ADELA POPESCU. PARENTING “CA LA ȚARĂ” | Fain & Simplu Podcast cu Mihai Morar E007

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 16 ก.พ. 2021
  • Are o înfățișare simpatică de girl next door și ai impresia că o cunoști bine, că nu are niciun secret. Invitată în episodul al VII-lea din podcastul Fain și Simplu, Adela Popescu demonstrează că are în continuare multe lucruri de spus, deși este de 20 de ani în linia întâi când vine vorba de celebritățile din România. Însărcinată în patru luni, pare că se află în cea mai bună perioadă a vieții ei, în care se bucură pur și simplu de viață alături de Radu Vâlcan și cei doi fii ai lor, Andrei și Alexandru. O conversație plină de profunzime și sinceritate între tatăl a trei fete, Mihai Morar, și mama a trei băieți (în curând), Adela Popescu.
    SHOW NOTES
    Cum își crește copiii
    11:12 ”Mie mi-ar plăcea copiii mei să fie așa ca mine. Mi se pare că sunt o tipă echilibrată și mă tot întreb cum au procedat ai mei de au avut acest rezultat.”
    Părinții de ieri și părinții de azi
    12:43 Adela nu crede că părinții ei s-au întrebat dacă au greșit cu ceva în educația ei sau a fraților ei și nici că și-au propus să petreacă ”timp de calitate cu copiii”.
    Primele cântări la nunți și în autobuz
    14:28 În copilărie, Adela avea două ”scene” preferate: îi plăcea să dea concerte în autobuz sau mergea la nunțile din sat și cânta în pauze.
    Radu Vâlcan în satul natal al Adelei
    18:08 Din poveștile Adelei, Radu a crezut inițial că ”Șușani e un fel de Las Vegas”.
    Decizii în familie
    31:16 ”În momentele cheie, Radu intervine și intrevine foarte bine, am mare încredere în discernământul lui”, spune Adela.
    Stresul și fricile
    35:48 ”Dacă ești o persoană stresată, vei fi oricum, și cu un copil și cu șapte...”
    Vine barza
    37:53 Când a aflat că va avea încă un băiat, Radu a avut o replică genială: ”Nu-mi vine să cred că vom avea patru copii!”
    Mama Adela Popescu
    46:53 Adela spune deschis convingerile ei despre naștere naturală, cezariană, alăptat și lapte praf.
    Ambiții în carieră
    54:48 ”Eu am avut parte de tot succesul din lume fără să mi-o fi dorit. Nu mai am aceasta ambiție, s-a încheiat.”
    Succesul și eșecul
    1:01:14 ”Totul se reduce la cât de echilibrat ești (...) Să fii atât de detașat încât să privești ca la un spectacol.”
    Caracterul contează mai mult decât talentul
    1:05:38 ”Nu eram nici foarte frumoasă, nici probabil cea mai talentată (...) Eu cred că simți bunul simț din prima, asta nu ai cum să fentezi.”
    Începutul relației cu Radu Vâlcan: ”o demență”
    1:13:53 Au avut parte de cel mai frumos început, în sufletul ei ardea un foc, dar și-a păstrat luciditatea și l-a supus pe Radu unui test.
    De ce este Adela o soție bună
    1:16:53 ”Radu, de la început, m-a facut să mă simt cea mai frumoasă, cea mai deșteaptă și cea mai importantă. M-a făcut să fiu o soție bună prin faptul că m-a valorizat, m-a pus pe un piedestal.”
    Generozitatea în cuplu
    1:19:13 ”Când te simți bine, ești cel mai generos om, nu te validezi prin neputința celuilalt (...) Grija noastra principală e să nu ne rănim.”
    Despre rugăciune și căutare
    1:29:08 ”Când tragi linie, credința trebuie să aibă ca rezultat echilibrul.”
    Burnout și oboseală cronica
    1:35:23 Adela povestește cu sinceitate despre perioadele în care a suferit de anxietate și nu putea dormi. Acum se simte însă mai echilibrată ca niciodată: ”Nu mă consumă nimic, sunt solară.”
    Când a plâns ultima oară
    1:39:02 A încercat un exercițiu de psihosomatică, în care s-a imaginat ca fiind propriul ei copil, ipostază care a emoționat-o profund.
    În vacanță
    1:45:03 Cum arată vacanța ideală și cum a plecat cu Radu Vâlcan în Bali, fără să știe unde se duce.
    #FainSiSimplu #MihaiMorar #AdelaPopescu
    ABONEAZĂ-TE PENTRU MAI MULTE CLIPURI FAINE:
    🟠 bit.ly/Subscribe_FainSiSimplu
    FAIN & SIMPLU ONLINE:
    🟠 CLUB PENTRU MINTE, TRUP și SUFLET - fainsisimplu.ro
    ⚪ SPOTIFY - bit.ly/FainSiSimplu_Spotify
    ⚪ APPLE PODCASTS - bit.ly/FainSiSimplu_ApplePodc...
    ⚪ GOOGLE PODCASTS - bit.ly/FainSiSimplu_GooglePod...
    🟠 TH-cam - / fainsisimplu
    🟠 FACEBOOK - / fainsisimplu
    🟠 INSTAGRAM - / fainsisimplu
    MIHAI MORAR ONLINE:
    🟠 FACEBOOK - / mihaimorar
    🟠 INSTAGRAM - / mihaimorar
    🟠 TIKTOK - / mihaimorarofficial

ความคิดเห็น • 922

  • @cristinaandreeamatei4361
    @cristinaandreeamatei4361 3 ปีที่แล้ว +711

    Doamne cat de frumos vorbeste, si cat de natural. Este minunata femeia asta . Chiar este wow...

    • @elenamiroiu6466
      @elenamiroiu6466 3 ปีที่แล้ว +18

      Absolut captivant! ❤️

    • @lorybcb9382
      @lorybcb9382 3 ปีที่แล้ว +15

      Două persoane absolut fantastice!!!

    • @ionetaambrin0c513
      @ionetaambrin0c513 3 ปีที่แล้ว +8

      Mi-ar placea sa mai vad asa persoane cum vb se vede ca e o tipa cu coloana vertebrala inteligenta bravo parintilor ei ce educatie ia dat totul porneste de la felul cum esti crescut si apoi restul toate cele bune

