Titus Livius | Eu cu cine gândesc? | Podcast cu Theodor Paleologu și Răzvan Ioan | EP 34

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 30 มี.ค. 2023
  • Astăzi am discutat despre Titus Livius, istoric ce a trăit în timpul lui Cezar și a scris o lucrare majoră intitulată „Ab Urbe Condita" (De la fondarea Romei). Opera acoperă istoria Romei de la fondarea sa de către Romulus și Remus (753 î.Hr. conform legendei) până la sfârșitul secolului I î.Hr..
    Importanța acestei lucrări în înțelegerea istoriei timpurii a Romei și a miturilor fondatoare este neegalată. Mitul și istoria sunt adesea interconectate în relatări, iar Titus Livius a scris despre această combinație. Lucrarea lui Titus Livius a fost comentată de filozoful și omul politic italian Niccolò Machiavelli, care a scris despre modul în care trebuie condusă o republică.
    Întrucât ne-am decis să trăim o veșnicie, ne-am hotărât că vom avea destul timp să povestim despre istoria intelectuală a omenirii într-o serie de podcasturi începând cu antichitatea și ajungând până în zilele noastre. Deoarece cunoaștem, totuși, justa măsură, nu ne propunem să vorbim chiar despre tot, ci doar despre spațiul occidental, pornind de la vechii greci.
    Planul nostru este ca, în fiecare săptămână, să purtăm o discuție despre o temă esențială din sfera umanistă. Vom vorbi, așadar, despre literatura, istorie, religie și, bineînțeles, filozofie. Totul în ordine cronologică. Sperăm să ne însoțiți în această călătorie în care vrem să facem mici exerciții de geologie conceptuală pentru a răspunde întrebării: Pe ce lume trăim?
    Casa Paleologu este un loc al discuțiilor și al prieteniilor intelectuale, unde cursurile sunt familiare, accesibile și au menirea de a întregi personalități.
    -------------------
    Casa Paleologu
    Website: paleologu.com/ro
    Facebook: / casapaleologu
    Instagram: / casa.paleol. .
    Linkedin: / 2831. .
    Theodor Paleologu
    Facebook: / tpaleologu
    Linkedin: / feed
    -------------------
    Contact: cursuri@paleologu.com
    #roma #cultura #istorie #latin
    ------------------------------------
    (C) & (P) Fundatia Casa Paleologu
    Toate drepturile rezervate.
    (C) & (P) Fundatia Casa Paleologu
    All rights reserved. Unauthorized reproduction is a violation of applicable laws
    In order to avoid copyright infringement, please, do not upload this content on your channel
  • บันเทิง

ความคิดเห็น • 9

  • @CampioniiNr1
    @CampioniiNr1 3 หลายเดือนก่อน +3

    CAMPIONII 🎉🎉🎉🎉🎉🎉

  • @zamancarmen5098
    @zamancarmen5098 ปีที่แล้ว +1

    Buna ziua! Interesant subiectul ales, despre Titus !

  • @arkrou
    @arkrou ปีที่แล้ว +1

    Multumim!

  • @dxk2854
    @dxk2854 3 หลายเดือนก่อน +7

    După părerea mea, acest subiect va depășește amarnic, deoarece nu aveți darul de a povesti anumite întâmplări istorice

    • @mariorista4904
      @mariorista4904 3 หลายเดือนก่อน +1

      🤨😖💔

    • @victorfusteac1560
      @victorfusteac1560 3 หลายเดือนก่อน +1

      Aprob

    • @Victor-ue5vz
      @Victor-ue5vz 3 หลายเดือนก่อน +1

      Adevarat, chiar asa

    • @Z3nu2ile
      @Z3nu2ile 3 หลายเดือนก่อน +1

      Şi nu numai!!

  • @irinamarcovici4689
    @irinamarcovici4689 11 หลายเดือนก่อน

    Ce interesant...povești cu tâlc, poate dacă ar exista sub forma unei traduceri bune + ilustrații, ar fi căutate.