Ce experiențe interesante! Faptul că sunteți naturali, ca arătati tot așa cum este, chiar atrage. In privința lucrului, că înțeleg) Lucrez și eu cu soțul, și, seara se întâmplă că tot la calculator ne găsește :) In zile de weekend poate la un film. Și un lucru pe care l-am remarcat, este că va bucurați de lucruri mici sa zic, ori apreciați ce aveți, ce este, cum este s.a. Trăiți cu recunoștință. M-ati pus pe gânduri )) Posibil am la ce lucra la acest capitol. Seară plăcută!!! 😊❤
Ce mult ne bucuram ca putem sa aducem un plus de valoare sau macar un semn de intrebare uneori in vietile voastre 🤗 chiar de asta facem vlogul asta, sa impartasim cu voi ce simtim noi
Multumiiim mult de tot pentru donație și susținere! Vă dorim să vi se întoarcă înzecit 🤗🤗🤗 Chiar avem prieteni în Germania și ne gândeam să le facem o vizită, dar anunțăm aici înainte oricum
Cris noi multumim pentru sustinere și donație tare mult! Deja e a doua ta sponsorizare și nu știm cum să îți mulțumim pentru asta, suntem recunoscători 🤗🤗🤗
Da am rezolvat. Am demontat-o curățat-o și remontat-o. Din pacate nu am gasit garnituri noi decât supapa completă, dar ne-am descurcat cu cea pe care am avut-o
3:20 - nu s-ar putea inalta si mai mult salteaua pe un alt rand de baghete de lemn si cumva sa se faca in lateral niste gauri ca sa intre aerul pe sub saltea?
Ne-am gândit și noi să facem niște găuri dedesubt și probabil vom face însă salteaua nu se poate înălța mai mult de atât pentru că deja este destul de mic spațiul de deasupra
Si mi-as dori sa locuiesc intr-o rulota.Dar,mai mult ,vara si primavara.Va admir si tot respectul,pentru munca depusa.Multumesc ,pentru recomandari si peisajele filmate.Nu stiam,de cascada si acest loc fain,aproape de Turda.Mult succes,va doresc!Arata bine si interesant ,mancarea pregatita de Daiana.Imi place de voi,pentru ca va impartiti sarcinil .Felicitari!
Întotdeauna ne împărțim sarcinile și nu avem o muncă care trebuie făcută de bărbat sau de femeie ce avem lucruri care ne plac mai mult sau mai puțin fiecăruia dintre noi
Cel mai ieftin so mai eficient sistem de incalzire este un bunk heather numit eberspracher..espar sau webasto.. este CT o cutie de pantofi, necesita un minimum de instalare ...12 volti..si merge cu motorina sau kerosen.. este silentios si cu 4 litri ncalzestii 24 h.. ..
Sugestie de la cineva care a stat in rulota si la -20grade peste noapte- o perdea care ca izoleze mai bine cabina de restul rulotei -perdeaua o puteti face si din niste saci de dormit si merita si protectii pe exterior la parbriz si geamurile de usi sau ideal - protectii care sa imbrace cu totul cabina pe ext - se simte diferenta. Calatorii placute cu rulota , va invidiez....
Pentru a nu mai ingheta ”apa gri” puneti in functie de ”meteo” o cana,doua de antigel sau modificati evacuarea trumei sa sufle in rezervorul de apa gri.Pentru condens interior,,dezumificator(dar consuma curent).Dezghetarea supapei cu un tub cu gaz,,ca la sudura autogen.Ati uitat costul asigurarii,care banuiesc ca nu e ieftin.. Aveti internet stabil pe masina(separat) pt a avea camere web on line,,cu alarma sms pe telefon? O idee,,doar..
Buna dragii mei , vă salut de pe planeta Mars . Cum o mai duceți pe planeta Pămîntul ? Mai este viață acolo ? Să știți că eu vă urmăresc de aici....Fiiiiiți sănătoși .
