carlas dream e unica persoana care face rap moldovenes cu adevarat (nici roman nici rus) pina acum nimeni nu a fost in stare de asa ceva, el zice direct din inima Moldovei, RESPECT
Alio, malio, bratunea, undi ni-ntâlnim? Undi, undi? A, bun, noi ne pornim. Să luăm şeva cu noi? A, nu s-poate, şi la smenă-i Sveta? Eu credeam că-i Nadea. Nu pohui, ni vedem acolo dară, Vseo davai bratunea, pân disară. Îmbrăcaţi cu Vanea ca pentru sărbătoare, tuflele curate, rublele-n-buznare, Gata de luptâ cu duşmanu şel iubit, Tăt şi are spirt şâ arde a sî şie nişitojât Cu nastroi, ulitra boevoi, i-am zaţâpit pi drum pe Kaban şi pe Kasoi. Şâ în patru, ca D'Artagnan şâ muşcheteorii, simt că iar a să-ntâlnim afară zorii. Vedi mâine-I sâmbătă, aşa că pohui, dormim, dar vineri seara noi ne raslaghim. Raslabon, raslabon, raslabon Vineri sara-şi odihneşte osu orişe om, Raslabon, raslabon, De la ora doişprzăşi tăt ce-i drept şi tare se numeşte băţ dar nu baston, X2 Primul şinşizăşi za vstreciu, al doilea za druzei, al treilea za udaciu ş-apu prosto dăi Dăi dăi dărăi dădăi dăi dârdădădădăi tu şi nu bei ăi? Kasoi s-o îndoiet primul, ca de obicei, Kaban şi eu pe locul doi, frumuşei, albăstrei, Vanea pastaiana câştigă concursu ista, Terminator huiev, astalavista. Vdrug lui Kaban i-o sunat un drugan, Şâ i-o zis că are pa dişovke pitardi aproape-un cimodan, Belka desantnik în Afghanistan s-o trezât la tăţ odată ş-am făcut un plan. Am oprit un taxi, ne-am aşăzat, şî i-am lămurit unde ne trebuie pe dejte, prin sămni, El kak ne strana o-nţeles fără cuvinte, sâ vede că des ia zakazuri di la lemne. În taxi pleonka s-o rupt, cum am luat petardele de la druganu lui Kaban nu ţâni minte nimeni Pleonka se porneşte iarâ, primerna, când am ajiuns undeva prin dvor la mini, Eu ca şi orişe gospodar, am scos ghitara, iaşişelu' plin cu butîlcuţ şî un pahar, Şâ pisti patruzăşi di minute, sădem în krug, noi patru şâ încă vreo şăisprăzăşi râli mute. Dintre care şăpte fete, cochete, patru blonde trei brunete, Kasoi şi-o amintit de rachete. Un târnik, doi cochileţi dintr-un perete, şi urletu lui Vanea "Dăăăăă-tiiii", Mai departe-o fost cum scrie-n carte, parcă s-o înşeput războiu, şinşi ferestre sparte, Eu am văzt pitardi, o văzt tăţi, dar chiar aşă să se zrâveascâ asta e p***ţ. Şineva o strigat dintr-un podiezd o frază lungâ, care se rezumă semantic "Vanea maladeţ", Eu m-am zastupit pintru bratan şi i-am răspuns în locul lui, eu jâ-s isteţ: "Eu dau drumu la rachete mii mi-i pohui de convenţiile OON, Az j-îi vineri, az se poate, az îi raslabon, Sâ dacâ vdrug şeva nu-ţ place fă la vale, să nu mănânşi p***, Eu îs boinâi când îş sinii nu te daibi de mini, şii pe raslabon, şii pe raslabon. " Când tăt s-o terminat, colbu s-o aşezat, menţii o venit o văzt borta în asfalit, ş-o ahuit, Noi le-am zis cinstit că Vanea o găsit acolo un snaread, boevoi cu nadpisi R-60, S-apoi am ciocnit, şâ ne-am apridilit că ne-o mers la tăţ că n-am murit, Noi le-am explicat, că