Sarut mana Parinte! Multumiri pentru cuvintele duhovnicesti. Sa ne fie de folos sa putem scapa, noi, cei pacatosii de patimile noastre. Doamne, ajuta-ne! Slava Tie Doamne, Slava Tie Dumnezeul nostru!!
Chiar am avut discernământul de a asculta cu multă atenție toate învățăturile pe care ni le transmiteți! Sărut mâna pentru munca pe care o faceți! Doamne, ajută- ne să avem discernământ în toată viața noastră!
Slava lui Dumnezeu! O tema foarte importanta- discernamantul sau dreapta socoteala(socotinta), din care decurg toate virtutile duhovnicesti. Multumim Parinte pentru expunerea dv pe intelesul novicilor si laicilor din lume. Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va ocroteasca! Doamne ajuta!
Vă mulțumim părinte Teologos pentru această temă. Dobândirea discernământului și păstrarea lui este un subiect esențial pentru progresul nostru duhovnicesc. Îmbunătățirea abilitații de a distinge între bine și rău, de a evalua situațiile cu claritate și de a lua decizii înțelepte ne ajută să facem față provocărilor și încercărilor. Comunicarea cu Dumnezeu și reflectarea asupra vieții și a propriilor noastre acțiuni, cunoașterea Scripturii și a învățăturilor Sfinților Părinți, învățarea din experiențele vieții, evitarea păcatelor, cultivarea virtuților, și nu în ultimul rând un duhovnic experimentat care ne poate oferi îndrumare și discernământ sunt câteva aspecte de care ar fi bine să ținem seama. Doamne ajută-ne pe toți!🙏⚜
Doamne ajuta Parinte, va rog din Suflet faceti o rugaciune profunda in desteptarea si trezirea constintei celor care conduc lumea si mai ales in trezirea constiintei celor care nu sunt sigur dar imprastie zilc pe cer cu ajutorul avioanelor mizerii si otravuri, stiu ca suna aiurea dar uitativa cat de multe avioane lasa dare pe cer care nu dispar cu zecile de minute este trist dar cu nadejde mare in Bunul Dumnezeu si in rugaciunile tuturor calugarilor, preotilor maicilor si tuturor oamenilor de pretutindeni sa se umple lumea de Pacea, Dragostea, Binecuvantarea si Harul Bunului Dumnezeu Amin. Va multumesc frumos si Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti Amin.
Bună dimineața !!! Pace în Lume !!! Mulțumesc și mulțumim Părinte Teologos, pentru Sfaturile duhovnicești, sănătate și numai bine, Respect .🙂🌲🌟🌞🤗😇✝️💐💖🍀❤️🇦🇩🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏🙋
❤Doamne ajută! Sper să găsească urechi care ascultă și ochi sufletești deschiși spre ascultare a ceea ce veți spune. Dumnezeu să vă răsplătească ostenelile și să vă înmulțească harul ❤ Scopul vieții creștine este dobandirea Duhului Sfânt. Pacea lăuntrică duce spre mântuire. Totul se subordonează dobandirii acestei păci:îndepărtarea de patimi, adevărată speranță, iertarea greșelilor, neosandirea aproapelui, tăcerea lăuntrică. Pacea lui Hristos dobândită ne pune sufletul la adăpost de atacurile durerilor rele din văzduhuri și de pe pământ . "CĂCI lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stapanirilor întunericului acestui veac,împotriva duhurilor răutății, care sunt în vazduhuri "(Efeseni 6,12) Omul înțelept își concentrează atenția asupra sinelui său .Mă întreb:poate avea înțelepciune (fără a o confunda cu inteligența)un om care se crede ateu (în realitatea nu se cunoaște pe sine). Dar, îmi amintesc cum spunea Sf.Paisie"daca cineva are un vas cât un pahar, dacă reușește să-l umple cu harul dumnezeiesc...este excelent " Discernamantul/când omul își va inzestra sufletul său cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va putea face diferența intre bine și rău.
Doamne Iisuse Hristoase FIUL LUI DUMNEZEU MILUESTE-NE PE NOI PACATOSII AMIN Octavian, Geta, Oana, Damian, Mihail, Stefan, Paula, Carmen Spania suceava ulma AMIN
Sarut-mana Parinte! Ati pregatit un subiect de discutie foarte interesant pe care il astept cu interes. Va multumim! Preasfanta Treime si Maica Domnului sa va dea sanatate si putere!
Sărut mana Părinte! Va mulțumim pt cuvântul și învățătură ce o puneți în sufletele noastre. Va rugam sa pomeniți în rugăciune pe un tânăr tata Bogdan, aflat în coma. Va mulțumim!❤
Sărut mâna, Părinte! La ce se refera părintele Arsenie Papacioc cand spune că el că duhovnic nu recomanda nevoințele ci o stare de prezenta continuă? Ce este și cum sa avem aceasta stare de prezenta continua?
Dacă îmi permiteți,părerea mea este că în tot ceea ce facem să-l punem pe Dumnezeu înainte.Sa ne întrebăm mereu,oare daca ceea ce urmează să fac este plăcut lui Dumnezeu,este după voia lui?Chiar daca mai greșim in alegerile noastre,intenția de a face voia lui Dumnezeu contează. Sper sa va fie de folos. Îmi cer scuze ca m-am grăbit cu un răspuns înaintea părintelui și dacă am deranjat.
