Multumim pentru video ! Experienta personala: Primul meu telefon smart -> P5 Quad Allview - Luat imediat ce a fost lansat, 2013. A fost un telefon ideal, a tinut foarte mult. Pretul a fost de 1800 de lei si specificatiile sunt pe net. Cred ca 3 ani l-am tinut, fara service sau alte interventii. Copil fiind, bagam jocuri si tot pe el si nu am avut probleme deloc
La noi la Miorița, Altex are marca proprie de telefoane Myria încă, și e proastă rău. Am luat acum doi ani unul pentru cineva, iar după o lună telefonul nu mai mergea. Îmi amintesc și eu acum 4-5 ani că copii de la mine din sat voiau telefoane smart din banii de colindat și erau numai Allview sau Utok la banii aceia. Partea bună e că mergeau ok, partea proastă e că se spărgeau la primul contact cu podeaua. Asta era. Eu cred că mi-aș lua un astfel de telefon dacă ar fi în oferta operatorilor la abonament. Și sincer, doar Allview este singura companie care a mai rezistat pe la noi și a performat să ofere telefoane și după perioada menționată de tine. Respect pentru review-ul acesta. Baftă ție și echipei în continuare! :)
Am avut Allview si desi mi-era foarte frica de garantii / service avand in vedere toate povestile, am fost foarte placut surprins. Le-am trimis telefonul cu probleme la GPS. A durat cu o zi mai mult decat trebuia service-ul. Când am fost să-l ridic, pe lângă telefonul reparat în garanție cu doar o zi întârziere, am primit un încărcător nou, căști noi și o carcasă de protecție nouă. Nu știu dacă a fost doar ceva izolat acest beneficiu, dar felicitari Allview!
Partea cu procesorul este trecuta mult prea repede cu vederea. Aici nu este vorba de performanta pentru a duce nu stiu ce jocuri la setari ridicate, e vorba de minimul necesar pentru a folosi telefonul fara probleme 1-2 ani. Daca procesorul era de buget acum 3 ANI, CAND A FOST LANSAT, este rusinos sa ceri 900 lei pe un telefon cu asa ceva in 2020. Nu exista doar SD630 si SD720, exista telefoane cu SD665 (Motorola G8 Plus/G8 Power, Xiaomi Mi A3, Redmi Note 8T, Nokia 5.3) care sunt ori mai ieftine, ori la acelasi pret. Avem si procesoare cu performanta similara lui SD665, pe P30 Lite, P Smart Z, Motorola One Macro. Pozele prezentate sunt specifice unui telefon de 600 lei cu indulgenta, nivelul detaliilor si expunerea sunt slabe chiar si in acest buget. Practic, acest Allview este cea mai slaba oferta din segmentul lui de pret, avand in vedere procesorul, camera si reputatia pe care aceasta firma "a castigat-o" de-a lungul timpului. Din cate stiu, vine cu Android 9. In 2020 telefoanele de buget sunt tot mai bune, unii chiar n-au nevoie de mai mult, dar, din punctul meu de vedere, Allview ar fi putut investi mai mult in hardware si mai putin in marketing.
@@RecenziiPeBune totuși e , și in cutie, mie mi se pare ceva wow cât timp 11 simplu, ăla mai dă săraci așa care e numai 3.000+ lei are încărcător de 1 amper și da, asta nu compensează restul, mai bine dau bani pe xiaomi și am încheiat subiectul. 😂
Am avut X2 soul, probabil cel mai frumos telefon ca si design pe care l-am avut, arata bestial, colturile un pic patratoase, subtire, usurel, dar se simtea premium, mi-ar placea sa pot avea unul acum, nu prea ma mai intereseaza specificatiile telefoanelor, asta avea sens, atuncea cand foloseam telefonul pentru jocuri, sau chestii care erau noi la vremea aia si le testai fara niciun scop, acum imi doresc doar un telefon simplu, sa pot raspunde la el, dar sa arate frumos precum x2soul, slabe sanse sa gasesc unul in stare buna de functionare....Multumesc de video, a fost bun
In trecut am avut un telefon de la Allview... Pot sa declar ca am fost cel mai multumit de el ! UN TELEFON POLIVALENT -Cand voiam, el era plita ...(se incingea ca dracu) -Cand aveam nevoie de un wattmetru ,foloseam telefonu ...ca il incarcam foarte des datorita bateriei slabe -Puteam sa il folosesc ca si model vizual ,adica sa dau test la oricine ,sa observ de cat bine vede ecranul ... -Era monstra pentru rezistenta peretilor si a loviturilor de "box" pe scurt.. un telefon reusi... RAU
Eu am avut un x3 soul style și a fost unul dintre cele mai bune avute. Camere de excepție pentru 2017, toate jocurile rulau ok, nu mi se bloca niciodată, doar că bateria nu mai era la parametrii optimi și am avut anumite probleme de hardware...
Sincer....imi pare rau de brandurile astea, dar eu nu as cumpara. De ce? Simplu! FIABILITATEA! Nu rezista la testul timpului. Si asta e nasol. Am avut si telefon AllView si tableta UTOK. Am fost multumit si chiar mandru de ele in primele 3 luni. Super ieftine (max 500 lei fiecare) si isi faceau treaba. Dar dupa nici 3 luni...lag infernal si chiar freeze-uri la cele mai simple task-uri: sa dau un telefon sau sa inchid un apel sau sa scriu un mesaj. Jocuri? Mare blasfemie, nici nu puteam sa mai instalez sau sa le dezinstalez pe cele pe care le aveam. Si asta cu cel putin 4 GB din cei 16 liberi! Rusinos! Am incercat cu hard reset, reinstall de firmware bla bla bla. Nimic.... Cand am trecut pe Samsung Galaxy S5 problemele au disparut. Si saltul la S9+ a fost cel mai important pentru mine. Bateria cam mica...dar procesare din plin....functii...rami...storage etc. Plus ca meniul e super intuitiv. Sa mai trec la vreun telefon ieftin? Nu, din pacate refuz acest lucru....chiar si gratis. Si nu ca as fi vreun snob caruia i-e rusine cu un telefon ieftin in buzunar. Dar pentru mine personal telefonul nu e doar un "celular" pe care il folosesc s-o sun pe mama si sa dau mesaj la colegii de munca....ci e un SMARTphone de care ma folosesc multe ore pe zi. Si asta implica stres software si hardware, lucru la care AllView nu a facut fata. Navigatie, waze, messenger, camera, jocuri, whatsapp, TH-cam, muzica....uneori chiar 2-3 aplicatii in multitasking. Poate ca as cumpara AllView fiicei mele de 3 ani pentru jocuri si TraLaLa pe YT.......la cum l-ai prezentat pe asta e singurul "job" pe care i l-as da acestei marci de telefoanr. Dar oare duce testul timpului? Mai mult de 3 luni? 6 luni? Am avut S5 5 ani!! Am S9+ din februarie anul trecut....deci de un an si 6 luni aproape....rupe ca in prima zi....as dori ca AllView sa face telefoane la fel de durabile. Cum ai zis si tu in clip...nu am pretentia la procesoare de desktop cu hexa-core sau 16 GB RAMI sau senzori foto de 108 MP sau recunoastere faciala....sa faca economie la asta....sa puna procesoare decente, baterii mari, ecrane rezistente la trante DAR sa faca telefoanele rezistente in timp. Sa pot sa o sun pe mama sau sa scriu un mesaj peste un an cu aceeasi viteza cu care o facea si cand l-am scos din cutie!!
@@bineguta cerintele costa, e adevarat. Si sunt constient ca un AllView de 1000 lei nu o sa faca niciodata ce face un Galaxy de 4000 lei. Nu poate..... Dar eu am o cerinta care nu ar trebui sa coste bani: fiabilitatea! Sa folosesti un telefon 2-3 ani incontinuu si sa mearga in fiecare zi ca in prima zi! Fara lag, freeze, crash, restart etc. E asa greu?
Cand compari totul cu Samsung/iPhone, e clar ca asa ceva folosesti. Ma intreb: ce tot ii dai cu testul timpului atat timp cat cumperi (si folosesti) ultimul model aparut mereu. Tu oricum schimbi doua tel pe an (fite si figuri de Buftea), asa ca lasa mai usor cu "testul timpului". Dar deh, parvenitul tot aia face: figuri si impresii.
Anul trecut in Ianuarie am cumparat pentru mama mea un AllView Soul x4 Style (Parca) - ceva, 700 RON. Merge impecabil, m-am jucat putin cu AVI, dar la fel ca si cu Google Assistant, nu m-a impresionat prea tare in afara de partea cu limba romana. Nu il cumperi pentru gaming, nu il cumperi pentru performanta, insa ce m-a dezamagit a fost ca nu a primit aproape deloc updateuri de software. Ah, da, si trebuie sa-l mai restarteze odata pe luna pentru ca pur si simplu refuza sa mai sune cu ringtones custom. Dar per total, pentru ce il foloseste ea, e multumita.
Acest model Soul X7 Pro pare in regula si cred ca ar rezista mai bine de jumatate, de an comparativ cu P6 Lite, pe care mi l-am cumparat de Black Friday in 2014 la aproximativ 100 euro. In perioada aceea eram fan Allview si initiativei de a "crea" telefoane romanesti. Am iesit dintr-o relatie lunga de 8 ani cu Nokia 3250, asa ca avansul tehnologic mi se parea spectaculos. Era fix ce aveam nevoie pe atunci: GPS, streaming video, social media, PDF, DOCS, email, o leaca de Pin Ball, Candy Crush si pret mic potrivit pentru un buget de student. Pe termen scurt n-a dezamagit, dar pe masura ce il foloseam si adunam in el poze, materiale de la cursuri, date cache din aplicatii, etc. a devenit o corvoada sa-l mai folosesc zilnic. Imi aduc aminte ca dupa un an si ceva de utilizare, de suparare, l-am trantit si i-am spart ecranul touch de sub gorilla glass. Acela a fost momentul cand am retrogradat fortat la Nokia 1200. Am dus P6 Lite la un service si am pasat problema la un baiat profesionist de la Device Centre (Calea Mosilor, Bucuresti). Din pacate, am asteptat cu saptamanile ca Allview sa-mi trimita un ecran nou, iar cand ecranul a ajuns am avut parte de o surpriza: o cifra era diferita din serial number. Ecranul era compatibil cu telefonul mai putin la functionalitatea de touch. Fix de ea aveam nevoie ca sa-mi pot salva, macar, datele personale de pe telefon. Felicitari, Allview! (insert Vegeta meme here 😂) it's over 9000 on customer service stat Dupa incercarea mea esuata de a-l repara, s-a intamplat sa descopar ca vechea dragoste, Nokia, a decis sa foloseasca Android OS. M-am bucurat atat de tare incat mi-am luat in ianuarie 2018 Nokia 2 4G, fiindca era in trend. Peste 11 luni mi-am schimbat abonamentul si am facut un upgrade la Nokia 7.1 Acum, in iulie abia astept sa apara Nokia 8.3 5G, mi-ar placea sa vad review-uri asupra lui si probabil ca va fi urmatorul meu upgrade. Allview a fost o speranta: ca vom distribui si noi ceva pe piata globala. In final s-a lasat cu o dezamagire, dar recunosc ca recenzia voastra de la Zona IT le-a mai curatat din pacate. Ca sfat personal: voi evita telefoanele sub 150 - 200 euro. Sunt un consumator pe termen mediu/lung si am realizat ca segmenul acesta de buget spre chilipir nu-i o alegere pe termen lung.
Am avut in familie 3 telefoane Allview, toate cu probleme. Am inceput cu A4You ce devenise inutilizabil imediat ce s-a terminat garantia (s-a umflat bateria + memoria prea mica nu mai putea suporta nici aplicatiile de sistem), X3 soul lite, pe langa memoria limitata pentru aplicatii, avea bug-uri in OS, se incalzea destul tare, de multe ori nivelul bateriei era afisat haotic si se inchidea brust, etc; apoi a urmat un X4 Soul Infinity care a inceput sa se descompuna, probabil s-a umflat bateria, cert e ca un colt de ecran era desprins, o latura lumina galbui ca si cum fi fost presat dinspre interior si touch-ul o mai lua razna random, chiar ajungea sa apeleze singur persoane din agenda. In concluzie, le-am oferit suficiente sanse, un astfel de produs nu este bun nici ca telefon de back-up, nici pentru persoane mai in varsta, nici macar ca si jucarie pentru copii.
