Am dat un pic pauză la clip și dacă îmi permiți, aș vrea să împărtășesc și experiența mea cu rezi aici, în comentarii, poate ajută. În primul rând, mii de felicitări pentru specialitatea aleasă, e un drum foarte greu la care puțini se "înhamă". Până prin anul 4 eram și eu convinsă că voi face o specialitate chirurgicală în viitor, însă lucrurile s-au schimbat în anul 5 când am făcut pediatria 😊. Am încercat să nu o las să fie printre primele mele opțiuni, însă asta am ales și sper din suflet că inima și creierul mi-au dictat corect. Eu am și un copil de aproape 2 ani acasă, iar la mine lucrurile au stat puțin mai altfel la capitolul învățat și anume învățam când puteam, cât de mult puteam. Nu conta că era zi, noapte. Fără ajutorul părinților clar nu aș fi reușit, deci dacă există cineva într-o situație asemănătoare, vă zic sincer, ca să puteți lua o notă cât de cât bună, aveți nevoie de sprijin. Eu am luat 664 și a fost de ajuns pentru orașul în care trăiesc și în care, normal, că am vrut să și rămân. 1. Pe mine grilele m-au ajutat super mult. Când mai aveam pauze sau aveam de așteptat undeva, făceam grile pe telefon. Simulări peste simulări. Astea m-au împins să îmi văd capacitatea, să mă uit din nou peste capitolele la care dădeam chix. 2. Licența e o bătaie de cap de care trebuie să scăpați până la jumătatea anului 6, părerea mea. Altfel, e JALE. Consumă foarte mult timp. Eu tema mi-am ales-o la sfârșitul anului 5, cazurile le-am căutat la începutul anului 6. Mă bucur că nu am amânat mai mult momentul. 3. Singura similare la care am fost a fost simularea generală și a contat enorm de mult pentru că m-a ajutat să văd cum stau cu încadrarea în timp. Am avut colegi care au ratat examenul (!!!) pentru că au crezut că au timp să îmbulineze tot în 30 de minute. Nu e de joacă! Mai bine un punctaj mai mic decât să nu iei rezi. Eu am ieșit din sala de examen cu 10 minute înainte de terminarea timpului, deci timpul nu vă e prieten. Și am îmbulinat totul perfect, drept dovadă când mi-am corectat lucrarea acasă am avut același punctaj pe care mi l-a dat scannerul. 4. Aveți mare grijă cum îmbulinați. Din nou, am văzut sute de oameni care au pierdut puncte multe din această cauză. 5. Câteodată primul instinct e cel mai "accurate". Am pierdut 50 de puncte pentru că am "recorectat" 10 întrebări la care răspunsul era pus corect inițial. 6. Dacă aș putea să mă întorc în timp, mi-aș da o palmă și m-aș pune mai din timp de învățat. Eu m-am apucat de învățat din iunie, după ce s-a terminat examenul, am reușit să trec o dată prin toată materia până în septembrie la licență. Până în examen trecusem de vreo 5 ori prin materie cu tot cu făcut scheme, am folosit și schemele Rezi cu Brio pe care pe mine una m-au ajutat, dar aici depinde de fiecare persoană în parte. Oricum, baza sunt cărțile, nu ai cum să iei examenul doar cu acele scheme. 7. Poți promova acest examen cu informațiile pe care le-ai învățat din facultate, însă notă mare iei doar dacă ai o capacitate foarte mare de a reține detalii. Eu, pentru asta, aș fi avut nevoie de mai mult timp. Oricum au existat momente când am zis că renunț, plângeam când vedeam că azi citeam un capitol, iar peste 2 săptămâni când deveneam asupra lui parcă îl citeam pentru prima dată. Nu zic nu, ești la medicină, trebuie să reții multe, însă acest examen ar trebui să îți testeze și logica. 8. Dacă nu ați luat examenul din prima nu înseamnă că sunteți mai proști sau mai puțin dotați sau că ar trebui să renunțați. Poate ați avut o zi proastă și ați clacat. Se întâmplă. Ideea e să nu vă dați bătuți dacă simțiți că ăsta este drumul vostru. Acestea fiind zise, te felicit încă o dată. Te urmăresc de super multă vreme, am văzut când ai luat neurochir și, într-un fel, m-ai ajutat și pe mine în decizia mea. Am stat și m-am întors pe toate părțile dacă să aleg pediatrie sau nu (este, până la urmă, o specialitate cu un risc foarte mare de malpraxis), însă cred că Dumnezeu ne așează, până la urmă, acolo unde ne este locul. Așteptăm update-uri cu viața de rezident! Sărbători fericite și frumoase să ai!
O intrebare am si eu. Daca de exemplu la acest examen prinzi doar LOC , dar nu si POST ce faci???? Vreau la medicina , dar mi-e frica ca dupa 6 ani de rezi ramai somer pt ca n ai post:) Multumesc
@@adrian1622 sunt unele specialități care nu pot fi făcute decât în spital și atunci da, e riscant să îți alegi loc deoarece ești șomer după rezidențiat, asta dacă nu cumva găsești vreun loc de muncă la un spital de stat. Dar mai e ceva: majoritatea posturilor sunt în orașe mici. Și nu mulți vor să lucreze în orașe mici. Desigur, în viață nimic nu e bătut în cuie, dar dacă nu te vezi făcând altceva decât medicină, vei trece peste toate și sigur ce e al tău e pus deoparte :)
@@adrian1622 nu e chiar asa..ulti se duc la spitale private. Plus ca se scot la concurs posturi de specialiști. Și chiar dacă nu prinzi sa zicem fix după rezi, te duci la privat și poate în 1-2 ani prinzi și un post scos la concurs. Nu mai zic de plecatul în străinătate. După ce termini medicina ai ff multe posibilități. La toate facultățile trebuie sa îți cauți loc de munca și poți rămâne pe afara... La medicina au 5 ani asigurati după ce termini facultatea. Asa ca multă bafta și dacă asta îți dorești să faci în continuare sa nu lași problema asta cu locul de munca sa îti schimbe decizia deoarece ca medic chiar îți găsești sa lucrezi mult mai ușor decat în alte domenii.
Nu s la Medicina, sunt la Litere in Iasi. Dar ma motivezi si te urmaresc. Si n am sa ma las!:)) imi place enorm si te admir si nu credeam ca mai exista oameni care sa si doreasca binele pt toti si toate, care sa sara in ajutor, sa ofere sfaturi din propria experienta...DOAMNE. esti un om in adevaratul sens al cuvantului, tine o tot asa, toate cele bunee!bafta!
Draga Ana!Eu am trecut prin experiența ta acum....39de ani.Pe atunci se numea internatura.Medicina nu este o știință fixa!Contrazicerile abea incep!Fiica mea și-a echivalat diplomă de farmacist in Canada și activează cu Succes! Domnul sa te ia in paza Milei Sfinte sa mergi înainte ...sa Accepți toate trăirile și experiențele de pe Tărâmul lui Hipocrate in Devenirea dorită!Te îmbrățișez ♥️ pios!