Salutari din Turda. Imi pare bine ca ati fost si prin Turda, mi-ar fi placut sa va intalnesc. Nu sunt abonat de foarte multa vreme, si nu stiu multe despre voi, la minutul 7:30 ne descrii faptul ca zilele in care nu filmati munciti mult, sunteti programatori sau cum puteti munci altfel din rulota? Asta daca nu e secret si puteti spune. Ganduri bune si sanatate!
Mai copii, voi nu puteti gasi un loc unde sa va conectai rulota la o sursa de energie electrica? Scriu din Canada si astazi avem minus 19 grade. In alte parti sint si minus 35. In toamna tirziu, cei cu rulotele de obicei fug in Florida unde este cald, dar unii ramin si petrec iarna din diferite motive. Acestia se conecteaza la o sursa de energie si n-au probleme. In plus, minus 10 grade este cam temperatura de unde incep sa se produca degeraturile. Imbracativa si voi putin mai gros.
Întrebare: în mers,încălzitorul pe gaz poate funcționa? Dacă nu,cum rezolvați? Condensul la pat se datorează faptului că patul nu e separat termic de zona garajului.Pe lângă aerisire serioasă(perfect) improvizează un strat termic de separație.Rezultatul? Dispare condensul,temperatura în interior crește.Deasemeni,zona alcovului trebuie cumva separată de salon(perdea,cortină,etc)în favoarea temp din salon.Oricum folosiți doar patul matrimonial. Ați început un nou sezon cu autorulota.Me gusta!🎉🎉🎉🎉 *** Cu foenul Daianei rezolvai în zece minute problema robinetului de apă gri...
Din câte știm noi nu se recomandă utilizarea lui în mers, însă nu avem nevoie pentru că avem aerul cald din față. Era bună ideea cu foenul, dar nu prea ne permitem să îl folosim mult din pricina curentului și a panourilor care erau înghețate. Mulțumim pentru sfatul cu stratul termic, așa am făcut cu patul din alcov și funcționează foarte bine
BUNA OAMENI FAINI POATE SA FIE -20 DE GRADE ATATA TIMP CAT SUNTETI IMPREUNA VOI SI CU NATURA FACE CAT TOATA AVEREA DE PE PAMANTUL ASTA SINCER SI POZITIVITATEA DE PE CHIPUL VOSTRU SPUNE MULT ZI FAINA
Na pai bună măi tradițiilor no păi dară no ni la el vre să să scalde!!! Sapă tu copchola tu no tu ieț ceva în căpușor o cușmă un clop mancevar norocu! Va tuc mă făinuților.Na păi acela să cheamă scrob tu Dayana scrob nu scrembel iooooi că comunică ești tu!!!❤🎉❤🎉❤🎉❤🎉❤🎉❤🎉❤❤🎉🎉
Iarna ar merita sa mergeti catre sud ...sudul Greciei, Sudul Italiei, Sudul Spaniei, Sudul Turciei ... primavara si toamna sa explorati zona noastra, iar verile sa mergeti catre nord, Finlanda, Suedia, Norvegia ...Rusia ...
Salut. Apropo de limbă și dialecte părerea mea românii să nu se mai prostească și să vorbească în mai multe feluri. Suntem români avem o singură țară și o singură limbă română. Pentru asta s au luptat străbunii noștri și unii dintre ei au și murit. De exemplu se spune a răcit când este bolnav iar s a răcit se spune când i a scăzut temperatura sau când este mort
M-am distrat copios … eu ardeleanca, iubitul meu brăilean … doamne cât m-a regăsesc in glumițele voastre. Portbagaj 😂😂😂 și el se distrează copios de Pronunția mea 🙃
😅😅😅 De 35 de ani am avut doar clătiți la președenție, unul singur a fost mai dezghețat la minte, nu că ăla a facut ceva... Dar a zis o vorbă care o să intre în istorie 😂 "IARNA NU-I CA VARA" 😂😂😂 M-am uitat prin emoticoane dar nu am găsit nici unu cu defect la ochi și șuviță 😂😂😂
Dumnezeu să fie cu voi 🥰
Ce experiențe interesante! Faptul că sunteți naturali, ca arătati tot așa cum este, chiar atrage. In privința lucrului, că înțeleg) Lucrez și eu cu soțul, și, seara se întâmplă că tot la calculator ne găsește :) In zile de weekend poate la un film.
