Ce aud acum aici mi sa întâmplat mie după ce am terminat o casa , am zis o singura vorba la întâmplare dar din inima mi-am ridicat ochii spre cer gândindu-mă ca îmi mai doresc un apartament “ credeți-mă intr-o săptămâna l-am avut fără sa îmi dau seama ca deja l-am obținut “ am ridicat iar ochi spre cer plângând și i-am mulțumit , domnului .🙏
Salut pot spune și eu întâmplare mea: la 21 de ani am spus ca pana la 30 de ani voi avea propria firmă și voi muncii pentru mine, acum am o firmă care acționează în trei domenii și am vârstă de 29 și 9 luni și visul este pe cale sa se împlinească firmă a fost înființată în Mai 2023 am credință în Domnul Dumnezeu că îmi va aduce mulți clienți pentru ca ce fac este după voia lui.
Cind eram tanara, tot ceea ce imi doream, s a intamplat asa incet , incet in cativa ani, de m am si speriat cand m am uitat in urma, de necrezut, eram mereu pozitiva cu vise! Astazi dupa ani,nu imi mai doresc nimic, si chiar nu prosper cu nimic! Problema è ca trebuie sa te legi mereu de un vis, de un scop, cu multa bunatate , pozitivitate si asa naiv fara ganduri negative! De fapt esti ceea ce gandesti!
Am dorit ,ca toate crezurile noastre să se indeplineasca, dar cum ? nu obtii nimic ,fără muncă asiduă, perseverenta ,este factorul principal pe drumul succesului, dar pina a ajunge la succes ,trebuie să ai un plan bine pus la punct. Informatia joacă un rol important ,bine definit în realizarea obiectivelor. Visele sunt in stinsă legătură cu această muncă bine analizată, Degeaba ai vise dacă nu pui pilonii de sustinere, in ceea ce vrei să faci .Studiile te ajută, să-ți îmbogățești cunoașterea ,pentru a merge mai departe, dacă nu ai sustinatori adevarati , cu buna intentie ,nu prea poti ajunge la realizare. Cu totii suntem convinși,că nu se poate realiza nimic ,fara ajutor ,spijin ,degeba ai ginduri deosebite profunde in a realiza ceva dacă nu este consens .Se lasă unul pe seama celuilalt, se tărăgănează situațiile ,apoi se spulberă orice vis, in concluzie vise neiplinite.Este tirziu să o. iei de la capăt, neînțelegerile vor ajunge intr-un impas, punct mort. Regretele sunt foarte tirzii, dureroase ,dezamagitoare ,initiativa a luat sfârșit, relatez deoarece am avut experiențe, nenumărate in acest sens.Gindirea mea spre a face totul aproape corect, m-a ajutat la faptul, că ceea ce am întreprins singură ,am avut succes, nu am tinut cont de părerile celorlalți oameni,m-am gândit in primul rind la informare, cunoastere studii,pentru a nu da gres. .
