Felicitări, sunteți un Român adevărat. ✌️👍👋🙏Asta este realitatea, Iohanis ne a dezbinat, din păcate ei nu recunosc ce au făcut cu Iohanis... RUȘINE să le fie.
Parlamentul european este un circ foarte scump. Se reunește pentru a face spectacol. Din culise actori importanți trag sforile iar cetățenii europeni aplaudă. Se discută mult și se face nimic concret și eficient. Declarația lui Draghi a arătat exact cu ce se ocupă parlamentul european. Adică cu nimic. Pardon, au mare grijă unii ca buzunarele lor să se arhi umple. Restul este poveste.
Călin Georgescu Președintele României. Diana Iovanovici Sosoaca Prim ministru al României. România fi binecuvântată și ocrotita de Dumnezeu. Fiți binecuvântați.
Asta ai vrea tu, cum as vrea și eu, dar CG își dorește asta cu Ponta! În cazul asta nu-l voi vota pe CG, mai puțin cu Ponta! Nu-mi doresc tandemul asta! DIANA NU MERITA ASTA!!! EU ȚIN CU EA ȘI S. O. S. RO
Pai si Georgescu este omul sistemului si romanii se duc dupa fenta. Nu au sustinut o pe Diana, acum sunt boii care nu vor mai avea nimic si vor fi fericiti😢
La fel și în România,prin soluționarea problemelor din Sudan sau Venezuela se poate vota sa se ajute cu banii iar ,banii nu ajung niciodată acolo unde trebuie și rămân în buzunarele unora și asta este ideea nu că ia interesa pe cineva de alți
Foarte corect ce ați spus ! Dar nu te lasă să vorbești? Nu numai, pentru că am observat că atunci când vorbiți NU primiți un răspuns sau NIMENI nu vă ascultă !
@SilviaPanaite-y7z dacă rămînem agățați cu EU plătiți că PROȘTI și așteptăm intotdeauna să ni se dea cu specificația doar să fim cuminți și ascultători - aceste organizații sunt precum părinții vitregi pentru un copil orfan care are bani, dar încă nu este major că să facă ce vrea el cu ei, așa că vor face ce vor și cum vor părinții vitregi - întîi in BENEFICIUL LOR și după acea in beneficiul pupilului.
@@vladracul40 poate ca ai dreptate tu....decat sa reformezi si restructurezi institutiile actualei ue...mai bine o desfiintezi( se dizolva de la sine) prin ro, ital, france, doich..exit...si apoi...............mai vedem! 😉 O zi buna🖐️
Pai te mai gandesti ca vei recupera ceva? Nu vei mai avea nimic dar vei fi fericit. Ne au spus o in fata, dar voi o faceti nebuns pe Diana= singura care avea curajul sa negocieze cu psi ho pa tii astia. Il vreti pe Georgescu= impostorul, care va implementa agenda 2030😢😢
Pacat ca poporul roman au trimis in parlamentul european in majoritate din PSD, PNL care nu fac nimic bun pentru romani , oare cit mai trebuie sa indure acest popor pentru ca sa se trezeasca la adevar , bravo Luis si Diana !
Iesire din OMS, dar iesire din UE dupa ce ne luam resursele de la ei. Nu ati vrut o pe Diana sa negocieze, acum il vreti pe georgescu = impostorul cu agrnda 2030, apa, hrana, energie, adica le veti pierde si vom fi fericiti😢
Pe Oculta Mondiala, nu pe oameni! Cei din Oculta nu pot fi numiți oameni! Se cred mai presus de Dumnezeu și vor sa distrugă omenirea! Din păcate, acest lucru le-a fost permis de către președinții statelor și toți corupții din guverne, Parlamente, etc.
Sănătate să-ți dea Dumnezeu, tot ce-ți e mai bun pentru inima ta și petru tot ce faci tu să salvezi viața acesta grea din România! Voi S.O.S.România ne mai puteți salva din ghetele acestor escroci care ne impun cum să trăim și ce să votăm!
Criptomonedele (in special Bitcoin) nu se pot printa la o apasare de buton ca in cazul monedei fiat (bani fizici). Cu criptomonede nu poti sponsoriza razboaie la infinit cum se pot sponsoriza cu bani fizici. Aici e problema!
