Exerciţiul tactic cu trupe în teren „Orizont 2020”

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 4 มี.ค. 2020
  • Militarii Armatei Naţionale au desfăşurat acţiuni practice în cadrul exerciţiului tactic cu trupe în teren „Orizont 2020”, la Bulboaca. Antrenamentele au fost urmărite de ministrul Apărării Victor Gaiciuc, şeful Marelui Stat Major, general de brigadă Igor Gorgan, corpul de comandă al Armatei Naţionale, precum şi de ataşaţii militari acreditaţi în Republica Moldova.
    Conform scenariului, cei peste 500 de militari în termen și prin contract din Brigada de infanterie motorizată „Ştefan cel Mare”, Batalionul 22 de menţinere a păcii, Regimentul rachete Antiaeriene şi Centrul de Instruire al Armatei Naționale, au executat trageri din armamentul ușor și greu de infanterie şi din sistemele de artilerie terestră 2S9, sisteme și mitraliere de artilerie antiaeriană AZP-57, ZU-23-2, aruncătoare de grenade SPG-9.
    Programul antrenamentelor a inclus şi o revistă de front a tehnicii militare din dotarea unităţilor, printre care BTR-80, BMD, MTLB, HMMWV, precum şi misiunile efectivului conform situaţiei tactice și locurile de instruire cu prezentarea acţiunilor subunităților în diferite operații (menținere a păcii, apărare).
    La finalul exerciţiului, ministrul Apărării Victor Gaiciuc a apreciat iscusinţa şi profesionalismul militarilor în executarea misiunilor stabilite la locurile de instruire. „În luna decembrie anul trecut, am asistat la acţiunile demonstrative ale colegilor voştri în cadrul exerciţiilor ‚Cetatea de Nord’ şi ‚Cetatea de Sud’. Atunci, la fel ca şi acum, m-am convins că militarii noştri sunt buni, întotdeauna pregătiţi să-şi execute misiunile în orice condiţii. Astfel de antrenamente reprezintă un element important pentru menţinerea capacităţii de luptă a Armatei Naţionale”, a spus ministrul Gaiciuc.
    „Orizont 2020” face parte din planul pregătirii de luptă al Armatei Naţionale pentru anul curent şi are ca scop pregătirea ofiţerilor, subofiţerilor şi soldaţilor în condiții de luptă și evaluarea forțelor și mijloacelor implicate în exercițiu.

ความคิดเห็น • 220

  • @romanznoinij777
    @romanznoinij777 ปีที่แล้ว +5

    Am facut armata in anii 2019-2020.
    Am fost acolo, cind executai trageri

  • @octavianapocalypse6260
    @octavianapocalypse6260 4 ปีที่แล้ว +15

    Modernizarea e în creștere 👍👍
    Moldova 🇲🇩 ❤️

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว +2

      Bmp-urile astea vechi sunt decând lumea și pământul,care modernizare astea nici măcar tancuri nu sunt

    • @iftimecrstian7945
      @iftimecrstian7945 3 ปีที่แล้ว

      Asa. Da. Atarament. Bravo. Lui. Seful. Vostru. Va. Iubesc. Pe. Toti. Din. Armata. ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤👄👄👄💋💋💋💋❤❤❤

  • @b.d.369
    @b.d.369 3 ปีที่แล้ว +11

    Nu mai fiti rai, nu este vina soldatilor de inzestrarea armatei. Nu inteleg ce inseamna al doilea steag din pe humvee, pare cam sovietic? Felicitari pt excercitiu din Romania.

    • @IO10210
      @IO10210 2 ปีที่แล้ว +1

      Al doilea steag e drapelul Armatei R. Moldova

  • @spucy69
    @spucy69 ปีที่แล้ว +2

    Now we have nothing mulțumesc maia sandu

  • @dmz938
    @dmz938 3 ปีที่แล้ว +20

    Sunt roman am sa lupt pentru moldova

  • @panzer1736
    @panzer1736 3 ปีที่แล้ว +5

    2:31 ce model e?

  • @virgiliuplamadeala5038
    @virgiliuplamadeala5038 3 ปีที่แล้ว +5

    🇲🇩

  • @Hamsterul439
    @Hamsterul439 3 ปีที่แล้ว +3

    Sistemele 2s9nona trebuie modernizate astfel și mașinele de luptă BMD-1 ȘI Bmd-2 ele sunt bune distrugătoare de tancuri și blindate chiar și de elicoptere

    • @serbanliviu7069
      @serbanliviu7069 2 ปีที่แล้ว +1

      Unde ai văzut BMD-2?

