Am fost, din cauze independente de mine, în situația de a cere, cu împrumut, e drept. Slăbisem 10 kg și foamea era o constanta în viața mea. Atunci cei de aproape ai mei departe au stat. M-au împrumutat alții, unul cu 500, altul cu 1000, alți doi cu cate 2000. După 7 luni am reușit să le returneze datoria. Ii pomenesc zilnic, că au avut milă de mine când am fost pe fundul prăpastiei. Nu știm cu exactitate ce se afla in spatele unor situații. Precum sunt mâinile săracilor întinse spre noi așa sunt și ale noastre către Dumnezeu, în rugăciune.
Câinele i-a oferit dragostea și căldura care i-au lipsit de la oameni...până la urmă Dumnezeu ne-a lăsat animalele și pentru mângâiere...Om bun, să-l ajute Dumnezeu să se pună pe picioare și își păstreze sufletul fraged mereu!
Viata e rigidă, trebuie să fii curajos, foarte bine organizat, sa ai credinta sa poti sa o gestionezi cum trebuie. Alteori , un animalut e mai credincios omului decît cel de lîngă el, aproapele lui. Sa ne rugăm lui Dumnezeu sa ne arate și să ne călăuzească pe calea cea dreapta și buna. Sa fie și acest copil de care vorbește părintele, ocrotit de Măicuță Domnului.
Sărut mâna Părinte! Am ascultat cu mare atenție aceaste cuvinte duhovnicești și povestea acestui băiat de luat aminte.....m-a copleșit !!Dumnezeu să vă binecuvinteze pt tot ceea ce faceți!🀄🀄🀄
Nu degeaba câinele este cel mai bun prieten al Omului, în afară de Dumnezeu, că nu îl lasă niciodată, dar omul este în stare să lase orice pentru a-i fi bine... Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și Înțelepciune !
Multe felicitări pentru curajul de a recunoaște atunci când,fără intenție,greșiți cu vorba( ma refer la afirmația sa lase câinele undeva,și nu specific -la o asociatie). Sunteti primul preot pe care îl vad ca îndeamnă (public)și exemplifica exact ce înseamnă,,APROAPELE TAU". Consider ca aceasta este direcția bună pentru Biserica. Multe felicitări și pentru munca depusa. Imi pot doar imagina cât este de greu sa gestionezi astfel de cazuri... Totoadata,mi-as dori ca acest băiat sa vadă aceste comentarii și toate gândurile bune îndreptate către el,către sufletului lui bun.
Ce trist, ce dureros....! Cât adevăr dureros! Doamne ajută - i pe cei care au astfel de nevoi! Sărut mâna Părinte pentru gestul dvs. și pentru sfaturile înțelepte! Amin!
Ce bine ar fi dacă la fiecare pas am găsi oameni ca dv parinte si trebuie sa recunoastem ca ac animale sunt atat de loiale devotate si te iubesc neconditionat asa cum un om nu poate sa o facă niciodată. Abia așteaptă sa scape de tine, îl plictisești, nu te înțelege nu vrea , nu poate , nu se complica , efc . Iubirea , ce este iubirea . ? Mai întâi trebuie găsită soluția de al face pe om sa iubească nu după ce a cunoscut atâta răutate, înșelăciune, trădare, bârfă, bătaie, respingere etc, apoi secătuit de atâta ura sa faci asa, un salt spre iubire, când unii nu au cunoscut-o niciodată. Știți mi-a venit în minte o întâmplare de când eram copil . Tatăl meu avea un var care se născuse cu cocoasa și cam bea . Tata adesea îl certa și el spunea asa : când s-a născut tatăl lui a fost întrebat,, Ei mos Vasile ce ti-a născut soția? Un păcătos" și păcătos am ajuns . Tot la prăvălie pt ca acolo avea loc discuția era și un om cu stare care a fost și el întrebat,, Ei d-le Hliza ce a născut soția,? Un doctor și doctor este " . Ei acum tragem concluzia după părerea mea ca , trebuie sa învățăm sa -i acceptam pe toți asa cum i-a lăsat Bunul Dumnezeu fără ura , fără scârbă, fără resentimente și sa-i înțelegem.
Pentru ca oamenii ne ranesc din toate partile si ne este frica sa ne mai apropiem de ei,cand găsim un animalut ne descarcam toata Iubirea pe care am tinut-o in inimă încuiată cu lacate de siguranța 😢😢😢😢😢😢
Profund cazul copilului : la câte a indurat de la societate el încă are sufletul neintinat, și a răsplătit loialitatea câinelui cu loialitatea lui. Salvează Doamne copilul acesta și pe tovarășul lui cățelul ! Părinte, va mulțumesc! Dumnezeu sa va ocrotească, pe dvs. și familia dvs. ! Doamne ajuta !
@@fcrbcip1726 Exact ca acolo : omul Tobie, ingerul Rafael si animalul, respectiv cainele . Cred ca aici parintele a fost ca un inger pt. copilul cu cainele. Doamne ajuta.
Parinte, va multumesc pt toate invatarurile pe care le oferiti tuturor oamenilor. Baiatul a venit la locul potrivit, sper sa urmeze calea cea buna pt el.
Va mulțumesc din suflet pentru tot ceeace faceti pentru noi prin toate predicile si invataturile dumneavoastra!!! Aveti foarte mare dreptate, sa ne facem ordine in viata... Cu riscul de a ma repeta,subliniez faptul ca sinteti un orator, si predicator de mare valoare!!❤❤ Dumnezeu sa va dea sănătate,dumneavoastra si familiei dumneavoastra.... Va ascult cu mare drag,si cu mare placere, sinteti o comoară,pentru cei ce au nevoie de invataturile dumneavoastra!!
Sarut mana sf părinte Nicolae, De câte ori am zăcut de vreo boala ,catelusa mea ,m-a "vegheat "...lângă patul suferinței. Sănătate tuturor oamenilor și Mântuire !!!