Noi nu vom avea nimic si vom fi fericiti. Poporul nu a vrut o pe Diana, acum il vor avea pe georgescu= omul sistemului care va implementa agenda 2030. Oile 😢
Si eu am observat ca nu se discuta deloc de Romania. Aseara a fost la tv in Germania o emisiune in care se demonstra cum domnul Calin Georgescu a reusit cu ajutorul tik tok sa primeasca voturi multe cu ajutorul unor conturi care nu au fost active ,dar care s ar fii activat cu cateva zile inainte de alegeri si afirmand ca este pro rus. La emisiunea respectiva au fost 2 tineri romani care sustineau aceste lucruri.Deci Germania crede in continuare ca domnul Georgescu nu ar fii cine trebuie pt noi.
Daca voi avea vreodată ocazia sa votez la un referendum ieșirea din cârdășia cu UE, o voi face cu o mare, imensa plăcere. Prin 1997 - 2005 am avut ocazia sa aflu parerea colegilor mei din UE despre afilierea țărilor lor la UE (francezi, danezi, suedezi, britanici), astfel încât as fi votat împotriva aderării la UE, daca s-ar fi organizat vreun referendum! Am aflat de la ei care au fost "câștigurile" pentru popor. Francezii si suedezii erau cei mai "urzicați"! Suedezii erau cei mai supărați pe "modelul suedez"😅!
vorbi nu vorbii. nu se mai stie folosi un i, doi sau trei. e timpul sa aduceti in scoli profesori cu mini. a stiinta de carte, dar si cu responsabilitatea meseriei:exigenta in evuare, reintroducerea vechilor criterii de evaluare, marirea numarului de ore de romana, gramatica, literatura si poate un curs de traditii, cutume din cultura romana. sa aflam acum CINE suntem, dupa 60 de comunism globalist, internationalist, si 35 de ani de postcomunism tot globalist. diferenta intre cele 2 este modelul rusesc di occidental. rezultatul, nu ne stim limba, nu ne stim istoria, nu mai avem apartenenta identitara. acest lucru s a facut cu concursul benevol al profesorilor, nepregatiti, corupti siipsiti de simt civic
Fapte multe, dar nu vreti sa le vedeti.Lasa ca aveti fqpte de la georgescu ce nu face nimic pt voi, dar va implementa agenda 2030= si nu veti mai avea apa, hrana, energie.😢
Las-o ca este fumata de mult...mai schimba repertoriul cu CG si Rusia...sunteti bolnavi la cap si inveninati numai cu ura...mi-e rusine ca esti roman...
Nu vă supărați dar de unde știți că e agentul Kremlinului v-au spus cei de la televizor (Antena3, Digi24 etc)? Atunci haideți să-i votam tot pe ăștia care timp de 35 de ani ne mint, pe ăștia care ne-au vândut țara (PSD, PNL, USR, UDMR) bucată cu bucată. Avem un președinte și un guvern ilegitim în momentul de față la conducere. Nu v-ați săturat de atâta hoție și minciună?
Criptomonedele (in special Bitcoin) nu se pot printa la o apasare de buton ca in cazul monedei fiat (bani fizici). Cu criptomonede nu poti sponsoriza razboaie la infinit cum se pot sponsoriza cu bani fizici. Aici e problema!
Cauta CBDC. Ce te face sa crezi ca fa fi vorba despre o crypto moneda finita? BTC posibil sa fie cumpărat TOT de catre SUA și "bagat în dulap", și asa ai distrus tot ce înseamnă crypto. SUA a declarat că se fi interesata să facă acest lucru. Ieri a semna ca vrea ca SUA sa devina "capitala" mondiala crypto, "capitala" dezvoltării inteligentei artificiale AI.
Un Patriot Adevărat ❤
Felicitări Luis ești un om minunat e mare nevoie de tine acolo ca europarlamentar 🤗🤗🤗
Bravo Luis ! Patriot de țară om de calibru deosebit și curajul de a spune Adevărul care ne va face slobozi!❤
Felicitări Lazarus 🙏💪✌️💪
Reprezinți România cu mândrie și suntem mândri de tine pentru cum spui lucrurilor pe nume...
Felicitări ❤🙏👍🇹🇩👍🇪🇺💪
Plec pălăria,Luis!
Felicitări!
Chiar de nu le convine,ai încercat și bine faci,pentru că tu și Diana,îi mișcați foarte mult!
Mii de felicitări 🙏🙏🙏🇷🇴
Bravooo Luis !❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
FELICITARI D.LE LUIS DUMNEZEU ESTE CU NOI SA IESIM LA LUMINA. DOAMNE AJUTA SI NE LUMINEAZA .
OMULE DE MAREA OMENIRE Lazaros !
FELICITĂRI !
Bravo, bravo 👏👏
BRAVO!