    • @corina-rubinibotoc5576
      @corina-rubinibotoc5576 2 ปีที่แล้ว

      Fratioare... Mașinile sunt B33 Zimbrul și sunt marmelada în fata tancului. De URO Vamtac nici nu se pune problema.

    • @user-kk6ts4nc1w
      @user-kk6ts4nc1w หลายเดือนก่อน

      @@corina-rubinibotoc5576 cine a zis ceva de B33 si Vamtac? Se vorbea de BMD 1 si 2, nu de transportoare. Transportoarele nu vin sa lupte cu tancurile, nu mai visa cai verzi pe pereti.

  • @corneliuirinelpintilie8778
    @corneliuirinelpintilie8778 4 ปีที่แล้ว +1

    Ba ați auzit de războaie nucleare sau nu înțelegeți așa că fabricația costume și filtre de aer și băgați niste gauri sub pământ de 1000 km poate mai aveți șanse acolo că cu pistoletul e jale

  • @ionnechita1102
    @ionnechita1102 4 ปีที่แล้ว +1

    Acolo am fost aveti curaj

  • @georgeionascu1673
    @georgeionascu1673 2 ปีที่แล้ว +1

    Bravoo România.

    • @user-kk6ts4nc1w
      @user-kk6ts4nc1w หลายเดือนก่อน

      Nu e in Romania (inca). E in R Moldova.

  • @lucacibogdanionut6197
    @lucacibogdanionut6197 ปีที่แล้ว

    Min 1:15, blue on blue.

  • @sanstheskeleton7617
    @sanstheskeleton7617 3 หลายเดือนก่อน

    Mă duc la armata 😂❤❤❤😂😂😂😂❤❤amin

  • @DAVID.GABRIEL.TACU.
    @DAVID.GABRIEL.TACU. 3 ปีที่แล้ว +22

    Eu sunt roman osa mă lupt pentru moldova

  • @cristiansantoiu1046
    @cristiansantoiu1046 2 ปีที่แล้ว +2

    Ne plac tancurile sunt cele mai tari 💒🏩

  • @FaneQsanitysioanavtt2
    @FaneQsanitysioanavtt2 2 ปีที่แล้ว +1

    Armata

  • @dianaflorentina5477
    @dianaflorentina5477 ปีที่แล้ว +1

    🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩🇦🇩

  • @Leonid1802
    @Leonid1802 4 ปีที่แล้ว +6

    1:38 :))))

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

      @Wild Caleb vapșeta pentru parașutism și transport

    • @darius1913
      @darius1913 3 ปีที่แล้ว +1

      @@cristianbejenari7417 daca asta este avion militar pt 2020....

    • @qnton1o708
      @qnton1o708 2 ปีที่แล้ว +1

      @@darius1913 nu ba, este din asta modern

  • @VasilePricope
    @VasilePricope 3 หลายเดือนก่อน

    În Moldova locuiește mătușa mea și eu stau an romania😔

  • @ion594311
    @ion594311 4 ปีที่แล้ว +6

    2:45 😁😁🤦

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว +1

      Ce ai vrut,să pupe tancu în loc să se urce în el

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว +2

      Asta nu-i tanc ultramodern este defapt Artelerie propulsată NONA-S de tip rusesc acesta este ca un tanc ba chiar mai bun ca tancu pentru că e capabil să distrugă atât aviație cât și tancurile și mașinile blindate și infanteria

    • @iluminismulx3305
      @iluminismulx3305 2 ปีที่แล้ว

      @@cristianbejenari7417 artileria autopropulsată e pentru a lovi tehnica si trupele terestre în niciun caz aviație

  • @cristianbejenari7417
    @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

    Când cumpărați tancuri ?

    • @SNipeR-hg3sy
      @SNipeR-hg3sy 4 ปีที่แล้ว

      Nu au de gand sa cumpere
      Oare România nu ne poate da tankuri

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว +4

      @@SNipeR-hg3sy Nu vreau să te supăr dacă ești român dar eu vreau să-ți spun că majoritatea tancurilor din România sunt niște rable vechi de pe timpul lui Ceaușescu și nouă nu ne trebuie vechituri nouă ne trebuie niște tancuri moderne pentru că la noi și așa tehnica e veche.

    • @SNipeR-hg3sy
      @SNipeR-hg3sy 4 ปีที่แล้ว +3

      @@cristianbejenari7417 sunt moldovean stiu dar au si cate va tankuri bune au dat comanda de leopard 2 au 7 sisteme patriot si si sunt in nato
      Si sa recunoastem ei ne-au ajutat pana acm nu rusi aia infecții
      Dar ei am mai multi bani de cat noi?