Este trezvia. Nevoințele se fac și pentru a dobândi această stare. E starea de maximă vigilență - am amintit puțin despre ea (lipsa ei) aici www.chilieathonita.ro/2023/11/21/drogurile-p-teologos/
Părinte, am 4 copii mici cu vârste între 9 și 1 an. Pentru mine singurele griji adevărate sunt că nu am reușit să înrădăcinez dragostea către Dumnezeu în ei. Încerc să le explic zilnic cât de importante sunt alegerile pe care le facem zi de zi. Desigur că ei nu au discernământ, dar de fapt nici eu nu am... Și atunci cum pot eu învăța 4 copilași când eu sunt 0?
Roxana, nu te îngrijora. Mergi cu copilașii duminică la cea mai apropiată biserică de casa ta, împărtășește-i, și cînd se termină slujba să rămâi în biserică, să vorbești cu unul din preoții de acolo. Roagă-l să vă îndrume pas cu pas pe tine, pe soțul tău și pe copilași ce să faceți ca să deveniți o familie credincioasă, binecuvintată de Dumnezeu. Doamne ajută! Să vă trăiască cei 4 copilași, să vă aducă numai bucurii in suflet. Să ai o icoană in casă cu Domnul Iisus Hristos și una cu Maica Domnului. Să cumperi o carte de rugăciuni și să citești cu copilașii rugăciunile de dimineață, rugăciunile de seară, cum și cît puteți voi. Învață-i pe copii să se închine seara la culcare, să spună rugăciunea: Înger, Îngerașul meu Ce mi te-a dat Dumnezeu Totdeauna fii cu mine, Și mă-nvata să fac bine. Eu sunt mic, tu fă-ma mare, Eu sunt slab, tu fă-ma tare!! In tot locul mă-nsoteste, Și de rele mă păzește! Amin. Dumnezeu și Maica Domnului să fie totdeauna cu voi!🙏✝️
Doamne ajuta parinte. Am avut multe patimi si nu am reusit sa scap de toate in același timp. Si incerc sa tin poruncile,dar nu reușesc tot timpul. E scris, sa nu pacatuiesti, dar daca cumva pacatuiesti sa te spovedesti si ti se va ierta. Dar daca stii ca greșești dar nu te poti abtine, mai poti fi iertat? Duhovnicul meu spune ca da, insa apostolul Paul spune ca cei nascuti din Dumnezeu nu mai pot pacatui. Ma lupt cu multe lucruri, si pe langa pacate mai am si tot felul de boli. Vreau sa fiu cum trebuie, dar nu stiu daca mai pot sa fiu asa cum vrea Dumnezeu. Mintea mea e slabita, dupa ani de suferinte si depresie si frici. Nu vreau sa gasesc scuze pacatelor si stiu ca nu merit sa fiu salvata, dar v-as ruga sa ma ajutati cu un pic de îndrumare, daca doriti.
Nu e vorba de iertare aici - Dumnezeu este iubitor! Concentrează-te pe ce te deranjează cel mai mult și luptă-te cu patima aceea. Curaj! Vezi www.chilieathonita.ro/2022/09/27/de-unde-stiu-ca-m-a-iertat-dumnezeu-parintele-teologos/
Bun găsit părinte Teologus , cer ERTARE. Vas ruga ceva mult important. Dacă ați putea să ne mai lămuriți mai detailat despre păcatul ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. MULȚUMESC MULT
Am spus în clip: este deznădejdea. Cu alte cuvinte, nu mai avem nădejde că Duhul Sfânt Dumnezeu ne poate mântui pentru că am făcut păcat. Niciodată nu trebuie să credem așa ceva ci tot timpul trebuie să avem curaj!
Parinte, a nu fi agresiv cu cel ce iubeste este una. Dar ce iubeste pe cine, sau ce iubeste mai exact? Deci implicit inspre cine suntem agresivi cand suntem, inspre chipul omului sau inspre Creatia lui Dumnezeu? P.s: adica de ce ne robim unii pe altii fara ca sa judecam cand si cum sa fim agresivi ( daca intr-adevar suntem sau este doar o Perceptie Gresita a celuilalt). Va rog, daca ar fi posibil un raspuns
Mă iertați, nu prea am înțeles - textul dvs. nu prea are sens pe alocuri - însă încerc să răspund la ce am înțeles. Ar trebui să iubim persoana celuilalt și nu patimile și neputințele lui pentru că acestea sunt bolile lui. Acest lucru însă nu este posibil în totalitate dacă noi înșine nu suntem curățiți de patimi și neputințe.
Cred că vin dintr-un univers extern celui existențial materiei din care fac parte în trecutul prezent al continuului viitor . Mă simt atât de vinovat și mă rog cu tărie și tot păcătos sunt , dar sunt încă om și nu vreau să blasfemizez creațiile Creatorului prin oricare formă a păcatului , e oare posibil , Părinte ? Nu am pe cine să întreb și ceva îmi spune că înțelegem mai mult decât cuvintele ceea ce e - mă limitează cuvintele știute și procesate de-a lungul vieții omenești . Pace în inimi tuturor .
Eu sufăr de adicția de pornografie,mai exact sunt onanist de mai bine de 13 ani,sunt timid,am deznădăjduit de foarte multe ori,am suferit de depresie.Din moment ce am deznădăjduit iar acest păcat nu este iertat,înseamnă că o să merg in iad,nu?