    • @mariana400
      @mariana400 2 ปีที่แล้ว

      Da, nu stiu aceasta persoana, nu stiu ce spune asa ca nu voi emite vreo parere vis a vis de ea. Insa voi zice la modul general ca foarte multi oameni vorbesc frumos despre multe lucruri, indeosebi despre a fi parinte, dar extrem de putine au ceva de spus cu adevarat. Probabil ii numeri pe degetele de la o mana. Repet, nu am niciun fel de referinta buna sau rea vis a vis de Dna Adela Popescu, nici nu stiu cine e.
      Pot sa spun ca in ziua de azi e foarte multa informatie, pe net, pe retele de socializare, de la diversi asa ca e foarte greu sa alegi. Ai si multe modele de educatie si mai vechi si mai moderne din care poti sa iei idei care consideri ca ti se potrivesc si iti sunt de folos. Cea mai buna invatare insa e metoda "vazand si facand", practic. Adica petrece catai mult timp cu copilul tau, invata-l, pune-l in diverse situatii si vezi practic cum e, ce inseamna copil, cum e, cum actionezi...nevoia te invata.
      Sigur exista educatie din mosi stramosi, a carei esenta este foarte frumoasa...educatia romana crestineasca traditionala, care in esenta presupune un set de taine, reguli, principii, care te modeleaza intr-un anumit fel. Sigur ca de-a lungul timpului au fost diverse lucruri, care s-au petrecut, care la suprafata erau unele bune, unele mai putin bune, dar si epocile prin care am trecut au avut avantaje si neajunsuri. Tara noastra a trecut prin crize, razboaie, molime, comunism etc. si oamenii a fost nevoie sa se adapteze, inclusiv din punct de vedere educational. Ei au razbit, au fost tari, dar fiind oameni li s-a intamplat sa gresasca. Si noi putem gresi si trebuie sa fim constienti ca suntem oameni si sa ne asumam conditia de imperfecti. Cat priveste educatia se poate merge pe aceeasi linie, se poate unul spre exemplu sa aleaga stilul spartan, altul stilul atenian indreptat mult spre arta sau prin psiho-pedagogie, de ce nu?
      Care e problema la ora actuala...familiile nu mai sunt unite cum erau candva. Acum bunici, unchi, matusi etc nu isi mai fac simtita prezenta, nici mama cu tata nu prea mai sunt prezenti, multi muncind de dimineata pana seara, ca sa asigure painea si multi copii crrsc cu bone. Atata ca s-a constatat si sunt inclusiv psihologi, care au dovedit trraba asta caacesti copii, devin mai labili psihic, fiind crescuti de fapt de un om strain de familie. Atunci parintii sunt langa copil full time doar in cele doua saptamani de concediu cand pleaca la mare si atunci dupa ce un an au tras tare la birou, ca era si in limita de timp si raspundere si nervi si oboseala in concediu vor sa se relaxeze. Doar ca au surpriza sa constate ca nu pot, pentru ca dupa un copil trebuie sa stai mult, isi dau seama ca ii spun ceva si nu face, ca le face o scena cand le e lumea mai draga si ei nu stiu ce sa faca, pentru ca nu il pot stapani. Insa problema e cum sa te asculte copilul si "sa se execute" cand pe tine parinte nu te stie de autoritate? Asta nu pentru ca stii sau nu sa te impui, dar el nu te vede cu el noci macar in aceeasi casa. Tu esti de dimineata pana seara la serviciu, vii seara rupt in doua, te vede vreo ora pe zi sau vii si el doarme deja. Atunci cum sa te asculte? In mintea lui e "da, stiu oficial ca tu esti mama, dar practic nu te cunosc prea bine. Ce vrei sa fac eu cu tine?". Apoi mama se apleaca, ii explica ce face si de ce si el e cu mintea in aer "ei da stiu si eu ca e asa si de ce, si ce daca stiu? A vrei sa si fac? Cat de bine ma cunosti tu?". Atunci mama si uneori chiar tatii se uita pe diverse retele, cauta, dau de diversi, nu se uita cine sunt, participa la seminarii online, cumpara carti, cumpara programe, cheltuie o groaza de bani ca in final sa inteleaga ca ce au invatat sunt niste teorii, care in foarte, foarte mica masura au aplicabilitate in viata reala. Disperati pe urma se duc la specialisti ca sa mai "indrepte" ceva. Insa specialistul e omul, care ajuta cat poate, nu e Dumnezeu, nu e zana magica si nu poate garanta ca totul va fi perfect.
      Care e problema si carentele acestor retele, persoane, seminarii, la care apeleaza multi. Acolo nu ti se prezinta practic un vreun stil de educatie practicat, batatorit deja, nici macar esenta stramosilor tai, ci totul e prezentat truncheat si "la suprafata". Acolo nu exista modele educationale propriu-zise, ci doar iti e amintita in treacat doar traditia romaneasca, spunandu-ti in fraze si pagini intregi de batai peste batai, practicate de mama, tata, bunici, strabunici, ca si cum ei ar fi fost niste monstri cu ochii rosii, care umblau toata ziua cu parul in mana si de cate ori faceai ceva jap, jap pe tine. Pe fiecare site si fiecare seminar ti se repeta tot timpul cate traume ai avut in copilarie si adolescenta si cate expresii zise la nervi de parinti au provocat doar suferinte si traume si esti bombardat de dimineata pana seara cu ce traume au "provocat" adultii prin cate au spus si au facut si daca stai sa te uiti si sa asculti tot observi ca toate cuvintele si toate gesturile au dat nastere doar la traume, de stai si te intrebi "ok si ce nu e trauma, ca vad ca totul e trauma?". Mai e ceva, care sa nu provoace trauma pe lumea asta, ca tot timpul numai asta aud...trauma in trauma in jos. Atunci parintele, care el nu mai e parinte in toata puterea, e doar de seara sau de cateva ore in week-end, pentru ca nevoia il impinge sa faca, ca nu are cum sa se descurce altfel incepe sa isi faca idei. Atunci se gandeste, aoleu cate traume au facut stramosii nostri, cat au biciuit si ranit proprii copii "sa nu care cumva sa fac ca ei, sa nu care cumva sa gresesc ca ei". Atunci toate astea genereaza fenomenul invers, nu ii mai zice copilului "treci aici cand iti spun" ca ii e frica ca ii lezeaza sentimentele. Atunci apare dezastrul, pentru ca acel copil va creste si la prima injuratura din partea unui strain fie va deveni violent fizic, ca se va simti ultralezat si va crede ca i s-a incalcat dreptul la "a simti frumos", fie ii va provoca teama, vinovatie, lacrimi de durere si in final depresie, el fiind menajat "sa nu fie ranit". Ca viitor adult va fi exact ca un fulg de nea...adica un obiect de gheata, care e tare si impenetrabil, dar la prima incalzire se topeste.
      Acest curent se numeste parenting si nu este in realitate un model educational, nu are legatura cu nimic, cu niciun stil de educatie practicat deja din antichitate pana acum, nu e nici psiho pedagogie, ci e o chestie modernista aparuta de cel mult 15 ani zic eu, care aparent are intentii bune, aparent merge pe toleranta, dar el iin realitate este foarte pervers si de fapt ce reuseste sa faca e sa sensibilizeze omul, sa-l distruga, sa ii distruga esenta favandu-l practic inadaptabil vietii si societatii. Eu nu sunt adepta bataii cu parul a copiilir, dar nici nu poti sa ii cresti fara disciplina, doar cu niste idei frumoase, explicate bland. Viata nu e doar blandete si seninatate, ea insasi vine cu furtunile ei si daca ai cedat la cel mai mic vanticel, pentru ca ai fost ferit la revedere. Sa nu ne amagim ca pot fi crescuti copii cu blandete, ca lasa ca la maturitate viata ii caleste, ca le trage ea palme si or sa invete atunci. Nu se va intampla, ci ei vor deveni niste oameni ostili, fara respect, fara empatie, fara simtul raspunderii, nemultumiti de tot ce e in jurul lor, tot timpul crrandu-si doar drepturi si calcand in picioare dorintele altora, de care nu le va pasa, inclusiv povetele altor oameni intelepti...niste oameni reci si egocentrici. Deja se simte de la generatie la generatie ca o luam in jos, iar copiii sunt mai slabi decat parintii lor, multi dintre parinti fiind nascuti dupa '90.