Vanea ne-o scăpat, El ne-o preduprejdit că buhneşte, ş-am fujit, Că tăt sluceaino s-ontâmplat, că Vanea nu-I jinovat, că el vapşe îi lutşâi şâ că treb medali de dat, Şâ-n process s-a consemnat că-i mujâc adevărat, sub aşa cuvinte am semnat. Ş-apu şineva m-ontrebat: "Da di şi, vinerea n-are nişun ghimn. " Eu i-am răspuns: "Grişa, amuş îl sacinim: AAAAAAAZ ÎI VIIINEEEEREEEAAAAA, TíTííí LUMEA-I SIIIINEEEEAAAAAAEA EU-S NU Mí ATLICESC, TOT AZ Sí SINICESC, OPA Ş-ÎMPREUNí AAAAAAAZ ÎI VIIINEEEEREEEAAAAA, TíTííí LUMEA-I SIIIINEEEEAAAAAAEA, EU-S NU Mí ATLICESC, TOT AZ Sí SINICESC AAAAAAAZ ÎI VIIINEEEEREEEAAAAA, TíTííí LUMEA-I SIIIINEEEEAAAAAAEA EU-S NU Mí ATLICESC, TOT AZ Sí SINICESC
Dar daca chesna, astai asa o huinia maldavnestele nostru, arata ca pizdets suntem retardati. Asta e asa de zdarovaia huinya cum negrei vorbesc in america. Prosta dabaioji asa si noi suntem kurshile europi
@@SirMeowingtonOfficial am zîs că e bine să fim uniţi şi puternici împreună! Eu sunt și Moldoveancă și Româncă! E cel mai fain! Love from Moldova de vest, Bacău, România!!! !
pro killero4ik Nesimtitule! Moldova are aceeasi limba ca Romania! (aceleasi reguli ca se tin sau nu e alta treaba) - Asa ca nu jigni si nu confunda regionalismele cu limba oficiala! Lasa isteria asta si rautatea ruseasca ... wake up si pace! ;)
Wai, huila, da pe voi nemtii v-au pocit) Si si diferenta nah? Ia te uite la codasul-expert in kizda masii! Poarta prenumele Rusu si mai pizdeste ceva acolo) Koncita wurst si esti tu) Tre sa inveti istoria ci nu istoriografia) Si trebuie sa vezi diferenta intre facte stabilite si istoria interpretata de vreun megaistoric. Valahii (pentru analfabeti - ambele noastre popoare) au inceput sa scriu pe limba ei (atunci era oleaca diferita) pe grafica chirilica. Asa ca amblele noastre dialecte a fostei limbe comune sint pornite din aflabetul chirilic. N-am avut noi aici nici o pula de gramatica pina n-au venit rusii si ne-au invatat-o)
Nu-ti plac povesti copilule? Iti spun eu una care-ti va place garantat) Cetateanul unei tari independente a spus intr-o buna zi cetateanului altei tari independente ca el nu exista si suverenitatea tarii lui trebuie distrusa dar teritoria capturata de tara lui. FIN. Cum tie? Interesant? Mai am si citeva prequels pentru povestea asta. Cind tara cetateanului #2 a fost capturata si pe 70% distrusa de bombe si artilerie de catre armata unita a tarii #1 cu tara #0. A devenit mai interesant, asa-i, ocupantule? Stai ca am mai multe prequels! Dar daca ai ceva de spus despre povestea originala - ie-ti drumul spre sediul ONU. Incearca sa le spui ca decizia ei de a recunoaste independenta a ambelor noastre state e huinea si ca tu stii mai bine ce trebuie de facut.
Noi moldovenii in cate limbi vorbim deodata. Nici dracu nu ne intelege. Cea mai mica tara din lume. Dar m a mandresc cu dansa. Sanatate tutu r or moldovenilor nostri. Numai noi stim cum muncim, si rabdam. Fiti puternici. CURAJ. ..
