Oamenii au nevoie de întreg | Raluca Anton | TEDxCluj

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 8 ก.พ. 2025
  • Dincolo de povestea familiei sale, de experiența găsirii iubirii și de concluziile pe care le putem absorbi din sfaturile ei, Raluca ne-a lăsat cu un joc emoționant. Ne-am închis cu toții ochii, ne-am imaginat o persoană dragă nouă, ne-am închipuit că e lângă noi ținându-ne de mână și spunându-ne ceva încurajator. În munca ei, Raluca face mereu referire la o tradiție japoneză a cărei filosofie îi place extrem de mult. Se numește „yin kintsugi” și este modul prin care ceramica este reparată folosind un mix de aur și metale prețioase. Este un proces extrem de interesant nu numai pentru că recunoaște istoria și valoarea intrinsecă a unui obiect, dar și pentru că încorporează reparația și o transformă în ceva ce merită scos la iveală. Însă, pentru ea, valența cea mai importantă a acestei tradiții japoneze este faptul că obiectul ajunge să fie, la final, mai valoros decât a fost inițial.
    Același proces este valabil și pentru terapie și formele de autocunoaștere validate științific: pot să unifice ceva ce a fost scindat, să adauge valoare și să creeze din nou unitate.
    Raluca Anton este formată în terapie cognitiv-comportamentală, respectiv cea mai bine fundamentată științific formă de intervenție psihoterapeutică și este terapeut relațional certificat la nivel internațional. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

ความคิดเห็น • 74

  • @NataliaRalucaMitru
    @NataliaRalucaMitru 5 หลายเดือนก่อน +1

    Raluca, Dumnezeu ți a dat un mare dar, de a vorbi și de a aduce înțelepciune. Te ascult cu drag și găsesc liniște în cuvintele tale. Continuă să vorbești, căci aduci mult bine în jurul tău!

  • @monicapopescu4893
    @monicapopescu4893 3 ปีที่แล้ว +52

    Un om foarte cald și frumos, o bună profesionistă! De când te-am descoperit la podcastul lui Mihai Morar, te urmăresc cu drag. 👋💯

  • @elenap6537
    @elenap6537 3 หลายเดือนก่อน

    Mi-au dat lacrimile la exercitiul final. M-am reconectat cu tata, care nu mai este in planul acesta fizic si mi-a soptit ca iubirea este peste tot.
    Multumesc cu recunostinta.

  • @sinai8795
    @sinai8795 ปีที่แล้ว +1

    Mulțumesc Raluca. Nimic din ce am auzit azi de la tine ,partea de teorie, nu a fost nou pentru mine,dar ce frumos ai sintetizat și ai împletit cu Viața și oamenii reali din care venim cu toții.Te admir și te prețuiesc. În exercițiul de final, eu mi-am creat bunicii pe care nu i-am avut. Calzi, buni, mirosind a pâine coaptă în cuptorul de lut.( și cuptorul l-am imaginat). Străbunii mei, refugiați, stinși de tineri unii dintre ei, prizonier de război unul din bunici, au rămas , dragii de ei, reci, rezervați, incapabili să lase iubirea să iasă din ei. Prea multă suferință, prea mult frig și pustiu în ei.
    Dar azi, eu, parcurcând propriul drum de recuperare și vindecare, aleg să umplu golul din mine cu prezența iubirii, a acceptării și recunoștinței ce naște bucurie. Mulțumesc! Fii binecuvântată!

  • @EugeniaStoian-h2k
    @EugeniaStoian-h2k 4 หลายเดือนก่อน

    Te iubesc!

  • @alexandrac4632
    @alexandrac4632 3 หลายเดือนก่อน

    O ador e super mega faină și deșteaptă ! ❤

  • @MGeeOfficial
    @MGeeOfficial ปีที่แล้ว +1

    🥹❤️ Ești o femeie extraordinara și ma bucur enorm ca te-am descoperit

  • @marianaciurea8315
    @marianaciurea8315 ปีที่แล้ว

    As putea sa te ascult vorbind zile in sir, Raluca Anton! Multumesc pentru tot ce impartasesti! 🙏

  • @finicamagdutaioana6679
    @finicamagdutaioana6679 ปีที่แล้ว +3

    Suflet minunat ❤️ mă bucur că te-am găsit. Azi am cumpărat cartea" Terapie 1la 1 cu sinele tău"🌈 minunata ❤️

  • @claudiaobada9503
    @claudiaobada9503 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc frumos, cu recunoștință!

  • @danaelisabetaturda752
    @danaelisabetaturda752 ปีที่แล้ว +1

    TOATÄ STIMA DOAMNA RALUCA TOTUL LA D VOASTRA ESTE SENS VIETATE AUTENTICITATE SI O LUMINITA DIVINA SIGUR PESTE SECOLE;

  • @imt5383
    @imt5383 3 ปีที่แล้ว +19

    Foarte reusit si emotionant exercitiul de la final!
    Podcastul cu Mihai Morar completeaza foarte frumos aceasta prezentare!