Iti multumesc mult pentru deschiderea si sinceritatea, pe care le insufli in video-uri, atat cat crezi de cuviinta si nu este deloc putin cat oferi, cu atat mai mult cand iti este greu si filmezi, totusi si alegi sa vorbesti despre asta, oricare ar fi subiectul. Pentru faptul ca esti adepta dezvoltarii increderii in sine, prin forte proprii, in sensul ca urmaresti sa obtii si reusesti (poate nu de fiecare data, dar esti acolo, incercand si ii dai de capat, cand crezi ca ai nevoie de acel lucru) sa iti "cladesti" o viata cat mai potrivita tie, perspectivei pe care o ai la momentul prezent, avand bineinteles surse de inspiratie in exterior, fie ca le cauti sau ca sunt acolo. Apreciez mult ca simti sa dai inapoi si o faci, fie catusi de putin si ca te simti recunocatoare pentru experienta acumulata si ca inveti din fiecare cate ceva. Iti multumesc, de fapt ca acestea te fac mai constienta, mai prezenta de persoana pe care ti-o doresti sa o "construiesti" si ca iti faci timp pentru a impartasii acestea cu altii si cu siguranta nu va fi irosit, indiferent de numarul de vizualizari, de comment-uri, desi normal ca este binevenit un feedback.
Ma bucur atat de mult ca ai postat,chiar daca sunt clasa a 9 a la liceu,te urmaresc cu drag si imi plac videoclipurile tale.Sper sa incepi sa faci clipuri despre sport si nutritie,imi plac foarte mult si ma motiveaza.PS:Datorita tie m-am apucat de sala si mancat sanatos,ESTI MOTIVATIA MEA❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Felicitari si succes in cariera. Te felicit si pentru alegerea facuta, in special pentru perseverenta in a-ti alege aceasta specialitate. Imi aduc aminte cu nostalgie de perioada cu rezidentiatul si vad multe asemenari in ceea ce priveste modul de invatat. Sa stii ca Pneumologia a dat de furca tuturor:)) Eu sunt medic specialist nefrolog, lucrez intr-un spital de stat dar ma bate gandul sa mai incerc o specialitate. Succes in cariera, sper sa fii incantata de alegerea facuta si, oriunde te-ai duce sa studiezi, sa nu uiti ca tara asta are nevoie de oameni constiinciosi ca tine. :)
Felicitări, te apreciez şi mă bucur pentru tot ceea ce ai realizat! Te pup şi îţi doresc tot binele....Ps eşti o eroină şi un exemplu f bun de urmat. Tu mă motivezi să visez şi să mă gândesc la medicină, iar dacă sughiţi zilnic e din cauza mea 😄🤗
În sfârșittttt!!!! Subiectul așteptat! Felicitări pentru neourochirurgie! Chiar meriți toate cele bune după cât ai muncit!🥰❤🤭😘 Sper să te obișnuiești cu Bucureștiul și apropo domnul cu uberul a fost c-am nesimțit
Te admir Anabella!! De la videoclipurile tale de invatat , miai dat curaj si inspiratie! Acum iau note mai bune. Keep up the good work! ( scuze daca am greseli gramaticale , stau in strainatate)
Buna Ana! Te admir foarte mult pt sinceritatea ta si crede-ma ca nu esti singura care procedeaza asa..........eu sunt la fel. Am perioade mele de leeeenee si dupa bag in forta 😂😂😂 Pe mine stresul si deadline ma motiveaza f mult si pot sa recuperez intr-o luna ceea ce nu am facut in 6. Functioneaza la mine .........ah, si mai e si starea in care sunt. Daca nu am chef, chiar nu ma pot concentra. Schitele mi le fac si eu. Prefer sa le scriu de mana si sa subliniez😜 Multa bafta dna doctor💖😘
E atât de frumos editat acest video!❤️ Ca întotdeuna, ai prezentat așa frumos totul!!😍 Mă bucur super mult că in the end totul s-a așezat așa cum trebuie pentru tine, așa cum și trebuia pentru o persoană minunată, muncitoare.❤️
Felicitări pentru tot ce ai reușit pana acum și mult succes în viitor! Sunt clasa a10a pe profil uman, la filologie și de cateva luni iți iau toate clipurile de la capat din nou și din nou gandindu-ma la ce o sa fac cu viața mea în continuare. Mult timp am visat sa devin arhitect, însă cand m ajuns la filo, visele mele s-au ruinat. M-am gandit să dau merg la drept, dar nu ma caracterizeaza prea tare. Acum am o obsesie cu medicina. Nu știu ce să fac, fiind la filo nu știu ce șanse am să ajung medic, iar cea mai mare piedică a mea este faptul că nu am capacitatea de a toci, stilul meu de învățătură fiind cel practic. Ai vre-un sfat pentru mine? M-ar ajuta enorm.
Iti urez numai bine si succes in cariera in noul an ce vine. Sfaturile tale ma motivează să dau si eu la medicină ❤ Am incredere in tine,nu uita ...acum este timpul tău si trebuie sa le arăți altora ce poti.🙏 An nou fericit!(apropo...Unde a dispărut iubitul tău?)
Am terminat Farmacie acum 6 ani. Ce spui tu acolo e fix senzația după fiecare examen de 10-12 credite din sesiune, per total senzația după o sesiune. Nu aș mai vrea încă o dată furcile caudine... Felicitări și mult succes! 🤗
Wow, felicitări pentru punctaj și pentru specializarea pe care ți-ai ales-o! Ești o curajoasă! Munca ta zilnică a dat roade! 😊 Mult succes în noua ta carieră! ❤ Vei fi un medic bun, cu siguranță!
mulțumesc tare mult de sfaturi! am anul ăsta rezi și aveam nevoie de niște idei referitor la cum să abordez materia..succes mult pe mai departe și te urmăresc cu plăcere în continuare!
Buna! Iti recomand o carte pt relaxare. Cum sa nu mori se numeste. E foarte interesanta. Te pup si felicitări!Exact aceiasi senzatie am avut si eu la a 2 a citire:cine a subliniat toate astea ca nu-mi amintesc🤣deci nu esti singura.
Felicitari pentru rezultatele tale si mult succes mai departe ! Mersi mult pentru schitele de pe drive, mie nu-mi place sa iau notite, si schitele tale chiar ma ajuta. Imi spui te rog ce sunt foile de la minutul 8:07, am mai vazut si la altii la biblio ?