Părinte am rămas extrem de impresionată de povestea cu câinele..... Si noi (eu și bunicul meu în special) iubim mult animalele. Și nu este un fel obișnuit de a spune, sa știți! Le simțim efectiv...nu stiu cum as putea sa va explic mai bine... Si parca și ele ne simt și planează în jurul nostru bucurie când vorbim cu sau despre ele! E drept, m am și speriat puțin când v am auzit povestind despre cum se poate pierde un tânăr în București....pt ca realizez ca aveți mare dreptate! Domnul sa ne lumineze, sa ne apere și sa ne fie mereu alături!
Mulțumim mult Părinte, pentru îndrumările ce ne le dați, povestea acestui băiat este o ,are lecție și pentru mine, sper pentru toți ce vă urmăresc. Doamne ajuta! 18:08
Dumnezeu sa sa ne ajute pe toti! Foarte frumoasa relatarea si cu multe de invațat din ea ! Va stimez ,va admir parinte pentru puterea ,nobletea , credinta pe care o aveti si ne o impartasiti!
Mulțumesc părinte pt.toate învățăturile pe care le postați! Sa fiți binecuvântat împreună cu Ecaterina și d-na Catalina și toată familia sfinției d-tra!
Sarut dreapta parinte! sunt foarte tânară ,încă din adolescență ;depresia ma dat peste cap...și ajunsesem ca o legumă . Nu am putut continua tot liceul,nu îmi pot gasii un job ,am foarte multe piedici , fac totul cu greutate Dar nădăjduiesc în Domnul că mă va elibera de aceste neplăceri care persistă . Slavă lui Dumnezeu pentru toate🙏
Eu te înțeleg perfect pentru ca si eu am trecut si trec prin ce treci tu.In prima fază caută un psihiatru bun si iti găsești un tratament potrivit care te va tine in echilibru timp in care îți rezolvi lucrurile din jur,rupi relații nepotrivite,eviți conflicte si stres,începi să faci un sport si sa ai un hobby,o alimentație care va aduce creierul in echilibru,rugăciune si stare de vorba cu Dumnezeu,socializare cu persoane pozitive,plimbări in aer curat si natură,încet încet vei gasi noi scopuri si viata ti se va parea din ce in ce mai frumoasă.Dar cel mai mult sa ai incredere in Dumnezeu si sa te întorci cu fața inspre El,sa te ferești sa faci lucruri rele.O sa te faci bine,crede mă.O sa vina timpul cand vei sări de bucurie,Dumnezeu te ajută,El este cu tine si te susține mereu.❤
@@ioancelnou5397Tratamentul pt depresie ma făcut ca o leguma.Greu de umblat când nici măcar familia nu întelege situația. Dumnezeu să vă binecuvânteze 🙏
@@abcdefff645 pai nu era bun,au apărut tratamente mai bune,intereseaza te de Escitalopram,eu de 3 ani il folosesc si nu am efecte adverse.Eu il iau acum preventiv din nou ca am o situație grea in familia,soția cu cancer de 8 ani de zile,2 recidive,operații,multumesc lui Dumnezeu ca m a adus in Germania ca sa ma descurc mai bine cu situația.Intereseaza te de Escitalopram neapărat.
Da, bună lecție, să nu ne pripim in a evalua situații sau pe cineva fără să cunoastem ceea ce este in spatele aparențelor... Cine știe ce este în adâncul inimii cuiva sau in ce situație se găsește... Să ne coborâm mintea în inimă și să L rugăm pe Domnul să ne dea Înțelepciune pentru a face Binele de care depinde Mântiurea noastră! Pace si Bucurie! Slavă lui Dumnezeu! Amin! 🙏
Totul este creația lui Dumnezeu,și având grijă de acestea( câine, pisică, flori)este o fapta plăcută lui Dumnezeu.Eu,nu pot renunță la acvariu, ( chiar dacă mi-ar fii mai comod),sa rup frunzele uscate, îmi este milă, și cred ca dacă le am , Dumnezeu nu mi le-a dat întâmplător.Si am o datorie sa ingrijesc creația lui Dumnezeu.
Vă mulțumesc cu recunoștință cuvioase părinte ,o Doamne ,ce lecție de viață ne-ați împărtășit ,să ne fie de folos ,să învățăm și noi ceva bun de aici ,o pildă bună ,să-l ajute bunul Dumnezeu pe acest copil ,fiți binecuvântat pentru tit binele pe care îl faceți enoriașilor ,Slavă ție Doamne ,Slavă ție ,Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos ,să fie cu noi cu toți ,Doamne ajută-ne !
Parinte multumesc mult. Aceasta lectie dedespre :a face ordine in viata si in suflet, ar trebui predata in scoli la orele de religie. E ft greu sa schimbam un adult. Uneori reusim pe jumatate sa-i schimbam dar cu un pret prea mare in cazul meu. Am in familie un caz. Un tanar care traieste cu fiica mea in concubinaj si au impreuna o fetita de aproape 4 ani pe care eu am ingrijit-o pana acum. Acest tanar de 33 de ani nu are un loc de munca, e intretinut de ea de 6 ani de zile. El tot invata sa-si termine niste studii. Nu s-a implicat cu nimic in crsterea copilului, nu l-a botezat si nu vrea s-o faca. Era foarte dezordonat in casa cu lucrurile lui:chiloti, ciorapi, tricouri, carti isirate in toata casa avea. I-am zis ca are un copil si ca trebuie fie un exemplu bun pt acesta. Sa-si faca ordine in casa si sa-si i-a si responsabilitatea de tata. Adica sa boteze copilul, sa petreaca timp cu acesta, sa caute un de munca pt nu se stie niciodata daca ea va putea sa - l intretina la nesfarsit. Si pt tot ce i-am zis am fost luata pe sus si aruncata in papuci in fata usii lui. A trebuit sa bat in usa ca sa-mi dea geanta cu hanele de strada, incaltamintea, telefonul. De la bataile mele in usa a venit politia. Care m-a acuzat de incalcarea proprietatii private si deranjarea linistii publice. Eu cea care timp de 5 ani i - am facut servicii in casa de curatenie, spalat vase ingrijit copil eram rupta brusc de acel copil desore care el spune ca al lui si ca nu am voie sa-l mai vad. De a-ti ajutat? M-a intrebat politistul. Am ajutat de mila fiicei mele care are o boala incurabila :poliartrita reumatoida si ma ruga sa o ajut ca altfel ea trebuie sa - si dea demisia si nu vor avea toti din ce trai.