Iesim noi si din asta!
Felicitări ❤
Felicitări, sunteți un Român adevărat. ✌️👍👋🙏Asta este realitatea, Iohanis ne a dezbinat, din păcate ei nu recunosc ce au făcut cu Iohanis... RUȘINE să le fie.
Felicitări!
FELICITĂRI 🌹🌹🌹💖👏👏👏👏👏🙏🙏🙏
Felicitări Luis ❤❤❤❤❤❤
Respect Luis !!!
Bravo, Domnule Lazarius, Dar cred ca nu prea aveți cu cine vorbi acolo,
Ramane ecoul, globalismul este zguduit de patrioti, putini,dar buni.
BRAVO Luis Lazarus!!!
Felicitari,doamne ajuta 🙏🏽
Felicitâri! Luis esti un adevărat Patriot cu Diana.💙❤️💛
😂😂😂dc ei au dat ordinul ,evident nu ii interesează EU mafiaaaaa😅😊
Bravo domnule Lazarus! Dar cine sa va audă????😢😢😢
Cum sa vorbesti despre funie in casa spanzuratului?? 😂😂😂
Parlamentul european este un circ foarte scump.
Se reunește pentru a face spectacol. Din culise actori importanți trag sforile iar cetățenii europeni aplaudă. Se discută mult și se face nimic concret și eficient. Declarația lui Draghi a arătat exact cu ce se ocupă parlamentul european. Adică cu nimic.
Pardon, au mare grijă unii ca buzunarele lor să se arhi umple.
Restul este poveste.
Stiu multi aceste lucruri, care sunt posibile pt ca oamenii inteligenti si corecti tac iar europenii au devenit o masa de oi.😢
Excelent speach d nule Lazarus , ramineti pe aceeasi linie .
Călin Georgescu Președintele României. Diana Iovanovici Sosoaca Prim ministru al României. România fi binecuvântată și ocrotita de Dumnezeu. Fiți binecuvântați.
Asta ai vrea tu, cum as vrea și eu, dar CG își dorește asta cu Ponta! În cazul asta nu-l voi vota pe CG, mai puțin cu Ponta! Nu-mi doresc tandemul asta! DIANA NU MERITA ASTA!!! EU ȚIN CU EA ȘI S. O. S. RO
Georgescu= impostor, al sistemului.
Tu vrei ,însă lumea e mult mai mare.Doamne Ajuta6.CALIN GEORGESCU PREȘEDINTE @@adriananicolau9920
Păi ei sunt complici lovituri de stat
PAI ASTA SE SI VREA SA NE DUCA DE NAS CA PE BOI TE BATI CU MORILE DE VANT .BAFTA SI PUTERE SA ȚI DEA BUNUL DUMNEZEU SA RAZBESTI PRINTRE CANALII❤
Pai si Georgescu este omul sistemului si romanii se duc dupa fenta. Nu au sustinut o pe Diana, acum sunt boii care nu vor mai avea nimic si vor fi fericiti😢
Începe direct cu acest subiect , lovitura de stat atât de evidenta
👍
Bravo domnule Lazarus ești un om extraordinar si patriot dar nu te pune cu doamna Ursula ca nu reușești ea are acolo un salar de 38000 de euro.pe luna
Gresesti, ursula este nimic, lipsesc doar patriotii care sa vorbeasca.
Ursula este doar o marionetă!
La fel și în România,prin soluționarea problemelor din Sudan sau Venezuela se poate vota sa se ajute cu banii iar ,banii nu ajung niciodată acolo unde trebuie și rămân în buzunarele unora și asta este ideea nu că ia interesa pe cineva de alți
Dumnezeu să vă ajute și Diana in conducerea țării cu Luis 🙏✝️🇷🇴♥️
Pentru ca lucrurile sint reale sinu recunosc
SOS la înălțime ca de fiecare dată,atât distinsa doamnă Sosoacă cât și domnul Lazarus ne reprezintă cu cinste,își merită votul acordat
Dar poporul il prefera pe georgescu care va implementa agenda 2030😢
Bine Lazarus , îți meriți salariu !
Felicitari !
Foarte corect ce ați spus ! Dar nu te lasă să vorbești? Nu numai, pentru că am observat că atunci când vorbiți NU primiți un răspuns sau NIMENI nu vă ascultă !
Singura Soluție este la fel ca cea a Englezilor RO-EXIT.
