Stați liniștiți că se poate circula cu motocultorul fără probleme, domnul Tavi a omis, sau nu a știut că regulamentul de circulație a fost actualizat în 2022 iar la articolul 99 spune clar despre acest lucru, articolul 99 cu aliniatul 1 spune astfel: Circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, cu excepția bicicletelor și a celor trase sau împinse cu mâna, este permisă numai în timpul zilei. Deci pe timp de noapte sunt interzise și să circule cu o viteză mai mare de 30 km oră.
Salut,ai foarte mare dreptate la ce spui,dar polițaii ne vad pe noi care circulam maxim 20,30 de km cu bicicleta sau cu motosapa,dar pe cei ce stau în fata la cărciuma cu mașina parcata și urca la volan după ce au consumat alcool nu îi văd,
Exact așa și e...rutiera stă la un giratoriu și lângă e birtul și mulți pleacă de acolo până la mașinile parcate lângă sau ascunse pe străduțe alăturate și nu se iau de ei când trec chiar pe lângă echipaj.
Sefu ai mare dreptate doar ca,foarte multi din cei ce conduc motocultoare pe drumurile publice si sunt destul de multi nu respecta nimic din ceea ce se traduce ca fiind circulatia pe dr.publice.Si cred ca doar pentru ,,aceea"se interzice circulatia cu aceste utilaje pe dr.publice.Am un consatean care p....a de beat conducea un motocultor pe un drum public si la prima curba(pe care nu a vazut-o a intrat cu utilajul in gard (nu mai spun ca scaunul pe care statea era o scandura neprinsa de utilaj).A fost ajutat sa-si revina iar cind s-a intors ce sa vezi face la stanga in fata unei masini si doatr atentia soferului face sa nu il vad pe nemernic in sicriu.E un caz doar,sunt si foarte multi destul de corecti dar intreb ce-i de facut?Multi se intreaba dar nu exista rezolvare pentru ca multi isi permit orice pentru ca (organul) actioneaza doar la interes si legea este interpretabila asa cum isi doreste MARIA SA.
accesati pe internet - reguli de circulatie pe drumurile publice a bicicletelor,vehicolelor cu tractiune animala, motocultoare cu remorca si persoane cu carucioare de marfa - la art 109 alin 3 (1) ARATA CU CE TREBUIE DOTAT MOTOCULTORUL CU REMORCA si alin 5 lit. a specifica ca pe drmurile publice este interzis sa se circule cu motocultorul cu remorca , daca in directia de mers exista drum rudimentar
👍👍👍👍👍 Motocultoarele care au si remorca si te poti sui pe scaun sa mearga singure, le poti inmatricula la primariile comunelor in aceeasi categorie ca si tractoarele, vehicul agricol. Nu trebuie nici o asigurare pentru ca acel vehicul ar trebui sa fie folosit doar pe OGOR pe TARLA. Cum ajungi pe tarla decat pe strada. Pe strada trebuie permis pt. orice vehicul cu motor (doar moped nu). Pe tarla nu te mai intreaba neni de permis. Semnalizarile nu sunt obligatorii.(FARA SEMNALIZARE scrii si intinzi mana ca la bicicleta cand schimbi directia de mers, daca te asiguri) Reflectorizantele albe fata, galbene laterale si rosii spate obligatorii. Dar la primarie iti trebuie o serie de motor sau caroserie, o capacitate cilindrica si platesti doar eliberarea unui numar care trabuie sa il aibe in primarie pe loc se da. Un numar cu fundal galben-portocaliu reflectorizant pe care este initiala orasului, numarul si numele satului comunei. Acel numar este.... in caz de ai facut ceva ....sa poate ajunge politia la tine dupa acel numar de identificare.
@@BIGPGA Roaga frumos si tu la primarie sa iti arate copia la asigurarea de la un Tractor din sat care are numar de la primarie. Nu are nimeni asigurare rutiera pe masini agricole, pentru ca acestea circula pe terenuri unde nu se aplica legile rutiere.
👋👋😂👍Salut, statul te taxează cu taxe si impozite de cînd te naști și pînă mori. Iar băncile sunt niște cămătarii cu acte în regulă, ele împreună cu statul (RO) acționează în România împotriva oanenilor de rind prin taxe, impozite și dobînzi, ca să nu poți avea o viață decentă,să fi mereu sluga sistemului.. Nu încurajează tineri care vor să facă ceva gen la țară cu credite de 20 s-au 30 de ani cu dobîndă fixă și să înceapă să plătească dobinzile după vre-o 5 ani dupa ce îți pui o afacere pe picioare (să ai timp să prosperi) ,,și după,, să plătești inprumutul și dobinzele inapoi la bancă... Ei dacă faci un inprumut și ai întîrziat o lună,,sar pe tine cu penalizari si dobinzi de te usucă. În Germania la un imprumut dacă nu poți plăti rata la o bancă 6 luni te duci și anunți la bancă că pe 5 s-au 6 luni nu pot plăti că am niște probleme și te lasă banca să-ți rezolvi problema și după intri din nou la plătit rate și dobînzi. În România vine și îți ia casa,dacă nu plătești 5 luni 😁😁😅🤣 Bine la noi săraci, la ce-i care au făcut pagubă de 2 sau 3 mil de euro, fac pușcărie 3 sau 4 ani m-ai scriu o carte și es la 2 ani afară..🤣👍👍Așa merg și eu fac imprumut de 3 milioane de euro, nui dau mimica inapoi, și merg singur să stau 3 ani închis să rămîn cu bani ăia...🤣🤣🤣 Dar dilema este că la un om de rind,, nu dau ei 3 mil de euro, dau numai la ai lor 🤣🤣🤣. Așa că prietene nu te mai lupta cu,,,morile de vint,, În rest multă sănătate 😅👋👋👍
Salut eu am fost la primarie sa il inregistrez nu era o problema plateam cat costa si cei de la primarie imi cer carte RAR cine imi face mie asa ceva In schimb cu caruta poti circula fara probleme fara rar fara acte fara lumini .ai foarte mare dreptate in cea ce spui daca vrei sa faci ceva sa lucrezi pamantul nu esti lasat ei vor sa pun utilajul pe platforma si sa lucrez cu el acolo dar eu am nevoie de el sa ajung pana acolo ca daca imi permiteam platforma nu mai aveam nevoie de motocultor mergem la risc ASTA E ROMANIA salutar si numai bine
Pe tine te înțeleg ca ești prins la mijloc nevinovat dar pe aici sunt numai idioți care vrea sa nu plătescă nimic și sa circule și pe drumuri publice liniștiți.. i-am scos număr de la primărie fără probleme și plătesc impozit anual vreo 30 lei dar circul pe drum public fără frică ,am permis de profesionist și nu vreau sa ma trezesc fără el sau cu vriun dosar din cauza la un motocultor neinscris ca pana la urma cei de sus fac legea și nu noi...în cazul tău ei aberează cu cartea de la rar..îți putea da un nr galben pe proprie răspundere si era bine pt toată lumea
Bună tuturor! Vedeți voi că nu este la fel să conduci un camion de 40 de t. care poate merge cu 90 de km/h, sau un autoturism care poate merge cu 150 de km/h sau un scuter care poate merge cu 60 de km/h etc. Oamenii care le conduc trebue să fie responsabili și de acea sunt necesare reglementări. În legătură cu asigurările, dacă fără să vrei sau din ne știință a unor reguli elementare de circulație produci cu bicicleta sau tractotul ori motosapa, o pagubă sau vătămare corporală, cine plătește paguba? De acea sunt necesare legi și asigurări.