  • @georgecojocaru1189
    @georgecojocaru1189 3 ปีที่แล้ว +773

    După acest interviu, îl vrem și pe Radu Valcan

  • @Laura-jk2se
    @Laura-jk2se 3 ปีที่แล้ว +609

    Ce femeie simplă, frumoasa, și inteligenta.❤️ In sfârșit un moderator care lasă invitații sa vb, care arata interese la conversație. Am ascultat până la sfârșit ❤️.

    • @iordanalina6261
      @iordanalina6261 3 ปีที่แล้ว +6

      Te ador Adela...

    • @danielapetroneladuca6902
      @danielapetroneladuca6902 2 ปีที่แล้ว +1

      Felicitari, felicitari, felicitari! E al treilea podcast pe care il ascult, merg pe incredere, toate care le-am vazut au fost wow..... Bravooooooo

    • @danielapetroneladuca6902
      @danielapetroneladuca6902 2 ปีที่แล้ว

      Al treilea care il ascult unu dupa altu ca sa lamuresc

    • @GABRIELOZZ27
      @GABRIELOZZ27 2 ปีที่แล้ว

      Ce femeie faina și simplă!!!!!!!!!

    • @lecturideneuitat7989
      @lecturideneuitat7989 2 ปีที่แล้ว

      E minunata, autentica...

  • @andalazar9864
    @andalazar9864 3 ปีที่แล้ว +204

    Doamne ce tipa misto! Societatea de astazi are nevoie de oameni ca Adela. Un model!

  • @annasophia6051
    @annasophia6051 3 ปีที่แล้ว +953

    Down to earth Adela , simpla , fără aere de vedeta, reala ,cu picioarele pe pământ . Astea sunt atributele unei vedete adevărate . Ceea ce este mai rar pe la noi .

    • @camelia1501
      @camelia1501 3 ปีที่แล้ว +13

      este de la sat...inca are mentalitate de SAT sa dea BINE ....se numeste FALSITATE .

    • @taniatal9368
      @taniatal9368 3 ปีที่แล้ว +25

      @@camelia1501 Aiurezi .

    • @annasophia6051
      @annasophia6051 3 ปีที่แล้ว +78

      @@camelia1501 dacă am avea toți aceasta “mentalitate de la sat “ am fi o nație cu mult bun simt și educați .

    • @adrianaviciu3960
      @adrianaviciu3960 3 ปีที่แล้ว +17

      @@camelia1501 pai si alea care au fite sunt tot de la sat.

    • @camelia1501
      @camelia1501 3 ปีที่แล้ว +1

      @@adrianaviciu3960 esti singura care ai dreptate , asa este...

  • @ioanafilip926
    @ioanafilip926 3 ปีที่แล้ว +377

    Nu eram cea mai mare fană a Adelei Popescu, dar cu acest podcast mi.a castigat dragostea si respectul.
    Mihai la cat mai multe podcasturi cu oameni asa minunați!

    • @oananita8244
      @oananita8244 3 ปีที่แล้ว +6

      Subscriu😊

    • @laviniaienus4344
      @laviniaienus4344 3 ปีที่แล้ว +6

      Recunosc...idem...nu am suportat telenovele niciuna...mi se pareau siropoase...e clar ca educatia e din familie parinti ,profesori...RESPECT...👏👏👏👏👏

    • @mysterygirl2881
      @mysterygirl2881 3 ปีที่แล้ว +3

      Mie mi-a plăcut de ea mereu. Mai ales vocea ei, cântă foarte frumos.

    • @asinetacatinean6204
      @asinetacatinean6204 3 ปีที่แล้ว +2

      Subscriu și eu.

    • @danielaploscariu5138
      @danielaploscariu5138 3 ปีที่แล้ว +7

      mi ai luat vorba din gura.. nu mi a retinut niciodata atentia fata asta, dar ora asta de interviu m a captivant si mi a scos in évidenta o persoana calda, matura, echilibrata si foarte sensibila

  • @calflora1333
    @calflora1333 3 ปีที่แล้ว +102

    Vorbeste atat de cursiv si cu niste cuvinte foarte bine alese. Nu este doar frumoasa, ci si desteapta si foarte cultivata. Felicitari!

  • @stelianas.7635
    @stelianas.7635 3 ปีที่แล้ว +140

    As sta sa o ascult pe Adela ore intregi si nu m-as plictisi. Câtă naturalețe, face sa pară totul atât de normal! Esti cu siguranță un om normal si minunat in același timp! 🤗🤗🤗

  • @Mi-re-la.
    @Mi-re-la. 3 ปีที่แล้ว +249

    M-ai surprins cu alegerea invitatului de azi. Sunt nerăbdătoare să vă ascult. Adela, ca om, e mult mai mult decât pare.

    • @bobocflori882
      @bobocflori882 3 ปีที่แล้ว +5

      Sunteti faini amandoi!

  • @radoianamaria8168
    @radoianamaria8168 3 ปีที่แล้ว +81

    M-am uitat ca și cum as fi vizionat unul dintre cele mai bune filme, încă sunt fascinata de naturalețea și gingășia Adelei. E un model pentru noi toți!

  • @Timisoara0707
    @Timisoara0707 3 ปีที่แล้ว +128

    Nu pot sa cred că m-am uitat aproape 2 ore, cap-coadă la interviu. Foarte interesant, natural, sincer și mișto! Îmi place de Adela și de felul ei de a fi.
    La cât mai multe podcast-uri, Mihai!

  • @Thetadcloverandfpetoo
    @Thetadcloverandfpetoo 3 ปีที่แล้ว +130

    Cred ca asta a fost podcast-ul anului! Jur! Mi-a plăcut mult de tot! Adela e minunata, simpla, relaxata, inteligenta, am invatat din podcast-ul asta multe chestii. Efectiv nu am simțit cand au trecut aproape 2 ore. Mulțumesc, Mihai! Mulțumesc, Adela!

    • @doinadoina5923
      @doinadoina5923 3 ปีที่แล้ว

      Două ore a ținut?! 😅😅😅😅

    • @ionetaambrin0c513
      @ionetaambrin0c513 3 ปีที่แล้ว

      Se vede ca e o persoana educata si inteligenta a avut de unde invata de la parinti ei oameni cu carte am mai vrea sa vedem asa persoane in interviuri la tv bravo

  • @LadyFlorinaC
    @LadyFlorinaC 3 ปีที่แล้ว +41

    Ador felul in care vorbeste, naturaletea, lexicul bogat etc.
    Chapeau, Adela!