În schimb poți să te lupți și să încerci pe cât posibil să îți faci o familie . Eu sunt de părere că Dumnezeu ne iartă atât timp cât nu mai facem . Poti face urmatoarele când intervine acea dependență : 1. Să faci rugăciunea inimii și înainte de a spune amin să Îi cer ajutorul Domnului . Sau să ceri ajutorul Maicii Domnului și Ei te vor ajuta . 2. Să conștientizezi de ce nu e bine să faci ce faci . 3. Să te înțelegi mai bine. 4 . Să nu o mai faci . Iar de aici poți evolua înspre mai bine . Eu am fost dependent de droguri 15 ani , am avut 6 come de gradul 1 ( 1 / 1.000.000 se trezesc din una ) și un scurtcircuit la creier și uite că sunt aici și sunt rațional și îți răspund . Eu zic să încerci și nu vei regreta . Să nu mă înțelegi greșit , și eu am păcatele mele si unele foarte mari . Îți doresc o viață frumoasă .
Eduard, nu deznadajdui ca vei scapă de aceasta patima cu ajutorul Lui Dumnezeu. El ne iubește și ne ajuta. Mergi la duhovnic sa te spovedești și roagă-te ca sa primesti ajutor. Dar, FFF important: schimba poza de profil căci e blasfemie și cu ea superi pe Dumnezeu și dai și drepturi celui rău asupra ta. Și apoi te miri ca nu te poți lasă.. Ai grija!
@@mirela8675 Vă mulțumesc pt încurajări dar nu cred că mai e vreo ieșire de aici,deja sunt peste 13 ani de când fac acest păcat + că sunt virgin iar femeile nu sunt interesate de bărbat la 31 ani virgin,sunt luat în batjocură! Astea-s vremurile.
Ce discernământ mai am eu dacă nu am duhovnic nici barbat și nici nu citesc scriptura? Sunt la mila Domnului sau... Nu mai zic de rugăciune...Merg si eu ca orbul prin Brăila...Cum știu ce dorește Dumnezeu pentru mine?
@@learntobehuman cu Maria Egipteanca rezonez doar ca am luat-o cu sfârșitul vieții ei... Sper să nu sfârșesc rău, precizez că nu am levitat, am fost aproape sau doar mă mandresc si eu...Greu să taci cand trăiești printre, oameni.Deci este cât se poate de evident ca nu știu... Sper totuși să o intorc ca la Ploiești...Știu că bine cu... dar știu eu cum se va ințepeni volanul? Dă-mi Doamne sfârșit bun.Ascultarea este punctul meu slab, o să caut pe telefon viețile sfinților, multumesc pentru sfat. De mâine, un nou inceput... 14 febroarie. Cu mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile si iertarea d-tră. Mai vedem ce ingurgităm, incercăm. Oricum tot nu reușim fără EL. Dumnezeu să ne ierte.
@@oChilieAthonita Din mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile părinților nadajduiesc să ajung la ascultare.Iertați-mă. Facă-se voia lui Dumnezeu. Binecuvântați și mă iertați.
@@mariafolea4986cautati un duhovnic , plecati la orice biserica din apropiere, si luati pe oricare, nu contează cum este, ci doar sa va spovediti, vi se va lumina mintea si vi Dumnezeu va putea sa va ajute mai mult. Apoi impartasania va va ajuta muuult. Si mersul la liturghie cand puteti va va face sa fiti fericita si sa stiti ce sa faceti in viata. Altii sunt criminali sau fac mari crime si ii iarta Dumnezeu ca se schimba in bine. Trebuie doar sa cautati casa Domnului, biserica si sa bateti la poarta Lui, prin cele de mai sus.
@@learntobehumanMă silesc să citesc, ca să pot sa nu sforăiesc(nu prea reușesc). Una peste alta mă mândresc si mă necăjesc, sper să nu mai zăbovesc, chiar ca rău mă chinuiesc si nici in cateva cuvințele nu pot ca să povestesc, Iertați-mă pe mine deja astazi este prima zi din postul care vine și mai este si frica pe mine... Urmează simulari pentru examenul de bacalaureat și aicia eu nu știu ce am căutat. După cum se vede, credința si cu conștiința m-a vizitat deaceea imediat nostalgia ma luat... Mă straduiesc si ma chinuiesc si incerc (in cerc) mă invartesc.Vă rog să mă iertați ca așa si eu sa pot tăcea mereu când este nevoie in viața mea și Domnul Dumnezeu va vrea.
Păcatul este definit de către Biserică. Ascultarea ierarhică trebuie să existe pentru că așa a hotărât Biserica. Îți reamintesc faptul că toate Bisericile Ortodoxe locale, și cele care au semnat și cele care nu au semnat și cele care au fost prezente și cele care nu au fost prezente au rămas în comuniune și nici una nu a spus să nu mai ascultăm. Magnitudinea greșelilor de la Sinod nu implică neascultarea. Acesta este Adevărul! Să nu te pui mai presus de Biserica Universală a lui Hristos pentru că aceasta este pierzarea sufletului tău! PS: Lumina Sfântă la Ierusalim vine în mâinile Patriarhului care a semnat la Sinodul din Creta și pomenește și este pomenit de către ceilalți.
1. Propun să cereți rescrierea manualelor de teologie morală pentru seminarii și facultăți de teologie. 2. Romani 6, 16: Sf. Ap. Pavel zice : „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” 3. Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre abuzul de putere e uriași și asupra copiilor și asupra celorlați creștini, este imperios să afirmăm că ascultarea nu se face orbește. 4. Cu multă tristețe spun că vă urmăresc din ce în ce mai greu. Vă rog de mă iertați!