Cei care vreti sa va cumparati un telefon in gama 1000-1200 lei , recomand , Xiaomi Mi Mix 2s la 950 lei versiunea de 64gb sau 999 lei cea de 128 GB sau pentru un design mai placut Mi Mix 3 , la 1200 lei , avand inclus in pachet si un incarcator Wireless. Ambele sunt modele top 2018 , cu procesor SDM 845 care este peste noul procesor SDM 730G , acesta din urma fiind unul din gama mid. Ambele telefoane au incarcare wireless , spatele ceramic si update la Android 10 , chiar daca is modele mai vechi au fost modele de top si au camere de top si calitate premium, cu siguranta in gama asta de pret nu gasiti ceva mai bun.
tudor ciurea mare dreptate aveti in ceea ce priveste functionalitatea produselor in timp si in ceea ce priveste service , Am destule produse din gama Alwiew ( telefon 4 buc , tableta , ceas , boxa ) si pot spune cu certitudine ca mai mult de 1 an nu functioneaza in parametrii initiali . Imi pare rau pt ei ---am cumparat produsele lor din spirit patriotic dar sunt foarte dezamagit . Consider ca i-ati laudat mai mult decat trebuie . Service deplorabil ( telefon nou cu ecran spart sta de 2 ani si asteapta ecranul ) NU RECOMAND Alwiew ,,,,,,,, FELICITARI dvs si echipei .
Eu personal sunt chiar placut surprins de acest dispozitiv. Cel mai important consider ca este faptul ca vine echipat cu Chipset Qualcomm. O gramada de dipozitive ce vin echipate cu Mediatek, indiferent de marca, sufera de probleme cu stabilitatea,viteza si fiabilitatea firmware-ului, nu stiu sigur daca sa dau vina pe Mediatek sau pe producatorul dispozitivului/soft-ului. Oricum, Mediatek sunt singurii ce nu ofera bootloader deblocabil pentru ROM Custom. Succes in continuare si hai cu algoritmul! :)
Sal , foarte foarte tare ideea de asistent vocal in limba Ro, așteptăm de mult așa ceva . Ar fi frumos sa se transforme într- o app descărcăbila din playstore/appstore pe orice tlf.
Eu am încetat să mai cumpăr de la mărci românești pentru că ACTUALIZĂRI Android nu prea spre clar de loc și actualizări de securitate dacă prindeai 2 erai mare boss ! Adică Xiaomi telefon lansat in 2017 a primit actualizare și anul asta !
@@gelulache Acum o sa iti raspunda unii ca e un telefon de buget si sa n-ai asteptari, dar la cea mai mica comparatie cu alte oferte din acelasi buget e clar ca Soul X7 PRO e cu mult in urma :))
Pentru actualizari, as merge pe un telefon cu Android One (Nokia are cele mai multe), One Plus, Google Pixel si Xiaomi. Poate si ceva Samsung pentru ca se poate pune usor un Android customizat (LineageOS).
@@RecenziiPeBune Va primi actualizări , Allview pare a înțelege că dacă vrea sa reziste trebuie sa se ocupe de telefoane și să renunțe la Mali 400 și mtk6735
@@FlorinelCristianMariusPop Androi ONE inca e ok. dar ca orice kestie care merge bine, ma astept ca androidone sa dispara la un moment dat pentru ca irita corporatiile. si am nokia7plus si 6.1 , stiu ce bine e cu ele.
Feumis clip si am fost impresionat de faptul ca mai auzi de astfel de produse asamblate de ai nostri romanasi prin clipurile vazute pe youtube. Iar aisistentul vocal in limba romana este genial. Bravo echipa ZONA IT pentru acest clip. 🤘
A avut un prieten acum multi ani (5-6ani) un astfel de telefon și într-adevăr nu era prea strălucit mai ales că atunci era destul de scump, cam la același preț cu Pixel de atunci. Pe mine mă bucură faptul că interfață OS-ului nu mai este așa de încărcată, lasă android pur și pune doar câteva chestii peste care sa fie bine lucrate, așa asiguri o viteza mai mare a telefonului și update-uri mai sigure. Aici din punctul meu de vedere puteau chiar să meargă pe Android One. As fi curios să faceți și un review de lunga durata al lui, să îl aibe cineva că și telefon permanent timp de câteva luni.
Eu am un Allview Soul x5, îl am de aproape de un an, merge bine dar cu trecerea timpului incepe sa se încălzească din ce in ce mai tare cu o folosire excesivă și să aibă mici blocării de exemplu eu mă joc Brawl Stars, când intru in friendly și intru in chat și încep să scriu apoi ies repede din joc și apoi intru înapoi se blochează jocul. Bateria tine aproximativ jumătate de zi cu o utilizare excesivă (având 3000mAh, e binișor) ecranul este foarte luminos, butoanele sunt apăsabile, camerele sunt niste mizerii și așa nu prea fac poze sau filmez (filmeaza in HD), sunetul este puternic (când asculți muzică la căști cu jack și dai volumul la maxim se destorsionează), construcția este de sticla pe fata | spate și rama este confecționată din otel care duce la o greutate de 200g (la început zi că era cărămidă de șamotă 😅🤣) , ecranul este doar 720*1520 la care a început abia acum să mă deranjeze in rest totul e ok.
Am avut câteva telefoane Allview de-a lungul timpului, primul fiind un P5 Duo, acum ft mulți ani! Apoi am avut un V1 Viper modelul cu 16 Giga stocare internă, am avut și V2 Viper X+, și încă vreo două modele ale căror nume nu mi le mai amintesc și pe care nu le mai găsesc nici pe site-ul Allview. Per total am fost mulțumit de aceste modele, chiar foarte mulțumit pe alocuri, telefonul V1 Viper fiind unul dintre cele mai frumoase telefoane la vremea respectivă! La toate modelele am fost relativ mulțumit de autonomie, mai puțin mulțumit de timpul de încărcare! De unele am fost foarte mulțumit la cameră! De niciun model nu am fost mulțumit în privința update-urilor, motiv pentru care am renunțat să mai cumpăr Allview. Unul dintre cele mai proaste telefoane Allview, la toate capitolele, pe care l-am butonat, este P6 Q Max al sorei mele. Revenind în prezent, mi se pare că telefoanele Allview au evoluat ft mult doar la design! Mi se pare inacceptabil să nu ai nici măcar un model cu OIS, dar să se numească Pro sau Xtreme! Nu vă mai spun că telefoanele Allview mai vechi parcă făceau poze mult mai bune decât astea din ziua de azi! Cel puțin gama Infinity de acum 2 ani parcă, este execrabilă la capitolul foto! După părerea mea, singurele chestii bune pe care le au, sunt design și AVI. Felicitări pt clip și mai ales pt scurta istorie din intro.
Hey guys, I just watched your latest video titled "Care mai e treaba cu TELEFOANELE "ROMANESTI" ?!" and I have to say, it was quite intriguing! As someone who has been following your channel for a while now, I'm always eager to see the topics you cover, and this one definitely caught my attention. It's fascinating to see the rise of "ROMANESTI" phones in the market and how they are gaining popularity among consumers. I appreciate the fact that you shed light on the accomplishments and challenges faced by these phone manufacturers. It's always great to support local businesses and see them thrive. Personally, I find it impressive to witness the innovative features and technology these "ROMANESTI" phones bring to the table. It's a testament to the talent and creativity within Romania's tech industry. The variety of options available for consumers also ensures that everyone can find a phone that suits their needs and preferences. I also found the discussions around the advantages and disadvantages of purchasing a "ROMANESTI" phone quite enlightening. It's important to consider factors such as price, quality, and customer support before making a decision. I appreciate the balanced approach you took in presenting both the pros and cons. Overall, I want to say a big thank you for consistently delivering informative and thought-provoking content on your channel. Your dedication to exploring various tech topics, including "ROMANESTI" phones, is what keeps me coming back for more. I look forward to watching your future videos and continuing this exciting tech journey with you. Keep up the great work! Best regards, [Your Name]
Inca am un allview din 2017 (Allview x4 soul style) Abia astept sa il schimb. Iata cateva din peripetiile mele cu el: -Bateria dupa in an s-a redus la jumate din autonomie ce pot sa spun -O amarata de acualizare nu a primit in 2 ANI SI JUMATE inca ma chinui cu un amarat de android 7.1 -Dupa un an display-ul se deschide dupa 6 secunde la apasarea butonului de deblocare Fenomenal ce sa spun -Mufa de incarcare face treaba cand are chef,am vreo 3 cabluri care le schimb mai ceva ca sosetele -Touchscreenul se mai blocheaza si el din cand in cand ca na mai oboseste si el.. -Telefonul cand vrea poate sa fie mini calorifer ,se incalzeste destul de des Cele mai frumoase peripetii le-am avut cu acest telefon,sper sa nu mai am. Un frumos adio Allview,nu prea mi-a facut placere.
Am avut un Utok acum 5-6 ani, bani aruncați pe geam, dar despre Allview aveam și încă am păreri pozitive de la prieteni/cunoștințe care au sau au avut așa ceva pe mână.
Mă uit la tine de pe un Allview X6 Soul Xtreme. Ecram Amoled FullView, senzor de amprentă integrat in ecran, camera selfie pop-up, AVI si multe altele în doar 1000 de lei. Au trecut mai mult de 3 luni și telefonul încă merge :) Asta că sa nu menționez de Allview X2 Soul Style care mi-a fost alaturi 3 ani și jumătate. Și da, am fost și în service cu el în ultimul an pentru un reset de soft(softul și-a revenit dar bateria a început să obosească). Băieții de la service au fost prompți și în 3 zile mi-am primit telefonul. Sunt genul de persoană care are și bani puțini in portofel dar care și dă o șansă firmelor locale. Într-o lume plină da Samsung, Huawei și Xiaomi, am ales Allview. Sper că îmi dați voie să felicit băieții de la Brașov. Bravo Allview!
Hmmm nu dau des commenturi dar acest Allview mă gândeam să îl iau ca un al 2 daily driver pentru ca suna a da mesaj puțin browser si acel asistent mă făcut când l-am văzut prima oară mă ăsta merită toți banii acel asistent pentru mulți care s-au săturat să vorbească în engleză când nu este nevoie. Eu sincer am fost mereu de părere dacă ești o companie cum este iPhone , Samsung , si ăștia care mai au asistenți vocali suntem in uniunea europeana unde suntem si veniți in Romania cu telefoanele voastre unde este Romania cu limba română implementată în asistenți voștri vocali 🤔? Dar bravo Allview Respect . Bravo foarte tare ce-a ce faci cu emisiunea.
Cred ca toti ne dorim asistent in limba romana pt parintii nostrii,care vor si ei smartphone dupa care ne toaca nervii cu sute de mii de intrebari la care nu stii cum sa le mai raspunzi ca sa inteleaga si ei ,saracii ! O sa incepi sa faci cate doua videoclipuri ,un intro si apoi videoclipul in sine He he he ...Noi castigam !
Singurul allview pe care l.am avut a fost un X2 Soul acela subtire,am fost multumit de el vreo 3 sau 4 ani de zile dupa care m.am upgradat ca tot omul, mai conteaza sa stii cum sa ai grija si de ele, este adevarat ca este important ca softul sau ce are "sub capota" sa fie ok. Big Up ! Hai cu algoritmul ! ✌🏽💪🏼
Allview P8 Energy. 5 ani și 8 luni de forjă. An de an am zis că i-a venit vremea pentru schimbare și totuși abia după 5 ani a început să dea semne de oboseală și bătrâneţe. Nu mai știu cu cine își produce Allview telefoanele dar alea de la Gionee (fie-i ţărâna ușoară!) au fost xiaomi-ul de azi mulţi ani pentru piaţa noastră.
Am avut acum 7 ani o experienta negativă cu Alview si am renunțat la el. După mai multe reparații a devenit funcțional si inca îl folosește maica-mea ca telefon basic fara nimic altceva. Socrii și-au luat cate un alview de la Digi acum un an, iar problemele au început după 2 luni: blocaje, intreruperi convorbiri, restart in bios. Solutia: dezactivat wifi si date, dezinstalat tot, si folosit telefonul doar ca telefon. Ce-i drept, bătrânii au talentul asta de a bloca orice dispozitiv electronic. M-am jucat cu AVI si este foarte tare. Îi aștept de mult pe Google sa ne bage și pe noi in seamă.
Dacă nu era clipul tău, închideam imediat după ce ne-ai spus faza cu poza de prezentare. Sa minți că telefonul arată intr-un fel și în cutie sa vezi altceva...e fix motivul pentru care voi rămâne la chinezii consacrați (xiaomi). Ii las pe alții să se ardă cu produsele allview
Aprob ! L-am testat conectat la laptop prin usb prin aplicația Apower Mirror . Am facut sesiune de gaming de 8 ore constant pot sa spun ca da merită dar trebuie sa se știe din prima e vorba raport/preț nu cereți performante de 4000 lei pe asemenea device . Eu aprob sunt gamer eu sunt teroarea la deviceuri numai săracul Pocophone F1 al meu stie 💁🏻♂️❤️ Frumos video si respect .