  • @antonianicolescu7595
    @antonianicolescu7595 3 ปีที่แล้ว +69

    Hrană pentru suflet in doză dublă (atât invitatul, cât mai ales 'gazda').
    Vă felicit pentru că reiterați normalitatea în trending!

  • @stroealina01
    @stroealina01 3 ปีที่แล้ว +47

    Este wow, pur si simplu ea este definitia "fain si simplu"

  • @cristinab451
    @cristinab451 3 ปีที่แล้ว +59

    Am descoperit o altfel de Adela. La emisiunea ei nu mi am dat seama ca este chiar o tipa super mișto :)

  • @nicoletamane5956
    @nicoletamane5956 3 ปีที่แล้ว +83

    Wow. Poate cel mai frumos podcast pe care l am ascultat vreodata.
    Adele este o inspiratie, o enigma, o mama superba, o tipa superba. Wow 👏

  • @alinalungu504
    @alinalungu504 3 ปีที่แล้ว +4

    Adela și oricare alt copil plecat de la țară reușesc să fie civilizați, reușesc să fie oameni ok, oameni cu bun simț etc., chiar dacă părinții nu le-au oferit lecții de parenting învățate din cărți, datorită educației. Educația este salvarea.
    Nici eu nu mă mai săturam ascultând. M-am regăsit frecvent în Adela ca om, ca mamă, ca iubită, ca soție, m-am regăsit în părerile ei sau în ideile ei expuse pe care eu doar le-am gândit de multe ori. Este un om care inspiră, care are multă dreptate. Este un om de calitate. Un mare like.

  • @tddeea
    @tddeea 3 ปีที่แล้ว +226

    Nu vreau sa se termine acest podcast. As putea sa o ascult pe Adela non stop.

  • @GabbyGossipCreepy
    @GabbyGossipCreepy 3 ปีที่แล้ว +57

    Singurul podcast pe care l am ascultat 2 ore cu sufletul la gura. Adela este un om atat de dezvoltat spiritual, modest si funny. Acum trebuie sa vina neaparat si Radu pentru partea lui de poveste!

  • @adinaistrate2325
    @adinaistrate2325 3 ปีที่แล้ว +42

    Cat de modesta, reala, fericita este!!

  • @Alinette7
    @Alinette7 3 ปีที่แล้ว +49

    Mai mare dragul, am ascultat cu interes pana la final! Oameni cu "O" mare amândoi! Educati, manierați, fara aere, narurali, stiu sa se facă plăcuți! Felicitări, Adela! Felicitări, Mihai!😍😍

  • @ralucatamasiloni2849
    @ralucatamasiloni2849 3 ปีที่แล้ว +56

    Ce frumos!
    Mereu ma uit cu placere la orice emisiune/podcast apare Adela Popescu.
    Un om fain și simplu! ☺️

  • @mihaelasarbu1553
    @mihaelasarbu1553 3 ปีที่แล้ว +55

    Cred ca e printre singurele interviuri unde nu m am plictisit nici o secundă

  • @andreeagalbenus6009
    @andreeagalbenus6009 3 ปีที่แล้ว +11

    Câtă naturalețe și claritate în răspunsurile Adelei!
    Ascultând-o, mi-am reamintit de copilăria petrecută la bunici, cu muncile câmpului și dragostea pentru glie. O mare bucurie am resimțit!
    Mulțumim, Mihai Morar pentru aceste podcast-uri! 🙏 La cât mai multe!

  • @adelinabirda1757
    @adelinabirda1757 3 ปีที่แล้ว +103

    Superb podcast-ul. O discutie amuzanta, deschisa si sincera cu doi oameni inteligenti si echilibrati. ❤️

    • @aladelaradio
      @aladelaradio 3 ปีที่แล้ว +4

      Sau...măcar in căutarea echilibrului 💫 Mulțumim!

  • @6dD4
    @6dD4 3 ปีที่แล้ว +11

    Educatia se face prin exemplu. Asa s-a intamplat de generatii. Acum, dupa 30 ani de "parenting" nu imi aduc aminte sa imi fi pus atatea probleme legate de cat de bine imi cresc copilul. A venit natural. Eram si foarte tanara cand am devenit mama. Cred ca azi se exagereaza putin cu "ce e bine" sa faci cand ai un copil.

  • @dianarebecab.4049
    @dianarebecab.4049 3 ปีที่แล้ว +34

    Doamne, ce dragă îmi e. 😍 Ma regăsesc un pic în povestea ei din copilărie pentru ca avem obiceiuri asemănătoare, și eu fiind din Oltenia, Vâlcea mai exact. 😂

  • @mmaaddii1983
    @mmaaddii1983 3 ปีที่แล้ว +76

    O fata muncitoare si talentata, cu mult bun simt❤️
    Felicitari, Mihai!👏🏻👏🏻👏🏻

  • @biancatrifan6852
    @biancatrifan6852 3 ปีที่แล้ว +141

    Felicitari pentru podcast Mihai, invitatii sunt pe masura. E foarte linistitor formatul si v-am ascultat cu drag pe amandoi, va consider niste bune exemple. Felicitari pentru curajul de a incepe un podcast. Cat pentru cei care isi “pierd” timpul aruncand un comentariu negativ sau o critica, investiti-va timpul in ceva constructiv. Un gand bun :)

    • @aladelaradio
      @aladelaradio 3 ปีที่แล้ว +10

      La schimb, și gândul tău mi-a făcut bine. Sincer.

  • @andreearotaru6005
    @andreearotaru6005 3 ปีที่แล้ว +41

    E minunata Adela! E adevarata! Il vrem si pe Radu invitat ! 🤗

  • @lunademiereoana6483
    @lunademiereoana6483 3 ปีที่แล้ว +49

    Un om fain si simplu.Placut surprinsa si de invitatasi de cursul discutie.Ramaneti datori cu povestea cu si depre Dl.Dinica.🤗

  • @teofanavolovati9585
    @teofanavolovati9585 3 ปีที่แล้ว +6

    Pana acuma aveam dubii in legatura cu Adela,dar din aceasta secunda pot declara ca este o fiinta minunata, cu picioarele pe pamant si fireasca! Intr-adevar este o reala placere sa o asculti si chiar ai ce invata de la ea. Bravo Adela! Nota 10 !!! ❤Si felicitari Mihai pentru invitatii de calitate! Keep it real! 👏🏻🤗

  • @flaviapostolache9396
    @flaviapostolache9396 3 ปีที่แล้ว +16

    In sfârșit un invitat care a detronat-o pe Morodan in ceea ce privește numărul de vizionări. Calitatea umana, sinceritatea, bunul simt si-au spus cuvântul. Felicitări pt podcast!

