Doamne, ocrotește-i pe români! Andrei Păunescu • Adrian Păunescu • Original 1988 Cenaclul Flacăra

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 25 ต.ค. 2018
  • Noi, în cel Dintâi Război, / am ajuns prin moarte noi, / Doamne, ocroteşte-i pe români, / am dat sânge şi sudoare / pentru România Mare, / Doamne, ocroteşte-i pe români!
    Am dat viaţă şi soldaţi,
    pentru-o patrie de fraţi,
    am dat fapta, am dat zisa,
    de la Nistru pân-la Tisa.
    Dar pe urmă-n patruzeci,
    anul marii făr’delegi,
    două fiare ne-au muşcat,
    Ultimatum şi Diktat.
    Biata lume nu ştia
    că-ntr-o zi, la Moscova,
    au semnat un pact neghiob
    Molotov şi Ribbentrop.
    Iar fascismul mondial
    ne-a luat parte din Ardeal
    şi lui Horthy i l-a dat,
    fi-le-ar numele spurcat!
    Stalin, cu teroarea sa,
    ne-a luat Basarabia
    şi, cu Hitler în acord,
    Bucovina de la nord.
    Ăi mai mari tâlhari ne-au frânt,
    ne-au luat ţară şi pământ,
    nimenea n-a auzit
    plânsul nostru răstignit.
    Astfel am intrat şi noi
    în al doilea război,
    haideţi, dom’ne Mareşal,
    în Moldova şi-n Ardeal!
    Noi de dor de noi luptam,
    pentru ţară, pentru neam,
    pentru vechile hotare,
    pentru România Mare.
    Şi-am pierdut şi-am fost răpuşi
    şi-am fost ocupaţi de ruşi,
    aliaţii au tăcut,
    Stalin a făcut ce-a vrut.
    Şi-am murit de mii de ori,
    s-avem iarăşi Trei Culori,
    şi-am plătit cât nu se poate
    sfânta noastră libertate.
    Ţara-i mică, vremea-i grea,
    ce-o mai fi om mai vedea,
    de uitat, nu vom uita
    ţara noastră cum e ea.
    Cât o fi român - român,
    pruncul va primi la sân
    adevăru-adevărat
    despre tot ce s-a-ntâmplat.
    Ţine minte, fiul meu,
    că există Dumnezeu,
    uite cum a fost şi cum va fi,
    şi un jurământ te leagă,
    ţara noastră nu-i întreagă,
    însă asta doar până-ntr-o zi!
    Când vei fi şi tu bărbat,
    să te simţi mereu soldat,
    Doamne, ocroteşte-i pe români,
    pentru vechile hotare,
    pentru România Mare,
    Doamne, ocroteşte-i pe români!
    • Versuri: Adrian Păunescu (21 august 1988)
    • Muzica: Andrei Păunescu (prelucrare folclorică, 21 august 1988)
    • Voce, chitară, percuție, bass, orchestrație: Andrei Păunescu
    • Acesta („NOI, ÎN CEL DINTÂI RĂZBOI, AM AJUNS PRIN MOARTE NOI...”) e singurul text corect, original, scris în 1988 de Adrian Păunescu, poem pe care eu l-am pus pe muzică tot în 1988, preluând o veche linie melodică folclorică.
    • GATA CU MUTILAREA ȘI FURTUL CÂNTECULUI „DOAMNE, OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI!” Toate celelalte variante care au acest titlu și acest refren, realizate fără acordul autorilor, eu și tatăl meu (mai ales de către Sava Negrean Brudașcu), sunt adaptări neautorizate ale formulei reprezentative originale „Doamne, ocrotește-i pe români!” (care e nu doar o poezie publicată în mai multe volume începând din 1990, dar și un titlu de carte a lui Adrian Păunescu).
    • Vin aici în sprijinul tuturor celor ce vor să asculte și să cânte „Doamne, ocrotește-i pe români!”, punând gratuit la dispoziție versurile adevărate și complete, anunțând cu această ocazie că nu accept ca o operă esențială a tatălui meu să mai fie caricaturizată, exploatată fără scrupule, promovată deformat și preluată incorect.
    • Poemul, formula de mare notorietate și titlul „Doamne, ocrotește-i pe români” au un singur autor, care este Adrian Păunescu. Varianta contrafăcută, pusă în circulație de Sava Negrean („Doamne, nu uita de noi, suntem săraci, plini de nevoi...”), a fost realizată fără permisiunea autorilor, FOLOSINDU-SE INTENȚIONAT ACEEAȘI LINIE MELODICĂ și RIME ASEMĂNĂTOARE, fiind apoi, din păcate, promovată și preluată de către cei ce nu au știut adevărul.
    • Mă adresez public și ferm celor ce au în repertoriu cântecul SĂ PREIA VERSURILE CORECTE și să le folosească, dar SĂ ELIMINE DE ÎNDATĂ de pe orice formă publică de difuzare celelalte variante (muzică, text, imagine-karaoke etc.). Iată textul adevărat:
    • Un cântec în care se regăsesc mari idei și teme ale Cenaclului Flacăra: lumină, luptă, libertate, iubire, identitate, patriotism, educație, credință, familie, părinți, copii, cămin, sentimentul de a fi acasă în țara ta, dreptate, cultură, civilizație, creație, performanță, construcție, toleranță, pace, dialog, concordie, creativitate...
    / andreipaunescuoficial
    #AndreiPaunescu #DoamneOcrotestePeRomani #AdrianPaunescu #CenaclulFlacara #Romania #CanteceDeTara #Istorie
  • เพลง

ความคิดเห็น • 214

  • @eugenflorea2511
    @eugenflorea2511 6 หลายเดือนก่อน +4

    RESPECT ROMÂNIA

  • @erzsebetarankacraciunescu1984
    @erzsebetarankacraciunescu1984 ปีที่แล้ว +22

    Sunt mândră de a fi româncă,,,chiar de părinții mei erau unguri di Ardeal,,,dar e îmi iubesc nespus de mult țara mea,,,și sper ca într o bună zi sa mă întorc acasă în România Mare...