Uhh... Inca imi aduc aminte de perioada in care am avut un Utok, de care pot zice ca arata destul de bine si eram multumit de el, era suficient pentru tot ce aveam nevoie la momentul dat, si parca imi e dor de aspectul pe care il avea, parca m-am saturat de toate modelele noi care mai toate seamana intre ele
mie mi-a placut maxim P7extreme (www.allview.ro/p7-xtreme.html) pt faptul ca avea o camera rotativa. daca ar mai face unul cu asa ceva al meu ar fi (evident cu performante mai bune decat atunci). super tare ceea ce faci! la cat mai multe review-uri in care eu am incredere
Am avut un Allview X1 Soul, cândva, prin 2012-2013...2g ram, 32 giga stocare, 5 inches diagonală, cameră de 16Mpx. Ce mă distra, era faptul că avea sunet mișto la căști. Era, pentru mine, o alternativă low-cost, rezonabilă, la LG g4 sau Samsung S4, duble că preț, nu și în calitate. Aferim si cheers!
stati ma stati, nu vreau aspiratoru cu roti, vreau "aspiratoru" ala la 600 ROn redmi 8 ca la pretu asta si cu 4gb ram prea frumos sa fie adevarat, n-am gasit nimic concret Ai vorbit asa mult de aspirator ca nici n am bagat de seama de telefon.
Am avut un P5 Life acum cativa ani. - se inchingea foarte tare in jocuri (pe atunci jucam NFS No Limits); - memoria era mica, astfel ca dupa aproximativ 1 an, numarul aplicatiilor care puteau fi instalate a scazut; - se bloca foarte des si era nevoie sa scot bateria pentru a-l reporni; - capaul de pe spate, era dintr-un plastic destul de casant si din cauza ca se bloca des, iar capul era greu de scos, s-au rupt bacatele din el; - l-am trimis in service de 2 ori, in ambele cazuri pentru aceeasi problema (nu se mai deschidea). prima data problema a fost remediata, insa a doua oara mi-a fost refuzata garantia pe motiv ca prezinta urme de joc mecanic (capacul de pe spate, de unde au sarit bucatele din cauza specificata mai sus). Am explicat cum s-a ajuns la acele urme, insa nu a contat - erau urme de soc mecanic si nu aveam ce sa fac, asta a fost, l-am plasat intr-un container de reciclat electronice; - experienta cu telefonul a fost ok 1 an, apoi au aparut problemele de mai sus, plus ca mi se inchidea fara motiv in timpul convorbirilor. Ceea ce au facut cei de la Allview cu asistentul personal mi se pare laudabil. Pentru mine nu este un motiv care ma face sa cumpar, insa recunosc meritele acolo unde este cazul.
Primul meu smartphone a fost Alview A5 Smiley!A fost bun la inceput,dar asa cum ai mentionat tu,a inceput sa scartaie dupa ceva timp de utilizare!Am avut aceeasi teapa cu Motorola ulterior!Am decis sa nu mai cumpar telefoane de la firme mici ca Motorola sau romanesti ca Alview!Totusi,ma surprinde telefonul asta!
Am avut un Allview P7, asta dupa ce mai multi prieteni trecusera pe Allview (vorbim de anii 2012-2014 sper sa nu ma insel). Ce sa vezi la inceput super incantat, ma uitam la meciuri pe el, uneori reuseam sa ma conectez mai repede la meciuri cu sopcast, decat altii cu telefoane mai scumpe (mistourile erau la ordinea zilei). Dar astazi mi-ai confirmat "feeling-ul" de atunci, nu mai era ce trebuie. Sacadari, restarturi, spatele telefonului MEGA incalzit, rateuri peste rateuri. Colac peste pupaza la vremea aceea am primit de la digi (reclama nereclama aia e), acea tableta Allview, aveau ei o campanie. Ba.. ce sa vezi buna si aia, doar ca dupa ce am uitat-o in sertar, peste cativa ani am zis hai sa vad ce mai face. Chin si groaza, era mai lenta decat vechiul meu 686 din '95, dar cu un pic de "marketing", am cumparat o husa cu tastatura (erau in voga atunci, alte batai de cap, evident ca nu-i mergea toate tastele), am scapat de tableta. Am stat cateva zile cu morcovul, sa nu cumva sa ma sune sa-i returnez banii pe tableta. Apoi am trecut pe un Nokia cu windows (alt chin fara update-uri, dar imi placea interfata), iar de 4 ani sunt pe un Iphone 6s Plus, de care m-am atasat, pe undeva m-a usurat de bani, dar si de probleme.
Been there, done that... Enough is enough! (vorba francezului). Am utilizat Allview de ani buni, am ramas singurul din familie, la restul au cedat.... Cand o veni vremea nu mai iau Allview. Lent, slab... Alegerea a fost pana acum din cauza pretului, dar acum... (cu glas sfarsit, dar nu ridic un piciorus) s-a ispravit. O sa ma orientez la ceva de buget redus, sau rezonabil (exemplu ASUS, daca nu o sa se porceasca cu pretul lui Z7) si gata. Iar AVI... da, este laudabila initiativa, dar pe P9 Energy S al meu era de groaza, plus ca am impresia ca e mai bun ca cele de la Apple si de la Google cu adunat si trimis date ... In rest, doar de bine, vorba ta! Succes Allview, io am contribuit destul pana acum, las pe altii! Bafta!
Am utilizat 2 telefoane Allview, asta undeva prin 2014-2016. Primul a fost un Allview A4, chestia aia are jumate de giga de ram si acuma și messenger lite e overkill pentru el. La vreme cumpărării a fost 350 de lei. Fiind vorba de un prim contact personal cu un telefon „smart” opinia după cumpărare era bună. L-am ținut vreun an și jumătate, timp în care l-am uitat la un moment dat la soare și i-am prăjit display-ul. Băieții de Domo au fost destul de de treabă și mi l-au trimis la garanție. După ce i-au schimbat ecranul cu totul, telefonu nu mai era prea sănătos, având lag și greutăți la atingere etc, nici înainte de schimbare nu era excepțional, dar după service păreau mult mai evidente problemele. Cam la jumătate de an după experiența aceasta mi-am cumpărat un Allview Viper 1. Un telefon destul de subțire și de performant pentru zona lui de preț. La 600 de lei avea un ecran decent, 1GB de ram și numa vreo 8 milimetri în grosime. S-a mișcat destul de ok vreun an. Mai cu câte un freeze random, mai câte un crash de aplicație, dar nimic mai rău de reproșat. N-a apucat un sfârșit decent deoarece a zburat la propriu de pe pat ( am tras pătura ceva mai tare decât trebuia și telefonul a decolat efectiv. Impactul cu parchetul i-a fost fatal la ecran). Experiența în general nu era rea raportată la prețul cerut. Poze nu prea făceam, nu prea înțelegeam ce e ală bloatware, mi se păreau telefoane decente având în vedere că nu aveam cu ce le compara. Ceva ani mai târziu, încă utilizez un Oneplus 5t și mi se pare o alegere decentă să rămân fidel acestei companii. Uitându-mă acum la ce aveau telefoanele de la Allview și cât de prost și „încărcat” era software-ul, probabil nu aș mai alege așa ceva. Pe de altă parte, nici software-ul de la Huawei sau Samsung nu excelează în ceea ce privește lipsa bloatware-ului. În orice caz, la cum se arată, Allview împreună cu alți câțiva producători de la noi din țară (iHunt) concurează destul de bine cu giganții din tech. Presupun că cine caută telefoane din zona aia de buget ar putea să se bazeze pe experiența inițială avută cu telefonul la standul de prezentare și nu ar da greș în alegerea unui astfel de telefon.
Am o parere buna despre telefoanele Allview din seria X. In urma cu multi ani, cand s-a lansat X1 Soul, l-a cumparat un prieten si pentru acea vreme telefonul era foarte reusit, solid, si chiar si ecranul mult peste asteptari. Foarte tare asistentul in limba romana 😂, pacat ca are putin lag, pe Samsung avem pe Bixby care e cel mai slab dintre toti.
Eu am avut un Allview A5 quad in perioada 2014-2017. Primul meu telefon cu Android. Sincer...am fost multumit de el. Asta avand in vedere faptul ca atunci habar n-aveam de specificatii si altele.
La un moment dat am avut un telefon UTOK,ce pot să spun despre el este că a fost un telefon extraordinar de bun (La vremea respectivă) la banii pe care i- am dat dar si pentru pretențiile pe care le-am avut de la el ( Eram la început de drum, nu mă judecați) . Acum sincer sa fiu nu as mai cumpara un asemenea telefon deoarece între timp mi-au crescut pretențiile și cunoștințele despre telefoane și am nevoie de un telefon care să se miște la nivel de top. Pot să spun fără regrete că datorită telefoanelor ieftine am învățat multe despre întreținerea unui telefon (Am învățat ce aplicații să păstrez și ce aplicații să dezinstalez, am invatat setări care pot face un telefon sa se miște mai bine șamd) Eu am pornit de jos, având telefoane ieftine si încet dar sigur mi-au trecut prin mana telefoane de top ... Sincer sa fiu am rămas uimit sa vad cate persoane au telefoane cu preturi cu câte TREI zerouri (in Lei) si cu un 4 in fata nu stiu sa isi gestioneze telefoanele, acestea ajungand sa se miște ca un telefon cu DOUĂ zerouri (În Lei) Sanatate si numai bine tuturor!
Am deținut 3 tipuri de telefoane Allview , am fost foarte mulțumit de ele , într-adevăr , nu am primit așa multe update-uri , dar ce nevoie am de update daca telefonul merge brici ? Oricum mulți dintre noi , habar nu au ce conține un update pe un Samsung (ex). La 1000 de Ron. ce am vrea sa avem , vreo rachetă ? Vrem un telefon sa îți fie usor de folosit si intuitiv. Da,cine vrea telefon pentru jocuri sau sa-l vada lumea ce telefon scump are el , poate sa de dea cel puțin 4000-8000 Ron. E treaba fiecaruia 🤣. Eu personal folosesc telefonul la modul "domestic " , iar cu 6000 Ron. mi-aș cumpara un desktop destul de puternic si aș putea sa joc orice stând comod. Felicitări pt videoclip . 👍
Am avut un Allview X4 soul extreme , l-am schimbat acum vreo săptămână , maxim doua , mă declar mulțumit total de el , poze decente , ducea și gameplay fara prea mari dificultăți (la pubg cam avea ceva mici probleme , ducea în vreo maxim 30fps , dar totuși era jucabil ținând cont cat de vechi este) nu se încălzea mai deloc , a rezistat și la căzături și avea sunet stereo . Per total o investiție chiar bună
Eu abia am achiziționat acest telefon la prețul promoțional de 800 de lei și sunt foarte mulțumit . La banii ăștia ce mai vreți fraților , mereu găsim doar părțile rele . Recomand noul Allview.
Eu și în momentul de fata dețin un telefon Allview X4 Soul Infinity Plus pe care l-am cumpărat de la RDS și pot spune că nu este un telefon rău dacă îl folosești corespunzător,nu poate fi comparată cu un Samsung X10 dar și prețul său este mult mai mic.Eu cred că ar trebui sa încurajăm mai mult producători locali și să le dăm mai multa încredere.Piesele de schimb într-adevăr reprezintă o problemă la aceste telefoane.De asemenea pot spune că nu se fac actualizări de software...
4 ani de zile, constant si sigur multe dintre aceste telefoane aveau un retur in service de pana la 30% din telefoanele vandute, iar dintre acestea doar cateva primeau atentia cuvenita cu adevarat, sa vad un Allview aici ma surprinde, dar necesita o prezenta mai intensa pentru a ma putea convinge ca poate functiona ca si alternativa la piata media a telefoanelor mobile
Am avut si am Allview. Nu recomand .Service de 2 bani , interfata greoaie . Baterii execrabile . Dar...e mult peste Utok , Vonino , E-boda. Evolio nu mi-a ajuns pe mână.
Prima mea tableta pe care am avut`o a fost prin 2012 de la Allview.... semana perfect cu aplle dar, diferentele erau colosale dupa un timp de utilizare mergea ca draq...in fine. Intr`un final a sfarsit pe genunchi :))..... Mi`a parut rau, platise`m pe ia vreo 9 milioane pe vremea aia din banii de bursa. De atunci m`am invatat minte. De fiecare data cand vreau sa imi cumpar ceva imi spun in minte....Hmmm esti prea sarac sa iti iei un produs de doua ori , asteapta pana ai banii pentru un produs bun . Seara faina !