In sfârșit am reușit sa ascult toată piesa, că mie soțu' imi cînta numa' "Az îi vinereaaaaaaa toatî lumea-i sineeaaaiiiaaaa"... 🙈😂 Piesa e BETON!!! 🔥🔥🔥 Am râs cu lacrimi cât am ascultat-o... 🤣🤣🤣🤣🤣
***** sper ca nu esti din Moldova cu asa intrebare :D Ahuenii e cuvint rus folosit si in Republica Moldova Seminificind Foarte bun dar e ca jargon !!! am raspuns la intrebarea ta? ;)
Это гениально, и я не про текст вовсе, музыкальная аранжировка - просто сносит крышу. Не могу перестать это слушать. А что касается тексат - toata lumea-i sineaia.....блин! класс!
2024 si încă ascultând 🎉🎉❤
+
Da brat ❤
Eu mă!
❤❤❤
Brat cum sa nu asculți așa imn ❤❤❤
2023, încă îi actual ribiata 🔥😂
Helau
2024w
Realina
Asai
Concret
carlas dream e unica persoana care face rap moldovenes cu adevarat (nici roman nici rus) pina acum nimeni nu a fost in stare de asa ceva, el zice direct din inima Moldovei, RESPECT
sa mă fut in Carla's dreams care e o pizda și sta cu masca aia pe fata , și pe moldovenii sa le bag spirt pe gat , sa le bag cu muie
niș un român? eu fut... șăz pi buși uăi
Alio, malio, bratunea, undi ni-ntâlnim?
Undi, undi? A, bun, noi ne pornim.
Să luăm şeva cu noi? A, nu s-poate, şi la smenă-i Sveta? Eu credeam că-i Nadea.
Nu pohui, ni vedem acolo dară,
Vseo davai bratunea, pân disară.
Îmbrăcaţi cu Vanea ca pentru sărbătoare, tuflele curate, rublele-n-buznare,
Gata de luptâ cu duşmanu şel iubit,
Tăt şi are spirt şâ arde a sî şie nişitojât
Cu nastroi, ulitra boevoi, i-am zaţâpit pi drum pe Kaban şi pe Kasoi.
Şâ în patru, ca D'Artagnan şâ muşcheteorii, simt că iar a să-ntâlnim afară zorii.
Vedi mâine-I sâmbătă, aşa că pohui, dormim, dar vineri seara noi ne raslaghim.
Raslabon, raslabon, raslabon
Vineri sara-şi odihneşte osu orişe om,
Raslabon, raslabon,
De la ora doişprzăşi tăt ce-i drept şi tare se numeşte băţ dar nu baston,
X2
Primul şinşizăşi za vstreciu, al doilea za druzei, al treilea za udaciu ş-apu prosto dăi
Dăi dăi dărăi dădăi dăi dârdădădădăi tu şi nu bei ăi?
Kasoi s-o îndoiet primul, ca de obicei,
Kaban şi eu pe locul doi, frumuşei, albăstrei,
Vanea pastaiana câştigă concursu ista, Terminator huiev, astalavista.
Vdrug lui Kaban i-o sunat un drugan,
Şâ i-o zis că are pa dişovke pitardi aproape-un cimodan,
Belka desantnik în Afghanistan s-o trezât la tăţ odată ş-am făcut un plan.
Am oprit un taxi, ne-am aşăzat, şî i-am lămurit unde ne trebuie pe dejte, prin sămni,
El kak ne strana o-nţeles fără cuvinte, sâ vede că des ia zakazuri di la lemne.
În taxi pleonka s-o rupt, cum am luat petardele de la druganu lui Kaban nu ţâni minte nimeni
Pleonka se porneşte iarâ, primerna, când am ajiuns undeva prin dvor la mini,
Eu ca şi orişe gospodar, am scos ghitara, iaşişelu' plin cu butîlcuţ şî un pahar,
Şâ pisti patruzăşi di minute, sădem în krug, noi patru şâ încă vreo şăisprăzăşi râli
mute.
Dintre care şăpte fete, cochete, patru blonde trei brunete,
Kasoi şi-o amintit de rachete.
Un târnik, doi cochileţi dintr-un perete, şi urletu lui Vanea "Dăăăăă-tiiii",
Mai departe-o fost cum scrie-n carte, parcă s-o înşeput războiu, şinşi ferestre sparte,
Eu am văzt pitardi, o văzt tăţi, dar chiar aşă să se zrâveascâ asta e p***ţ.