    • @MinoRuXxl
      @MinoRuXxl 5 หลายเดือนก่อน +4

      Romania e a tuturor celor care se simt iubiti aici, indiferent de etnie, religie sau culoare!

    • @user-xk7dm3gr9s
      @user-xk7dm3gr9s 4 หลายเดือนก่อน +2

      ​@@MinoRuXxla fi român înseamnă a trăi și a simți românește,indiferent de religie și etnie.Roman este cel care arată cât de mult, își iubește țara și poporul român și nu îi este rușine, că este român.❤❤❤❤❤❤

  • @Adrian-cn9pu
    @Adrian-cn9pu 11 วันที่ผ่านมา

    FOARTE FRUMOS ! ȘI VERSURILE ȘI INSTRUMENTAL ! NE CREȘTE SUFLETUL CÎND O ASCULTĂM ! MULȚUMIM !

  • @ionutirineliacob8315
    @ionutirineliacob8315 2 ปีที่แล้ว +35

    Nume mare PĂUNESCU!!! RESPECT, pentru tot ce a creeat Adrian Păunescu pentru ROMÂNIA!!!Memoria lui, trebuie respectată mult mai mult!!!

    • @elenacretu9131
      @elenacretu9131 ปีที่แล้ว +2

      Mulțumesc frumos fii binecuvantat și te iubesc pur și simplu ca lacrima de curata.

  • @magdalenabucura5345
    @magdalenabucura5345 ปีที่แล้ว +33

    Doamneee!!! . Asta-i imnulRomaniei ' pentru mine. Sa trăiești Andrei Păunescu și toți cei câte au cantat și canta în Cenaclul nostru sfant. Păunescu n-a murit . E cu noi în veci.

  • @emilmihaidragomir8329
    @emilmihaidragomir8329 ปีที่แล้ว +7

    Personal nu dau 2 bani gauriti pe guvernele din țara mea. Muncesc legal și cinstit aici în Regatul Țărilor de Jos. Și niciodată nu am sa revin acasă să apăr hoții.
    DAR!!
    Bunicul meu a luptat la Moghilev.Si a avut norocul sa ajungă acasă. Și mi-a povestit când eram copil,ce a fost când au venit rusii. Și după..
    Tatăl meu e îngropat alături de bunicul în Amara,în inima Baraganului.
    Bunicii din partea mamei se odihnesc lângă Argeș la Cornetu.
    Am 4 morminte acasă...dragi,grele,și înlăcrimate.
    Dacă România mea dragă va fii vreodată în pericol,speriat,cu indoieli, cu teamă,cu frica,tot am sa vin!!
    Am 4 morminte dragi și țara de aparat!

    • @voloshanca
      @voloshanca ปีที่แล้ว

      Respect.

    • @MihailFromRomania
      @MihailFromRomania ปีที่แล้ว

      Nu apără hoții, apără țara, să nu ne mai împartă cum au vrut...

  • @ionedmondpopescu5341
    @ionedmondpopescu5341 2 ปีที่แล้ว +15

    Unde am ajuns, mai umili, nu am fost nici pe vremea fanariatilor, păcat, mai mare rușine nu cred ca exista în istoria acestei tari, ne meritam soarta, ,,,,, pacat

  • @virginiadumitrescu7100
    @virginiadumitrescu7100 ปีที่แล้ว +7

    Andrei Păunescu, mulțumesc!
    Sunt "generația în blugi" pe care părintele tău a învățat-o ce e Patria!
    Nu lăsa "Flacăra" să moară, călcată sub copitele unor trepăduşi analfabeți care zac prin ministere!
    Ai o mare datorie de împlinit față de neuitatul tău tată, cel care nouă generația în blugi ne-a dat libertate în lumea aceea plină de constrângeri.

  • @simochirila
    @simochirila ปีที่แล้ว +21

    Cenaclul Flacara = iubire❤️ Jos labele de pe Adrian Paunescu !!!🇹🇩🇹🇩🇹🇩❤️🇹🇩🇹🇩🇹🇩

  • @remuskloss3688
    @remuskloss3688 ปีที่แล้ว +5

    Bine Cuvântat fie Andrei Păunescu, Bine Cuvântat fie Cenaclul Flacara, Bine Cuvântata fie România Mare, Bine Cuvântat fie Poporul Roman din România Mare, Bine Cuvântat fie Adrian Păunescu, Bine Cuvântat fie Mareșalul.