,, Este bine ca fiecare, să privească în ograda lui...Nu trebuie să judecăm pe nimeni... Suntem unici...,, Fiecare are propria gândire...,, Ce ți se ,, potrivește ție, nu mi se potrivește mie ...,, Cum spune o vorbă, despre problemele tale nu vorbii cu oameni...🙏🙏🙏☦️💒🎄🌹🇦🇩
Obisnuiam sa urmaresc acest "personaj" pana cand l-am văzut la Forumul din Davos unde a spus clar" There are too many souls on the Earth, I want less souls on the earth" Pacea fie cu tine suflet ratacit
Acesti guru promovează iubirea și pacea , însă la un moment dat fac sau spun ceva care este total în dezacord cu ceea ce spun . Deci dpv economic , el considera ca sunt prea multe suflete .Și asta e o problema pentru el. Ciudat sa aud asta . Din diferite surse de informare spirituala se pare ca nu toate corpurile au și suflet .Nu întru în detaliu .Totuși, sunt prea multe pentru idealul său . Straniu 😶🌫️😶🙄
NEGUT MARIA , Da așa este cum bine spui , dar depinde carui DUMNEZEU te închini da ? Din cate deduc , dta. te închini lui DUMNEZEU TATAL LUMINILOR , TATAL DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS 🙏🙏🙏
Doamne cat de adevărat este ....mie asa mi se întâmplă totdeauna gândesc asa foarte pozitiv si întotdeauna imi merge bine!!❤sunt sanatoasa !!sunt întotdeauna fericita pentru ca eu creez ceeace sunt!!😊❤❤❤
Lecții de veata care ne face să fim cu gînduri buni si sa urcam trepte spre credința adevărată către DUMNEZEU multumesc din suflet in numele lui ISUS Hristos pentru aceste cuvinte frumoase sănătate multă pace în suflet si an casă să aveti
Foarte adevărat și la fel de simplu. Doar că mintea noastră de obicei gândește ceva dar dorește altceva...De aceea nu suntem în stare să ne atingem obiectivele.Dacă am fi în stare să înțelegem că noi suntem ceea ce gândim, totul ar fi bine. Ca de obicei, Doza de motivație atinge punctele cele mai slabe ale vieții umane. Mulțumesc!
Pot sa zbor! Merg în lumina! Eman lumina în jurul meu, pacea sfântă copleșește universul in care ma găsesc,dragostea umple inima mea și se revarsa-n jurul meu! Bunătatea stăpânește gândirile mele si împânzește tot ce mă inconjoara! Credincioșia Dumnezeului celui viu o simt 8n interiorul meu si pot sa zbor cu gândirile mele-n infinit.Sunt iubire Dumnezeu este in mine si ma călăuzește spre înălțimi! Simt duhul sfant cum îmi stăpânește sufletul si dăruiesc dragostea mea tuturor! Va iubesc! Cu pace și iubire !
Bua ziua multumesc frumos,dnule sadhuru santeti un om minune pentru mine aveti cuvinte care nu au multe persoane ,va ascult cu mare dragoste Respect din partea mea parca santati sfant dulce si bine cuvantat de Dumnezeu va doresc multa sanatate si sa ne mai da-ti lecti sant foarte importante
Pentru cea ce am înțeles din aceasta motivatie înseamnă ca noi suntem construcția vieții noastre universul le primește iar noi primim cea ce dorim prin acea putere divina.Mult curaj am primit ascultând aceasta motivatie.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc pentru toate lecțiile de cunoaștere și conștientizare aduse pe această cale! Este foarte important ce gândim și cum simțim.... Să alegem gânduri bune și frumoase, cu intenția de a fi de FOLOS ! ALINIEREA cu NATURA ȘI TOT CE NE ÎNCONJOARĂ este IMPERIOS NECESARĂ! ȘTIU, CRED, DORESC, POT !!!! MULȚUMIM !!!
Îmi doresc o casa mult se tot ,o vreau , mi-o doresc,nu am banii,ptr ei fac rugăciuni,post și sper că în fiecare zi,îmi zic astăzi voi reuși,dar nu vine ajutorul,și reiau din nou zicandu- mi data viitoare va veni și ajutorul meu,dar sincer am în suflet teama dacă nu am sa o am deșii mi-o doresc mult de tot
@@mariabanea1631,din ce am observat la mine, atunci cand imi spun ceva, dar in sinea mea nu cred, nu se intampla pentru ca eu zic imi doresc asta o casa, dar mintea vine si spune nu ai cum fara munca, pentru ca mintea vine cu informatie din trecut si in trecutul ei nu a venit hop top ceva, doar prin munca. In schimb ce fac ca sa schimb aceste lucruri, stau cu mine, lucrez cu mine, cu ceea ce simt, cu ceea ce gandesc.
