Sorin Ovidiu Vântu și dezastrul FNI

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 27 เม.ย. 2024
  • Fraţilor, în 2 decembrie 2009, puţin după miezul nopţii, unul dintre cei care se visau preşedinţii României făcea greşeala de a-i călca pragul unui individ dubios. La adăpostul întunericului, când se credea ferit de privirile indiscrete ale iscoadelor, actualul vicepreşedinte al NATO, Mircea Geaonă, se furişa pentru sfat de taină în casa lui Sorin Ovidiu Vântu, zis şi SOV. Pentru că aşa mergeau lucrurile chiar şi în 2009: cei care îşi doreau să ocupe cea mai înaltă funcţie în stat aveau nevoie de confirmările marilor corupţi ai anilor ’90. Numai că, de undeva, din întuneric, cineva pândea şi înregistra momentul. O zi mai târziu, în seara de 3, Traian Băsescu l-a întâlnit pe Mircea Geoană în dezbaterea televizată despre care s-a spus că a decis soarta alegerilor prezidenţiale din acel an. Mă rog, cel puţin în parte, pentru că restul, aşa se zvoneşte prin târg, a fost făcut prin mijloace necurate. Lup de mare hârşit, Băsescu a speculat momentul şi i-a aruncat în faţă oponentului său vizita la SOV. Moderată de un „acoperit”, Robert Turcescu, discuţia l-a ruinat pe Geoană din cauza asocierii cu acest personaj care stă la temelia ultimului scandal din triada marilor înşelătorii financiare din anii ’90: Fondul Naţional de Investiţii - FNI.
    Deşi, după cum v-am povestit deja, nu era prima înselătorie financiară de acest fel, el a venit ca un şoc şi pentru că, după cum spunea Cristian Tudor Popescu, în 1996 lumea nu așteptase miracole, ci pur și simplu îşi dorise „mai multă cinste”. Iar lucrul cel mai grav a fost „falimentul moral al opoziției care ajunsese la putere”.
    Pentru că totul s-a prăbuşit la începutul lui 2000, în istorisirea noastră de azi vom păşi puţin în decada următoare, însă povestea aparţine negreşit anilor ’90, iar sfârşitul şi consecinţele ei se simt încă şi astăzi.
    Text scris de istoricul Constantin Vasilescu
    Cuprins:
    0:00 Introducere
    02:09 „Tatăl” şi „mama” FNI
    16:13 „Dormi liniştit, FNI lucrează pentru tine!”
    35:52 Reacţia statului
    45:29 Fuga Ioanei Maria Vlas şi reacţia păgubiţilor
    59:52 Cum s-au furat banii FNI şi ce s-a ales de hoţi şi pgubiţi
    Alătură-te acestui canal pentru a primi acces la beneficii:
    / @zaiafet
    Susține conținutul: / zaiafet
    ZaiaShop: www.zaiashop.ro
    Instagram: / zaiafet
    Facebook: / zaiafet
    Mail: horia.sarghi@gmail.com

ความคิดเห็น • 191

  • @cornelmagdalin2618
    @cornelmagdalin2618 หลายเดือนก่อน +109

    Securitatea nu a disparut nici acum! E prezenta prin urmasii lor,copii,nepoti,etc.

    • @misi1979
      @misi1979 หลายเดือนก่อน +5

      Adevar ati grait

    • @tecoaime4007
      @tecoaime4007 หลายเดือนก่อน +4

      Ca si duma aia ... copii stapanilor nostrii vor fi satpanii copiilor nostri sau ei zic la vremuri noi tot noi!

    • @Cgabriel90
      @Cgabriel90 หลายเดือนก่อน +4

      @@tecoaime4007asta e răspunsul emigrării în masă a populației, dacă tot caută ăștia un răspuns

    • @alinm4844
      @alinm4844 หลายเดือนก่อน

      ​@@Cgabriel90sau invers

  • @cheetor18
    @cheetor18 หลายเดือนก่อน +78

    Multumim zaiafet ca nu ne lasi sa uităm.

    • @alexandrutudose8903
      @alexandrutudose8903 หลายเดือนก่อน

      Degeaba nu ne lasă să uităm, dacă mâine apare un joc ca și fmi la felse va intampla

    • @SilviuMandolin
      @SilviuMandolin หลายเดือนก่อน

      Cred ca l-a invitat Ivan la un ceai, a inteles si a lasat-o mai moale.

