MERITĂ SĂ FACI ȘCOALA ÎN STRĂINĂTATE? | Storytime, traume și impresii.

Bună prieteni🌸
Aceasta este experiența mea, nu înseamnă că o să fie la fel și pentru tine dacă decizi să faci acest pas și să mergi în străinătate pentru a studia.
Contează locul, vârsta dar și atitudinea pe care o abordezi, eu eram un copil mic și pierdut.
Sper că vă place acest gen de content, dacă doriți și alte tipuri de videoclipuri, nu uitați să lăsați in secțiunea de comentarii.
Vă pup tare și vă doresc o zi minunată🩷
SOCIAL:
TikTok: / andraada_b
Instagram: / andraada_b
LIKE - SHARE - SUSCRIBE

[@dncviorel]

Din ceea ce relatezi eu nu prea vad "strainatatea" cat copilul facand lucruri specifice copilariei, inclusiv acest bully care e specific si copilului din Spania, si din Romania, si din Pakistan si de oriunde pe glob. Pai...daca ma apuc sa fac un vlog cu cat bully mi-am tras in copilarie te asigur ca nu il termin nici macar in 10 ore, totul petrecut in Romania. Am mai povestit pe aici despre cum cred eu ca trebuie privit fenomenul de bully, asa cum trebuie facut distinctie de ce ti s-a intamplat in liceu, pe autobuz, care era deja cu totul altceva. Ok, spui ca te-au traumatizat acele momente. De exemplu, eu am avut colegi care si-au pierdut un parinte cand erau in clasa a 2-a sau a 3-a. Am mers cu toata clasa la inmormantare, a fost cum a fost, iti imaginezi; dar, daca e sa ai o discutie cu o asemenea colega despre traumatismele din copilarie, tu vorbindu-i de broaste, manusi, picioare in fund, si tras de par, iar ea despre pierderea parintelui... cum crezi ca se vede din exterior, de la cineva neutru care doar asista la discutie?! 🙃 A nu se subintelege ca nu empatizez cu momentele neplacute pe care ti le amintesti in relatia cu ceilalti copii, dar trebuie sa ai proprietatea termenilor cand vorbesti de traumatisme, adica de ceva extrem de grav, care te-a afectat fizic si/sau emotional intr-un mod deosebit, cu sechele pe termen mediu si lung. Acum, in medicina se vorbeste mult mai lejer de traumatisme, daca te tai cu un cutit la deget ala e deja un traumatism. Vorbim de aspectul psihologic, bineinteles. Altfel, daca totusi chiar ai fost traumata de broaste, manusi si tras de par inseamna ca este posibil ca problema sa fie chiar la tine, adica sa fi fost un copil deosebit de sensibil si de influentabil, care reactiona usor la astfel de stimuli. In mod normal, copiii nu se poticnesc in acest bully, ci invata din el devenind astfel adulti puternici. Bully-ul e un antrenament absolut necesar pentru viata de adult. Totusi, daca cineva vine acum la tine sa iti dea picioare si sa te traga de par, reactia ta, in mod firesc, va fi cea adecvata, in baza experientei din copilarie, si nu, cand adultul isi permite astfel de comportamente cu tine, la varsta pe care o ai, nu se mai cheama bully, ci abuz, si de aici intram in sfera penala. Bineinteles, excludem farsele intre prieteni. Cand suntem copii, e altceva, acolo experimentam cu limitele noastre si ale celorlalti dorind sa descoperim pana unde se poate ajunge in baza reactiilor celor cu care interactionam. Sper ca face sens ce scriu, mi-ar placea sa ma contrazici daca ai alta parere. Imi doresc sa ai perceptia corecta a ceea ce s-a petrecut in trecut, in acele episoade de bullying, de asta am simtit sa-mi spun parerea. A uite...pot trece la traumatisme altceva... episodul in care ai fost lasata in grija neamurilor/prietenilor parintilor tai, pe care l-ai descris si de care imi amintesc. Acolo da, se poate vorbi de traumatism, cel putin din exterior, pentru ca numai Andrada Beatrice stie ce a fost in sufletul ei cand s-a vazut tratata ca a cincea roata de la caruta. 😔 Legat de vedere, si dioptrii...aceste probleme apar in blocaje emotionale. Despre ce blocaje vorbim? Andrada Beatrice stie, doar ea poate sa le rezolve. 🤗 Parerea mea e ca ar fi bine sa NU mai porti ochelari, fiindca ochii se invata cu lenea primind prin sticla lentilei corectia de care are nevoie...moca! Exista exercitii pentru antrenarea muschilor oculari, darrrr, in paralel trebuie rezolvat blocajul emotional. 😉 Mult succes, raza de soare! 🤗