  • @magdalenabucura5345
    @magdalenabucura5345 ปีที่แล้ว +8

    Doamneeee ! Doamne fericeste-i sufletul lui Adrian Păunescu în lumina ta cea sfanta ' ca a iubit tara și poporul nostru . Andrei Păunescu Dumnezeu sa-ti dea putere sa duci Flacara tot mai sus. . Doamne ' ocroteste-i pe romani. !!!!!@@.

  • @anisoaramoldovan7264
    @anisoaramoldovan7264 ปีที่แล้ว +7

    Andrei Păunescu multumim Bunului Dumnezeu ca te avem UURMAS al tatălui tău.Minte luminată si mare patriot ROMAN la fel ca regretatul tau TATA..AMIN

  • @Tedium.Swift.23
    @Tedium.Swift.23 ปีที่แล้ว +27

    Basarabia pământ românesc, mulțumesc pentru melodie 🥰🇦🇩❤

    • @amic9516
      @amic9516 ปีที่แล้ว +7

      Daca Moldova intra in UE deja ne unim. Ce tot atata frasuiala.A fost ocazia unica in 90 ,dar ilici-kgb a refuzat.Paunescu era in partidul iliescului,asa ca devine penibila orice incercare de a-i atribui lui paunescu rolul de patriot.

    • @monicaene1050
      @monicaene1050 ปีที่แล้ว +1

      @@amic9516 E intrata de mult, dar ii păcălește Dodon cu Putin. 👍💯

    • @monicaene1050
      @monicaene1050 ปีที่แล้ว

      @@amic9516 De câți ani de zile primesc nevestele moldovenilor brânză în Italia sau nu au fost în UE??? 😡😡😡

    • @amic9516
      @amic9516 ปีที่แล้ว

      @@monicaene1050 Ce am zis gresit ?Ai dreptate, odata cu deschiderea granitelor spre vest deja Moldova este in UE.

  • @iosifnela4195
    @iosifnela4195 2 ปีที่แล้ว +10

    Spuneam mamei ca sunt schimbul trei _1986 _și fugeam pe stadion la Gloria Buzău sa vad Cenaclul Ce frumos era 🙏

    • @stern.3
      @stern.3 ปีที่แล้ว +1

      Iosifnela... Mai retrezit in mine faine amintiri...o minteam pe mama, ca dorm la o colega si eram pe stadionul tractorul ,pina la 3 dim. Cind ma descoperea. O incasam zdravan, dar data viitoare eram.
      DIN nou prezenta. Ce vremuri .....si ce timpuri....🙏

  • @victoriagherca5006
    @victoriagherca5006 10 หลายเดือนก่อน +2

    Doamne, ocrotește-i pe români!

  • @cristytmcanalulcufolclor
    @cristytmcanalulcufolclor ปีที่แล้ว +20

    Doamne ajută României și poporului român binecuvântat de Dumnezeu! ❤️💛💙

    • @markusmanolis3590
      @markusmanolis3590 ปีที่แล้ว

      CULORILE SINT INVERS ... daca esti patriot !!!!!!!!!!!!!!

  • @beatrispancescu
    @beatrispancescu 6 หลายเดือนก่อน +6

    Cât adevăr!
    Toată istoria României într-un cântec 🇷🇴

  • @victorciobanu5818
    @victorciobanu5818 ปีที่แล้ว +6

    Eram în stagiul militar ila Constanta și atunci a fost prima mea dată (1983) și de atunci am m-ai mers in România să-l revăd pe acest fiu al Basarabiei.

  • @cristianiatu5076
    @cristianiatu5076 10 หลายเดือนก่อน +6

    Felicitări !!! Super tare...prea adevărat...ar trebui să renască voința și spiritul de român adevărat în inimile tuturor românilor...

  • @elenacretu9131
    @elenacretu9131 6 หลายเดือนก่อน +5

    România este țara lui Dumnezeu ❤

  • @hhshshsjsushs3034
    @hhshshsjsushs3034 5 หลายเดือนก่อน +2

    Doamne,ocrotește,pe,romini,cas,lăsați,de,tine,mina,ta,are,cuvintul,aleluia,amin❤❤❤😢🎉🎉

  • @simonabranzea2041
    @simonabranzea2041 ปีที่แล้ว +12

    BRAVO ANDREI PĂUNESCU!!! CONTINUĂ SĂ NE TREZESTI!!!

  • @gwolff4517
    @gwolff4517 7 หลายเดือนก่อน +2

    Cu mândrie românească, Bran, Sibiu și Brașov sunt locurile care definesc rădăcinile mele. Bran mă intrigă cu legenda lui Dracula, Sibiu mă captivează cu străzile pietruite și atmosfera sa boemă, iar Brașov, orașul meu natal, completează acest tablou cu frumusețea sa montană și cultura sa bogată. Iubesc această țară cu o istorie complexă și diversitate culturală.

  • @user-ki4eg2mi4u
    @user-ki4eg2mi4u 2 ปีที่แล้ว +14

    Bravo lui Andrei Păunescu pentru ceea ce face in amintirea tatălui său

    • @ioancoman866
      @ioancoman866 2 ปีที่แล้ว +2

      Asa este un fiu care și-a iubit tatăl

    • @vioricakokai6917
      @vioricakokai6917 ปีที่แล้ว

      👍👍👍👍👍👍👍👍👍

    • @vioricakokai6917
      @vioricakokai6917 ปีที่แล้ว

      Plătim pt.libertate. Cam scump.