Și un lucru pe care l-am remarcat, este că va bucurați de lucruri mici sa zic, ori apreciați ce aveți, ce este, cum este s.a. Trăiți cu recunoștință. M-ati pus pe gânduri )) Posibil am la ce lucra la acest capitol. Seară plăcută!!! 😊❤
Ce mult ne bucuram ca putem sa aducem un plus de valoare sau macar un semn de intrebare uneori in vietile voastre 🤗 chiar de asta facem vlogul asta, sa impartasim cu voi ce simtim noi
Suntem fericiți sa va vedem , indiferent de tema pe care o adoptați ❤ poate ajungeți prin Bavaria cândva, va așteptăm pe la noi , cu drag va invitam 😊
Multumiiim mult de tot pentru donație și susținere! Vă dorim să vi se întoarcă înzecit 🤗🤗🤗 Chiar avem prieteni în Germania și ne gândeam să le facem o vizită, dar anunțăm aici înainte oricum
Sunteți adorabili!
Mulțumim pt vlog. Mi-au plăcut peisajele!❤
Mai facem
Buna seara dragii mei. Salut din r. Moldova. Vă doresc o zi bună şi o dispoziţie plăcută!
Salutari si multumim ❤️
Sunteți minunați, vă felicit!!!💗Gânduri bune din depărtare!🙏😘
🤗🤗
La cat mai multe experiente frumoase!❤❤
Ați luat o pe lângă Arieș în Amonte vreo 3 km de la podul Cheia și ați întrat apoi pa valea hasdate pana la Cascada Ciucas
Super vlog! Foarte fain!
Mulțumim ne bucurăm că-ți place!
Salut de la Chișinău! Că curajoși mai sunteti.
Doi copii fericiți pe gheață. Un mare like ❤
🤗🤗
Mai ardelene...frumoasă moldoveanca ta!❤
Așa-i? I-o spun în fiecare zi 😁
Și nu-i a mea 🙈
@@biletdevacanta pai fa ceva!😀
Ce cutiouta muzicala frumoasa 🥰 foarte frumoasa lingurita aia rotunda ca un banut ❤
❤️❤️❤️
Mulțumim!
Cris noi multumim pentru sustinere și donație tare mult! Deja e a doua ta sponsorizare și nu știm cum să îți mulțumim pentru asta, suntem recunoscători 🤗🤗🤗
Nuu.. Noi mulțumim pt. content de calitate. Tot înainte și la cât mai multe video uri cu experientele voastre de pretutindeni👌✌️✌️
Pentru mucegai, se poate utiliza un dezumidificator din ăla, care bagă apa înapoi în rezervor.
Bravo .
Vă dorescî numai videouri frumoas..
Ador vibe'ul vostru🙌🏻🤍
🤗
Sunteti prea destepti pentru secolul asta ! Si delicious ! Succes ! Ma abonez !
Mulțumim Florin bine ai venit alături de noi
Super...miscare in aer liber, licoare magica...insanatosire garantata. Cu supapa ptr apa gri ce.ati rezolvat?
Da am rezolvat. Am demontat-o curățat-o și remontat-o.
Din pacate nu am gasit garnituri noi decât supapa completă, dar ne-am descurcat cu cea pe care am avut-o
Va recomand la sucul de ghimbir sa puneti si Curcuma!!! Genial de bun
Buna seara dragilor din Bucuresti vă salut ❤️❤️❤️😍😍😍
🤗 bună Nicoleta
Parcați pana se mai potolește frigul în padurea copaceni sau în bai sarate lângă strand
Superba casa dragilor ❤
Ne bucurăm tare mult că vă place vă așteptăm pe la noi
3:20 - nu s-ar putea inalta si mai mult salteaua pe un alt rand de baghete de lemn si cumva sa se faca in lateral niste gauri ca sa intre aerul pe sub saltea?
Ne-am gândit și noi să facem niște găuri dedesubt și probabil vom face însă salteaua nu se poate înălța mai mult de atât pentru că deja este destul de mic spațiul de deasupra
Salutari de la -20. In Calgary fura -40. Have fun😂 la rulota. Da nu iarna.
