aceea nu v- au servit. (bleah, e o presupunere)
Ieri am fost la Bușteni 😊,la mănăstire! La Cascada am fost prin luna iulie! Așa da!
Ma bucur ca te-ai intors si la filmari dinastea. O chestie nu o inteleg: De ce ii minti pe oameni ca filmezi pentru tine? :). Daca ai asteptarea ca oamenii sa nu se supere cand filmezi, poti fi macar tu sincer sa le spui ca ai un canal de youtube. Chiar daca te lasa, chiar daca nu te lasa, eu si inca cativa suntem mai fericiti daca spui adevarul.
Bușteni e orașul meu de suflet! Într-adevăr, sunt foarte multe gunoaie și, din păcate, turiștii sunt inconștienți și nu realizează ce lasă în urmă. La Casa Magică se mănâncă cel mai bine din tot orașul. Drum bun pe mai departe!
Peisajul este superb,vremea la fel.......dar drumurile sunt praf......felicitari pentru ceea ce faci!
Am vizitat mănăstirea Caraiman prin anul 2005, cred, atunci nu erau toate acele clădiri adiacente, nici gardul de la intrare; totul este schimbat acum, minunat, odihnitor, curat. Am urcat atunci cu telecabina la Babele, o experiență interesantă, ne-au înghesuit până la refuz, am stat cu fața lipită de geam:))
Buna Silviu❤
Morrrr de ciudă că nu te-am întâlnit 😭😭😭😭😭in același timp am fost și eu 😭😭😭😭😭
Buna ziua!
Daca mai stati in Busteni va pot insoti, in calitate de ghid, pe Platoul Bucegi unde vom gasi adevaratele obiective turistice, Sfinxul Babele, Pestera Ialomitei, Lacul Bolboci(marea din Bucegi)As vrea sa va prezint locurile de vis pentru care merita sa vi in Busteni si totodata istoria acestui oras.Imi puteti scrie in privat, Va asigur transportul si masa.
Silviu....grija mare! Mafia lemnului.....e ste foarte bine pusa la punct in tara asta.... Respect si felicitari pentru vlog!!!
Stimate domn, cascada urlatoare este in alta parte, se merge prin padure cel putin o jumatate de ora, ari fi bine sa te informezi mai bine, credema am fost de cateva ori.
crede-mă
👌👌👌👌👌👌👌👌👌👌❗❗❗❗
Din pacate nu ai nimerit cascada, e sus in padure la vreo ora de mers. E mult mai mare.
Și eu am fost astăzi la castel Cantacuzino.Doamne ce rău îmi pare că nu ne-am întâlnit 😭😭😭😭
La ce cascadă ai fost tu străinule? 😂😂😂😂😂
Castelul Cantacuzino a fost sediul Nevermore Academy din serialul de succes Wednesday turnat in 2022 in Romania. Serialul a avut un succes grozav, este pe Netflix, regizor faimosul Tim Burton. Iar statiunea Busteni arata mai bine decat zona in care locuiti dvs in Mamaia Nord-Navodari 😂.
Salutare Silviu, de obicei muzeele sunat închise luni .
Ooooo este manastirea de suflet , merg acolo foarte des , si acolo cred ca se construieste un hotel pentru pelerini , si acum se cazeaza
Oare cât e cazarea?
Aia nu era Cascada UrlatoareA!
Din păcate se întâmplă peste tot in lume cu aruncatul gunoiului in pădure! 😢
Mamaia Nord de la munte in ceea ce priveste planul urbanistic....si preturile de la mancare.
Salut cu ce telefon ai filmat?
#1 Blana !
#ţinemlegãtura
Castelul Cantacuzino capitalizeaza cu serialul Netflix Wednesday care a folosit exteriorul castelului in filmarile din serial.
Asta nu e cascada Urlătoare E de urcat E mai mare
Mai merita sa mergi pe Valea Cerbului spre cabana Diham. Drum frumos, fara panta evidenta, ce mai, plimbare printre padure si munte, aprox 2 km
Cascada Urlatoarea e alta. Are 15 metri.