Mulțumim părinte 🙏 Este minunată această formă de misiune pe care o faceți, care ne luminează cu învățăturile credinței noastre strămoșești. Este o mare bucurie când vă urmăresc expunerile pedagogice și foarte clare. Doamne ajută!
Sărutmâna părinte... Doamne, viața mea este un șir lung de sesiuni. Cred că nici nu ne dăm seama în viață cât de mult contează o frază dintr-o predică... Pentru noi, pentru noi care hălăduim pe drumurile acestei lumi... fără nici măcar un câine ❤
Mulțumim, Doamne, că ai venit să ne salvezi. Să ne aduci la credință. Să ne dai o conștiință curată. Să ne dai viață veșnică. Să nu mai trăim pentru noi înșine. Să ne oferi exemplu de smerenie și de iubire. Să ne descoperi puterea lui Dumnezeu.
Uimitor ,tot ce ați expus în videoclipul aceasta ! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să continuați această activitate virtuală pentru că vă urmărim și ne bucurăm de toate temele abordate, pentru că ne sunt de mare ajutor! Doamne ajută!
Mulțumesc lui Dumnezeu părinte! Chiar sunteți un preot adevărat a lui Dumnezeu!❤ Am întâlnit în Italia la Foggia un preot ortodox care nu are în inimă salvarea și mântuirea credincioșilor ortodocși și are în inimă banii, câștigul material!Îmi pare rău că spun asta, dar asta am constata! Ar trebui verificat preot fals și adusi preoți ca sfinția voastră ❤!🙏🌹🌹🌹
Mulțumesc, Părinte! Dumnezeu este în tot și în toate! Atâta înțelepciune exprimați,"e imposibil sa nu-ți atingă sufletul "! Dumnezeu să fie cu noi toți!🙏🙏🙏
Doamne ajuta, parinte este un subiect sensibil. Dezordinea noastra cea de zi cu zi. Cu cat se face mai mare dezordinea e mai greu s-o restabilesti si cu cat amani sa faci ordine cu atat te trage mai in jos ca intr-o mocirla, te scufunzi din ce in ce si chiar daca mai vrei sa iesi n-o mai poti face singur. Nu e cazul meu.Asa se intampla cu multi se complac intr-o stare in dezordine, ajung niste paraziti se complac in starea asta, au o viata jalnica dar pt ei este ok, traiesc fiecare zi din mila celorlalti. Au o falsa libertate. E trist ca sunt destui tineri care ajung asa E nevoie de o motivatie puternica ca sa vrei sa-ti faci ordine in viata. Dar cati reusesc sa o gaseasca si sa ramana constant ancorati in ea? Dumnezeu sa-i binecuvanteze sa le dea putere si gandul cel bun sa reuseasca sa iasa din dezordinea lor sa gaseasesv motivatia buna si sa-si gaseasca locul si rostul in viata pe cei asemeni baiatului din poveste ce tocmai ne-ati spus-o! E trist si e greu sa vezi ca sunt oameni care traiesc de pe urma unui catel, 😢 apeland la mila semenilor lor.
Hmmm ! . . . . Dumneata ai ținut în mod special să spui OSTENTATIV : " Nu este cazul meu " . Indiferent ce fel de argumente ai aduce pentru asta NU TE CRED !
Cainele are suflet ,totii câinii au suflet dar sunt vctimele nevinovate a cruzimii umane.Bravo acelui baiat orfan care nu si-a parasit singurul prieten la necaz.Doamne ajută!
Domnul Dumnezeu să mă ajute să implinesc ceea ce stă scris in Biblie ➡️ in Romani 12:21= Nu te lăsa biruit de rău,ci biruiește râul prin bine . Povestea băiatului este dea dreptul emoționantă ,daaa pentru el cainele-i fusese devotat. Iar baiatul ,i se simtea recunoscător,si cu adevarat isi iubea câinele. Si asa cum ați spus , băiatul NU ar fi renunțat cu nici un chip la câine , tovarășul lui de suferință. Domnul Dumnezeu este Tatăl orfanului si al văduvei ,EL sa ii poarte de grija . Să il cerceteze si fie ca băiatul să isi incredinteze sufletul si viața in Bratul Sau,mantuindu-l 🙏 Va mulțumesc ❤. Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze impreuna cu soția si cu Ecaterina🙏‼️
PRECUM ESTE CASA MATERIALĂ AȘA ESTE ȘI CASA SUFLETULUI MEU ADICĂ ESTE VRAIȘTE ȘI ÎN DEZORDINE DECI BUN SUBIECT ATI ALES PĂRINTE, DOAMNE AJUTA ȘI DUMNEZEU SĂ NE AJUTE SĂ PUNEM ORDINE ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCA AMIN. 😢😢😢😮😮❤❤
MARE PĂCAT CĂ ACEȘTI TINERI CARE TRĂIESC PE STRĂZI NU ȘI-L IAU MAI ÎNTÂI PE DUMNEZEU DE ÎNSOȚITOR ȘI PRIETEN DE SUFLET CARE SĂ-I AJUTE ÎN PRIMUL RAND PE EI ȘI APOI ȘI ANIMALUTELE LOR ȘI EU AM 5 PISICI DAR DUMNEZEU VA RĂMÂNE PE PRIMUL LOC PT MINE ȘI APOI PT PISOIAȘI MEI DRĂGĂLAȘI AMIN.
Doamne ajută.Dacă am o prietenă . Care eu consider că este.Sa supărat cînd a auzit adevărul din gura mea.Și vecinul a crezut căi adevărat ce spun eu.Eu am vorbit așa sunt ei de felul lor vorbesc mult .Dar nu ști tu cum sunt.Eu nu m-am referit căs cuva anume.Eu m-am referit că poartă vorbele de la unul la altul să-mi arate mie adevărul.☦️🛐🙏❤️🤗❤️.Ca vecina mea prietenă și vecinul să nu-și strice relația amicală.Am cerut iertare de la amîndoi și m-am închis în mine și mi-am rănit inima am suferit eu mai bine ocara lu amîndoi numa ca lor să le fie bine să nu fie certați. Mie îmi place să mi se spună adevărul și săii cred decît să mă bîrfească .Acum eu am picat de mincinoasă și de proastă că am permis eu și nu m-am certat cu ei să scot adevărul la suprafață.Am ținut la vecinul și la vecina mea prietenă că la mine însumi.Experiența asta de viață ma făcut să nu mai stau de vorbă cu oamenii așa mult.Eu numi aleg prienii nici oamenii.De obicei Dumnezeu mi trimite.Eu sunt retrasă și închisă.