  • @zamolxis7539
    @zamolxis7539 2 ปีที่แล้ว +20

    Trăiască România Mare🇷🇴🇷🇴🇷🇴

  • @anisoaraiova4257
    @anisoaraiova4257 3 ปีที่แล้ว +93

    Sinceră să fiu, este prima oară când ascult versurile acestea in varianta originală!Nu pot descrie ce impact au asupra mea!Va mulțumesc dle Andrei Păunescu!Adrian Păunescu a fost un FENOMEN,iar dv îi duceți mai departe talentul!👏👏👏👏

    • @costelpcv6102
      @costelpcv6102 2 ปีที่แล้ว +4

      Sunteti un mare patriot, succes!!@

    • @Mariuj72
      @Mariuj72 ปีที่แล้ว

      Yeah it's not an accident that this was in 1988 at an event the Securitatea allowed mainly to let poor starving people have an outlet of some kind so they wouldn't take down the regime and that asshole Paunescu was totally complicit.

    • @gheorgheavram5378
      @gheorgheavram5378 ปีที่แล้ว +1

      Impecabil,

  • @victoriagherca5006
    @victoriagherca5006 9 หลายเดือนก่อน +8

    Melodie înălțătoare!
    Patriotism!

  • @bogdanmihaidragus2848
    @bogdanmihaidragus2848 5 ปีที่แล้ว +40

    Una din cele mai frumoase melodii despre țară

  • @gabrielbirgaoanu5753
    @gabrielbirgaoanu5753 ปีที่แล้ว +1

    Gândiți-vă că acest cântec a fost cântat înainte de 1990!!!!

  • @danpaval
    @danpaval 2 ปีที่แล้ว +5

    Domnule Andrei Paunescu, 7/01/12
    Scriu, poate foloseste:
    1 - In vara anului 1973 (?) la Costinesti l-am intilnit din intimplare la Costinesti pe marele poet Adrian Paunescu (A.P.). Venise la un colocviu dedicat tinerilor adolescenti liceeni care avusesera deja poesii, sau alte material literare publicate cel putin la nivel local. Am ramas cu impresia ca intilnisem un vorbitor talentat peste nivelul profesorilor mei de pe atunci pe tot parcursul liceului (matematica-fizica cum incepuse moda in tara).
    2 - In 1974(?), la Bucuresti, un unchi de pe tata (mare anti-comunist si mare ascultator de Europa Libera) mi-a adus la cunostinta o strofa a marelui poet pe care din memorie o scriu mai jos:
    “V-am spus sa nu-l fetisizati pe Marx/ Sa nu-i purtati in gind (?) invatatura/ Dar voi intr-una fara sa-l cititi/ Il pomeniti pin ava doare gura.” Mi-a mai spus ca Paunescu “o s-o beleasca!” si ca “Ceausescu il va distruge”….Apoi am ascultat si eu poesia intreaga la Europa Libera si am inteles ca se numea: ANALFABETILOR. Din fel de fel de surse (inclusiv Europa Libera), am aflat apoi ca A.P. - desi il infuriase cumplit pe Ceasca -, devenise un apropiat al acestuia la sfaturile “consilierului” ashkenaz Gogu Radulescu, care i-ar fi spus: “…mai Nicule, decit sa ti-l faci pe A.P. un dusman, mai bine fa-ti-l prieten…” Si de atunci ar fi inceput ascensiunea fulminanta lui A.P., ascensiune care s-a terminat printr-un jenant interviu in 1990 (?) la TVR - pe care l-am vazut si eu -, prin care A. P. a recunoscut in fata romanilor ca fusese un porc si multe altele…Lucruri punctuale nu-mi amintesc sa fi spus si nici acel interviu nu l-am mai revazut (???). A trecut timpul si A.P. a revenit ca si cum acea “spovedanie” din 1990(?) nu s-ar fi intimplat! Dupa cum lucrurile au evoluat/ involuat, tind sa cred ca n-a fost prea bucuros de cele ce spusese in interviu; dar le spusese! (…). Ce ar fi fost ca A.P. sa le dea toate pe una si (de) prin anii 1985,…,1989 sa scrie ce desigur vedea si simtea ca sa intimpla in tara. Eu NU il judec, insa (ma) intreb doar.
    3 - In anul (1980) student fiind la Iasi, am fost spectator la un Cenaclu Flacara tinut in Sala Sporturilor din Iasi, unde A.P. ne cerea sa facem “gimnastica” cu miinile sus sis a strigam cu totii: uuuuuuuuuu! Eminescuuuuu! In rindurile din fata, un student intr-un trenci nu a vrut sa se conformeze si atunci A.P. a oprit spectacolul si l-a mustrat pe acesta, care a raspuns cu glas tare: “-Domnule Paunescu!, eu am platit 20 de lei sa vad un spectacol, nu sa fac exercitii fizice si sa strig/ tip ca disperatul!” A.P. si-a bagat mina in buzunar, a scos o bancnota de 25 de lei (cu Tudor Vladimirescu) si i-a zis rastit: “I-ati banii si iesi afara!” “-Nu am rest domnule Paunescu!” Dupa care a plecat, insa s-a intors dupa ceva timp tot in acelasi loc si a inceput si sa strige si sa faca “gimnastica”. A.P. l-a remarcat, a oprit spectacolul si l-a intrebat pe acesta de ce s-a intors si de ce se conformeaza acum. Studentul i-a raspuns: “-Pai pe gratis pot sa fac si eu cee ace fac toti studentii!” Au inceput risete si aplauze prelungite, timp in care studentul a vrut sa-i dea restul de cinci lei pe care A.P. nu a vrut sa-l ia.
    4 - 1983(?) Cenaclul Flacara la Falticeni chiar in fata Cimitirului Eroilor Sovietici. Primarul obligat sa adauge pe scena un perete imens pentru a nu aparea la filmari nimic din acest cimitir. A fost o seara extraordinara! A.P. purta un fular urias cu tricolorul romanesc si la sfirsit a facut o mare greseala (zic eu!): a permis unor insotitori artisti si ne-artisti sa urce in autocar niste fatuci de la cele trei licee din Falticeni, care s-au intors dupa citeva zile cu boli venerice. A fost un “scandal” mocnit care a tinut citeva saptamini. Erau o multime de “civili” necunoscuti in oras care i-au convins (Dumnezeu stie cum) pe parintii acestor fatuci sa NU faca niciun fel de plingeri. Dadeau in A.P., dadeau in tovaras!; nu-i asa?
    Cind a aparut poesia: Manifest Pentru Sanatatea Pamintului, am invatat-o pe de rost si am recitat-o si in tara, dar mai ales in Calgary pe la petreceri. Cred ca mai stiu mare parte si acum.
    Adrian Paunescu a fost si va ramine o personalitate controversata si un mare poet roman. Va ramine la fel de important ca fiind cel ce a adus pe scene o multime de talente cit si folclor ascuns prin toate colturile tarii.