Ignori ceea ce spun și asta este dovada faptului că am dreptate. Tot Sf. Ap. Pavel spune că „Biserica este stâlpul și temelia adevărului” și deci dacă facem ascultare de Biserică atunci facem ascultare de adevăr spre dreptate. Desigur că ascultarea de stat sau alte organe nu se face orbește și se oprește la păcat însă - încă odată - păcatul este definit de Biserică și nu de mândria fiecăruia dintre noi.
@@1969hypatiaEu zic sa facem ascultare de parintele Teologus, si sa ne punem o intrebare: Avem noi duhovnicia dumnealui sau intelepciunea? Ne rugam noi cat se roaga dansul? Mergem noi la biserica sau facem fapte bune ca dumnealui? Pr Teologus spunea mereu sa ascultam de oamenii pe care ii valideaza Dumnezeu in fata noastra inainte de a asculta de noi. Asa ca daca o minte mai aproape de Dumnezeu ne spune asta, iar noi ne aflam mai departe, pe care minte sa o credem? 😊 Doamne ajuta!
Vii: Gheorghe Tănase Mihaela Maria Gheorghe Liliana Viorel Marius Dana Marius Elena Nicoleta Nicoleta Simona Ruxandra Adela David Florin Costin sora Bogdan Bogdan Stefan Alin Ioana Marieta Adrian - pentru psaltire întoarcerea lor și venire la biserică armonie în familie și cele de trebuință pocăință
Adormiți : Gheorghe Gheorghe Maria Paulina Vasile Parascheva Avram Ioana Ion Adrian Adrian merope Christos Gheorghe profesor marin Marian Viorica Florin Alexandrina Ciprian Ion Alexandru Alexandru Nicolae
Suntem oameni lumești și oameni duhovnicești.Unii reacționează la vorbe,alții la puterea exemplului,alții la nimic.Pe cei care nu reacționează la nimic,nu te obosi sa le explici nimic,că oricum nu-i interesează .
Multumim❤❤❤
Da❤
Mulțumesc frumos ❤❤❤❤
Amin,Doamne ajută !
Doamne ajută - mă Amin!!!!
❤❤❤✝️❤️❤️❤️
🙏🙏🙏🧡🌼🧡
Disciplină religioasă 🤔⛪🌿🌿🌿
Îmi lipsește cu desăvârșire 🙏
Sa trăiți Părinte!Sanatate si iertare de păcate. Bunul DUMNEZEU și Maică Sfântă sa va aibă în pază mereu !
Multumesc cu recunostinta parinte.
Slavă ție doamne slavă ție amin mulțumim. Pr ..iertati
Sarut mana Parinte! Multumiri pentru cuvintele duhovnicesti. Sa ne fie de folos sa putem scapa, noi, cei pacatosii de patimile noastre. Doamne, ajuta-ne! Slava Tie Doamne, Slava Tie Dumnezeul nostru!!
Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și Înțelepciune !
Slavă lui Dumnezeu!
Părinte Teologos, mulțumim cu recunoștință pentru tot ce faceți. Sunteți o rază de lumină în familia mea. ❤
Doamne Dumnezeule Bunule și Atotputernice dă-ne înțelepciune tuturor ca să discernem lucrurile care ne zidesc sufletește de cele care ne pierd.
Mulțumim părinte Teologos! Dee Dumnezeu să luăm aminte și să facem ce ne învățați! Sărut dreapta ,zi cu pace!
Slavă ție Doamne Slavă ție amin mulțumim părinte amin iertați
Adevărat grăiți părinte!Multa sănătate!
Câtă nădejde culeg din toate cuvintele voastre, iubite Părinte Teologos..
Mulțumim Părinte Teologos ! 🙏❤️✝️ Vă iubim pentru tot ce ne învățați! Slava lui Dumnezeu pentru toate
Sarutam dreapta părinte Multumesc frumos pentru cuvintele frumoase
Chiar am avut discernământul de a asculta cu multă atenție toate învățăturile pe care ni le transmiteți! Sărut mâna pentru munca pe care o faceți! Doamne, ajută- ne să avem discernământ în toată viața noastră!
Mii de multumiri Parinte Teólogos!Eram suparata si plina de toate dar ascultîndu-va s-a linistit sufletul meu! Sarut mina Parinte Teólogos!❤️
Părinte sunt datoare a vă multumi pentru îndrumarea și ajutorul prin cuvântul lui Dumnezeu! ❣️📖🇷🇴
Slavă lui Dumnezeu!
Slavă Domnului şi Maicii Sale!
Le simt ca pe răspunsuri venite când este mai mare nevoie!
Doamne ajută să le facem lucrătoare!
Mulțumim, Părinte!
Va multumim mult Sfinte Parinte Theologos pentru subiectul acesta atat de solicitat❤, va iubim mult pentru talmacire si predica frumoasa!!!
Pomeniți!
Mulțumesc părinte !
Toate cuvintele se așează ca roua pe uscăciunea necredinței mele.
Pomeniți! Mulțumim la Maica Domnului până la pământ!
Slava lui Dumnezeu!
O tema foarte importanta- discernamantul sau dreapta socoteala(socotinta), din care decurg toate virtutile duhovnicesti. Multumim Parinte pentru expunerea dv pe intelesul novicilor si laicilor din lume.
Dumnezeu si Maicuta Domnului sa va ocroteasca!
Doamne ajuta!
Părinte vă mulțumesc cu tot sufletul pentru Cuvînt! ❣️📖🇷🇴
Mulțumim frumos pentru tot ce faceți pentru noi!!
Doamne-ajută Părinte!
Foarte frumos.
Sa va dea Dumnezeu sănătate!
Amin! Asemenea!