Iti trebuie biologie si chimie in general (la unele universitati poti alege sa dai admitere din chimie sau fizica, pe langa biologie). Materia la biologie pentru admitere se preda in clasa a 11-a, iar la chimie in clasele 10 si 11
Daca is la filo am sanse sa intru la UMF IASI la specializarea farmacie, desi ii foarte mult ca sa invat chimia si biologia, eu iubesc chimia imi plac experimentele, dar nu stiu ce ar trebuii sa invat la bio
Ana ma bucur tare mult pentru tine, chiar eram curioasă ce ti-ai ales. Felicitări!!!!😘😍🤗 Tu cum vei face cu cazarea? In Bucuresti este un program de locuințe pentru medicii rezidenți. Dacă te intereseaza, anunta-ma aici si iti dau mai multe detalii.🤗
Sunt o gramada de aplicatii online unde iti poti creea modelul de bibliografie si dupa ti le face pe toate dupa modul scris initial de tine. 😅 Ar innebuni studentii daca ar sta sa le scrie de la 0 pe toate. :))
Ana Mihaela Am încercat.. dar nu se poate dacă îți scrii și schimbi mereu textul in word, adaugi, schimbi citații, e complicat sa ai bibliografie intr-o parte, textul in alta. Trebuia sa schimb de mâna citațiile din text. Iar când ai peste 80 de pagini devine foarte complicat.
Iti raspund eu, si e simplu: sa-ti faca placere. Intotdeauna vei obtine rezultate bune acolo unde exista placere si pasiune. O sa intrebi...pai si ce sa-mi faca placere la Matematica, la Romana, la Istorie, sau la altceva? Raspunsul meu este din nou simplu: sunt discipline de baza care te vor forma ca un adult de succes mai tarziu. Sunt ca fundatia la o casa. Daca e bine construita fundatia, atunci si casa poate fi bine construita. Deci, ti-ar placea sa fii un adult de succes?
Eu nu stiu la ce facultate sa dau , as avea doua variantem, facultatea de medicie si facultatea de drep. M-as bucura tare mult daca mi-ati da o parerere
Simut Georgiana Cred ca medicina e o vocatie mai mult. Trebuie sa te gandesti serios cat de mult iti doresti sa fii medic. In facultate treci peste multe incercari si cred ca doar printr-o motivatie extrem de mare poti trece peste tot. Nu de alta, dar sunt multi studenti la medicina care renunta la facultate dupa cativa ani sau raman repetenti si pierd niste ani din viata in loc sa faca altceva.
@@andrapp3146 Pai in acelasi sens , la fel de mult imi place si medicina si avocatura. De asta v-am intrebat, conteza (pentru mine) si parerea celorlalti .
Este o alegere atat de personala si trebuie sa iti apartina tie in totalitate, sa nu lasi pe nimeni sa te influenteze. Altfel.. ai sa regreti. Iti doresc succes orice cariera ai alege :) Cauta in tine si vezi cu ce rezonezi mai mult!
@@AnaBellaOfficial iti multumesc din suflet pentru aceste cuvinte . si nu o sa las pe nimeni sa se bage in drumul meu. Iti doresc si tie mult succes in toate alegerile tale si sunt convinsa ca vei lua cele mai bune decizii spre folosul tau. Te pup😘
De ce SUA? Ce e atât de special la această țară? Dacă ai ales SUA din punct de vedere subiectiv nu mai contează întrebarea mea, dar obiectiv e mult mai convenabilă și mai sigură o carieră într-o țară mai dezvoltată din Europa
Obiectiv, cel mai bine este sa inveti de la cei mai buni si unde se face performanta. Adica nu la noi. E pacat ca inca avem spitale care se prabusesc peste pacienti, conditii nesanitare, de unde sa mai avem pretentii de aparatura de ultima generatie.. Dar poate cu ajutorul nostru se vor mai schimba si la noi conditiile! Sper din suflet sa aducem medicina la cel mai inalt nivel si in Romania. Se poate!
@@AnaBellaOfficial felicitări!!!💙 Crăciun fericit cu sănătate si liniste alaturi de cei dragi!🎄 Romania are nevoie f f mare de cadre medicale eficiente. Nu e posibil ca o pers sa moara pt ca nu i au luat în calcul și inima,si l au plimbat printre spitale. Un dr bun e cel care gândește repede si eficient si anticipat..ar putea aia sa fie..sau aia... Si bineânteles spitale curate, decente, eficiente cu aparatura buna si samd.
@Ana Bella Official Trăiesc in SUA de aproape 7 ani, am lucrat ca asistenta medicală la terapie intensiva acum merg la școala pt CRNA (Certified registered nurse anesthetist). Da Draga mea e bine sa vii in SUA, salariile sunt mult mai bune ca in Europa, condițiile din spitale sunt foarte bune! Mult succes și study hard!
@@dianakitonyo . Bună ziua! Oare are rost să încep o dezbatere în care să demonstrez că viața în Europa e mult mai convenabilă decât în SUA? Menționez că prin " Europa" mă refer la țări precum Germania, Olanda, Austria, UK, Danemarca etc. Treaba cu salariile este relativă , deoarece contează cu cât rămâi, nu cât ai la început, acolo se face diferența. Cam atât am avut de zis deocamdată, dar dacă doriți să dezvoltăm subiectul eu sunt deschis... Nu știu câți ani aveți dumneavoastră și ar fi nerespectuos să întreb, dar menționez că eu am 18 ani , însă am baze foarte puternice în ceea ce spun. Vă doresc o zi frumoasă 🙂
Nicu Ghitiu o fi! Eu nu am trăit in alte tari din Europa! Eu spun strict din experiența mea personală! din punctul meu de vedere ca persoana care lucreaza in domeniul medical, viata in SUA e buna...dar in rest nu fac propaganda ... fiecare este liber sa meargă unde poftește
Am o întrebare: Sunt foarte nesigura de cea ce vreau să fac pe viitor pentru că inima mea vrea foarte tare să fiu doctor. Ador anatomia ! Dar am, auzit lucruri rele despre primii doi ani la medicină și despre rezi+că mi-aș petrece jumătate din viață la școală+cred că sunt foarte mulți bani pe cărți care n-ar fi neapărat o problemă pentru părinții mei,ei spun că pot să investească financiar în mine pentru a mă vedea un om realzat cu condiția de a învăța+specializarea pe care aș vrea să o am adică pediatria ar fi foarte grea. Am nevoie să mă sfătuiești! Te roooooooooooooooooooooooooooooooooooooooog! Aș mai avea și altă obțiune pe care o pot aplica: profesoară de geografie pt că îmi place și materia asta! Te rog să mă ajuțiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
Hei, nu știu dacă te pot sfătui corect în legătură cu o alegere care tine strict de ceea ce ți doresti/propui tu pe viitor, însă te as sfătui să încerci medicina. Nu te descuraja, da, primii doi ani sunt groaznici la orice facultate, examenul final e complicat la fiecare facultate in parte, dar asta nu trebuie sa te tragă înapoi Citește "Mâini înzestrare " de Benjamin Cardin, poate te va ajuta:) Faza cu petrecutul vieții în scoala-ei bine, gândește te că noi oamenii trebuie să învățăm ceva nou pe tot parcursul vieții, eu una am colegi de munca care au făcut doi ani i facultate, au renunțat și au început alta fac de patru ani. Daca mai continua și cu masterul asta ar fi ca și cum ar fi mers la medicina de la bun început. Plus că unele firme mai investesc în tine, de exemplu daca ești un inginer priceput la o firma cu sediul principal în Germania și ai învățat ceva germana, firma te poate trimite la cursuri de perfecționare în Germania, la sediul-mama. De învățat tot trebuie să înveți mereu,că sa te dezvolți tu in primul rand că persoana. De ce te sfătuiesc eu sa mergi pe medicina de la bun început? Ei bine, eu am vrut sa dau la medicina, dar nu am avut destula susținere din partea părinților, atât morala cât și financiară. De asta am ales o facultate mai ușoară, de litere. Acum as vrea sa fac a doua facultate, medicina, dar din considerente financiare deocamdată planul asta trebuie amânat. Vezi tu, taxa la medicina mai mare comparabil cu celelalte facultăți. Daca renunțam după primul an la litere, tot mai aveam o șansă. Nu știu dacă te ajuta cu ceva ceea ce am enumerat eu mai sus. In orice caz, gândurile tale în privința specializării se pot schimba. Mai cere opinii și încearcă și să te vizualizezi lucrând Intr un spital. Aici mă refer la interactiunea cu pacienții, la condițiile din spital, in orice caz cu lucrurile astea o sa te obișnuiești pe parcurs. Multa bafta!