    • @mariastanciu6729
      @mariastanciu6729 4 ปีที่แล้ว +1

      Am o ideie sa atacam România ca are o armata slaba sa le luam tankurile si bani le putem faca fata
      Ei sung saraci au 3 tankuri hai pe ei
      Si ii cucerim pe jegurile de romani ei nu ne ajuta
      Rusi sunt ai nostri nu romani care nu ne ajuta si pe noi in lupta cu covid-19
      Hai sa ii atacam

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

      @@SNipeR-hg3sy Eu nu sunt cu Rusia eu purșisimplu spun că nouă nu ne trebuie tancuri vechi de la România iar ei Leopard2 nu ne vor da dejeaba.

  • @pizdanpula223
    @pizdanpula223 4 ปีที่แล้ว +3

    Tancu ala nu e demn nici macar de al doilea razboi mondial ! E o comedie mai mult armata "moldoveneasca"

    • @_sergiu__
      @_sergiu__ 2 ปีที่แล้ว

      @@iluminismulx3305 ,da ,întocmai , trebuie să confirm ,e mai mult decât un aruncător de grenade,e un vehicul militar(sau tehnică, așa cum îi spuneți voi) de nouă generație șenilat cu catapultă moldovenească semi-automată!

    • @Porumbelul_Ro
      @Porumbelul_Ro 4 หลายเดือนก่อน

      Au scos si avionul observator unde a pasit ceasusescu

  • @GrasuVasile-kt2if
    @GrasuVasile-kt2if ปีที่แล้ว

    😢😢😢😢🙏🙏🙏🙏🙏🥱🥱🥱☠️☠️☠️☠️

  • @alexchong8024
    @alexchong8024 2 ปีที่แล้ว +3

    Moldova must upgrade weapons and training
    We all seen Ukraine

  • @mihaiautomobile6026
    @mihaiautomobile6026 4 ปีที่แล้ว +9

    Pistol cu apă...😂😂😂 doamne ferește ce tancuri😂😂😂de aceea era buna unirea cu ro.
    Poate găsiți la fier vechi in alte tari ceva mai bune.

    • @malusdacus1775
      @malusdacus1775 4 ปีที่แล้ว +3

      Alea nu sunt tancuri. Sunt BMD-1 (masina de lupta a infateriei de origine ruseasca, special concepute pt trupele parasutiste, utilizeaza un tun de 76mm -pusca fara recul- si o mitraliera coaxiala de 5.45mm) variantele cu turela mai mare si teava de tragere mai groasa sunt aruncatoare autopropulsate de 120mm (mortier). Blindajul ambelor vehicule ofera protectie impotriva proiectilelor 7.62mm, in cel mai bun caz

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

      @@evgheniibizdiga4524 Noi nu avem război cu nicio țară în afară de Transnistria

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

      @@evgheniibizdiga4524 Și transnistria e periculoasă că are tancuri dar aviație nu are

    • @marian9185
      @marian9185 4 ปีที่แล้ว +1

      @@cristianbejenari7417 De parca voi ați avea😂

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

      @@marian9185 😂

  • @medved3982
    @medved3982 2 ปีที่แล้ว +3

    Просто смешно

    • @Sadbo12
      @Sadbo12 ปีที่แล้ว

      Funny;-; for you funny;-;

  • @four-dimensionalperson
    @four-dimensionalperson 4 ปีที่แล้ว +7

    Doamne ferește , de unde ați luat vechiturile astea ? De la muzeu ?
    Mie rușine de țara asta .

    • @148counter
      @148counter 4 ปีที่แล้ว +3

      Ei ce sa faci=) daca mine avem razboi, macar pe 5-6 ore retinem dusmanul=)))) Trist de tot.......( cu asa armament,o armata straina puternica ne sufla ca pe o frunza de pe apa(((

    • @four-dimensionalperson
      @four-dimensionalperson 4 ปีที่แล้ว +1

      @@octavianapocalypse6260 boschetarii în țări civilizate trăiesc mai bine ca o mare parte din moldoveni .
      Nu văd pricine de mîndrie .

