Cea mai bună si frumoasa senzație e atunci cand primesti notificare de la cedry2k sau Nimeni Altu.Tot respectul pentru acești 2 poeti.Multa sanatate si pace sufletească pentru titani.
Ascult si underman,alan si kepa,paraziții si alți doar ca pentru acesti 2 poeti/artiști am tot respectul,m-au ajutat foarte mult cu ceea ce scriu si am reusit sa vad lucrurile clar
Super ! Și pentru mine Cedry2k este pe primul, loc când vine vorba de rap adevărat. Care abordează subiecte importante, promovând valori morale și spirituale. Valori adevărate de care avem nevoie. Cedry2k are talentul de a-ți zgândări conștiința. Și de a te face să privești în oglindă, rușinat și scârbit de propria reflexie. Raperii mei preferați mai sunt și : Bitză, Chimie, Dragonul, Releveu, C.O.D, Raku, Rimaru și Deliric. Mai sunt câțiva dar momentan am un lapsus.
@@Ioan_Iorgu Techno Rap, nu as spune că este o mizerie în totalitate. Aproximativ 80% sunt mizerii dar, celelalte procente de 20% sunt mișto. Asta evident dacă ai timp și răbdare să filtrezi, mizeriile de mărgăritare. 😉 Oricum comparația între genuri nu este dreaptă, pentru că sunt genuri complet diferite. Dar evident că Costi sT a făcut comparația între, old school și new school că doar despre aste e și melodia. Din punctul asta de vedere sunt complet de acord cu el, și eu sunt old school. Și prefer rapul clasic în comparație cu mizeriile actuale, care sunt menite doar să îndobitocească ascultătorii.
@@Ioan_Iorgu Eee nu chiar, e din categoria EDM combinația fiind din: tehno, trance, rap cu bass boost. Dar dă și tu o căutare gen trap music sau, trap music remix și vei putea trage o concluzie. Dar să ști că cele din trend sunt slabe, va trebui să cauți puțin. Asta dacă vrei să tragi o concluzie obiectivă.
Evident că nu te contrazic, am și spus-o că doar cu 20% din trap merită să îți pierzi timpul. Oricum old school for ever bro, old school for ever !!! 🔈🎶
Daca n-ai talent in rap,nu esti rapper. Daca nu ai talent in rap,esti nimeni in materie de rap romanesc. Ca sa ai talet,trebuie ca viata ta sa se fi intersectat cel putin 100% cu ceea ce exprimi verbal pe ritmuri de rap. Avem destui oameni care chiar au facut si fac adevarat RAP in Romania. Cedry2k e unul dintre ei ,unul extrem de bun. Imi bucur sufletul periodic,fac terapie ascultand piesele lui. E un fenomen UNIC ! 👍👍👍
Cedrea, tu ești un geniu gigant în domeniu, Rap cultură, în hip-hop, ești pur și simplu enorm. Eu personal consider, că ești unu' din ce-i mai buni din întreaga Lume! Din Top. Dacă ai face-o în engleză, ai întrece toată lumea... și erai îndrăgit de juma de Lume pe Planetă.
"Si n-am dreptul să judec, dar pot sa fac nazuri Pentru ca intr-unu din doua cazuri, fraierii-si pateaza obrazul... Si ma refer la Scoala Noua! Desi si-n Scoala Veche una din doua trupe merg dupa cum ploua!! Deci ori coloana dreapta ori fara oua! Una din doua!"
August a venit vu 'Acelasi Joc' Septembrie a fost 'Clasic' Octombrie s-a arătat 'Megalitic' Noiembrie, 'Una din Doua' : Pe 1 Decembrie, următoarea piesă, sau vedem Scoala Veche pe dinafară, s-o putem asculta pe dinăuntru? Mulțumesc Domnului ca esti contemporan.👊👊👊
Păcat că lumea din ziua de azi nu știe să aprecieze adevăratul talent. În loc să vă spargeți curul și mijlocul în "mișcări" de dans în melodiile lui Selly sau căcatul ala de 5GANG mai bine ascultați melodiile acestui om care pune adevăr pe beat și treziți-vă la realitate oameni buni. Unii sunt chiar spălați pe creier și nu-și dau seama cât de greșit avansează în viață. Totuși, respect pentru acest artist căruia nu am ce să i spun decât cuvinte de laudă. Respect maestre! 👑
@@redreimapping1591 la clipuri apreciate, are dani tiganu, 4 stai jos gang, dorian popa si alte cacaturi. N-ai cum sa-l asculti pe cedr2k si dupa sa te intorci si la aia.