  • @cristinaarnautu4183
    @cristinaarnautu4183 3 ปีที่แล้ว +34

    E superbă filmarea!O cunosc pe Adela,de mica se citea fericirea pe chipul ei! La toate serbările era imposibil sa nu cânte! Ea era cu muzica ușoară și Mihaela Nitulescu cu muzica populară. Amândouă cântau superb! Adela rămâi la fel de naturală și veselă!

  • @andreeahetjel4674
    @andreeahetjel4674 3 ปีที่แล้ว +16

    Superb interviu! Recunosc ca nu ma omor dupa Mihai, dar mi-au placut intrebarile si interventiile lui. Cat despre Adela... e minunata! Un om frumos in adevaratul sens al cuvantului!

  • @alinadavid3319
    @alinadavid3319 3 ปีที่แล้ว +176

    M-ai surprins placut, Mihai. Un interviu sincer, emotionant, fara protocol. Felicitari! Adela, am descoperit un suflet bun si cald.

  • @spiderbullet24
    @spiderbullet24 3 ปีที่แล้ว +25

    O urmaresc cu drag pe Adela Popescu de foarte mult timp pe instagram, dar niciodata nu mi-am dat seama ca e un om asa de...OM. ❤

    • @roxanafaivre6863
      @roxanafaivre6863 3 ปีที่แล้ว

      Intr-adevar fain si simplu. Foarte onest, deschis si simplu, si un invitat cu un discurs liber, transparent. Poate doar cam prea multe comentarii generaliste din partea lui Mihai despre femeile fac, sunt sau barbatii fac, sunt etc Pana la urma discutam de o persoana si e pacat intr-un astfel de mediu deschis sa o catalogam cu anumite preferinte, independente de valorile sale. Dar felicitari pentru mediul creat si invitatii speciali.

  • @-qv3ex
    @-qv3ex 3 ปีที่แล้ว +13

    Eu sunt din Republica Moldova, Adela mi-a povestit exact viața mea. Munceam și sunt mândra că sunt o fată, mamă harnică cu respect față de tot și toate. Multumesc mama și tata🙏🏻

    • @hrincanutica8265
      @hrincanutica8265 2 ปีที่แล้ว +1

      Felicitări; copii de calitate!!!

    • @hrincanutica8265
      @hrincanutica8265 2 ปีที่แล้ว +1

      Sint o mama care am copii de vîrstă ta si m am relaxat plăcut!!! Mult succes în viața !!!

  • @laviniaolari7999
    @laviniaolari7999 3 ปีที่แล้ว +5

    Cred ca un astfel de podcast scoate la lumina oameni pe care nu ai fi crezut ca poți sa i ai ca exemplu. Nu am fost fană Adela niciodată, dar Adela din podcastul acesta m a surprins plăcut ca femeie și soție. Un exemplu bun pentru noi cele tinere :) mulțumim

  • @elena-adinacovrig9671
    @elena-adinacovrig9671 3 ปีที่แล้ว +47

    Da..copiii vindecă! Mi am luat permisul la 18 ani pt a demonstra părinților și iubitului ca pot lua permisul din prima si pe banii mei.Dupa ce am luat permisul ,10 ani de zile n am mai condus absolut deloc. Aveam o frica de a conduce.plus ca am si rau de masina pe care îl pot controla doar cu pastile.Incercam sa conduc dar îmi tremura atat de tare piciorul pe accelerație încât în minutul 2 ma dădeam jos si renunțăm. După ce am născut si ne am mutat în provincie am fost nevoita sa conduc sa duc copilul la gradi la medic oriunde trebuia în oraș.Si cum mi am pus copilul în masina mi a dispărut complet frica.Si acum conduc..Mi a făcut sa mi înving teama. Si acum când vreau sa ma relaxez iau masina si ma plimb.

    • @Verbsdescribeus
      @Verbsdescribeus 3 ปีที่แล้ว +3

      Bravo!

    • @lectiaderomanacuhar411
      @lectiaderomanacuhar411 3 ปีที่แล้ว +4

      M-a impresionat enorm ce ați scris și cumva mă regăsesc. Numai că eu am luat permisul (nu din prima, nici măcar din a patra 🙊), tot pe cinste, dar acum, la bătrânețe (29 de ani). Ideea e să ai ambiție și să crezi că, dacă cineva înaintea ta a făcut un lucru, acela este posibil și, prin urmare, îl vei face și tu! Încă mai am probleme în ceea ce privește condusul. Să vedem cum le voi remedia. Parcarea... 😁🤷‍♀️ Adela e superbă! Omul simplu e o minune! Vă doresc spor și sănătate! 🌹

    • @elena-adinacovrig9671
      @elena-adinacovrig9671 3 ปีที่แล้ว +2

      @@lectiaderomanacuhar411 Niciodată nu e prea târziu...important e sa ne depășim fricile si sa facem cumva sa ajungem sa iubim "fricile"..Multa sănătate și curaj in toate va doresc!!

    • @lidiastoica9161
      @lidiastoica9161 3 ปีที่แล้ว

      Bună sunt in această situație și eu cu permisul. Il am de 3 ani si nu pot conduce singura, am vrut să imi inving teama si nu prea a fost ok ..emotiile si tremuratul ..am apăsat accelerația in loc de frână. Acum simt o frică si in acelaș timp si frustrare ...de ce nu pot .😥😥

    • @lectiaderomanacuhar411
      @lectiaderomanacuhar411 3 ปีที่แล้ว +2

      @@lidiastoica9161, credeți - mă pe cuvânt. Oricine poate conduce! E un blocaj psihic, de aceea nu puteți încă. Exersați! Altfel, nu se poate. Vorbesc din proprie experiență. Nu sunt as, dar mă descurc. Și terapia ajută.

  • @danafloroiu7307
    @danafloroiu7307 3 ปีที่แล้ว +4

    De acord cu cele spuse de tine spre final legat de" bătrânel '! Sa va dea Dumnezeu ani mulți fericiți. Eu sunt cu bătrânelul meu de 38ani și sunt foarte fericita! Sunt bunica, dar îmbătrânesc frumos alături de bărbatul meu iubit!

  • @Lavinnia91
    @Lavinnia91 3 ปีที่แล้ว +42

    Daca doua ore nu m-au plictisit, inseamna ca acest Podcast este superb! Felicitari !

  • @ruxandracostrasel595
    @ruxandracostrasel595 3 ปีที่แล้ว +26

    N am avut timp sa ascult podcastul deodata in intregime, dar am avut grija sa continui sa o fac pe parcursul zilei. Si nu mi a captat nimic atat de tare atentia in ultima vreme cum a facut o videoul asta. Destul de normala, cu picioarele pe pamant si foarte realista.

  • @flowerpower7308
    @flowerpower7308 3 ปีที่แล้ว +28

    👏👏👏Frumos om, inteligent, sincer, asumat, autentic. Felicitari, Mihai! Nu stiu cum alegi invitatii, probabil pe principiul ce se-aseamana, se-aduna.

