Până la urmă, e clasica poveste cu diminishing returns. Unde te oprești sa dai banii pe chestii pe care nu le folosești. Pt videouri și scrolling pe rețele de socializare, pt o muzica, nu îți trebuie decât un ecran cat mai luminos, la 60Hz, că nici un content video nu trece de 60 cadre momentan, o baterie decenta, orice procesor mid-high-range actual și "nește" RAM. Tot ce e in plus e exponential mai scump și invers proporțional mai util. Pentru un utilizator normal, that is. "Good enough", ai spune.
Salutare, detin de o saptamana un Realme 6s, pot spune ca in timp am avut cam toate telefoanele de la midrange la flagship, android dar si ios. Telefonul l am achiziționat la pretul de doar 650 de lei de la emag. Este foarte fluid, are un display foarte bun de 90hz, procesor potent si anume Mediatek G90t care este peste multe alte procesoare inclusiv peste cel al lui oppo 4 lite. Il consider o achiziție mai buna decat un Samsung galaxy A, Huawei, dar si alte modele din aceeasi clasa
eu am telefon de 900 de lei ( un realme 6 pe configuratia 128GB stocare cu 8 GB RAM) si is super multumit de el, e un oarecare mid-low range cu specs perfecte pentru mine
Ieri mi am pierdut o parte din zi testand acest brand in paralel cu samsung (alea mai de high end) am ramas placut surprins de cat de bine se misca telefonul in comparatie cu unul triplu la pret de la Samsung. Am incercat prin toate mijloacele pe care le stiu sa l fac sa sacadeze sau sa intarzie la comenzi si sincer n am reusit... intre timp s20 ultra a avut nevoie de un restart. Incredibil de bine puse la punct dupa parerea mea. Voiam sa testez brandul asta ca prea le vedeam prin toate mainile pe aici prin Asia... parerea mea e ca merita incercat. Nu stiu despre modelele disponibile in Romania dar aici sunt modele si mai ieftine de 1000 ron si se misca impecabil. Bafta si La mai multe clipuri ca mi place sa ma uit la voi!
Nu inteleg ce ar trebui sa comentam la un astfel de clip. Telefonul este un gadget de care toate lumea are nevoie, iar asta înseamnă ca telefonul cel mai bun este direct proporțional cu nevoile și bugetul celui/celei care îl cumpara. Dacă ar fi sa privesc piața avem așa: Doi jucatori care fac și Hardware și Software (Apple și Google) și multi alții care fac hardware dar nu au control pe software, sa îl facă sa meargă perfect pe hardware-ul lor. Acum, Dan, dacă te tine sa faci aceasta comparație, nu doar sa te tina din motive de timp dar și din motive "jurnalistice". Toate telefoanele noi, pe care le iei și și te joci cu ele 1 luna vor funcționa bine, more or less, dar majoritatea oamenilor isi cumpara un telefon pe care sa așteaptă să-i tina 2,3,4 poate și 5 ani. Hai sa facem o discuție cu telefoane vechi de 4 - 5 ani și sa le comparam acum, în 2020, sa ne dam seama cine a făcut investiția buna acum 4 - 5 ani și cine nu.
Parerea mea este ca ar fi bine totusi sa pui si in descriere numele device-ului la care faci review, pentru a fi gasit ulterior mai usor in casuta de cautare de pe youtube.
@@sergykid eu cred ca sa inteles la ce m-am referit cand am spus ca sa poata fi gasit mai usor in casuta de cautare. Pentru ca casuta nubstie sa caute si in descriere, si atunci se intelege automat ca este vorba despre titlu. Ce va mai place bagarea in seamaaa..
Dacă tot ai zis de mid-range , sunt curios să îți aud părerea despre seria "M" de la Samsung , au deja 6 telefoane in seria asta, mi se par destul de bune și nu a auzit multă lume de ele . Keep up the good work 🙏
Salut Dan, scriu acest rewiev de pe un Oppo Reno4z 5G. Este luat la aproape la aceiași bani de la un operator. In afară de cel lite are 5G și senzorul de amprenta este pus lateral pe butonul start/stop. Îmi place senzorul de mișcă mai repede decât cel de pe vechiul Samsung S8. Sunt foarte mulțumit de telefon pentru moment (îl am e 1 luna).
Foarte buna prezentarea și pana la urma mid-range este o categorie importantă pe ramura de telefoane. Zic și eu. Dar aparatele prezentate rezistenta la apa/praf? Ca nu toți lucram în birou...😳
Din instituții publice până la piață văd tot mai des oameni vorbind pe speaker sau pe video call așa free, fără jenă sau rușine, iar atât emițătorul cât și receptorul țipă la propriu, unul la celălalt, ca să se audă. Iar noi, toți ceilalți auzim toată conversația personală a doi oameni fie că vrem, fie că nu. Deci, de ce e o problemă obsesia pentru căști cu fir? Mai ales că argumentul cu privire la faptul că deranjează încă un device ce trebuie pus la încărcat îl înțelegi când e vorba de smartwatch-uri. Sunt foarte interesată de răspuns. Mulțumesc! P.s: mi-ai cam strict ,,magia” telefoanelor middle range. P.s 2: suntem în familie 2 persoane cărora nu le plac telefoanele mari și nici ecranele lor mari, adică peste 6 inch.
Dane cred ca ar trebui sa faci și despre combustibilul care pune în mișcare toate aceste hardware, anume Linux, bine nu despre fiecare distro în parte ci la modul general, chiar af fi interesant și educativ! Baftă
Telefonul face banii, aș zice. Eu am un samsung note 10 lite și e mai bun decât ăla, din mai multe puncte de vedere, dar și mai scump, pe la 2000 de lei a fost. Am făcut așa, o comparație, cu ce ai zis în video și tot al meu mi se pare mai tare :)
Hello, Idei de video-uri viitore: 1) Revenue from youtube vs era TV 2) Upcoming smartphones 2021 3) Xiaomi MI 11 - informatii lansare Multumim pentru continut de calitate. :)
4 ปีที่แล้ว +2
părerea mea e că nu prea contează ca un telefon să fie dotat de top pentru a fi bun. contează mai mult un soft bine făcut. după 3 ani de folosință cu OnePlus 5T (8 GB RAM și 128 GB stocare) încă merge excelent, lucru de care nu pot spune la fel despre un Samsung, un Xiaomi, sau un Huawei la același nivel. Oppo a încercat mereu să aducă telefoane bune în special prin prisma softului, și sper să nu dezamăgească. cine a instalat LineageOS pe telefoane știe de unde a plecat Oppo/OnePlus și ce mult însemnă acel Android simplu, bun și optimizat
Domnule Dan as vrea sa imi cumpar si eu un ceas inteligent si am cautat am comparat iar decizia a fost un Samsung, mai exact Samsung Galaxy Watch Active 2. Este bun pentru spor pentru ca nu prea ma intereseaza functiile de telefon pentru incheietura ci partea de sanatate?