Cel mai important subiect , dupa parerea mea este viata de dupa moarte, mai precis iadul.Pt cine ajunge in rai , problema este rezolvata.Numai ca , acestia sunt foarte putini, dupa cum ne spune biblia , Isus ( poarta ingusta si calea anevoioasa...).In zilele noastre multi nu accepta ideea ca exista iad, ceea ce este bineinteles o absurditate si arata cat de putin au trecut si au inteles oamenii din viata.Chiar daca nu ascultau ce spune biserica , ar trebui sa isi asculte instinctul si experientele personale .In fine , nu asta am vrut sa evidentiez.Oricum majoritatea preotilor(si multi dintre oamenii simpli carora Dumnezeu le arata prin vise si viziuni) nu se feresc sa spuna adevarul , cum ca iadul este o realitate infioratoare si este etern , iar odata ce ai intrat acolo nu mai e scapare.As vrea sa inteleg : pentru o viata in pacate(nespovedite) trebuie sa platim o eternitate in iad ?Pilda bogatului si a lui Lazar ne spune ca este un chin vesnic, intr-o caldura de foc , fara apa, si nu se poate trece dintr-o parte in cealalta.Biblia nu ne spune daca se mai poate iesi de acolo , din contra. In conditiile astea ,ceea ce vreau sa spun , este ca poate ????Dumnezeu era mai bine daca nu ne facea????
Nu am încredere în spovedania în fata preotului, ori spune mai departe, ori este prea sever, ori judeca. Mărturisesc Lui Dumnezeu cu o rugăciune citita, sau cu ale mele cuvinte, când îmi fac rugăciunile fiindcă păcate fac la tot pasul. Îl rog sa îmi ajute ca ma simt neputincios(a).
Asa este ,Parinte ! daca nu ne punem viata in ordine din timp, se-alege praful ! iar animalele e bine sa le iubim, dar nu sa profitam de aproapele nostru, in favoarea lor, si mai ales de preot ! Multumim pt. postare si Doamne ajuta-ne pe toti, AMIN !!!
Parinte, să vă ajute Dumnezeu să ajutați toți oamenii care au nevoie!Doamne ajută tuturor!
Trec prin mari încercări și vocea dumneavoastră e un liman de pace.
Am fost, din cauze independente de mine, în situația de a cere, cu împrumut, e drept. Slăbisem 10 kg și foamea era o constanta în viața mea. Atunci cei de aproape ai mei departe au stat. M-au împrumutat alții, unul cu 500, altul cu 1000, alți doi cu cate 2000. După 7 luni am reușit să le returneze datoria. Ii pomenesc zilnic, că au avut milă de mine când am fost pe fundul prăpastiei. Nu știm cu exactitate ce se afla in spatele unor situații. Precum sunt mâinile săracilor întinse spre noi așa sunt și ale noastre către Dumnezeu, în rugăciune.
Câinele i-a oferit dragostea și căldura care i-au lipsit de la oameni...până la urmă Dumnezeu ne-a lăsat animalele și pentru mângâiere...Om bun, să-l ajute Dumnezeu să se pună pe picioare și își păstreze sufletul fraged mereu!
Viata e rigidă, trebuie să fii curajos, foarte bine organizat, sa ai credinta sa poti sa o gestionezi cum trebuie. Alteori , un animalut e mai credincios omului decît cel de lîngă el, aproapele lui. Sa ne rugăm lui Dumnezeu sa ne arate și să ne călăuzească pe calea cea dreapta și buna. Sa fie și acest copil de care vorbește părintele, ocrotit de Măicuță Domnului.
Sărut mâna Părinte! Am ascultat cu mare atenție aceaste cuvinte duhovnicești și povestea acestui băiat de luat aminte.....m-a copleșit !!Dumnezeu să vă binecuvinteze pt tot ceea ce faceți!🀄🀄🀄
Nu degeaba câinele este cel mai bun prieten al Omului, în afară de Dumnezeu, că nu îl lasă niciodată, dar omul este în stare să lase orice pentru a-i fi bine... Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și Înțelepciune !
Doamne ajuta tuturor!
Amin!
Sarut mana Parinte pentru sfaturi ! Amin!🙏
Multe felicitări pentru curajul de a recunoaște atunci când,fără intenție,greșiți cu vorba( ma refer la afirmația sa lase câinele undeva,și nu specific -la o asociatie). Sunteti primul preot pe care îl vad ca îndeamnă (public)și exemplifica exact ce înseamnă,,APROAPELE TAU". Consider ca aceasta este direcția bună pentru Biserica. Multe felicitări și pentru munca depusa. Imi pot doar imagina cât este de greu sa gestionezi astfel de cazuri...
Totoadata,mi-as dori ca acest băiat sa vadă aceste comentarii și toate gândurile bune îndreptate către el,către sufletului lui bun.
Dumnezeu sa-i lumineze mintea baiatului sa isi gaseasca un loc de munca si sa revina la o viata normala!
Doamne Iisuse Hristoase, luminează intunericul mintii și inimi mele,nu ne lasa ,Amin..binecuvinteaza aceasta noapte...
Domnul sa te bucure!
Ce trist, ce dureros....! Cât adevăr dureros! Doamne ajută - i pe cei care au astfel de nevoi! Sărut mâna Părinte pentru gestul dvs. și pentru sfaturile înțelepte! Amin!