  • @elisabetamotica7546
    @elisabetamotica7546 ปีที่แล้ว +6

    Multa stimă pt.Adrian Paunescu.

  • @rozaliasalca4499
    @rozaliasalca4499 2 ปีที่แล้ว +6

    Cit adevar spune acest cintec sper ca Dumnezeu ne va ocroti. iubesc Romania

  • @LucianCornescu
    @LucianCornescu ปีที่แล้ว +1

    ton de sabie ne trebuie...eu abia astept ...cu o moarte toti suntem datoti...prefer sa fie pentru aceasta tara....

  • @gheorgheguramulta6087
    @gheorgheguramulta6087 ปีที่แล้ว +1

    Mare durere mare și trădare pentru România.

  • @nicolaenica95
    @nicolaenica95 ปีที่แล้ว +5

    TRĂIASCĂ ROMÂNIA MARE !

  • @elenamatica2439
    @elenamatica2439 2 ปีที่แล้ว +6

    FELICITARI ANDREI PAUNESCU NE BUCURAM SINCER PARCA L-AM AUZI PE AL TAU PARINTE MERITA SA-L AMINTEST A FOST ARTISTUL OMUL CARE N-A ADUS BUCURII LA TOTI AI DREPTATE DAR ACESTE VREMURI LE TRAIM VREMURI GRELE ZILE TRISTE SI NU VREM NIMIC DOAR PACE SI LINISTE MULT ZGOMOT PENTRU NIMIC DOAR VORBE FARA FAPTE NIMIC ALCEVA SA SPERAM CA CINEVA VA AVEA CURAJUL SAI PUNA LA PUNCT PE CEI LASI VREM O VIATA DECENTA PENTRU YOATA LUMEA

  • @costinelneagu7194
    @costinelneagu7194 ปีที่แล้ว +10

    Am avut privilegiul să fiu pe stadion la concertul Cenaclului Flacăra, de trei ori ! Amintiri de neuitat.

    • @stern.3
      @stern.3 ปีที่แล้ว +2

      Costinelneagu..... ce vremuri si ce trairi pt acele timpuri.....stadione arhipline... 🙏

  • @ghezavarga
    @ghezavarga ปีที่แล้ว +4

    Păunescu să rămână în istoria României

  • @fulcargo9015
    @fulcargo9015 ปีที่แล้ว +12

    foarte frumos , adevarat , am uitat din pacate de toti inaintasii nostri . suntem mai opincari decit am fost vreodata ! parca nu mai avem singe in noi !
    doar hotie , hotie si iar hotie .... poate totusi se va naste inca un Decebal sau Tepes !!!

  • @DomerOfficial
    @DomerOfficial 7 หลายเดือนก่อน +6

    Wow! Știam doar versunea mai scurtă. Ce frumos! ❤

  • @luminaraaripiloraprinsradacini
    @luminaraaripiloraprinsradacini ปีที่แล้ว +1

    Andrei, hai, împreună, la GREVA PROFESORILOR, SA FACE O GREVA DE CATIFEA!!! CARE SA DUCĂ LA REVOLUTIA DE CATIFEA DE CARE VORBEAM...
    TE ROG, CU ASTFEL DE MELIDII, DUMNEZEU VA FI CU NOI!!!
    EU VOI INCERCA SA AJUNG!!!
    GREVA ESTE INTRE 11 SI 13!!! PENTRU NOU, PENTRU ROMANI, ROMÂNIA IN TOATĂ PLENITUDINEA!!!