Cedrea e zeul in muzica,ceilalți doar tind sa poată purta cuvantul lăsat să fie dus mai departe. Totusi, F.Charm pe refren și Jianu cu versuri bune,aduc acestei piese atuuri ca sa devină perfecțiune.Respect!
Sunteti cei mai buni ,respect maxim!!!! Nu renunta-ti o sa ne luam TARA an curand ,sunt plecat afara dar cand ma antorc o sa va caut ,daca aveti timp ascultati si ce spuneam acum vreo 8 ani an urma...petropetross scrisoare catre preailuminatii
Cedry2k am 35 ani, destul de copt. Tu si Sisu Tudor ramaneti nr.1! Va doresc tot binele din lume! Fara glume, fara hate. Sunteti preferatii mei de ani si ani de zile!
M am întors aici și mă întreb Jianule, tată, cum poți să zici asta? "Pentru ca intr-unu din doua cazuri, fraierii-si pateaza obrazul... Si ma refer la Scoala Noua! Desi si-n Scoala Veche una din doua trupe merg dupa cum ploua!! Deci ori coloana dreapta ori fara oua! Una din doua!!" Acum înțeleg versu' lu' Cedry2k "E mai ușor să minți un milion în microfon, Decât să fii sincer în fața unui singur om"...
De când a fost concert cu lansare in Constanța am cumpărat albumul, însă nu am ascultat 1 piesa de pe el...am asteptat momentul sa le facă publice maestrul și să mă bucur la fel că restul!👌 #PACE Cedry2k și sper sa ne mai întâlnim în Constanța 🙏
NeaPiti A devãrat. Mai nimeni î-si dã seama de asta. Unii cred cã este ceva mai rar dar va mai fi. Nu,nu Nu va mai fi niciodatã. Nici nu are rost. Dacã întrebi orice român de Mihai Eminescu zice cã a fost un “poiet ” nebun care a murit de sifilis.
Bravo tata,ce supriza placuta,Cedrea ca de obicei executa fara mila,F Charm e pe treaba buna rau in ultima vreme...super,fara traperrasi si alte snobisme,ce mai,Scoala veche, exact cum trebuie ✌✌✌
146,5k vizualizari in 5 zile. Asta inseamna ca Cedry2k este respectat si apreciat intre iubitorii de rap. La 9k like-uri/ 40 dislike, arata ca cei care asculta, chiar sunt fani si apreciaza o piesa bine scrisa, bine cantata.
Cad 8 din 10, rămâne una din două!🔥🔥🔥
nu chiar....mai cauta ;)
,,Privesc din Școala Veche ruine-n Școala Nouă" (F. Charm)✌️🔝
@@CălinIulian95 Ce a vrut sa spuna versul asta ?
Omule, ești printre cei mai buni din rap pe refrene, jur !
@@incognito7795 "Bajetii ce faceau parte din Scoala Veche, s-au schimbat sa se integreze in Scoala Noua... nu stiu, gen DOC... sau mai bine Puya :D
Nu mă mai mir de ce sunt atât de mulți "rapperi" netalentați, Cedry2k a primit talent cât pentru 3 sferturi din rapul românesc ! Respect, y2k !
De chello ce zici dragonu ak
@@dyedarker1923 " *cât pentru 3 sferturi din rapul românesc* "
Adevărat frățic !!
Corect💪💪
Nici nu mai avem nevoie de altii , ii avem pe ai nostri !
Cea mai bună si frumoasa senzație e atunci cand primesti notificare de la cedry2k sau Nimeni Altu.Tot respectul pentru acești 2 poeti.Multa sanatate si pace sufletească pentru titani.