Ce bine ar fi dacă la fiecare pas am găsi oameni ca dv parinte si trebuie sa recunoastem ca ac animale sunt atat de loiale devotate si te iubesc neconditionat asa cum un om nu poate sa o facă niciodată. Abia așteaptă sa scape de tine, îl plictisești, nu te înțelege nu vrea , nu poate , nu se complica , efc . Iubirea , ce este iubirea . ? Mai întâi trebuie găsită soluția de al face pe om sa iubească nu după ce a cunoscut atâta răutate, înșelăciune, trădare, bârfă, bătaie, respingere etc, apoi secătuit de atâta ura sa faci asa, un salt spre iubire, când unii nu au cunoscut-o niciodată. Știți mi-a venit în minte o întâmplare de când eram copil . Tatăl meu avea un var care se născuse cu cocoasa și cam bea . Tata adesea îl certa și el spunea asa : când s-a născut tatăl lui a fost întrebat,, Ei mos Vasile ce ti-a născut soția? Un păcătos" și păcătos am ajuns . Tot la prăvălie pt ca acolo avea loc discuția era și un om cu stare care a fost și el întrebat,, Ei d-le Hliza ce a născut soția,? Un doctor și doctor este " . Ei acum tragem concluzia după părerea mea ca , trebuie sa învățăm sa -i acceptam pe toți asa cum i-a lăsat Bunul Dumnezeu fără ura , fără scârbă, fără resentimente și sa-i înțelegem.
🥹🥹🥹🥹Cuvinte de prisos! Doamne ajuta!🙏🙏🙏
Pentru ca oamenii ne ranesc din toate partile si ne este frica sa ne mai apropiem de ei,cand găsim un animalut ne descarcam toata Iubirea pe care am tinut-o in inimă încuiată cu lacate de siguranța 😢😢😢😢😢😢
Drept graiesti!
Profund cazul copilului : la câte a indurat de la societate el încă are sufletul neintinat, și a răsplătit loialitatea câinelui cu loialitatea lui. Salvează Doamne copilul acesta și pe tovarășul lui cățelul !
Părinte, va mulțumesc!
Dumnezeu sa va ocrotească, pe dvs. și familia dvs. ! Doamne ajuta !
Mi-a adus aminte de Tobie🙂
@@fcrbcip1726 Exact ca acolo : omul Tobie, ingerul Rafael si animalul, respectiv cainele .
Cred ca aici parintele a fost ca un inger pt. copilul cu cainele.
Doamne ajuta.
Amin!
Părinte sunteți cel mai bun îndrumător pe care l am întâlnit
Va mulțumesc ca ne ajutați sa revenim la traseul corect în viata
Dumnezeu sa va ajute
Parinte, va multumesc pt toate invatarurile pe care le oferiti tuturor oamenilor. Baiatul a venit la locul potrivit, sper sa urmeze calea cea buna pt el.
Va multumesc Parinte pentru cuvintele de invatatura foarte folositoare.
Slava lui Dumnezeu pentru toate
😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢😢Of si eu iubesc câinii ❤❤❤
Va mulțumesc din suflet pentru tot ceeace faceti pentru noi prin toate predicile si invataturile dumneavoastra!!!
Aveti foarte mare dreptate, sa ne facem ordine in viata...
Cu riscul de a ma repeta,subliniez faptul ca sinteti un orator, si predicator de mare valoare!!❤❤
Dumnezeu sa va dea sănătate,dumneavoastra si familiei dumneavoastra....
Va ascult cu mare drag,si cu mare placere, sinteti o comoară,pentru cei ce au nevoie de invataturile dumneavoastra!!
Doamne ajută, părinte! Vă admir catehezele extrem de practice.
Dumnezeu să ne dea tuturor capacitatea de a-I imita iubirea!
Dumnezeu să vă binecuvânteze părinte împreună cu toată familia
Sarut mana sf părinte Nicolae,
De câte ori am zăcut de vreo boala ,catelusa mea ,m-a "vegheat "...lângă patul suferinței.
Sănătate tuturor oamenilor și Mântuire !!!
Părinte am rămas extrem de impresionată de povestea cu câinele.....
Si noi (eu și bunicul meu în special) iubim mult animalele. Și nu este un fel obișnuit de a spune, sa știți! Le simțim efectiv...nu stiu cum as putea sa va explic mai bine...
Si parca și ele ne simt și planează în jurul nostru bucurie când vorbim cu sau despre ele!
E drept, m am și speriat puțin când v am auzit povestind despre cum se poate pierde un tânăr în București....pt ca realizez ca aveți mare dreptate!
Domnul sa ne lumineze, sa ne apere și sa ne fie mereu alături!
Mulțumim mult Părinte, pentru îndrumările ce ne le dați, povestea acestui băiat este o ,are lecție și pentru mine, sper pentru toți ce vă urmăresc. Doamne ajuta! 18:08
Dumnezeu sa sa ne ajute pe toti! Foarte frumoasa relatarea si cu multe de invațat din ea !
Va stimez ,va admir parinte pentru puterea ,nobletea , credinta pe care o aveti si ne o impartasiti!
Mulțumesc părinte pt.toate învățăturile pe care le postați!
Sa fiți binecuvântat împreună cu Ecaterina și d-na Catalina și toată familia sfinției d-tra!
Dumnezeu sa ne ajute pe toti in credinta si bunavoire! DOAMNE AJUTA 🙏 AMIN 🙏
Dumnezeu sa il lumineze pe băieți mei să meargă pe calea credinței și să se căsătorească ❤
Sarut dreapta parinte!
sunt foarte tânară ,încă din adolescență ;depresia ma dat peste cap...și ajunsesem ca o legumă .
Nu am putut continua tot liceul,nu îmi pot gasii un job ,am foarte multe piedici , fac totul cu greutate
Dar nădăjduiesc în Domnul că mă va elibera de aceste neplăceri care persistă .
Slavă lui Dumnezeu pentru toate🙏
Ai nădejde orice ți se întâmplă.Domnul Iisus Hristos a înviat.Orice altceva e de umplutura.