Buna dimineața ,mulțumesc frumos ,dnule sadhuru pt învățăturile dv ,va mulțumesc și dvs dnule traducător ,cuvinte frumoase ,și înțelepte ale dnlui sadhuru ,îl ascult cu multă încredere și plăcere ,avem ce învăța ,multă sănătate va doresc și multi ani sa trăiți de aici încolo sa ne mai învățați ce nu știm 🤗🤗🤗🤗🤗😘😘😘😘🙏🙏🙏🙏🙏din romînia
Așa este dacă ne dorim ceva bun să se întâmple în viata noastră trebuie să fim pozitiv dar deseori uităm să fim pozitiv și așa apare bariera dorințelor noastre . Mulțumesc mult pentru citirea domnului prezentator este foarte important pentru cei care nu știu să citească măcar le poate auzi despre ce este vorba.
Multumesc Doamne pentru prestito ce l-am cerut della banca mi l-au acceptat sa imi fie pentru schimbarea de vita Doamne tie iti multumesc pentru tot ce sant azi Doamne ajuta Amin ❤️ 🙏
Doamne totul depinde de tine și efortul tau și buna credință și știință...și totul este ok dar îți că cere foarte mult efort și munca ...luați munca că pe o distracție nu că pe un obstacol... atunci veți avea mari realizări și trebuie să crezi cu toate ființa ta... totul este posibil mie toate mi sa îndeplinit și asta îi mulțumim Bunul Dumnezeu...pt sănătate curaj răbdare și stăpânire la provocări.. înțelepciunea toate vine in conexiune cu cerul și Dumnezeu ❤❤❤
Imaginația este în gîndire și voință de a face ceva este important pentru o persoană care crede în el ,nimic nu este mai important decât voință și imaginația ta 👍❤️❤️❤️❤️❤️
Eu mi.am indeplinit tot ce mi.am dorit. M.am axat mai mult pe lucrurile materiale...cand m.am axat pe iubire,l.am atras pe cel pe care l.am vrut. .. dar...in fine 1..apartamentul, acum tintesc la o vila misto 2. Chiar si pretul ap l am pus pe un dreamboard si cam asa a fost 77.900,eu pusesem initial pret pt 3 cm 97.900, dar m am razgandit ca era aceeași suprafata ca a ap meu si am zia laasaaaaa asa. 3. Multe pers la care ma gandeam m au contactat
Acest videiclip deschid mintiile ce a fost in trecut ,ce este in prezent si ...sa acceptam ce va fi in viitorul apropiat 😢 este prezentat foarte frumos si ...trist😢
Astăzi, oriunde mă voi duce,voi creea o lume pașnică, iubitoare și fericită!
Ce aud acum aici mi sa întâmplat mie după ce am terminat o casa , am zis o singura vorba la întâmplare dar din inima mi-am ridicat ochii spre cer gândindu-mă ca îmi mai doresc un apartament “ credeți-mă intr-o săptămâna l-am avut fără sa îmi dau seama ca deja l-am obținut “ am ridicat iar ochi spre cer plângând și i-am mulțumit , domnului .🙏
Chiar este real ?
ALEXANDRANICO , ( Tizo ) parca este prea frumos sa fie adevărat ! Dar daca tu spui...
Salut pot spune și eu întâmplare mea: la 21 de ani am spus ca pana la 30 de ani voi avea propria firmă și voi muncii pentru mine, acum am o firmă care acționează în trei domenii și am vârstă de 29 și 9 luni și visul este pe cale sa se împlinească firmă a fost înființată în Mai 2023 am credință în Domnul Dumnezeu că îmi va aduce mulți clienți pentru ca ce fac este după voia lui.
Gândiți-vă ca puteți împlini,dar mai întâi gândiți-vă dacă ce va doriți este după voia divină, nu cereți ca să risipiți.