43:14 putem citi si noi 😊
El se balbaie si cand citește 😅
,,Vă rugăm...nu aruncați monede " !!
Nu la primesc..decăt bani de la 20 de euro ...în sus !!
CEA MA I BUNA MANCARE IN BUSTENI "CASA ANCUTEI " RECOMAND CU DRAG
am fost de cateva ori in urma cu 10 ani duceam peste din delta
La Cascada se ajunge prin pădure 😊, nu este greu de urcat, dar mai bine in weekend sa urci( când urcă mai mulți turiști)in timpul săptămânii poți dai nas in nas cu Moș Martin 😊.La mănăstire nu se construiește hotel, vor fi camere sau chilii pentru turiști! Pentru că locuiesc în Brașov, merg des in Bușteni și la Sinaia! Daca vrei sa urci cu telegondola la Sinaia se merita! La Bușteni o urcare plus coborâre către Babele costă 200 de lei..🥺Când am fost duminică era o familie din 5 persoane care dorea să urce( i am auzit vorbind...1000 de lei ...) Mi se pare extrem de scump! Ținem legătura!
*merită , fără*se*
@@vicentiualecsandrescu 😁
Si la castelul Peles este taxa de facut poze si filmare.
Noi ne am cumpărat pui la rotisor de la Mega Image și am mâncat în parc 😂😂😂
Hai Silviu, ca ai cam exagerat cu clădirea de la Anaf😅, acolo m am adapostit cand m a prins ploaia! 😂Ce ti se pare urat in Bușteni 😢? Aștept Sinaia...
Înainte de acest vlog am vizionat blogul tau Silviu cu parcul national din Croația despre care nu știam că există și am văzut cât de minunat , curat și amenajat este în comparație cu aceasta distrugere românească 😮😮😮 ... românii nu mai sunt patrioți și nici mândri de țara lor 😢 ... Este o jale continua ... Chiar daca nesimțiții arunca orice gunoaie și oriunde , daca politia locala a primăriei ( care freacă menta toată ziua ) s ar deplasa tot timpul în întreaga zonă nu și ar mai permite nimeni sa arunce nimic .... Iar in privința urșilor : BA NESIMTITILOR CARE VRETI SA VANATI URSII SI SA VA LUATI EUROI PT VANATOARE NU MAI CULEGETI FRUCTELE DE PADURE SI CIUPERCILE SI PUNETI HRANA URSILOR IN STAULE ( că pe vremea lui Ceaușescu ) , SI NU MAI DEFRISATI PADURILE CU TOT CU BARLOAGELE URSILOR SI NU MAI DISTRUGETI HABITATUL URSILOR SI AL TUTUROR ANIMALELOR DIN PADURI , HOTI ORDINARI !!!!!!! 😮😮😮
Urata treabă cu gunoiul dar până la cascadă mai era
Alea nu e artă :))) Nu ti iei hate pt ca ai dreptate. Cel mai tare m au deranjat elucubrațiile din descrierea....degetelor
De obicei la toate muzeele lunea este relache...
Cascada e mai sus
Frumoasa plimbarea de azi, mai ales ca eu sunt originara din BV, deci vecin cu Bușteniul, nu are cum sa nu imi placa.
Prețurile la restaurant acolo erau intr-adevăr cam piperate si da, turistii trb sa învețe sa fie mai civilizați cu pastrarea curățeniei. Si in America, aici, sunt mulți localnici sau si turisti care arunca diverse pe jos in natura. Jalnic! Doar in Singapore am auzit ca dacă arunci si o guma pe jos sau ceva mic, iei o amenda uriașă. Asa ca mai nimeni nu arunca! 😁
Ținem legatura! 🥦🌶️
Ador vara, dar culorile toamnei sunt cele mai frumoase!
Culorile primăverii sunt cele mai frumoase!