    • @Cosmin-yp7dh
      @Cosmin-yp7dh หลายเดือนก่อน

      ​@@SilviuMandolincine?

  • @ionelstoica3831
    @ionelstoica3831 หลายเดือนก่อน +26

    Bravo mai băiatule ,ești F bun în ceea ce faci.Felicitări pentru această uimitoare prezentare!

  • @andreibaboi
    @andreibaboi หลายเดือนก่อน +41

    Cel mai bun canal de youtube din Romania.

    • @am1frigider
      @am1frigider หลายเดือนก่อน +1

      E Al 50-lea tip care are un video , pe subiectul acesta

    • @SenorJuancii
      @SenorJuancii หลายเดือนก่อน

      calitate nu cantitate fra@@am1frigider

    • @user-ze6tb4xq5f
      @user-ze6tb4xq5f 7 วันที่ผ่านมา

      Ce o zis despre razboiul din Gaza? Ca nu am auzit bine.

  • @mariancalin1699
    @mariancalin1699 หลายเดือนก่อน +12

    SOV, care ne-a invatat sa crestem caracatite in apartament. Foarte tari materialele. Urmaresc canalul acesta inca de la inceput,Si nu am ce sa zic,calitatea materialelor a crescut odata cu trecerea timpului.Un singur lucru imi lipseste si ma intreb de ce nu mai este prezent: umorul lui Horia.Eu vad/ascult fiecare material de mai multe ori,si chiar am stat si urmarit parcursul, sa zic asa, ultimului an.Glumitele alea cateva,presarate, pe ici colo, aveau un farmec al lor si era uatat de specifice. Erau un mic condiment, dar unul bun. :)) Mna nu zic sa mai faca glume cu Arsinel care nu mai este printre noi...dar abonatii vechi stiu despre ce vorbesc. Toate cele bune! Traiasca Zaiafet! ;) Multumim!

    • @miha_ity
      @miha_ity หลายเดือนก่อน +2

      Daca ai fi fost atent, ai fi observat cateva glumite de genul alora la care faci referire...una foarte buna a fost cea cu "...dar, in pusculitele FNI, batea vantul..."

  • @gabrielbarbu8422
    @gabrielbarbu8422 หลายเดือนก่อน +17

    Extraordinar clipul, felicitari pentru munca depusa👍🏻

  • @user-el1sh4zy1x
    @user-el1sh4zy1x หลายเดือนก่อน +15

    Salut Horia! Ești viitorul! Mulțumesc! Aștept ceva cu Iliescu, "cucuveaua" . Sper sa educi, sa aduni, să rămână un întreg! Dor de voi!

    • @paul11423
      @paul11423 หลายเดือนก่อน +2

      a spus intr un podcast ca are videoul gata si o sa il posteze atunci cand moare Iliescu

  • @mirceateodorescu8730
    @mirceateodorescu8730 หลายเดือนก่อน +16

    Super detaliat,felicitari!!!

  • @naly202
    @naly202 11 วันที่ผ่านมา +1

    Da, pe vremea când emisiunile tip Talk show erau interesante. Eram pe la liceu și îmi aduc aminte cum urmăream dezbaterile legate de FNI.

  • @cipriangrigoras7961
    @cipriangrigoras7961 หลายเดือนก่อน +4

    Foarte buna prezentare la 28 de ani eu nu am auzit povestea cu FNI mulțumim că ne prezinți asemenea evenimente!

  • @RomanTrollanski
    @RomanTrollanski หลายเดือนก่อน +10

    De cate ori le-am zis părinților mei să nu se mai uite dracului la televiziunea lu' ăla care le-a furat banii de la CAR... De de unde nene, cu cine sa te înțelegi...

  • @TheMaliciousSmurf
    @TheMaliciousSmurf หลายเดือนก่อน +5

    Superb finalul, foarte bine spus. Videourile ca asta sunt utile ca un reminder al istoriei corupției din tara asta, ne mai miram de ce nu se schimba nimic in bine

    • @user-ze6tb4xq5f
      @user-ze6tb4xq5f 7 วันที่ผ่านมา

      Era coruptie interna, acum s-a internationalizat si se practica la scara industriala.
      Sper sa lase linkul, bagati bine la debla!
      th-cam.com/video/d5mMRsEKLRU/w-d-xo.html&pp=ygU4eWFuaXMgdmFyb3VmYWtpcyB3aHkgc291dGhlcmUgZXVyb3BlIGlzIG5vdCBtb3JlIGNvcnJ1cHQ%3D

  • @DariusDRB
    @DariusDRB หลายเดือนก่อน +21

    Acum inteleg de ce suntem codasi la investitii in UE..