DOAMNE AJUTA PARINTE! SĂRUT-MÂNA!❤
Vă mulțumim părinte Teologos pentru această temă. Dobândirea discernământului și păstrarea lui este un subiect esențial pentru progresul nostru duhovnicesc. Îmbunătățirea abilitații de a distinge între bine și rău, de a evalua situațiile cu claritate și de a lua decizii înțelepte ne ajută să facem față provocărilor și încercărilor.
Comunicarea cu Dumnezeu și reflectarea asupra vieții și a propriilor noastre acțiuni, cunoașterea Scripturii și a învățăturilor Sfinților Părinți, învățarea din experiențele vieții, evitarea păcatelor, cultivarea virtuților, și nu în ultimul rând un duhovnic experimentat care ne poate oferi îndrumare și discernământ sunt câteva aspecte de care ar fi bine să ținem seama. Doamne ajută-ne pe toți!🙏⚜
Mă bucur că învăț foarte multe din tot ce ne învățați dumneavoastră. să vă țină Dumnezeu harul.
Doamne ajuta Parinte, va rog din Suflet faceti o rugaciune profunda in desteptarea si trezirea constintei celor care conduc lumea si mai ales in trezirea constiintei celor care nu sunt sigur dar imprastie zilc pe cer cu ajutorul avioanelor mizerii si otravuri, stiu ca suna aiurea dar uitativa cat de multe avioane lasa dare pe cer care nu dispar cu zecile de minute este trist dar cu nadejde mare in Bunul Dumnezeu si in rugaciunile tuturor calugarilor, preotilor maicilor si tuturor oamenilor de pretutindeni sa se umple lumea de Pacea, Dragostea, Binecuvantarea si Harul Bunului Dumnezeu Amin.
Va multumesc frumos si Bunul Dumnezeu sa ne binecuvanteze pe toti Amin.
Doamne miluiește-ne și ne ferește și păzește-ne pe noi si de această cădere. Sfinți Părinți rugați-vă pt noi🙏🌟🕊💞💐
Bună dimineața !!! Pace în Lume !!! Mulțumesc și mulțumim Părinte Teologos, pentru Sfaturile duhovnicești, sănătate și numai bine, Respect .🙂🌲🌟🌞🤗😇✝️💐💖🍀❤️🇦🇩🇹🇩🌍🌎🌏💞🕊️🌈🙏🙋
Sărutmâna Părinte!
Blagosloviți și iertați!
❤❤❤🙏🙏🙏☦️☦️☦️
Va multumim ca realizati cu discernment aceste inregistrari!
Dați și voi un like❤
Binecuvantati Parinte ! Sa ne revedem cu bine, mai am putin si revin "acasa" ! Doamne ajuta !
❤Doamne ajută!
Sper să găsească urechi care ascultă și ochi sufletești deschiși spre ascultare a ceea ce veți spune.
Dumnezeu să vă răsplătească ostenelile și să vă înmulțească harul ❤
Scopul vieții creștine este dobandirea Duhului Sfânt. Pacea lăuntrică duce spre mântuire. Totul se subordonează dobandirii acestei păci:îndepărtarea de patimi, adevărată speranță, iertarea greșelilor, neosandirea aproapelui, tăcerea lăuntrică.
Pacea lui Hristos dobândită ne pune sufletul la adăpost de atacurile durerilor rele din văzduhuri și de pe pământ .
"CĂCI lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătorilor, împotriva stapanirilor întunericului acestui veac,împotriva duhurilor răutății, care sunt în vazduhuri "(Efeseni 6,12)
Omul înțelept își concentrează atenția asupra sinelui său .Mă întreb:poate avea înțelepciune (fără a o confunda cu inteligența)un om care se crede ateu (în realitatea nu se cunoaște pe sine).
Dar, îmi amintesc cum spunea Sf.Paisie"daca cineva are un vas cât un pahar, dacă reușește să-l umple cu harul dumnezeiesc...este excelent "
Discernamantul/când omul își va inzestra sufletul său cu cuvântul lui Dumnezeu, atunci va putea face diferența intre bine și rău.
Cu adevărat discernământul e una din virtuțile esentiale necesare nouă, fiind (păstrând proporțiile) piatra din capul unghiului în acest sens.
Va simt ff calm cu o răbdare enorma ,cu dorința de a ex frumos tot ce vb dumneavoastră sănătate multa.
Multumim Parinte! Dumnezeu sa va binecuvinteze🙏🙏
Mulțumiri părinte 🙏
Doamne miluiește-ne !
Sunteți liniștea mea❤
Binecuvântați și iertați
Mulțumim Părinte Doamne ajuta!
❤Amin.
Mulțumesc!
Noi vă mulțumim drag Părinte!❤
Doamne Iisuse Hristoase FIUL LUI DUMNEZEU MILUESTE-NE PE NOI PACATOSII AMIN Octavian, Geta, Oana, Damian, Mihail, Stefan, Paula, Carmen Spania suceava ulma AMIN
Mulțumim din suflet!
Doamne miluieste
Sarut-mana Parinte! Ati pregatit un subiect de discutie foarte interesant pe care il astept cu interes. Va multumim! Preasfanta Treime si Maica Domnului sa va dea sanatate si putere!
Mulțumim din inimă pentru deslusirea discernamantului❤!Domnul să vă binecuvânteze și sa va aibă în pază !
🙏
Sarut mina parinte ....ne-ati explicat foarte frumos SMERENIA/SI Discernamintul...Amin !
Multumesc, Doamne, pentru tot!