@@vicentiualecsandrescu 😊
Urăt ai mințit cu Columbeanu
Salutare, Silviu. Cît de sigur ești că ai fost la Urlătoarea?? Ca și la gătit, trebuia să combini !! Informațiile de pe indicatorul turistic cu traseul în sine, faptic! Efectiv să parcurgi traseul la picior, prin pădure sau pe traseul inițial pînă la ,, căminul de apă ,, mai mergeai prin pădure și dădeai de cascada aia pe care ai trecut-o în titlu....dar pe care tu ai văzut-o doar... scrisă!!
Iar bagi ..din ,, top ,,, pentru cîteva amărîte de vizualizări??? Te-au cam speriat urșii ăia ....de pe panou, este?? 😂😂
Turismul montan nu este totuna cu turismul la malul mării!!! Și mai important, nu este pentru oricine și se face în anumite condiții!!
Busteni?? nu, Elvetia
Acum 2 ani am foat acolo, nu era cladirea care se construieste acum.
E cascada URLATOAREA... nu Urlatoare!
Se construiesc alte chilii!
Dute la Roata norocului in Brasov
*du-te
Nu ai ajuns la Cascada Urlatoare !!!
iar ai plecat flamand :))
De ce ai mâncat rahat despre Irinel Columbeanu? th-cam.com/video/uSmNEdaONHo/w-d-xo.htmlfeature=shared
Bine punctat! Oare pentru vizionari? Ca de dezinformare si lauda de sine nici nu se pune problema...A facut o mizerie..😂😂😂
A vrut să facă vizualizări
Macac mincinos 😂
pacat ca oameni nu sint ok daca as fi acolo as lua un sac de gunoi si as face curat
Vine ăla cu bicicleta tu îi spui ca ești rudă cu Cezar Petrescu și te lasă fără bani !!😂😂😂
Nu te aventura Silviu pe pietre.
Nu judeca oameni din Bușteni pentru că nu au țiglă ceramică pe case e greu de pus și de întreținut nai ales în zonă de munte cu ninsori abundente...tabla zincata este mai eficientă...sa filmat un film sau un serial la castelul Cantacuzino baftă
Buna seara, se pare ca ati incurcat cascadele!
Nu e Cascada Urlatoarea ce ai vz tu. Se urca prin padure destul pana la cascada. E frumoasa. Dar ai de mers
Se pun taxe pt foto/video ca să cumperi pliante care sunt fb facute
Trist... numai gunoaie 😢
Aha, m-am prins. Tu esti neam si cu Cezar si cu Petrescu.
nu era aia cascada ,,trebuia sa urci prin padure 1 ora!!!
Silviu, stii ca te apreciez dar de data aceasta mi-ai lasat un gust amar; Vrem sa ne relaxam sa ne bucure videourile tale, nu sa ne arati ceea ce stim deja.
Aici se duc taxele românilor pentru culte... BOR in toată splendoarea 🤣🤣🤣
Domnu Silviu cum se face ca induci lumea in eroare cu cascada ta Urlatoarea care nu este aia și tocmai când sa pui camera pe indicatorul unde îți arată ca este traseul spre Cascada Urlatoarea ai mutat-o ca sa ne spui ca este traseul pentru Jepii Mari și Jepii Mici . Sunt tare curioasa cu cine te mai cerți și pe aici și ce nu îți mai convine ca tu numai cu negativismul ești in fapt . Deja începi sa ne plictisești
N-ai ajuns la cascada, mai aveai măcar o ora de mers pana la ea, are traseu punct rosu, de la intersecția cu Jepii Mici.
Acuma poate sunteți rudă și cu Camil Petrescu , cu Gică Petrescu , ori cu fotbalistul Dan Petrescu s-au cu dictatoarea Elena Ceaușescu fostă Petrescu 😂
Nu ai ajuns la Urlatoarea , si cum nu ai vazut-o pana la cei 50 de ani ai tai, si nu te mai plange atat , i-a un sac si curata
Fără "macaci"! Nu mai jigniți bietele animale !
Spuneți-le cum vreți, dar nu mai jigniți NICIUN animal dând denumirea lor unor netrebnici !

*să devii