Laura Gheorghică_Etapa de dating după divorț ar trebui să dureze un an (Creating the Way, Ep. 1)

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 25 เม.ย. 2024
  • Sunt momente în viață când cine ai fost până atunci nu mai e destul. Și cine ai vrea să fii pare departe. E un spațiu de trecere. Vulnerabil, viu și provocator. O etapa pe care de multe ori, nu știm cum s-o ardem. Așa e spațiul ăsta.
    M-am zbatut în el de multe ori. Ca antreprenor. Ca parteneră. Am vrut să treacă mai repede. Pentru că nu știam cum s-o scot în lume pe noua Ana.
    Atunci avem nevoie de ghizi, însoțitori, poate chiar un nou trib.
    M-am zbătut 4 ani în decizia de a ieși sau nu din căsnicia mea care dura de 20 și ceva de ani și devenise disfuncțională.
    Am divorțat până la urmă.
    Și a urmat o altă zonă de trecere. Furie, negare, acceptare, vindecare, pași către o altă relație.
    Apoi un alt spațiu de trecere.
    Ca să înțelegem mai bine cine suntem noi în aceste perioade de tranziție în relațiile noastre și cum să ne uităm la noi fără să ne mințim, am invitat-o azi pe Laura Gheorghică, consilier relațional.
    1. Cine ești Laura Gheoghică și care au fost trecerile din viața ta?
    2. De unde pasiunea pentru consiliere de cupluri?
    3. Cât de important este conflictul în cuplu?
    4. Cum arată un conflict sănătos? Care sunt beneficiile lui? Cât de important să vadă acest conflict copiii?
    5. Ce se întâmplă dacă părinții nu se ceartă (în fața copiilor)?
    6. De ce crezi că sunt din ce în ce mai multe divorțuri? Pare că e din ce în ce mai complicat să găsești un răspuns concret.
    7. Divorț amiabil vs să te desparți conștient. Ce înseamnă să te desparți conștient?
    8. Ce se întâmplă după divorț? Ce jurăminte îți faci? Nu o să mai fiu niciodată dependentă de nimeni, nu o să mai fiu lipsită de putere și de expresie de sine într-o relație.
    9. Modul în care ieșim din relații este determinant pentru calitatea următoarei relații.
    10. Cât durează perioada de doliu? 3 chestii majore de care e musai să ținem cont aici.
    11. Care sunt riscurile dacă sărim imediat într-o altă relație?
    12. Care sunt riscurile dacă prelungim prea mult intrarea într-o altă relație?
    13. Zici că etapa de dating ar trebui să dureze un an. Ce înseamnă etapa de dating?
    14. Cum intri într-o altă relație când și tu ai copii, și celălalt are copii? Cum organizăm dinamica: copiii mei + copiii tăi, fostul meu - fosta ta, eu-tu iubiți fără ceea ce aducem cu noi și noi doi împreună cu ei.
    15. Unde o găsești pe Laura: - / laura.gheorghica

ความคิดเห็น • 12

  • @alinaluciamanea2786
    @alinaluciamanea2786 หลายเดือนก่อน +1

    Mi-a plăcut mult discuția voastră!
    Două femei foarte frumoase și inteligente. ❤
    Deși nu mă aflu fix în situația dezbătută, sunt foarte multe informații prețioase pentru sfera relațiilor în general. Mulțumesc și felicitări pentru decizia podcastului!

    • @MamicaUrbana
      @MamicaUrbana  29 วันที่ผ่านมา

      Mulțumim, Alina!

  • @laura_lovecoach
    @laura_lovecoach หลายเดือนก่อน +1

    Ana, îți mulțumesc pentru invitație! M-am simțit extraordinar! Îți doresc mult succes și aștept să ne revedem la podcastul cu nr 100 :)

    • @MamicaUrbana
      @MamicaUrbana  หลายเดือนก่อน

      Mulțumesc mult că ai venit și ai împărtășit așa de frumos și bogat!

  • @baicuandreea1309
    @baicuandreea1309 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitari, Ana!! Ma bucur ca ai lansat podcastul! 🎉🤩

    • @MamicaUrbana
      @MamicaUrbana  หลายเดือนก่อน

      Mulțumesc, Andreea!

  • @feliciavalceanu7369
    @feliciavalceanu7369 หลายเดือนก่อน +2

    Felicitari! Foarte interesant podcastul si abia astept urmatoarele episoade!

    • @MamicaUrbana
      @MamicaUrbana  หลายเดือนก่อน

      Mulțumim, Felicia!

  • @Rya_Lucia
    @Rya_Lucia หลายเดือนก่อน +1

    Cel mai tare podcast ❤

    • @MamicaUrbana
      @MamicaUrbana  หลายเดือนก่อน

      Mulțumesc ❤🎉

  • @roxanavizitiu8338
    @roxanavizitiu8338 หลายเดือนก่อน

    Eu am aflat la 1 de an de la despartirea de fostul partener cu care am fost impreuna 20 de ani ca eram indragostita de acele 90% de iluzii si nu de persoana care era cu adevarat. Am descoperit, desigur, in terapie. Super valoros podcastul. Va urmaresc pe amandoua de ceva timp. :) Succes pe mai departe!

    • @MamicaUrbana
      @MamicaUrbana  หลายเดือนก่อน

      Mulțumim, Roxana, pentru deschidere! Suntem aici cu tine :)