  • @gabrielasanduleanu6590
    @gabrielasanduleanu6590 3 ปีที่แล้ว +24

    Diferența de gândire.., nimeni nu-i perfect..! Foarte frumos. ESTI UN EXEMPLU PENTRU MINE! CARACTERUL, RESPECTUL SI ATITUDINEA... CONTEAZA FOARTE MULT !

  • @ilmondodilora1260
    @ilmondodilora1260 3 ปีที่แล้ว +11

    Cand mai demult o vedeam ca pe o fitioasa pe Adela si nu îmi placea deloc de ea pentru ca nu aveam posibilitatea de a cunoasteo virtual ei na acuma mi-am schimbat total parerea e o femeie wowwww cu o gandire si o mentalitate frumoasa esti o persoana cu o energie pozitiva , într-un cuvant te ador

  • @luslory991
    @luslory991 3 ปีที่แล้ว +12

    Asa ii spun si eu fetitei mele de 9 ani = Dumnezeu -este o forta uriasa, iar cand cand ne rugam in familie avem o pace si o enegie super aparte

  • @melaniapopa2870
    @melaniapopa2870 3 ปีที่แล้ว +48

    Cel mai perfect invitat al tau, o ador pe Adela si este un exemplu pentru mine. Bravo Mihai!

    • @lianagheorghe3487
      @lianagheorghe3487 2 ปีที่แล้ว

      Nu există,,cel mai perfect invitat'' ci ,,invitatul perfect'' ,gramatical vorbind!

  • @claudiapop8412
    @claudiapop8412 3 ปีที่แล้ว +8

    Felicitări!!! O discuție atâta de naturală, care "curge" de la sine și care in drumul ei te prinde, te ia cu ea și nu-ți mai dă drumul decât atunci când auzi că e gata cafeaua iar tu rămâi să aștepți cuminte a doua ceașcă. V-am ascultat in timp ce munceam iar timpul a zburat pur si simplu.
    👏👏👏💫

  • @MrLeonidasC
    @MrLeonidasC 2 ปีที่แล้ว +2

    Vă admir! Cea mai frumoasă vacanță a mea a fost pe Camino de Santiago în Spania, cu rucsacul în spate, timp de 32 zile, aprox.900 km. E o experiență de neuitat!

  • @constantamariagrigore3234
    @constantamariagrigore3234 ปีที่แล้ว +1

    Sunt în căutarea unei fete a personalității mele pozitive, un drum al regăsirii de sine, sinele divin interior, o căutare aechilibrului interior în profunzimea ta din ce în ce mai adânc.... Căutări după EUL pozitiv, solar, nu mai suport AUTOVICTIMIZAREA pana la un plâns la extrema, sânge cu lacrimi depozitat în straturi acolo undeva, ascuns... Adun soare, iubire, acum și ma ajuta discuțiile tale Mihai, fiecare invitat e o lecție de viata cu bune și rele, informațiile le procesam , rumegam, și creștem, ne dezvoltam, ne regăsim, meriți aprecieri Maxime, ești o valoare benefica, altruista, avem nevoie de astfel de oameni, ma înclin... 👏👏👏👏💞💞💞👍🤗😘🤩😍🙏💪

  • @ciprianacrudu9545
    @ciprianacrudu9545 3 ปีที่แล้ว +11

    M a vrăjit interviul, m a vrăjit Adela prin naturalețea ei, mi a dat o stare de f bine. Felicitări!

  • @ileanatodea9408
    @ileanatodea9408 3 ปีที่แล้ว +20

    Doamneee, e superba Adela.Incredibila!!!

  • @MrCriiistiii
    @MrCriiistiii 3 ปีที่แล้ว +78

    Absolut minunata! Cand esti autentic si transmiti exact ceea ce simti, iese acest podcast pe care l-am ascultat fara oprire. Un reper demn de avut in vedere! Va pup! ☺️

    • @aladelaradio
      @aladelaradio 3 ปีที่แล้ว +10

      Mulțumesc pentru 10% din timpul zilei de azi. Asta mi se pare minunat. Sa primesti asta din partea unor oameni. O zecime din 24 de ore. E wow! 🫀🙌

    • @mariavirginiatanasa9211
      @mariavirginiatanasa9211 3 ปีที่แล้ว +3

      @@aladelaradio pai merita!!! Abia astept sa iasa cate un episod! Multumim🙏🏻❤️

  • @lilianaconstantin5942
    @lilianaconstantin5942 3 ปีที่แล้ว +5

    Dragă Adela chiar mi au dat lacrimile amintindu-mi de copilaria mea petrecută la bunici.Căci bunicii au fost cei care s au comportat ca și părinții tăi. Mă bucur că ai avut o copilărie frumoasă , vă doresc multă sănătate și fericire !♥️

  • @doinabarabas8282
    @doinabarabas8282 3 ปีที่แล้ว +31

    Superba Adela , foarte buna alegerea . Am si eu preferinte ,Razvan sau Dani sau Razvan si Dani cum se poate . Oamenii acestia au o istorie foarte interesanta fiecare in felul lor. Mi-as dori sa-i vad aici. Iubesc ce faci.

  • @dariamales2775
    @dariamales2775 3 ปีที่แล้ว +17

    Câtă naturalețe intr un om ,MINUNAT PODCAST😍

  • @mariana5628
    @mariana5628 3 ปีที่แล้ว +2

    La cât de mult mi-a plăcut discuția, as vrea tare mult sa îl vad intr-o astfel de discuție si pe Radu
    Felicitari, Adela, pentru naturalețe, ganduri si cu siguranță si copiii vor prelua o parte...apropo de întrebarea adresata acum ceva timp legat de ce înseamnă un copil educat. M-am regăsit în mare parte din copilăria descrisa de tine, tot din mediul rural și eu. Cred ca acest mediu, desi atunci ii invidiam pe cei de la oraș, a contribuit mult la educația mea si cu siguranță si a ta. Cred ca este greu de replicat in educația copiilor acum, nici noi nu suntem cum au fost părinții sau bunicii noștri atunci

  • @annam5008
    @annam5008 3 ปีที่แล้ว +21

    In sfarsit un interviu cu o persoana cunoscuta in romania de la care poti sa inveti ceva.Ai transmis un mesaj foarte important (mai ales) pentru femeile din romania.
    "Nu ai nevoie de un barbat care sa crezi ca iti va rezolva problemele si sa iti faca o viata mai frumoasa. Ideea este ca el sa te faca sa crezi ca poti face asta !! " Mai rar astfel de barbati,dar sunt sigura ca exista.
    Dumnezeu sa te binecuvinteze pe tine si intreaga ta familie !! Te pup !

    • @ellambe2757
      @ellambe2757 3 ปีที่แล้ว +3

      E cel mai frumos mesaj transmis femeilor, fetelor.... Dar câte adolescente vor să îl asculte și câte mame vor să-și educe băieții pentru a deveni astfel de bărbați (siguri de ei, responsabili și relaxați) ?????!!

  • @andreeanp885
    @andreeanp885 3 ปีที่แล้ว +17

    Absolut superba femeia asta. ❤️

  • @SS-bd6cy
    @SS-bd6cy 3 ปีที่แล้ว +27

    Ce conversație plăcută si lejera, fata de alte tampenii asta chiar e plăcută si interesantă.