Salut, am avut un Allview x4 soul, 2 ani. De doua ori scăpat din buzunar de pe motocicleta, sticla făcută bucățele, reparat ireproșabil la Brașov, cei care asigura garanții celor de la Allview. Se mișcă decent, poți trăii zi de zi cu el. Scrie bine dupa dictare, în românește. Ma declar mulțumit. Modelul din clipul tău sunt convins că poate mai mult și mai bine. Baftă acolo!
@@Manodragon nici una din variante. De pe Facebook Marketplace de la o persoana fizica care avea mai multe buc. Tin sa mentionez ca in banii aia am beneficiat si de colet cu verificare
@@ITBelele Pentru ca teoretic, pe AllView, fiind vandut oficial in Romania, beneficiezi si de garantie. E aceasi treaba ca la masini, se pare. De ce sa cumpar X masina noua, cand pot sa iau de banii aia Seria 5 SH? Pai da, dar iti dai seama in timp de ce.
eu le-am luat parintilor mei telefoane "romanesti" si ambele traiesc printre noi de mai bine de 2 ani (e vorba de un X3 soul lote si X4 soul Infinity de la Allview). Sincer, in afara de faptul ca bateria tine mai putin si actualizari ioc... telefoanele inca isi fac treaba si chiar sunt "eficiente" pentru babaci=))
Aș vrea ca avi sa il instalez si pe alte marci de telefone chiar dacă aș plati mi se pare un soft genial . Crezi ca as putea sa il instalez pe un alt telefon??? As vrea un clip special pt avi
Foarte mult adevar in video am avut si eu un telefon cumparat de pe Ihunt si intr-un an jumatate a trebuit sa ii dau de 4 ori factory reset. Dar, na ce vrei de la un telefon de 500 de lei
Nu am acest tip de telefon,dar la ce review ai făcut acum aș fi fugit să îmi cumpăr dacă aș fost in momentul și nevoia de a-mi cumpăra un telefon la categoria sa de buget.Știu,toți se plâng de diverse defecte,eu le zic mărunte,ale acestei mărci,dar ca și client,dacă vrei update la zi și un dispozitiv mai bun,atunci investește în produs și vei avea în timp un produs care își va putea permite ceea ce tu dorești.E un calcul simplu și cu efecte de lungă durată dar benefice din punct de vedere economic atît de partea clentului căt și de partea producătorului,din pîcate nu trăim într-o lume perfectă și astfel de lucruri se întâmplă rar și din acest motiv ca exemplu mereu se plînge lumea că Dacia nu e ca Mercedes dar toți cumpără Mercedes deși nu mai e aceeași firmă ce era în anii 70(cunoscătorii știu la ce mă refer).
Patriot și eu! Dar renunț! X2 soul, m a ținut 4 ani, super telefon😃, sunt 4 soul 1 an și ceva, x5 soul pro, 1 an și 6 luni, apoi s a dat peste cap complet! Am luat și un televizor 4k,in doua săptămâni era deja în service!În doua luni, mi a stat mai mult în service, sincer m am lecuit!:)
Au progresat foarte mult. Uite una tare aici! Mi-am luat soul x2 imediat cum a apărut pentru ca la momentul acela era cel mai subtire telefon din lume si mi-a parut foarte tare ideea. L-am zăpăcit eu vreun an si l-am dat mamei, ghici ce? Încă functioneaza okish si inca il foloseste acum in 2020!
Nu știu dacă s-a mai zis, dar cei care au făcut inteligența artificială de pe Allview sunt cei de la wisevoice.ai/. Au realizat o inteligență artificială in limbi mai puțin populare, nu doar in română.
Dar in privința dictării textului, Avi aduce mult cu Siri la începuturile sale. Foarte robotică vocea asistentului. Dar e de înțeles, nu e o echipă in Romania la fel de mare ca si cea de la Apple sau Google.
am avut un allview x4 soul care a venit cu android 7 si tot cu el a ramas... nici un update de soft.. si btw era din plastic si se dezintegra in buzunar... calitate nu gluma, totusi era 700 lei daca nu ma insel deci nu ai ce-i cere
eu am tot un allview x4 soul din 2017 si inca merge perfect.nu am nici o zgarietura pe el si merge ca in prima zi.nu am facut totusi nici un update,pt ca nu mi-a placut niciodata ideea de update. stau pe el zilnic pe 4g si jocuri si nu mi se inchinge si nici nu face lag.bateria tine vreo 16 ore cu utilizare moderata(da,chiar si dupa 3 ani)o singura problema am avut la el...s-a stricatt mufa de incarcare,dar am schimbat-o prin service foarte usor.oricum eu dorm cu telefonul langa mine cand il incarc si cred ca am pus destula presiune pe mufa aia.si totusi eu vad ca e facut din aluminiu.nu vad de unde plastic.
Legat de preț... depinde mult totuși. Dacă știi că n-ai nevoie de ultimul răcnet, atunci chiar și un produs ”scump” de la brandurile de top, poate să fie ”ieftin”, dacă dai dublu pe el, dar îl folosești dublu ca timp (gen 4-5 ani).
Am avut X4 soul Mini . Nici o problemă nu am avut la el, nu s-a stricat nimic, dar într-adevăr, nu a primit update de soft. L-am prins de Black Friday la 600 de lei. L-am folosit 2 ani fără probleme și merge și acum pentru bătrânii mei. Nu mă așteptam la asta din partea unui telefon de 600 de RON dar cred că la brand-urile aceastea ține un pic și de noroc.
@@Dranzell pai când faci un update de cele mai multe ori nu se schimbă mai nimic(mă rog,nimic ce pot observa eu cu ochiul liber fără să intru în detaliile sistemului de operare)dar telefonul este încetinit(normal,ai un alt sistem de operare care cere mai multe resurse,iar telefonul era optimizat pt sistemul de operare din fabrica)cât despre partea de securitate,nu țin date importante pe telefon.nimic legat de date bancare sau poze personale sau ceva ce ar putea fi important dacă sunt heckuit
Apreciez papagalul cu care te-ai autoinzestrat și i-am trimis trimis postarea și lui fiu-meu, care repara telefoane Smart in España. Presupun că nu te deranjaza. Oricum, am făcut-o !
foarte buna recenzia , ca de obicei. legat de telefon, doar din punct de vedere al asistentului virtual sunt peste SAMSUNG si APPLE, si nu pentru ca nu stiu engleza, ci pentru faptul ca daca vinzi un smartphone intr-o tara care plateste 1000 euro pe el ( la fel sau mai mult ca tara din care provine ), ar fi normal sa aiba si limba si asistentul vocal in limba respectivei tari. nota 10 Allview, bravo
am avut un viper x(in jur de 1300de lei) acum vreo 5 ani. Inca functioneaza si nu are lag groaznic. Pozele erau chiar ok. Ultima data cand a fost folosit bateria tinea o zi de folosire (superficiala), dar pentru mama era suficent. Nu stiu de alte telefoane de la ei... Dar acela a rezistat 3 ani de liceu fara probleme si inca vreo 2 ani la mama.
Am avut și eu Allview cu o camera buna pentru vremea lui de care m-am bucurat aproximativ 3 luni ca după refuza sa mai pornească . La asta e bine ca are mai multe ,dacă se strica una știi ca mai ai 3 pregătite sa facă treaba ,buna strategie Allview 😂😂
Am avut un allview energy lite 2017,s-a descurcat bine pentru prețul sau, doar ca a fost o buba mare pe care ai amintit-o:actualizările software! Adică telefonul a avut o actualizare la momentul cumpărarii și gata, rămăsesem cu android 7 în 2020 :)))), întra-adevăr pe la finalul anului 2019-inceputul lui 2020 s-a văzut ca "nu mai duce" și nu mai oferea acceasi calitate pe care a oferit-o pana mai acum un 1 an și jumătate, dar în perioada aceea am fost mulțumit, doar ca repet, actualizare software Inexistente! P. S:Sincer am cumpărat acel teleton în vara lui 2018 doar pentru asistent care se mișcă bine:)))
Nici nu m-aș gândi să iau un Allview la prețul ăsta, nici măcar la specificațiile lui. Poate singurul lucru tentant ar fi carcasa de metal și aspectul (aproape) premium. Să nu fiu înțeles greșit, nu sunt vreun purtător de iPhone sau de Samsung S sau Note... merg mai degrabă pe clasa A sau J de la Samsung, respectiv A70 sau J5. Calitate bunicică la preț mai mult decât rezonabil. Nu mă dau după telefoane fițoase, iar cele care le-am enumerat, îmi oferă acces la aplicațiile de care am eu nevoie pe un telefon, într-un mod decent. Dar ca de obicei și ăsta e un material genial, marca Dan Cadar. Cu riscul de a mă repeta, spun că reușești să atragi atenția și mă faci să urmăresc un material despre un produs care nu mă interesează, doar prin felul în care îl prezinți (și tot ca de obicei, un BIG like). Să fiți iubiți.
Multumim pentru video !
Experienta personala: Primul meu telefon smart -> P5 Quad Allview - Luat imediat ce a fost lansat, 2013. A fost un telefon ideal, a tinut foarte mult. Pretul a fost de 1800 de lei si specificatiile sunt pe net.
Cred ca 3 ani l-am tinut, fara service sau alte interventii. Copil fiind, bagam jocuri si tot pe el si nu am avut probleme deloc
La noi la Miorița, Altex are marca proprie de telefoane Myria încă, și e proastă rău. Am luat acum doi ani unul pentru cineva, iar după o lună telefonul nu mai mergea. Îmi amintesc și eu acum 4-5 ani că copii de la mine din sat voiau telefoane smart din banii de colindat și erau numai Allview sau Utok la banii aceia. Partea bună e că mergeau ok, partea proastă e că se spărgeau la primul contact cu podeaua. Asta era. Eu cred că mi-aș lua un astfel de telefon dacă ar fi în oferta operatorilor la abonament. Și sincer, doar Allview este singura companie care a mai rezistat pe la noi și a performat să ofere telefoane și după perioada menționată de tine. Respect pentru review-ul acesta. Baftă ție și echipei în continuare! :)
Am avut Allview si desi mi-era foarte frica de garantii / service avand in vedere toate povestile, am fost foarte placut surprins. Le-am trimis telefonul cu probleme la GPS. A durat cu o zi mai mult decat trebuia service-ul. Când am fost să-l ridic, pe lângă telefonul reparat în garanție cu doar o zi întârziere, am primit un încărcător nou, căști noi și o carcasă de protecție nouă.
Nu știu dacă a fost doar ceva izolat acest beneficiu, dar felicitari Allview!
Partea cu procesorul este trecuta mult prea repede cu vederea. Aici nu este vorba de performanta pentru a duce nu stiu ce jocuri la setari ridicate, e vorba de minimul necesar pentru a folosi telefonul fara probleme 1-2 ani. Daca procesorul era de buget acum 3 ANI, CAND A FOST LANSAT, este rusinos sa ceri 900 lei pe un telefon cu asa ceva in 2020. Nu exista doar SD630 si SD720, exista telefoane cu SD665 (Motorola G8 Plus/G8 Power, Xiaomi Mi A3, Redmi Note 8T, Nokia 5.3) care sunt ori mai ieftine, ori la acelasi pret. Avem si procesoare cu performanta similara lui SD665, pe P30 Lite, P Smart Z, Motorola One Macro.
Pozele prezentate sunt specifice unui telefon de 600 lei cu indulgenta, nivelul detaliilor si expunerea sunt slabe chiar si in acest buget.
Practic, acest Allview este cea mai slaba oferta din segmentul lui de pret, avand in vedere procesorul, camera si reputatia pe care aceasta firma "a castigat-o" de-a lungul timpului. Din cate stiu, vine cu Android 9. In 2020 telefoanele de buget sunt tot mai bune, unii chiar n-au nevoie de mai mult, dar, din punctul meu de vedere, Allview ar fi putut investi mai mult in hardware si mai putin in marketing.
Adevărat la partea cu marketing și tot, dar totuși allview a evoluat trebuie să recunoaștem, încărcare la 18w e chiar ok, in rest... 😅 Da..
@@TomaAlimos27 Incarcarea de 18w e faina, chiar daca se mai gaseste pe unele telefoane de buget, dar nu poate compensa pentru tot restul telefonului.
Da, este o alegere ciudata. Au preferat sa bage in ecran si baterie.