Cred ca mai bine ar fi Ursula exit😉
@SilviaPanaite-y7z dacă rămînem agățați cu EU plătiți că PROȘTI și așteptăm intotdeauna să ni se dea cu specificația doar să fim cuminți și ascultători - aceste organizații sunt precum părinții vitregi pentru un copil orfan care are bani, dar încă nu este major că să facă ce vrea el cu ei, așa că vor face ce vor și cum vor părinții vitregi - întîi in BENEFICIUL LOR și după acea in beneficiul pupilului.
@@vladracul40 poate ca ai dreptate tu....decat sa reformezi si restructurezi institutiile actualei ue...mai bine o desfiintezi( se dizolva de la sine) prin ro, ital, france, doich..exit...si apoi...............mai vedem! 😉
O zi buna🖐️
O altă chestie. Dacă banca dă faliment cât de sigur pot fi eu că îmi voi recupera bani.
Pai te mai gandesti ca vei recupera ceva? Nu vei mai avea nimic dar vei fi fericit. Ne au spus o in fata, dar voi o faceti nebuns pe Diana= singura care avea curajul sa negocieze cu psi ho pa tii astia. Il vreti pe Georgescu= impostorul, care va implementa agenda 2030😢😢
Pacat ca poporul roman au trimis in parlamentul european in majoritate din PSD, PNL care nu fac nimic bun pentru romani , oare cit mai trebuie sa indure acest popor pentru ca sa se trezeasca la adevar , bravo Luis si Diana !
Iesirea Romaniei din dictatura UE poate fi 💯benefica
CIT MAI REPEDE POSIBIL A IESI DIN ACEST GRUP DE INTELOPI INTERNATIOLALI.
Chiar așa .....
MAI BINE IEȘIRE DIN U. E ,,,,,, ȘI DIN O.M.S. ,,,,,,,,ORICUM NU MAI FUNCȚIONEAZĂ BINE ,,,,,
Iesire din OMS, dar iesire din UE dupa ce ne luam resursele de la ei. Nu ati vrut o pe Diana sa negocieze, acum il vreti pe georgescu = impostorul cu agrnda 2030, apa, hrana, energie, adica le veti pierde si vom fi fericiti😢
UNIUNEA EVAZONISTILOR.
ORGANIZATIA
MONDIALA
SATANISTILOR.
BRAVO ,D LE LAZARUS !
Prea mult borfaș avem
Dar nici nu va lasa sa vorbiti, 😮😊
Ursula este sora lui Iohanis si amindoi Copii lui Soros
Și toți trei neamuri cu Satana!
EU=sediul central al dictaturii.
Pe cine reprezintă ei?
.....
Ești un om bun și apreciez că lupți pentru Adevăr.
❤
Pe Oculta Mondiala, nu pe oameni! Cei din Oculta nu pot fi numiți oameni! Se cred mai presus de Dumnezeu și vor sa distrugă omenirea! Din păcate, acest lucru le-a fost permis de către președinții statelor și toți corupții din guverne, Parlamente, etc.
Nu vorbesc pentru cá sunt complicati toti ,au programato din timp
Sănătate să-ți dea Dumnezeu, tot ce-ți e mai bun pentru inima ta și petru tot ce faci tu să salvezi viața acesta grea din România! Voi S.O.S.România ne mai puteți salva din ghetele acestor escroci care ne impun cum să trăim și ce să votăm!
Diana v a spus ca ultima sansa era sa o sustinem pe 5 oct 2024, acum romanii il vor pe georgescu, omul sistemului careva implementa agenda 2030.😢
@ din păcate asta se întîmplă cu voia Prea Înaltului! Ne vom ruga pentru îndurare! Doamne ajută și iartă păcatele noastre! Amin!
@@auraleca6001 erau vrăjiți atunci de somn profund! Acu s-a umflat ovazu!
Criptomonedele (in special Bitcoin) nu se pot printa la o apasare de buton ca in cazul monedei fiat (bani fizici).
Cu criptomonede nu poti sponsoriza razboaie la infinit cum se pot sponsoriza cu bani fizici. Aici e problema!
Ancet adevărurile ies la suprafata
Nu va mai duceti!! Nu îi interesează pe ei adevărul .Nici nu are rost sa mai bateti drumul pe banii popoarelor ca poluati cu avioanele 😅.
Asta si vor sa scape de oameni care se lupta cu ei. Esti manipulat.😢
Felicitari
Pai asta s-a facut la „comanda„ lor, in favoarea lor,prin oamenii lor . Si noi ?
