E una din piesele de atitudine si scoasa de la naftalina de voi. E una din piesele de referinta cantata in stilul propriu de Vali Sterian, in chiar primele zile dula decembrie 1989. Am iubit aceasta piesa si o iubesc asa cum.l- am iubit pe Sterian, plecat prea devreme din aceasta lume. Superba piesa a unui rebel cu cauza, un nebun frumos pe nume Vali Sterian. Va multumesc pentru ca l- ati adus in memoria noastra poate si a celor care nu au auzit de el, pentru ca Sterian chiar merita asta. Multumiri faine Trooper si pt ca ati pastrat piesa asa cum a fost ea in varianta Sterian, evident cu adagiul.si emblema rock marca Trooper. Bravo.
Mulți habar n-au povestea acestei piese. S-a compus de către Valeriu Sterian și un prieten bun de-al lui cu care formau, la început, trupa Vali și Carmen, în anii 70, (Carmen fiind bărbat). S-a cântat de câteva ori până când a fost scoasă în afara legii de către regimul comunist. Marin Carmen mi-a fost profesor de fizică în liceu, în orașul Fetești/Ialomița și el avea grijă de noi, ca trupă, (pentru că liceul avea formație). Cei doi s-au despărțit deoarece părinții lui Marin Carmen, după terminarea facultății, i-au interzis să se mai ocupe de muzică. Marin Carmen trăiește și acum dar e de mulți ani în Canada. Deci piesa de față NU este contribuția 100% a lui Valeriu Sterian ci a fost compusă împreună cu Marin Carmen. Vali Sterian a scos-o imediat la lumină la Revoluție din momente lesne de înțeles deși o mai cântam și noi prin anii 80 dar nu în Cântarea României, unde ni se interzicea din start. Audiție plăcută.
Confirm! In curand implinesc 60 ani! Aceasta pies am auzit-o prima oara in vara anului 1985, la Costinesti! Radio Vacanta Tineretului! Cantata la o chitara rece, chiar de Carmen! Baiatul avea talent! Instrumentist! Din pacate, detii o informatie veche! Carmen a trecut la cele vesnice in 2019! Crede-ma, stiu!! Dorina, Sotia lui Carmen, mi-a fost colega la facultate, Universitate, promotia 1987, filosofie-istorie! Ea era la litere, eu la istorie! Din pacate, a plecat si ea la cele vesnice, un an mai tarziu, martie 2020!
Mulțumesc frumos pentru informații! :( Chiar îmi pare rău să aud astea. Erau relativ tineri. În urma lor a rămas doar băiatul înseamnă, avea porecla Cușchi...@@neluvisan7526
Orice s-ar zice și s-ar vehicula, frații noștrii care și-au vărsat sângele în acel decembrie 1989 sunt și vor rămâne eroi ai poporului român, eroi care au murit pentru libertatea noastră, a tuturor. D-zeu să îi ierte, iar nouă să ne aducă D-zeu mintea de pe urmă! Superb cover, Trooper! Sunt convins că Valeriu Sterian vă zâmbește de oriunde s-ar afla acum.
O interpretare absolut geniala! Si mai mult, o reamintire ca sangele varsat nu trebuie sa ramana in zadar. E rusinos ca dupa atatia ani, Romania sa mai aiba aceleasi probleme. Clasa politica e de vina. Dar cei care trebuie sa indrepte asta suntem noi, romanii. Nu lasati piesa asta nefolosita! E un mesaj prea puternic sa nu mearga pe radio, in reclame, la concerte, peste tot. Tara asta merita mai mult.
Am vrut sa las un comentariu tare, la nivelul clipului vostru, dar.... la sfarsitul piesei mi-am dat seama ca sunt mut, neputand sa gasesc cuvintele potrivite. Asa ca... SUNTETI TARI ! ATAT !
Absolut tulburător... Aveam 18 ani când Vali Sterian a lansat piesa asta emblematică, pe care o ascultam de fiecare dată cu ochii în lacrimi... După mai bine de 30 de ani, voi ați reînviat-o și ați dus-o la alt nivel. Omul matur din mine a lăcrimat la fel... Sunteți fabuloși❣🤘♥️
Piesa n-a fost lansată la Revoluție ci cu mult timp înainte, prin anii 70 dar a fost interzisă de regimul comunist. Vali Sterian a scos-o la lumină în 89 din motive lesne de înțeles.