@@andreeaflocea1150 Hai sa te descurajez eu putin, daca nu te superi. Medicina nu mai e de zeci ani medicina lui Hipocrate. In spatele curriculei sta Ind. Farmaceutica, adica, marea majoritate a medicilor sunt in realitate avocati care reprezinta un singur client in toata cariera, Ind. Farmaceutica. Saracii studenti termina scoala fara sa aiba habar de nutritie si importanta ei in sanatatea pacientului. De ce? Un pacient sanatos nu aduce bani Ind. Farmaceutice. Daca vrei chirurgie/medicina de urgenta/stomatologie e ok, in rest...avocatura pentru cei care fac pastile.
Din punctul tău de vedere, o persoana care are o capacitate mai mica de învățat poate face fata facultății de medicina, menținându-se la buget? Felicitări pentru rezultate! 💞
Cristina Andreea Capacitatea de invatat se dezvolta pe masura ce inveti. E un soc mare la trecerea la de la liceu la facultate, dar te obisnuiesti in timp. Cu rabdare, nimic nu e imposibil. Iti zic din experienta, sunt anul 4 la bucuresti. Cum si cat retin acum e net superior fata de cum eram cand am intrat in facultate.
lucia drilea daca iti doresti sa faci asta, vei invata, vei intra si te vei descurca. Fiecare dintre noi are momente in care se indoieste de sine, dar nu exista imposibilul, toate trec.
Am dat un pic pauză la clip și dacă îmi permiți, aș vrea să împărtășesc și experiența mea cu rezi aici, în comentarii, poate ajută.
În primul rând, mii de felicitări pentru specialitatea aleasă, e un drum foarte greu la care puțini se "înhamă". Până prin anul 4 eram și eu convinsă că voi face o specialitate chirurgicală în viitor, însă lucrurile s-au schimbat în anul 5 când am făcut pediatria 😊. Am încercat să nu o las să fie printre primele mele opțiuni, însă asta am ales și sper din suflet că inima și creierul mi-au dictat corect.
Eu am și un copil de aproape 2 ani acasă, iar la mine lucrurile au stat puțin mai altfel la capitolul învățat și anume învățam când puteam, cât de mult puteam. Nu conta că era zi, noapte. Fără ajutorul părinților clar nu aș fi reușit, deci dacă există cineva într-o situație asemănătoare, vă zic sincer, ca să puteți lua o notă cât de cât bună, aveți nevoie de sprijin. Eu am luat 664 și a fost de ajuns pentru orașul în care trăiesc și în care, normal, că am vrut să și rămân.
1. Pe mine grilele m-au ajutat super mult. Când mai aveam pauze sau aveam de așteptat undeva, făceam grile pe telefon. Simulări peste simulări. Astea m-au împins să îmi văd capacitatea, să mă uit din nou peste capitolele la care dădeam chix.
2. Licența e o bătaie de cap de care trebuie să scăpați până la jumătatea anului 6, părerea mea. Altfel, e JALE. Consumă foarte mult timp. Eu tema mi-am ales-o la sfârșitul anului 5, cazurile le-am căutat la începutul anului 6. Mă bucur că nu am amânat mai mult momentul.
3. Singura similare la care am fost a fost simularea generală și a contat enorm de mult pentru că m-a ajutat să văd cum stau cu încadrarea în timp. Am avut colegi care au ratat examenul (!!!) pentru că au crezut că au timp să îmbulineze tot în 30 de minute. Nu e de joacă! Mai bine un punctaj mai mic decât să nu iei rezi. Eu am ieșit din sala de examen cu 10 minute înainte de terminarea timpului, deci timpul nu vă e prieten. Și am îmbulinat totul perfect, drept dovadă când mi-am corectat lucrarea acasă am avut același punctaj pe care mi l-a dat scannerul.
4. Aveți mare grijă cum îmbulinați. Din nou, am văzut sute de oameni care au pierdut puncte multe din această cauză.
5. Câteodată primul instinct e cel mai "accurate". Am pierdut 50 de puncte pentru că am "recorectat" 10 întrebări la care răspunsul era pus corect inițial.
6. Dacă aș putea să mă întorc în timp, mi-aș da o palmă și m-aș pune mai din timp de învățat. Eu m-am apucat de învățat din iunie, după ce s-a terminat examenul, am reușit să trec o dată prin toată materia până în septembrie la licență. Până în examen trecusem de vreo 5 ori prin materie cu tot cu făcut scheme, am folosit și schemele Rezi cu Brio pe care pe mine una m-au ajutat, dar aici depinde de fiecare persoană în parte. Oricum, baza sunt cărțile, nu ai cum să iei examenul doar cu acele scheme.
7. Poți promova acest examen cu informațiile pe care le-ai învățat din facultate, însă notă mare iei doar dacă ai o capacitate foarte mare de a reține detalii. Eu, pentru asta, aș fi avut nevoie de mai mult timp. Oricum au existat momente când am zis că renunț, plângeam când vedeam că azi citeam un capitol, iar peste 2 săptămâni când deveneam asupra lui parcă îl citeam pentru prima dată. Nu zic nu, ești la medicină, trebuie să reții multe, însă acest examen ar trebui să îți testeze și logica.
8. Dacă nu ați luat examenul din prima nu înseamnă că sunteți mai proști sau mai puțin dotați sau că ar trebui să renunțați. Poate ați avut o zi proastă și ați clacat. Se întâmplă. Ideea e să nu vă dați bătuți dacă simțiți că ăsta este drumul vostru.