Cum asa
Cind eram tanara, tot ceea ce imi doream, s a intamplat asa incet , incet in cativa ani, de m am si speriat cand m am uitat in urma, de necrezut, eram mereu pozitiva cu vise! Astazi dupa ani,nu imi mai doresc nimic, si chiar nu prosper cu nimic!
Problema è ca trebuie sa te legi mereu de un vis, de un scop, cu multa bunatate , pozitivitate si asa naiv fara ganduri negative! De fapt esti ceea ce gandesti!
Totul este cu putinta celui ce se
Roaga cu credinta Amin.
Totul este Posibil in Credinta. Cu El care ne a creeat dupa Chip si Asemanare. Iubirea. Adevarul si Viata.
Îngeri cerului sa fie cu noi toți !
Perfect. Tot ceiace ceri cCrede ca si si primit si chiar vei avea,, asa ne, a invataat Iisus Hristos..
"Astazi, oriunde ma voi duce, voi crea o lume pasnica, iubitoare si fericita!"
Am dorit ,ca toate crezurile noastre să se indeplineasca, dar cum ? nu obtii nimic ,fără muncă asiduă, perseverenta ,este factorul principal pe drumul succesului, dar pina a ajunge la succes ,trebuie să ai un plan bine pus la punct. Informatia joacă un rol important ,bine definit în realizarea obiectivelor. Visele sunt in stinsă legătură cu această muncă bine analizată, Degeaba ai vise dacă nu pui pilonii de sustinere, in ceea ce vrei să faci .Studiile te ajută, să-ți îmbogățești cunoașterea ,pentru a merge mai departe, dacă nu ai sustinatori adevarati , cu buna intentie ,nu prea poti ajunge la realizare. Cu totii suntem convinși,că nu se poate realiza nimic ,fara ajutor ,spijin ,degeba ai ginduri deosebite profunde in a realiza ceva dacă nu este consens .Se lasă unul pe seama celuilalt, se tărăgănează situațiile ,apoi se spulberă orice vis, in concluzie vise neiplinite.Este tirziu să o. iei de la capăt, neînțelegerile vor ajunge intr-un impas, punct mort. Regretele sunt foarte tirzii, dureroase ,dezamagitoare ,initiativa a luat sfârșit, relatez deoarece am avut experiențe, nenumărate in acest sens.Gindirea mea spre a face totul aproape corect, m-a ajutat la faptul, că ceea ce am întreprins singură ,am avut succes, nu am tinut cont de părerile celorlalți oameni,m-am gândit in primul rind la informare, cunoastere studii,pentru a nu da gres.
.
BUN GASIT ! FRUMOS SPUS , FRUMOS GÂNDIT. SĂNĂTATE ŞI GÂNDURI BUNE !😊🦋🤝☺
Corect! Felicitări! 🍀
MARIA TANASAI , Foarte frumos spus RESPECT 👍👍👍
,, Este bine ca fiecare, să privească în ograda lui...Nu trebuie să judecăm pe nimeni... Suntem unici...,, Fiecare are propria gândire...,, Ce ți se ,, potrivește ție, nu mi se potrivește mie ...,, Cum spune o vorbă, despre problemele tale nu vorbii cu oameni...🙏🙏🙏☦️💒🎄🌹🇦🇩
Faceți un lucru bun pentru oameni 💜
Perfect corect liniștitor ❤❤❤
Obisnuiam sa urmaresc acest "personaj" pana cand l-am văzut la Forumul din Davos unde a spus clar" There are too many souls on the Earth, I want less souls on the earth"
Pacea fie cu tine suflet ratacit
Acesti guru promovează iubirea și pacea , însă la un moment dat fac sau spun ceva care este total în dezacord cu ceea ce spun .
Deci dpv economic , el considera ca sunt prea multe suflete .Și asta e o problema pentru el.
Ciudat sa aud asta .
Din diferite surse de informare spirituala se pare ca nu toate corpurile au și suflet .Nu întru în detaliu .Totuși, sunt prea multe pentru idealul său .