Un refren ce ne-a rămas adânc imprimat în ADN-ul poporului nostru... E mai greu când vezi ce ar putea fi și ce este de fapt... Mulțumim TROOPER că pompați adrenalină în inimile noastre 🤜🤛 Rock On 🤘
Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni Nopti lungi si triste Acasa ma gândesc Si pe voi acolo va zaresc Sunt nopți pline de groaza Pentru mine-n razboi Sunt nopți de basm Acolo la voi Si Doamne pentru ce ? O viata de cosmar Si pentru cine Se moare in zadar? Sunt nopți pline de groaza Ca-n teama imi e sa fiu Sunt nopți de basm De care nu mai stiu Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni De ce nu încetați acest cumplit razboi De ce va gândiți numai la voi Si nici nu va pasa de mama care-și plânge Copilul sau ucis ce zace-n bălți de sange Si Nici nu va pasa de cei ce nu mai sunt De cei ce va acuza de acolo din mormânt Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni Doamne,vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni Doamne, vino Doamne Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Un frumos omagiu adus tuturor celor care au platit cu viata in acele timpuri...sunt sigura ca si marelui ...neuitatului Valeriu Sterian i-ar fi placut sa auda acest minunat cover....5 din 5...TROOPER/
Am stiut intodeauna ca piesei asta ii lipsea un solo adevarat ca sa fie completa. Asta si vocea Coiotuluil... combinatia ideala! Foarte buna versiune baieti
Este incredibil de actuala piesa, iar solo-ul asta echilibrat, perfect controlat si rascolitor i-a facut cinste. Felicitari, din nou, Trooper! Niciodata nu ati fost atat de plini de emotie ca in ultimul an - ati scris istorie deja, dar acum o rescrieti, intr-un cu totul alt fel, si la alt nivel. Respect! \m/
Am reascultat piesa și imi dau seama că ați realizat ceva ce prea puțini artiști reușesc vreodată, și anume să îmbunătățiți o Capodoperă! Interpretarea, reorchestrarea și trăirile pe care le transmiteți sunt foarte adânci și puternice! Bravo Trooper!
Piesa extraordinara si relevanta nu numai pt romani Dar si pe plan international a unui cantaret din zodia fecioarei Valeriu cu sensibilitatea si altruismul caracteristic zodiei, cover de o trupa extraordinara cu solistul vocal si el sensibil si adanc din zodia fecioarei! Bravo 🎉 este exact ce trebuie!
SUNTEȚI MINUNAȚI❤❤❤Am avut ocazia să vă ascult live în Slatina pe 3noiembrie…sublimi!!!! Sunteți de o modestie și de o popularitate cum rar mi s-a dat să văd în 38 de ani de viață…și în cele 26 de țări pe care le-am colindat🙏🙏🙏🙏BRAVO VOUĂ!RESPECT ȘI IUBIRE INFINITĂ ❤️❤️❤️❤️🙏🙏🙏
Felicitări Trooper pentru această piesă mai bine zis un adevăr din zilele noastre.Vali Sterian acolo sus unde este,cred că va fi foarte mândru de voi că îi duceți piesa mai departe.HAI TROOPER.❤❤❤❤❤❤❤
Sunteți...am mai zis-o și o repet...cea mai bună trupă de rock din România...pasiune, mesaj, ritm, iubire, tot ce vrei... Abia aștept sa va vad la Ateneu...Trooper Simfonic... Sper ca show-ul sa fie cel puțin la fel de incendiar ca și Metallica la San Francisco ...S&M. Trooper rock on 4ever.
E una din piesele de atitudine si scoasa de la naftalina de voi. E una din piesele de referinta cantata in stilul propriu de Vali Sterian, in chiar primele zile dula decembrie 1989. Am iubit aceasta piesa si o iubesc asa cum.l- am iubit pe Sterian, plecat prea devreme din aceasta lume. Superba piesa a unui rebel cu cauza, un nebun frumos pe nume Vali Sterian. Va multumesc pentru ca l- ati adus in memoria noastra poate si a celor care nu au auzit de el, pentru ca Sterian chiar merita asta. Multumiri faine Trooper si pt ca ati pastrat piesa asa cum a fost ea in varianta Sterian, evident cu adagiul.si emblema rock marca Trooper. Bravo.