Acestea fiind zise, te felicit încă o dată. Te urmăresc de super multă vreme, am văzut când ai luat neurochir și, într-un fel, m-ai ajutat și pe mine în decizia mea. Am stat și m-am întors pe toate părțile dacă să aleg pediatrie sau nu (este, până la urmă, o specialitate cu un risc foarte mare de malpraxis), însă cred că Dumnezeu ne așează, până la urmă, acolo unde ne este locul.
Așteptăm update-uri cu viața de rezident!
Sărbători fericite și frumoase să ai!
Bravo! Si multumesc si pentru acesta perspectiva :) sigur ajuta sa vada si alte opinii!
O intrebare am si eu. Daca de exemplu la acest examen prinzi doar LOC , dar nu si POST ce faci????
Vreau la medicina , dar mi-e frica ca dupa 6 ani de rezi ramai somer pt ca n ai post:)
Multumesc
@@adrian1622 sunt unele specialități care nu pot fi făcute decât în spital și atunci da, e riscant să îți alegi loc deoarece ești șomer după rezidențiat, asta dacă nu cumva găsești vreun loc de muncă la un spital de stat. Dar mai e ceva: majoritatea posturilor sunt în orașe mici. Și nu mulți vor să lucreze în orașe mici. Desigur, în viață nimic nu e bătut în cuie, dar dacă nu te vezi făcând altceva decât medicină, vei trece peste toate și sigur ce e al tău e pus deoparte :)
@@dianastratila9125 multumesc
@@adrian1622 nu e chiar asa..ulti se duc la spitale private. Plus ca se scot la concurs posturi de specialiști. Și chiar dacă nu prinzi sa zicem fix după rezi, te duci la privat și poate în 1-2 ani prinzi și un post scos la concurs. Nu mai zic de plecatul în străinătate. După ce termini medicina ai ff multe posibilități. La toate facultățile trebuie sa îți cauți loc de munca și poți rămâne pe afara... La medicina au 5 ani asigurati după ce termini facultatea. Asa ca multă bafta și dacă asta îți dorești să faci în continuare sa nu lași problema asta cu locul de munca sa îti schimbe decizia deoarece ca medic chiar îți găsești sa lucrezi mult mai ușor decat în alte domenii.
Nu s la Medicina, sunt la Litere in Iasi. Dar ma motivezi si te urmaresc. Si n am sa ma las!:)) imi place enorm si te admir si nu credeam ca mai exista oameni care sa si doreasca binele pt toti si toate, care sa sara in ajutor, sa ofere sfaturi din propria experienta...DOAMNE. esti un om in adevaratul sens al cuvantului, tine o tot asa, toate cele bunee!bafta!
In ce an?
Haha, stiu ce spui! Si eu sunt la litere insa in oradea. Sunt tare curioasa cum e in alt oras. La ce specialitate esti ?
Multumesc din suflet! Ma bucur enorm sa pot oferi putin inapoi!
@@deliahanas2810, și eu am făcut facultatea de Litere, dar la Galați. 😁
@@deliahanas2810 eu sunt la București la Litere, daca vrei informații😂😂
Nu vreau sa dau la medicina dar imi place cum povestesti despre facultate si ma motivezi sa invat mai mult
Multumesc
Felicitari pentru toata munca depusa! Succes pe mai departe!
Felicitări!!! Îți recomand sa citești cartea Mâini înzestrate de Ben Carson. Ii o carte extraordinara, despre Neurochirurgie
Draga Ana!Eu am trecut prin experiența ta acum....39de ani.Pe atunci se numea internatura.Medicina nu este o știință fixa!Contrazicerile abea incep!Fiica mea și-a echivalat diplomă de farmacist in Canada și activează cu Succes!
Domnul sa te ia in paza Milei Sfinte sa mergi înainte ...sa Accepți toate trăirile și experiențele de pe Tărâmul lui Hipocrate in Devenirea dorită!Te îmbrățișez ♥️ pios!
Iti multumesc mult pentru deschiderea si sinceritatea, pe care le insufli in video-uri, atat cat crezi de cuviinta si nu este deloc putin cat oferi, cu atat mai mult cand iti este greu si filmezi, totusi si alegi sa vorbesti despre asta, oricare ar fi subiectul. Pentru faptul ca esti adepta dezvoltarii increderii in sine, prin forte proprii, in sensul ca urmaresti sa obtii si reusesti (poate nu de fiecare data, dar esti acolo, incercand si ii dai de capat, cand crezi ca ai nevoie de acel lucru) sa iti "cladesti" o viata cat mai potrivita tie, perspectivei pe care o ai la momentul prezent, avand bineinteles surse de inspiratie in exterior, fie ca le cauti sau ca sunt acolo.
Apreciez mult ca simti sa dai inapoi si o faci, fie catusi de putin si ca te simti recunocatoare pentru experienta acumulata si ca inveti din fiecare cate ceva.
Iti multumesc, de fapt ca acestea te fac mai constienta, mai prezenta de persoana pe care ti-o doresti sa o "construiesti" si ca iti faci timp pentru a impartasii acestea cu altii si cu siguranta nu va fi irosit, indiferent de numarul de vizualizari, de comment-uri, desi normal ca este binevenit un feedback.
Multumesc din suflet!
Ma bucur atat de mult ca ai postat,chiar daca sunt clasa a 9 a la liceu,te urmaresc cu drag si imi plac videoclipurile tale.Sper sa incepi sa faci clipuri despre sport si nutritie,imi plac foarte mult si ma motiveaza.PS:Datorita tie m-am apucat de sala si mancat sanatos,ESTI MOTIVATIA MEA❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Multumesc din suflet!
Felicitari si succes in cariera. Te felicit si pentru alegerea facuta, in special pentru perseverenta in a-ti alege aceasta specialitate. Imi aduc aminte cu nostalgie de perioada cu rezidentiatul si vad multe asemenari in ceea ce priveste modul de invatat. Sa stii ca Pneumologia a dat de furca tuturor:)) Eu sunt medic specialist nefrolog, lucrez intr-un spital de stat dar ma bate gandul sa mai incerc o specialitate. Succes in cariera, sper sa fii incantata de alegerea facuta si, oriunde te-ai duce sa studiezi, sa nu uiti ca tara asta are nevoie de oameni constiinciosi ca tine. :)
Abia asteptam acest clip! Esti minunata! Multumim ca ne împărtășești din experiențele tale! 😘
Felicitări, te apreciez şi mă bucur pentru tot ceea ce ai realizat! Te pup şi îţi doresc tot binele....Ps eşti o eroină şi un exemplu f bun de urmat. Tu mă motivezi să visez şi să mă gândesc la medicină, iar dacă sughiţi zilnic e din cauza mea 😄🤗
Multumesc!!! :*
În sfârșittttt!!!! Subiectul așteptat! Felicitări pentru neourochirurgie! Chiar meriți toate cele bune după cât ai muncit!🥰❤🤭😘 Sper să te obișnuiești cu Bucureștiul și apropo domnul cu uberul a fost c-am nesimțit
Multumesc!! :*
Te admir Anabella!! De la videoclipurile tale de invatat , miai dat curaj si inspiratie! Acum iau note mai bune. Keep up the good work! ( scuze daca am greseli gramaticale , stau in strainatate)
Multumesc din suflet! :*:*
Buna Ana! Te admir foarte mult pt sinceritatea ta si crede-ma ca nu esti singura care procedeaza asa..........eu sunt la fel. Am perioade mele de leeeenee si dupa bag in forta 😂😂😂 Pe mine stresul si deadline ma motiveaza f mult si pot sa recuperez intr-o luna ceea ce nu am facut in 6. Functioneaza la mine .........ah, si mai e si starea in care sunt. Daca nu am chef, chiar nu ma pot concentra. Schitele mi le fac si eu. Prefer sa le scriu de mana si sa subliniez😜 Multa bafta dna doctor💖😘
💖 În sfârșit clip nou! Abia așteptam!