Au făcut bine Orange că l-au băgat în oferta lor. Telefonul nu are niciun minus. Se aude foarte tare ,camera super buna (vin de pe Huawei p20 pro ),nu are nici cea mai mica urma de lagg și este destul de comod, neasteptat de usor si de subtire. Il prefer oricand in detrimentul lui A71.
Ba e interesant telefonul, ca ziceai de procesor, mie mi se pare ca au pus unul mic ca sa nu incarce bateria cu inca un consumator mare, ca daca e mid-range nu trebuie sa faca calcule pentru NASA, deci mi se pare ok decizia lor, plus ca din cauza asta bateria o sa reziste super mult deci un big like pe treaba asta. Ceasul in schimb mi se pare mehh, dar numai din cauza sistemului de operare, in schimb arata bine, pare foarte premium din cauza display-ului. Dar pentru multi cred ca asta si conteaza, sa arate super scump dar sa il castigi la pufuleti cu surprize😂 Hai cu algoritmul💪💪💪
nu stiu ce sa zic. la ce pot telefoanele de azi, 4000 mAh imi pare mult prea putin. cum sa zic? mie, 5250 mAh imi ajung cam 4-5 ore maxim. nu subscriu la definitia de baterie mare, in cazul de fata. la per total, e ok, dar nu atrage in mod special prin nimic. se pierde in aglomeratie. destul de neferit alese combinatiile. iar cand te gandesti ca te piata exista si P40 Lite cu posibilitati mult mai mari si mai ieftin...
Still love my p40 pro, nu ai nevoie de playstore sau gms, exista apptoide si youtube vanced si daca vrei un serviviu anume din gms cauti microG si rezolvi problema
@@olteanumihai1245 mm băgat și eu pe al meu P40 Pro dar după ce am făcut update la ultimile aplicații, mi le-a dat peste cap ptr ca au cerut GMS și pur și simplu se închideau. Deci nu este apptoide sub nici o forma o soluție. Sper că odată cu noul Harmony, sa o rezolve într-un fel.
Draga Dane, te rog eu, schimba fundalul ăla. E nashpa. Era foarte smecher in anii 90. In plus uita-te la tine pe televizor si inchide lumina - iti vor face ochii ca la balamuc. Eu te ascult mai mult dacat sa ma uit la ecran. Uita-te la McKinon, la Art of Photography, Everyday Dad, Renee Ritchie, MKBHD etc - culorile sunt moi, nu te agresează vizual. Three points lights - hai ca stii despre ce vb. In rest - esti singurul vlog românesc la care sunt abonat.
Fair enough punctul de vedere in ceea ce priveste mid range-urile, dar eu as putea sa zic ca am un mid range Galaxy A51 si ma jur ca in afara de materialele din care e facut nu vad diferenta de putere de procesare, sharpness la ecran, camera intr-adevar este mai proasta ca un top range, dar nu prea am vazut diferente intre un A51 si un flagship. In ceea ce priveste versiunea de anul trecut a acestui telefon A50, acela este intradevar mediocru si acolo s.a vazut clar diferenta dintre flagship si mid-range. Mid range-urile sunt pt oameni care nu vor sa investeasca mult intr-un telefon pt ca nu le pasa care e ultimul model si sa aiba un raport calitate-pret bun si cum ai spus si tu, sa nu fie totusi un telefon sarakie. Good point of view though.
Salut Zona! Ce spuneti domnilor, avem vreo sansa sa vedem pe aici un review la un echipament pentru virtual reality? Un htc vive, oculus...ceva? Pentru un canal cu gene de gaming sunt sigur ca ati incercat asa ceva.
Oppo Reno 4 Lite si ceasul lor de 46 is merita bani. Ecranul AMOLED la telefon il face placut de utilizat. Iar daca privesti in perspectiva ca toti mari producatori, cu una doua exceptii, ofera suport la update software pentru device-uri undeva la 2 ani, atunci pretul platit este unul adecvat.
1200 lei am dat pe un Poco X3 NFC de 128gb si sunt foarte mulțumit de el si de ecranul super de 120hz ,merg toate jocurile foarte ok și fluent si va primi o bună perioadă de timp support pt soft.Bateria ține ore și ore de gaming non stop. Recomand cu încredere celor care caută un telefon mid range. Edit* probabil cel mai gălăgios set de difuzoare pus vreodată un telefon, ceea ce pt mn e un mare plus.
Si totusi am achizitionat un huawei nova 5T acum ceva vreme, pe care il consider ca fiind mid range si pot spune ca a fost una dintre cele mai bune decizii. (Fost utilizator de flag S6 si S9 la vremea lor)
Bună seara ! Sunt o persoana cu dizabilități (proteză mâna dreaptă), prin urmare sunt stângaci ! Puteți să-mi recomandați un telefon bun, mai ieftin, dar cu o baterie care să dureze mai mult ? Mulțumesc anticipat ! In ceea ce privește telefonul prezentat este prea sofisticat pentru mine !
Am un P40 Pro și nu am reușit sa fac rost de niște aplicații sau poate încă nu știu eu. Aștept sa îmi vină un Poco X3 luat la 1000 de lei și sper ca Huawei sa rezolve problema cu noul Harmony. Până atunci, sper sa meargă bine Poco. La capitolul fluiditate al softului, se trebui Huawei să i-a niște lecții. Ar fi trebuit sa fie la 1200 și ar fi fost telefonul perfect.
La 1850 mai bine copilul Oppo- Realme X3 superzoom. Procesor S.D. 855+ , 12/256 GB, ecranul cu 120 Hz (LCD ) camera 64 mp cu 60x zoom (5x optic) încărcător 30W la pachet . Telefonul meu actual. Am avut Asus ZenFone 3 deluxe , OnePlus 6 și am fost foarte mulțumit de achiziții. Acum un sfat Asus ZenFone 8 pro sau Vivo IQOO 6(probabil) pro? Am încercat să cumpăr altceva (diferit nu repetitiv) și nu-mi doresc ceva cu reclamă multă (Sam.....gi sau măr stricat pt.că se strică repede după mușcătură)
Bună ziua Am și eu o întrebare. Ma puteți ajuta și pe mine cu o sfat ce telefon sa aleg dintre xiaomi redmi note 10 pro, oppo reno 4 lite sau oppo reno 5 lite? Mulțumesc
Păi îi aproape aceeași chestie cu telefonul din video. Dai la schimb ecranul amoled pe unul cu frecvență mai mare și câștigi o cameră macro. Varianta pro a lui Realme 7 îi mult peste ce ne-a arătat Dan :P
Pare interesant telefonul si deasmenea si ceasul... intrebarea mea ar fi: unde gasesc aceste "produse" prezentate de tine la pretul pe care spui tu ca il au? Am recomandat cu caldura catorva cunostinte telefoane vazute la tine si... ghici ce? Pretul este cu destul de mult peste... un telefon de 900 de lei se vinde de fapt la 1300 sau 1400... Ma intreb de ce producatorii permit asemenea divergente.