  • @gabrielamaramures289
    @gabrielamaramures289 3 ปีที่แล้ว +34

    Doamne ocrotește-i pe români !
    Mulțumiri cu veșnică recunoștință și prețuire, maestrului, Adrian Păunescu!
    Andrei Păunescu, fiu demn de-un tată care în inima lui mare a reunit și iubit pe toți fii româniei!
    Mulțumesc pentru postare și pentru tot ce faci!
    Trăiască România!
    La mulți ani, FRAȚI ROMÂNI !

    • @elisabetamaris2149
      @elisabetamaris2149 3 ปีที่แล้ว +3

      Tot ce a fost frumos in tara asta a disparut ,au distrus bolsevici tot.

    • @elisabetamaris2149
      @elisabetamaris2149 3 ปีที่แล้ว +2

      Mai nou n-e distrug si sufletele,ni-le ard de vii prin spitale.

  • @marianaflorea1441
    @marianaflorea1441 ปีที่แล้ว +1

    Doamne ocroteste-i pe romani pe orice meridian ar fi.

  • @anisoaracostache7426
    @anisoaracostache7426 ปีที่แล้ว +18

    Super 🙏🙏🙏 muzică adevărată și nemuritoare 🙏 pentru toți românii

  • @ionelpopescu6425
    @ionelpopescu6425 2 ปีที่แล้ว +46

    Superba melodie...!
    Un adevărat imn al fiecărui român.!

  • @elenabirta5641
    @elenabirta5641 2 ปีที่แล้ว +23

    Domnul sa te binecuvanteze domnule Andrei Paunescu ca nu ne lasi sa uitam cine suntem.Adrian Paunescu a fost cu adevarat un erou al neamului nostru.Multumesc pentru tot ce faci

  • @cornelerhan5649
    @cornelerhan5649 4 หลายเดือนก่อน

    SuperBravo,ADRIAN si.ANDREÌ PAUNESCÙ!
    ❤❤

  • @gabrielasanislai8240
    @gabrielasanislai8240 3 ปีที่แล้ว +41

    MULTUMESC SI FELICITARI PT CEEA CE FACI , ANDREI PAUNESCU! Ca nu ne lasi sa uitam cine suntem! Suntem ROMANI, oriunde am fi ,in lumea asta mare. RESPECT SI SANATATE

  • @gyulakotroczo2431
    @gyulakotroczo2431 3 ปีที่แล้ว +24

    Multimesc domnul Penescu, multimesc ám patria Rominia! Ardeal ungur? Nu,nu nicodaete! Tara Hargita, C ovasna Rominia!

  • @ramonafilimon7189
    @ramonafilimon7189 9 หลายเดือนก่อน +2

    Andrei fii binecuvantat!!! Adrian Paunescu...=. inima romanilor patrioti !!!

  • @lidiasarbu6004
    @lidiasarbu6004 8 หลายเดือนก่อน

    Offf... Doamne...a rămas ,, cîntecel..!!🌈♥️♣️♣️♣️♥️♥️♥️

  • @gheorgherosca87
    @gheorgherosca87 2 ปีที่แล้ว +11

    Trăiască România Mare Ardealul banatul Moldova și Moldova soră noastră de peste Prut

  • @autosig8439
    @autosig8439 2 ปีที่แล้ว +16

    Stimate, Domnule Andrei Păunescu, l-am cunoscut personal, pe tatăl Dumneavoastră...era o încântare să merg, la Cenaclul Flacăra. Cu mult respect

    • @stern.3
      @stern.3 ปีที่แล้ว

      Si. EU...

  • @adrianlove86
    @adrianlove86 ปีที่แล้ว +3

    Trebuia sa fie IMN !🔵🟡🔴

  • @cmin3258
    @cmin3258 2 ปีที่แล้ว +31

    Genial! ❤❤ Marele patriot Adrian Paunescu dăinuie printre noi!

  • @danpaval
    @danpaval 2 ปีที่แล้ว +9

    SA NE INTRE IN CAP PINA OM PLECA LA DOMNU'!

  • @gelaciobanu6457
    @gelaciobanu6457 ปีที่แล้ว +3

    Merita sa fie imnul național

  • @luminaraaripiloraprinsradacini
    @luminaraaripiloraprinsradacini ปีที่แล้ว +1

    Atat, caci scriu de pe Android!!! EXCEPȚIONAL!!! MAI TALENTAT DECÂT TATĂL!!! FELICITĂRI!!! AVEM NEVOIE UNII DE ALȚII!!!

  • @ioncrisu6861
    @ioncrisu6861 3 ปีที่แล้ว +38

    Dragă Andrei, îți mulțumesc pentru acest înălțător cântec. Doamne, ocrotește-i pe români ! Amin.

