La Mănăstirea pe Rarău cu hramul Adormirea maicii Domnului

Părintele arhimandrit Ioan Larion Neagoe este stareţul mânăstirii Sihăstria Rarău din judeţul Suceava. S-a născut pe 4 aprilie 1931 la Câmpulung Moldovenesc unde a urmat şcoala primară, liceul şi o şcoală de aviaţie. După armată intră ca frate în manastirea Rarău unde era stareţ ieroschimonahul Daniil-Tudor, al cărui duh îl va călăuzi pe pr. Ioan toată viaţa. Se vindecă în mod miraculos de două boli grave prin rugăciune. După ce este dat afară din manastire cu decretul din 1958 face Seminarul şi apoi Teologia şi slujeşte în mai multe parohii şi mânăstiri ca preot celibatar atât în Ardeal cât şi în Moldova. Este prigonit de comunişti şi face puşcărie doi ani la Jilava şi Aiud. Ieşit din închisoare construieşte două biserici (una în Ardeal şi alta în Moldova) şi în 1992 reconstruieşte de la temelie Mănăstirea Sihăstria Rarău unde înfiinţează o obşte şi slujeşte şi astăzi ca stareţ în vârstă de 77 de ani.
Părinte Ioan, cum era în copilăria sfiinţiei voastre ?
Copil fiind … am fost poate, obraznic! Rău! Am fost născut în fosta comună Ciocăneşti, Câmpulung Moldovenesc, unul din cei cinci copii din care doi fraţi au murit după un an. Tata era brigadier silvic; un om foarte zelos şi iubitor de istorie, un adevărat patriot care n-a făcut însă politică niciodată în viaţa lui. Pentru că iubea mult istoria ne-a pus nouă, copiilor, nume istorice astfel cei doi fraţi care au murit amândoi aveau numele Traian, şi este fratele Decebal şi am o soră Despina. Şi eu păcătosul Neagoe. Am fost crescuţi în credinţa creştin-ortodoxă, mama era casnică. Am făcut şcoala primară şi liceul “Dragoş Vodă“ la Câmpulung. Apoi am urmat o şcoală de aviaţie ca pilot. Am fost luat în armată unde am fost sergent major în termen dar în construcţii ca planificator de şantier; am fost salariat. M-am îmbolnăvit de o boală grea la coloana vertebrală, aveam dureri groaznice. Pentru că mi-a plăcut biserica de mic şi să mă rog m-am dus la Mănăstirea Vladimireşti din judeţul Galaţi unde am aflat că era acolo un duhovnic deosebit la care mergea foarte multă lume care îl considera făcător de minuni. Era părintele Ioan Iovan (venit din Ardeal de la Oradea, care a fost foarte prigonit de comunisti, a făcut închisoare grea, a stat în lanţuri ani de zile şi acum este bătrân şi foarte bolnav la Mănăstirea Recea). Am stat şi eu la o slujbă cu dezlegări la pr. Ioan Iovan şi când am plecat de acolo am plecat vindecat şi pot să afirm cu mâna pe cruce că m-am vindecat atunci la acea slujbă ! Eu cred foarte mult în Existenţa lui Dumnezeu decât în propria mea existenţă! Deşi mi-au plăcut şi armata şi aviaţia, mi-a plăcut şi biserica şi Dumnezeu a vrut ca eu să ajung să-I slujesc. După ce m-am vindecat miraculos am plecat din armată cu un prieten din Tecuci care vroia să se călugărească şi atunci mi-am zis : “Ce mă împiedică pe mine să mă fac şi eu călugăr?“ eram şi foarte impresionat de ceea ce văzusem la Mănăstirea Vladimireşti, de maicile care se rugau şi munceau ca furnicile, de dragostea lor şi m-am gândit să mă duc la pr. Ioan Ioavn să-l întreb ce să fac. Era multă lume la el ca de obicei dar din mulţimea aceea m-a strigat pe nume şi, deşi nu ştia pentru ce venisem, m-a întrebat : “Tu vrei să te faci călugăr, nu-i aşa ?“ am răspuns emoţionat “Da părinte Ioan aşa este“ ; “Bun lucru ai hotărât Neagoe, dar să ştii că sunt multe piedici în calea mântuirii. Dumnezeu să-ti ajute !“ . Astfel am plecat la Mănăstirea Sf. Ioan Botezătorul de la Sibiu unde am stat şase luni dar pentru că acolo se mânca şi carne (ceea ce nu mi s-a părut potrivit pentru călugări) am plecat la Mănăstirea Rarău din judeţul Suceava unde era stareţ ieroschimonahul Daniil-Tudor. Nu ştiam cine îi … dar am rămas acolo pentru că mi-a plăcut foarte mult.