  • @blanarudiana4914
    @blanarudiana4914 3 ปีที่แล้ว +9

    Foarte deosebita prezentarea, ca nu suntem noi aici singuri si ca povestea noastra a început demult înaintea noastra.

  • @mihaelacarmenciuclea472
    @mihaelacarmenciuclea472 3 ปีที่แล้ว +1

    Mulțumesc.... Mi-ai amintit de Buna mea și Bunu meu, Bunicii mei dragi... Puiu lu Buna... Mirosul de vanilie și scorțișoară, îmbrăcămintea simplă... Verile, acele veri care nu voiam să se mai termine vreodată... Casa Bunicilor, o casă care acuma poate a ajuns suta de ani.... Locul unde am cele mai frumoase amintiri, Crăciunul, cozonacii Bunicii, vinul roșu făcut de Bunu...

  • @danielacristina4813
    @danielacristina4813 3 ปีที่แล้ว +4

    Exact e cam mult TREBUIE, care saraceste izvorul vietii!

  • @crististefanescu8169
    @crististefanescu8169 2 ปีที่แล้ว +1

    Chiar fain video!
    L-am văzut acum câteva săptămâni la ora de română :)

  • @danielacristina4813
    @danielacristina4813 3 ปีที่แล้ว +11

    Superba traducere a sensibilitatii in cadranul vietii! Maxime aprecieri Raluca !

  • @roxana.petrica
    @roxana.petrica ปีที่แล้ว

    Mulțumim, Raluca! Ești minunată!

  • @mariusc.5653
    @mariusc.5653 2 ปีที่แล้ว

    Fabulous ,
    Multumim!

  • @elena-251
    @elena-251 2 ปีที่แล้ว

    wow .multumesc din sufle pentru aceasta impartasire .

  • @elenaginu999
    @elenaginu999 3 ปีที่แล้ว +4

    Frumos! Universul mi-a mai raspuns la o intrebare! Multumesc!

  • @urufhfufi1675
    @urufhfufi1675 3 ปีที่แล้ว +2

    Mulțumesc doamna Raluca! Sunteți minunată, am învățat și învăț multe de la dvs.

  • @valeriucasapu1558
    @valeriucasapu1558 3 ปีที่แล้ว +9

    Frumos explicat ❤️. Cu emoții 🔥. Doamna Raluca este un speaker înzestrat. 💕

  • @oanamoldovan8210
    @oanamoldovan8210 3 ปีที่แล้ว +1

    Multumesc, sublim....

  • @danacristina9666
    @danacristina9666 2 ปีที่แล้ว

    Fără cuvinte !

  • @a23300
    @a23300 3 ปีที่แล้ว +2

    Doamne, cât de minunată ești!

  • @marmari2207
    @marmari2207 3 ปีที่แล้ว +2

    Invata sa te bucuri de viata, doamna Anton! Crisparea de pe fata, reflecta tristetea din suflet! "Doctore, vindeca-te pe tine insuti, apoi poti vindeca pe altii! "

  • @atenamanea7
    @atenamanea7 2 ปีที่แล้ว

    Multumesc, acel exercitiu a fost o experienta extraordinara!

  • @cujbalarisa5158
    @cujbalarisa5158 3 ปีที่แล้ว

    Superba incheiere...

  • @mihaelagavrila884
    @mihaelagavrila884 3 ปีที่แล้ว +4

    Emotii sincere si pure! ❤️ Raluca

  • @lavinia-silvanakovacs
    @lavinia-silvanakovacs 3 ปีที่แล้ว +5

    Fara cuvinte! Exercitiul a fost cireasa de pe tort! Multumesc ❤

  • @alinapintea5329
    @alinapintea5329 3 ปีที่แล้ว +3

    Mulțumesc pentru mesajele tale benefice și concrete 🙏

  • @deeacimpianu1051
    @deeacimpianu1051 3 ปีที่แล้ว +1

    Nemaipomenita !!!!! 😍😍😍🥳🥳🥳😘😘😘😘🥰🥰

  • @tinadimian1994
    @tinadimian1994 3 ปีที่แล้ว +2

    Frumos...

  • @RawmonaRamo
    @RawmonaRamo 3 ปีที่แล้ว +2

    Ce fain!

  • @cosmincostea8386
    @cosmincostea8386 3 ปีที่แล้ว +1

    foarte frumos , mulțumesc pentru cele învățate dinou.

  • @emiliatiriteu7505
    @emiliatiriteu7505 3 ปีที่แล้ว +1

    👏👏 Mereu la înălțime ! Mulțumesc !

  • @elviraborgovan8028
    @elviraborgovan8028 3 ปีที่แล้ว +1

    Ce frumos!!!! Minunat!
    Atatea explicații, pe înțelesul tuturor, cu multa sensibilitate!
    Mulțumim pentru tot!

  • @roxanaanton4408
    @roxanaanton4408 3 ปีที่แล้ว

    Superb!