Mulți habar n-au povestea acestei piese. S-a compus de către Valeriu Sterian și un prieten bun de-al lui cu care formau, la început, trupa Vali și Carmen, în anii 70, (Carmen fiind bărbat). S-a cântat de câteva ori până când a fost scoasă în afara legii de către regimul comunist. Marin Carmen mi-a fost profesor de fizică în liceu, în orașul Fetești/Ialomița și el avea grijă de noi, ca trupă, (pentru că liceul avea formație). Cei doi s-au despărțit deoarece părinții lui Marin Carmen, după terminarea facultății, i-au interzis să se mai ocupe de muzică. Marin Carmen trăiește și acum dar e de mulți ani în Canada. Deci piesa de față NU este contribuția 100% a lui Valeriu Sterian ci a fost compusă împreună cu Marin Carmen. Vali Sterian a scos-o imediat la lumină la Revoluție din momente lesne de înțeles deși o mai cântam și noi prin anii 80 dar nu în Cântarea României, unde ni se interzicea din start. Audiție plăcută.
Nu schimba cu nimic emotia pe care o comunica vocea lui sterian
Confirm! In curand implinesc 60 ani! Aceasta pies am auzit-o prima oara in vara anului 1985, la Costinesti! Radio Vacanta Tineretului! Cantata la o chitara rece, chiar de Carmen! Baiatul avea talent! Instrumentist! Din pacate, detii o informatie veche! Carmen a trecut la cele vesnice in 2019! Crede-ma, stiu!! Dorina, Sotia lui Carmen, mi-a fost colega la facultate, Universitate, promotia 1987, filosofie-istorie! Ea era la litere, eu la istorie! Din pacate, a plecat si ea la cele vesnice, un an mai tarziu, martie 2020!
Mulțumesc frumos pentru informații! :( Chiar îmi pare rău să aud astea. Erau relativ tineri. În urma lor a rămas doar băiatul înseamnă, avea porecla Cușchi...@@neluvisan7526
Multumim pentru informatie .
Orice s-ar zice și s-ar vehicula, frații noștrii care și-au vărsat sângele în acel decembrie 1989 sunt și vor rămâne eroi ai poporului român, eroi care au murit pentru libertatea noastră, a tuturor.
D-zeu să îi ierte, iar nouă să ne aducă D-zeu mintea de pe urmă!
Superb cover, Trooper! Sunt convins că Valeriu Sterian vă zâmbește de oriunde s-ar afla acum.
TRAIASCA ROMANIA MARE SI LIBERA!GLORIE EROILOR DIN 1989!
O interpretare absolut geniala!
Si mai mult, o reamintire ca sangele varsat nu trebuie sa ramana in zadar. E rusinos ca dupa atatia ani, Romania sa mai aiba aceleasi probleme. Clasa politica e de vina. Dar cei care trebuie sa indrepte asta suntem noi, romanii.
Nu lasati piesa asta nefolosita! E un mesaj prea puternic sa nu mearga pe radio, in reclame, la concerte, peste tot.
Tara asta merita mai mult.
Am vrut sa las un comentariu tare, la nivelul clipului vostru, dar.... la sfarsitul piesei mi-am dat seama ca sunt mut, neputand sa gasesc cuvintele potrivite. Asa ca... SUNTETI TARI ! ATAT !
Extraordinar, eu nu am recunoscut melodia, dar părinții mei si au amintit de piesa lui Valeriu Stelian.
Excelentă varianta aceasta! Vali Sterian, cu siguranță vă ascultă cu mândrie de acolo de sus. Bravo, băieți! Partea a doua sună perfect! Chapeau bas!
Absolut tulburător... Aveam 18 ani când Vali Sterian a lansat piesa asta emblematică, pe care o ascultam de fiecare dată cu ochii în lacrimi...
După mai bine de 30 de ani, voi ați reînviat-o și ați dus-o la alt nivel. Omul matur din mine a lăcrimat la fel... Sunteți fabuloși❣🤘♥️
Piesa n-a fost lansată la Revoluție ci cu mult timp înainte, prin anii 70 dar a fost interzisă de regimul comunist. Vali Sterian a scos-o la lumină în 89 din motive lesne de înțeles.
Felicitări Trooper pentru un cover deosebit! Ce mulți ani au trecut, eram copil și nu îmi vine să cred că am trăit acele vremuri...
Doamne, piele de gaina! Ascult si pentru vecinii mei sa fie cu iertare. La maxim!
După atâția ani... Vali Sterian zâmbește de acolo de sus.
Extraordinară preluare! Super Trooper!
E melodia care o auzeam mereu in anii '90...care iti zburlea mereu părul si te treceau fiorii...Vali Sterian...Bravo Trooper...