In toata lumea legile sunt facute ca sa ii apere pe cei bogati.Super dezbaterea, pentru data viitoare sa ne spui cum a fost ciorba de cocos ca prea ne-a stresat in timpul povestirii.Toate cele bune !
Salut să îți dau legi împotriva împotriva omului de rând ca să încurce omul nu să îl ajută legi împotriva omului anume și gândit în în așa fel ca exemplu o bicicletă cu motor trebuie să deplasează cu 25 de kilometri fără motor poți să mergi cu cât vrei trăiască România
Stimate domn, te rog să intri in Codul rutier din 2023 ,Cap.II Sectiunea 1,Art.9 ,Punctul 4. Citeste-l si vei înțelege co autovehiculele autopropulsate ce nu depășesc 25 km/h pot circula pe drumurile publice fără a fi înregistrate . Cele care sunt inregistrează au obligatia de a face ITP-ul.O zi bună.
Pot circula cu condiția sa fie înregistrate și fac excepție de la ITP cele autopropulsate care nu depășeșc 25 km pe oră, cele cu senile ,cele cu tracțiune animala și tramvaiele ,nu spune ca pot circula fără a fi înregistrate
1) Conducătorii de biciclete, ciclomotoare, motocultoare cu remorcă, vehicule cu tracţiune animală, călăreţii trebuie să circule pe drumul public numai într-un singur rînd, menţinînd în timpul deplasării, în raport cu marginea din dreapta a carosabilului, un interval nu mai mare de 1 m, fiind îmbrăcaţi în vestă de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizantă. 2) În afara intersecţiilor, în cazul în care pista pentru biciclişti se intersectează cu drumul public şi această intersectare este nedirijată, conducătorii de biciclete şi ciclomotoare trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care circulă pe drum. 3) Bicicletele trebuie să fie utilate cu catadioptri în faţă de culoare albă (sau far), pe lateral portocalie, în spate roşie. 3¹) Pentru a fi admise în traficul rutier, motocultoarele cu remorcă trebuie să întrunească următoarele condiţii: a) motocultorul cu remorcă trebuie să fie echipat cu frînă la remorcă; b) motocultorul cu remorcă poate fi echipat în faţă cu cel puțin un far cu lumină de întîlnire şi cu două semnalizatoare de direcţie; c) remorca motocultorului trebuie să fie dotată în faţă cu doi catadioptri de culoare albă, lateral cu doi catadioptri de culoare portocalie, iar în spate cu doi catadioptri triunghiulari de culoare roşie; d) lăţimea maximă a remorcii motocultorului nu va depăşi 1,8 m. 4) Conducătorilor de biciclete şi ciclomotoare li se interzice: a) să circule pe carosabilul drumului, în cazul în care în direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclişti; b) să circule neţinînd cel puţin cu o mînă ghidonul, precum şi cu picioarele neamplasate pe pedale; c) să se ţină cu mîna de un vehicul în mers; d) să transporte persoane, cu excepţia unui copil de pînă la 7 ani, pe suportul special montat în faţă; e) să transporte încărcături care, prin volumul, lungimea sau masa lor, stînjenesc conducerea bicicletei (ciclomotorului) sau periclitează circulaţia altor participanţi la trafic; f) să circule pe trotuare, pe aleile din parcuri şi prin grădinile publice (cu excepţia copiilor care se deplasează pe biciclete sub supravegherea celor adulţi); g) să execute manevra de virare la stînga sau de întoarcere pe drumurile care au mai mult de o bandă pe sens; h) să conducă bicicleta sau ciclomotorul fiind în stare de ebrietate; i) să conducă vehiculul dacă ghidonul, frîna sau claxonul sînt defectate; k) remorcarea bicicletelor (ciclomotoarelor), precum şi remorcarea cu acestea, cu excepţia tractării unei remorci compatibile acestor vehicule. 5) Conducătorului motocultorului cu remorcă i se interzice: a) să circule pe drumul modernizat, în cazul în care în direcţia de deplasare există un drum rudimentar; b) să transporte obiecte care depăşesc lungimea și lăţimea remorcii (respectiv: lungimea mai mult de 0,5 m, lăţimea mai mult de 0,4 m), iar înălţimea acestora trebuie să nu depășească 1,5 m de la suprafaţa platformei remorcii; c) să schimbe direcţia de mers fără a semnaliza şi fără a se asigura că din faţă sau din spate nu vin vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării; d) să conducă fiind în stare de ebrietate; e) să conducă dacă dispozitivele de comandă sînt defectate; f) să circule pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă dacă motocultorul cu remorcă nu este utilat cu far.
In legea motocultoarele si in legea celor de la rar eu am documentat 6luni daca pot esi cu el am intrebat si la ipj daca am voie si au spus ca da e interpetabila legea cu motocultoarele nu e o lege clara nici remorca cu factura nu pot cei dela primarie sa o inregistreze ca trebuie certificat de omologare o tampenie iti cumperi utilaje si te trezesti ca nu poti sa ili inregistrezi si sai faci asigurare lovesti platesti asta e romania
@@florinsampetreanu7744 am mai citit undeva asta dar acolo scria si ca remorca motocultorului trebuie sa fie inregistrata aici este marea problema ca nu se poate face restul nu este o problema o poti echipa cu tot ce trebuie eu sunt dispus sa fac asta dar cum fac sa o inregistrez ?
Salut bos,am o întrebare dacă vrei să mi răspunzi,și anume...am un motocultor de 7 cai și aș vrea să îi schimb rotile pe 6-12 întrebarea este dacă afectează cu ceva...
CARE NOI MĂ ???? TU STAI INPASIBIL !!! ALATURATE NOUA CELOR CÎTIVA CARE AM CERUT PRINTRO ADRESA CATRE PARLAMENTUL ROMANIEI SA ANULEZE MODIFICARILE LEGISLATIVE PENTRU MINIUTILAJELE AGRICOLE CARE PRIN FABRICATIE NU DEPASESC 25Km LA ORĂ !!! SI SA FIE CONDUSE PE DRUMURE PUBLICE NUMAI DE CEI CE AU INPLINIT 20 DE ANI FARA A FI NEVOIE DE PERMIS ,ASIGURARE ETC CONFORM VECHIULUI C.R.!!! STAI PE FUSTA SI GINGURESTI !!!SANATATE !!!
Motosapele și motocultoare se pot înscrie la Primărie.Mergi cu factura la Primărie și ți l înregistrează.Ti se eliberează un certificat și îți dă nr.Impozitul e 6 lei pe an.Eu l am înregistrat și pot merge liniștit cu motosapa cu remorca liniștit!
Salut Bos al meu este un motociltor progardena 18cp ma intreb daca as putea sal inscriu la primarie pina in cimp cum il deplasez depaseste 150kg sal urc pa carucior sal trag cu mina este cam greu
Problema nu e inregistrarea la primarie, problema e ca nu sunt omologate pentru circulatia pe drumurile publice. Poti sa-i faci si 2 asigurari, astia cer carte rar si itp.