    • @alexandrutudose8903
      @alexandrutudose8903 หลายเดือนก่อน +1

      Pentru ca acelea sunt greu de furat, 😂😂

  • @Jurnalul_bucovinean
    @Jurnalul_bucovinean หลายเดือนก่อน +9

    *Salutări scumpi prieteni!*

  • @oberstul1941
    @oberstul1941 หลายเดือนก่อน +6

    Foarte bun episod, felicitari!

  • @stabroghinvsevolodovici8814
    @stabroghinvsevolodovici8814 หลายเดือนก่อน +4

    A face bani si afaceri este un skill, o societate libertarianista, unde nu exista reguli si legi, asa cum era Ro postdecembrista, incurajeaza doar acest skill. Societatea are nevoie de zeci de mii de skilluri -doctori, itisti, sudori, etc- , o societate ultracapitalista le da pe toate acestea la gunoi si ofera toata atentia spiritului de afacerist care in realitate e specula. De fapt, nu doar ca e doar unul dintre atat de multe skilluri ci chiar este unul de care ne putem lipsi, e adevarat ca avem nevoie de administratori care sa administreze chestii, dar nu de paraziti sociali care nu fac nimic si absorb marea parte a bogatiei, pentru ca dintr un motiv sau altul au ajuns in posesia mijloacelor de productie, informatie si tehnologie.

  • @marialaura9927
    @marialaura9927 หลายเดือนก่อน +6

    👍👍👍👍excelent!
    Mulțumesc

  • @DerDop
    @DerDop หลายเดือนก่อน +12

    Oare ce mai face Gelu din Gelsor?

    • @parchisnon
      @parchisnon หลายเดือนก่อน

      Gheorghe Teodorescu a fost condamnat, în aprilie 2015, la doi ani și șase luni de închisoare cu executare, pentru fapte de corupție, în calitate de director al INSOMAR. El a fost profesor la Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iași, director al Bibliotecii Centrale Universitare "Mihai Eminescu" din Iași. Tot el este și cofondator al institutului de cercetare de piață, INSOMAR, care a realizat de-a lungul anilor mai multe sondaje, atât în interiorul partidului, cât și în rândul alegătorilor pentru, PSD. Gheorghe Teodorescu, cunoscut și ”Gelu” este prietenul și partenerul de afaceri a lui Sorin Ovidiu Vîntu în afacerea GELSOR.

  • @GeorgeCovaciu
    @GeorgeCovaciu หลายเดือนก่อน +8

    superb ca de fiecare data
    Ar fi interesant si un video despre razboiul din serbia

  • @luismartinas2566
    @luismartinas2566 หลายเดือนก่อน +5

    Recorder. Multe date din documentar. E ok ca ai specificat.

  • @sasamilea8730
    @sasamilea8730 หลายเดือนก่อน +2

    Un material nemaipomenit !

  • @sarivanul
    @sarivanul หลายเดือนก่อน +4

    Cel mai bun canal de youtube romanesc 👏

  • @downap
    @downap หลายเดือนก่อน +9

    treziti-va generatie! cum ar spune cineva

  • @YakoyuKuguraman
    @YakoyuKuguraman หลายเดือนก่อน +2

    Wow, sa mai faci seria asta! Foarte umitoare si coplesitoare informatiile

  • @cristianudrea2747
    @cristianudrea2747 หลายเดือนก่อน +3

    Foarte interesant! 🙏

  • @MultiPoks
    @MultiPoks หลายเดือนก่อน +9

    Bun material, incepem sa stim adevarul, problema e ca batranii, cei inselati atunci, nu pricep nici acum ca au fost inselati de aceiasi oameni pe care ii respecta, ii voteaza etc...