Eu te înțeleg perfect pentru ca si eu am trecut si trec prin ce treci tu.In prima fază caută un psihiatru bun si iti găsești un tratament potrivit care te va tine in echilibru timp in care îți rezolvi lucrurile din jur,rupi relații nepotrivite,eviți conflicte si stres,începi să faci un sport si sa ai un hobby,o alimentație care va aduce creierul in echilibru,rugăciune si stare de vorba cu Dumnezeu,socializare cu persoane pozitive,plimbări in aer curat si natură,încet încet vei gasi noi scopuri si viata ti se va parea din ce in ce mai frumoasă.Dar cel mai mult sa ai incredere in Dumnezeu si sa te întorci cu fața inspre El,sa te ferești sa faci lucruri rele.O sa te faci bine,crede mă.O sa vina timpul cand vei sări de bucurie,Dumnezeu te ajută,El este cu tine si te susține mereu.❤
@@ioancelnou5397Tratamentul pt depresie ma făcut ca o leguma.Greu de umblat când nici măcar familia nu întelege situația.
Dumnezeu să vă binecuvânteze 🙏
@@mariusmardare3448 Dumnezeu să vă binecuvânteze 🙏
@@abcdefff645 pai nu era bun,au apărut tratamente mai bune,intereseaza te de Escitalopram,eu de 3 ani il folosesc si nu am efecte adverse.Eu il iau acum preventiv din nou ca am o situație grea in familia,soția cu cancer de 8 ani de zile,2 recidive,operații,multumesc lui Dumnezeu ca m a adus in Germania ca sa ma descurc mai bine cu situația.Intereseaza te de Escitalopram neapărat.
Da, bună lecție, să nu ne pripim in a evalua situații sau pe cineva fără să cunoastem ceea ce este in spatele aparențelor...
Cine știe ce este în adâncul inimii cuiva sau in ce situație se găsește...
Să ne coborâm mintea în inimă și să L rugăm pe Domnul să ne dea Înțelepciune pentru a face Binele de care depinde Mântiurea noastră!
Pace si Bucurie!
Slavă lui Dumnezeu!
Amin! 🙏
Totul este creația lui Dumnezeu,și având grijă de acestea( câine, pisică, flori)este o fapta plăcută lui Dumnezeu.Eu,nu pot renunță la acvariu, ( chiar dacă mi-ar fii mai comod),sa rup frunzele uscate, îmi este milă, și cred ca dacă le am , Dumnezeu nu mi le-a dat întâmplător.Si am o datorie sa ingrijesc creația lui Dumnezeu.
frumoasa atitudine si sanatoasa
Amin!
Doamne ajuta tuturor oamenilor și animalelor foarte trist 😥 ‼️ Amin ‼️
Sărut mâna părinte! Va mulțumim pentru aceasta întâmplare adevărată,pe care ne-ați împărtășit -o și nouă și din care am avut ce învăța! Doamne ajuta!
Sa ne traiti parinte ❤️ doamne ajuta !
Vă mulțumesc cu recunoștință cuvioase părinte ,o Doamne ,ce lecție de viață ne-ați împărtășit ,să ne fie de folos ,să învățăm și noi ceva bun de aici ,o pildă bună ,să-l ajute bunul Dumnezeu pe acest copil ,fiți binecuvântat pentru tit binele pe care îl faceți enoriașilor ,Slavă ție Doamne ,Slavă ție ,Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos ,să fie cu noi cu toți ,Doamne ajută-ne !
Mulțumesc părinte. Fff frumos ai vorbit. ❤
Parinte multumesc mult. Aceasta lectie dedespre :a face ordine in viata si in suflet, ar trebui predata in scoli la orele de religie. E ft greu sa schimbam un adult. Uneori reusim pe jumatate sa-i schimbam dar cu un pret prea mare in cazul meu. Am in familie un caz. Un tanar care traieste cu fiica mea in concubinaj si au impreuna o fetita de aproape 4 ani pe care eu am ingrijit-o pana acum. Acest tanar de 33 de ani nu are un loc de munca, e intretinut de ea de 6 ani de zile. El tot invata sa-si termine niste studii. Nu s-a implicat cu nimic in crsterea copilului, nu l-a botezat si nu vrea s-o faca. Era foarte dezordonat in casa cu lucrurile lui:chiloti, ciorapi, tricouri, carti isirate in toata casa avea. I-am zis ca are un copil si ca trebuie fie un exemplu bun pt acesta. Sa-si faca ordine in casa si sa-si i-a si responsabilitatea de tata. Adica sa boteze copilul, sa petreaca timp cu acesta, sa caute un de munca pt nu se stie niciodata daca ea va putea sa - l intretina la nesfarsit. Si pt tot ce i-am zis am fost luata pe sus si aruncata in papuci in fata usii lui. A trebuit sa bat in usa ca sa-mi dea geanta cu hanele de strada, incaltamintea, telefonul. De la bataile mele in usa a venit politia. Care m-a acuzat de incalcarea proprietatii private si deranjarea linistii publice. Eu cea care timp de 5 ani i - am facut servicii in casa de curatenie, spalat vase ingrijit copil eram rupta brusc de acel copil desore care el spune ca al lui si ca nu am voie sa-l mai vad. De a-ti ajutat? M-a intrebat politistul. Am ajutat de mila fiicei mele care are o boala incurabila :poliartrita reumatoida si ma ruga sa o ajut ca altfel ea trebuie sa - si dea demisia si nu vor avea toti din ce trai.
Doamne ajută! Multă sănătate și pace n suflet tuturor!
Părinte, vă rog mult să pomeniți pe fratele meu Adrian cu familia lui. Se surpă totul... Bodaproste!
Mulțumim Părinte pentru aceste mesaje pline de înțelepciune și dreaptă judecată ! Dumnezeu să-i ajute pe toți ce se află în nevoi!
Doamne Iisuse Hristoase,dă-ne înțelepciunea de care avem nevoie!Amin!
Mulțumim părinte 🙏
Este minunată această formă de misiune pe care o faceți, care ne luminează cu învățăturile credinței noastre strămoșești. Este o mare bucurie când vă urmăresc expunerile pedagogice și foarte clare.
Doamne ajută!
Mulțumesc, părinte! Să mă ajute Dumnezeu să fac ordine în viața mea!
Doamne ajută! Mulțumim din suflet pentru sfaturile duhovnicești și învățăturile frumoase! 🙏☺️❤️
Sărutmâna părinte... Doamne, viața mea este un șir lung de sesiuni.