Doamne ajută România si tot poporul roman de pe acest pământ
Un refren ce ne-a rămas adânc imprimat în ADN-ul poporului nostru... E mai greu când vezi ce ar putea fi și ce este de fapt... Mulțumim TROOPER că pompați adrenalină în inimile noastre 🤜🤛 Rock On 🤘
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Nopti lungi si triste
Acasa ma gândesc
Si pe voi acolo va zaresc
Sunt nopți pline de groaza
Pentru mine-n razboi
Sunt nopți de basm
Acolo la voi
Si Doamne pentru ce ?
O viata de cosmar
Si pentru cine Se moare in zadar?
Sunt nopți pline de groaza
Ca-n teama imi e sa fiu
Sunt nopți de basm
De care nu mai stiu
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
De ce nu încetați acest cumplit razboi
De ce va gândiți numai la voi
Si nici nu va pasa de mama care-și plânge
Copilul sau ucis ce zace-n bălți de sange
Si Nici nu va pasa de cei ce nu mai sunt
De cei ce va acuza de acolo din mormânt
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne,vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Doamne, vino Doamne
Sa vezi ce-a mai ramas din oameni
Sublim , răscolitoare și profundă. Valeriu Sterian la fel de actual
Rocku ul.va fi.intotdeauna o muzica de tip cult. Nu.oricine intelege, nu.oricine poate asculta. ❤
Absolut superb! Aceasta e balada zilelor ce le traim! Sunteți geniali! Salutari de la Galați. Va așteptăm la Versus Pub.
promit sa o invat de unul singur si cand veniti la Barlad sa o cant cu voi❤
Coiotule esti un titan, Trooper sunteti la alt nivel
Un frumos omagiu adus tuturor celor care au platit cu viata in acele timpuri...sunt sigura ca si marelui ...neuitatului Valeriu Sterian i-ar fi placut sa auda acest minunat cover....5 din 5...TROOPER/
De fiecare data cand ascult aceasta piesa, imi aduc aminte de acele zile.... Multumesc Vali Sterian (oriunde-ai fi). Multumesc Trooper!
Valeriu Sterian# Melodie legenda
Cinste lor! Eroilor! Cinste vouă pt munca de a nu fi dați uitării!
Am stiut intodeauna ca piesei asta ii lipsea un solo adevarat ca sa fie completa. Asta si vocea Coiotuluil... combinatia ideala! Foarte buna versiune baieti
Vali Sterian ar fi mândru de voi! ❤
Ma bucur ca ati readus in actualitate piesa lui Vali Sterian. Faina reorchestrare si interpretare!
Vali Sterian e mândru de voi. super Trooper!
Este incredibil de actuala piesa, iar solo-ul asta echilibrat, perfect controlat si rascolitor i-a facut cinste. Felicitari, din nou, Trooper! Niciodata nu ati fost atat de plini de emotie ca in ultimul an - ati scris istorie deja, dar acum o rescrieti, intr-un cu totul alt fel, si la alt nivel. Respect! \m/
Cum le spune ea, Arta, mai bine decât Istoria! Prima, dominată de subconștient, a doua, de conștient... Frumoasă interpretare, Oameni!
...am convingerea ca Vali Sterian ar fi mandru de voi.... la fel si eu!!!!
26 oct Bistrita, abia astept...am sa trec mãri si munți sa ajung la voi, ma inclin
Am reascultat piesa și imi dau seama că ați realizat ceva ce prea puțini artiști reușesc vreodată, și anume să îmbunătățiți o Capodoperă! Interpretarea, reorchestrarea și trăirile pe care le transmiteți sunt foarte adânci și puternice! Bravo Trooper!
Încă am placă cu Vali Sterian.
Un cover reușit!
Piesa extraordinara si relevanta nu numai pt romani Dar si pe plan international a unui cantaret din zodia fecioarei Valeriu cu sensibilitatea si altruismul caracteristic zodiei, cover de o trupa extraordinara cu solistul vocal si el sensibil si adanc din zodia fecioarei! Bravo 🎉 este exact ce trebuie!