    • @foxydoxy7460
      @foxydoxy7460 9 วันที่ผ่านมา

      Cei înșelați își meritau soarta . Cum sa speri la un venit mărit , așa peste noapte ? Fără sa depui nici un efort , mici măcar nu te documentezi sa vezi de unde îți vin banii . Niste șarlatani mai prosti au primit ce merita de la unii mai școliți . In perioada aceea era plină tara de așa ceva . Și acum e la fel dar sub alte denumiri . " Investește la bursa " vi se pare cunoscut ? " Investește în criptomonede " și lista poate continua ....

  • @romanian5206
    @romanian5206 หลายเดือนก่อน +2

    Am un amic, care zicea ca o ruda de-a lui era paznic la sediul Caritas din Cluj, job pe vremea aia vai steaua lui, era platit cu bani foarte putini, insa oamenii acolo pazeau .. si bani. Multi tineri nu stiu ca inainte de FNI a fost CARITAS, care a fost exact ca FNI. Eh si la vremea aia, veneau oamenii de la Constanta de la Baia Mare sau Suceava, de peste tot prin tara sa depuna bani, efectiv erau intregi garnituri de tern dedicate pentru Cluj sa mearga la Caritas sa depuna bani. Asa de multi bani se adunasera ca nu mai aveau cum sa ii numere, bancile erau inca in formare, exista CEC Bank si cam atat, Banca Trasilvania nu exista de exemplu, ma rog exista dar era un fel de amanet de cartier, un fel de Provident.
    Banii colectati nu erau depusi in banca, erau tinuti intr-o incapere foarte insalubra si la cat de multi erau, erau efectiv aruncati unii peste altii in saci de panza, mii de saci cu bani, in camere de 4-5m inaltime pana la tavan, dupa vreun an incepusara sa dea soarecii in sacii cu bani, efectiv mancau banii.
    Pentru cei mai tineri, in perioada 92 si 96 Romania a avut o perioada de hiperinflatie, cam cum are Venezuela azi, gen luai salariu azi si faceai piata, ca maine preturile erau mai mari ca ieri.
    In perioada cand incepea sa se auda pe la tigare cu fetele de la contabilitate a totul e o minciuna, recte teapa, ruda amicului, logic ca incet dar sigur a plecat cu foarte multi saci de acolo, ca doar ei si pazeau, pe la 3-4 noaptea, tragea dacia obosita si din 2 paznici cate 2-3 saci pe seara. Din cate zice a plecat a plecat deacolo cu bani de vreo 10 apartamente si vreo 20 de terenuri.
    Ce nu stiu iar tinerii, in perioada 92-95, un apartament in Bucuresti de exemplu costa $3000, tot apartamentul in Cluj costa $1500, in Constanta poate costa $2000, asta pentru apartamente de 3-4 camere, 70-90mp2, ce azi ar fi la vanzare la un 150k euro sau mai mult.
    Apartamentul in care statea amicul meu, a fost cumparat de parintii lui de la ruda acesta.

  • @eugeniaminca65
    @eugeniaminca65 หลายเดือนก่อน +2

    Mulțumiri Horia !

  • @marvomusic
    @marvomusic 6 วันที่ผ่านมา

    Felicitari! Ai materiale care ar putea, lejer, sa fie folosite in scoli!

  • @caiussebastian6453
    @caiussebastian6453 หลายเดือนก่อน

    Frumoasa descrierea din final, bravo 😊

  • @chichea
    @chichea หลายเดือนก่อน +4

    Frumos Horia.Ca un film bun

  • @ioancucu445
    @ioancucu445 หลายเดือนก่อน +1

    Foarte tare! Keep up the good job @Zaiafet.

  • @Rares.E
    @Rares.E หลายเดือนก่อน +4

    Mulțumesc!

  • @jeliamocanu8097
    @jeliamocanu8097 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitari! O prezentare profesionista. Intelegem si noi mai bine realitatea sociala, politica. Daca am fi mai destepti, mai educati nu s-ar permite unor mafioti sa ne manipuleze si sa ne jefuiasca.

  • @ion8888
    @ion8888 หลายเดือนก่อน +2

    Ar fi mult mai semnificativ si relevant de-a lungul timpului daca ai exprima sumele in dolari la cursul de atunci.

  • @sergiumateiovici6468
    @sergiumateiovici6468 หลายเดือนก่อน +1

    Foarte bun materialul ❤

  • @rain-cy6ve
    @rain-cy6ve หลายเดือนก่อน +4

    Serios ca ar trebui sa faci subtitrari in engleza. Vreau sa arat si unor prieteni care nu sunt romani si nu pot")))

    • @dumitrugal5125
      @dumitrugal5125 หลายเดือนก่อน

      Nu interesează pe nimeni ,fraiere!