Nu mā deranjează sā se circule cu motocultor dar posesorii sā aibā permis de conducere și semnalizare la motocultor și testați cu alcoltest pentru cā le conduc toți bețivii
Noua ordine mondiala! Hai ca mai inteleg localitatile cu tranzit mare de masini, dar satul meu are un drum spre comuna in rest nu este tranzitat spre alte localitati. Pai ce drum public este asta din sat ca oricum doar jumatate este asfaltat iar restul macadam.
LEGISLATIE CARE INCURAJEAZA NEMUNCA !!! VREI SA TE DEZVOLTI CU MINIUTILAJE CONFORM PARCELARI DI FIECARE ZONA A TARII SI VIN NUMAI CEI CE MANINCA SI SCHINBA CODUL RUTIER PRIN O.U.G.SI NU PRIN LEGE ORGANICA DEZBATUTA PUBIC !!! CITA MIZERIE LEGISLATIVĂ !!!
Aici trebuie discutat cu primarii să facă drumuri agricole numai pentru utilaje agricole exact cum au făcut prin orașe pentru bicicliști e doar o părere
Am vazut clipu big si iam pus articolu din lege la comentari dar nu il vede nu se inregistreaza nici nu se inmatriculeaza motocultoru este exceptat de la regula pana in 15 cp
Salut motocultoru nu se asigura ca.si un autovehicul doar ca .si ansanblu cu remorca si se asigura cu gospodaria adica ,casa ,maasa ,frigo masina de spalat tele,si tot ce poate o familie sa aibe in casa si pe lnga casa plus plus....... deci se face o evaluare globala si se asigura totul la comun .eu in franta platesc 23 euro si este totul inclus.
@@ioncapra7337 este si in România dar e greu sa deschizi ochi daca nu vrei prima data dute si fai asigurare pe casa si sa vezi ca consiilieru suu brokeru iti prpoune si extensia asta.
Mai baiete Eu te vad tinar.Sfatul meu ptr.tine este urmatorul...Nu mai sta in Romania si mai i-a cu tine cit poti de mult tineri și plecați în Occident.Se va găsi și ceva ptr. tine.Lasa-ti militienii a la Tavi si politicienii ,sa conducă o țară de plina de pensionari.Sa vedem cine va mai genera valuta, în viitor ca acești cacanari grofi ,sa primeasca pensiile.Eu am 36 de ani de America și nu am fost în România ,de 23 de ani.Am vizitat 63 de tari, nu vreau sa mai văd Miliția și politicienii României.Muta calu ca nu o sa regreți!
adevarul este undeva la mijloc despre siguranta rutiera , pentru ca mie personal mi-a taiat fata un conducator de motocultor facand un viraj la stanga fara sa se asigure si era cat pe ce ca masina in care eu eram si masina de pe contrasens sa ne busim frontal in incercarea de a nul acrosa pe idorul cu motocultorul , no hate , eu am o motosapa de 9 cai de la ruris si eu intentionez sa-mi iau un motocultor ,dar ar trebuii amendat doar conducatorul de motocultor (tatae 90+) care nu mai vede bine , nu se asigura sau care a incalcat o reguula de circulatie care a pus viata cuiva in pericol , dar na nu au vrut sa se implice statul in legi corecte pentru a facilita si circulatia motocultoarelor pe drumurile publice , trist.
E jale la câti demenți cu mașinile sunt pe străzi, eu și când sunt pe jos intru în șanț...te subestimează în trafic conducătorii în mare parte din câte am vazut
Da am văzut videoclipul ce să faci asta este romînia toți vor să te mulgă de bani. dar măcar să fi făcut o lege să poți face asigurare la toate modelele de motocultoare dar pînă la urmă dau o lege peste noapte că aşa nu se mai poate pînă la urmă pune taxă şi la bicicletta să ai o duminică plăcută salut big super tare ❤💯💯
PLATESTI 60 LEI CA SA LE TII IN CURTE !!!! ICEPIND CU 1 - 12- 2021 CONFORM NOI O.U.G.CU PRIVIRE LA UTILAJE AGRICOLE ,FORESTIERE SI VEHICOLE LENTE ÎN CELE DIN URMA AU INTRODUS SI MOTOSAPELE SI MOTOCULTOARELE MUSAI LE TREBUE OMOLOGARE !!!ALTFEL NU AI CE SA CAUTI CU ELE PE DRUMURILE PUBLICE DECÎT NUMAI PEDESTRU !!!!.
Salutare azi ma oprit politia eream in sat mia zis să nu mai es cu el nici odată iam spus si ce pot face să es cu el a spus că nu am ce să fac . După ce am cautat o lege am vazut videoclipul tă acum stiu ce am de făcut .
Salut eu lam înscris la primărie și mi-a venit plic preaviz să dau numărul înapoi că nu mai am voie să circul cu el am Motosapă wema 7kai lumii semnalizare tot ca mașina
ASIGURARE LA BICICLETE STIMATI BICICLISTI AVETI ???? CA LA CARUTE SA STITI CA ESTE NEVOIE PRECUM SI CARUTASUL SA URMEZE CURSURI DE CIRCULATIE RUTIERA !!!
@@BIGPGA SIAU INEBUNIT SALCÎMI !!!! AI MARE DREPTATE ,LEGI CARE INBOGATEASC FEUDA LOR CEI CARE FAC AGRICUTURA DE SUBZISTENTA CA NOI NU MAI AU DREPTURI !!! CA SI TINE SI CA ALTI CA SI MINE CARAM CU REMORCUTA AGATATA DE MOTOCULTOR GUNOIUL DE LA ANIMALE LA PLATFORMA ,ACU NU MAI POT SA FAC ACESTA MUNCA TREBUE SA PLATESC CA SAL CAR CU ALTCEVA !!!
AM LUAT AMENDA CU BICICLETA CA AM DEPASIT VITEZA LEGALA IN LOCALITATE CU PESTE 20 Km /ORA !!!CEI DREPT DETIN O BICICLETA DE CURSE CARE NU SE CONPARA CU OBISNUITELE BICICLETELE !!! DA !!!PE RADAR IN LOCALITATE AM AVUT 85 Km/ORA !!! (SUNT CICLIST DE PERFORMANTA AM PARTICIPAT LA TURUL ROMANIEI )DECI LA BICICLETA TREBUIE ASIGURARE ???????
hahahahihihi,si unde puiii mei se respecta legeea can eu ca biiciclcist nam nicio prioritate,sau ii doare in cot de ce se intamnpla in romanica.hais a fim realisti
vorbesti doar din punctul de vedere al unui posesor de motocultor cu remorca. crezi ca o masina sau un camion franeaza la fel de repede si usor ca un motocultor sau caruta ? in 99% din cazuri cei care conduc motocultoarele si carutele pe drumurile publice nu au cunostiinte de legislatie rutiera si sunt un pericol si pentru ei si pentru soferi. e bun drumul cu asflat, dar sa fie facut pe banii altora, corect ? :))
tu esti unul cu permis, dar sunt multi care iti comenteaza aici si n-au habar de legislatie. hai sa fim seriosi. iar taxe si impozite se platesc in toate tarile lumii. problema reala este ce primim in schimbul taxelor astea :))
Jos palaraia, esti un tip muncitor dar in acest video nu ai nici macar 1% dreptate! Tu din pacate nu vezi pericolul pe care il expui cand iesi cu utilajul tau. Eu vin cu masina 70-90 km nu te vad, fix in tine. Tu la 90 km esti pa chiar daca tu mergi ca melcul. Nu ai semnal nu ai stop pe frana nu ai ce cauta cu asa ceva pe un drum public.