  • @ioanabudae6059
    @ioanabudae6059 ปีที่แล้ว

    ❤❤❤❤❤

  • @madalinacusco5964
    @madalinacusco5964 3 ปีที่แล้ว +1

    Mulțumesc!🙏❤️ Te iubesc!

  • @emiliameyer1920
    @emiliameyer1920 3 ปีที่แล้ว +1

    Formidabil!

  • @carmenantal4626
    @carmenantal4626 3 ปีที่แล้ว +2

    Felicitări! Foarte bun subiectul!

  • @razor2k911
    @razor2k911 3 ปีที่แล้ว +1

    Super fain!

  • @EM-wr9yy
    @EM-wr9yy 3 ปีที่แล้ว

    Foarte frumos!

  • @kinga2785
    @kinga2785 3 ปีที่แล้ว

    Pur și simplu.. wow! ❤️

  • @maric-v6846
    @maric-v6846 3 ปีที่แล้ว +1

    Mulțumesc 🤗

  • @dinateodorescu5580
    @dinateodorescu5580 3 ปีที่แล้ว +1

    Foarte frumos, emotionant!

  • @cristinamarina9659
    @cristinamarina9659 3 ปีที่แล้ว +1

    Minunata♡♡♡

  • @ancuta-soso
    @ancuta-soso 3 ปีที่แล้ว +2

    🙏🏻♥️ Un exercitiu emotionant

  • @grazziany-cristianpetrescu6272
    @grazziany-cristianpetrescu6272 3 ปีที่แล้ว +1

    Va multumesc ! emotionant si instructiv in acelasi timp. Respect !

  • @mihaelareynaud4709
    @mihaelareynaud4709 2 ปีที่แล้ว

    Felicitari Raluca!! Am fost fermecata si placut impresionata de speech-ul tau ❤️😘

  • @grozavusilvia5446
    @grozavusilvia5446 3 ปีที่แล้ว +1

    Excelent ♥️

  • @adelastefanida1260
    @adelastefanida1260 3 ปีที่แล้ว +1

    Felicitări! Aveți curaj!😘

  • @edmondbrandiu1558
    @edmondbrandiu1558 3 ปีที่แล้ว

    Multumesc

  • @nicoletahuluta6571
    @nicoletahuluta6571 3 ปีที่แล้ว

    Mulțumesc

  • @ioanaioan8827
    @ioanaioan8827 2 ปีที่แล้ว

    Wow

  • @mariadreve6183
    @mariadreve6183 2 ปีที่แล้ว

    🙏💐

  • @emiliatabla8064
    @emiliatabla8064 3 ปีที่แล้ว

    💗

  • @vasilevidescu4341
    @vasilevidescu4341 ปีที่แล้ว

    Minte a cui .🐗🦄

  • @muresanaurelfelician4718
    @muresanaurelfelician4718 ปีที่แล้ว

    Si eu am carti. Citesc.😂

  • @roxanagogu4069
    @roxanagogu4069 3 ปีที่แล้ว +1

    😭

  • @danpurcea100
    @danpurcea100 3 ปีที่แล้ว

    Very seductive talk, indeed... not sure, though, about the perspective presented by the speaker. Feels [to me] very Western-like. Indeed, it begins and ends with Eastern views [the ending feels like early Eliade + mindfulness], but the essence of speaker's perspective feels [too] precise [chemically precise around 'Falling in Love' - a 'simple' chemical brain imbalance for a more or less defined period of time (?) - yep, that is one empirical measurement of it, but that in itself is just a measurement of the phenomenon, not The Phenomenon] and narrow in scope [which makes sense, given the time allotted]. I wish, though, that this would become a series that would continue the foray into love, relationships, the story of One, omens, etc... congratulations to the speaker on a very well delivered talk.

    • @steregeorgiana3227
      @steregeorgiana3227 3 ปีที่แล้ว +3

      De ce ai simtit nevoia sa te exprimi in engleza? 🤔

  • @nataliasol6556
    @nataliasol6556 ปีที่แล้ว

    Fenomenală👏🫶

  • @MIHAELASIMONA
    @MIHAELASIMONA 3 ปีที่แล้ว +2

    psihogenealogie... ne mostenim stramosii, suntem ca un puzzle

  • @RaduMichael
    @RaduMichael ปีที่แล้ว

    Io atat am înțeles, ca e posibil sa aiba ţâțe misto.

  • @notrajkishornagar
    @notrajkishornagar 3 ปีที่แล้ว +1

    I didn't get any of it
    But sunne me acha laga
    Can I get a translated version plz.. 😅!!

  • @mihaelaopris3112
    @mihaelaopris3112 3 ปีที่แล้ว

    Bla, bla, bla..

  • @3lla04
    @3lla04 3 ปีที่แล้ว

    ❤️

  • @oanaolaru5195
    @oanaolaru5195 2 ปีที่แล้ว

  • @ludmilayoutubisation
    @ludmilayoutubisation ปีที่แล้ว