Mai țineți minte când venea Allview cu mega flagship cu procesor mediatek Helio P20? 😂
@@RecenziiPeBune totuși e , și in cutie, mie mi se pare ceva wow cât timp 11 simplu, ăla mai dă săraci așa care e numai 3.000+ lei are încărcător de 1 amper și da, asta nu compensează restul, mai bine dau bani pe xiaomi și am încheiat subiectul. 😂
Am avut X2 soul, probabil cel mai frumos telefon ca si design pe care l-am avut, arata bestial, colturile un pic patratoase, subtire, usurel, dar se simtea premium, mi-ar placea sa pot avea unul acum, nu prea ma mai intereseaza specificatiile telefoanelor, asta avea sens, atuncea cand foloseam telefonul pentru jocuri, sau chestii care erau noi la vremea aia si le testai fara niciun scop, acum imi doresc doar un telefon simplu, sa pot raspunde la el, dar sa arate frumos precum x2soul, slabe sanse sa gasesc unul in stare buna de functionare....Multumesc de video, a fost bun
In trecut am avut un telefon de la Allview...
Pot sa declar ca am fost cel mai multumit de el ! UN TELEFON POLIVALENT
-Cand voiam, el era plita ...(se incingea ca dracu)
-Cand aveam nevoie de un wattmetru ,foloseam telefonu ...ca il incarcam foarte des datorita bateriei slabe
-Puteam sa il folosesc ca si model vizual ,adica sa dau test la oricine ,sa observ de cat bine vede ecranul ...
-Era monstra pentru rezistenta peretilor si a loviturilor de "box"
pe scurt.. un telefon reusi... RAU
un gunoi de telefon. la fel ca gramatica ta.
Eu am avut un x3 soul style și a fost unul dintre cele mai bune avute. Camere de excepție pentru 2017, toate jocurile rulau ok, nu mi se bloca niciodată, doar că bateria nu mai era la parametrii optimi și am avut anumite probleme de hardware...
@@fair09 Vezi că se pune majusculă la inceputul propoziției, gramaticianul plii ce ești.
@@bluR-TUICASIVIN daca taceai...filozof ramaneai :|
@@fair09 Nici a ta nu este grozavă.
Sincer....imi pare rau de brandurile astea, dar eu nu as cumpara. De ce? Simplu! FIABILITATEA! Nu rezista la testul timpului. Si asta e nasol. Am avut si telefon AllView si tableta UTOK. Am fost multumit si chiar mandru de ele in primele 3 luni. Super ieftine (max 500 lei fiecare) si isi faceau treaba. Dar dupa nici 3 luni...lag infernal si chiar freeze-uri la cele mai simple task-uri: sa dau un telefon sau sa inchid un apel sau sa scriu un mesaj. Jocuri? Mare blasfemie, nici nu puteam sa mai instalez sau sa le dezinstalez pe cele pe care le aveam. Si asta cu cel putin 4 GB din cei 16 liberi! Rusinos! Am incercat cu hard reset, reinstall de firmware bla bla bla. Nimic.... Cand am trecut pe Samsung Galaxy S5 problemele au disparut. Si saltul la S9+ a fost cel mai important pentru mine. Bateria cam mica...dar procesare din plin....functii...rami...storage etc. Plus ca meniul e super intuitiv. Sa mai trec la vreun telefon ieftin? Nu, din pacate refuz acest lucru....chiar si gratis. Si nu ca as fi vreun snob caruia i-e rusine cu un telefon ieftin in buzunar. Dar pentru mine personal telefonul nu e doar un "celular" pe care il folosesc s-o sun pe mama si sa dau mesaj la colegii de munca....ci e un SMARTphone de care ma folosesc multe ore pe zi. Si asta implica stres software si hardware, lucru la care AllView nu a facut fata. Navigatie, waze, messenger, camera, jocuri, whatsapp, TH-cam, muzica....uneori chiar 2-3 aplicatii in multitasking. Poate ca as cumpara AllView fiicei mele de 3 ani pentru jocuri si TraLaLa pe YT.......la cum l-ai prezentat pe asta e singurul "job" pe care i l-as da acestei marci de telefoanr. Dar oare duce testul timpului? Mai mult de 3 luni? 6 luni? Am avut S5 5 ani!! Am S9+ din februarie anul trecut....deci de un an si 6 luni aproape....rupe ca in prima zi....as dori ca AllView sa face telefoane la fel de durabile.
Cum ai zis si tu in clip...nu am pretentia la procesoare de desktop cu hexa-core sau 16 GB RAMI sau senzori foto de 108 MP sau recunoastere faciala....sa faca economie la asta....sa puna procesoare decente, baterii mari, ecrane rezistente la trante DAR sa faca telefoanele rezistente in timp. Sa pot sa o sun pe mama sau sa scriu un mesaj peste un an cu aceeasi viteza cu care o facea si cand l-am scos din cutie!!
Si crezi ca ar mai in categoria asta de pret? Cerințele costă.
@@bineguta cerintele costa, e adevarat. Si sunt constient ca un AllView de 1000 lei nu o sa faca niciodata ce face un Galaxy de 4000 lei. Nu poate.....
Dar eu am o cerinta care nu ar trebui sa coste bani: fiabilitatea! Sa folosesti un telefon 2-3 ani incontinuu si sa mearga in fiecare zi ca in prima zi! Fara lag, freeze, crash, restart etc. E asa greu?
Cand compari totul cu Samsung/iPhone, e clar ca asa ceva folosesti. Ma intreb: ce tot ii dai cu testul timpului atat timp cat cumperi (si folosesti) ultimul model aparut mereu. Tu oricum schimbi doua tel pe an (fite si figuri de Buftea), asa ca lasa mai usor cu "testul timpului".
Dar deh, parvenitul tot aia face: figuri si impresii.
@@UmbraFulgur ai citit comentariul lui pana la final?? A zis ca a folosit s5 5 ani, pana trecut la s9
Anul trecut in Ianuarie am cumparat pentru mama mea un AllView Soul x4 Style (Parca) - ceva, 700 RON. Merge impecabil, m-am jucat putin cu AVI, dar la fel ca si cu Google Assistant, nu m-a impresionat prea tare in afara de partea cu limba romana. Nu il cumperi pentru gaming, nu il cumperi pentru performanta, insa ce m-a dezamagit a fost ca nu a primit aproape deloc updateuri de software. Ah, da, si trebuie sa-l mai restarteze odata pe luna pentru ca pur si simplu refuza sa mai sune cu ringtones custom.
Dar per total, pentru ce il foloseste ea, e multumita.
Acest model Soul X7 Pro pare in regula si cred ca ar rezista mai bine de jumatate, de an comparativ cu P6 Lite, pe care mi l-am cumparat de Black Friday in 2014 la aproximativ 100 euro. In perioada aceea eram fan Allview si initiativei de a "crea" telefoane romanesti. Am iesit dintr-o relatie lunga de 8 ani cu Nokia 3250, asa ca avansul tehnologic mi se parea spectaculos.
Era fix ce aveam nevoie pe atunci: GPS, streaming video, social media, PDF, DOCS, email, o leaca de Pin Ball, Candy Crush si pret mic potrivit pentru un buget de student. Pe termen scurt n-a dezamagit, dar pe masura ce il foloseam si adunam in el poze, materiale de la cursuri, date cache din aplicatii, etc. a devenit o corvoada sa-l mai folosesc zilnic.
Imi aduc aminte ca dupa un an si ceva de utilizare, de suparare, l-am trantit si i-am spart ecranul touch de sub gorilla glass. Acela a fost momentul cand am retrogradat fortat la Nokia 1200. Am dus P6 Lite la un service si am pasat problema la un baiat profesionist de la Device Centre (Calea Mosilor, Bucuresti). Din pacate, am asteptat cu saptamanile ca Allview sa-mi trimita un ecran nou, iar cand ecranul a ajuns am avut parte de o surpriza: o cifra era diferita din serial number. Ecranul era compatibil cu telefonul mai putin la functionalitatea de touch. Fix de ea aveam nevoie ca sa-mi pot salva, macar, datele personale de pe telefon. Felicitari, Allview! (insert Vegeta meme here 😂) it's over 9000 on customer service stat
Dupa incercarea mea esuata de a-l repara, s-a intamplat sa descopar ca vechea dragoste, Nokia, a decis sa foloseasca Android OS. M-am bucurat atat de tare incat mi-am luat in ianuarie 2018 Nokia 2 4G, fiindca era in trend. Peste 11 luni mi-am schimbat abonamentul si am facut un upgrade la Nokia 7.1 Acum, in iulie abia astept sa apara Nokia 8.3 5G, mi-ar placea sa vad review-uri asupra lui si probabil ca va fi urmatorul meu upgrade.
Allview a fost o speranta: ca vom distribui si noi ceva pe piata globala. In final s-a lasat cu o dezamagire, dar recunosc ca recenzia voastra de la Zona IT le-a mai curatat din pacate.
Ca sfat personal: voi evita telefoanele sub 150 - 200 euro. Sunt un consumator pe termen mediu/lung si am realizat ca segmenul acesta de buget spre chilipir nu-i o alegere pe termen lung.
De când așteptăm o astfel de prezentare și din nou apare pe acest canal minunat. Respect echipei pentru seriozitatea oferită abonatilor❤️🤗
Am avut in familie 3 telefoane Allview, toate cu probleme. Am inceput cu A4You ce devenise inutilizabil imediat ce s-a terminat garantia (s-a umflat bateria + memoria prea mica nu mai putea suporta nici aplicatiile de sistem), X3 soul lite, pe langa memoria limitata pentru aplicatii, avea bug-uri in OS, se incalzea destul tare, de multe ori nivelul bateriei era afisat haotic si se inchidea brust, etc; apoi a urmat un X4 Soul Infinity care a inceput sa se descompuna, probabil s-a umflat bateria, cert e ca un colt de ecran era desprins, o latura lumina galbui ca si cum fi fost presat dinspre interior si touch-ul o mai lua razna random, chiar ajungea sa apeleze singur persoane din agenda. In concluzie, le-am oferit suficiente sanse, un astfel de produs nu este bun nici ca telefon de back-up, nici pentru persoane mai in varsta, nici macar ca si jucarie pentru copii.
foarte mishto ideea: software vs. hardware, bravo, este un plus pentru cei care nu au nevoie de mult ci de quality
Cei care vreti sa va cumparati un telefon in gama 1000-1200 lei , recomand , Xiaomi Mi Mix 2s la 950 lei versiunea de 64gb sau 999 lei cea de 128 GB sau pentru un design mai placut Mi Mix 3 , la 1200 lei , avand inclus in pachet si un incarcator Wireless. Ambele sunt modele top 2018 , cu procesor SDM 845 care este peste noul procesor SDM 730G , acesta din urma fiind unul din gama mid. Ambele telefoane au incarcare wireless , spatele ceramic si update la Android 10 , chiar daca is modele mai vechi au fost modele de top si au camere de top si calitate premium, cu siguranta in gama asta de pret nu gasiti ceva mai bun.
tudor ciurea
mare dreptate aveti in ceea ce priveste functionalitatea produselor in timp si in ceea ce priveste service , Am destule produse din gama Alwiew ( telefon 4 buc , tableta , ceas , boxa ) si pot spune cu certitudine ca mai mult de 1 an nu functioneaza in parametrii initiali . Imi pare rau pt ei ---am cumparat produsele lor din spirit patriotic dar sunt foarte dezamagit . Consider ca i-ati laudat mai mult decat trebuie . Service deplorabil ( telefon nou cu ecran spart sta de 2 ani si asteapta ecranul ) NU RECOMAND Alwiew ,,,,,,,, FELICITARI dvs si echipei .
Eu personal sunt chiar placut surprins de acest dispozitiv. Cel mai important consider ca este faptul ca vine echipat cu Chipset Qualcomm. O gramada de dipozitive ce vin echipate cu Mediatek, indiferent de marca, sufera de probleme cu stabilitatea,viteza si fiabilitatea firmware-ului, nu stiu sigur daca sa dau vina pe Mediatek sau pe producatorul dispozitivului/soft-ului. Oricum, Mediatek sunt singurii ce nu ofera bootloader deblocabil pentru ROM Custom. Succes in continuare si hai cu algoritmul! :)
Sal , foarte foarte tare ideea de asistent vocal in limba Ro, așteptăm de mult așa ceva . Ar fi frumos sa se transforme într- o app descărcăbila din playstore/appstore pe orice tlf.
Eu am încetat să mai cumpăr de la mărci românești pentru că ACTUALIZĂRI Android nu prea spre clar de loc și actualizări de securitate dacă prindeai 2 erai mare boss ! Adică Xiaomi telefon lansat in 2017 a primit actualizare și anul asta !
Service ioc, actualizări canci dar prețuri de produse premium.