Şineva o strigat dintr-un podiezd o frază lungâ, care se rezumă semantic "Vanea
maladeţ",
Eu m-am zastupit pintru bratan şi i-am răspuns în locul lui, eu jâ-s isteţ:
"Eu dau drumu la rachete mii mi-i pohui de convenţiile OON,
Az j-îi vineri, az se poate, az îi raslabon,
Sâ dacâ vdrug şeva nu-ţ place fă la vale, să nu mănânşi p***,
Eu îs boinâi când îş sinii nu te daibi de mini, şii pe raslabon, şii pe raslabon. "
Când tăt s-o terminat, colbu s-o aşezat, menţii o venit o văzt borta în asfalit, ş-o ahuit,
Noi le-am zis cinstit că Vanea o găsit acolo un snaread, boevoi cu nadpisi R-60,
S-apoi am ciocnit, şâ ne-am apridilit că ne-o mers la tăţ că n-am murit,
Noi le-am explicat, că Vanea ne-o scăpat,
El ne-o preduprejdit că buhneşte, ş-am fujit,
Că tăt sluceaino s-ontâmplat, că Vanea nu-I jinovat, că el vapşe îi lutşâi şâ că treb
medali de dat,
Şâ-n process s-a consemnat că-i mujâc adevărat, sub aşa cuvinte am semnat.
Ş-apu şineva m-ontrebat: "Da di şi, vinerea n-are nişun ghimn. "
Eu i-am răspuns:
"Grişa, amuş îl sacinim:
AAAAAAAZ ÎI VIIINEEEEREEEAAAAA, TíTííí LUMEA-I SIIIINEEEEAAAAAAEA
EU-S NU Mí ATLICESC, TOT AZ Sí SINICESC, OPA Ş-ÎMPREUNí
AAAAAAAZ ÎI VIIINEEEEREEEAAAAA, TíTííí LUMEA-I SIIIINEEEEAAAAAAEA,
EU-S NU Mí ATLICESC, TOT AZ Sí SINICESC
AAAAAAAZ ÎI VIIINEEEEREEEAAAAA, TíTííí LUMEA-I SIIIINEEEEAAAAAAEA
EU-S NU Mí ATLICESC, TOT AZ Sí SINICESC
😄😄😄😄😄😄😄😄
Nui nimic de adăugat bai frate Bestial nimic de adaugat
Este cineva aici în 2024
Caneșna brat
Șî normal 🇲🇩
Canesna
Cu ziua de vineri @@ioncernomaz7474
Îți dai seama 👍🏻
Mai asculta si altcineva inafara di mini in 2021 ?😂
Euuu😂✌🏻
Eeeeeu✋🏻✋🏻😇😇🤗😂😂😂🤗🤭🤭🤭🤭
@@denygraal Cântecu așai de ahuiena în cât nu ti poți lepada di el
Și eu, și eu 🤣🤣🤣🤣🤣
Canesna
cred ca doar moldovenii pot simti fiecare vers!
atita adevar!
asta-i drept :D
Canesna :D
Galea, da și?
Wilson păi e şi normal eu sunt moldovancă şi înţeleg ce spune Carla
Da. moldoveni simt fiecare vers
Din 2020 cineva este?😂Moldova ia să vă văd
is din buzau :)
Eu
4 septembrie 2020
Norok bratan si fasi
Salutări din Chișinău
Piesa asta rupe si in 2020 ❤❤❤
Moldovean drag❤
si in 2021❤
2022❤
si in 2023❤
2024❤
Kstati
Adevarat :))
ATV
daa!
si in 2022 :)
Romanii nu inteleg toata piesa😂numai moldovenii inteleg😂😂
Cineva 2024🗣️💁👽👍
Moldovenii is unicii care stiu sa combine rusa si româna, si doar moldovenii o sa inteleaga
Dar daca chesna, astai asa o huinia maldavnestele nostru, arata ca pizdets suntem retardati. Asta e asa de zdarovaia huinya cum negrei vorbesc in america. Prosta dabaioji asa si noi suntem kurshile europi
Maybe. But not sure how is that useful for anyone? I dont understand either. Tried to learn Moldovan but couldnot find any good resource. :'(
@@hemnfarhad8551 Learn Romanian! Moldova is East Romania. We Lost the Land after Wars!