Foarte frumos
Mulțumim frumos ❤❤❤❤❤❤❤
Va multumesc.
DOAMNE AJUTA TUTUROR AMIN AMIN
Mulțumesc ❤
Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă!🙏
Doamne ajută!
Doamne ajută!!!
Doamne ajuta! Amin ❤
1:07 Amin!
❤DOAMNE mantuieste NE ❤❤
Sărut mana Părinte! Va mulțumim pt cuvântul și învățătură ce o puneți în sufletele noastre. Va rugam sa pomeniți în rugăciune pe un tânăr tata Bogdan, aflat în coma. Va mulțumim!❤
A trecut in vesnicie, Dumnezeu sa l ierte si odihneasca in pace!
Cei care judeca Biserica sunt practic rupți de acest subiect.
❤
Mulțumim și sarutam dreapta, ff bun subiectul dar tot odată și greu mi se pare ...
Sărut mâna, Părinte! La ce se refera părintele Arsenie Papacioc cand spune că el că duhovnic nu recomanda nevoințele ci o stare de prezenta continuă? Ce este și cum sa avem aceasta stare de prezenta continua?
Dacă îmi permiteți,părerea mea este că în tot ceea ce facem să-l punem pe Dumnezeu înainte.Sa ne întrebăm mereu,oare daca ceea ce urmează să fac este plăcut lui Dumnezeu,este după voia lui?Chiar daca mai greșim in alegerile noastre,intenția de a face voia lui Dumnezeu contează.
Sper sa va fie de folos.
Îmi cer scuze ca m-am grăbit cu un răspuns înaintea părintelui și dacă am deranjat.
Este trezvia. Nevoințele se fac și pentru a dobândi această stare. E starea de maximă vigilență - am amintit puțin despre ea (lipsa ei) aici www.chilieathonita.ro/2023/11/21/drogurile-p-teologos/
@@learntobehumannu ati deranjat
Ati rapit din timpul dvs ca sa ajutati pe altii. Ati făcut o fapta buna
Doamne ajută!
Mulțumim părinte pentru subiectul abordat!
Erudit. E bun bun
8:28 Vinovata!
11:31 înțeleg
7:54 😮
9:27 infallibilitate in sensul actual si temelia pe care putem creste?
Părinte, am 4 copii mici cu vârste între 9 și 1 an. Pentru mine singurele griji adevărate sunt că nu am reușit să înrădăcinez dragostea către Dumnezeu în ei. Încerc să le explic zilnic cât de importante sunt alegerile pe care le facem zi de zi. Desigur că ei nu au discernământ, dar de fapt nici eu nu am... Și atunci cum pot eu învăța 4 copilași când eu sunt 0?
Roxana, nu te îngrijora. Mergi cu copilașii duminică la cea mai apropiată biserică de casa ta, împărtășește-i, și cînd se termină slujba să rămâi în biserică, să vorbești cu unul din preoții de acolo. Roagă-l să vă îndrume pas cu pas pe tine, pe soțul tău și pe copilași ce să faceți ca să deveniți o familie credincioasă, binecuvintată de Dumnezeu.
Doamne ajută!
Să vă trăiască cei 4 copilași, să vă aducă numai bucurii in suflet.
Să ai o icoană in casă cu Domnul Iisus Hristos și una cu Maica Domnului.
Să cumperi o carte de rugăciuni și să citești cu copilașii rugăciunile de dimineață, rugăciunile de seară, cum și cît puteți voi.
Învață-i pe copii să se închine seara la culcare, să spună rugăciunea:
Înger, Îngerașul meu
Ce mi te-a dat Dumnezeu
Totdeauna fii cu mine,
Și mă-nvata să fac bine.
Eu sunt mic, tu fă-ma mare,
Eu sunt slab, tu fă-ma tare!!
In tot locul mă-nsoteste,
Și de rele mă păzește!
Amin.
Dumnezeu și Maica Domnului să fie totdeauna cu voi!🙏✝️
Doamne ajuta parinte. Am avut multe patimi si nu am reusit sa scap de toate in același timp. Si incerc sa tin poruncile,dar nu reușesc tot timpul. E scris, sa nu pacatuiesti, dar daca cumva pacatuiesti sa te spovedesti si ti se va ierta. Dar daca stii ca greșești dar nu te poti abtine, mai poti fi iertat? Duhovnicul meu spune ca da, insa apostolul Paul spune ca cei nascuti din Dumnezeu nu mai pot pacatui. Ma lupt cu multe lucruri, si pe langa pacate mai am si tot felul de boli. Vreau sa fiu cum trebuie, dar nu stiu daca mai pot sa fiu asa cum vrea Dumnezeu. Mintea mea e slabita, dupa ani de suferinte si depresie si frici. Nu vreau sa gasesc scuze pacatelor si stiu ca nu merit sa fiu salvata, dar v-as ruga sa ma ajutati cu un pic de îndrumare, daca doriti.
Nu e vorba de iertare aici - Dumnezeu este iubitor! Concentrează-te pe ce te deranjează cel mai mult și luptă-te cu patima aceea. Curaj! Vezi www.chilieathonita.ro/2022/09/27/de-unde-stiu-ca-m-a-iertat-dumnezeu-parintele-teologos/
@@oChilieAthonita Mulțumesc părinte. Doamne ajuta .
Părinte, hula împotriva Duhului Sfânt înseamnă să îți iei viața?
Nu chiar. Acela e rezultatul. Deznădejdea este.