Hai să crăpi de tâmpit ce ești, adică cum mă,eu sa fiu discriminat de un tâmpit,pt că circulă El cu 90 la oră și nu mă vede,ducetiva dracului și tu și cei care mâncați kit că și inițiatorul ordonanței de urgență,acasă,și cei care au votat o,nu mă pulache,în constituția coloniei Românica sintagma de discriminare este pasibilă pedepsei legii,tot acolo scrie in clar ,de Libertatea de mișcare a sclavului românaș,și dacă nu îți este in deajuns legea română se bazează pe vechiul cod Roman unde se stipulează in clar că,primus actus contează câți și sintagma juridică recunoscută pe plan mondial,Capitis Dominutio Minima,mai informeazate și după aceea poți să te exprimi față de ceilalți în public!,Capitis !!!!!!!?.
😂😁 Lăsat-o m-ai usor cu 90 la oră,,pe drumurile din RO ,,că vă sar roțile prin gropi,,și în localitate pierzi permisul la 70 s-au 90 la ora.. În rest multă sănătate vă urez 😁😅👋👋🚀🚀🚀
Aici este buna,nu motocultorul face obiectul dezbaterii publice ci remorca,după ce dai o grămadă de bani pe motocultor,te forțează să cumperi de la ei și remorca,șocase omologată de ei că sigură,bani cu duiumul dați pe niște porcarii de așa zise remorci alte de circulație,eu mi-am construit o singur acasă,cu mult mai sigură de ce vând ei și mă trimit ăștia de la primărie la omologat la RAR bineînțeles pe bani grei,taxa pe care o cer uneori depășește valoarea lucrului omologat, m-am informat și se duce undeva la 600de roni,bani dați degeaba,eu am osia de la remorca de Dacie berlina cu tot cu cele două sisteme de frânare,am ochii de pisică și benzi luminoase pe ea,pot să-i pun și girofar,nu contează,lumini are din dotare din fabrică și cu toate acestea sunt sigur că voi fii întors de la omologare,asta după ce plătesc taxă la ei și bineînțeles remorca de transport de dus tot angrenajul mobil la ei, adică motocultorul și remorca mea făcută de mine,și am marea șansă să dau peste un așa zis expert auto ciufut că nu la servit nevasta sau amanta noaptea trecută sau sa sculat de dimineață cu fața la perete și are o zi nașpa,și ce sa vezi, Mă respinge din nu știu ce motiv că nu-i convine lui, doar Este Dumnezeu acolo și poate decide soarta oricui,și atunci , Ce-i De Făcut!!!!!!!!?????????.
@@nicolaepredescu8091 Am 2 motocultoare cu 2 remorci, daca le înscriu la primărie plătesc cat as deține 2 mașini cu motoare de până în 1,6l , așa că ce naiba mai bine găsesc la cineva 2 Nr galbene rătăcite prin curte și le pun pe remorci
Nu ai cum sa asiguri un autovehicul lent fără că o instituție publică să-l verifice sistemul direcție sistem de frânare tip ITP valabil este o baliverne a celor de prin primării care le dă idei celor din parlament
Serspect maxim... esti un om sincer și ești ce trebuie... bravo ție ❤️❤️❤️🤝🤝💪💪
Tot respectul
@@BIGPGA altii care fura si taie paduri intregi nu ii amendeaza dar pe noi astia gospodari ne gaseste cate o problema mult succes
Stați liniștiți că se poate circula cu motocultorul fără probleme, domnul Tavi a omis, sau nu a știut că regulamentul de circulație a fost actualizat în 2022 iar la articolul 99 spune clar despre acest lucru, articolul 99 cu aliniatul 1 spune astfel:
Circulația pe drumurile publice a vehiculelor care nu sunt supuse înmatriculării sau înregistrării, cu excepția bicicletelor și a celor trase sau împinse cu mâna, este permisă numai în timpul zilei.
Deci pe timp de noapte sunt interzise și să circule cu o viteză mai mare de 30 km oră.
Salut,ai foarte mare dreptate la ce spui,dar polițaii ne vad pe noi care circulam maxim 20,30 de km cu bicicleta sau cu motosapa,dar pe cei ce stau în fata la cărciuma cu mașina parcata și urca la volan după ce au consumat alcool nu îi văd,
Exact așa și e...rutiera stă la un giratoriu și lângă e birtul și mulți pleacă de acolo până la mașinile parcate lângă sau ascunse pe străduțe alăturate și nu se iau de ei când trec chiar pe lângă echipaj.
Perfect adevărat, un subiect foarte bun.
Ce nu sa interzis in tara românească
Ai mare dreptate , bravo.
Cînd se va introduce și "taxa" la mersul pe jos ?
Nu știu, urmează iar un video
NOAPTEA !!! DUPA ORA 24 !!!!
Sefu ai mare dreptate doar ca,foarte multi din cei ce conduc motocultoare pe drumurile publice si sunt destul de multi nu respecta nimic din ceea ce se traduce ca fiind circulatia pe dr.publice.Si cred ca doar pentru ,,aceea"se interzice circulatia cu aceste utilaje pe dr.publice.Am un consatean care p....a de beat conducea un motocultor pe un drum public si la prima curba(pe care nu a vazut-o a intrat cu utilajul in gard (nu mai spun ca scaunul pe care statea era o scandura neprinsa de utilaj).A fost ajutat sa-si revina iar cind s-a intors ce sa vezi face la stanga in fata unei masini si doatr atentia soferului face sa nu il vad pe nemernic in sicriu.E un caz doar,sunt si foarte multi destul de corecti dar intreb ce-i de facut?Multi se intreaba dar nu exista rezolvare pentru ca multi isi permit orice pentru ca (organul) actioneaza doar la interes si legea este interpretabila asa cum isi doreste MARIA SA.
Super tare informații.
accesati pe internet - reguli de circulatie pe drumurile publice a bicicletelor,vehicolelor cu tractiune animala, motocultoare cu remorca si persoane cu carucioare de marfa - la art 109 alin 3 (1) ARATA CU CE TREBUIE DOTAT MOTOCULTORUL CU REMORCA si alin 5 lit. a specifica ca pe drmurile publice este interzis sa se circule cu motocultorul cu remorca , daca in directia de mers exista drum rudimentar
👍👍👍👍👍
Motocultoarele care au si remorca si te poti sui pe scaun sa mearga singure, le poti inmatricula la primariile comunelor in aceeasi categorie ca si tractoarele, vehicul agricol. Nu trebuie nici o asigurare pentru ca acel vehicul ar trebui sa fie folosit doar pe OGOR pe TARLA. Cum ajungi pe tarla decat pe strada. Pe strada trebuie permis pt. orice vehicul cu motor (doar moped nu). Pe tarla nu te mai intreaba neni de permis.
Semnalizarile nu sunt obligatorii.(FARA SEMNALIZARE scrii si intinzi mana ca la bicicleta cand schimbi directia de mers, daca te asiguri)
Reflectorizantele albe fata, galbene laterale si rosii spate obligatorii.