Love from The West, Romania's part... Moldovan here too! ♡♡♡
Joan Myron eu hui vo znait ce ai spus
@@SirMeowingtonOfficial am zîs că e bine să fim uniţi şi puternici împreună! Eu sunt și Moldoveancă și Româncă! E cel mai fain! Love from Moldova de vest, Bacău, România!!! !
Piesa asta îmi ridica mereu dispoziția!😂😘😍
si mie !! timpul trece mai usor
.
Cristina C 😂😂😂si mie la fel
Rad in hohote cu lacrimi😂😂😂😂
Toti gindim la fel
Toti ne exprimam la fel
Sunt moldovean si-s mindru!!!!!
Hai moldova
gândim* :]]
pro killero4ik Nesimtitule! Moldova are aceeasi limba ca Romania! (aceleasi reguli ca se tin sau nu e alta treaba) - Asa ca nu jigni si nu confunda regionalismele cu limba oficiala! Lasa isteria asta si rautatea ruseasca ... wake up si pace! ;)
pacostea basarabia a fost capturata de rusi in 1800 si ceva,ce tu doresti sa spui cu asta?
***** esti proasta de ragi....unde ai invatat? la stina? mai da drumu la aer
***** Faci regula la tine,asta unde-i in Siberia?? La medved si la alionci:)))
asta înțeleg eu muzica moldoveneasca!!cinei din Moldova like!
Moldovean cu drapelul rusesc? Frumos
American
@@MrVolcov Nu le atrage atentie la toti cretinii!
@@MrVolcov Acesta este drapel rus...mdaaa
Moldovaaaaaa
2019 sînteți, blea aiși moldoveni???!!!
2020☝🏻☝🏻🌝
2020 mai sunt Moldoveni pe aici?😂😂
Istestvena😂
esti gr:):)::)?
Din 2020 scriu, sunt moldovan 😈😂
Legenda spune ca doar Moldovenii inteleg ) (gen io)
легенда неправда
Legenda nu-i adevărată
2016 , mai bine ascult asta decat piesele noi.
Adevarat
+Az Az Si e mult mai buna decat satra Mercedes ...
2024, inca actual
plea pisti 3 zile ii vinerea .da dupa muzonu ista sh luni ii vinerea:D
Nu stiu cum restul dar eu mai astept piese de genul. Cred ca nu mai eu ascult P.O.H.U.I fara Inna
+Volcov Augustin e mult mai fain P.O.H.U.I fara Inna. Mai intens.
+Monica Fetico EXACT
+Volcov Augustin Ni pirijivai nu ,numa tu asculti ☻ esti isio liudi care asculta
Nu esti singurul
do you like song...
Ii duc dorul lui Carla’s vechi :( cândva era pur Moldovenesc. Acum trebuie sa fie pur ROMÂN și cu cenzură :( miss u
Astai drept brat, iaibu și so schimbat 😒
Люди повзрослели. Те же Linkin Park перешли с тяжелого рока на более мягкое звучание, тут тоже самое
Si acuma in 2023 ascult piesa asta cu drag. O poveste spusă de Carla's cu umorul lui caracteristic . Super!
Unele piese din astea mai vechi sunt pur și simplu geniale..
Moldovanu adevarat ii sinii mereu, nu degeaba culoarea sineaa ii pe drapel!!!