Straniu 😶🌫️😶🙄
Caci Dumnezeu este Acela care lucreaza in voi, si va da,dupa placerea Lui, si vointa si infaptuirea.😇😇😇🤗
NEGUT MARIA , Da așa este cum bine spui , dar depinde carui DUMNEZEU te închini da ? Din cate deduc , dta. te închini lui DUMNEZEU TATAL LUMINILOR , TATAL DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS 🙏🙏🙏
Doamne cat de adevărat este ....mie asa mi se întâmplă totdeauna gândesc asa foarte pozitiv si întotdeauna imi merge bine!!❤sunt sanatoasa !!sunt întotdeauna fericita pentru ca eu creez ceeace sunt!!😊❤❤❤
Va mulțumesc! Ce frumos și organizat ați prezentat. Mi a făcut mare placere sa ascult.
Lecții de veata care ne face să fim cu gînduri buni si sa urcam trepte spre credința adevărată către DUMNEZEU multumesc din suflet in numele lui ISUS Hristos pentru aceste cuvinte frumoase sănătate multă pace în suflet si an casă să aveti
Foarte adevărat și la fel de simplu. Doar că mintea noastră de obicei gândește ceva dar dorește altceva...De aceea nu suntem în stare să ne atingem obiectivele.Dacă am fi în stare să înțelegem că noi suntem ceea ce gândim, totul ar fi bine. Ca de obicei, Doza de motivație atinge punctele cele mai slabe ale vieții umane. Mulțumesc!
FORMIDABIL ! SINCRON , VA MULTUMESC !!!
ASTAZI,ORIUNDE MA VOI DUCE,VOI CREA O LUME PASNICA,IUBITOARE si FERICITÁ !
Pot sa zbor! Merg în lumina! Eman lumina în jurul meu, pacea sfântă copleșește universul in care ma găsesc,dragostea umple inima mea și se revarsa-n jurul meu! Bunătatea stăpânește gândirile mele si împânzește tot ce mă inconjoara! Credincioșia Dumnezeului celui viu o simt 8n interiorul meu si pot sa zbor cu gândirile mele-n infinit.Sunt iubire Dumnezeu este in mine si ma călăuzește spre înălțimi! Simt duhul sfant cum îmi stăpânește sufletul si dăruiesc dragostea mea tuturor! Va iubesc! Cu pace și iubire !
Bua ziua multumesc frumos,dnule sadhuru santeti un om minune pentru mine aveti cuvinte care nu au multe persoane ,va ascult cu mare dragoste Respect din partea mea parca santati sfant dulce si bine cuvantat de Dumnezeu va doresc multa sanatate si sa ne mai da-ti lecti sant foarte importante
Mulțumesc frumos. Stiu ca puterea gandului ne construieste viata. Principalul e sa credem ca ceea ce cerem sa si implinit deja.
🥰🙏🤗
Sadghuru si doza de motivatie. FOREVER.
S-a întărit în mine un obiectiv care mă preocupa de mult timp!De aici START ÎNAINTE!
Pentru cea ce am înțeles din aceasta motivatie înseamnă ca noi suntem construcția vieții noastre universul le primește iar noi primim cea ce dorim prin acea putere divina.Mult curaj am primit ascultând aceasta motivatie.
Mulțumesc cu mare Recunostinta pentru sprijinul acordat.
Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc pentru toate lecțiile de cunoaștere și conștientizare aduse pe această cale!
Este foarte important ce gândim și cum simțim....
Să alegem gânduri bune și frumoase, cu intenția de a fi de FOLOS !
ALINIEREA cu NATURA ȘI TOT CE NE ÎNCONJOARĂ este IMPERIOS NECESARĂ!
ȘTIU, CRED, DORESC, POT !!!! MULȚUMIM !!!
