Autism-cauze și soluții | Magdalena Irimia și Adrian Vornicu cu Marius Zamfir | Dă mai departe

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 25 ต.ค. 2024

ความคิดเห็น • 10

  • @Hobby7-b5s
    @Hobby7-b5s 5 หลายเดือนก่อน +2

    Din ce am observat, în primul și în primul rând toate încep de la relația dintre părinți, felul în care văd ei viața, aici include modul lor de viață. Iar de aici alegerile pe care ei le fac. Și în mare parte e despre cum văd ei copilul lor, inconștient multe familii nu conștientizează ce să facă cu copilul lor, sau că e un copil.
    Din experiența mea de copil, pot spune că la prima vedere din perspectiva altor oameni cu ceea ce se vorbește astăzi aș fi fost autist.
    Dar înainte autoritatea părinților, buneilor, pedagogilor, sau educatorilor asupra copiilor era era ceva firesc, de neevitat. Am fost un copil timid, tăcut, închis, care nu putea să se simtă liber, și care se deprindea tot mai mult cu izolarea, până când am ajuns la vârsta la care am inceput să îmi creez noi valori și provocări. Până când rănile începeau să mă distrugă din interior, am ales alt drum decât cel învățat anterior prin repetiție.
    Așa că eu am o convingere, că mai mult trebuie studiați părinții, sau mediul după frecvență. Și apoi copilul, căci copilul nu este un organism copt ci suma interacțiunilor lui, depinde ce entități impunătoare sau echilibrate se află în jur. Dacă copilul din primele luni de viață are acest diagnostic poate este altceva. Și totuși dacă din primele zile de apariție a copilului sa întârziat cu alăptarea cu colostru, dacă din primele clipe mama a ales să nu alinte copilul în gândul ei, adică să nu-l ia în brațe că se strică educația, dacă alege să îi impună autoritar și riguros să nu se miște, să îl învinovățească pe nedrept, să strige din propriile sale nemulțumiri în viața, este otravă. Dacă începe să-l hrănească mai devreme de 7 luni de zile cu ceea ce crede că se poate, sau cum făceau înainte mesteca bunicile, mamele în gură hrana, și îi dădeau copilului. Dacă măsurile de igienă( spălatul mâinilor, dezinfectarea prin fierbere regulată a vaselor copilului, evitarea plasticului pentru hrană caldă, spălarea fructelor și legumelor, prepararea suficientă a hranei), igiena locuinței ( mucegai, umiditate, temperatură etc), Dacă orele de somn ale copilului nu sunt respectate, sau nu sunt educate într-un mod cursiv.

  • @anaconstantin9999
    @anaconstantin9999 5 หลายเดือนก่อน +1

    Apropo de nastere ar fi interesant de comparat o serie de analize. Am nascut prin cezariana intradevar, insa proteina c reactiva a fost mare la nastere. Nu se ia in seama pt ca acei copii nascuti prin cezariana se adapteaza mai greu la mediu si pare normal, insa privind in urma cat de mare era valoarea clar imi arata probleme mari de adaptare la mediu. In rest totul perfect, un start excelent, toate achizitiile au fost mult prea rapide insa problemele de ordin senzorial au fost multe si au agravat in timp puterea lui de adaptare. Si problemele de stomac , permeabilitatea microbiomul au fost grav afectate si asta a influentat, deci lucrurile se leaga. Ar fi de dorit sa avem mai multi specialisti chiar pe parte de integrare a reflexelor primare caci copii afectati senzorial grav se recupereaza mult mai greu chiar si fata de cei cu retard grav din pacate.

  • @potorocroxana7486
    @potorocroxana7486 5 หลายเดือนก่อน

    Eu am născut pe cale natura și am băiețelul autist ,cezariană sau cale naturală , când Dumnezru vrea să te binecuvânteze cu un copil special o face .❤

    • @Damaideparte2024
      @Damaideparte2024 4 หลายเดือนก่อน

      Sa va bucurati de el! Sunt multe cauze si explicatii in spatele autismului.

  • @Hobby7-b5s
    @Hobby7-b5s 5 หลายเดือนก่อน +1

    Vreau să se acorde atenție nu ca problemă a copiilor, ci ca problemă de familie, sau e ceva mai mult probabil...
    Nu doar copilului i se datorează, eu văd copilul captiv aici... Dar cine știe...

  • @Hobby7-b5s
    @Hobby7-b5s 5 หลายเดือนก่อน

    În orice caz copiii vor ajunge în cele din urmă să se dezvolte adecvat și să devină oameni liberi, dacă au părinți asumați. Am așa o credință că mai greu se deprind acei copii traumatizați la un moment dat, și depinde și de intenistatea sau repetiția cazului. Cred că autoamul este mai mult un sistem de apărare a organismului, inconstient adaptat de copil pentru a supraviețui într-un mediu toxic.
    Dar dacă excludem acești factori, și totuși copilul este autist, atunci se poate de argumentat după cu totul alte ipoteze și studiu centrate asupra copilului

    • @Hobby7-b5s
      @Hobby7-b5s 5 หลายเดือนก่อน

      Autismul

  • @luminitarosu4384
    @luminitarosu4384 5 หลายเดือนก่อน

    Buna

  • @Hobby7-b5s
    @Hobby7-b5s 5 หลายเดือนก่อน +1

    Educația emoțională a părinților își are locul în context? Începând de la sarcină( sistem hormonal predominant) și alegeri compulsive și continuând cu dezechilibre emoționale directe neasumate asupra copilului. Părinții sunt conștienți? Sau nu influențează părinții?

    • @Damaideparte2024
      @Damaideparte2024 4 หลายเดือนก่อน +1

      O M Aivanhov face recomandari foarte interesante cu privire la pregătirea sufleteasca ( si nu numai) a parintilor cu cel putin 1 an inainte de conceptia copilului