E atât de frumos editat acest video!❤️
Ca întotdeuna, ai prezentat așa frumos totul!!😍
Mă bucur super mult că in the end totul s-a așezat așa cum trebuie pentru tine, așa cum și trebuia pentru o persoană minunată, muncitoare.❤️
Noi am fost in august in Grecia in vacanta si am lesinat fix la Acropole :)))))))))))))))
lol ce cauti aici xd
Ce bine că ai postat , am așteptat atât de mult . Ești foarte tare ! 🙂❤
Esti minunată debea asteptam acest video pt a ma motiva pentru învățat!te ador!=))♡
Cel mai asteptat video❣Felicitări! Ești minunată din multe puncte de vedere 💜🤗 Succes pe viitor!
Felicitări pentru tot ce ai reușit pana acum și mult succes în viitor! Sunt clasa a10a pe profil uman, la filologie și de cateva luni iți iau toate clipurile de la capat din nou și din nou gandindu-ma la ce o sa fac cu viața mea în continuare. Mult timp am visat sa devin arhitect, însă cand m ajuns la filo, visele mele s-au ruinat. M-am gandit să dau merg la drept, dar nu ma caracterizeaza prea tare. Acum am o obsesie cu medicina. Nu știu ce să fac, fiind la filo nu știu ce șanse am să ajung medic, iar cea mai mare piedică a mea este faptul că nu am capacitatea de a toci, stilul meu de învățătură fiind cel practic. Ai vre-un sfat pentru mine? M-ar ajuta enorm.
Iti urez numai bine si succes in cariera in noul an ce vine. Sfaturile tale ma motivează să dau si eu la medicină ❤
Am incredere in tine,nu uita ...acum este timpul tău si trebuie sa le arăți altora ce poti.🙏 An nou fericit!(apropo...Unde a dispărut iubitul tău?)
Multumesc! Am hotarat sa tin social media doar pe cariera.
Felicitări pentru tot!!! 😘❤️
Cat am așteptat vlogul asta❤❤❤
Am terminat Farmacie acum 6 ani. Ce spui tu acolo e fix senzația după fiecare examen de 10-12 credite din sesiune, per total senzația după o sesiune. Nu aș mai vrea încă o dată furcile caudine... Felicitări și mult succes! 🤗
Wow, felicitări pentru punctaj și pentru specializarea pe care ți-ai ales-o! Ești o curajoasă! Munca ta zilnică a dat roade! 😊 Mult succes în noua ta carieră! ❤ Vei fi un medic bun, cu siguranță!
Felicitări! Și mult succes în continuare! 🏅
Ești o adevarata sursa de motivatie ❤️
mulțumesc tare mult de sfaturi! am anul ăsta rezi și aveam nevoie de niște idei referitor la cum să abordez materia..succes mult pe mai departe și te urmăresc cu plăcere în continuare!
Multumesc :)
Buna! Iti recomand o carte pt relaxare. Cum sa nu mori se numeste. E foarte interesanta. Te pup si felicitări!Exact aceiasi senzatie am avut si eu la a 2 a citire:cine a subliniat toate astea ca nu-mi amintesc🤣deci nu esti singura.
Multumesc!
Multumesc!
Felicitari prntru tot ceea ce faci!😘
Chiar aveam nevoie de o sursa de motivatie. Multumesc!💕
Super! Felicitări!! Te urmăresc si pe Instagram. Am văzut evoluția ta. Baftă pe mai departe!!😊
Bună!
Poți să faci un video pe topicul lucrării de licență, sfaturi, pași?
Ps: Felicitări! :)
Am sa fac!
Ești superbă ❤❤❤ Te admir foarte mult !
Se vede ca ti-ai dat silința sa inveti . Bravo . Important este sa-ti placa ceea ce faci , daca nu iti place degeaba
Pe mine m-ar ajuta și un video despre licență. Acum încep să lucrez la ea și mă îngrozește... Nici nu știu cum sa încep și cum sa ma organizez. 🤦🏼♀️
Good idea! La fel și eu
@@didiclau6824 si eu!
Am filmat tot procesul! Urmeaza editarea si ai sa vezi tot :)
@@AnaBellaOfficial mulțumim! ❤️
Abia aștept următorul clip❤️
Esti cea mai drăguță.🙈
Te apreciez mult pentru munca ta si pentru efortul pe care il depui. Felicitări ❤🎊🎊🎊🎉🎉🎉
Cât am așteptaaat 💓💓💓
Anul aceasta am examen si mai motivat sa invat. Multumesc .
Ar fi interesant sa faci un Q&A legate de medicina, de rezi aici pe yt
Fac pe instagram destul de frecvent!
Esti superba,😘 mi-ar placea sa ne vedem fata in fata, sa discutam despre medicina si multe altele!😍 Te pup Ana!!!!!
Felicitări și mult succes în frumoasa meserie pe care ți-ai ales-o!
Anul ăsta am dat și eu rezidențiatul și am ales cardiologia!😃
Bravo! Multumesc :)
A postat Anii❤️❤️❤️❤️
🥰🥰🥰🥰🥰🥰 good job hayate !
Thank youuuu
Ești cea mai frumoasă studentă pe care o știu mă gândeam să mă duc la medicină dar îmi e dat la arte Plastice însă te admir foarte mult
Mi se pare ca se insista prea mult din preclinic și farmacologie.. mecanisme biochimice, moleculare si fiziopat .. ai dreptate în tot ce spui. 😘🤗
Ai putea sa faci un video despre experiența cu licența? Ce trebuie sa faci, sa spui, cum sa te prezinți etc.?
Folosești GoodNotes sau Notability pe iPad?
Fizz Gameplay goodnotes 🥰❤️
Superba
De unde ti-ai achizițonat acele caiete cu spirale?
Felicitari pentru rezultatele tale si mult succes mai departe !
Mersi mult pentru schitele de pe drive, mie nu-mi place sa iau notite, si schitele tale chiar ma ajuta.
Imi spui te rog ce sunt foile de la minutul 8:07, am mai vazut si la altii la biblio ?