Vaaai
Suuuuupeeeer frigul
Si mi-as dori sa locuiesc intr-o rulota.Dar,mai mult ,vara si primavara.Va admir si tot respectul,pentru munca depusa.Multumesc ,pentru recomandari si peisajele filmate.Nu stiam,de cascada si acest loc fain,aproape de Turda.Mult succes,va doresc!Arata bine si interesant ,mancarea pregatita de Daiana.Imi place de voi,pentru ca va impartiti sarcinil .Felicitari!
Întotdeauna ne împărțim sarcinile și nu avem o muncă care trebuie făcută de bărbat sau de femeie ce avem lucruri care ne plac mai mult sau mai puțin fiecăruia dintre noi
Cel mai ieftin so mai eficient sistem de incalzire este un bunk heather numit eberspracher..espar sau webasto.. este CT o cutie de pantofi, necesita un minimum de instalare ...12 volti..si merge cu motorina sau kerosen.. este silentios si cu 4 litri ncalzestii 24 h.. ..
Asa e , 30 de lei pe zi la motorina sunt mai ieftini decat 9 lei la gaz ...🤦♂️🤦♂️🤦♂️
Am râs tare la asta Bogdan, inca râdem 😂😂
@@biletdevacanta drumuri bune si fara evenimente 🙏🙏
Gata,m-ati conviis sa ma abonez!Sunteti oameni deosebiti!O gura de oxigen primim din partea voastra.Meritati mai multi abonati!
Mulțumim din suflet ești un adorabil
Bună din Sălaj.. Dacă aveți drumuri prin Sălaj veniți la primavara de vizitați Gradina Botanica din Jibou.. Va pup și griji de voi
Sigur, salutari 🤗
Buna seara!!🎉🎉🎉🎉
Buna seara Liliana
Va aflați pe Valea Ariesului în comuna Mihai Viteazu sat Cheia
SUPER
Idilic, doi frumosi romantici😅😅😅😅😅❤❤❤❤❤ Imi place spiritul vostru de aventura !!
Multumim ❤️
Puteți încălzi garajul cu un Vebasto și a-ți rezolvat problema cu condensul😊
Avem încalzitor pe gaz
E mai bun pe motorină și nu costa mult. Poți să montezi unul suplimentar.@@biletdevacanta
Shakshuka e mult mai buna ca scrambled eggs!! Recommend!!!😉
Facem și shakshuka 🤗
@@biletdevacanta bai romanilor, la noi in Moldova se zice "scrob"
@@beast_tnt Tu nuncurca scropubul cu cu scrabled tot e din ouă dar e altă variantă, mai ales că Daiana e din Moldova și stie ia de scrob
@@adj8875 mai lasati drakului anglicismele astea folositi romana - scrobul e scrob, eu is din Moldova care nu stie engleza
Puneti o folie sub salteaua de la pat si ati rezolvat problema cu ridicatul saltelei zilnic.
Foarte interesant modul vostru de trai. De curiozitate, in ce domeniu v-ati reprofilat pentru asigurarea venitului?
Chiar sunteți mulți interesați de acest subiect așa că facem cat mai repede un video despre asta
Eu sunt născut în zona am casa în Sandulesti dacă doriți informatii
Pe malul Ariesului.
Si noi suntem din Ardeal si asa exact se spune s-a racit ! DAR CUM AI SPUS SI NOI IUBIM PE TOTI ROMANI
Exact! 👍
Aparatul vostru de cafea face mai buna cafeaua decat un expresor din acela de pus pe plita la aragaz?
Da, chiar am promis un vlog despre el, e o cafea ca la expresorul electric cel profi, este extrem de buna
Sugestie de la cineva care a stat in rulota si la -20grade peste noapte- o perdea care ca izoleze mai bine cabina de restul rulotei -perdeaua o puteti face si din niste saci de dormit si merita si protectii pe exterior la parbriz si geamurile de usi sau ideal - protectii care sa imbrace cu totul cabina pe ext - se simte diferenta. Calatorii placute cu rulota , va invidiez....