Asculta și Underman că nu vei regreta ! 😉
Ascult si underman,alan si kepa,paraziții si alți doar ca pentru acesti 2 poeti/artiști am tot respectul,m-au ajutat foarte mult cu ceea ce scriu si am reusit sa vad lucrurile clar
Vad Nimeni Altu, dau like. Pace man
@@imput-5527 Pace si multa sanatate!
Super ! Și pentru mine Cedry2k este pe primul, loc când vine vorba de rap adevărat. Care abordează subiecte importante, promovând valori morale și spirituale. Valori adevărate de care avem nevoie. Cedry2k are talentul de a-ți zgândări conștiința. Și de a te face să privești în oglindă, rușinat și scârbit de propria reflexie. Raperii mei preferați mai sunt și : Bitză, Chimie, Dragonul, Releveu, C.O.D, Raku, Rimaru și Deliric. Mai sunt câțiva dar momentan am un lapsus.
,, Un picior pășește-n rai , celălalt în groapă ,, 🙏💕
Respectul e rezervat pentru caractere. 🙏🏼
Brici
+Lucky Number 9
Respect!
Karie
Se ridică părul pe mâini. Big like Cedry2k & Jianu !
Măcar Titanii să mai fie ce-au fost,majoritatea s-au dus cu trapu..
RESPECT CEDRY2K
RESPECT HAARP.
Ce este trapul??
@@Ioan_Iorgu Techno Rap, nu as spune că este o mizerie în totalitate. Aproximativ 80% sunt mizerii dar, celelalte procente de 20% sunt mișto. Asta evident dacă ai timp și răbdare să filtrezi, mizeriile de mărgăritare. 😉 Oricum comparația între genuri nu este dreaptă, pentru că sunt genuri complet diferite. Dar evident că Costi sT a făcut comparația între, old school și new school că doar despre aste e și melodia. Din punctul asta de vedere sunt complet de acord cu el, și eu sunt old school. Și prefer rapul clasic în comparație cu mizeriile actuale, care sunt menite doar să îndobitocească ascultătorii.
Am înțeles! Trap e Șatra???
@@Ioan_Iorgu Eee nu chiar, e din categoria EDM combinația fiind din: tehno, trance, rap cu bass boost. Dar dă și tu o căutare gen trap music sau, trap music remix și vei putea trage o concluzie. Dar să ști că cele din trend sunt slabe, va trebui să cauți puțin. Asta dacă vrei să tragi o concluzie obiectivă.
Evident că nu te contrazic, am și spus-o că doar cu 20% din trap merită să îți pierzi timpul. Oricum old school for ever bro, old school for ever !!! 🔈🎶
" O palma îți dă arginți,
Cealaltă te sapa" GENIAL
Ce inseamnă să te intorci la Dumnezeu
Exemplul perfect Cedry2k si F.Charm
care a faza cu F Charm?
@@CronYcK1 F Charm asta evidenţiază in ultimele sale albume scoase .
Abordează teme religioase
Iuda , Ochii din intuneric , Hainele mele etc
Exemplu perfect nu as zice, dar exemplu de zel si dedicate (cedry in special) sunt deacord
L-ai uitat pe Sisu.
Si Jianu la manaele :)))
"Dar respectul e rezervat pentru caractere"
Pace si respect
Când am văzut Cedry2K, Jianu și F.Charm am zis ca asta trebuie sa fie cea mai tare combinatie și așa e 👌👌👌
Stai sa asculti piesa cu Macanache si Samurai
sa vezi piesa Prometeu cum e...de pe albumul asta.....cred ca pe aia o lasa la sfarsit...absolut minunat albumul...merita toti banii si mult mai mult
era si mai tare combinatia daca era si Sisu.
@@carinagergely9399 Si mie imi place mult de tot Prometeu, e geniala!
jianu si f.charm sunt illuminati
Fraierii își pătează obrazul, la fel ca tine Jianu, Cu cei veteranii la cei manelarii!
Daca n-ai talent in rap,nu esti rapper. Daca nu ai talent in rap,esti nimeni in materie de rap romanesc. Ca sa ai talet,trebuie ca viata ta sa se fi intersectat cel putin 100% cu ceea ce exprimi verbal pe ritmuri de rap. Avem destui oameni care chiar au facut si fac adevarat RAP in Romania. Cedry2k e unul dintre ei ,unul extrem de bun. Imi bucur sufletul periodic,fac terapie ascultand piesele lui. E un fenomen UNIC ! 👍👍👍
Melodia asta o voi retine pe viata !