  • @user-fl1ci5fb4p
    @user-fl1ci5fb4p หลายเดือนก่อน +3

    Super

  • @sirbuandrei3319
    @sirbuandrei3319 หลายเดือนก่อน +1

    esti top ! felicitari

  • @lucianboboc9690
    @lucianboboc9690 หลายเดือนก่อน +5

    Bravo

  • @GhimpeM
    @GhimpeM หลายเดือนก่อน

    Asta e repostare?

  • @Andrew_EvsW
    @Andrew_EvsW หลายเดือนก่อน +1

    Salut, ai putea sa faci un video despre Akira Toriyama? Multumesc!

  • @sasamilea8730
    @sasamilea8730 หลายเดือนก่อน +3

    Moștenitori lui SOV ...PARTIDUL AUR!

  • @vladarde3533
    @vladarde3533 หลายเดือนก่อน

    "Salutare, fraților!" despre "Salut, generație!" 😂

  • @constantindinu1206
    @constantindinu1206 หลายเดือนก่อน +1

    mă Doare s vad asa ceva.

  • @bogdanhodea3081
    @bogdanhodea3081 หลายเดือนก่อน +1

    Salut Generație 😢

  • @gabirican4813
    @gabirican4813 หลายเดือนก่อน

    Thanks!

  • @naly202
    @naly202 11 วันที่ผ่านมา +1

    "Dormiți liniștiti, FNI veghează pt dvs"... 😅😮😢

  • @cornelmagdalin2618
    @cornelmagdalin2618 หลายเดือนก่อน +2

    Unde a fost statul in toata acesta afacere,asta este foarte simplu de inteles.

    • @foxydoxy7460
      @foxydoxy7460 9 วันที่ผ่านมา

      Aceste lucruri se întâmplau cu acordul statului. Erau gândite pentru a scoate banii de la populație . Au fost foarte multe situații de genul asta .Daca vă uitați atent sunt și în ziua de azi , dar sub alte denumiri . Acestea sunt destinate naivilor care cred că fără să facă mare lucru , li se va înmulți banii. Nu vor dispărea niciodată.

  • @jao5942
    @jao5942 หลายเดือนก่อน +3

    buna seria asta despre vremurile negre de dupa revolutie

  • @dragosjinga4527
    @dragosjinga4527 หลายเดือนก่อน

    Salut, am cateva lazi de carti ramase de la mama, carti scumpe si rare, mi-as dori sa ti le donez tine, te urmaresc de mult stiu ca ti-ar folosi🤗

  • @Bezi.v
    @Bezi.v หลายเดือนก่อน +2

    Seria asta pune in tema dramele societății in care am copilărit. Si cum sa nu avem o lume meschină, traumatizată și defectă când părinții actualei generații au fost batjocoriți in felul ăsta.
    3-4 ani de pușcărie pentru cateva miliarde de euro?! Bătaia de joc continua. Vantu.. nu e in pușcărie nu? Nici ultimele nume înșirate...

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote หลายเดือนก่อน +4

    👍👍👍👍👍

  • @marindoina3017
    @marindoina3017 8 วันที่ผ่านมา

    😭

  • @DANIELA-kl3gz
    @DANIELA-kl3gz หลายเดือนก่อน +1

    🔥

  • @user-ju3gm8mx5c
    @user-ju3gm8mx5c หลายเดือนก่อน

    SIII......urmari benefice...???!!!😢😢😢

  • @dadymadass
    @dadymadass 21 วันที่ผ่านมา

    Eterna și fascinanta Romanie

  • @georgedumitrucozma81
    @georgedumitrucozma81 หลายเดือนก่อน

    WAW..........bravo

  • @raimundapostu148
    @raimundapostu148 หลายเดือนก่อน

    Bun😊

  • @laurentiupana2160
    @laurentiupana2160 หลายเดือนก่อน +1

    Felicitări !!!