Dar la primarie iti trebuie o serie de motor sau caroserie, o capacitate cilindrica si platesti doar eliberarea unui numar care trabuie sa il aibe in primarie pe loc se da. Un numar cu fundal galben-portocaliu reflectorizant pe care este initiala orasului, numarul si numele satului comunei.
Acel numar este.... in caz de ai facut ceva ....sa poate ajunge politia la tine dupa acel numar de identificare.
Da asa am făcut și am și explicat ,mie mi.au cerut și asigurare ,nu aveau habar și am mai pus un video tot pe tema asta recent
@@BIGPGA Roaga frumos si tu la primarie sa iti arate copia la asigurarea de la un Tractor din sat care are numar de la primarie.
Nu are nimeni asigurare rutiera pe masini agricole, pentru ca acestea circula pe terenuri unde nu se aplica legile rutiere.
@@Lombardini490 statul la stat știi cum e
Bună MULT RESPECT ȘI MULTA SĂNĂTATE VA DORESC SI FELICITARI SPOR LA TREABA
👋👋😂👍Salut, statul te taxează cu taxe si impozite de cînd te naști și pînă mori.
Iar băncile sunt niște cămătarii cu acte în regulă, ele împreună cu statul (RO) acționează în România împotriva oanenilor de rind prin taxe, impozite și dobînzi, ca să nu poți avea o viață decentă,să fi mereu sluga sistemului..
Nu încurajează tineri care vor să facă ceva gen la țară cu credite de 20 s-au 30 de ani cu dobîndă fixă și să înceapă să plătească dobinzile după vre-o 5 ani dupa ce îți pui o afacere pe picioare (să ai timp să prosperi) ,,și după,, să plătești inprumutul și dobinzele inapoi la bancă...
Ei dacă faci un inprumut și ai întîrziat o lună,,sar pe tine cu penalizari si dobinzi de te usucă.
În Germania la un imprumut dacă nu poți plăti rata la o bancă 6 luni te duci și anunți la bancă că pe 5 s-au 6 luni nu pot plăti că am niște probleme și te lasă banca să-ți rezolvi problema și după intri din nou la plătit rate și dobînzi.
În România vine și îți ia casa,dacă nu plătești 5 luni 😁😁😅🤣
Bine la noi săraci, la ce-i care au făcut pagubă de 2 sau 3 mil de euro, fac pușcărie 3 sau 4 ani m-ai scriu o carte și es la 2 ani afară..🤣👍👍Așa merg și eu fac imprumut de 3 milioane de euro, nui dau mimica inapoi, și merg singur să stau 3 ani închis să rămîn cu bani ăia...🤣🤣🤣
Dar dilema este că la un om de rind,, nu dau ei 3 mil de euro, dau numai la ai lor 🤣🤣🤣.
Așa că prietene nu te mai lupta cu,,,morile de vint,,
În rest multă sănătate 😅👋👋👍
Suma respectelor
@@BIGPGA
👋👋👋👍👍👍
@@sidolmacsiniuc lumea reală
Salut eu am fost la primarie sa il inregistrez nu era o problema plateam cat costa si cei de la primarie imi cer carte RAR cine imi face mie asa ceva
In schimb cu caruta poti circula fara probleme fara rar fara acte fara lumini .ai foarte mare dreptate in cea ce spui daca vrei sa faci ceva sa lucrezi pamantul nu esti lasat ei vor sa pun utilajul pe platforma si sa lucrez cu el acolo dar eu am nevoie de el sa ajung pana acolo ca daca imi permiteam platforma nu mai aveam nevoie de motocultor mergem la risc ASTA E ROMANIA salutar si numai bine
Pai cine sa iti faca carte? Trebuie omologare de circulatie,serie motor,sasiu...astia sunt idioti complet.
Pe tine te înțeleg ca ești prins la mijloc nevinovat dar pe aici sunt numai idioți care vrea sa nu plătescă nimic și sa circule și pe drumuri publice liniștiți.. i-am scos număr de la primărie fără probleme și plătesc impozit anual vreo 30 lei dar circul pe drum public fără frică ,am permis de profesionist și nu vreau sa ma trezesc fără el sau cu vriun dosar din cauza la un motocultor neinscris ca pana la urma cei de sus fac legea și nu noi...în cazul tău ei aberează cu cartea de la rar..îți putea da un nr galben pe proprie răspundere si era bine pt toată lumea
@roll nu știu pe ce lume trăiești dar dacă nu ai fost băgat în seama de ce te bagi ca musca în lapte?
@roll dacă nu ai habar nu mai duce lumea în eroare
@@nyk9662 eu inteleg ca legea este lege si nu vreau sa ma feresc de plata unui impozit sau a unor taxe doar sa fiu in regula insa nu se poate
O sa ne pună taxe și pe pers pe drum dacă nu mergem pe pe trotuar
Bună tuturor! Vedeți voi că nu este la fel să conduci un camion de 40 de t. care poate merge cu 90 de km/h, sau un autoturism care poate merge cu 150 de km/h sau un scuter care poate merge cu 60 de km/h etc. Oamenii care le conduc trebue să fie responsabili și de acea sunt necesare reglementări. În legătură cu asigurările, dacă fără să vrei sau din ne știință a unor reguli elementare de circulație produci cu bicicleta sau tractotul ori motosapa, o pagubă sau vătămare corporală, cine plătește paguba? De acea sunt necesare legi și asigurări.
Ca de obicei nimeni nu este interesat de omul care muncește cinstit.
Tavi ...pârțEa. Bun subiectul!!!
👍👍👍👍👍👍👍👍👍
In toata lumea legile sunt facute ca sa ii apere pe cei bogati.Super dezbaterea, pentru data viitoare sa ne spui cum a fost ciorba de cocos ca prea ne-a stresat in timpul povestirii.Toate cele bune !
🤣
👍👍👍
Salut BIG PGA am văzut clipul de care spui tu.
Salut să îți dau legi împotriva împotriva omului de rând ca să încurce omul nu să îl ajută legi împotriva omului anume și gândit în în așa fel ca exemplu o bicicletă cu motor trebuie să deplasează cu 25 de kilometri fără motor poți să mergi cu cât vrei trăiască România
Like 9 si respect
Stimate domn, te rog să intri in Codul rutier din 2023 ,Cap.II Sectiunea 1,Art.9 ,Punctul 4. Citeste-l si vei înțelege co autovehiculele autopropulsate ce nu depășesc 25 km/h pot circula pe drumurile publice fără a fi înregistrate . Cele care sunt inregistrează au obligatia de a face ITP-ul.O zi bună.
Pot circula cu condiția sa fie înregistrate și fac excepție de la ITP cele autopropulsate care nu depășeșc 25 km pe oră, cele cu senile ,cele cu tracțiune animala și tramvaiele ,nu spune ca pot circula fără a fi înregistrate
Bravo
1) Conducătorii de biciclete, ciclomotoare, motocultoare cu remorcă, vehicule cu tracţiune animală, călăreţii trebuie să circule pe drumul public numai într-un singur rînd, menţinînd în timpul deplasării, în raport cu marginea din dreapta a carosabilului, un interval nu mai mare de 1 m, fiind îmbrăcaţi în vestă de protecţie-avertizare fluorescent-reflectorizantă.
2) În afara intersecţiilor, în cazul în care pista pentru biciclişti se intersectează cu drumul public şi această intersectare este nedirijată, conducătorii de biciclete şi ciclomotoare trebuie să cedeze trecerea vehiculelor care circulă pe drum.