Sîn 2024😊
numa MOLDOVENII înteleg
asta ii moldovneasca. pidar koncenii
Wai, huila, da pe voi nemtii v-au pocit) Si si diferenta nah? Ia te uite la codasul-expert in kizda masii! Poarta prenumele Rusu si mai pizdeste ceva acolo) Koncita wurst si esti tu) Tre sa inveti istoria ci nu istoriografia) Si trebuie sa vezi diferenta intre facte stabilite si istoria interpretata de vreun megaistoric. Valahii (pentru analfabeti - ambele noastre popoare) au inceput sa scriu pe limba ei (atunci era oleaca diferita) pe grafica chirilica. Asa ca amblele noastre dialecte a fostei limbe comune sint pornite din aflabetul chirilic. N-am avut noi aici nici o pula de gramatica pina n-au venit rusii si ne-au invatat-o)
Nu-ti plac povesti copilule? Iti spun eu una care-ti va place garantat) Cetateanul unei tari independente a spus intr-o buna zi cetateanului altei tari independente ca el nu exista si suverenitatea tarii lui trebuie distrusa dar teritoria capturata de tara lui. FIN. Cum tie? Interesant? Mai am si citeva prequels pentru povestea asta. Cind tara cetateanului #2 a fost capturata si pe 70% distrusa de bombe si artilerie de catre armata unita a tarii #1 cu tara #0. A devenit mai interesant, asa-i, ocupantule? Stai ca am mai multe prequels! Dar daca ai ceva de spus despre povestea originala - ie-ti drumul spre sediul ONU. Incearca sa le spui ca decizia ei de a recunoaste independenta a ambelor noastre state e huinea si ca tu stii mai bine ce trebuie de facut.
Ce degradat esti, tu esti ,,pidar conecnii,, .... Din cauza oamenilor ca tine imi e rusine ca traiesc in RM.
ce cacat scrii ??
am intrat in 2024 cu piesa asta 🤣🤣🤣🤣
22.03.2024 Vinerea🎉 si dai dai dai 😂😂😂😂😂😂😂 , cred ca asa comentarii o sa fie si in 2054😂😂😂
😂😂🎉
Traiasca MOLDOVA!!! ))) ascult in august 2016
septembre 2016 din Italia
Septembrie :))))))))))))))))
eu in septembrie
Si eu!! :D
Eu în octombtie
II bravo face treaba buna. Asta ii muzica ahuenaia :D
2022 aici!! Continuare te rog!))
In fiecare vineri o ascult 😂❤
of... Toate garajurile, dvorurile, beciurile știu pe de rost cuvintele acestul cîntec :))
Mai ascultați in 2024 această muzică?
Normal
Muzica asta nu lipsește la nicio tusovkă! ✌
Melodiile cele mai bune din romania sunt scrise de moldoveni 😏. Hai Moldova! 🇲🇩
da pentru ca ROMANI suntem cu toții.
+Dada's Music caroci asai
like
+Dada's Music ЗАДРАЛ СО СВОЕЙ рЫМЫНИЕЙ
Asai
Vecinîi cîntec 😂❤ 2024
Noi moldovenii in cate limbi vorbim deodata. Nici dracu nu ne intelege. Cea mai mica tara din lume. Dar m a mandresc cu dansa. Sanatate tutu r or moldovenilor nostri. Numai noi stim cum muncim, si rabdam. Fiti puternici.
CURAJ. ..
Nu i cea mai mica tara din lume, deschide harta
Монако самая маленькая страна. А в целом да.
@@АлександрГреков-э5е м-да кто бы говорил, про Ватикан не слышал?
In sfârșit am reușit sa ascult toată piesa, că mie soțu' imi cînta numa' "Az îi vinereaaaaaaa toatî lumea-i sineeaaaiiiaaaa"... 🙈😂 Piesa e BETON!!! 🔥🔥🔥 Am râs cu lacrimi cât am ascultat-o... 🤣🤣🤣🤣🤣
Iulie 2024 inca merge😂
Caneșna ca merge
2024 ? Cineva
da
Шикарное сочетание двух культур. Очень сочный трек!
это всегда всегда будет напоминать мне дом и молодость
Cînticul mai vechi ca tufla lu Lenin da pohui cînticu îi legenda 🔥🇲🇩
2026 si ascult pina amu 😂😂
Cât de mult îmi place piesa asta! ,,Eu şî-s isteț'' ❤ 😃
sub asa cuvinte am semna hahaha
"Eu dau drumu la rachete mii mi-i POHUI de convențiile OON,))!!!!!!!!!!!!!!!!!!
:))))))) Bestial!
Azi îi raslabon
Az j ii vineri az s poati
Dupa 11 ani muzica inca e populara
relaxare?? Sunt primu care intelege?
bafta! din ro;)
2023 😎❤️
2020?