Cedrea, tu ești un geniu gigant în domeniu, Rap cultură, în hip-hop, ești pur și simplu enorm. Eu personal consider, că ești unu' din ce-i mai buni din întreaga Lume! Din Top. Dacă ai face-o în engleză, ai întrece toată lumea... și erai îndrăgit de juma de Lume pe Planetă.
Doamne fereste cum poate sa dea.........Avion......Talent pana in varfurile degetelor......BUN RAU
,,Sclavii pot obține bani, un pic de putere
Dar respectul e rezervat pentru caractere!"(Cedry2k)🇷🇴🙏🔝
"Si n-am dreptul să judec, dar pot sa fac nazuri
Pentru ca intr-unu din doua cazuri, fraierii-si pateaza obrazul...
Si ma refer la Scoala Noua!
Desi si-n Scoala Veche una din doua trupe merg dupa cum ploua!!
Deci ori coloana dreapta ori fara oua!
Una din doua!"
Un simplu complex complet ce completeza cu competenta compozitorilor comuni ai momentului si imi dorec ca niciodata sa devina comemorabili
August a venit vu 'Acelasi Joc'
Septembrie a fost 'Clasic'
Octombrie s-a arătat 'Megalitic'
Noiembrie, 'Una din Doua' :
Pe 1 Decembrie, următoarea piesă, sau vedem Scoala Veche pe dinafară, s-o putem asculta pe dinăuntru?
Mulțumesc Domnului ca esti contemporan.👊👊👊
Pe 16 nov ascultam tot in brasov! big up!
Jianu = Mascarici fara Talent! De fapt unde este acum ii este locul! Rapul romanesc, de calitate, nu a pierdut nimic!
Păcat că lumea din ziua de azi nu știe să aprecieze adevăratul talent.
În loc să vă spargeți curul și mijlocul în "mișcări" de dans în melodiile lui Selly sau căcatul ala de 5GANG mai bine ascultați melodiile acestui om care pune adevăr pe beat și treziți-vă la realitate oameni buni.
Unii sunt chiar spălați pe creier și nu-și dau seama cât de greșit avansează în viață.
Totuși, respect pentru acest artist căruia nu am ce să i spun decât cuvinte de laudă.
Respect maestre! 👑
te rog dute la selly si 5gang si lasa comentariile de genul ca cei care intra aici nici macar nu stiu cine sunt acesti 5gang si slehy
Melodia asta, o consider hrana muult mai sanatoasa, decat sa mananc stiu eu... cartofi prajiti... RESPECT pentru Veterani
Pfffoaiiiiii Doamne Dumnezeul meu.. Binecuvântează acești prunci.. Amin!!!
Genial...e tot ce pot să spun pentru a descrie această minunată piesă 💜💜💜👏👏
Oana Stanciu 😎😎
Cedry2k cel mai bun rapper la momentul actual al Romaniei
Sterge-ti playlistul inainte sa comentezi la muzica buna.
@@catalinstoica8794 eu iti recomand sa taci, ascult orice, ia si stai la colt.
@@benemedo Ma auzi de imi spui sa tac?
@@benemedo La ce playlist se refera? Sper ca nu la ala cu Tudor Gheorghe, ca altfel e prost rau :)))
@@redreimapping1591 la clipuri apreciate, are dani tiganu, 4 stai jos gang, dorian popa si alte cacaturi. N-ai cum sa-l asculti pe cedr2k si dupa sa te intorci si la aia.
Cedrea, ori il simti pana in fundul sufletului, ori nu~l simti deloc.... una din doua.
Cedrea e zeul in muzica,ceilalți doar tind sa poată purta cuvantul lăsat să fie dus mai departe. Totusi, F.Charm pe refren și Jianu cu versuri bune,aduc acestei piese atuuri ca sa devină perfecțiune.Respect!