  • @remusemoji76
    @remusemoji76 ปีที่แล้ว +14

    Lord take care of the Romanians 🇷🇴->🇺🇲
    We, during the first war
    We overcame death, we
    Lord, take care of the Romanians!
    We shed our blood and sweat
    For Great Romania
    Lord, take care of the Romanians!
    We sacrificed our life and soldiers
    For a motherland of brothers,
    Lord, take care of the Romanians
    We ofered facts, we gave our words
    From Nistru to Tisa,
    Lord, take care of the Romanians!
    But then, in the year 1940
    The year of the great robbery,
    Lord, take care of the Romanians!
    Two beasts bit us:
    The ultimatum and the dictate,
    Lord, take care of the Romanians!
    The poor world didn’t know
    That one day, in Moscow,
    Lord, take care of the Romanians!
    They signed a stupid pact
    Molotov and Ribbentrop
    Lord, take care of the Romanians!
    And the world fascism
    Took a piece of Ardeal,
    Lord, take care of the Romanians!
    And they gave it to Horty,
    To hell with their names!
    Lord, take care of the Romanians!
    Stalin and his terror
    Took Basarabia away from us
    Lord, take care of the Romanians!
    And he agreed with Hitler
    To take away Bucovina from the north,
    Lord, take care of the Romanians!
    The biggest robbers tore us apart
    They took our country and our land,
    Lord, take care of the Romanians!
    Nobody heard our cry as we were suffering on the cross,
    Lord, take care of the Romanians!
    So we also took part
    In the second war,
    Lord, take care of the Romanians!
    Come on, marshal!
    To Moldova and Ardeal,
    Lord, take care of the Romanians!
    We fight for we miss each other
    For our county, for our people,
    Lord, take care of the Romanians!
    For the ancient borders,
    For Great Romania,
    Lord, take care of the Romanians!
    And we lost, and we were defeated,
    And we were under Russian occupation
    Lord, take care of the Romanians!
    Our allies kept quiet,
    Stalin did whatever he pleased,
    Lord, take care of the Romanians!
    And we died a thousand times
    In order to have again three colours on our flag
    Lord, take care of the Romanians!
    And we paid more than enough
    For our holy freedom
    Lord, take care of the Romanians!
    Our country is small, the times are hard,
    Whatever will be, will see,
    Lord, take care of the Romanians!
    To forget, we’ll never forget
    Our country as it is,
    Lord, take care of the Romanians1
    As long the Romanian will be a Romanian,
    The baby will be breast fed,
    Lord, take care of the Romanians!
    The true truth
    About everything that happened,
    Lord, take care of the Romanians!
    Remember, my son,
    That there is a God,
    Lord, take care of the Romanians!
    And a vow bounds you
    Our country is not whole,
    But this will be until one day
    When you’ll also be a man
    Always feel like a soldier,
    Lord, take care of the Romanians!
    For the ancient borders
    For Great Romania,
    Lord, take care of the Romanians!

    • @miiiiiz234
      @miiiiiz234 ปีที่แล้ว +3

      salut, tout les respect de la Roumanie!
      1918 et 1920 nous meilleurs amis!

  • @viorelrotaru2037
    @viorelrotaru2037 ปีที่แล้ว +2

    Ceausescu ia scos pana la granita. Ala patriot.👏

  • @barbarasaeduard2410
    @barbarasaeduard2410 11 หลายเดือนก่อน

    Undee dimmilor patrioti ,,,care ma cunoasteti ,care va cunosc ca sunteti BUNI ,EUnu va aud ceva ,,,,!!!!!

  • @valyvalentyn6429
    @valyvalentyn6429 ปีที่แล้ว +2

    O fi avut el păcate Adrian Păunescu dar a avut un talent uriaș.....✊✊✊✊✊✊✌✌✌✌✌

  • @ioancoman866
    @ioancoman866 2 ปีที่แล้ว +9

    Sănătate Andrei multumim pentru ca existați si Adrian Păunescu este mândru de tine

  • @maksimoranski8214
    @maksimoranski8214 3 ปีที่แล้ว +35

    Traiasca Romania Mare! Traiasca Patria! Traiasca Tricolorul!

  • @dancalota5274
    @dancalota5274 ปีที่แล้ว +1

    Un patriot, care din pacate ,cu complicitatea noastra a trecut in uitare alaturi de alti iubitori de tara simpatrioti.

  • @Indicativ301-yi2kr
    @Indicativ301-yi2kr 9 หลายเดือนก่อน

    Domnul..păunescu.. un..bărbat.. adevarat..ar..trebui..introdus..în.. cartea..de..istorie..cinste..si..onoare..nu..am..cuvinte..un..roman..adevarat..alături.. de..nadia..de..1o..hagi..idolul..adolescenței...mele..si..hai..simona..ma..pornesc..lacrimile..va..iubesc

  • @angelatanasescu8134
    @angelatanasescu8134 3 ปีที่แล้ว +15

    Doamne ocrotește-i acum pe romani de covid🙏😪

  • @adrianbogdan8021
    @adrianbogdan8021 ปีที่แล้ว +4

    Ești și vei rămâne inima noastră DUMNEZEU SA TE ODIHNEȘTI IN PACE

  • @nastasiavargalui7563
    @nastasiavargalui7563 2 ปีที่แล้ว +21

    Să teaiască România ! Să trăiască țara noastră ! Mulțumesc Adrian Păunescu ! Sunteți un om de milioane ! Dumnezeu să binecuvânteze tot poporul românesc ! Doamne binecuvântează România ! Doamne ajută la toată omenirea și nouă !Dumnezeu să vă binecuvânteze pe voi Cenaclu Flacăra și pe tine Adriane 🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏🙏

  • @stefanradulescu7286
    @stefanradulescu7286 2 ปีที่แล้ว +10

    Trăiască România!

  • @petrutaiftincai1452
    @petrutaiftincai1452 10 หลายเดือนก่อน +1

    Doamne ajută 😇❤️🥰

  • @stelianacurici6935
    @stelianacurici6935 ปีที่แล้ว

    Doamne sfinte Tata Ceresc invatama unde sa merg sa strig să mă auzi ?și milă și grijă de poporul român! de toată lumea!@șteliana Curici.