  • @SkyNet-82
    @SkyNet-82 หลายเดือนก่อน +1

    ✌️

  • @elrikacristi
    @elrikacristi หลายเดือนก่อน +1

    Stai asa. Ti-am dat like? Da ti-am dat, hai sa suntem bine :)

  • @Gooddeeds023
    @Gooddeeds023 หลายเดือนก่อน +3

    👍

  • @poamastefan74
    @poamastefan74 หลายเดือนก่อน +5

    Eu aş putea pune pariu că un nou joc piramidal ar rupe din nou in România. Nu o sa ne învățăm minte niciodată

    • @vioned3755
      @vioned3755 หลายเดือนก่อน +2

      Bineînțeles, păi sov are mii de urmaritori pe pagina de Fb, ii vrăjește și așteaptă momentul potrivit.... să vezi atunci lacrimi😂

  • @ptda22
    @ptda22 หลายเดือนก่อน +1

    Top

  • @robertb.6267
    @robertb.6267 หลายเดือนก่อน

    Min 33:11 : "Acțiunile necotate NU sunt tranzacționate la bursă"

  • @user-ju3gm8mx5c
    @user-ju3gm8mx5c หลายเดือนก่อน +1

    Ce nu still. .....Clanul din sudul Bucurestiului ....😮😮😮

  • @catalin5674
    @catalin5674 หลายเดือนก่อน +5

    In 90' puteai să te duci in Germania cu un camion și să il umpli cu cea mai ieftina, gen 1,9ron doza, și o vindeai in primul oraș din România cu 10ron doza in maxim o oră, că nu exista pe piață și că nu exista vama 😁, imaginativă că poți să faci asta de două ori pe săptămână

  • @Cristip
    @Cristip หลายเดือนก่อน +2

    Si comunistii stiau sa-l puna sub acuzare...

  • @stcriss6458
    @stcriss6458 หลายเดือนก่อน +1

    👏🏼

  • @cosmingabrieldamian148
    @cosmingabrieldamian148 หลายเดือนก่อน +1

    👍👏

  • @danmazalu9332
    @danmazalu9332 27 วันที่ผ่านมา +1

    Vantu ,Vlas si ceilalti implicati in afacerea (S.O.V. INVEST.),trebuia sa fie judecati si arestati pe viata.

  • @bodeaiulian8757
    @bodeaiulian8757 3 วันที่ผ่านมา

    Nu vreau să spun mai mult.

  • @cabanaminunata
    @cabanaminunata หลายเดือนก่อน +5

    Un mizerabil.

  • @georgecodrescu4160
    @georgecodrescu4160 หลายเดือนก่อน

    🤙

  • @dragosdespinoiu-radu7728
    @dragosdespinoiu-radu7728 หลายเดือนก่อน

    Horia iti multumesc enorm pentru continut ...dar te rog mult sa ai mai multa atentie la redactare , vis-a-vis de pronuntie/citire si sunet...in ultima vreme scartie , ori citirea ori sunetul ....in rest, toate bune ...!

  • @costiflorescu2390
    @costiflorescu2390 หลายเดือนก่อน +1

    Saracul Gionel!!!

  • @Lea..
    @Lea.. หลายเดือนก่อน

    👏🏻👏👏🏻👏👏🏻👏👏🏻

  • @justpranker3165
    @justpranker3165 หลายเดือนก่อน

    Hai ba cat mai dureaza pana face si zaiafet milionu??

  • @ioangherasim6031
    @ioangherasim6031 หลายเดือนก่อน

    Craii de curtea veche

  • @Ascalonn88
    @Ascalonn88 หลายเดือนก่อน +1

    Romanii de atunci, ca si cei de acum, in loc sa preseze autoritatile sa ia masuri, cred ca de ajuns ca pe vinovati "sa-i bata Dumnezeu".

  • @danielc.6669
    @danielc.6669 หลายเดือนก่อน +4

    Horia:Sorine, dai bani sau postez clipul?
    Sorin: Nu-ti dau mă nici un ban
    Horia posteaza clipul
    Sorin:Bine frate, ai Revolut?
    Horia:Sigur boss
    Dupa timp, Horia repostează clipul
    Sorin:Am crezut ca esti băiețaș, fra
    Horia:Lasă Sorine, sa stie lumea ce panaramă de om ai fost, te dreq

  • @blackharpy7468
    @blackharpy7468 หลายเดือนก่อน +1

    Eroii nu mor niciodata.