3) Bicicletele trebuie să fie utilate cu catadioptri în faţă de culoare albă (sau far), pe lateral portocalie, în spate roşie.
3¹) Pentru a fi admise în traficul rutier, motocultoarele cu remorcă trebuie să întrunească următoarele condiţii:
a) motocultorul cu remorcă trebuie să fie echipat cu frînă la remorcă;
b) motocultorul cu remorcă poate fi echipat în faţă cu cel puțin un far cu lumină de întîlnire şi cu două semnalizatoare de direcţie;
c) remorca motocultorului trebuie să fie dotată în faţă cu doi catadioptri de culoare albă, lateral cu doi catadioptri de culoare portocalie, iar în spate cu doi catadioptri triunghiulari de culoare roşie;
d) lăţimea maximă a remorcii motocultorului nu va depăşi 1,8 m.
4) Conducătorilor de biciclete şi ciclomotoare li se interzice:
a) să circule pe carosabilul drumului, în cazul în care în direcţia de deplasare există o pistă pentru biciclişti;
b) să circule neţinînd cel puţin cu o mînă ghidonul, precum şi cu picioarele neamplasate pe pedale;
c) să se ţină cu mîna de un vehicul în mers;
d) să transporte persoane, cu excepţia unui copil de pînă la 7 ani, pe suportul special montat în faţă;
e) să transporte încărcături care, prin volumul, lungimea sau masa lor, stînjenesc conducerea bicicletei (ciclomotorului) sau periclitează circulaţia altor participanţi la trafic;
f) să circule pe trotuare, pe aleile din parcuri şi prin grădinile publice (cu excepţia copiilor care se deplasează pe biciclete sub supravegherea celor adulţi);
g) să execute manevra de virare la stînga sau de întoarcere pe drumurile care au mai mult de o bandă pe sens;
h) să conducă bicicleta sau ciclomotorul fiind în stare de ebrietate;
i) să conducă vehiculul dacă ghidonul, frîna sau claxonul sînt defectate;
k) remorcarea bicicletelor (ciclomotoarelor), precum şi remorcarea cu acestea, cu excepţia tractării unei remorci compatibile acestor vehicule.
5) Conducătorului motocultorului cu remorcă i se interzice:
a) să circule pe drumul modernizat, în cazul în care în direcţia de deplasare există un drum rudimentar;
b) să transporte obiecte care depăşesc lungimea și lăţimea remorcii (respectiv: lungimea mai mult de 0,5 m, lăţimea mai mult de 0,4 m), iar înălţimea acestora trebuie să nu depășească 1,5 m de la suprafaţa platformei remorcii;
c) să schimbe direcţia de mers fără a semnaliza şi fără a se asigura că din faţă sau din spate nu vin vehicule cărora le poate pune în pericol siguranţa deplasării;
d) să conducă fiind în stare de ebrietate;
e) să conducă dacă dispozitivele de comandă sînt defectate;
f) să circule pe timp de noapte și în condiții de vizibilitate redusă dacă motocultorul cu remorcă nu este utilat cu far.
Unde scrie în constituție?
In legea motocultoarele si in legea celor de la rar eu am documentat 6luni daca pot esi cu el am intrebat si la ipj daca am voie si au spus ca da e interpetabila legea cu motocultoarele nu e o lege clara nici remorca cu factura nu pot cei dela primarie sa o inregistreze ca trebuie certificat de omologare o tampenie iti cumperi utilaje si te trezesti ca nu poti sa ili inregistrezi si sai faci asigurare lovesti platesti asta e romania
@@florinsampetreanu7744 am mai citit undeva asta dar acolo scria si ca remorca motocultorului trebuie sa fie inregistrata aici este marea problema ca nu se poate face restul nu este o problema o poti echipa cu tot ce trebuie eu sunt dispus sa fac asta dar cum fac sa o inregistrez ?
ART.12 OUG 195 . ART 101 PUNCT 20 !!!!!!!!!!!!!!! ANULEAZA CIRCULATIA PE DRUMURILE PUBLICE A MOTOCULTOARELOR CU REMORCA !!!!!
@@ioncapra7337 care pct 20 frate, că-s 17 de toate 😂😂😂
Te salut,vreau sami cumpar un motocultor 4x4 de 45 cai trebuie permis ,??sau pot sa il inscriu in circulatie??multumesc
Merge înscris
Le este frică să nu fugim cu ele de poliție și de-aia trebuie înmatriculate:)))
Corect
Salut bos,am o întrebare dacă vrei să mi răspunzi,și anume...am un motocultor de 7 cai și aș vrea să îi schimb rotile pe 6-12 întrebarea este dacă afectează cu ceva...
Afectează normal ,dacă era de 8 cai pe grup mai mergea ,la remorcuță goală la drum merge ce spui tu da la greutate riști mult
@@BIGPGA atunci mă liniștesc..multumesc
E pe grup nu e pe curele
@@sekada-y2l ok dar ai grija la ce greutate cari și în ce treaptă
Asta i Romania...si va fi si mai rau, pentru ca noi stam impasibili
CARE NOI MĂ ???? TU STAI INPASIBIL !!! ALATURATE NOUA CELOR CÎTIVA CARE AM CERUT PRINTRO ADRESA CATRE PARLAMENTUL ROMANIEI SA ANULEZE MODIFICARILE LEGISLATIVE PENTRU MINIUTILAJELE AGRICOLE CARE PRIN FABRICATIE NU DEPASESC 25Km LA ORĂ !!! SI SA FIE CONDUSE PE DRUMURE PUBLICE NUMAI DE CEI CE AU INPLINIT 20 DE ANI FARA A FI NEVOIE DE PERMIS ,ASIGURARE ETC CONFORM VECHIULUI C.R.!!! STAI PE FUSTA SI GINGURESTI !!!SANATATE !!!
Salut Big Laike de la mine
Ai dreptate
Decele,aumaifăcutșile,auscos,la vînzare?❤
👍👍👍👍sanatate numai bine !
Motosapele și motocultoare se pot înscrie la Primărie.Mergi cu factura la Primărie și ți l înregistrează.Ti se eliberează un certificat și îți dă nr.Impozitul e 6 lei pe an.Eu l am înregistrat și pot merge liniștit cu motosapa cu remorca liniștit!
Salut Bos al meu este un motociltor progardena 18cp ma intreb daca as putea sal inscriu la primarie pina in cimp cum il deplasez depaseste 150kg sal urc pa carucior sal trag cu mina este cam greu
Merge
Au inebunit🙆🤔
Bravo spus
Așa e ai dreptate au dat legi proaste 🤨🤔
Problema nu e inregistrarea la primarie, problema e ca nu sunt omologate pentru circulatia pe drumurile publice. Poti sa-i faci si 2 asigurari, astia cer carte rar si itp.
🤣
DACA VREI SA PLATESTI INPOZIT SI ATUNCI CIND NU LE MAI VREI ,GREU SE VOR STERGE DE LA PRIMARIE !!!
@@ioncapra7337 duci numărul
Acum trebuie asigurare și la căruța
Nu mā deranjează sā se circule cu motocultor dar posesorii sā aibā permis de conducere și semnalizare la motocultor și testați cu alcoltest pentru cā le conduc toți bețivii
Noua ordine mondiala! Hai ca mai inteleg localitatile cu tranzit mare de masini, dar satul meu are un drum spre comuna in rest nu este tranzitat spre alte localitati. Pai ce drum public este asta din sat ca oricum doar jumatate este asfaltat iar restul macadam.