NO?
Dap
Yes suka
Și '21!)🧡
Dintotdeauna!
Carlas Dreams intodeauna e la mod
Din 2022🤟🤟
Din 2023 este vreo unu😅?
Eo
Cineva asculta piesa in 2019 ?
Si in 2020 merge bine de tot
2018? :D
qLiviu Da
2019
2020
@@giulia4_135 19.11.2020
@@playmiha3413 oo, iaca un pațan in 2020 😌
2024 tot aici!!!
Care 2020, pățanii și acum asculta 😂
Piesa asta trebuie să fie imnul Moldovei. Change my mind.
Джексон и всему подобному отдыхает , маладец пацани !!!
Această piesă e hit și în 2020♥️
Mii dor de astfel de cintece
kstati
Patani muzica e valabila si încă 2023 🎉😂😂
aseară am fost să văd ”dureri-fantomă” la teatrul de artă în bucurești și la final au pus pesnea asta
Поют Молдавские интелигенты! ;-)
11 ani în urmā adãugat da parca de azi.....
Caneșn că da e actual😂
Moldova la putere💪💪🇲🇩🇲🇩
Cel mai bun imn pentru ziua de vineri si cu dati ❤❤❤❤🎉🎉🎉
Mai ales cand te duci acasa inervat pe colegi. 😂😂😂😂
piesa asta raprezinta cu adevarat Moldova noastra 😍😍😂Moldova este cea mai tare😎!
Old BUT GOLD !
2024 inca rupe 😅
Cine asculta cintecul acesta AHUENII in 2017? :D
Arser Cristi eu d. .
*****
sper ca nu esti din Moldova cu asa intrebare :D
Ahuenii e cuvint rus folosit si in Republica Moldova Seminificind Foarte bun dar e ca jargon !!! am raspuns la intrebarea ta? ;)
Arser Cristi eu sunt din md din balţi
Cuvint urit dar acesta are un sens bun nimic sens rau :D
2018
cine asculta in 2016?
eu
Eu si ce?
EU
eu
Je
2014 inca i raslabon
5 iulie 2015, si inca e raslabon =)
20 IULIE 2016 raslabon
Nico Frunza 2017 ş înc îi raslabon
11.08.2023 Az ii Vinerea 😂🔝🎵
Da în 2023 cine este
Blea interesant de unde clicuha Caban și Casoi 😂😂😂😂
Băieți va multumesc..Sunteti cei mai tari.
toate melodiile sunt facute cu suflet ..chiar sunteti buni. Respect
Moldovenii 2018
Cineva din 2021?
Și 2023 aici
Bro, ты генеален.
2021....cineva il mai asculta? Sau numai eu?😁😜
2022 sa vă vad!
2022, vineri încă e raslabon day
Abia în 2023 am înțeles că cînta Carla's ebatiii😅💪
Это гениально, и я не про текст вовсе, музыкальная аранжировка - просто сносит крышу. Не могу перестать это слушать. А что касается тексат - toata lumea-i sineaia.....блин! класс!
100%
Ту ши ну бей, еэй!)))
Septembrie 2016!!! xD
👋
noiembrie 2016
decembrie 2019 :)
:D
ZelonRZ ни хуя себе!
2023 cineva?
Mai este cineva care asculta muzica asta i 2023😂
Am sa ascult cintecele astea si in 2060, daca am sa ajung pina atunci =))
Traiasca R.MOLDOVA!!!!
@Radomir G nihuiasebe, canesna, aproaope in fiecare vinere
Iubesc Moldova,cine este moldovan pune un (like)MD
Ce pacat ca in concertele lor, nu auzim si piesele mai vechi.
2023 cineva ? 😂💪🏼💪🏼💪🏼💪🏼
7 iunie ❤😂
am ascultat musica asta ca pe-un banc:D super:D
Lazari Pete 😂😂😂
Az'ii Raslabon! ,) In fiecare vinere ascult Raslabon ,)
Îi 2017 mă! :))
)))))
Zeppy Jr. 2018 ,)
2019 ;)
2020 :)
o vrem per spotify 😂😂😂