Bun găsit părinte Teologus , cer ERTARE. Vas ruga ceva mult important. Dacă ați putea să ne mai lămuriți mai detailat despre păcatul ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT. MULȚUMESC MULT
Am spus în clip: este deznădejdea. Cu alte cuvinte, nu mai avem nădejde că Duhul Sfânt Dumnezeu ne poate mântui pentru că am făcut păcat. Niciodată nu trebuie să credem așa ceva ci tot timpul trebuie să avem curaj!
Ce sa fac
De ce totuși diavolul este numit și Veliar?
Psalmii si chanturile intra exact unde ratiunea, in sensul de logica, in sensul de vorbire, iese...!
Parinte, a nu fi agresiv cu cel ce iubeste este una. Dar ce iubeste pe cine, sau ce iubeste mai exact? Deci implicit inspre cine suntem agresivi cand suntem, inspre chipul omului sau inspre Creatia lui Dumnezeu? P.s: adica de ce ne robim unii pe altii fara ca sa judecam cand si cum sa fim agresivi ( daca intr-adevar suntem sau este doar o Perceptie Gresita a celuilalt). Va rog, daca ar fi posibil un raspuns
Mă iertați, nu prea am înțeles - textul dvs. nu prea are sens pe alocuri - însă încerc să răspund la ce am înțeles. Ar trebui să iubim persoana celuilalt și nu patimile și neputințele lui pentru că acestea sunt bolile lui. Acest lucru însă nu este posibil în totalitate dacă noi înșine nu suntem curățiți de patimi și neputințe.
Cred că vin dintr-un univers extern celui existențial materiei din care fac parte în trecutul prezent al continuului viitor . Mă simt atât de vinovat și mă rog cu tărie și tot păcătos sunt , dar sunt încă om și nu vreau să blasfemizez creațiile Creatorului prin oricare formă a păcatului , e oare posibil , Părinte ?
Nu am pe cine să întreb și ceva îmi spune că înțelegem mai mult decât cuvintele ceea ce e - mă limitează cuvintele știute și procesate de-a lungul vieții omenești . Pace în inimi tuturor .
Eu sufăr de adicția de pornografie,mai exact sunt onanist de mai bine de 13 ani,sunt timid,am deznădăjduit de foarte multe ori,am suferit de depresie.Din moment ce am deznădăjduit iar acest păcat nu este iertat,înseamnă că o să merg in iad,nu?
În schimb poți să te lupți și să încerci pe cât posibil să îți faci o familie . Eu sunt de părere că Dumnezeu ne iartă atât timp cât nu mai facem . Poti face urmatoarele când intervine acea dependență :
1. Să faci rugăciunea inimii și înainte de a spune amin să Îi cer ajutorul Domnului . Sau să ceri ajutorul Maicii Domnului și Ei te vor ajuta .
2. Să conștientizezi de ce nu e bine să faci ce faci .
3. Să te înțelegi mai bine.
4 . Să nu o mai faci .
Iar de aici poți evolua înspre mai bine .
Eu am fost dependent de droguri 15 ani , am avut 6 come de gradul 1 ( 1 / 1.000.000 se trezesc din una ) și un scurtcircuit la creier și uite că sunt aici și sunt rațional și îți răspund . Eu zic să încerci și nu vei regreta . Să nu mă înțelegi greșit , și eu am păcatele mele si unele foarte mari . Îți doresc o viață frumoasă .
Eduard, nu deznadajdui ca vei scapă de aceasta patima cu ajutorul Lui Dumnezeu. El ne iubește și ne ajuta. Mergi la duhovnic sa te spovedești și roagă-te ca sa primesti ajutor. Dar, FFF important: schimba poza de profil căci e blasfemie și cu ea superi pe Dumnezeu și dai și drepturi celui rău asupra ta. Și apoi te miri ca nu te poți lasă.. Ai grija!
@@mirela8675 Vă mulțumesc pt încurajări dar nu cred că mai e vreo ieșire de aici,deja sunt peste 13 ani de când fac acest păcat + că sunt virgin iar femeile nu sunt interesate de bărbat la 31 ani virgin,sunt luat în batjocură! Astea-s vremurile.
Curaj! Nu deznădăjdui! Vezi www.chilieathonita.ro/2023/04/02/adictia-de-pornografie-dragos-eduard-p-teologos/
Ce discernământ mai am eu dacă nu am duhovnic nici barbat și nici nu citesc scriptura? Sunt la mila Domnului sau... Nu mai zic de rugăciune...Merg si eu ca orbul prin Brăila...Cum știu ce dorește Dumnezeu pentru mine?
@@learntobehuman cu Maria Egipteanca rezonez doar ca am luat-o cu sfârșitul vieții ei... Sper să nu sfârșesc rău, precizez că nu am levitat, am fost aproape sau doar mă mandresc si eu...Greu să taci cand trăiești printre, oameni.Deci este cât se poate de evident ca nu știu... Sper totuși să o intorc ca la Ploiești...Știu că bine cu... dar știu eu cum se va ințepeni volanul? Dă-mi Doamne sfârșit bun.Ascultarea este punctul meu slab, o să caut pe telefon viețile sfinților, multumesc pentru sfat. De mâine, un nou inceput... 14 febroarie. Cu mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile si iertarea d-tră. Mai vedem ce ingurgităm, incercăm. Oricum tot nu reușim fără EL. Dumnezeu să ne ierte.
Este absolut necesar să aveți un duhovnic cu care să vă sfătuiți. Nu este greu. Curaj!