    • @troller3282
      @troller3282 4 ปีที่แล้ว +2

      pai pleaca si devina boschetar, nai ce cauta aici, armata moldovei nu poate sa procure tehnica noua, dece dracu o mai critici si tu, si asa situatia nu e din cele mai bune, in plus

    • @four-dimensionalperson
      @four-dimensionalperson 4 ปีที่แล้ว +3

      @@troller3282 tehnică nouă nu poate da căsi de 3 etaje la toți deputații și neamurile lor pot să le construiască , mașini de cîte 20-100.000$ pot cumpăra lor și la toate neamurile , își trimit copii prin anglia și sua la învățat unde anul de învățămînt costă de la 50.000$ pînă la 250.000$ ,
      La odihnă sezonieră în Seychelle unde hotelu pe 24 de ore 10.000$ , g o n d o n are și fotografii și video și neamurile lui au , nu mai vorbim de restu , adică millioane de $ pe an de cheltuit pe distracții au da pentru armată nu au , sau poate ăștia erau banii destinați armatei ?

    • @oliverlovely4756
      @oliverlovely4756 4 ปีที่แล้ว

      Octavian Apocalypse offf ca rău mai ești! Nu e frumos sa scuipi, nu te-a învățat nimeni?

  • @sanstheskeleton7617
    @sanstheskeleton7617 3 หลายเดือนก่อน

    E Romania

  • @jigurda5660
    @jigurda5660 ปีที่แล้ว

    Обосцать колени со смеху.

  • @boyerun1959
    @boyerun1959 3 ปีที่แล้ว

    Nu mai celtuiti banii pe care inca conducerea nu a reusit sai fure pentru fleacuri care nu au nici un rost!!!

    • @boyerun1959
      @boyerun1959 3 ปีที่แล้ว

      Eu am spus parerea mea ca se cheltue anume acell 35-50 de milioane invint pentru ca eu nu as da pe ei nici un ban pentru ca rostul armatei de cind e lumea si pamintul este intretinuta pentru a lupta cu cei care ne ataca.Si acum spunemi tu mie carei armate purem ca sa ne inpotrivim si cite minunte ???. Numai ca la noi armata se foloseste in alte scopuri si mai trebue sa tinem pe banii nostri si vreo citeva zeci de generali si vreo citeva sute daca nu mii de ofiteri care chipurile fac planuri uraganuri dar de fapt cheltue din banii celor care platesc impozite pentru ca chipurile ei ne apara. Intrebarea este "DE CINE"???

    • @boyerun1959
      @boyerun1959 3 ปีที่แล้ว

      Da, ai spus bine despre Rusi si America dar ai uitat un lucru ei cheltue din banii lor dar noi va trebui sa imprumutam aceste sute de milioane iar mai apoi ele vor trebui date inapoi indoit. Si ce intelegi prin armata moderna ??? Atunci cind toti acesti generali se plimba cu masini de lux si traesc in vile luxoase cumparate pe lefe si pensii de sute de mii de lei sau poate prin dedovcina care este in armata cind vreo trei serjanti care ling ... la ofiteri si dupa aceea isi bat joc de soldati in cazarma in timp ce ofitarii stau in capteorca si beu pina nu mai pot sau poate ca in arnata slujesc toti fii ciobenilor da alui filat sade in londra si se bate la pintece.Asta este armata cea mult laudata pe care dodon o scoso in timpul pandemiei pe drumurile Chisinaului in timpul pandemiei conducind masini blindate iar deasupra era cite unul la mitraliera si era gata sa te impuste daca nu aveai masca.Si referitor la transnistriea daca inca nu ai inteles daca si vor declara razboi Moldovei o vor faceo Rusii dar nu ei, iar daca vin rusii poti sa celtui tu si 99% din pib ca rezultatul eu cred ca intelegi care este. Asa ca nu cheltuiti banii fara nici un tolc!!!.

    • @boyerun1959
      @boyerun1959 3 ปีที่แล้ว

      Chear nu poti intelege ca nu este vorba de stat ci este vorba de oameni care activind in cadrul acestei armate nu sint profesionisti. Uitetec in alte tari soldatii sint incorporati cei mai deseama oameni cu studii superioare baeti destepti care in orisice situatie pot gasi o solutie, iar la noi toti copii parlamentarilor in acte sint invalizi si nu pot face serviciul militar, cei care se descurca au plecat prin Europa si au ramas in medie coibenii care au da doamne macar 7 clase si tu cu acestea vrei sa declari razboi ???. Crede-ma lor poti sa le pui si "Jeleznii Cupol " ca in Izrail ca tolc nui. Mai bine decit ar face armata asta plina de dedovcina ar cema la cursuri de 3 luni cu presenta de zi si la libera vointa pe fiecare tinar din Moldova pentru ca sa invete a minui arma si a invata cum trebue sa se descurce in caz de razboi pentru ca majoritatea tinerilor din Moldova au vazut automat doat in poze.Asta ar trebui sa faca Moldova si credema ca cheltuelile ar fi de ordinul sutelor de mii pe an dar nu de miliarde. Pursi simplu Moldovanul inca nu a ajuns se pare la gindirea proprie dar se uita ce fac acei de peste gard.