Eu de exemplu mi-am luat un flagship cu doar 1700 de lei, respectiv Xiaomi Mi 10T. De la constructie ( gorilla glass fata si spate), baterie, procesor ( SD 865 ) pana la display ( nu e amoled si nici curbat insa e cel mai bun LCD pe care l am testat ) si chiar si camere. ( voiam in prima instanta sa iau varianta Pro cu 108 mp insa am renuntat caci nu sunt mari diferente si din cate am citit are probleme cu focusul ) Ideea e ca sunt cei mai bine investiti 1700 de lei ai mei:))))) Pe scurt, flagship killer la pret de low-mid range
@@andreipletea6582 Daca te intereseaza camera in special si calitatea displayului ( oled inferior celui lcd ) atunci e o optiune mai buna daca nu te deranjeaza sa platesti aproape dublu:)))
Salut! Dane, mai ieftin si mai bun mi se pare oppo find x2 lite cu procesor snapdragon 765. Tocmai ce l-am cumparat pt fica mea cu 298€ si am ramas impresionat de calitatea telefonului plus ca se misca impecabil. Incarcare vooc pe 30w, 8gb ram 128gb stocare.
Dar Împodobește mamă bradul de la Fuego nu? Trist :( Revenind la cel mai bun telefon midrange, daca ar fi avut GMS, aș fi spus din start Huawei P40 lite. Îl are fratele prietenei mele și merge super, dar pe mine nu mă satisface că nu pot avea acces din țeavă la Gmail sau TH-cam. Sunt foarte comod legat de asta. Legat de GMS, cred că titlul s-ar da între Xiaomi Mi 10 lite și A51 de la Samsung. Legat de telefonul prezentat, arată super bine, iar eu dacă aș avea banii aceștia, l-aș lua. Super clip ca de fiecare dată. Abia aștept clipurile viitoare. Baftă în tot ceea ce faci! :)
Eu am un Samsung a71. Un telefon din zona midrange (high midrange daca vrei). Mi-aș fi dorit un iPhone 11(iPhone 12 nu se lansase când mi-am luat eu telefonul și oricum daca as fi avut bani de el, cu siguranță mai așteptam câteva luni), sau un note 20, sau un s20 sau de ce nu, un oneplus 8, dar nu îmi permit. Aici intervine zona midrange. Aceasta oferă performanțe relativ (întrucâtva) apropiate de flagshipuri, nefăcând gaura in buzunar. Și Dane.... Crede-mă că am la ce folosi un flagship și nu e numai de "fală" ca faza cu dimensiunea televizorului sa moara dușmanii de ciuda :))
Am iPhone 11pro luat mai mult din impuls ca era bun pretul(daca 4000 o fi insemnand bun),S20 l-am vandut,doamne fereste de bateria lui,nu te duce o zi intreaga la utilizare intensa,noroc ca l-am luat la 1900 lei,......3200/500 cat e acum,...plangi dupa bani. Stiu ,tentatia e mare dar si devalorizarea financiara si morala e mare,dupa un an i-ti vine sa plangi ca apar noi si noi modele mai tari si tu ai bagat o gramada de bani in actualul !!!
@@mihaimarian7034 la nu regret nici un leu dat pe a71. Am dat exact atât cât mi se pare rezonabil și efectiv după 5 luni nu ii pot găsi nod in papura.... Face tot ce ii cer, îmi dă tot ce vreau.
Eu merg și chiar mi-am luat un Poco x3 nfc la doar 900 de lei, nu îmi plac ecranele AMOLED, fiecare cu părerea lui gusturile nu se discută. Sărbători fericite.
Eu chiar azi mi-am dat comanda de Oneplus Nord pentru ca mate 20 lite-ul meu dupa 4 ore de utilizare intensa e mort. Cei drept a fost un telefon bun la vremea lui si mai ducea mult si bine daca nu aveam probleme cu bateria.
Imi place telefonul, la un pret de 1200lei ar merita dar pana atunci cred ca Samsung A71 inca merita si este si mai mare (6.7"), bateria mai mare (cu 500mAh mai mult) dar cu 2GB rami mai putini iar de camera sa nu mai zic, este de 64MP si am dat pe el acum 2luni 1400lei...
Recomand pentru categoria de telefoane ieftine: Xiaomi Redmi Note 8T. Are cam de toate, senzori (inclusiv gyro si amprenta), NFC. Nu are QI charging... dar la pretul asta (700-800 ron)... Poate merge un video si cu astfel de telefoane? (Sper ca nu am ratat ceva de genul lansat recent in Zona).
Ideea cu telefoane mid-range, sunt de inteles daca au un pret decent, undeva intre 1000-2000 de lei. Mid-range cu pret exagerat, gen Nokia 8.3 5G sau alte minuni nu merita. A devenit o moda pentru producatori sa ofere mai putin pe mai mult. Decat un mid-range la pret exagerat, mai bine un flagship SH de acu 1 an :). Btw Dane, si Pixel 5 tot cam a mid-range trage cu procesorul ala de se afla pe telefoane de 1200 de lei.
Salut ,ca urmare acestei postari am tendința sa optez pt 2 telefoane xiaomi poco x3 NFC SAU Xiaomi mi 10 T lite 5G si...am o mare dilema...am gasit multe însă aici apare dilema ...am gasit sigilate la preț de 1000 de lei intrebarea mea este : cum pot sa imi dau seama ca nu este luat de pe wish sau aliexpres?
pana in 1500 de lei as zice mi 10 lite 5G sau mi 10T lite 5G dar nu ar fi corect ca eu sunt fan xiaomi , asadar pana in 1500 de lei telefoane bune sunt : p40 lite 5G ,a51 5g(stiu asa ii la 1900 dar cel mai probabil va scadea rapid la 1500 de lei si ar fi o alternativa foarte buna ), realme 7 5G. Astea sunt niste telefoane mid-range la care ma gandesc acum ca ar fi bune si eu consider un mid-range ar trebui sa aiba si 5G , caci daca il folosesti 2-3 ani sa te poti bucura de 5G sa nu ramai la 4G doar pt ca telefonul tau este un mid-range.