😏 Exact !!!
LEGISLATIE CARE INCURAJEAZA NEMUNCA !!! VREI SA TE DEZVOLTI CU MINIUTILAJE CONFORM PARCELARI DI FIECARE ZONA A TARII SI VIN NUMAI CEI CE MANINCA SI SCHINBA CODUL RUTIER PRIN O.U.G.SI NU PRIN LEGE ORGANICA DEZBATUTA PUBIC !!! CITA MIZERIE LEGISLATIVĂ !!!
@@ioncapra7337
Dacă noi ca oameni de rând nu știm că o lege se dă și de popor, nu doar de guvern și președinte...
🙄 😔
Cred că ne baga și în rar 🤨😂😂😂
Aici trebuie discutat cu primarii să facă drumuri agricole numai pentru utilaje agricole exact cum au făcut prin orașe pentru bicicliști e doar o părere
Corect
Am vazut clipu big si iam pus articolu din lege la comentari dar nu il vede nu se inregistreaza nici nu se inmatriculeaza motocultoru este exceptat de la regula pana in 15 cp
eu miam luat amenda ca nua veam claxon intimpul zilei la bicicleta ,ce sa mai spunem de mtocultor
capitolul IV sectiunea 16 art 109
La cati ani voie sa mergi cu ea
Lege asta este o soluție de bogăție a statului Romn
Tu te auzi ce zici? Cu ce sa se imbogateasca cu acesta lege?
Sper ca nu ai drept de vot in aceasta tara!
E o prosteală de toată prostia, e o vrăjeală toată treaba asta, doar casă ne ia banii
SĂ NE IA BANII SI SA NE INPEDICE CA SA MUNCIM CU MINI UTILAJE CONFORM LOTIZARI TERENURILOR (SUPRAFETE MICI ) !!!.
Salut motocultoru nu se asigura ca.si un autovehicul doar ca .si ansanblu cu remorca si se asigura cu gospodaria adica ,casa ,maasa ,frigo masina de spalat tele,si tot ce poate o familie sa aibe in casa si pe lnga casa plus plus....... deci se face o evaluare globala si se asigura totul la comun .eu in franta platesc 23 euro si este totul inclus.
AIA E FRANTA !!! NU ROMANIA, ILIE !!!
@@ioncapra7337 este si in România dar e greu sa deschizi ochi daca nu vrei prima data dute si fai asigurare pe casa si sa vezi ca consiilieru suu brokeru iti prpoune si extensia asta.
Mai baiete Eu te vad tinar.Sfatul meu ptr.tine este urmatorul...Nu mai sta in Romania si mai i-a cu tine cit poti de mult tineri și plecați în Occident.Se va găsi și ceva ptr. tine.Lasa-ti militienii a la Tavi si politicienii ,sa conducă o țară de plina de pensionari.Sa vedem cine va mai genera valuta, în viitor ca acești cacanari grofi ,sa primeasca pensiile.Eu am 36 de ani de America și nu am fost în România ,de 23 de ani.Am vizitat 63 de tari, nu vreau sa mai văd Miliția și politicienii României.Muta calu ca nu o sa regreți!
EU AM FOST LA PRIMARIE SI MIAU SPUS CA NU TREBUIE DE INREGISTRAT CA FACE PARTE DIN CELE MAI LENTE UTILAJE
Da ,asa e
like la cocos🤗
Cântă frumos numai când filmez
adevarul este undeva la mijloc despre siguranta rutiera , pentru ca mie personal mi-a taiat fata un conducator de motocultor facand un viraj la stanga fara sa se asigure si era cat pe ce ca masina in care eu eram si masina de pe contrasens sa ne busim frontal in incercarea de a nul acrosa pe idorul cu motocultorul , no hate , eu am o motosapa de 9 cai de la ruris si eu intentionez sa-mi iau un motocultor ,dar ar trebuii amendat doar conducatorul de motocultor
(tatae 90+) care nu mai vede bine , nu se asigura sau care a incalcat o reguula de circulatie care a pus viata cuiva in pericol ,
dar na nu au vrut sa se implice statul in legi corecte pentru a facilita si circulatia motocultoarelor pe drumurile publice , trist.
E jale la câti demenți cu mașinile sunt pe străzi, eu și când sunt pe jos intru în șanț...te subestimează în trafic conducătorii în mare parte din câte am vazut
Da am văzut videoclipul ce să faci asta este romînia toți vor să te mulgă de bani. dar măcar să fi făcut o lege să poți face asigurare la toate modelele de motocultoare dar pînă la urmă dau o lege peste noapte că aşa nu se mai poate pînă la urmă pune taxă şi la bicicletta să ai o duminică plăcută salut big super tare ❤💯💯
Taxa pe aer urmează
Super tare
Și cu căruțele. Ce facem?
Am și eu număr la motosapa dar la plătesc anual 60 lei.
PLATESTI 60 LEI CA SA LE TII IN CURTE !!!! ICEPIND CU 1 - 12- 2021 CONFORM NOI O.U.G.CU PRIVIRE LA UTILAJE AGRICOLE ,FORESTIERE SI VEHICOLE LENTE ÎN CELE DIN URMA AU INTRODUS SI MOTOSAPELE SI MOTOCULTOARELE MUSAI LE TREBUE OMOLOGARE !!!ALTFEL NU AI CE SA CAUTI CU ELE PE DRUMURILE PUBLICE DECÎT NUMAI PEDESTRU !!!!.
Am auzit ca omac o falimenteze
baii nene,in ziua de astazi nu ai voie cu bicla daramii cu motocultorul..hihi
O am înscrisă dar plătesc doar impozit vreo 30 lei pe an,permis am ,frânare am ,nu m-a oprit nimeni niciodată
Tu esti nebun omule ,odată ce nu este înscris la primărie nu te obliga nimeni sa plătești acei 30 de lei …ii plătești degeaba
@@andreiandrei7145 cred ca tu ești nebun...citește mai bine si după îți dai seama ca de fapt este înscrisă, are și număr..circula și pe drumuri
Faci bani din youtube și platesti amenda😂
Salutare azi ma oprit politia eream in sat mia zis să nu mai es cu el nici odată iam spus si ce pot face să es cu el a spus că nu am ce să fac . După ce am cautat o lege am vazut videoclipul tă acum stiu ce am de făcut .
Da ,mai e un video în afară de ăsta
Salut eu lam înscris la primărie și mi-a venit plic preaviz să dau numărul înapoi că nu mai am voie să circul cu el am Motosapă wema 7kai lumii semnalizare tot ca mașina
Salut au înnebunit sint cu ochi dor după amenzi sa sancționeze persoanele care nu au ce zici tu
Vezi ca am mai pus un video
Soj cu policiteni.
ASIGURARE LA BICICLETE STIMATI BICICLISTI AVETI ???? CA LA CARUTE SA STITI CA ESTE NEVOIE PRECUM SI CARUTASUL SA URMEZE CURSURI DE CIRCULATIE RUTIERA !!!