Buna Ana.Ce parere ai daca stii de la alti colegi sau personal ce sa aleg intre Carol Davila si Brasov? Multumesc 🥰
Ce materi iti trebuie pt a da la medicinã si in ce clasa le fac la scoala?
Iti trebuie biologie si chimie in general (la unele universitati poti alege sa dai admitere din chimie sau fizica, pe langa biologie). Materia la biologie pentru admitere se preda in clasa a 11-a, iar la chimie in clasele 10 si 11
Doar metodologia de admitere :)
Minunata❤
Te rog spune mi cum putem vorbi in privat? Mulțumesc.
Felicitari! 👏👏
Iubitul tau ce a ales?💜
E medic pediatru el de cativa ani
Buna,
Poti sa dai mai multe detalii despre rezidentiat in usa?
Heiii!! Wow atât ai avut de învățat ??? Eu o sa vreau sa dau la Medicina doar ca mai am de așteptat și abea astept!! Pup❤️
Șerban Karina Same here :)))
Șerban Karina si in facultate inveti enorm pt examene, doar ca la rezi e miza muult mai mare
E mult.. dar merita!
@@andrapp3146 banu?
Buna! Sunt si eu la Medicina generala anul 4 si as vrea sa stiu de unde ti-ai descarcat compendiile? Sunt din 2019?
Daca is la filo am sanse sa intru la UMF IASI la specializarea farmacie, desi ii foarte mult ca sa invat chimia si biologia, eu iubesc chimia imi plac experimentele, dar nu stiu ce ar trebuii sa invat la bio
Mi ar plăcea să pot sa fac atâtea notițe,dar eu cel puțin, nu suport să văd cât timp pierd scriind...
Ana ma bucur tare mult pentru tine, chiar eram curioasă ce ti-ai ales. Felicitări!!!!😘😍🤗
Tu cum vei face cu cazarea? In Bucuresti este un program de locuințe pentru medicii rezidenți.
Dacă te intereseaza, anunta-ma aici si iti dau mai multe detalii.🤗
Blue sky awww mulțumesc! Da, chiar m-ar interesa! Scrie-mi pe insta ca sa vorbim acolo mai ușor ☺️😘
Vrem urmatorul video😇❤️
Felicitâri!
Buna Ana !Te rog sa mi recomanzi si mie ceva surse din literatura străină/sau online ceva ...legat de antivirale hepatită c...multumesc mult!
Gasim compendiile pe internet ? Sa le scoatem si noi la xerox? Sau cum se procedeaza😅🤷🏼♀️
Sunt in format pdf pe net
Multumesc!!
Da! Le gasesti pe grupurile de rezidentiat :)
Ești nemaipomenită!!
Sunt o gramada de aplicatii online unde iti poti creea modelul de bibliografie si dupa ti le face pe toate dupa modul scris initial de tine. 😅
Ar innebuni studentii daca ar sta sa le scrie de la 0 pe toate. :))
Ana Mihaela Am încercat.. dar nu se poate dacă îți scrii și schimbi mereu textul in word, adaugi, schimbi citații, e complicat sa ai bibliografie intr-o parte, textul in alta. Trebuia sa schimb de mâna citațiile din text. Iar când ai peste 80 de pagini devine foarte complicat.
Felicitari 😊
Multumim pentru sfaturi♥️
Care au fost cele mai grele capitole din compediu?
Cate capitole sunt in total...si cate pagini are un capitol?
O sa reușești! Nu-ți face griji! 💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖💖
Cum arată lucrarea ta de licență??! :)))
Felicitări!! Dar de ce SUA? Nu trebuie să faci facultatea din nou acolo?
Nup :) E o alegere personala, fiecare merge unde crede ca e mai bine. Pentru domeniul meu, cercetarea se face acolo cel mai bine.
Cool
Ce sfat poți să-mi dai pentru a învață mult mai ușor pentru evaluarea națională (clasa a 8 a)??
Iti raspund eu, si e simplu: sa-ti faca placere. Intotdeauna vei obtine rezultate bune acolo unde exista placere si pasiune. O sa intrebi...pai si ce sa-mi faca placere la Matematica, la Romana, la Istorie, sau la altceva? Raspunsul meu este din nou simplu: sunt discipline de baza care te vor forma ca un adult de succes mai tarziu. Sunt ca fundatia la o casa. Daca e bine construita fundatia, atunci si casa poate fi bine construita. Deci, ti-ar placea sa fii un adult de succes?
Câți Ani licența și cât rezidențiatul?
Și mie mi se pare aiurea să învăț operele pt bac :))
Aplicația Mendeley pune bibliografia automat în orice format dorit
❤
Despre căminele studențești ce ne povestești?
Primaa❣❣❣
mama te duci in state ca medic :o pfoai o sa ai nevoie de 10 conturi sa iti tii toti banii =)))
Hahahaha :)) nu pentru bani ma duc.. pentru cercetare
sunt alte conditii acolo, bravo tie, sa ne faci mandri! :*
E bine daca incepem sa invatam pt rezidentiat din primii ani
Ma poți ajuta cu materiale despre S. N. C și S. N. P? Te rog
❤️❤️❤️
Ai făcut la îasi,nu?
Ce ruj frumos. Ce este?
😘😘
Eu nu stiu la ce facultate sa dau , as avea doua variantem, facultatea de medicie si facultatea de drep. M-as bucura tare mult daca mi-ati da o parerere
Simut Georgiana Cred ca medicina e o vocatie mai mult. Trebuie sa te gandesti serios cat de mult iti doresti sa fii medic. In facultate treci peste multe incercari si cred ca doar printr-o motivatie extrem de mare poti trece peste tot. Nu de alta, dar sunt multi studenti la medicina care renunta la facultate dupa cativa ani sau raman repetenti si pierd niste ani din viata in loc sa faca altceva.
@@andrapp3146 Pai in acelasi sens , la fel de mult imi place si medicina si avocatura. De asta v-am intrebat, conteza (pentru mine) si parerea celorlalti .
Este o alegere atat de personala si trebuie sa iti apartina tie in totalitate, sa nu lasi pe nimeni sa te influenteze. Altfel.. ai sa regreti. Iti doresc succes orice cariera ai alege :) Cauta in tine si vezi cu ce rezonezi mai mult!
@@AnaBellaOfficial iti multumesc din suflet pentru aceste cuvinte . si nu o sa las pe nimeni sa se bage in drumul meu. Iti doresc si tie mult succes in toate alegerile tale si sunt convinsa ca vei lua cele mai bune decizii spre folosul tau. Te pup😘
😍🤗
De ce SUA? Ce e atât de special la această țară? Dacă ai ales SUA din punct de vedere subiectiv nu mai contează întrebarea mea, dar obiectiv e mult mai convenabilă și mai sigură o carieră într-o țară mai dezvoltată din Europa
Obiectiv, cel mai bine este sa inveti de la cei mai buni si unde se face performanta. Adica nu la noi. E pacat ca inca avem spitale care se prabusesc peste pacienti, conditii nesanitare, de unde sa mai avem pretentii de aparatura de ultima generatie.. Dar poate cu ajutorul nostru se vor mai schimba si la noi conditiile! Sper din suflet sa aducem medicina la cel mai inalt nivel si in Romania. Se poate!