  • @user-xk7dm3gr9s
    @user-xk7dm3gr9s 4 หลายเดือนก่อน

    Ar trebui să devină imnul României acest frumos cântec și emoționant ❤💙🌹😢🥰🇹🇩🙏🤗💓

  • @calamanovidiudaniel1418
    @calamanovidiudaniel1418 ปีที่แล้ว +2

    Frumoasa melodie pacat ca ne plangem de mila ar trebuii sa ne recuperam tot pamantul prin forta…noi suntem un neam puternic sa nu uitam niciodata

  • @alexandruparaschiv5656
    @alexandruparaschiv5656 2 ปีที่แล้ว +8

    Multumesc.Nu am crezut sa traiesc si reascult acest cintec.Multumesc si Succes.

  • @simonaletitia7908
    @simonaletitia7908 5 ปีที่แล้ว +41

    Adrian Paunescu , vesnic in inima noastra !

  • @HardDiscount
    @HardDiscount 3 หลายเดือนก่อน

    Asta muzică! Scoală păru pe mine!

  • @ella717
    @ella717 5 ปีที่แล้ว +19

    Multumiri si imbratisari !

    • @savarasunoi6172
      @savarasunoi6172 2 ปีที่แล้ว

      Mulțumim Andrei Păunescu pentru minunatele melodii care ne amintesc de Cenaclul Flacăra. STIMĂ SI RESPECT !!! FELICITĂRI !!!

  • @elizabethashby6819
    @elizabethashby6819 2 ปีที่แล้ว +15

    God bless Romania!

    • @cocanitulescu9240
      @cocanitulescu9240 ปีที่แล้ว

      Thank you!

    • @monicaene1050
      @monicaene1050 ปีที่แล้ว

      Dumnezeu să o odihnească în pace pe prințesa Diana! 👏👏👏💯

  • @Nina38628
    @Nina38628 ปีที่แล้ว +4

    Multumesc, Andrei ! Te tuc si te imbratisez 🙏💙💛❤

  • @AlinPi.
    @AlinPi. ปีที่แล้ว +5

    O intreaga lectie de istorie.

  • @biancabi6949
    @biancabi6949 3 ปีที่แล้ว +14

    Va mulțumesc din suflet pentru aceasta melodie

  • @elenamatica2439
    @elenamatica2439 2 ปีที่แล้ว +2

    SUPERB SI CAT DE ADEVARAT SPUSE PE FATA DESTEAPTA CUM LAUDE IN ACEASTA LUME REA SI BARFITOARE NU NE PASA CINE CE SPUNE NOI SA FIM FERICITI SI SANATOSI CORECT OKAY PUPICURI DULCI TIE NAIBA SA NE IA PE AMANDOI BUNICI TRAZNITI

  • @adrianbogdan8021
    @adrianbogdan8021 ปีที่แล้ว +2

    Adrian Păunescu Dumnezeu sa te odihnești in pace

  • @luminaraaripiloraprinsradacini
    @luminaraaripiloraprinsradacini ปีที่แล้ว

    Andrei, dragul meu, eu sunt la UNIVERSITATE, la FORTUNA PALACE... TE AȘTEPT, CACI TELEFONUL MEU NU VA REZISTA...
    E NEVOUE DE TINE!!!

  • @tocumareta6331
    @tocumareta6331 2 ปีที่แล้ว +8

    Felicitari dle Andrei !

  • @gabal77
    @gabal77 4 ปีที่แล้ว +18

    Minunat!!!! Тоата stima si pretuirea !!!!

  • @leonarddovlete5473
    @leonarddovlete5473 2 ปีที่แล้ว +7

    Traiasca Romania Mare

  • @biancabi6949
    @biancabi6949 3 ปีที่แล้ว +9

    Ce frumos cîntec !

  • @monicaene1050
    @monicaene1050 ปีที่แล้ว +2

    Dar Băsescu nu e mut. DOAMNE OCROTEȘTE-I PE ROMÂNI. 👏👏👏💯

  • @tenteacostin117
    @tenteacostin117 28 วันที่ผ่านมา

    Am fost sapati, pamantul l-amadat noi, statul

  • @antonio7men
    @antonio7men 2 ปีที่แล้ว +4

    ...frate andrei ...respect ...

  • @corneliuluncan928
    @corneliuluncan928 2 ปีที่แล้ว +10

    RESPECT !!

  • @silviadumitrache5529
    @silviadumitrache5529 2 ปีที่แล้ว +7

    SUUUPERB!!!!🔥✌🇹🇩🔥🇹🇩✌🔥

  • @pungafanel8566
    @pungafanel8566 2 ปีที่แล้ว +13

    Cît adevăr în aceste versuri . Bravo ❤

  • @teodora7219
    @teodora7219 ปีที่แล้ว

    Ce fain e cantecul!

  • @elenaconstantinescu7107
    @elenaconstantinescu7107 2 ปีที่แล้ว +7

    Multumiri si imbratisari !

  • @mariusgrad6429
    @mariusgrad6429 ปีที่แล้ว

    Romania tara mea iubita ❤

  • @banuflorea2922
    @banuflorea2922 ปีที่แล้ว +3

    Trăiască România Mare