Cred că nici nu ne dăm seama în viață cât de mult contează o frază dintr-o predică... Pentru noi, pentru noi care hălăduim pe drumurile acestei lumi... fără nici măcar un câine ❤
Mulțumim, Doamne, că ai venit să ne salvezi. Să ne aduci la credință. Să ne dai o conștiință curată. Să ne dai viață veșnică. Să nu mai trăim pentru noi înșine. Să ne oferi exemplu de smerenie și de iubire. Să ne descoperi puterea lui Dumnezeu.
Uimitor ,tot ce ați expus în videoclipul aceasta ! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să continuați această activitate virtuală pentru că vă urmărim și ne bucurăm de toate temele abordate, pentru că ne sunt de mare ajutor! Doamne ajută!
Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!Mântuire!Amin!🙏
Mulțumesc lui Dumnezeu părinte!
Chiar sunteți un preot adevărat a lui Dumnezeu!❤
Am întâlnit în Italia la Foggia un preot ortodox care nu are în inimă salvarea și mântuirea credincioșilor ortodocși și are în inimă banii, câștigul material!Îmi pare rău că spun asta, dar asta am constata!
Ar trebui verificat preot fals și adusi preoți ca sfinția voastră ❤!🙏🌹🌹🌹
Mulțumesc, Părinte!
Dumnezeu este în tot și în toate!
Atâta înțelepciune exprimați,"e imposibil sa nu-ți atingă sufletul "!
Dumnezeu să fie cu noi toți!🙏🙏🙏
Dumnezeu să vă dăruiască sănătate și mântuire!!!
Multumim parinte ! Doamne ajută la toată lumea! 🙏 Amin ! 🙏 🙏
Doamne, ajuta - ne sa ne punem ordine în viață! 🙏🙏🙏
Bunul Dumnezeu sa fie cu noi toti !Amin !
Doamne ajuta, parinte este un subiect sensibil. Dezordinea noastra cea de zi cu zi. Cu cat se face mai mare dezordinea e mai greu s-o restabilesti si cu cat amani sa faci ordine cu atat te trage mai in jos ca intr-o mocirla, te scufunzi din ce in ce si chiar daca mai vrei sa iesi n-o mai poti face singur. Nu e cazul meu.Asa se intampla cu multi se complac intr-o stare in dezordine, ajung niste paraziti se complac in starea asta, au o viata jalnica dar pt ei este ok, traiesc fiecare zi din mila celorlalti. Au o falsa libertate. E trist ca sunt destui tineri care ajung asa E nevoie de o motivatie puternica ca sa vrei sa-ti faci ordine in viata. Dar cati reusesc sa o gaseasca si sa ramana constant ancorati in ea? Dumnezeu sa-i binecuvanteze sa le dea putere si gandul cel bun sa reuseasca sa iasa din dezordinea lor sa gaseasesv motivatia buna si sa-si gaseasca locul si rostul in viata pe cei asemeni baiatului din poveste ce tocmai ne-ati spus-o! E trist si e greu sa vezi ca sunt oameni care traiesc de pe urma unui catel, 😢 apeland la mila semenilor lor.
Hmmm ! . . . . Dumneata ai ținut în mod special să spui OSTENTATIV : " Nu este cazul meu " .
Indiferent ce fel de argumente ai aduce pentru asta NU TE CRED !
Salut, a fost daoar o reactie la cele spuse, nu a fost ceva ostentativ. Dar fiecare este liber sa inteleaga ce doreste si sa creada sau nu.
@@claudiafilip4802 Salut , OK , poate așa mi s - a părut mie .
Toate cele bune !
Mulțumim, Dumnezeu sa ne lumineze pe toți.
Doamne ajută ne și ne miluiește. Vă mulțumim și vă dorim multă sănătate, binecuvântări și pace sufletească. Amin 🙏
Foarte buna filmarea. Dumnezeu sa va ocroteasca familia !
Săru-mâna părinte!
Mulțumim pentru învățături! Dumneavoastră si băiatului ❤
Cainele are suflet ,totii câinii au suflet dar sunt vctimele nevinovate a cruzimii umane.Bravo acelui baiat orfan care nu si-a parasit singurul prieten la necaz.Doamne ajută!
Ha ! Ha ! Ha ! 😂😂😂😂😂
Slavă lui Dumnezeu!
Dumnezeu cu noi toți.Amin!
🙏🙏🙏
Domnul Dumnezeu să mă ajute să implinesc ceea ce stă scris in Biblie ➡️ in Romani 12:21= Nu te lăsa biruit de rău,ci biruiește râul prin bine .
Povestea băiatului este dea dreptul emoționantă ,daaa pentru el cainele-i fusese devotat.
Iar baiatul ,i se simtea recunoscător,si cu adevarat isi iubea câinele.
Si asa cum ați spus , băiatul NU ar fi renunțat cu nici un chip la câine , tovarășul lui de suferință.
Domnul Dumnezeu este Tatăl orfanului si al văduvei ,EL sa ii poarte de grija .
Să il cerceteze si fie ca băiatul să isi incredinteze sufletul si viața in Bratul Sau,mantuindu-l 🙏
Va mulțumesc ❤.
Domnul Dumnezeu să vă binecuvânteze impreuna cu soția si cu Ecaterina🙏‼️
Amin!!!!!. 😌🤌💕.
❤ Dumnezeu să fie cu noi cu toți!
PRECUM ESTE CASA MATERIALĂ AȘA ESTE ȘI CASA SUFLETULUI MEU ADICĂ ESTE VRAIȘTE ȘI ÎN DEZORDINE DECI BUN SUBIECT ATI ALES PĂRINTE, DOAMNE AJUTA ȘI DUMNEZEU SĂ NE AJUTE SĂ PUNEM ORDINE ÎN VIAȚA DUHOVNICEASCA AMIN. 😢😢😢😮😮❤❤
MARE PĂCAT CĂ ACEȘTI TINERI CARE TRĂIESC PE STRĂZI NU ȘI-L IAU MAI ÎNTÂI PE DUMNEZEU DE ÎNSOȚITOR ȘI PRIETEN DE SUFLET CARE SĂ-I AJUTE ÎN PRIMUL RAND PE EI ȘI APOI ȘI ANIMALUTELE LOR ȘI EU AM 5 PISICI DAR DUMNEZEU VA RĂMÂNE PE PRIMUL LOC PT MINE ȘI APOI PT PISOIAȘI MEI DRĂGĂLAȘI AMIN.