Din cauza ta am luat a72, adica dupa alalalt video, primul probabil pt ca nu mai auzisem de oppo. Deci daca se strica fix la zona service it il trimit 😁 Glumesc, e piesa telefonul. Surpriza placuta a fost ca are codec hd pentru casti blututz.
Chiar ține bateria la oppo watch 24 de ore?Urmăresc de vre o săpt sa îl cumpăr,e la reducere pe Amazon dar are 3 stele multi plângându se de autonomia bateriei.Am și oppo find x 2 Neo de curând și autonomia nu e prea grozava.
sunt telefoane cu ecrane faine si features multe dar cu chipseturi si gpu-uri mai slabute... cam asta sunt mid-rangeurile deci au o piata foarte mare si existenta lor are o logica foarte solida
Hmm la capitolul ceas poti deja sa gasesti pe la 800-900 RON Samsung Watch Active 2 care e net peste modelul asta, ca idee pentru cine are chef sa-si ia, mai ganditi-va totusi, Active 2 inca este un ceas extrem de bun.
@@BitzuxD1 2000 de lei sunt aproximativ 440 de euro și dacă aștepți o oferta buna precum am văzut eu acuma 2 săptămâni era galaxy note 10 la 450 de euro eu zic ca mai bine ai opta pentru Samsung decât oppo 🙄
Îmi pare mai bun xiaomi 10 lite 5G, cu SD 765G, tot amoled, sau chiar Galaxy M51 cu SD 730 dar o baterie de 7000. Pe mine unul, m-ar interesa o comparație făcută de tine. Măcar între oppo asta si xiaomi.
și eu care ma uitam la un A30s sa nu fie mai scump de 850 de lei(nou) :)))) sunt ok ambele(telefonul și ceasul) nu vad rostul sa dai 4000+ lei pe un tel cu care te vei uita pe yt și netflix, faci doua poze și un filmuleț și un whatsapp și un live pe fb. alea le vad mai mult pt tiktokeri sau vlogeri. ca sa zici ca ii folosete seria de funcții la acel pret
Salut, am telefonul și nu îmi merge un joc pe el îmi dă crash la intrare, pe un j5 de la Samsung îmi merge dar la specificații minime.Wild rift se cheamă jocul. Poți face te rog testul sa vezi daca ție îți merge? Nu știu dacă e de la telefon sau de la joc...Multumesc anticipat!
Până la urmă, e clasica poveste cu diminishing returns. Unde te oprești sa dai banii pe chestii pe care nu le folosești. Pt videouri și scrolling pe rețele de socializare, pt o muzica, nu îți trebuie decât un ecran cat mai luminos, la 60Hz, că nici un content video nu trece de 60 cadre momentan, o baterie decenta, orice procesor mid-high-range actual și "nește" RAM. Tot ce e in plus e exponential mai scump și invers proporțional mai util. Pentru un utilizator normal, that is. "Good enough", ai spune.
Salutare, detin de o saptamana un Realme 6s, pot spune ca in timp am avut cam toate telefoanele de la midrange la flagship, android dar si ios. Telefonul l am achiziționat la pretul de doar 650 de lei de la emag. Este foarte fluid, are un display foarte bun de 90hz, procesor potent si anume Mediatek G90t care este peste multe alte procesoare inclusiv peste cel al lui oppo 4 lite. Il consider o achiziție mai buna decat un Samsung galaxy A, Huawei, dar si alte modele din aceeasi clasa
Dane. Cand faci turul studioului ? Poate imi prinde si mie vreo idee de redecorare
Dane multumesc frumos. Am schimbat telefonul luna asta si am ales un POCO X3 si e foarte fain telefonul si nu da nici gaura in buget. Spor! Fain clip.
Salut . Cea mai bună prezentare de a ta. de până acum. Te urmăresc de cca 2 ani, dar azi am apăsat butonul abonare și like. Ești tare
eu am telefon de 900 de lei ( un realme 6 pe configuratia 128GB stocare cu 8 GB RAM) si is super multumit de el, e un oarecare mid-low range cu specs perfecte pentru mine
Ieri mi am pierdut o parte din zi testand acest brand in paralel cu samsung (alea mai de high end) am ramas placut surprins de cat de bine se misca telefonul in comparatie cu unul triplu la pret de la Samsung. Am incercat prin toate mijloacele pe care le stiu sa l fac sa sacadeze sau sa intarzie la comenzi si sincer n am reusit... intre timp s20 ultra a avut nevoie de un restart. Incredibil de bine puse la punct dupa parerea mea. Voiam sa testez brandul asta ca prea le vedeam prin toate mainile pe aici prin Asia... parerea mea e ca merita incercat. Nu stiu despre modelele disponibile in Romania dar aici sunt modele si mai ieftine de 1000 ron si se misca impecabil. Bafta si La mai multe clipuri ca mi place sa ma uit la voi!
Mișto zona !!! Baga baga acolo vreo 2-3 videoclipuri sunt liber pana pe Ianuarie 10 !!! Sa am la ce ma uita !!!
Nu inteleg ce ar trebui sa comentam la un astfel de clip. Telefonul este un gadget de care toate lumea are nevoie, iar asta înseamnă ca telefonul cel mai bun este direct proporțional cu nevoile și bugetul celui/celei care îl cumpara. Dacă ar fi sa privesc piața avem așa: Doi jucatori care fac și Hardware și Software (Apple și Google) și multi alții care fac hardware dar nu au control pe software, sa îl facă sa meargă perfect pe hardware-ul lor.
Acum, Dan, dacă te tine sa faci aceasta comparație, nu doar sa te tina din motive de timp dar și din motive "jurnalistice". Toate telefoanele noi, pe care le iei și și te joci cu ele 1 luna vor funcționa bine, more or less, dar majoritatea oamenilor isi cumpara un telefon pe care sa așteaptă să-i tina 2,3,4 poate și 5 ani. Hai sa facem o discuție cu telefoane vechi de 4 - 5 ani și sa le comparam acum, în 2020, sa ne dam seama cine a făcut investiția buna acum 4 - 5 ani și cine nu.
@zona
Ar fi bun un video cu o comparatie intre un telefon de acum 4-5 ani si unul de acum.
@@eugengeorge334 la ce ne-ar ajuta această căutare? Ce am putea să realizăm? Că tehnologia a avansat? Cred că știm deja
George Serban apreciez comenariul facut de dv. Se vb din ce in ce mai putin de fiabilitate,elemente de calitate etc..din pacate!
Ce mult îmi plac videourile tale .Mereu astep cu nerăbdare sa postezi..... .Bravo Dane!!
Parerea mea este ca ar fi bine totusi sa pui si in descriere numele device-ului la care faci review, pentru a fi gasit ulterior mai usor in casuta de cautare de pe youtube.