Mulțumim, Mihaela! ❤️
Hello! V am descoperit de curand!
Am subscribed la canalul vostru.
Intrebare - aveti ceva planuri de calatorie in NA? Canada?
Hello, multumim 🤗 incă nu avem, dar nu se stie, momentan cat avem rulota vrem să mai facem Europa
Pentru a nu mai ingheta ”apa gri” puneti in functie de ”meteo” o cana,doua de antigel sau modificati evacuarea trumei sa sufle in rezervorul de apa gri.Pentru condens interior,,dezumificator(dar consuma curent).Dezghetarea supapei cu un tub cu gaz,,ca la sudura autogen.Ati uitat costul asigurarii,care banuiesc ca nu e ieftin.. Aveti internet stabil pe masina(separat) pt a avea camere web on line,,cu alarma sms pe telefon? O idee,,doar..
Mulțumim foarte bune ideile tale
,, Esti Rece?'' E buna 😄
🙈
Buna dragii mei , vă salut de pe planeta Mars . Cum o mai duceți pe planeta Pămîntul ? Mai este viață acolo ? Să știți că eu vă urmăresc de aici....Fiiiiiți sănătoși .
🤗
Salutari din Turda.
Imi pare bine ca ati fost si prin Turda, mi-ar fi placut sa va intalnesc.
Nu sunt abonat de foarte multa vreme, si nu stiu multe despre voi, la minutul 7:30 ne descrii faptul ca zilele in care nu filmati munciti mult, sunteti programatori sau cum puteti munci altfel din rulota? Asta daca nu e secret si puteti spune.
Ganduri bune si sanatate!
Bună Mihai nu e secret și în curând filmăm un video despre asta
Mai copii, voi nu puteti gasi un loc unde sa va conectai rulota la o sursa de energie electrica?
Scriu din Canada si astazi avem minus 19 grade. In alte parti sint si minus 35. In toamna tirziu, cei cu rulotele de obicei fug in Florida unde este cald, dar unii ramin si petrec iarna din diferite motive. Acestia se conecteaza la o sursa de energie si n-au probleme. In plus, minus 10 grade este cam temperatura de unde incep sa se produca degeraturile. Imbracativa si voi putin mai gros.
❤❤❤❤❤
Întrebare: în mers,încălzitorul pe gaz poate funcționa? Dacă nu,cum rezolvați?
Condensul la pat se datorează faptului că patul nu e separat termic de zona garajului.Pe lângă aerisire serioasă(perfect) improvizează un strat termic de separație.Rezultatul? Dispare condensul,temperatura în interior crește.Deasemeni,zona alcovului trebuie cumva separată de salon(perdea,cortină,etc)în favoarea temp din salon.Oricum folosiți doar patul matrimonial.
Ați început un nou sezon cu autorulota.Me gusta!🎉🎉🎉🎉
*** Cu foenul Daianei rezolvai în zece minute problema robinetului de apă gri...
Din câte știm noi nu se recomandă utilizarea lui în mers, însă nu avem nevoie pentru că avem aerul cald din față. Era bună ideea cu foenul, dar nu prea ne permitem să îl folosim mult din pricina curentului și a panourilor care erau înghețate.
Mulțumim pentru sfatul cu stratul termic, așa am făcut cu patul din alcov și funcționează foarte bine
BUNA OAMENI FAINI POATE SA FIE -20 DE GRADE ATATA TIMP CAT SUNTETI IMPREUNA VOI SI CU NATURA FACE CAT TOATA AVEREA DE PE PAMANTUL ASTA SINCER SI POZITIVITATEA DE PE CHIPUL VOSTRU SPUNE MULT ZI FAINA
Ce dragut! Asa este Sorin, sa fim impreuna este totul si ne bucuram cand putem sa va transmitem starea noastra de bine 🤗
panourile se curata cu uscatorul de par al Dianei
Sinteti ő pereche sanatoasa sa avató tót ce va doriti in viata fericire sí sanatate 🥰🇨🇦
Mulțumim
Felicitări pentru ce faceți, încercați și cheile Borzești e foarte aproape de cascada Ciucas
Multumim pentru sugestie, ne uitam ❤️
❤👍❤
😢
Nu inteleg de ce e acolo o cascadă Ciucas, de vreme ce masivul Ciucaș este in cumtotul alta parte, adica in Prahova!