Domne ajută tuturor și familiei mele!Să trăiți parinte pentru sfaturile pe care ni le dați. AMIN
Va multumesc parinte pentru tot timpul care nil offerti cu invataturile sfintiei voastre .
Multumesc ♥️ Sarut mana Parinte! Doamne ajuta _ne tuturor 🙏❤️ sa ne facem ordine in viata 🙏🙏🙏
Frumos! Multumesc🙏🏻
Dumnezeu să vă binecuvânteze cu toate cele bune!
Mii de binecuvîntari sărut mîna
Mulțumim părinte pentru sfaturile duhovnicești!
Foarte bune aceste explicații. Mulțumesc!
Multumesc Părinte pentru sfaturile pe care le spuneți. Dumnezeu să vă Binecuvanteze cu HARURILE SALE 🙏
Doamne Ajuta, Amin !!!
Foarte frumos spus mi.a dat lacrimile ❤
BINECUVANTEZAMA PARINTE MA CHIAMA VASILEA.
Părinte, vă urmăresc cu mare drag!
Doamne ajută.Dacă am o prietenă . Care eu consider că este.Sa supărat cînd a auzit adevărul din gura mea.Și vecinul a crezut căi adevărat ce spun eu.Eu am vorbit așa sunt ei de felul lor vorbesc mult .Dar nu ști tu cum sunt.Eu nu m-am referit căs cuva anume.Eu m-am referit că poartă vorbele de la unul la altul să-mi arate mie adevărul.☦️🛐🙏❤️🤗❤️.Ca vecina mea prietenă și vecinul să nu-și strice relația amicală.Am cerut iertare de la amîndoi și m-am închis în mine și mi-am rănit inima am suferit eu mai bine ocara lu amîndoi numa ca lor să le fie bine să nu fie certați. Mie îmi place să mi se spună adevărul și săii cred decît să mă bîrfească .Acum eu am picat de mincinoasă și de proastă că am permis eu și nu m-am certat cu ei să scot adevărul la suprafață.Am ținut la vecinul și la vecina mea prietenă că la mine însumi.Experiența asta de viață ma făcut să nu mai stau de vorbă cu oamenii așa mult.Eu numi aleg prienii nici oamenii.De obicei Dumnezeu mi trimite.Eu sunt retrasă și închisă.
Cel mai important subiect , dupa parerea mea este viata de dupa moarte, mai precis iadul.Pt cine ajunge in rai , problema este rezolvata.Numai ca , acestia sunt foarte putini, dupa cum ne spune biblia , Isus ( poarta ingusta si calea anevoioasa...).In zilele noastre multi nu accepta ideea ca exista iad, ceea ce este bineinteles o absurditate si arata cat de putin au trecut si au inteles oamenii din viata.Chiar daca nu ascultau ce spune biserica , ar trebui sa isi asculte instinctul si experientele personale .In fine , nu asta am vrut sa evidentiez.Oricum majoritatea preotilor(si multi dintre oamenii simpli carora Dumnezeu le arata prin vise si viziuni) nu se feresc sa spuna adevarul , cum ca iadul este o realitate infioratoare si este etern , iar odata ce ai intrat acolo nu mai e scapare.As vrea sa inteleg : pentru o viata in pacate(nespovedite) trebuie sa platim o eternitate in iad ?Pilda bogatului si a lui Lazar ne spune ca este un chin vesnic, intr-o caldura de foc , fara apa, si nu se poate trece dintr-o parte in cealalta.Biblia nu ne spune daca se mai poate iesi de acolo , din contra. In conditiile astea ,ceea ce vreau sa spun , este ca poate ????Dumnezeu era mai bine daca nu ne facea????
Doamne iartane și ne mântuiește sufletele noastre 🙏❤ Amin
Câte pilde și înțelepciune în explicațiile dăruite, cata ordine în Cuvant! Mulțumesc!
❤❤❤ Doamne miluiestene aduți aminte De ceice conduc Țara si le lumineaza mintea ca tare mai sunt ordonați .
Asa este parinte,Dumnezeu este în toate și în toți iertați ma!
Doamne Iisuse Hristoase miluiește-mă!🙏
Sărut mâna Parinte, mulțumim frumos pentru toate sfaturile. Doamne-ajută, multă sănătate și binecuvântări!✝️🙏
vă mulțumim sfinte părinte doamne ajuta sănătate multă tuturor
Doamne, te rog să îmi ajuți copiii! Mulțumesc! 🙏🙏🙏🥰🥰🥰🤗🤗🤗❤️
Ce frumos spuneti despre Bunătate si opusul ei !!!! Va Multzumesc! 💖Ma abonez , cu toate ca eu am iesit din randurile enoriaşilor.💖
Si pe mine ma ajutat foarte mult catelul meu cand am fost in depresie.❤
Dumnezeu să ii ajute băiatului.
❤❤❤ vă iubim
Nu am încredere în spovedania în fata preotului, ori spune mai departe, ori este prea sever, ori judeca.
Mărturisesc Lui Dumnezeu cu o rugăciune citita, sau cu ale mele cuvinte, când îmi fac rugăciunile fiindcă păcate fac la tot pasul. Îl rog sa îmi ajute ca ma simt neputincios(a).
Mântuitorul Însuși a instituit această taină. Cum o vom ignora?
Mulțumesc mult ! Va doresc Parinte toate cele bune !!! 🙏
Asa este ,Parinte ! daca nu ne punem viata in ordine din timp, se-alege praful ! iar animalele e bine sa le iubim, dar nu sa profitam de aproapele nostru, in favoarea lor, si mai ales de preot ! Multumim pt. postare si Doamne ajuta-ne pe toti, AMIN !!!
😇⚘🙏 Sărut mâna dreaptă, Părinte Nicolae.
🙂Binevenit filmulețul, gând la gând. 🙏
Mulțumesc, Părinte!