Pai... nu este?
@@DanCadar Este scris in titlu Oppo Reno 4 lite si nu vad eu.?
"ar fi bine totusi sa pui si in descriere numele", dar aici se afla numele deja. Apoi la reply scrii ca in titlu.
@@sergykid eu cred ca sa inteles la ce m-am referit cand am spus ca sa poata fi gasit mai usor in casuta de cautare. Pentru ca casuta nubstie sa caute si in descriere, si atunci se intelege automat ca este vorba despre titlu. Ce va mai place bagarea in seamaaa..
@@DozaItTehnologie nu e vina nimanui ca nu stii sa faci diferenta dintre titlu si descriere. Încearcă si doza de DEX , poate ajuta. Cu placere.
Dacă tot ai zis de mid-range , sunt curios să îți aud părerea despre seria "M" de la Samsung , au deja 6 telefoane in seria asta, mi se par destul de bune și nu a auzit multă lume de ele . Keep up the good work 🙏
Am avut iphone se 1 5 ani de servici si a fost un Super telefon. Daca ar fi sa optez pentru un mid range as alege OP Nord
Camerele alea 3 identice au fost luate la promotie, "3 la pret de 2" si le-au inghesuit acolo...
Salut Dan, scriu acest rewiev de pe un Oppo Reno4z 5G. Este luat la aproape la aceiași bani de la un operator. In afară de cel lite are 5G și senzorul de amprenta este pus lateral pe butonul start/stop. Îmi place senzorul de mișcă mai repede decât cel de pe vechiul Samsung S8. Sunt foarte mulțumit de telefon pentru moment (îl am e 1 luna).
Foarte buna prezentarea și pana la urma mid-range este o categorie importantă pe ramura de telefoane. Zic și eu.
Dar aparatele prezentate rezistenta la apa/praf? Ca nu toți lucram în birou...😳
Din instituții publice până la piață văd tot mai des oameni vorbind pe speaker sau pe video call așa free, fără jenă sau rușine, iar atât emițătorul cât și receptorul țipă la propriu, unul la celălalt, ca să se audă. Iar noi, toți ceilalți auzim toată conversația personală a doi oameni fie că vrem, fie că nu. Deci, de ce e o problemă obsesia pentru căști cu fir? Mai ales că argumentul cu privire la faptul că deranjează încă un device ce trebuie pus la încărcat îl înțelegi când e vorba de smartwatch-uri. Sunt foarte interesată de răspuns. Mulțumesc!
P.s: mi-ai cam strict ,,magia” telefoanelor middle range.
P.s 2: suntem în familie 2 persoane cărora nu le plac telefoanele mari și nici ecranele lor mari, adică peste 6 inch.
Dane cred ca ar trebui sa faci și despre combustibilul care pune în mișcare toate aceste hardware, anume Linux, bine nu despre fiecare distro în parte ci la modul general, chiar af fi interesant și educativ! Baftă
Ai de mine
Eu am dat 1.000 lei pe telefon si am zis ca nici din cutie nu il scot la banii astia si tu zici "de saracie"
Am simtit inima ca ma lasa :))
Dane când faci un video despre televizorele Panasonic led
Poco x3 nfc raport calitate / preț excelent și dacă reușești sa te obișnuiești cu interfata de la xiaomi e perfect😁
Telefonul face banii, aș zice. Eu am un samsung note 10 lite și e mai bun decât ăla, din mai multe puncte de vedere, dar și mai scump, pe la 2000 de lei a fost.
Am făcut așa, o comparație, cu ce ai zis în video și tot al meu mi se pare mai tare :)
Salut, Dane fa un review la oneplus 8T te rog....ms mult...cu respect👏👍
Hello,
Idei de video-uri viitore:
1) Revenue from youtube vs era TV
2) Upcoming smartphones 2021
3) Xiaomi MI 11 - informatii lansare
Multumim pentru continut de calitate. :)
părerea mea e că nu prea contează ca un telefon să fie dotat de top pentru a fi bun. contează mai mult un soft bine făcut. după 3 ani de folosință cu OnePlus 5T (8 GB RAM și 128 GB stocare) încă merge excelent, lucru de care nu pot spune la fel despre un Samsung, un Xiaomi, sau un Huawei la același nivel. Oppo a încercat mereu să aducă telefoane bune în special prin prisma softului, și sper să nu dezamăgească. cine a instalat LineageOS pe telefoane știe de unde a plecat Oppo/OnePlus și ce mult însemnă acel Android simplu, bun și optimizat
Mai baga Mediatek boost mode cand ruleaza geekbench? Adică mai trișează in teste?
Sacosa de rafie ai trimis o inapoi?
Asteptam cadourile de Crăciun de pe zona =)))
Domnule Dan as vrea sa imi cumpar si eu un ceas inteligent si am cautat am comparat iar decizia a fost un Samsung, mai exact Samsung Galaxy Watch Active 2. Este bun pentru spor pentru ca nu prea ma intereseaza functiile de telefon pentru incheietura ci partea de sanatate?
Mie imi place pisica!
20:28 Gresit....Programul mi-l face facultatea :((
Sal. Îmi place prezentarea ta.
Au făcut bine Orange că l-au băgat în oferta lor. Telefonul nu are niciun minus. Se aude foarte tare ,camera super buna (vin de pe Huawei p20 pro ),nu are nici cea mai mica urma de lagg și este destul de comod, neasteptat de usor si de subtire. Il prefer oricand in detrimentul lui A71.
Ba e interesant telefonul, ca ziceai de procesor, mie mi se pare ca au pus unul mic ca sa nu incarce bateria cu inca un consumator mare, ca daca e mid-range nu trebuie sa faca calcule pentru NASA, deci mi se pare ok decizia lor, plus ca din cauza asta bateria o sa reziste super mult deci un big like pe treaba asta. Ceasul in schimb mi se pare mehh, dar numai din cauza sistemului de operare, in schimb arata bine, pare foarte premium din cauza display-ului. Dar pentru multi cred ca asta si conteaza, sa arate super scump dar sa il castigi la pufuleti cu surprize😂
Hai cu algoritmul💪💪💪
Pe Find X2 am vrut sa-l iau la prelungirea de abonament Orange, dar nu mai era disponibil! :(
Xiaomi Redmi 9, Huawei P Smart 2021 sau Poco X3, ce are raportul maxim pret/dotari
Poco x3 nfc este super
redmi 9 are foarte mult lag, se blocheaza app si nu mai merg pana nu iesi in ferestre deschise si intri inapoi...
