Secretul înțelepciunii regelui Solomon

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 11 ก.ค. 2023
  • Regele Solomon a fost un rege bogat și înțelept al regatului lui Israelul. După ce l-a succedat pe tatăl său, regele David, a devenit o figură cheie în narațiunea biblică, ocupând un loc important în tradiția abrahamică.
    Felicia Waldman (Conf. Univ. Dr. la Facultatea de Litere a Universității București, coordonator al Centrului de Studii Ebraice), Teodoru Ghiondea (Profesor) și Sorin Lucaci (PR Herald) au vorbit despre Sapientia Salomonis sau „Cartea înţelepciunii lui Solomon", text antic cu origini în iudaismul elenistic antic, la intersecția dintre tradiția biblică și cultură greco-română clasică. Textul a fost acceptat ca parte a Bibliei creștine încă din Antichitatea Târzie și este inclus în canonul Vechiului Testament. Această lucrare a influențat în mod profund dezvoltarea gândirii religioase și filosofice în lumea creștină de-a lungul istoriei.
    • „Cartea înţelepciunii lui Solomon" a fost scrisă în sec. I î.Hr., în limba greacă, şi s‑a bucurat mult timp de reputaţia de a fi cea mai interesantă carte din corpusul apocrif, ocupând un loc special printre cele şapte cărţi sapienţiale din Septuaginta 👉 bit.ly/3u8Cepy
    ✉️ Abonează-te la newsletter 👉 bit.ly/3mZfiZS
    Ne găsiți și pe canalele: 📰 Facebook: bit.ly/2TeVmUg
    📸 Instagram: bit.ly/3pBgLTt

ความคิดเห็น •