Noi nu vom avea nimic si vom fi fericiti. Poporul nu a vrut o pe Diana, acum il vor avea pe georgescu= omul sistemului care va implementa agenda 2030. Oile 😢
Si eu am observat ca nu se discuta deloc de Romania. Aseara a fost la tv in Germania o emisiune in care se demonstra cum domnul Calin Georgescu a reusit cu ajutorul tik tok sa primeasca voturi multe cu ajutorul unor conturi care nu au fost active ,dar care s ar fii activat cu cateva zile inainte de alegeri si afirmand ca este pro rus. La emisiunea respectiva au fost 2 tineri romani care sustineau aceste lucruri.Deci Germania crede in continuare ca domnul Georgescu nu ar fii cine trebuie pt noi.
Si asa este, este omul sistemului. Diana este singura suveranista de aceea au eliminat o pe viata. Manipulati ati ramas.😢
Da, în cabina de vot au votat boții!
Nu puteti sa ne puneti linkul cu emisiunea sa.i vedem si noi pe acei tineri amagitori
Hidrele au pus stapiniire peste tot___ CE NU LE PLACE LOR__ IMPUN SA NE PLACA NOUA.__PESTE TOT UNDE TE DUCI , UNDE TRAIESTI ___ NUMAI HIDRE__😊
Daca voi avea vreodată ocazia sa votez la un referendum ieșirea din cârdășia cu UE, o voi face cu o mare, imensa plăcere. Prin 1997 - 2005 am avut ocazia sa aflu parerea colegilor mei din UE despre afilierea țărilor lor la UE (francezi, danezi, suedezi, britanici), astfel încât as fi votat împotriva aderării la UE, daca s-ar fi organizat vreun referendum! Am aflat de la ei care au fost "câștigurile" pentru popor. Francezii si suedezii erau cei mai "urzicați"! Suedezii erau cei mai supărați pe "modelul suedez"😅!
E o mizerie tot ce se întâmplă
Acum ai inteles? Tot e bine.
Da Neacșu Violeta Cum să vorbești Cînd de Acolo A pornit Totul
Ro Exit
Feĺicitaŕî ĺùîș bŕăvò asa òameñî ăvèm nèvòîe ăîçù çùrăj❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤😂
Cred ca bine ar fi sa iesim din ue caci practic nu avem voie si nu sunt lasati europarlamentarii nostri sa vorbeasca de ce ne afecteaza
Vorbii😁
Domnule Lazarus mai bine am ieși din UE că oricum nu ne ajută cu nimic ...
.. pentru k sant părtași...🙄
vorbi nu vorbii. nu se mai stie folosi un i, doi sau trei. e timpul sa aduceti in scoli profesori cu mini. a stiinta de carte, dar si cu responsabilitatea meseriei:exigenta in evuare, reintroducerea vechilor criterii de evaluare, marirea numarului de ore de romana, gramatica, literatura si poate un curs de traditii, cutume din cultura romana. sa aflam acum CINE suntem, dupa 60 de comunism globalist, internationalist, si 35 de ani de postcomunism tot globalist. diferenta intre cele 2 este modelul rusesc di occidental. rezultatul, nu ne stim limba, nu ne stim istoria, nu mai avem apartenenta identitara. acest lucru s a facut cu concursul benevol al profesorilor, nepregatiti, corupti siipsiti de simt civic
Vorbește omule în speță !!!
Felicitari dragilor. Uitati-va in gura pacaliciului in loc sa deschideti o carte.
vorbi cu un singur i. Invată sa scrii corect!
Vorbă multă,fapte,zero!
Fapte multe, dar nu vreti sa le vedeti.Lasa ca aveti fqpte de la georgescu ce nu face nimic pt voi, dar va implementa agenda 2030= si nu veti mai avea apa, hrana, energie.😢
Lazarus vierme ce ești dar de faptul că Kremlin Georgescu e agentul Kremlinului în România se poate vorbi?
Suge o l-ui Soroş.
Si tu că ești viermele sistemului
Las-o ca este fumata de mult...mai schimba repertoriul cu CG si Rusia...sunteti bolnavi la cap si inveninati numai cu ura...mi-e rusine ca esti roman...
Nu vă supărați dar de unde știți că e agentul Kremlinului v-au spus cei de la televizor (Antena3, Digi24 etc)?
Atunci haideți să-i votam tot pe ăștia care timp de 35 de ani ne mint, pe ăștia care ne-au vândut țara (PSD, PNL, USR, UDMR) bucată cu bucată. Avem un președinte și un guvern ilegitim în momentul de față la conducere.
Nu v-ați săturat de atâta hoție și minciună?
Securici imputit.😢