E mai bun decat A71?
nu stiu ce sa zic. la ce pot telefoanele de azi, 4000 mAh imi pare mult prea putin. cum sa zic? mie, 5250 mAh imi ajung cam 4-5 ore maxim. nu subscriu la definitia de baterie mare, in cazul de fata.
la per total, e ok, dar nu atrage in mod special prin nimic. se pierde in aglomeratie. destul de neferit alese combinatiile. iar cand te gandesti ca te piata exista si P40 Lite cu posibilitati mult mai mari si mai ieftin...
Still love my p40 pro, nu ai nevoie de playstore sau gms, exista apptoide si youtube vanced si daca vrei un serviviu anume din gms cauti microG si rezolvi problema
Apptoide trebuie accesat de pe PC?
@@MrFloryn88 nu, cauti apptoide.apk din browser si il instalezi
@@olteanumihai1245 mulțumesc.
@@olteanumihai1245 mm băgat și eu pe al meu P40 Pro dar după ce am făcut update la ultimile aplicații, mi le-a dat peste cap ptr ca au cerut GMS și pur și simplu se închideau. Deci nu este apptoide sub nici o forma o soluție. Sper că odată cu noul Harmony, sa o rezolve într-un fel.
@@MrFloryn88 trebuie sa iti iei microG pt alea care au nevoie de GMS
Draga Dane, te rog eu, schimba fundalul ăla. E nashpa. Era foarte smecher in anii 90. In plus uita-te la tine pe televizor si inchide lumina - iti vor face ochii ca la balamuc. Eu te ascult mai mult dacat sa ma uit la ecran. Uita-te la McKinon, la Art of Photography, Everyday Dad, Renee Ritchie, MKBHD etc - culorile sunt moi, nu te agresează vizual. Three points lights - hai ca stii despre ce vb.
In rest - esti singurul vlog românesc la care sunt abonat.
Il schimbam de la anul. Ianuarie.
Fair enough punctul de vedere in ceea ce priveste mid range-urile, dar eu as putea sa zic ca am un mid range Galaxy A51 si ma jur ca in afara de materialele din care e facut nu vad diferenta de putere de procesare, sharpness la ecran, camera intr-adevar este mai proasta ca un top range, dar nu prea am vazut diferente intre un A51 si un flagship. In ceea ce priveste versiunea de anul trecut a acestui telefon A50, acela este intradevar mediocru si acolo s.a vazut clar diferenta dintre flagship si mid-range. Mid range-urile sunt pt oameni care nu vor sa investeasca mult intr-un telefon pt ca nu le pasa care e ultimul model si sa aiba un raport calitate-pret bun si cum ai spus si tu, sa nu fie totusi un telefon sarakie.
Good point of view though.
Felicitări!
Salut Zona! Ce spuneti domnilor, avem vreo sansa sa vedem pe aici un review la un echipament pentru virtual reality? Un htc vive, oculus...ceva? Pentru un canal cu gene de gaming sunt sigur ca ati incercat asa ceva.
Oppo Reno 4 Lite si ceasul lor de 46 is merita bani. Ecranul AMOLED la telefon il face placut de utilizat. Iar daca privesti in perspectiva ca toti mari producatori, cu una doua exceptii, ofera suport la update software pentru device-uri undeva la 2 ani, atunci pretul platit este unul adecvat.
1200 lei am dat pe un Poco X3 NFC de 128gb si sunt foarte mulțumit de el si de ecranul super de 120hz ,merg toate jocurile foarte ok și fluent si va primi o bună perioadă de timp support pt soft.Bateria ține ore și ore de gaming non stop. Recomand cu încredere celor care caută un telefon mid range. Edit* probabil cel mai gălăgios set de difuzoare pus vreodată un telefon, ceea ce pt mn e un mare plus.
Cand un video despre telefoanele pe Linux ?
Si totusi am achizitionat un huawei nova 5T acum ceva vreme, pe care il consider ca fiind mid range si pot spune ca a fost una dintre cele mai bune decizii. (Fost utilizator de flag S6 si S9 la vremea lor)
Bună seara !
Sunt o persoana cu dizabilități (proteză mâna dreaptă), prin urmare sunt stângaci !
Puteți să-mi recomandați un telefon bun, mai ieftin, dar cu o baterie care să dureze mai mult ?
Mulțumesc anticipat !
In ceea ce privește telefonul prezentat este prea sofisticat pentru mine !
Zona IT, ca ceas, mie îmi place ticwatch pro 3 GPS sau celular. Dacă ai putea face un reviev ar fi foarte bine. Mulțumesc.
Am un P40 Pro și nu am reușit sa fac rost de niște aplicații sau poate încă nu știu eu. Aștept sa îmi vină un Poco X3 luat la 1000 de lei și sper ca Huawei sa rezolve problema cu noul Harmony. Până atunci, sper sa meargă bine Poco. La capitolul fluiditate al softului, se trebui Huawei să i-a niște lecții. Ar fi trebuit sa fie la 1200 și ar fi fost telefonul perfect.
Salut! O sa faceti review la Oculus Quest 2?
7:24 Barberians
La 1850 mai bine copilul Oppo- Realme X3 superzoom. Procesor S.D. 855+ , 12/256 GB, ecranul cu 120 Hz (LCD ) camera 64 mp cu 60x zoom (5x optic) încărcător 30W la pachet . Telefonul meu actual. Am avut Asus ZenFone 3 deluxe , OnePlus 6 și am fost foarte mulțumit de achiziții. Acum un sfat Asus ZenFone 8 pro sau Vivo IQOO 6(probabil) pro? Am încercat să cumpăr altceva (diferit nu repetitiv) și nu-mi doresc ceva cu reclamă multă (Sam.....gi sau măr stricat pt.că se strică repede după mușcătură)
Bună ziua
Am și eu o întrebare. Ma puteți ajuta și pe mine cu o sfat ce telefon sa aleg dintre xiaomi redmi note 10 pro, oppo reno 4 lite sau oppo reno 5 lite?
Mulțumesc
Sa vedem si un NOKIA apropo algortimul sa creasca :))
Da, un video cu Nokia și Sony sa vedem dacă mai trăiesc și cum
Bună idee
Să faci și la Realme 7 te rog :]
Păi îi aproape aceeași chestie cu telefonul din video. Dai la schimb ecranul amoled pe unul cu frecvență mai mare și câștigi o cameră macro.
Varianta pro a lui Realme 7 îi mult peste ce ne-a arătat Dan :P
Realme 6i și 7 sunt telefoane foarte bune.
@@DaLoler1 plus că realme 7 , e mult mai ieftin , gen 900 lei . O comparație mai bună e cu realme 7 pro .