  • @taniatal9368
    @taniatal9368 3 ปีที่แล้ว +175

    🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣"Ciucurina era prietena ta?" Nu ,era capra mea."

  • @ank3483
    @ank3483 3 ปีที่แล้ว +15

    Nu stiu de ce, dar fiinta asta iti da asa o stare de bine, incat efectiv o asculti de/cu drag. In loc sa dorm, ca maine iar o iau de la capat cu copiii singura acasa, pana vine sotul de la munca, stau si urmaresc acest Podcast foarte interesant. Bravo voua, la cat mai multe sesiuni interesante si pline de informatii utile! 🙏

  • @lukacsalexandra1356
    @lukacsalexandra1356 3 ปีที่แล้ว +8

    Modelul meu când eram copil, era Adela. Nu era episod pe care să-l fi ratat din "Numai iubirea".
    Aveai un vibe pe care și acum îl ai și mă ține aproape de tine.
    Personalitatea ta și energia ta bună face ca tu să ai mulți oameni alături de tine.❣❣

  • @danatintas1602
    @danatintas1602 3 ปีที่แล้ว +74

    Pentru că mi-e tare dragă Adela, v-am urmărit cu tot sufletul 🥰

  • @marilenaelena3129
    @marilenaelena3129 3 ปีที่แล้ว +4

    Felicitari pentru invitatul tau! Un mod de gandire la nivelul nostru in general!
    Cand copiii mei s-au nascut acum 20/18 ani, nu stiam eu de parenting, dar am incercat cu cunostintele mele minime de bun simt sa nu ii umilesc si sa fac din ei adulti responsabili!!! Copiii mei au experimentat lucruri, bune sau rele, iar eu ca adult de cate ori simteam nevoia sa ii pedepsesc numaram pana la 10 si apoi sa deschideam gura. In cele 10 secunde, aveam timpul necesar sa analizez situatia. Si fiind baieti cu diferenta mica de varsta intre ei, existau conflicte, care de multe ori se termina cu o mica bataie intre ei. Rezolvarea mea cand pe la 4/2 ani veneau si imi spuneau ca se bat eu "ii trimiteam sa isi scoata ochii" si dupa sa revina la mine. In secunda urmatoare conflictul inceta si erau cei mai buni prieteni. S-a intamplat de vreo cateva ori si astazi baietii mei sunt cei mai buni prieteni, daca au nevoie de ajutor inainte de a apela la mami si tati ei se ajuta reciproc. Niciodata nu am considerat ca unu este mai mic, si unul mai mare, ca unul este mai bun la un anumit lucru si celalalt nu are acesta calitate. Am evitat bataia si am incercat sa ii cresc responsabil si independent iar acest lucru incepe sa se vada. Incet si cu rabdare am crescut copii buni.

  • @liviuradulescu77
    @liviuradulescu77 3 ปีที่แล้ว +14

    Am fost surprins în mod plăcut de prezența si amintirile depănate de Adela Elena (Popescu) Vâlcan. Bravo si felicitări! :)

  • @ralucafoarcea9060
    @ralucafoarcea9060 3 ปีที่แล้ว +6

    Adela , esti o persoana superba , naturala, frumoasă , am ascultat cu placere podcastul acesta ❤

  • @alexandramangu1256
    @alexandramangu1256 3 ปีที่แล้ว +5

    L-am vazut de 2 ori si m-am regasit in multe, ma linistit enorm de mult sa o ascult si sa realizez cat de usor e sa fim oameni, umani, de calitate.

  • @sorinmihai9228
    @sorinmihai9228 3 ปีที่แล้ว +14

    ioai, ce diferenta!!! Dupa podcastul cu Morodan, vazut in cateva parti(n am putut urmari tot podcastul deodata)... Podcastul Asta e atat de placut, de usor de urmarit. Felicitari!

  • @emiliamrs7779
    @emiliamrs7779 3 ปีที่แล้ว +15

    Exceptional! Doi oameni minunati...Fain si Simplu. Felicitari Adela si Mihai!

  • @RalucaAngel
    @RalucaAngel 3 ปีที่แล้ว +14

    Esti absolut minunata! Atat de rari sunt oamenii faini si simpli ca tine...vorbești atat de firesc dar in acelasi timp atat de deep....De cand ne-am întâlnit atunci la 10 ani la acel festival de muzica am simtit ca esti un om deosebit...de aceea te-am îndrăgit cu toata inima de atunci...A ta Raluca.... forever...❤

    • @luslory991
      @luslory991 3 ปีที่แล้ว +3

      Lafel esti si tu , Raluca! Un om deosebit, o mama si o sotie tanara si deosebita, iar vocea ta
      ..e de vis ! Sanatate multa !

    • @RalucaAngel
      @RalucaAngel 3 ปีที่แล้ว

      @@luslory991 🙈😊❤🤝🤝🤝

  • @marianistor5076
    @marianistor5076 3 ปีที่แล้ว +37

    Multe femei s-au întrebat ce a văzut Radu la ea 🤔? Acum s-au convins de ce sa căsătorit cu ea ,o femeie wow ,felicitări pt emisiune !

    • @maryalexandrescu2222
      @maryalexandrescu2222 2 ปีที่แล้ว +1

      Am gândit exact la fel. M-am impresionat mult. Ce înțeleaptă și echilibrată! Bravo ei și părinților cum au crescut-o

  • @rodicacoroescu3038
    @rodicacoroescu3038 2 ปีที่แล้ว +2

    Adela, e fericită ca-i iubita, și dăruiește tot ce are mai bun.FELICITARI, cuplu Adela s soțul ei.

  • @TheZagrean
    @TheZagrean 3 ปีที่แล้ว +16

    Mihai, bine ca ai venit pe yt! Deja la tv păreai pierdut, parea ca nu te mai regăsești! Printre altele eu de 7 ani nu mai consum tv cablu doar când merg la ai mei acasă! 😁 Adèla este minunata!!!! Ma bucur de așa invitata!

  • @alinamihai7073
    @alinamihai7073 3 ปีที่แล้ว +24

    Oameni faini. Vibe mișto. Felicitări, Mihai! Minutele acestea sunt relaxare și plăcere ❤

  • @biancabalaj7610
    @biancabalaj7610 3 ปีที่แล้ว +4

    Unul dintre puținii oameni publici pe care ii plac si ii urmaresc de la începuturile lor in televiziune ! 😊
    Ramai la fel de simpla si naturala ♥️

  •  3 ปีที่แล้ว +6

    Oameni faini și simpli , am reușit să vă ascult până in capat.❤️ Multumesc pentru acest podcast, sunteți 2 oameni simpli, minunați de la care chiar ai ce învața.
    Mi-a plăcut mult sinceritatea Adelei, și cum si-a descris ea copilăria.
    Ps:nici părinții generației noastre nu cred că stăteau seara să se întrebe cât timp de calitate au petrecut cu noi 🙈 si totuși, am iesit OAMENI ❤️
    Pe această cale le multumesc, și intradevar, copiii sunt oglinda noastră🤗
    Vă îmbrățișez cu drag ❤️

  • @cristinadinca4533
    @cristinadinca4533 3 ปีที่แล้ว +4

    Doamneeee ,mă regăsesc în poveștile Adelei 😂 , eu sunt născută în 1985 și copilăria mea a fost la bunica mea in Prahova .Pe vremea aceea mergeam cu bunica mea la toate înmormântările din sat ,abia așteptam să mănânc coliva🙈 ,era cel mai bun dulce pe care îl știam .

