Foarte bine jucat. Admirabil, din toate punctele de vedere! Poate,… deznodământul trebuia sa-si aibă tributul sau vulcanic comparat cu tot ce-a fost in prealabil. Totusi, Superb si Impresionant!
Glumele își au și ele locul lor. Dar o învățătură de foarte mare însemnătate putem trage de aici. Cică un împărat puternic a plecat la război și a reușit să cucerească patru țări. I-a prins pe cei patru împărați și, ca să-și bată joc de ei, i-a înhămat la carul lui ca să-l poarte prin cetate, în timp ce el stătea foarte mândru sus în caleașcă privindu-i disprețuitor. Unul dintre cei patru împărați care trăgeau în ham își tot întorcea capul și privea la roata caleștii. - Băi, a strigat împăratul din caleașcă la cel de jos înhămat, ce te tot uiți înapoi? - Mă uit și eu la roata caleștii. - Ei, și ce? Ce ai văzut? - Împărate, am luat seama că roata carului se învârtește ca și roata vieții. Spița care este acum sus, se coboară în jos, și invers. Acum adevărul este că împăratul acesta era tare înfumurat, dar nu era și prost. A priceput imediat subtilitatea comparației, a poruncit să se oprească imediat caleașca, i-a desfăcut pe cei patru împărați și a început să se poarte cu el la fel cum și-ar fi dorit să se poarte ei cu el, în condițiile în care, de, pentru că roata vieții se-nvârtește, ar putea ca el să ajungă în poziția lor și ei în a lui. Cine are urechi de auzit să audă, și minte de înțeles, să înțeleagă.
Де оамень болнавь ну сё рыбе ку пэрере де рэу мулцьоамень суферэ де ашэ боалэ ши мулць ау греутэць ку еи Домнул сэ вэ для ынцелепчуне дар ачаста Нуи глумэ
ok e o gluma ..dar sunt cuvinte fff dure ..cuvinte de maltrat animal EU inteleg ca e gluma dar e prea dura descrierea ce o face Palade a unui patruped...adevarat
Cei mai buni actori, tine i Doamne cat mai mult în viață....
Valentina ești o frumusețe talentata și... cu dl. Vasile faci scenete unice, felicitări!
Foarte bine jucat.
Admirabil, din toate punctele de vedere!
Poate,… deznodământul trebuia sa-si aibă tributul sau vulcanic comparat cu tot ce-a fost in prealabil.
Totusi, Superb si Impresionant!
Doamne ce ne mai trece și uitam de necazurile ce vin pe neașteptate buni actori săi tina Dumnezeu sănătoși multi ani că alții nu știm de mai avem 🙏💐
😂😂😂 vai cât am putut să râd 😂😂😂
2022.!
Felicitări,sunteți f buni.
Printre ultimii supravietuitori ai unui gen artistic foarte apreciat.
Felicitari! Super frumusețe Artiști super buni! Morala excelenta și! 11000000##########
Cuplu comic perfect!!
Succes!!
Glumele își au și ele locul lor. Dar o învățătură de foarte mare însemnătate putem trage de aici.
Cică un împărat puternic a plecat la război și a reușit să cucerească patru țări. I-a prins pe cei patru împărați și, ca să-și bată joc de ei, i-a înhămat la carul lui ca să-l poarte prin cetate, în timp ce el stătea foarte mândru sus în caleașcă privindu-i disprețuitor. Unul dintre cei patru împărați care trăgeau în ham își tot întorcea capul și privea la roata caleștii.
- Băi, a strigat împăratul din caleașcă la cel de jos înhămat, ce te tot uiți înapoi?
- Mă uit și eu la roata caleștii.
- Ei, și ce? Ce ai văzut?
- Împărate, am luat seama că roata carului se învârtește ca și roata vieții. Spița care este acum sus, se coboară în jos, și invers.
Acum adevărul este că împăratul acesta era tare înfumurat, dar nu era și prost. A priceput imediat subtilitatea comparației, a poruncit să se oprească imediat caleașca, i-a desfăcut pe cei patru împărați și a început să se poarte cu el la fel cum și-ar fi dorit să se poarte ei cu el, în condițiile în care, de, pentru că roata vieții se-nvârtește, ar putea ca el să ajungă în poziția lor și ei în a lui.
Cine are urechi de auzit să audă, și minte de înțeles, să înțeleagă.
Așa actori , așa comentatori ! Citiți și vă lămuriți !
Umor de calitate!Multă sănătate,și mult succes!
Foarte frumos mulțumesc mult
De milioane.
Singurii actori de comedie adevărată
Foarte frumos felicitari 👏👏 super melodie faza felicitări super foartefrumos și adevărat
Mari actori ,să le dea Bunul Dumnezeu sănătate, că puțini artiști buni m-ai avem!!!
0q¹weedç v vyfùķ.h
Sînteți frumoși amîndoi si simpatici
Felicitări ❤
Dragii de tot ❤
Felicitări!
Foarte frumos felicitări
Te ador vasile și cum o chiamă pe doamnă❤🧡💛💚💙💜🤎❤🧡💛
La Multi ani sanatosi
Foarte frumos
Un cuplet multe păreri, sunt buni.
Super tare talentați
Frumosa femeie
Ai nevastă bună Vasile dacă parlamentezi cu Valentina
Foarte tallentati
îmi plac fluturii ăia albaştri
❤❤❤
Ala era scheletul soacrei!? 😢😢😢
Nu.
🥰🥰🥰🥰🥰🥰🥰👌🏻👌🏻👌🏻👍
Dna Fătu nu santeti făcută pt comedie cu țipete,le alea stridente,noroc cu Vasile Muraru
Vasile Moldoveanu nevasta te lasă cu Valentina
super piesa
(2W
florescu claudia
mocNu
Де оамень болнавь ну сё рыбе ку пэрере де рэу мулцьоамень суферэ де ашэ боалэ ши мулць ау греутэць ку еи Домнул сэ вэ для ынцелепчуне дар ачаста Нуи глумэ
Ha ha ha ha ha ha 😂
Milo ii.
A
B4.
..
Azilul de batrani SOMN USOR. 2500lei lunar. Piata Bobocica. sector 3
Un d,
.
aceleasi eterne ;neintelegeri "animals oameni.foarte slabi.nu veti fi niciodata urmasi lui Tanase
ceaipentrufumay
Pă
ok e o gluma ..dar sunt cuvinte fff dure ..cuvinte de maltrat animal EU inteleg ca e gluma dar e prea dura descrierea ce o face Palade a unui patruped...adevarat
.nmmmmk..
😂😂😂😂😂😂
o rușine de interpretare!
De ce spui asta/ intrebam.
Esti de nivelul lui Tociu si Palade !
Nu e vina ta !Ai gresit canalul !
Foarte frumos felicitări
❤❤❤
😂
Foarte frumosi Felicitari