  • @alexandrupatrascu4952
    @alexandrupatrascu4952 หลายเดือนก่อน

    Like & Comment

  • @type3666
    @type3666 17 วันที่ผ่านมา

    0:45 Episodul ala a fost tot o smecherie ca si cele din ziua de azi , era grupul lui Base , in care se vedea atunci cine era pe acolo , Chirtoaca , Udrea etc. iar in spatele lui Geoana era Dragnea , Iohannis si multi alti care ulterior si-au incercat si ei norocul in politica recenta , acelasi USL era si atunci ca si acum . Nimic nu e intamplator .

  • @Atlantic1881
    @Atlantic1881 หลายเดือนก่อน

    Te salut GENERAȚIE 😂😂😂

  • @ccdsah
    @ccdsah หลายเดือนก่อน +2

    Vicepresedinte al NATO? Serios? Te stiam mai atent la detalii, Geoana e Secretar General Adjunct al NATO

    • @adinaobreja7668
      @adinaobreja7668 หลายเดือนก่อน +1

      Indiferent , tot lingău e

  • @eusebiupica2888
    @eusebiupica2888 25 วันที่ผ่านมา

    Horica, e fideiusiune* si liberare conditionata*, nu eliberare.

  • @alexandruselyem7226
    @alexandruselyem7226 17 วันที่ผ่านมา

    Vezi filmul indian ,,articolul 520" ! 😂😂😂😂

  • @georgealex5723
    @georgealex5723 8 วันที่ผ่านมา

    Nu ne a bagat nimenea mina in buzunar ...eu cel putin nu am pus botul la vrajeala ...cum sa cistigi de 8 ori ???!!...vorbind economic sau cum vreti voi ....

  • @botondpall8280
    @botondpall8280 หลายเดือนก่อน +1

    Geoana nu este Vicepresedinte al NATO 😂

  • @iulyjock
    @iulyjock หลายเดือนก่อน +10

    Il mai vreti pe Geoană președinte? 😂😂
    SOV face acum propaganda rusa pt ca la inceputuri lucra cu banii de la GRU. Acum înțeleg mai bine 👍

    • @alexschwartz7123
      @alexschwartz7123 15 วันที่ผ่านมา

      Nici pe Iohannis nu l-am vrut neaparat, dar cand alternativa a fost Viorica am votat cu “doua maini” Iohannis. Asa si cu Geoana, depinde alternativa.

  • @claudiubob1304
    @claudiubob1304 หลายเดือนก่อน +3

    Pai cam asta e piata de capital. Acum ai bancile care pot face investitii in fonduri sigure cu randament mic. Asa e si cu fondurile de pensii private, tot actiuni in piata de capital se plaseaza. Daca voiau de 5x ce sa facem.... Aici n-a mai fost Caritas.

    • @vitaliesurugiu7122
      @vitaliesurugiu7122 หลายเดือนก่อน +2

      Atâta te-a dus capul de analfabet financiar.

    • @claudiubob1304
      @claudiubob1304 หลายเดือนก่อน

      aveam 5 ani boss atunci.

  • @m.c.company
    @m.c.company หลายเดือนก่อน

    Întrebare: a retras careva bani din sistemul ăsta?.....adică,a ieșit careva pe plus +

    • @sicku7414
      @sicku7414 19 วันที่ผ่านมา +2

      A fost un fel de schema ponzi, au retras bani cei care au fost direct implicați, nu pălmașii care au pus botul

    • @radux5111
      @radux5111 15 ชั่วโมงที่ผ่านมา

      cei care au dat statul in judecata au recuperat banii pentru ca a existat un contract fni-cec care era banca a statului!

  • @vioricacoroama7494
    @vioricacoroama7494 หลายเดือนก่อน +2

    Vintu?Figura de jigodie!

  • @oviovidiu1529
    @oviovidiu1529 หลายเดือนก่อน +2

    Prosti atunci,Votanti acum 😂

  • @madalinvoicescu
    @madalinvoicescu หลายเดือนก่อน

    .

  • @alinleizeriuc3878
    @alinleizeriuc3878 17 วันที่ผ่านมา

    Vorbim in lei vechi sau noi?

  • @grd4914
    @grd4914 หลายเดือนก่อน +1

    Și ce?
    Tot psd si pnl votează ai noștri.
    Iar mai grav este că alții se "pișucu" pe el de vot.
    Așa că Zaiafet a vorbit aproape degeaba.

  • @Andrei-cd5yg
    @Andrei-cd5yg หลายเดือนก่อน

    Buuun