SUNTEȚI MINUNAȚI❤❤❤Am avut ocazia să vă ascult live în Slatina pe 3noiembrie…sublimi!!!! Sunteți de o modestie și de o popularitate cum rar mi s-a dat să văd în 38 de ani de viață…și în cele 26 de țări pe care le-am colindat🙏🙏🙏🙏BRAVO VOUĂ!RESPECT ȘI IUBIRE INFINITĂ ❤️❤️❤️❤️🙏🙏🙏
O interpretare si o reorchestrare superba, bravo baieti!❤
Felicitări Trooper pentru această piesă mai bine zis un adevăr din zilele noastre.Vali Sterian acolo sus unde este,cred că va fi foarte mândru de voi că îi duceți piesa mai departe.HAI TROOPER.❤❤❤❤❤❤❤
Tristă și actuală piesa... 😢
Te trec fiorii la primele cuvinte !
Deoarece se spune adevărul
Parcă era și timpul pentru un video la piesă. Emoționant și foarte bine ecranizat. Felicitări!
Tristă piesa, un mod prea frumos de a spune adevărul.. STAY TROOPER!
❤❤❤salutari din Germania 😢
Sunteți...am mai zis-o și o repet...cea mai bună trupă de rock din România...pasiune, mesaj, ritm, iubire, tot ce vrei...
Abia aștept sa va vad la Ateneu...Trooper Simfonic...
Sper ca show-ul sa fie cel puțin la fel de incendiar ca și Metallica la San Francisco ...S&M.
Trooper rock on 4ever.
Sala Palatului. Nu Ateneu. :)
😍💯🤍🤍🤍Multumesc trooper pt emotiile traite iar si iar pe aceste versuri !!!
Super ❤ Bravo super interpretare
Imi aduce aminte de Piata Universitati unde se canta alaturi de Vali Sterian😢
Felicitări Trooper, Coiotule, ești mare✌️
superb cover dupa melodia lui Vali Sterian , super baieti
Bravo băieți! Jos pălăria!❤
Felicitări! A iesit Super prelucrarea! Ma bucur ca am gasit piesa asta! 🎤🥁🎸🎶🎶
Felicitări Trooper! Sunteți o trupă de exceptie. Ma bucur ca ati facut acest cover.
Una din comorile Târgoviștei continua sa strălucească❤ Bravo!
Deci oamenii astia ating sufletul!❤🎉
Smecher,atat pot sa zic.Stau trooper🤘
Felicitari acestei trupe care ne aduce.aminte de vremea de atunci.😢
o interpretare fantastica! voce, sound, line bass absolut geniale!
Ce sunet, ce voce, ce emoție! Vă iubim! 🤘🏻❤️🤘🏻
Vai ce va iubesc! Jos palaria🎩🎩🎩🎩
Fără cuvinte!Absolut minunat! Felicitări!!!❤❤❤
Trăiască România!
Felicitări Trooper! Sunteți o trupă de neuitat și vă iubim din inimă! 💞
Superb atât pot spune! Trooper, sunteți magici!
R.I.P. VALERIU STERIAN.
Bravo !
superb, tot ce faceti voi este absolut minunat si frumos. Respect. Fara cuvinte de fiecare data cand vine vorba de niste oameni atat de minunati.
Blana!!😰🥹❤️
Interpretare de 10+🎉
Mi-a venit sa plang. Una din cele mai frumoase melodii de la voi.
Degeaba am ieșit atunci în stradă
Felicitări!👏🏻 Vă ascult cu drag!
STAY TROOPER!
Superb
Mama adoră 😁🤘
Și eu ador
❤️❤️❤️❤️❤️❤️❤️ mulțumeeeeeeeessssssscccc
piesa de la revolutie
😮 Wow , pur si simplu 🤙
Superb, magnific, mirific,🤘🤘🤘 stay trooper forever🤘🤘🤘
🤘🤘🤘 TROOPER FOREVER!!!👏👏👏🎸🎸🎸❤️❤️❤️
suuuuuuuper!
Literally chills..🖤🤟Stay Trooper!
Superb !!!
Stay Trooper!
blana rau. Bravo!
SUPERB.... FARA CUVINTE...
❤ Stay Trooper❗️🤘
Piele de găină la melodia asta 😢
Stay trooper 🤘🏼❤
Mă...frumoasa piesa ,dar tristă
Stay Trooper! ❤
Piele de gaina.. Felicitari!!🖤
💖💖💖
Felicitari ! 🤘
❤❤❤❤❤❤❤
Super piesă, felicitări! 🤗
Superb🤘❤❤❤
❤️
😢❤🤘🤘🤘
Still counting?😊❤
❤❤❤❤❤
Coiotu kick the fuckin ass !!! bine omule 🤘🤘🤘
❤💛💙🤘
w