Îmi doresc o casa mult se tot ,o vreau , mi-o doresc,nu am banii,ptr ei fac rugăciuni,post și sper că în fiecare zi,îmi zic astăzi voi reuși,dar nu vine ajutorul,și reiau din nou zicandu- mi data viitoare va veni și ajutorul meu,dar sincer am în suflet teama dacă nu am sa o am deșii mi-o doresc mult de tot
@@mariabanea1631,din ce am observat la mine, atunci cand imi spun ceva, dar in sinea mea nu cred, nu se intampla pentru ca eu zic imi doresc asta o casa, dar mintea vine si spune nu ai cum fara munca, pentru ca mintea vine cu informatie din trecut si in trecutul ei nu a venit hop top ceva, doar prin munca.
In schimb ce fac ca sa schimb aceste lucruri, stau cu mine, lucrez cu mine, cu ceea ce simt, cu ceea ce gandesc.
P
Buna dimineața ,mulțumesc frumos ,dnule sadhuru pt învățăturile dv ,va mulțumesc și dvs dnule traducător ,cuvinte frumoase ,și înțelepte ale dnlui sadhuru ,îl ascult cu multă încredere și plăcere ,avem ce învăța ,multă sănătate va doresc și multi ani sa trăiți de aici încolo sa ne mai învățați ce nu știm 🤗🤗🤗🤗🤗😘😘😘😘🙏🙏🙏🙏🙏din romînia
🙋♀️❤😇😇😇 !!! 😇 O Sară Mândră Ca Sufletele Voastre Și O Noapte Binecuvântată Alături De Cei Dragi Ai Voștri !!! 😇😇😇
Mulțumesc cu recunoștință pentru aceste învățături minunate!
Așa este dacă ne dorim ceva bun să se întâmple în viata noastră trebuie să fim pozitiv dar deseori uităm să fim pozitiv și așa apare bariera dorințelor noastre .
Mulțumesc mult pentru citirea domnului prezentator este foarte important pentru cei care nu știu să citească măcar le poate auzi despre ce este vorba.
Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc frumos pentru toate lucrurile bune invatate 🙏❤🌹🙏❤🌹🙏💙❤💚🌹
Mulțumesc mult, cu recunoștință și iubire infinită ❣️❤️🎇🙏
Multumesc cu recunoștință! Binecuvântări tuturor!🙏
Respect pentru tot ce faceti.👍
Multumesc Doamne pentru prestito ce l-am cerut della banca mi l-au acceptat sa imi fie pentru schimbarea de vita
Doamne tie iti multumesc pentru tot ce sant azi Doamne ajuta Amin ❤️ 🙏
Doamne totul depinde de tine și efortul tau și buna credință și știință...și totul este ok dar îți că cere foarte mult efort și munca ...luați munca că pe o distracție nu că pe un obstacol... atunci veți avea mari realizări și trebuie să crezi cu toate ființa ta... totul este posibil mie toate mi sa îndeplinit și asta îi mulțumim Bunul Dumnezeu...pt sănătate curaj răbdare și stăpânire la provocări.. înțelepciunea toate vine in conexiune cu cerul și Dumnezeu ❤❤❤
Vorbește cu Bunul Dumnezeu din suflet și lasă,i,le Lui ...și mulțumește după Amin .mulțumesc mult pentru tot ce am ascultat
Multumesc ! Sunteti o mare binecuvantare si sursa de inspiratie !
Astazi oriunde ma voi duce voi crea o lume pasnica iubitoare si fericita
Ce fond sonor minunat.!! Am ascultat mai mult dincolo de cuvinte.
Imaginația este în gîndire și voință de a face ceva este important pentru o persoană care crede în el ,nimic nu este mai important decât voință și imaginația ta 👍❤️❤️❤️❤️❤️
Mulțumesc frumos pt.toate sfaturile
Multumesc cu recunostinta si multa iubire!
Felicitări pentru munca ta !