@@AnaBellaOfficial felicitări!!!💙 Crăciun fericit cu sănătate si liniste alaturi de cei dragi!🎄 Romania are nevoie f f mare de cadre medicale eficiente. Nu e posibil ca o pers sa moara pt ca nu i au luat în calcul și inima,si l au plimbat printre spitale. Un dr bun e cel care gândește repede si eficient si anticipat..ar putea aia sa fie..sau aia... Si bineânteles spitale curate, decente, eficiente cu aparatura buna si samd.
@Ana Bella Official Trăiesc in SUA de aproape 7 ani, am lucrat ca asistenta medicală la terapie intensiva acum merg la școala pt CRNA (Certified registered nurse anesthetist). Da Draga mea e bine sa vii in SUA, salariile sunt mult mai bune ca in Europa, condițiile din spitale sunt foarte bune! Mult succes și study hard!
@@dianakitonyo .
Bună ziua!
Oare are rost să încep o dezbatere în care să demonstrez că viața în Europa e mult mai convenabilă decât în SUA? Menționez că prin " Europa" mă refer la țări precum Germania, Olanda, Austria, UK, Danemarca etc. Treaba cu salariile este relativă , deoarece contează cu cât rămâi, nu cât ai la început, acolo se face diferența. Cam atât am avut de zis deocamdată, dar dacă doriți să dezvoltăm subiectul eu sunt deschis... Nu știu câți ani aveți dumneavoastră și ar fi nerespectuos să întreb, dar menționez că eu am 18 ani , însă am baze foarte puternice în ceea ce spun. Vă doresc o zi frumoasă 🙂
Nicu Ghitiu o fi! Eu nu am trăit in alte tari din Europa! Eu spun strict din experiența mea personală! din punctul meu de vedere ca persoana care lucreaza in domeniul medical, viata in SUA e buna...dar in rest nu fac propaganda ... fiecare este liber sa meargă unde poftește
Am o întrebare: Sunt foarte nesigura de cea ce vreau să fac pe viitor pentru că inima mea vrea foarte tare să fiu doctor. Ador anatomia ! Dar am, auzit lucruri rele despre primii doi ani la medicină și despre rezi+că mi-aș petrece jumătate din viață la școală+cred că sunt foarte mulți bani pe cărți care n-ar fi neapărat o problemă pentru părinții mei,ei spun că pot să investească financiar în mine pentru a mă vedea un om realzat cu condiția de a învăța+specializarea pe care aș vrea să o am adică pediatria ar fi foarte grea. Am nevoie să mă sfătuiești! Te roooooooooooooooooooooooooooooooooooooooog! Aș mai avea și altă obțiune pe care o pot aplica: profesoară de geografie pt că îmi place și materia asta! Te rog să mă ajuțiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii!
Hei, nu știu dacă te pot sfătui corect în legătură cu o alegere care tine strict de ceea ce ți doresti/propui tu pe viitor, însă te as sfătui să încerci medicina. Nu te descuraja, da, primii doi ani sunt groaznici la orice facultate, examenul final e complicat la fiecare facultate in parte, dar asta nu trebuie sa te tragă înapoi
Citește "Mâini înzestrare " de Benjamin Cardin, poate te va ajuta:)
Faza cu petrecutul vieții în scoala-ei bine, gândește te că noi oamenii trebuie să învățăm ceva nou pe tot parcursul vieții, eu una am colegi de munca care au făcut doi ani i facultate, au renunțat și au început alta fac de patru ani. Daca mai continua și cu masterul asta ar fi ca și cum ar fi mers la medicina de la bun început. Plus că unele firme mai investesc în tine, de exemplu daca ești un inginer priceput la o firma cu sediul principal în Germania și ai învățat ceva germana, firma te poate trimite la cursuri de perfecționare în Germania, la sediul-mama. De învățat tot trebuie să înveți mereu,că sa te dezvolți tu in primul rand că persoana. De ce te sfătuiesc eu sa mergi pe medicina de la bun început? Ei bine, eu am vrut sa dau la medicina, dar nu am avut destula susținere din partea părinților, atât morala cât și financiară. De asta am ales o facultate mai ușoară, de litere. Acum as vrea sa fac a doua facultate, medicina, dar din considerente financiare deocamdată planul asta trebuie amânat. Vezi tu, taxa la medicina mai mare comparabil cu celelalte facultăți. Daca renunțam după primul an la litere, tot mai aveam o șansă.
Nu știu dacă te ajuta cu ceva ceea ce am enumerat eu mai sus. In orice caz, gândurile tale în privința specializării se pot schimba. Mai cere opinii și încearcă și să te vizualizezi lucrând Intr un spital. Aici mă refer la interactiunea cu pacienții, la condițiile din spital, in orice caz cu lucrurile astea o sa te obișnuiești pe parcurs. Multa bafta!
@@alinasusma3768 Mulțumesc! Chiar mai ajutat!😘
@@andreeaflocea1150 Hai sa te descurajez eu putin, daca nu te superi. Medicina nu mai e de zeci ani medicina lui Hipocrate. In spatele curriculei sta Ind. Farmaceutica, adica, marea majoritate a medicilor sunt in realitate avocati care reprezinta un singur client in toata cariera, Ind. Farmaceutica. Saracii studenti termina scoala fara sa aiba habar de nutritie si importanta ei in sanatatea pacientului. De ce? Un pacient sanatos nu aduce bani Ind. Farmaceutice. Daca vrei chirurgie/medicina de urgenta/stomatologie e ok, in rest...avocatura pentru cei care fac pastile.
Din punctul tău de vedere, o persoana care are o capacitate mai mica de învățat poate face fata facultății de medicina, menținându-se la buget? Felicitări pentru rezultate! 💞
Cristina Andreea Capacitatea de invatat se dezvolta pe masura ce inveti. E un soc mare la trecerea la de la liceu la facultate, dar te obisnuiesti in timp. Cu rabdare, nimic nu e imposibil. Iti zic din experienta, sunt anul 4 la bucuresti. Cum si cat retin acum e net superior fata de cum eram cand am intrat in facultate.
Asa e, mai greu la inceput dar daca te organizezi bine te adaptezi!
hey .vreau sa dau la medicina dar imi e frica sa incerc.poate nu o. sa fac fata.imi poti da un sfat TE ROG💕💕💕💕💕❤️
lucia drilea daca iti doresti sa faci asta, vei invata, vei intra si te vei descurca. Fiecare dintre noi are momente in care se indoieste de sine, dar nu exista imposibilul, toate trec.
Knowledge is power. Cat timp inveti, nu ai de ce sa iti faci griji!
😍🥰🥰❤️💕