@@cosmins3268 Da îi comparație bună d.p.d.v al gamei de preț. Dar pe specs 7 pro -ul îi peste oppo din toate punctele de vedere
Ai uitat care e situatia? Nu vine niciun TH-camr la producatori sa ceara x,y telefon
ZonaIT,decand fac stream ,telefonul a devenit stream deck 😂😂😂,pentru functii macro! Respect
Pare interesant telefonul si deasmenea si ceasul... intrebarea mea ar fi: unde gasesc aceste "produse" prezentate de tine la pretul pe care spui tu ca il au?
Am recomandat cu caldura catorva cunostinte telefoane vazute la tine si... ghici ce? Pretul este cu destul de mult peste... un telefon de 900 de lei se vinde de fapt la 1300 sau 1400... Ma intreb de ce producatorii permit asemenea divergente.
Fluctueaza intr-adevar. Probabil tine de curs, stocuri, habar n-am.
Eu de exemplu mi-am luat un flagship cu doar 1700 de lei, respectiv Xiaomi Mi 10T. De la constructie ( gorilla glass fata si spate), baterie, procesor ( SD 865 ) pana la display ( nu e amoled si nici curbat insa e cel mai bun LCD pe care l am testat ) si chiar si camere. ( voiam in prima instanta sa iau varianta Pro cu 108 mp insa am renuntat caci nu sunt mari diferente si din cate am citit are probleme cu focusul )
Ideea e ca sunt cei mai bine investiti 1700 de lei ai mei:)))))
Pe scurt, flagship killer la pret de low-mid range
Eu care ma gandesc sa-mi iau p40 pro 🤡😂
@@andreipletea6582 Daca te intereseaza camera in special si calitatea displayului ( oled inferior celui lcd ) atunci e o optiune mai buna daca nu te deranjeaza sa platesti aproape dublu:)))
Ce părere ai de oppo A78 5g
Teleeefoooaaane... telefoooaaaneee!
...este ca aia veche: - sticle gooaaaleee cumpăăărăăăm!
Nu ca aia cu termopane?
Salut! Dane, mai ieftin si mai bun mi se pare oppo find x2 lite cu procesor snapdragon 765. Tocmai ce l-am cumparat pt fica mea cu 298€ si am ramas impresionat de calitatea telefonului plus ca se misca impecabil. Incarcare vooc pe 30w, 8gb ram 128gb stocare.
Dar Împodobește mamă bradul de la Fuego nu? Trist :(
Revenind la cel mai bun telefon midrange, daca ar fi avut GMS, aș fi spus din start Huawei P40 lite. Îl are fratele prietenei mele și merge super, dar pe mine nu mă satisface că nu pot avea acces din țeavă la Gmail sau TH-cam. Sunt foarte comod legat de asta. Legat de GMS, cred că titlul s-ar da între Xiaomi Mi 10 lite și A51 de la Samsung. Legat de telefonul prezentat, arată super bine, iar eu dacă aș avea banii aceștia, l-aș lua. Super clip ca de fiecare dată. Abia aștept clipurile viitoare. Baftă în tot ceea ce faci! :)
Impodobim azi pe playground. RGB
@@DanCadar yeeeey. Abia aștept😍
sunt tudor din cluj,te rog prezinti intr-un video clip pclinuxos sau ubuntu ca sa stiu la ce este bun si cum se foloseste
Huawei P40 Lite, Dual SIM, 128GB, 6GB RAM, 5G ...incarcare rapida pe 40W camere bune...daca te poti impaca cu ideea ca nu are google :D
E slab
SALUT , EU AM RECOMANDAT la un prieten xiaomi MI 10 LITE 5g si este foarte multumit
Eu am un Samsung a71. Un telefon din zona midrange (high midrange daca vrei). Mi-aș fi dorit un iPhone 11(iPhone 12 nu se lansase când mi-am luat eu telefonul și oricum daca as fi avut bani de el, cu siguranță mai așteptam câteva luni), sau un note 20, sau un s20 sau de ce nu, un oneplus 8, dar nu îmi permit. Aici intervine zona midrange. Aceasta oferă performanțe relativ (întrucâtva) apropiate de flagshipuri, nefăcând gaura in buzunar.
Și Dane.... Crede-mă că am la ce folosi un flagship și nu e numai de "fală" ca faza cu dimensiunea televizorului sa moara dușmanii de ciuda :))
Am iPhone 11pro luat mai mult din impuls ca era bun pretul(daca 4000 o fi insemnand bun),S20 l-am vandut,doamne fereste de bateria lui,nu te duce o zi intreaga la utilizare intensa,noroc ca l-am luat la 1900 lei,......3200/500 cat e acum,...plangi dupa bani.
Stiu ,tentatia e mare dar si devalorizarea financiara si morala e mare,dupa un an i-ti vine sa plangi ca apar noi si noi modele mai tari si tu ai bagat o gramada de bani in actualul !!!
@@mihaimarian7034 la nu regret nici un leu dat pe a71. Am dat exact atât cât mi se pare rezonabil și efectiv după 5 luni nu ii pot găsi nod in papura.... Face tot ce ii cer, îmi dă tot ce vreau.
Buna ziua,ce părere aveți despre oppo a74?
Isi merita mani il detin si lam testat la multe .
Recomand acest telefon .
mi-am luat reno2 asta vara, iar deja astia se pregatesc sa lanseze reno5
Huawei Nova 5 t cand testezi? (hai asa de sfarsit de an pls). Respect! 🤛🤛✌️
E un model prea vechi sa mai fie luat in considerare ca ceva cat de cat actual. E un telefon bun, du-te pe el, procesor misto si... cam atat ^^.
@@carlitto7304 de vechi e vechi, dar e mai bun ca telefonul testat in acest videoclip si mai ieftin
Eu merg și chiar mi-am luat un Poco x3 nfc la doar 900 de lei, nu îmi plac ecranele AMOLED, fiecare cu părerea lui gusturile nu se discută. Sărbători fericite.
Eu chiar azi mi-am dat comanda de Oneplus Nord pentru ca mate 20 lite-ul meu dupa 4 ore de utilizare intensa e mort. Cei drept a fost un telefon bun la vremea lui si mai ducea mult si bine daca nu aveam probleme cu bateria.
Inca il am si il folosesc intensiv... 😛
Îmi plac foarte mult videourile tale pentru ca ma amuza jocul tău de cuvinte, ps:am 13 ani nea.... Zona an să-ți spun e ok
Aaaa gata Nea Dan
Cu ce editezi? Final Cut Pro sau altceva?
DaVinci Resolve.
Imi place telefonul, la un pret de 1200lei ar merita dar pana atunci cred ca Samsung A71 inca merita si este si mai mare (6.7"), bateria mai mare (cu 500mAh mai mult) dar cu 2GB rami mai putini iar de camera sa nu mai zic, este de 64MP si am dat pe el acum 2luni 1400lei...