    • @boyerun1959
      @boyerun1959 3 ปีที่แล้ว

      Eu iti spun de o ora na nu este problema in in instructori din NATO sau din rusiea problema este ca acesti instructori nu vor avea pe cine invata pentru ca toata floarea Moldovei acum este prin Europa di isi fac acolo familii iar iar Moldova ramine fara de populatie iar peste vreo 10 ani in Moldova vor eamine doar Politiea doctorii si invatatorii. Voi chear nu vedeti ca se nasc tot mai putini copii!!!

    • @boyerun1959
      @boyerun1959 3 ปีที่แล้ว

      Imi pare rau ca am perdut atita amar de timp cu tine caci speram ca esti cit de cit inteligent si daca ai pornit asa o tema despre procente si despre bip credeam ca cit de cit intelegi despree ce vorbesti dar acum cu asta ca la noi e raiul pe pamint si ca tinerii nu isi dau rindul care sa ajunga primul ca sa traiasca in Moldova si ca la sate si orase nu exista locuri libere de trai pentru ca toti sint in cautare de locuri de trai si ca in Europa sint asa vreo 2-3 care au venit cica la primblare (iar toate acele sute de mii care au votat din diaspora nici nu iai observat) eu am impresiea ca tu acum visezi si cred ca nu mai are rost sa iti stric somnil.Noapte buna mai departe!!!

  • @colinsmith2398
    @colinsmith2398 4 ปีที่แล้ว +4

    Sa nu va pice dracu rotile...

    • @Porumbelul_Ro
      @Porumbelul_Ro 4 หลายเดือนก่อน

      :)))

    • @Porumbelul_Ro
      @Porumbelul_Ro 4 หลายเดือนก่อน

      Au scos si avionul unde a pasit ceausescu cica (avion observator) :)))

  • @narcis-teofilpurice2723
    @narcis-teofilpurice2723 ปีที่แล้ว

    teren,? care frel de fel? Salve? ...: Frunzuliță ...

  • @raresvarlan9163
    @raresvarlan9163 ปีที่แล้ว +1

    MĂ lupt cu rusia

  • @-cristian-8426
    @-cristian-8426 4 ปีที่แล้ว +2

    NU SUNT ALE ROMANILOR ID A LE MOLDOVENILOR

    • @danfilon3349
      @danfilon3349 3 ปีที่แล้ว +1

      Daca te gândești chiar sunt romani....Basarabia este România

  • @oliverlovely4756
    @oliverlovely4756 4 ปีที่แล้ว +4

    Risipa de bani, offff. La ce ne trebuie așa ceva, doamne ferește!

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว +1

      Asta nu-i risipă de bani bmp-urile astea sunt vechi de când lumea sovietice rămase încă de pe timpul celui de al doilea război mondial ele au trecut și prin războiul de pe Nistru.

    • @iluminismulx3305
      @iluminismulx3305 4 ปีที่แล้ว

      @@cristianbejenari7417 defapt sunt din ani 80 exact 1981

    • @cristianbejenari7417
      @cristianbejenari7417 4 ปีที่แล้ว

      @@iluminismulx3305 ok

  • @NistorM19
    @NistorM19 3 ปีที่แล้ว

    th-cam.com/video/5TSjJTF2rHc/w-d-xo.html NATO...

  • @Porumbelul_Ro
    @Porumbelul_Ro 4 หลายเดือนก่อน

    Au scos avionul din 2026 prototip si tankul in care nu mai este nevoie sa tragi grenada ca i pica rotiile

  • @nervgear2254
    @nervgear2254 2 ปีที่แล้ว

    Ma gandeam ce naibii sunt jucariile astea pana cand am vazut ca scrie MD si m-am lamurit ))

  • @alinaasandei9172
    @alinaasandei9172 ปีที่แล้ว

    Mai bine vă vinde românia niște tancuri TR-85 M1 BIZONUL CĂ DIN CÂTE ȘTIU NU AVEȚI TANCURI 🇷🇴🫶🇦🇩

  • @danysele8721
    @danysele8721 4 ปีที่แล้ว +3

    Armata moldova 🤣🤣🤣

    • @grigore7312
      @grigore7312 3 ปีที่แล้ว

      th-cam.com/video/pU3adWYsB4c/w-d-xo.html

  • @sanstheskeleton7617
    @sanstheskeleton7617 2 หลายเดือนก่อน

    機器人產業的嗄嗄嗄e購唇齒嗄