Au înnebunit de tot
@@BIGPGA SIAU INEBUNIT SALCÎMI !!!! AI MARE DREPTATE ,LEGI CARE INBOGATEASC FEUDA LOR CEI CARE FAC AGRICUTURA DE SUBZISTENTA CA NOI NU MAI AU DREPTURI !!! CA SI TINE SI CA ALTI CA SI MINE CARAM CU REMORCUTA AGATATA DE MOTOCULTOR GUNOIUL DE LA ANIMALE LA PLATFORMA ,ACU NU MAI POT SA FAC ACESTA MUNCA TREBUE SA PLATESC CA SAL CAR CU ALTCEVA !!!
@@ioncapra7337 sa ma bage la pușcărie
Zice legea ca se inmatriculeaza toate autov care merg peste 7km/h dar bicicletele care merg cu peste 40 km /h ce faceti domnilor cu legea?!.
Bicicleta nu are motor bro
AM LUAT AMENDA CU BICICLETA CA AM DEPASIT VITEZA LEGALA IN LOCALITATE CU PESTE 20 Km /ORA !!!CEI DREPT DETIN O BICICLETA DE CURSE CARE NU SE CONPARA CU OBISNUITELE BICICLETELE !!! DA !!!PE RADAR IN LOCALITATE AM AVUT 85 Km/ORA !!! (SUNT CICLIST DE PERFORMANTA AM PARTICIPAT LA TURUL ROMANIEI )DECI LA BICICLETA TREBUIE ASIGURARE ???????
hahahahihihi,si unde puiii mei se respecta legeea can eu ca biiciclcist nam nicio prioritate,sau ii doare in cot de ce se intamnpla in romanica.hais a fim realisti
Nu mai zi ca ce acident sa faci ca am vazut oameni batrani care nu sa asigurat si a intrat masina il el sau intamplat multe
Eu cel puțin am evitat 3 accidente cu mașini, vina mașinilor ,nu mai pun ca forțează la limită depasirile
Mașina da peste tine și dacă nu ți motosapa de coarne și mergi liniștit pe margine....depinde cine conduce Mașina!
@@floriflorea9333 eu merg mult cu motosapa și în 90 la sută din cauză mașinile sunt iresponsabile
@@floriflorea9333 th-cam.com/video/VzuLo7JNT_M/w-d-xo.html
Privește partea buna dacă O macul tău pățește ceva măcar e asigurat îl repari pe asigurare
vorbesti doar din punctul de vedere al unui posesor de motocultor cu remorca. crezi ca o masina sau un camion franeaza la fel de repede si usor ca un motocultor sau caruta ?
in 99% din cazuri cei care conduc motocultoarele si carutele pe drumurile publice nu au cunostiinte de legislatie rutiera si sunt un pericol si pentru ei si pentru soferi. e bun drumul cu asflat, dar sa fie facut pe banii altora, corect ? :))
E înscris, plătesc impozit ,are asigurare, am permis ,plătesc tva la orice ,care.i treaba? Prietene nu ai treaba
tu esti unul cu permis, dar sunt multi care iti comenteaza aici si n-au habar de legislatie. hai sa fim seriosi. iar taxe si impozite se platesc in toate tarile lumii. problema reala este ce primim in schimbul taxelor astea :))
@@m.cosmin3734 primim drumuri privatizate
Jos palaraia, esti un tip muncitor dar in acest video nu ai nici macar 1% dreptate! Tu din pacate nu vezi pericolul pe care il expui cand iesi cu utilajul tau. Eu vin cu masina 70-90 km nu te vad, fix in tine. Tu la 90 km esti pa chiar daca tu mergi ca melcul. Nu ai semnal nu ai stop pe frana nu ai ce cauta cu asa ceva pe un drum public.
Hai să crăpi de tâmpit ce ești, adică cum mă,eu sa fiu discriminat de un tâmpit,pt că circulă El cu 90 la oră și nu mă vede,ducetiva dracului și tu și cei care mâncați kit că și inițiatorul ordonanței de urgență,acasă,și cei care au votat o,nu mă pulache,în constituția coloniei Românica sintagma de discriminare este pasibilă pedepsei legii,tot acolo scrie in clar ,de Libertatea de mișcare a sclavului românaș,și dacă nu îți este in deajuns legea română se bazează pe vechiul cod Roman unde se stipulează in clar că,primus actus contează câți și sintagma juridică recunoscută pe plan mondial,Capitis Dominutio Minima,mai informeazate și după aceea poți să te exprimi față de ceilalți în public!,Capitis !!!!!!!?.
@@BIGPGA auzi eu am vb urat cu tine? Du-te dracu dc ma faci prost?
😂😁 Lăsat-o m-ai usor cu 90 la oră,,pe drumurile din RO ,,că vă sar roțile prin gropi,,și în localitate pierzi permisul la 70 s-au 90 la ora..
În rest multă sănătate vă urez 😁😅👋👋🚀🚀🚀
@@sidolmacsiniuc daca tu ai o troacă de logan e normal ce zici si logic.
@@sidolmacsiniuc asa frate ai dreptate,corect
Băiete,mai treci pe la școală ca este greu cu limba romana ! Atenție pe cine denigrezi !
SICTIR !!!
@@ioncapra7337 mama ta știe cum vorbești? Mie mila de tine !
Ești Gabor mă?
Daca nu poți inmatricula motocultorul atunci înmatriculezi remorca
Una din doua
@@BIGPGA merg la risc, ori cum depinde și de polițiști ,ei aplica legea
Aici este buna,nu motocultorul face obiectul dezbaterii publice ci remorca,după ce dai o grămadă de bani pe motocultor,te forțează să cumperi de la ei și remorca,șocase omologată de ei că sigură,bani cu duiumul dați pe niște porcarii de așa zise remorci alte de circulație,eu mi-am construit o singur acasă,cu mult mai sigură de ce vând ei și mă trimit ăștia de la primărie la omologat la RAR bineînțeles pe bani grei,taxa pe care o cer uneori depășește valoarea lucrului omologat, m-am informat și se duce undeva la 600de roni,bani dați degeaba,eu am osia de la remorca de Dacie berlina cu tot cu cele două sisteme de frânare,am ochii de pisică și benzi luminoase pe ea,pot să-i pun și girofar,nu contează,lumini are din dotare din fabrică și cu toate acestea sunt sigur că voi fii întors de la omologare,asta după ce plătesc taxă la ei și bineînțeles remorca de transport de dus tot angrenajul mobil la ei, adică motocultorul și remorca mea făcută de mine,și am marea șansă să dau peste un așa zis expert auto ciufut că nu la servit nevasta sau amanta noaptea trecută sau sa sculat de dimineață cu fața la perete și are o zi nașpa,și ce sa vezi, Mă respinge din nu știu ce motiv că nu-i convine lui, doar Este Dumnezeu acolo și poate decide soarta oricui,și atunci , Ce-i De Făcut!!!!!!!!?????????.
@@nicolaepredescu8091 Am 2 motocultoare cu 2 remorci, daca le înscriu la primărie plătesc cat as deține 2 mașini cu motoare de până în 1,6l , așa că ce naiba mai bine găsesc la cineva 2 Nr galbene rătăcite prin curte și le pun pe remorci
@@genesys347 bravo
Nu ai cum sa asiguri un autovehicul lent fără că o instituție publică să-l verifice sistemul direcție sistem de frânare tip ITP valabil este o baliverne a celor de prin primării care le dă idei celor din parlament
Corect ,se uită să facă pe drq în patru să scoată bani de peste tot