@@gelulache Acum o sa iti raspunda unii ca e un telefon de buget si sa n-ai asteptari, dar la cea mai mica comparatie cu alte oferte din acelasi buget e clar ca Soul X7 PRO e cu mult in urma :))
Pentru actualizari, as merge pe un telefon cu Android One (Nokia are cele mai multe), One Plus, Google Pixel si Xiaomi. Poate si ceva Samsung pentru ca se poate pune usor un Android customizat (LineageOS).
@@RecenziiPeBune Va primi actualizări , Allview pare a înțelege că dacă vrea sa reziste trebuie sa se ocupe de telefoane și să renunțe la Mali 400 și mtk6735
@@FlorinelCristianMariusPop Androi ONE inca e ok. dar ca orice kestie care merge bine, ma astept ca androidone sa dispara la un moment dat pentru ca irita corporatiile. si am nokia7plus si 6.1 , stiu ce bine e cu ele.
0:29 Nu creeeed! Png ul acela cu Stefan cel Mare e facut de mine :)))))
Felicitări !
Feumis clip si am fost impresionat de faptul ca mai auzi de astfel de produse asamblate de ai nostri romanasi prin clipurile vazute pe youtube. Iar aisistentul vocal in limba romana este genial. Bravo echipa ZONA IT pentru acest clip. 🤘
A avut un prieten acum multi ani (5-6ani) un astfel de telefon și într-adevăr nu era prea strălucit mai ales că atunci era destul de scump, cam la același preț cu Pixel de atunci.
Pe mine mă bucură faptul că interfață OS-ului nu mai este așa de încărcată, lasă android pur și pune doar câteva chestii peste care sa fie bine lucrate, așa asiguri o viteza mai mare a telefonului și update-uri mai sigure. Aici din punctul meu de vedere puteau chiar să meargă pe Android One.
As fi curios să faceți și un review de lunga durata al lui, să îl aibe cineva că și telefon permanent timp de câteva luni.
Buna seara, Multumesc pentru review. Cu stima Antonio
Frumos,multa munca și mult timp investit. Pentru level-ul lui,pare de top. Bravo.
Eu am un Allview Soul x5, îl am de aproape de un an, merge bine dar cu trecerea timpului incepe sa se încălzească din ce in ce mai tare cu o folosire excesivă și să aibă mici blocării de exemplu eu mă joc Brawl Stars, când intru in friendly și intru in chat și încep să scriu apoi ies repede din joc și apoi intru înapoi se blochează jocul. Bateria tine aproximativ jumătate de zi cu o utilizare excesivă (având 3000mAh, e binișor) ecranul este foarte luminos, butoanele sunt apăsabile, camerele sunt niste mizerii și așa nu prea fac poze sau filmez (filmeaza in HD), sunetul este puternic (când asculți muzică la căști cu jack și dai volumul la maxim se destorsionează), construcția este de sticla pe fata | spate și rama este confecționată din otel care duce la o greutate de 200g (la început zi că era cărămidă de șamotă 😅🤣) , ecranul este doar 720*1520 la care a început abia acum să mă deranjeze in rest totul e ok.
Vezi să nu bubuie picnitoarea!
Am avut câteva telefoane Allview de-a lungul timpului, primul fiind un P5 Duo, acum ft mulți ani! Apoi am avut un V1 Viper modelul cu 16 Giga stocare internă, am avut și V2 Viper X+, și încă vreo două modele ale căror nume nu mi le mai amintesc și pe care nu le mai găsesc nici pe site-ul Allview. Per total am fost mulțumit de aceste modele, chiar foarte mulțumit pe alocuri, telefonul V1 Viper fiind unul dintre cele mai frumoase telefoane la vremea respectivă! La toate modelele am fost relativ mulțumit de autonomie, mai puțin mulțumit de timpul de încărcare! De unele am fost foarte mulțumit la cameră! De niciun model nu am fost mulțumit în privința update-urilor, motiv pentru care am renunțat să mai cumpăr Allview. Unul dintre cele mai proaste telefoane Allview, la toate capitolele, pe care l-am butonat, este P6 Q Max al sorei mele. Revenind în prezent, mi se pare că telefoanele Allview au evoluat ft mult doar la design! Mi se pare inacceptabil să nu ai nici măcar un model cu OIS, dar să se numească Pro sau Xtreme! Nu vă mai spun că telefoanele Allview mai vechi parcă făceau poze mult mai bune decât astea din ziua de azi! Cel puțin gama Infinity de acum 2 ani parcă, este execrabilă la capitolul foto! După părerea mea, singurele chestii bune pe care le au, sunt design și AVI. Felicitări pt clip și mai ales pt scurta istorie din intro.
Hey guys,
I just watched your latest video titled "Care mai e treaba cu TELEFOANELE "ROMANESTI" ?!" and I have to say, it was quite intriguing! As someone who has been following your channel for a while now, I'm always eager to see the topics you cover, and this one definitely caught my attention.
It's fascinating to see the rise of "ROMANESTI" phones in the market and how they are gaining popularity among consumers. I appreciate the fact that you shed light on the accomplishments and challenges faced by these phone manufacturers. It's always great to support local businesses and see them thrive.
Personally, I find it impressive to witness the innovative features and technology these "ROMANESTI" phones bring to the table. It's a testament to the talent and creativity within Romania's tech industry. The variety of options available for consumers also ensures that everyone can find a phone that suits their needs and preferences.
I also found the discussions around the advantages and disadvantages of purchasing a "ROMANESTI" phone quite enlightening. It's important to consider factors such as price, quality, and customer support before making a decision. I appreciate the balanced approach you took in presenting both the pros and cons.
Overall, I want to say a big thank you for consistently delivering informative and thought-provoking content on your channel. Your dedication to exploring various tech topics, including "ROMANESTI" phones, is what keeps me coming back for more. I look forward to watching your future videos and continuing this exciting tech journey with you.
Keep up the great work!
Best regards,
[Your Name]
am avut un allwiev x3 soul style.A fost un telefon grozav fara doar si poate pana cand l am spart....
Inca am un allview din 2017 (Allview x4 soul style) Abia astept sa il schimb.
Iata cateva din peripetiile mele cu el:
-Bateria dupa in an s-a redus la jumate din autonomie ce pot sa spun
-O amarata de acualizare nu a primit in 2 ANI SI JUMATE inca ma chinui cu un amarat de android 7.1
-Dupa un an display-ul se deschide dupa 6 secunde la apasarea butonului de deblocare Fenomenal ce sa spun
-Mufa de incarcare face treaba cand are chef,am vreo 3 cabluri care le schimb mai ceva ca sosetele
-Touchscreenul se mai blocheaza si el din cand in cand ca na mai oboseste si el..
-Telefonul cand vrea poate sa fie mini calorifer ,se incalzeste destul de des
Cele mai frumoase peripetii le-am avut cu acest telefon,sper sa nu mai am.
Un frumos adio Allview,nu prea mi-a facut placere.
Pocnitori! Bătaie de joc la banii cetățenilor!
Am avut un Utok acum 5-6 ani, bani aruncați pe geam, dar despre Allview aveam și încă am păreri pozitive de la prieteni/cunoștințe care au sau au avut așa ceva pe mână.
Mă uit la tine de pe un Allview X6 Soul Xtreme. Ecram Amoled FullView, senzor de amprentă integrat in ecran, camera selfie pop-up, AVI si multe altele în doar 1000 de lei. Au trecut mai mult de 3 luni și telefonul încă merge :)
Asta că sa nu menționez de Allview X2 Soul Style care mi-a fost alaturi 3 ani și jumătate. Și da, am fost și în service cu el în ultimul an pentru un reset de soft(softul și-a revenit dar bateria a început să obosească). Băieții de la service au fost prompți și în 3 zile mi-am primit telefonul. Sunt genul de persoană care are și bani puțini in portofel dar care și dă o șansă firmelor locale. Într-o lume plină da Samsung, Huawei și Xiaomi, am ales Allview. Sper că îmi dați voie să felicit băieții de la Brașov. Bravo Allview!
Hmmm nu dau des commenturi dar acest Allview mă gândeam să îl iau ca un al 2 daily driver pentru ca suna a da mesaj puțin browser si acel asistent mă făcut când l-am văzut prima oară mă ăsta merită toți banii acel asistent pentru mulți care s-au săturat să vorbească în engleză când nu este nevoie. Eu sincer am fost mereu de părere dacă ești o companie cum este iPhone , Samsung , si ăștia care mai au asistenți vocali suntem in uniunea europeana unde suntem si veniți in Romania cu telefoanele voastre unde este Romania cu limba română implementată în asistenți voștri vocali 🤔? Dar bravo Allview Respect . Bravo foarte tare ce-a ce faci cu emisiunea.
Cred ca toti ne dorim asistent in limba romana pt parintii nostrii,care vor si ei smartphone dupa care ne toaca nervii cu sute de mii de intrebari la care nu stii cum sa le mai raspunzi ca sa inteleaga si ei ,saracii ! O sa incepi sa faci cate doua videoclipuri ,un intro si apoi videoclipul in sine He he he ...Noi castigam !
Singurul allview pe care l.am avut a fost un X2 Soul acela subtire,am fost multumit de el vreo 3 sau 4 ani de zile dupa care m.am upgradat ca tot omul, mai conteaza sa stii cum sa ai grija si de ele, este adevarat ca este important ca softul sau ce are "sub capota" sa fie ok. Big Up ! Hai cu algoritmul ! ✌🏽💪🏼
Allview P8 Energy. 5 ani și 8 luni de forjă. An de an am zis că i-a venit vremea pentru schimbare și totuși abia după 5 ani a început să dea semne de oboseală și bătrâneţe. Nu mai știu cu cine își produce Allview telefoanele dar alea de la Gionee (fie-i ţărâna ușoară!) au fost xiaomi-ul de azi mulţi ani pentru piaţa noastră.
Asta e official cel mai lung intro vazut de mineee!
Se vede ca esti nou pe canal
@@vemsithewolf2081 și totuși cred că și pentru Dan asta e o excepție. Mă așteptam undeva la 6 min dar s-a depășit pe sine. (Not complaining though)
Am avut acum 7 ani o experienta negativă cu Alview si am renunțat la el. După mai multe reparații a devenit funcțional si inca îl folosește maica-mea ca telefon basic fara nimic altceva.
Socrii și-au luat cate un alview de la Digi acum un an, iar problemele au început după 2 luni: blocaje, intreruperi convorbiri, restart in bios. Solutia: dezactivat wifi si date, dezinstalat tot, si folosit telefonul doar ca telefon. Ce-i drept, bătrânii au talentul asta de a bloca orice dispozitiv electronic.
M-am jucat cu AVI si este foarte tare. Îi aștept de mult pe Google sa ne bage și pe noi in seamă.
"Da Xiaomi cand testezi?" :))
Nu's fan telefoane aproape deloc, dar de dragul canalului si al algoritmului las comment:D
Spor!
Nici nu știu ce sa comentez dar pot sa spun ca îți apreciez munca.
AI DREPTATE, CIT DAI ATITA FACE ,CEL M-AI BINE ÎȚI CUMPERI CEVA PE LA JUMĂTATEA CLASAMENTULUI
Dar asistent virtual cu accent moldovenesc aveti?
XD
Multumesc, imi place ce faci. Viata lunga!
Dacă nu era clipul tău, închideam imediat după ce ne-ai spus faza cu poza de prezentare. Sa minți că telefonul arată intr-un fel și în cutie sa vezi altceva...e fix motivul pentru care voi rămâne la chinezii consacrați (xiaomi). Ii las pe alții să se ardă cu produsele allview
Aprob ! L-am testat conectat la laptop prin usb prin aplicația Apower Mirror . Am facut sesiune de gaming de 8 ore constant pot sa spun ca da merită dar trebuie sa se știe din prima e vorba raport/preț nu cereți performante de 4000 lei pe asemenea device . Eu aprob sunt gamer eu sunt teroarea la deviceuri numai săracul Pocophone F1 al meu stie 💁🏻♂️❤️ Frumos video si respect .
Uhh... Inca imi aduc aminte de perioada in care am avut un Utok, de care pot zice ca arata destul de bine si eram multumit de el, era suficient pentru tot ce aveam nevoie la momentul dat, si parca imi e dor de aspectul pe care il avea, parca m-am saturat de toate modelele noi care mai toate seamana intre ele
Bravo. Dan ai mare dreptate la cît mai multe abia aștept clipuri noi de la tine
In sfarsit, asteptam demult initiativa asta! Super!
mie mi-a placut maxim P7extreme (www.allview.ro/p7-xtreme.html) pt faptul ca avea o camera rotativa. daca ar mai face unul cu asa ceva al meu ar fi (evident cu performante mai bune decat atunci). super tare ceea ce faci! la cat mai multe review-uri in care eu am incredere
Primul meu telefon cu android a fost un Allview P5 Energy, e functional si acum (l-am folosit aproape 3 ani) dar am trecut la un Xiaomi Mi A2.