@@oChilieAthonita Din mila lui Dumnezeu și cu rugăciunile părinților nadajduiesc să ajung la ascultare.Iertați-mă. Facă-se voia lui Dumnezeu. Binecuvântați și mă iertați.
@@mariafolea4986cautati un duhovnic , plecati la orice biserica din apropiere, si luati pe oricare, nu contează cum este, ci doar sa va spovediti, vi se va lumina mintea si vi Dumnezeu va putea sa va ajute mai mult.
Apoi impartasania va va ajuta muuult.
Si mersul la liturghie cand puteti va va face sa fiti fericita si sa stiti ce sa faceti in viata.
Altii sunt criminali sau fac mari crime si ii iarta Dumnezeu ca se schimba in bine. Trebuie doar sa cautati casa Domnului, biserica si sa bateti la poarta Lui, prin cele de mai sus.
@@learntobehumanMă silesc să citesc, ca să pot sa nu sforăiesc(nu prea reușesc). Una peste alta mă mândresc si mă necăjesc, sper să nu mai zăbovesc, chiar ca rău mă chinuiesc si nici in cateva cuvințele nu pot ca să povestesc, Iertați-mă pe mine deja astazi este prima zi din postul care vine și mai este si frica pe mine... Urmează simulari pentru examenul de bacalaureat și aicia eu nu știu ce am căutat. După cum se vede, credința si cu conștiința m-a vizitat deaceea imediat nostalgia ma luat... Mă straduiesc si ma chinuiesc si incerc (in cerc) mă invartesc.Vă rog să mă iertați ca așa si eu sa pot tăcea mereu când este nevoie in viața mea și Domnul Dumnezeu va vrea.
Da, dar ascultarea se face până la păcat. Dacă spuneți adevărul doar după cum vă convine, așa cum ziceți de alții, asta cum mai este, părinte?
Păcatul este definit de către Biserică. Ascultarea ierarhică trebuie să existe pentru că așa a hotărât Biserica. Îți reamintesc faptul că toate Bisericile Ortodoxe locale, și cele care au semnat și cele care nu au semnat și cele care au fost prezente și cele care nu au fost prezente au rămas în comuniune și nici una nu a spus să nu mai ascultăm. Magnitudinea greșelilor de la Sinod nu implică neascultarea. Acesta este Adevărul! Să nu te pui mai presus de Biserica Universală a lui Hristos pentru că aceasta este pierzarea sufletului tău!
PS: Lumina Sfântă la Ierusalim vine în mâinile Patriarhului care a semnat la Sinodul din Creta și pomenește și este pomenit de către ceilalți.
1. Propun să cereți rescrierea manualelor de teologie morală pentru seminarii și facultăți de teologie. 2. Romani 6, 16: Sf. Ap. Pavel zice : „Au nu ştiţi că celui ce vă daţi spre ascultare robi, sunteţi robi aceluia căruia vă supuneţi: fie ai păcatului spre moarte, fie ai ascultării spre dreptate?” 3. Cu atât mai mult cu cât în zilele noastre abuzul de putere e uriași și asupra copiilor și asupra celorlați creștini, este imperios să afirmăm că ascultarea nu se face orbește. 4. Cu multă tristețe spun că vă urmăresc din ce în ce mai greu. Vă rog de mă iertați!
Ignori ceea ce spun și asta este dovada faptului că am dreptate. Tot Sf. Ap. Pavel spune că „Biserica este stâlpul și temelia adevărului” și deci dacă facem ascultare de Biserică atunci facem ascultare de adevăr spre dreptate. Desigur că ascultarea de stat sau alte organe nu se face orbește și se oprește la păcat însă - încă odată - păcatul este definit de Biserică și nu de mândria fiecăruia dintre noi.
Ps ul a facut totul. Bravo@@oChilieAthonita
@@1969hypatiaEu zic sa facem ascultare de parintele Teologus, si sa ne punem o intrebare:
Avem noi duhovnicia dumnealui sau intelepciunea?
Ne rugam noi cat se roaga dansul?
Mergem noi la biserica sau facem fapte bune ca dumnealui?
Pr Teologus spunea mereu sa ascultam de oamenii pe care ii valideaza Dumnezeu in fata noastra inainte de a asculta de noi.
Asa ca daca o minte mai aproape de Dumnezeu ne spune asta, iar noi ne aflam mai departe, pe care minte sa o credem?
😊
Doamne ajuta!
Doamne ajută, sonorul mergea un pic mai tare
Vii: Gheorghe Tănase Mihaela Maria Gheorghe Liliana Viorel Marius Dana Marius Elena Nicoleta Nicoleta Simona Ruxandra Adela David Florin Costin sora Bogdan Bogdan Stefan Alin Ioana Marieta Adrian - pentru psaltire întoarcerea lor și venire la biserică armonie în familie și cele de trebuință pocăință
Adormiți : Gheorghe Gheorghe Maria Paulina Vasile Parascheva Avram Ioana Ion Adrian Adrian merope Christos Gheorghe profesor marin Marian Viorica Florin Alexandrina Ciprian Ion Alexandru Alexandru Nicolae
Și virtuos să fii,depinde cu cine stai de vorbă,este necesar să priceapă virtutea,altfel e vorbă -n vânt!
Suntem oameni lumești și oameni duhovnicești.Unii reacționează la vorbe,alții la puterea exemplului,alții la nimic.Pe cei care nu reacționează la nimic,nu te obosi sa le explici nimic,că oricum nu-i interesează .
Parinte eu am pb cu niste indracite maicamea sora care ma vor pe drumuri sau dus la tribunal sunt diavoli
Doamne ajuta!🙏