Foarte frumos mă bucur că am găsit așa ceva mie imi este de folos.
Eu mi-am dorit ca El să îmi dea ce crede că -mi trebuie,să fie voia Lui...
Vă mulțumesc pentru aceste sfaturi pentru cunoaștere mulțumesc și respect
Multumesc cu recunoștință pentru mesaj. 🙏🙏🙏
Mulțumesc, Mulțumesc, Mulțumesc!!
Multumim frumos pentru acest documentar
Mulțumesc cu multe binecuvintarii !🙏
Din nou, FELICITARI !
💙💛❤
Mulțumesc frumos ♥️, mulțumesc, mulțumesc 🙏, multă sănătate și fericire 🙏🙏🙏
🙏♥️😇✝️🌈🍀🎆🔆🌐😊❤️🪔
MULT RESPECT... MULTUMESC CU RECUNOSTINTA 🙏🙏🙏
Sa fiti binecuvantati !
Multumesc e minunat
Multumesc 🙏 Recunostinta infinita
Foarte frumos ! Va Multumesc
Suntem ceea ce gândim!atragem ceea ce gândim
Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc Multumesc 🙏 ❤️ ❤️
Ce Frumos asa este.Mulțumesc 😘😘😘
Am plecat când am avut parte de așa cv! Va mulțumesc oricum pt sfaturi 😊
Mulțumesc mult pentru invataturile dv.❤❤❤
Mulțumesc
Mulțumesc
Mulțumesc!!!
Super!!!!!!!Mulțumesc!!!!!🥰
Eu mi.am indeplinit tot ce mi.am dorit. M.am axat mai mult pe lucrurile materiale...cand m.am axat pe iubire,l.am atras pe cel pe care l.am vrut. .. dar...in fine
1..apartamentul, acum tintesc la o vila misto
2. Chiar si pretul ap l am pus pe un dreamboard si cam asa a fost 77.900,eu pusesem initial pret pt 3 cm 97.900, dar m am razgandit ca era aceeași suprafata ca a ap meu si am zia laasaaaaa asa.
3. Multe pers la care ma gandeam m au contactat
Splendid .Multumesc .
Doamne ajuta tuturor mare adevăr
CHEIA ESTE LA NOI DOAR TREBE SO DESCHIDEM ❤❤❤
Mulțumesc suflet frumos ! 😍
Mulțumim!
Vă mulțumesc și eu!🙏
Acest videiclip deschid mintiile ce a fost in trecut ,ce este in prezent si ...sa acceptam ce va fi in viitorul apropiat 😢 este prezentat foarte frumos si ...trist😢
Super fantastic...Super ... Multumesc!!!
Mulțumesc cu recunostinta🙏
Aveți perfectă dreptate. 👍👍🙏
Vă mulțumesc cu recunoștință
Bravo 👍👏👏
Multumesc, pt tot..
am vazut clipul asta cu Sadguru si are dreptate
Multumesc mult 🙏🙏🙏
Foarte frumos ❤️
Mulțumesc din inima!
Meri Christmas 🎆❤️🌺🎄 Happy Near 🌟💐😇
Mulțumesc mult
Mulțumim 🙏😇🙏💥🌹🙏💥
Va multumesc Cu drag
Excellent
Doamne ajuta 🙏❤️
Bună dimineața,mulțumiei muște !
Multumesc
Imi doresc o casa mare sa locuiesc cu copii mei multumesc doamne amin si nepotii
Mulțumesc Namaste Munay!
Minunat!🙏
Multumesc❤
Multumim mult pt acest video minunat, foarte educativ, (pt desteptarea felului de a gândi) ,multumim “Doza de meditatie “
Doza de motivatie (trebuie sā scriu 😀)
Mulțumim.
Doamne ajuta
Vă mulțumesc pentru
Vreau lumina și pace
Grazie🙏🙏🙏
Va rog să mai traduceți informații de la satguru
Amin