N-a bubuit???
Am avut un Allview X1 Soul, cândva, prin 2012-2013...2g ram, 32 giga stocare, 5 inches diagonală, cameră de 16Mpx. Ce mă distra, era faptul că avea sunet mișto la căști. Era, pentru mine, o alternativă low-cost, rezonabilă, la LG g4 sau Samsung S4, duble că preț, nu și în calitate. Aferim si cheers!
Am avut si inca il am,un X2 Soul Lite,daca i am pornit internetul s a terminat cu el...
Am avut tigaie dasta, era frumos nu zic nu, da bateria =))in fine, un video cu xiaomi? poate un review la redmi 8 ala cu 64g si 4gb ram
Cand va plati Xiaomi la fel ca Huawei. :))
Ai despre note 9 in clipul precedent :)
@@DanCadar "pe când un review la Xiaomi?" 😂😂😂
Prietene ieșit un pic în urmă tocmai a apărut Redmi 9
www.mobilissimo.ro/stiri-telefoane/redmi-9-a-devenit-oficial
stati ma stati, nu vreau aspiratoru cu roti, vreau "aspiratoru" ala la 600 ROn redmi 8 ca la pretu asta si cu 4gb ram prea frumos sa fie adevarat, n-am gasit nimic concret
Ai vorbit asa mult de aspirator ca nici n am bagat de seama de telefon.
Am avut un P5 Life acum cativa ani.
- se inchingea foarte tare in jocuri (pe atunci jucam NFS No Limits);
- memoria era mica, astfel ca dupa aproximativ 1 an, numarul aplicatiilor care puteau fi instalate a scazut;
- se bloca foarte des si era nevoie sa scot bateria pentru a-l reporni;
- capaul de pe spate, era dintr-un plastic destul de casant si din cauza ca se bloca des, iar capul era greu de scos, s-au rupt bacatele din el;
- l-am trimis in service de 2 ori, in ambele cazuri pentru aceeasi problema (nu se mai deschidea). prima data problema a fost remediata, insa a doua oara mi-a fost refuzata garantia pe motiv ca prezinta urme de joc mecanic (capacul de pe spate, de unde au sarit bucatele din cauza specificata mai sus). Am explicat cum s-a ajuns la acele urme, insa nu a contat - erau urme de soc mecanic si nu aveam ce sa fac, asta a fost, l-am plasat intr-un container de reciclat electronice;
- experienta cu telefonul a fost ok 1 an, apoi au aparut problemele de mai sus, plus ca mi se inchidea fara motiv in timpul convorbirilor.
Ceea ce au facut cei de la Allview cu asistentul personal mi se pare laudabil. Pentru mine nu este un motiv care ma face sa cumpar, insa recunosc meritele acolo unde este cazul.
Pe vremea când mi-am luat un Allview x3 soul pro am rămas profund dezamăgit după ce, după doar 4 zile, logoul de pe spate s-a dezlipit efectiv:)))
Wtf
Are și logoul onoarea lui
Primul meu smartphone a fost Alview A5 Smiley!A fost bun la inceput,dar asa cum ai mentionat tu,a inceput sa scartaie dupa ceva timp de utilizare!Am avut aceeasi teapa cu Motorola ulterior!Am decis sa nu mai cumpar telefoane de la firme mici ca Motorola sau romanesti ca Alview!Totusi,ma surprinde telefonul asta!
Foarte funn tricoul. Tine-o tot așa!
cand vei face clipul cu platformele de streaming muzical ???
Am avut un Allview P7, asta dupa ce mai multi prieteni trecusera pe Allview (vorbim de anii 2012-2014 sper sa nu ma insel). Ce sa vezi la inceput super incantat, ma uitam la meciuri pe el, uneori reuseam sa ma conectez mai repede la meciuri cu sopcast, decat altii cu telefoane mai scumpe (mistourile erau la ordinea zilei). Dar astazi mi-ai confirmat "feeling-ul" de atunci, nu mai era ce trebuie. Sacadari, restarturi, spatele telefonului MEGA incalzit, rateuri peste rateuri.
Colac peste pupaza la vremea aceea am primit de la digi (reclama nereclama aia e), acea tableta Allview, aveau ei o campanie. Ba.. ce sa vezi buna si aia, doar ca dupa ce am uitat-o in sertar, peste cativa ani am zis hai sa vad ce mai face. Chin si groaza, era mai lenta decat vechiul meu 686 din '95, dar cu un pic de "marketing", am cumparat o husa cu tastatura (erau in voga atunci, alte batai de cap, evident ca nu-i mergea toate tastele), am scapat de tableta. Am stat cateva zile cu morcovul, sa nu cumva sa ma sune sa-i returnez banii pe tableta.
Apoi am trecut pe un Nokia cu windows (alt chin fara update-uri, dar imi placea interfata), iar de 4 ani sunt pe un Iphone 6s Plus, de care m-am atasat, pe undeva m-a usurat de bani, dar si de probleme.
Am avut doua tablete si un telefon. Foarte multumit. Pacat ca Allview nu au actualizari de android.
Been there, done that... Enough is enough! (vorba francezului). Am utilizat Allview de ani buni, am ramas singurul din familie, la restul au cedat.... Cand o veni vremea nu mai iau Allview. Lent, slab... Alegerea a fost pana acum din cauza pretului, dar acum... (cu glas sfarsit, dar nu ridic un piciorus) s-a ispravit. O sa ma orientez la ceva de buget redus, sau rezonabil (exemplu ASUS, daca nu o sa se porceasca cu pretul lui Z7) si gata. Iar AVI... da, este laudabila initiativa, dar pe P9 Energy S al meu era de groaza, plus ca am impresia ca e mai bun ca cele de la Apple si de la Google cu adunat si trimis date ... In rest, doar de bine, vorba ta! Succes Allview, io am contribuit destul pana acum, las pe altii! Bafta!
Am utilizat 2 telefoane Allview, asta undeva prin 2014-2016. Primul a fost un Allview A4, chestia aia are jumate de giga de ram si acuma și messenger lite e overkill pentru el. La vreme cumpărării a fost 350 de lei. Fiind vorba de un prim contact personal cu un telefon „smart” opinia după cumpărare era bună. L-am ținut vreun an și jumătate, timp în care l-am uitat la un moment dat la soare și i-am prăjit display-ul. Băieții de Domo au fost destul de de treabă și mi l-au trimis la garanție. După ce i-au schimbat ecranul cu totul, telefonu nu mai era prea sănătos, având lag și greutăți la atingere etc, nici înainte de schimbare nu era excepțional, dar după service păreau mult mai evidente problemele. Cam la jumătate de an după experiența aceasta mi-am cumpărat un Allview Viper 1. Un telefon destul de subțire și de performant pentru zona lui de preț. La 600 de lei avea un ecran decent, 1GB de ram și numa vreo 8 milimetri în grosime. S-a mișcat destul de ok vreun an. Mai cu câte un freeze random, mai câte un crash de aplicație, dar nimic mai rău de reproșat. N-a apucat un sfârșit decent deoarece a zburat la propriu de pe pat ( am tras pătura ceva mai tare decât trebuia și telefonul a decolat efectiv. Impactul cu parchetul i-a fost fatal la ecran).
Experiența în general nu era rea raportată la prețul cerut. Poze nu prea făceam, nu prea înțelegeam ce e ală bloatware, mi se păreau telefoane decente având în vedere că nu aveam cu ce le compara. Ceva ani mai târziu, încă utilizez un Oneplus 5t și mi se pare o alegere decentă să rămân fidel acestei companii. Uitându-mă acum la ce aveau telefoanele de la Allview și cât de prost și „încărcat” era software-ul, probabil nu aș mai alege așa ceva. Pe de altă parte, nici software-ul de la Huawei sau Samsung nu excelează în ceea ce privește lipsa bloatware-ului.
În orice caz, la cum se arată, Allview împreună cu alți câțiva producători de la noi din țară (iHunt) concurează destul de bine cu giganții din tech. Presupun că cine caută telefoane din zona aia de buget ar putea să se bazeze pe experiența inițială avută cu telefonul la standul de prezentare și nu ar da greș în alegerea unui astfel de telefon.
Super !! 10 plus pentru unicul asistent in limba română.... Sper să-l dezvolte sa nu rămînă doar pe acest dispozitiv..
Am o parere buna despre telefoanele Allview din seria X. In urma cu multi ani, cand s-a lansat X1 Soul, l-a cumparat un prieten si pentru acea vreme telefonul era foarte reusit, solid, si chiar si ecranul mult peste asteptari.
Foarte tare asistentul in limba romana 😂, pacat ca are putin lag, pe Samsung avem pe Bixby care e cel mai slab dintre toti.
Eu am avut un Allview A5 quad in perioada 2014-2017. Primul meu telefon cu Android. Sincer...am fost multumit de el. Asta avand in vedere faptul ca atunci habar n-aveam de specificatii si altele.
La un moment dat am avut un telefon UTOK,ce pot să spun despre el este că a fost un telefon extraordinar de bun (La vremea respectivă) la banii pe care i- am dat dar si pentru pretențiile pe care le-am avut de la el ( Eram la început de drum, nu mă judecați) .
Acum sincer sa fiu nu as mai cumpara un asemenea telefon deoarece între timp mi-au crescut pretențiile și cunoștințele despre telefoane și am nevoie de un telefon care să se miște la nivel de top.
Pot să spun fără regrete că datorită telefoanelor ieftine am învățat multe despre întreținerea unui telefon (Am învățat ce aplicații să păstrez și ce aplicații să dezinstalez, am invatat setări care pot face un telefon sa se miște mai bine șamd)
Eu am pornit de jos, având telefoane ieftine si încet dar sigur mi-au trecut prin mana telefoane de top ...
Sincer sa fiu am rămas uimit sa vad cate persoane au telefoane cu preturi cu câte TREI zerouri (in Lei) si cu un 4 in fata nu stiu sa isi gestioneze telefoanele, acestea ajungand sa se miște ca un telefon cu DOUĂ zerouri (În Lei)
Sanatate si numai bine tuturor!
Emoționant.
Am deținut 3 tipuri de telefoane Allview , am fost foarte mulțumit de ele , într-adevăr , nu am primit așa multe update-uri , dar ce nevoie am de update daca telefonul merge brici ? Oricum mulți dintre noi , habar nu au ce conține un update pe un Samsung (ex). La 1000 de Ron. ce am vrea sa avem , vreo rachetă ? Vrem un telefon sa îți fie usor de folosit si intuitiv. Da,cine vrea telefon pentru jocuri sau sa-l vada lumea ce telefon scump are el , poate sa de dea cel puțin 4000-8000 Ron. E treaba fiecaruia 🤣. Eu personal folosesc telefonul la modul "domestic " , iar cu 6000 Ron. mi-aș cumpara un desktop destul de puternic si aș putea sa joc orice stând comod. Felicitări pt videoclip . 👍
Am avut un Allview X4 soul extreme , l-am schimbat acum vreo săptămână , maxim doua , mă declar mulțumit total de el , poze decente , ducea și gameplay fara prea mari dificultăți (la pubg cam avea ceva mici probleme , ducea în vreo maxim 30fps , dar totuși era jucabil ținând cont cat de vechi este) nu se încălzea mai deloc , a rezistat și la căzături și avea sunet stereo .
Per total o investiție chiar bună
Abia așteptăm clipul, ca deja ma plictiseam pe TH-cam, pana și de muzica. 👏👌👍
Eu abia am achiziționat acest telefon la prețul promoțional de 800 de lei și sunt foarte mulțumit . La banii ăștia ce mai vreți fraților , mereu găsim doar părțile rele . Recomand noul Allview.
IAR? Ce tare! Merci Dane. Keep it up!
Îmi aduc aminte bine ca prima mea tableta se chema Utok. Ahh ce nostalgie😁
Cea mai amuzantă parte a lui "Avi" este că îți spune că nu e nevoie sa te superi în cazul în care o înjuri😂😂
Eu și în momentul de fata dețin un telefon Allview X4 Soul Infinity Plus pe care l-am cumpărat de la RDS și pot spune că nu este un telefon rău dacă îl folosești corespunzător,nu poate fi comparată cu un Samsung X10 dar și prețul său este mult mai mic.Eu cred că ar trebui sa încurajăm mai mult producători locali și să le dăm mai multa încredere.Piesele de schimb într-adevăr reprezintă o problemă la aceste telefoane.De asemenea pot spune că nu se fac actualizări de software...
