Ionut Lupescu e un domn. Nu merita sa fie presedinte la Dinamo. Cine scrie prostiile astea sa se uite putin la cluburile mari din Europa care au foste glorii cu ceva minte in cap in conducere. Eu il iubesc pe Lupescu pentru ca ne-a adus titlul ala din 2000 dupa dominatia spurkatilor si titlul luat de rapid. Nu ca e bun, e cel mai bun pt presedinte la Dinamo.
Ce este adevarata credință in Dumnezeu? Uite, și eu cred că Luna de pe cer există, dar nu fac nimic in privința asta. Asta este datorită că eu cred in Lună doar cu mintea, cu gândul. Mintea doar recunoaște un lucru, atât. Este inima aceea ce trăiește pentru ceea ce crede. Dacă aș crede cu toată inima mea in Luna de pe cer, eu mi-as concentra toate forțele și puterile pentru a încerca de a ajunge la ea. Aș căuta o cale prin care să pot ajunge la ea. Credința din inima naște acțiune, trăire, voința de a te apropia, de a atinge, de a interacționa, de a trai momente, de a iubi, de a cunoaște, de a fi alături de ceea ce crezi. Așa este cu orice om care crede din toată inima in fotbal, muzică, dans, artă, modă șamd. Ei trăiesc pentru ceea ce cred și viața lor se învârte in jurul a ceea ce ei cred din toată inima lor, toată atenția, pentru că o fac cu toată inima lor. Dacă vrei să vezi in ceea ce crede inima ta, privește la viața pe care o ai. Trăim vremuri in care foarte mulți zic că ei cred in Dumnezeu, doar oare ei și trăiesc cu toata inima lor pentru Dumnezeu? Cu inima se trăiește și cu mintea se mărturisește credința. Cine nu crede cu toata inima sa in Domnul Iisus Hristos, credința lui in Dumnezeu este moartă. Nu este Mântuirea… “Să iubești pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată INIMA TA, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta. Iată porunca dintâi.” Tu crezi in Dumnezeu doar cu mintea, sau și cu inima? Dacă vrei să știi adevarul pentru ceea ce trăiești, reflectă un pic la ceea ce gândești, privești, citești și pentru ce îți consumi marea majoritatea a timpului. NU UITA: Întunericul, Lacul de foc unde focul nu se stinge, este plin de oameni buni și de oameni ce au crezut in Dumnezeu. Ei au crezut in Dumnezeu doar cu mintea lor, iar cu inima au trăit pentru altceva lumesc; inima lor a fost departe de Dumnezeu. Adevărați Creștini sunt doar cei ce trăiesc pentru Domnul Iisus Hristos, atât. Creștinii sunt doar cei ce poarta credința in inima lor, și nu doar in minte. Hai!!!
@@axt2136 Gino Iorgulescu e unul din ei. Daca ne gandim ca la Dinamo au tot fost glorii (Danciu, Mutu, Andone, Prunea) in conducere. La alte cluburi de asemenea. Nu critic, ci doar mentionez ca la ora asta suntem praf in EU. Atat s-a putut. Acum vin cativa care sper sa abordeze situatia cu "specialisti scoliti". Intotdeauna sunt minim 2 pareri. Dar gloriile au avut ocazia sa dezvolte fotbalul romanesc pana acum.
Felicitări pentru emisiune Respect pentru Ionuț și Florin pentru ce ați făcut ptr fotbalul romanesc și internațional Forța Dinamo București
HAI DINAMO!
Lupescu are dreptate

Fotbalul romanesc e tot condus de fostele glorii si se vede unde suntem. Sa ii lasam si pe altii. Mai rau de cat suntem acum ...
care sunt acele foste glorii care conduc fotbalul romanesc? Burleanu, Gino Iorgulescu, Becali, Red&White, Sucu, Rotaru, Mititelu?