,, Nu te oprește nimeni sa i înfigi în fund o pereche de casti"🤣🤣
Da Xiaomi cand mai testezi ?? 😁
Recomand pentru categoria de telefoane ieftine: Xiaomi Redmi Note 8T. Are cam de toate, senzori (inclusiv gyro si amprenta), NFC. Nu are QI charging... dar la pretul asta (700-800 ron)...
Poate merge un video si cu astfel de telefoane? (Sper ca nu am ratat ceva de genul lansat recent in Zona).
Ideea cu telefoane mid-range, sunt de inteles daca au un pret decent, undeva intre 1000-2000 de lei. Mid-range cu pret exagerat, gen Nokia 8.3 5G sau alte minuni nu merita. A devenit o moda pentru producatori sa ofere mai putin pe mai mult. Decat un mid-range la pret exagerat, mai bine un flagship SH de acu 1 an :). Btw Dane, si Pixel 5 tot cam a mid-range trage cu procesorul ala de se afla pe telefoane de 1200 de lei.
No add! OPPO A53. Așa cum trebuie : ieftin și bun.
Oppo A52 mult mai bun :)
Salut ,ca urmare acestei postari am tendința sa optez pt 2 telefoane xiaomi poco x3 NFC SAU Xiaomi mi 10 T lite 5G si...am o mare dilema...am gasit multe însă aici apare dilema ...am gasit sigilate la preț de 1000 de lei intrebarea mea este : cum pot sa imi dau seama ca nu este luat de pe wish sau aliexpres?
Motorola g9 plus când testezi?:)))
Telefonul asta il am eu :)))
pana in 1500 de lei as zice mi 10 lite 5G sau mi 10T lite 5G dar nu ar fi corect ca eu sunt fan xiaomi , asadar pana in 1500 de lei telefoane bune sunt : p40 lite 5G ,a51 5g(stiu asa ii la 1900 dar cel mai probabil va scadea rapid la 1500 de lei si ar fi o alternativa foarte buna ), realme 7 5G. Astea sunt niste telefoane mid-range la care ma gandesc acum ca ar fi bune si eu consider un mid-range ar trebui sa aiba si 5G , caci daca il folosesti 2-3 ani sa te poti bucura de 5G sa nu ramai la 4G doar pt ca telefonul tau este un mid-range.
Neața fraților vin și eu cu întrebarea dacă acest model de telefon suportă Android Auto ?
Din cauza ta am luat a72, adica dupa alalalt video, primul probabil pt ca nu mai auzisem de oppo. Deci daca se strica fix la zona service it il trimit 😁 Glumesc, e piesa telefonul. Surpriza placuta a fost ca are codec hd pentru casti blututz.
Hai cu algoritmul !
Mi-a ieșit scor mai mic la Galaxy Note 10+ în Geekbench 5: 300 single core, 1218 multi-core (Exynos 9825)
Dane am un ps4 si nu știu daca sa imi iau the last of us 1 sau assasins creed odyssey, ce îmi sugerezi
Ce firmware ai pe el?
Daca e sub 7.02 baga un JB si descarci ce jocuri vrei tu.
Cred ca Huawei nova 5t este cel mai bun la acest segment de preț..
Mai bun un xiaomi x3, singurul minus ecranul ips, pe 120 herti totusi. Si mai ieftin ;)
Chiar ține bateria la oppo watch 24 de ore?Urmăresc de vre o săpt sa îl cumpăr,e la reducere pe Amazon dar are 3 stele multi plângându se de autonomia bateriei.Am și oppo find x 2 Neo de curând și autonomia nu e prea grozava.
Chiar tine. Dar nu stiu cum evolueaza in timp.
@@DanCadar
Atunci e bine,faptul că are google pay,poți să dai reply la SMS,poți să răspunzi la apel mă fac să renunț la Huawei watch.
Mulțumesc!
sunt telefoane cu ecrane faine si features multe dar cu chipseturi si gpu-uri mai slabute... cam asta sunt mid-rangeurile
deci au o piata foarte mare si existenta lor are o logica foarte solida
Never clicked so fast
Hmm la capitolul ceas poti deja sa gasesti pe la 800-900 RON Samsung Watch Active 2 care e net peste modelul asta, ca idee pentru cine are chef sa-si ia, mai ganditi-va totusi, Active 2 inca este un ceas extrem de bun.
Am active 2 eu.
Foloseste cineva deja Oppo ? Eu nu stiu pe nimeni si as vrea o parere de la un utilizator mai vechi.
Ca si utilizator de oppo reno 3pro este ok. Simplu . Usor de utilizat daca nu faci cine stie ce cu el are 256gb 12 ram procesor decent pt 2000lei
@@BitzuxD1 Mersi frumos Cosmin. Presupun ca varianta simpla este in jur de 1500 de lei, cum zicea Dan.
@@BitzuxD1 2000 de lei sunt aproximativ 440 de euro și dacă aștepți o oferta buna precum am văzut eu acuma 2 săptămâni era galaxy note 10 la 450 de euro eu zic ca mai bine ai opta pentru Samsung decât oppo 🙄
Eu aveam impresia de Oppo ca-l stiu de cand m-am nascut, dupa am realizat ca abia anu' asta a venit si pă Romanika
man, fa si tu un video fara intro :))
Îmi pare mai bun xiaomi 10 lite 5G, cu SD 765G, tot amoled, sau chiar Galaxy M51 cu SD 730 dar o baterie de 7000. Pe mine unul, m-ar interesa o comparație făcută de tine. Măcar între oppo asta si xiaomi.
Ce sunt M-urile astea, vechile A-uri? Și noile A-uri sunt fostele J-uri? Sau cum e acum la Samsung clasificarea că nu mai înțeleg nimic.
@@Bianca0110 la M-uri am observat baterii foarte mari, in rest ...doar prin comparație poți să vezi deosebiri.
și eu care ma uitam la un A30s sa nu fie mai scump de 850 de lei(nou) :))))
sunt ok ambele(telefonul și ceasul)
nu vad rostul sa dai 4000+ lei pe un tel cu care te vei uita pe yt și netflix, faci doua poze și un filmuleț și un whatsapp și un live pe fb. alea le vad mai mult pt tiktokeri sau vlogeri. ca sa zici ca ii folosete seria de funcții la acel pret
Salut, am telefonul și nu îmi merge un joc pe el îmi dă crash la intrare, pe un j5 de la Samsung îmi merge dar la specificații minime.Wild rift se cheamă jocul.
Poți face te rog testul sa vezi daca ție îți merge? Nu știu dacă e de la telefon sau de la joc...Multumesc anticipat!
Probabil e din cauza ca telefonul e nou pe piața
@@cosmincl6692 a fost nevoie de o actualizare la soft, scum imi merge