Bravo men ce e al tău sper ca Dumnezeu să-ți înmulțească eroi de război, fratili tău îți dă nota 1000 CEDRY2K
Cum sa nu te Intorci La dumnezeu cand Cedrea iti explica atat de frumos
Cedry2k marele poet al rap-ului romanesc 🖤
Sunteti cei mai buni ,respect maxim!!!! Nu renunta-ti o sa ne luam TARA an curand ,sunt plecat afara dar cand ma antorc o sa va caut ,daca aveti timp ascultati si ce spuneam acum vreo 8 ani an urma...petropetross scrisoare catre preailuminatii
Cedrea cel mai mare criminal de Beat-uri !
Talent cu carul, poetul de astazi, legenda peste timp.
Mai vreu o piesa cu voi. Foarte tare mi-a dat lacrimile pe piesa asta. Aaa
Adevăr. ....de asta are nevoie hip-hopul Românesc
Respect și pace sufletească pentru cei ce spun adevărul.
Cedry2k am 35 ani, destul de copt. Tu si Sisu Tudor ramaneti nr.1! Va doresc tot binele din lume! Fara glume, fara hate. Sunteti preferatii mei de ani si ani de zile!
sincer sa fiu, ar trebuii sa fie in heavy rotation pe TOATE radio-urile din Ro. ca o completare: vioara aia e fenomenala ! wooop woooop !.
La Cedry2k totul vine din suflet si asta se simte.
Și încă odată ne este expusă realitatea așa cum este . Respect fără frontiere!
Piesa este geniala și plină de adevăr. Cuvintele sunt de prisos. Pur și simplu doar ascultă și lasă critica.
Fara cuvinte! Placut impresionat ca de fiecare data... multumesc Cedry2k!
Ori coloana dreapta ori fără oua, una din doua, jianu?! :)
Insfarsit Rap,nu Trap care e ascultat de plozi virgini!! Bine Cedry2k!! Pace!!
Bestial fara cuvinte !
M am întors aici și mă întreb Jianule, tată, cum poți să zici asta?
"Pentru ca intr-unu din doua cazuri, fraierii-si pateaza obrazul...
Si ma refer la Scoala Noua!
Desi si-n Scoala Veche una din doua trupe merg dupa cum ploua!!
Deci ori coloana dreapta ori fara oua!
Una din doua!!"
Acum înțeleg versu' lu' Cedry2k
"E mai ușor să minți un milion în microfon,
Decât să fii sincer în fața unui singur om"...
......... fara cuvinte.......versurile spun tot....... respect pentru acesti artisti...si pentru muzica adevarata..
Cedry2k, unu din cei mai buni raperi ai României, dacă nu chiar cel mai bun
"Si asta pentru ca lumea inseamna si oameni si bestii"
RESPECT MAESTRE!
Respect Cedrea! Acum 10 ani am dat de tine, si tot cu tine am ramas.
Respectul e rezervat pentru caractere. Respect,Cedry2k!
Grover Marius Eu nu stiu de unde le scoate. Ãstea nu sunt citite Sunt de la el.
De când a fost concert cu lansare in Constanța am cumpărat albumul, însă nu am ascultat 1 piesa de pe el...am asteptat momentul sa le facă publice maestrul și să mă bucur la fel că restul!👌 #PACE Cedry2k și sper sa ne mai întâlnim în Constanța 🙏
Bravo Cedry2K, ești cel mai bun ! 🎼🇷🇴❤️
Fratele meu ortodox mereu loial și sincer, Cedry2k respect
"Deci ori coloana dreapta ori fara oua"
Jianu nu are oua!
pur și simplu genial, pe langa lirica lu cedrea Jianu si Fcharm au dus melodia unde trebuie ! pace n suflete
Ce Mihai Eminescu ,ce alt poet ....Asta poet adevarat .
RESPECT Y2K
Cea mai smechera si adevarata piesa.... mult adevar.....
Bine fratioare ma bucur ca școală veche sa adaptează si le da peste ochi mucoșilor ăștia
Nu se mai naste un geniu ca Cedry2k.
NeaPiti A devãrat. Mai nimeni î-si dã seama de asta. Unii cred cã este ceva mai rar dar va mai fi. Nu,nu Nu va mai fi niciodatã. Nici nu are rost. Dacã întrebi orice român de Mihai Eminescu zice cã a fost un “poiet ” nebun care a murit de sifilis.