[@andraada_b]

Dacă n-o sa mai port ochelari, o sa ajung la -10 și o sa fiu oarba. Chestia cu ochelarii nu e o chestie din capul meu, e vorba despre faptul ca nu văd. Crezi ca ii port din plăcere? Ca ma trezesc dimineața cu gândul “ah ce bine, am aproape -4 și nu văd nimic”

[@dncviorel]

@@andraada_b Daca tu crezi ca nepurtand ochelari ajungi la - 10 atunci sunt sanse mari sa se intample FIX asa, situatie in care chiar te rog sa porti in continuare ochelari. 😁 Imi dau seama ca-ti fortez niste limite prin comentariile mele, dar priveste-ma ca pe un vanator de fantome, sau ca pe cineva interesat sa-ti valorifici potentialul tau uman. 🤗Fii deosebit de atenta cu ceea ce gandesti, iti poate sabota ascensiunea. Daca eu gandesc despre mine ca nu pot face ceva (din orice motive) atunci sansele sa realizez acel ceva sunt mici sau cu eforturi si sacrificii ce intrec cu mult rasplata. Altfel, daca totusi vei avea "nebunia" sa crezi in varianta ca se poate trai si fara ochelari avem in Cluj un optometrist specializat pe tema asta, Flavius Turcanu, care-ti poate explica in detaliu intregul proces, mult mai bine decat mine. Gasesti informatii despre el pe net, e peste tot. 🤗

[@dncviorel]

@@andraada_b As vrea sa stiu daca gasesti lucruri folositoare in interventiile mele? Nu mi-am propus sa ma dau interesant sau sa-ti pierd timpul, iar daca ceea ce scriu nu face pentru tine sens atunci ma opresc din genul asta de comentarii. 🤗

[@andraada_b]

@@dncviorel da, normal ca sunt utile. Mulțumesc din suflet🦋

[@dncviorel]

@@andraada_b Ma bucur! 🤗 Sa stii ca abia am inceput, pregateste-te de o calatorie fantastica, dar in plan terestru si ancorata in real, care sper sa te surprinda. Daca mergi in copilaria ta, dar mult in spate, pe la 3-4-5-6 ani (cu siguranta inainte de experienta pe care ai trait-o departe de parinti in acel an) si daca privesti pe Andrada de atunci si felul in care se raporta ea la lume, chiar daca aceste amintiri sunt mai degraba niste crampeie presarate ca un praf de diamante in memoria Andradei, s-ar putea sa-ti amintesti de o lume fantastica, incarcata cu iubire si caldura, complet diferita de ce urma sa descoperi mai tarziu cand aveai sa fii dezamagita de copii, adulti, si in general de perspectiva generala ca viata e grea, viata nu e roz, ca trebuie muncit, ca trebuie facute sacrificii, de fapt e suficient sa ne uitam la parinti si intelegem ca acel praf de diamante presarat peste copilaria noastra ar putea sa fi fost doar o iluzie. Dar...daca acea iluzie era de fapt realitatea, si daca adultul sau adolescentul intoarce spatele realitatii insusindu-si o lume grea, rea, dura, in care supravietuieste cel puternic, in care cel slab este pus la pamant?! O sa-ti raspund altfel...drumul spre redobandirea naturala a vederii trece prin praful de diamante al copilariei. Ne-am nascut dotati cu instrumentele de pastrare si recastigare a sanatatii (fizica, psihica, sufleteasca), dar IN LOC ca adultul sa ne ajute sa cultivam si sa pretuim aceste instrumente, el e preocupat sa le arunce la cos cat mai devreme (pentru a deveni responsabili, nu?) si sa ne dea altele construite de el (respectiv operatii, lentile de corectie a dioptriilor in exemplul de fata). 🤗 Dupa-masa linistita!💫