E cel mai tare asistentul in limba Romana... Ar fi bine daca ar fi pe toate device-urile. Multi nu stiu engleza bine... Respect p tot ceea ce faci
4 ani de zile, constant si sigur multe dintre aceste telefoane aveau un retur in service de pana la 30% din telefoanele vandute, iar dintre acestea doar cateva primeau atentia cuvenita cu adevarat, sa vad un Allview aici ma surprinde, dar necesita o prezenta mai intensa pentru a ma putea convinge ca poate functiona ca si alternativa la piata media a telefoanelor mobile
Mai mult de 30%. Spre 50%!
Tu ești tare! Produsul să fim serioși...
Categoria junk!
Salut! O sa faceti vreodata review la OnePlus?
Cum te-ar lasa inima sa iți cumperi asa ceva cand la același preț ai putea de ex sa iti cumperi un Xiaomi Redmi 9s ..?!
Eu am redmi 8A si sunt foarte multumit
de acord
Acum mai primesti si un Mi Band
Am avut si am Allview. Nu recomand .Service de 2 bani , interfata greoaie . Baterii execrabile . Dar...e mult peste Utok , Vonino , E-boda. Evolio nu mi-a ajuns pe mână.
Prima mea tableta pe care am avut`o a fost prin 2012 de la Allview.... semana perfect cu aplle dar, diferentele erau colosale dupa un timp de utilizare mergea ca draq...in fine. Intr`un final a sfarsit pe genunchi :)).....
Mi`a parut rau, platise`m pe ia vreo 9 milioane pe vremea aia din banii de bursa.
De atunci m`am invatat minte. De fiecare data cand vreau sa imi cumpar ceva imi spun in minte....Hmmm esti prea sarac sa iti iei un produs de doua ori , asteapta pana ai banii pentru un produs bun .
Seara faina !
Salut, am avut un Allview x4 soul, 2 ani. De doua ori scăpat din buzunar de pe motocicleta, sticla făcută bucățele, reparat ireproșabil la Brașov, cei care asigura garanții celor de la Allview. Se mișcă decent, poți trăii zi de zi cu el. Scrie bine dupa dictare, în românește. Ma declar mulțumit. Modelul din clipul tău sunt convins că poate mai mult și mai bine. Baftă acolo!
De ce aș da 900 de lei pe Allview, când note8pro e 1000 de lei?
PS începe să-mi placă din ce in ce mai mult clipurile astea ale tale !
Eu mi-am luat Redmi Note 8 pro cu tot cu transport sigilat la 760 ron :))
@@ITBelele de pe site chinezesc? Sau de la retailer românesc?
Am luat si eu unul acum 2 saptamani. Il recomand. Pur si simplu nu are rost sa iei Allview vs Xiaomi Redmi. Dar na, era reclama.
@@Manodragon nici una din variante. De pe Facebook Marketplace de la o persoana fizica care avea mai multe buc. Tin sa mentionez ca in banii aia am beneficiat si de colet cu verificare
@@ITBelele Pentru ca teoretic, pe AllView, fiind vandut oficial in Romania, beneficiezi si de garantie.
E aceasi treaba ca la masini, se pare. De ce sa cumpar X masina noua, cand pot sa iau de banii aia Seria 5 SH? Pai da, dar iti dai seama in timp de ce.
Cand testati mai multe telefoane de la xiaormerie? Gen tel de 600&900&1500&2500 lei. Sa faceti o comparatie intre ce platesti si ce primesti.
Ești tare, ține-o tot așa!
eu le-am luat parintilor mei telefoane "romanesti" si ambele traiesc printre noi de mai bine de 2 ani (e vorba de un X3 soul lote si X4 soul Infinity de la Allview).
Sincer, in afara de faptul ca bateria tine mai putin si actualizari ioc... telefoanele inca isi fac treaba si chiar sunt "eficiente" pentru babaci=))
Ce ai vrut să zici prin ,,Pâine mare și albă,,?Black bread no matter? 😂😂
Catalin Iosub Nope,si la șah tot timpul albul începe,sa-l interzicem zic. 😂
Tare asta bro !😅😂
Painea alba ingrasa mai mult decat cea neagra..aia e mai de dieta asa..cu alte cuvinte nu vor muri de foame.
Pe vremuri paine neagra mancau doar saracii. Painea alba era pt boieri. La fel si fasolea (lintea era pt cei saraci).
Paninea neagră e superioară nutritional
La mine prima tableta personala(E-BODA) a durat fix un an după s-a ars procesorul
s-a*
Aș vrea ca avi sa il instalez si pe alte marci de telefone chiar dacă aș plati mi se pare un soft genial . Crezi ca as putea sa il instalez pe un alt telefon??? As vrea un clip special pt avi
Foarte mult adevar in video am avut si eu un telefon cumparat de pe Ihunt si intr-un an jumatate a trebuit sa ii dau de 4 ori factory reset. Dar, na ce vrei de la un telefon de 500 de lei
Nu am acest tip de telefon,dar la ce review ai făcut acum aș fi fugit să îmi cumpăr dacă aș fost in momentul și nevoia de a-mi cumpăra un telefon la categoria sa de buget.Știu,toți se plâng de diverse defecte,eu le zic mărunte,ale acestei mărci,dar ca și client,dacă vrei update la zi și un dispozitiv mai bun,atunci investește în produs și vei avea în timp un produs care își va putea permite ceea ce tu dorești.E un calcul simplu și cu efecte de lungă durată dar benefice din punct de vedere economic atît de partea clentului căt și de partea producătorului,din pîcate nu trăim într-o lume perfectă și astfel de lucruri se întâmplă rar și din acest motiv ca exemplu mereu se plînge lumea că Dacia nu e ca Mercedes dar toți cumpără Mercedes deși nu mai e aceeași firmă ce era în anii 70(cunoscătorii știu la ce mă refer).
Ce parere ai de ONEplus? si de ce crezi ca nu este asa cunoscut in Ro avand in vedere ca e foarte eficient si nu e scump?
Nu mă uit la review-uri pe canalul vostru... Dar cred că e pt prima dată când dau click și-mi place cum ai făcut filmarea și despre ce ai vorbit!
Patriot și eu! Dar renunț! X2 soul, m a ținut 4 ani, super telefon😃, sunt 4 soul 1 an și ceva, x5 soul pro, 1 an și 6 luni, apoi s a dat peste cap complet! Am luat și un televizor 4k,in doua săptămâni era deja în service!În doua luni, mi a stat mai mult în service, sincer m am lecuit!:)
de unde iti iei tricourile, Dane?
Si eu vreau sa stiu :))
De Asta am și eu curiozitatea
Are you guys no longer allowed to use Google?
"Bender - Robot Problems"
Up
Up
Au progresat foarte mult. Uite una tare aici! Mi-am luat soul x2 imediat cum a apărut pentru ca la momentul acela era cel mai subtire telefon din lume si mi-a parut foarte tare ideea. L-am zăpăcit eu vreun an si l-am dat mamei, ghici ce? Încă functioneaza okish si inca il foloseste acum in 2020!
Nu știu dacă s-a mai zis, dar cei care au făcut inteligența artificială de pe Allview sunt cei de la wisevoice.ai/. Au realizat o inteligență artificială in limbi mai puțin populare, nu doar in română.
Dar in privința dictării textului, Avi aduce mult cu Siri la începuturile sale. Foarte robotică vocea asistentului. Dar e de înțeles, nu e o echipă in Romania la fel de mare ca si cea de la Apple sau Google.
am avut un allview x4 soul care a venit cu android 7 si tot cu el a ramas... nici un update de soft.. si btw era din plastic si se dezintegra in buzunar... calitate nu gluma, totusi era 700 lei daca nu ma insel deci nu ai ce-i cere
eu am tot un allview x4 soul din 2017 si inca merge perfect.nu am nici o zgarietura pe el si merge ca in prima zi.nu am facut totusi nici un update,pt ca nu mi-a placut niciodata ideea de update. stau pe el zilnic pe 4g si jocuri si nu mi se inchinge si nici nu face lag.bateria tine vreo 16 ore cu utilizare moderata(da,chiar si dupa 3 ani)o singura problema am avut la el...s-a stricatt mufa de incarcare,dar am schimbat-o prin service foarte usor.oricum eu dorm cu telefonul langa mine cand il incarc si cred ca am pus destula presiune pe mufa aia.si totusi eu vad ca e facut din aluminiu.nu vad de unde plastic.
Legat de preț... depinde mult totuși. Dacă știi că n-ai nevoie de ultimul răcnet, atunci chiar și un produs ”scump” de la brandurile de top, poate să fie ”ieftin”, dacă dai dublu pe el, dar îl folosești dublu ca timp (gen 4-5 ani).
Am avut X4 soul Mini . Nici o problemă nu am avut la el, nu s-a stricat nimic, dar într-adevăr, nu a primit update de soft. L-am prins de Black Friday la 600 de lei. L-am folosit 2 ani fără probleme și merge și acum pentru bătrânii mei. Nu mă așteptam la asta din partea unui telefon de 600 de RON dar cred că la brand-urile aceastea ține un pic și de noroc.
@@costin9991 Sunt curios, cum adica nu iti place ideea de update?
@@Dranzell pai când faci un update de cele mai multe ori nu se schimbă mai nimic(mă rog,nimic ce pot observa eu cu ochiul liber fără să intru în detaliile sistemului de operare)dar telefonul este încetinit(normal,ai un alt sistem de operare care cere mai multe resurse,iar telefonul era optimizat pt sistemul de operare din fabrica)cât despre partea de securitate,nu țin date importante pe telefon.nimic legat de date bancare sau poze personale sau ceva ce ar putea fi important dacă sunt heckuit
Apreciez papagalul cu care te-ai autoinzestrat și i-am trimis trimis postarea și lui fiu-meu, care repara telefoane Smart in España. Presupun că nu te deranjaza. Oricum, am făcut-o !
foarte buna recenzia , ca de obicei. legat de telefon, doar din punct de vedere al asistentului virtual sunt peste SAMSUNG si APPLE, si nu pentru ca nu stiu engleza, ci pentru faptul ca daca vinzi un smartphone intr-o tara care plateste 1000 euro pe el ( la fel sau mai mult ca tara din care provine ), ar fi normal sa aiba si limba si asistentul vocal in limba respectivei tari. nota 10 Allview, bravo
am avut un viper x(in jur de 1300de lei) acum vreo 5 ani. Inca functioneaza si nu are lag groaznic. Pozele erau chiar ok. Ultima data cand a fost folosit bateria tinea o zi de folosire (superficiala), dar pentru mama era suficent. Nu stiu de alte telefoane de la ei... Dar acela a rezistat 3 ani de liceu fara probleme si inca vreo 2 ani la mama.
Am avut și eu Allview cu o camera buna pentru vremea lui de care m-am bucurat aproximativ 3 luni ca după refuza sa mai pornească .
La asta e bine ca are mai multe ,dacă se strica una știi ca mai ai 3 pregătite sa facă treaba ,buna strategie Allview 😂😂
Am avut un allview energy lite 2017,s-a descurcat bine pentru prețul sau, doar ca a fost o buba mare pe care ai amintit-o:actualizările software! Adică telefonul a avut o actualizare la momentul cumpărarii și gata, rămăsesem cu android 7 în 2020 :)))), întra-adevăr pe la finalul anului 2019-inceputul lui 2020 s-a văzut ca "nu mai duce" și nu mai oferea acceasi calitate pe care a oferit-o pana mai acum un 1 an și jumătate, dar în perioada aceea am fost mulțumit, doar ca repet, actualizare software Inexistente! P. S:Sincer am cumpărat acel teleton în vara lui 2018 doar pentru asistent care se mișcă bine:)))
Fa te rog un episod mai detaliat despre aspiratoru robot xiaomi ca in tine am incredere
Vezi ca a facut acum 2 zile cred
Nici nu m-aș gândi să iau un Allview la prețul ăsta, nici măcar la specificațiile lui. Poate singurul lucru tentant ar fi carcasa de metal și aspectul (aproape) premium. Să nu fiu înțeles greșit, nu sunt vreun purtător de iPhone sau de Samsung S sau Note... merg mai degrabă pe clasa A sau J de la Samsung, respectiv A70 sau J5. Calitate bunicică la preț mai mult decât rezonabil. Nu mă dau după telefoane fițoase, iar cele care le-am enumerat, îmi oferă acces la aplicațiile de care am eu nevoie pe un telefon, într-un mod decent.
Dar ca de obicei și ăsta e un material genial, marca Dan Cadar. Cu riscul de a mă repeta, spun că reușești să atragi atenția și mă faci să urmăresc un material despre un produs care nu mă interesează, doar prin felul în care îl prezinți (și tot ca de obicei, un BIG like).
Să fiți iubiți.