Cel mai mare raperrr din romania
Cel mai bun! 👑🔥
Cedry2k ești monumental!. Albumul asta e abecedarul rap-ului
Doua genii rap FCharm si Cedryk cinste voua! Dumnezeu sa va apere!
Pur și simplu e bine prea bine ..pur și simplu e rap prea rap
pur și simplu Cedry2k e tatal lor
Păzească -te tatăl nostru.💪💪🙏
mi-a forat prin suflet!!!❤ pace
Cea mai buna piesa auzita in ultimul timp. Respect!!!!!
Am ascultat pana la final piesa si tot asteptam sa-l aud si pe Sisu.Te iubesc Cedry2k
Melodie de la voi, una de la Kazi, cea mai tare seară 🔥
Alan si Kepa , El Nino astazi.
Ca de obicei, opere piesele maestrului Cedry2k. 💜💛💚💙💙😍
F Charm pe refren...O M F G ❤❤❤
Ori coloana dreapta ori fără ouă. Bravo Tataie 😉🍾
Dacă continua asa vor cădea 10 din 10 și nu mai rămâne nimic. Ultima speranța se spulberă odată cu dispariția iubiri fata de aproapele tău
Bravo tata,ce supriza placuta,Cedrea ca de obicei executa fara mila,F Charm e pe treaba buna rau in ultima vreme...super,fara traperrasi si alte snobisme,ce mai,Scoala veche, exact cum trebuie ✌✌✌
De când așteptam din nou un feat Cedrea și Jianu. Tot respectul!! #ScoalaVeche
Extraordinar.....
Adevar adevar ....cedry2k e.
la inaltime
Zilele astea stăteam și ma gândeam ce ar ieși dacă Cedry2k și F.Charm ar scoate o piesa.Si uite ca a ieșit
146,5k vizualizari in 5 zile. Asta inseamna ca Cedry2k este respectat si apreciat intre iubitorii de rap. La 9k like-uri/ 40 dislike, arata ca cei care asculta, chiar sunt fani si apreciaza o piesa bine scrisa, bine cantata.
atunci cand nu o sa mai fi tu o sa dispara o bucata din mine 😢 te ador vere esti cel mai adevarat rapper ❤
Respect Cedry2k scoți piese din ce în ce mai frumoase!!!
Ori coloana dreapta, ori fara oua, una din doua!
Jianu?
Doamne
O seara magica
Mai întâi Cedry2k după Raku și Alan și kepa
Big up Cedry2k
Ii vezi muncind cu o mână de fier în șantiere după ce au condus cu o mână de fier cariere 🙏🙏
Scoala veche nr1 👍👌
Respect, Maestre! Toata sustinerea noastra pana la sfarsit! 🙏🙏🙏
De dimineață pana seara....de seara pana dimineața.....ȘCOALA VECHE!!!
Se face pielea de găină frățioare!
Respect! Sună fenomenal!
"Privesc din scoala veche
Ruine in scoala nouă"
#Respect @Cery2k 💪
Te mai asteptam la Pitesti frate !
Super melodia omule ! Te respect!
Te iubim maestre,și încă câteva generații o să te iubească.
Respect și pentru #Jianu
Respect #f.Charm!
uite bucata aia care te rupe la suflet. Respect cedrea ca l-ai educat pe Jianu
Într-unul din doua cazuri fraierii și pătează obrazul, trupe se dau după cum ploua..
nici cu doi ani în urmă Jianuleeee, made in oltenia 😂🤗
Omul’ a rămas la fel ! Asta e cel mai important ! Imi pare rău ca nu sunt acasă sa pot veni la concertele tale ! Pace tie , frate!
F.CHARM & Cedry2k f*****in the best ever . Love you guys ❤️
Am tot asteptat sa vad ce vine , a meritat...PACE SCOALA VECHE ;))
Cel mai bun cedry2k! ❤️🔥
A revenit in forta maestrul !
Notificarea perfecta!
ISUS CRISTOS rămâne vesnic Calea, Adevărul și Viața. Slăvit să fie El.
WOW... doar atat pot spune!