Evocare Ileana Vulpescu | Loreta Popa în dialog cu Ștefan Paraschiv | MNLR | 2021

Jurnalista de cultură Loreta Popa l-a avut ca invitat, în data de 20 mai 2021, la Muzeul Național al Literaturii Române, pe Ştefan Paraschiv, pe atunci masterand la Facultatea de Drept a Universității din București, redactor-șef al Revistei Manifest Românește, prieten apropiat al familiei, pentru care Ileana Vulpescu a fost un adevărat mentor.
Ileana Vulpescu s-a născut la 21 mai 1932, la Bratovoeşti, Dolj, însă de la 7 ani, s-a mutat la Craiova, pentru că tatăl său murise şi mama avea să se recăsătorească. A venit în Bucureşti în 1953, când a început Facultatea de Filologie şi l-a cunoscut şi pe viitorul soţ, scriitorul Romulus Vulpescu. După o licență în Litere (limba și literatura franceză), la Facultatea de Filologie a Universității din București (1953-1958), a lucrat ca lexicograf la Institutul de Lingvistică al Academiei și a colaborat la redactarea lucrărilor Dicționarul limbii române și Dicționarul explicativ al limbii române (1959-1975), început de Sextil Puşcariu, dar întrerupt în timpul războiului. A rămas aici până la finalul anilor 70 când s-a pensionat pe caz de boală. Lumea sa a fost întotdeauna reprezentată de cărţi, de lumina pe care avea să o dăruiască la rându-i prin ceea ce scria. Cartea sa, „Arta conversației”, a reușit să ajungă best-seller înainte de 1989.
„Detest nedreptatea și mi s-a părut că Ileana și Romulus Vulpescu, dincolo de valoarea lor, trebuie împinși în față către tineri, pentru că nu au fost niște conformiști și au avut de plătit cu izolarea în spațiul public pentru asta”, mărturisește Ștefan Paraschiv. „Am debutat tîrziu: la 37 de ani. Am avut, zic, destulă minte, să nu mă ameţesc de succes, succes care uneori, venind prea devreme, îți poate lua minţile. Nimic nu m-a clintit niciodată din ideea unei vieţi la distanţă de grupuri unde fiecare îl declară genial pe fiecare. Am crezut totdeauna că destinatarul, cititorul, poate fi considerat cu suficientă minte ca să-şi facă singur o părere despre autor. Cînd scriu, nu mă gîndesc nici să supăr neapărat pe cineva, nici să fiu pe placul cuiva. Spun ce am de spus şi-atît. Mi s-au republicat cărţi scrise pînă în 1989. N-am schimbat nici măcar o virgulă. N-am avut nevoie să-mi întorc cojocul, fiindcă de cînd mă ştiu îl port pe-o singură faţă, şi-aceea neconjuncturală”, mărturisea scriitoarea Ileana Vulpescu într-un interviu.
„Ileana Vulpescu, Romulus Vulpescu, marii creatori, sunt relevanți pentru că sunt naționali, pentru că ei captează, decantează și sintetizează niște valori ale acestui pământ. Dacă ne uităm în istoria literaturii fiecărei țări, ceea ce a rămas relevant a fost ceea ce transpunea în spirit acel neam. Goethe nu putea fi decât neamț, Cervantes nu putea fi decât spaniol, Shakespeare nu putea fi decât englez, iar Eminescu nu putea fi decât român. L-au iubit amândoi pe Eminescu. Când vorbeau de opera lor, de ei, o făceau puțin, pentru că se rușinau. Se raportau mereu la ceilalți, la Eminescu, la Rebreanu, care îi plăcea tare lui Romulus Vulpescu. Nu se lăudau, nu se considerau mari. Poate de aceea Ileana Vulpescu nu voia să fie sărbătorită, nu-și dorea să fie în centrul atenției, pentru că a cunoscut valori pe care credea că nu le putea atinge, dar de fapt le-a dus mai departe,” a mai afirmat Ștefan Paraschiv.
Un proiect realizat de Loreta Popa
Coordonator multimedia: Daniel-Paul Ciobanu
Credit foto: Dan Vatamaniuc
mnlr.ro/evocar...