  • @mina1048
    @mina1048 3 ปีที่แล้ว +11

    Felicitări! Dumnezeu sa va ocrotească si sa va intelepteasca!
    De astfel de suflete are nevoie omenirea... Credinta naște oameni cu adevarat frumosi, buni, inteligenți... Oameni adevărați!

  • @ramonac6296
    @ramonac6296 3 ปีที่แล้ว +11

    Cel mai tare podcast! Adela e o persoana atat de "grounded" si de reala, se vede ca a facut terapie si a studiat psihologia si s-a emancipat emotional! Bravo Mihai...Bravo Adela!!!

  • @sergheitofan9087
    @sergheitofan9087 3 ปีที่แล้ว +9

    Primul interviu la care ma uit de la început pînă la sfirsit, efectiv minunat

  • @Lily-ana03
    @Lily-ana03 3 ปีที่แล้ว +2

    Nu am asistat demult la un dialog atât de cumpătat, de senin și de înțelept. Dintotdeauna mi-a plăcut de Adela, dar astăzi am redescoperit-o. Și mă încântă felul ei de gândire și pătrunzimea sufletului.😘😘😘😘😘

  • @TheMonitzoi
    @TheMonitzoi 3 ปีที่แล้ว +6

    Adela este o persoana extraordinara! Atat de naturala si nu se ascunde ca a fost cu ciuculina pe camp! Absolut superb! Si deasemenea felul in care vorbeste despre radu si despre relatia lor iti dai seama cam cat de mult se iubesc si se respect! ❤️ foarte frumos

  • @mirelaaldea1781
    @mirelaaldea1781 3 ปีที่แล้ว +15

    Un om " fain si simplu", Adela Popescu🙏❤❤

  • @ligiastefan2244
    @ligiastefan2244 2 ปีที่แล้ว +1

    Super fain invitat!Sinceră,relaxată, deșteaptă,informată,cu un limbaj complex dar tot'odata accesibil ,măi...ce vorbim aici este minunată!Felicitări,Adela!

  • @AnaMariaVasilescu
    @AnaMariaVasilescu 3 ปีที่แล้ว +17

    Nu stiu cand au trecut 2 ore. O adevarata placere sa va ascult. ❤

  • @iulialascu4339
    @iulialascu4339 3 ปีที่แล้ว +11

    As mai fi ascultat, povestile voastre puteau sa mai tina muuult si nu ar fi fost plictisitor. Foooarte fain a povestit Adela

  • @anamariaitumirea
    @anamariaitumirea 3 ปีที่แล้ว +15

    Este singura data când am fost lipita de telefon, de la început pana la sfârșit. Felicitări!!!

    • @anamariateodorescu9525
      @anamariateodorescu9525 3 ปีที่แล้ว

      La fel si eu!A fost un moment de relaxare totala!Nici n am simtit cum s a scurs timpul!Adela =bun simt,naturalete,sinceritate,inteligenta❤

  • @anarusu8002
    @anarusu8002 3 ปีที่แล้ว

    O admir pe Adela Popescu de când eram mică, la fiecare telenovelă de a ei plângeam ,așa de mult îmi plăcea !Numai iubirea, Lacrimi de iubire, Iubire ca-n filme; Aniela etc..îi ascult melodiile și astăzi le stiu pe de rost ..Doar tu ! De te-am mințit! Și toate! Am văzut în Adela o fată simplă ,frumoasă,inteligentă, un suflet de aur ! O iubesc și o admir foarte mult! A vorbit atât de cald și frumos și din suflet ! Felicitări

  • @cotletaglaia9730
    @cotletaglaia9730 3 ปีที่แล้ว +3

    Doamne ce oameni frumoși de o calitate superioara va respectam va iubim din Suceava

  • @cristiadam8689
    @cristiadam8689 3 ปีที่แล้ว +3

    O plăcere deosebită să vezi si să asculți oameni simpli și frumosi.Felicitari

  • @corinapaduraru1644
    @corinapaduraru1644 3 ปีที่แล้ว +12

    Cea mai superba invitata!!!!❤️👏🏻

  • @andreeaionita8135
    @andreeaionita8135 3 ปีที่แล้ว +10

    Felicitări Adela, esti minunata!
    Felicitări Mihai, formatul acesta de emisiune este absolut minunat! Continuă ca o faci extrem de bine! 🥰

  •  3 ปีที่แล้ว +16

    1:16:50 chiar este cea mai frumoasă declarație de dragoste ❤️

  • @carmengomoescu2324
    @carmengomoescu2324 3 ปีที่แล้ว +13

    Un podcast placut! Pe Adela mi-am imaginat-o diferit...inca o data, invatam sa nu Judecam fara sa cunostem! Oameni faini 👏

  • @constantinvalentina2183
    @constantinvalentina2183 3 ปีที่แล้ว +69

    Nu am stiut ca Adela e un om atat de normal . M-a surprins placut. E o tipa desteapta.

    • @taniatal9368
      @taniatal9368 3 ปีที่แล้ว +1

      Eu urmăresc emisiunea "Vorbește lumea" pt faptul că o iubesc foarte mult pe Adela și pe Cove .Doi oameni normali .

    • @madalinamirceahbbu4507
      @madalinamirceahbbu4507 3 ปีที่แล้ว +2

      O îndrăgesc foarte mult pe Adela! Pentru mine este un exemplu și am ascultat acest interviu cu mult interes! Bravo Adela! Un format foarte fain! FELICITĂRI MIHAI!

  • @maria-floareavarvoreanu4467
    @maria-floareavarvoreanu4467 3 ปีที่แล้ว +1

    Asa este intr.o relatie intr.o casatorie sa fie respect .Nu jigniri mai ales jigniri .O jignire raneste .Gelozia are multe aspecte .Cuvintele jignitoare nu se uita niciodata .Este ideal intr.o familie aprecierile pozitive reciproce si rezolvarea cu calm a problemelor .

  • @iuliaadrianavochin4658
    @iuliaadrianavochin4658 3 ปีที่แล้ว +2

    Ma regasesc in tot ce spune Adela ,am crescut la tara intr un sat langa Deva. Pentru mine e cel mai minunat loc din lume .
    Invatam fara sa ne spuna parintii ,mergeam la sapa ,la cules de prune .
    Ce vremuri minunate
    M ati uns pe suflet
    O viata minunata sa aveti