Nu știm ☺️
Na pai bună măi tradițiilor no păi dară no ni la el vre să să scalde!!! Sapă tu copchola tu no tu ieț ceva în căpușor o cușmă un clop mancevar norocu! Va tuc mă făinuților.Na păi acela să cheamă scrob tu Dayana scrob nu scrembel iooooi că comunică ești tu!!!❤🎉❤🎉❤🎉❤🎉❤🎉❤🎉❤❤🎉🎉
🥰
Vezi să nu o pupi că ie răcela :)))
❤️
.😮😮
🥰🥰
❤️
👋🇲🇩❤🤲🙏
Gata prajitura?😂❤❤
Da, da, a facut-o in cele din urma 😁
Doamne fereste 24 grade. E enorm de cald. MAXIM 22. EU zic 21 ft ok.
💗👍
Băgați o soluție apa fiarta cu sare foarte multă cât cuprinde😂
Am încercat și nu a funcționat
Iarna ar merita sa mergeti catre sud ...sudul Greciei, Sudul Italiei, Sudul Spaniei, Sudul Turciei ... primavara si toamna sa explorati zona noastra, iar verile sa mergeti catre nord, Finlanda, Suedia, Norvegia ...Rusia ...
Așa este și în mod normal iar mergem către Spania Portugalia Grecia însă în acest an ne-am întors în România
Mă scuzați, ce inseamna :"aici e mai puțină de apă "?😂
Muncim mult = ? :))
Nu știm cât munciți 🤷🏻♀️
Eu sint din Craiova și se spune , ești răcit? , ai răcit ? Ai gripa ? Ești gripat ? Ai transpirat ? Ești transpirat ? Te-ai încălzit? Ești încins?
😃
Nu e sezon de autorulota.
🙈
Plecați mai repede de acolo de la lacul înghețat
🫣
Hasdate e numele vaii.
Salut. Apropo de limbă și dialecte părerea mea românii să nu se mai prostească și să vorbească în mai multe feluri. Suntem români avem o singură țară și o singură limbă română. Pentru asta s au luptat străbunii noștri și unii dintre ei au și murit. De exemplu se spune a răcit când este bolnav iar s a răcit se spune când i a scăzut temperatura sau când este mort
fratilor ajutatima si pe mine cu o distribuire😉
De ce nu mergeti iarna intr-o tara mai calduroasa ieftina mai la sud?
Am avut câte ceva de rezolvat iarna asta, până acum mergeam
Mi se pare ca exagerati putin . NU CRED CA PE FRIGUL ASTA TREBUIA SA MERGETI PE ACOLO.
M-am distrat copios … eu ardeleanca, iubitul meu brăilean … doamne cât m-a regăsesc in glumițele voastre. Portbagaj 😂😂😂 și el se distrează copios de Pronunția mea 🙃
😄 ne bucuraaaam, deci aducem zambete in casa voastra, asta e tot ce ne dorin
Ce nașpa arată acea mâncare de ou, pare a fi altceva... 😏
😅😅😅 De 35 de ani am avut doar clătiți la președenție, unul singur a fost mai dezghețat la minte, nu că ăla a facut ceva... Dar a zis o vorbă care o să intre în istorie 😂 "IARNA NU-I CA VARA" 😂😂😂 M-am uitat prin emoticoane dar nu am găsit nici unu cu defect la ochi și șuviță 😂😂😂
😂😂😂 bună asta
Ai citit cartea de istorie? M-am dezabonat dar vă urez toate cele bune!
Nu-i cu supărare, seară frumoasă!
Daca nu aveti izolatie buna iarna cit si vara aveti probleme ( cheltuieri majore $$ )
Este destul de greu să ai o izolație foarte bună la autorulotă, Însă ele sunt concepute în special pentru sezonul de vară
❤❤❤❤❤
❤❤❤❤