Doamnă dacă vii să te împart ceva rău care dumneavoastră ați aflat din problemele mele poate dacă știai foarte bine uitat nu e nimica de la mine un ajutor Dumnezeu să ai întors spatele dacă atâta cât ai văzut pe lumea asta probleme ce ți se pare așa că e așa că e comod viața Dumnezeu ce vreți și rele și bune voi ați ales pe pământ așa așa și Anton spatele Dumnezeu cum să îți dai seama de ce am de ce au înnebunit lumea doar știți foarte bine cu toată lumea o chestie este sfârșitul nostru doamnă stimată doamnă pe mine dacă mă apără Dumnezeu mă apăr pentru că știe cum să mă aperi ca să vadă altul că că mă apără Dumnezeu stai liniștit zău apoi pe om bun fără să știe ce iau oamenii răi pentru caci sau bucurat rău de nezeu de Dumnezeu de asemeni Dumnezeu și a întors spatele și sfârșitul tot așa faceți ce vreți pe lumea asta am și bine și rău după alegerea voastră pe căutați în biblie sau la televizor îngerul lui Dumnezeu va spus exact ce vă spun și eu nu mă mai ușor ziua oameni creștini lui Dumnezeu prietenie nu se înțelege nimica pe internet este mata doamnă vrei să cunoști un om talentat ca mine și alții cel puțin un om sau om sărac am crezut că sunt prietenul lume laser portantă ajuns pe oameni amărâți nu are nicio legătură Dumnezeu eu mă că vă arătați cel rău Pe de altă parte păi dacă nu se înțelege nimic de pe internet pe astea inventată de Google vă cunoaștem pe pe pe internet în general când spun vorba asta mă bucuram Pe cuvântul meu jur pe ce vrei matale dacă nu iese stai în numai de la televizor ție și la spectacol sincer la banii mei voiam tot ce vreți dumneavoastră știu și de ce îmi e rușine de dumneavoastră și de alții vrut să mă cunoașteți rău pe internet ca lumea de pe TH-cam și de pe Facebook să mă cunoască din partea voastră nimica dar voi iubesc pe cuvântul meu ați greșit față de mine dar nu am nimic cu dumneavoastră
Vedeți voi postate pentru că nu există Dumnezeu pe lumea asta așa întorci Dumnezeu oameni nevinovați carstim te iubim Dumnezeu ne apără pe noi cum știe Dumnezeu nu voi proprii încredere în mine pentru că și cu Luna mea Dumnezeu să îl odihnească în pace nu și ăla tot răul fost și ăla toată rău fă și alții ca și Van damme și mulți alții înțelesei că a murit Van damme și nici nu mă interesează să mă scoți de Dumnezeu niște Semlac are Dumnezeu le arătat că nu e apreciere pe ăia bunii apere Dumnezeu și va lua în
Drăguța mea dacă vrei să mă cunoști ca un copil Sfântul lui Dumnezeu Gino își arată mimi Carla văzut pe Dumnezeu și mai vorbești cu mine cum vrei cum vrei mata acum tu sau matale înțelegi pentru că harap ce înseamnă putere adevăratului Dumnezeu Dumnezeu spatele și cui să se arate și să apere Dumnezeu dacă știi cuvântul că Dumnezeu nu se arată la prostii decât la deștepți cuminți fără niciun îți dau un exemplu când mi se ratat ochiul lui Dumnezeu 2015 sau 16 când vin seara tot și unul Dumnezeu Dumnezeu Da exact ăla a fost un semn de la Dumnezeu Dumnezeu nu se arată oricui a matale când îl am văzut pe că nu ai văzut pe Dumnezeu și alții răi răi noi care mai știm să îl vedem pe Dumnezeu vedem pe fiul Dumnezeu avem secretele noastre bucurăm de acasă vă atragem să îl iubești pe Dumnezeu pe mine nu ai cum să mă iubești dacă sunt amărât și ție rușine de mine problema că mă deranjează probleme voastră Darius pe Facebook și pe TH-cam mă știe lumea de să mă știe lumea de rău puiul gata nimeni să mă iubească pe mine nici pe Dumnezeu stați liniștit și eu și Dumnezeu pe nimeni nu am obligat să ne iubească fitil
Bendeac se bucura ca face publica relația lui cu Dragulin
cred ca cel mai bun roast ever :) bv!
Da, omul e genial
Talent Nr 1 bun așa bosss
A dat cu cheloo si bendeac de ia rupt
Rasfatatil
Delia e mâna ✋ mea dreaptă 😛
Instrumental?
Știi cumva cum se numește instrumentalul?
G.O.F. Overwatch nu știu cum se numește dar dacă o cauți cu Shazam o să găsești Ebineezah- I am strange ! Poate dai de ea daca o cauți așa
Cum sa placa cuiva asa ceva????
Nu pot za cred ca intrebi asa ceva!cred ca ai crescut in munti...
Doamnă dacă vii să te împart ceva rău care dumneavoastră ați aflat din problemele mele poate dacă știai foarte bine uitat nu e nimica de la mine un ajutor Dumnezeu să ai întors spatele dacă atâta cât ai văzut pe lumea asta probleme ce ți se pare așa că e așa că e comod viața Dumnezeu ce vreți și rele și bune voi ați ales pe pământ așa așa și Anton spatele Dumnezeu cum să îți dai seama de ce am de ce au înnebunit lumea doar știți foarte bine cu toată lumea o chestie este sfârșitul nostru doamnă stimată doamnă pe mine dacă mă apără Dumnezeu mă apăr pentru că știe cum să mă aperi ca să vadă altul că că mă apără Dumnezeu stai liniștit zău apoi pe om bun fără să știe ce iau oamenii răi pentru caci sau bucurat rău de nezeu de Dumnezeu de asemeni Dumnezeu și a întors spatele și sfârșitul tot așa faceți ce vreți pe lumea asta am și bine și rău după alegerea voastră pe căutați în biblie sau la televizor îngerul lui Dumnezeu va spus exact ce vă spun și eu nu mă mai ușor ziua oameni creștini lui Dumnezeu prietenie nu se înțelege nimica pe internet este mata doamnă vrei să cunoști un om talentat ca mine și alții cel puțin un om sau om sărac am crezut că sunt prietenul lume laser portantă ajuns pe oameni amărâți nu are nicio legătură Dumnezeu eu mă că vă arătați cel rău Pe de altă parte păi dacă nu se înțelege nimic de pe internet pe astea inventată de Google vă cunoaștem pe pe pe internet în general când spun vorba asta mă bucuram Pe cuvântul meu jur pe ce vrei matale dacă nu iese stai în numai de la televizor ție și la spectacol sincer la banii mei voiam tot ce vreți dumneavoastră știu și de ce îmi e rușine de dumneavoastră și de alții vrut să mă cunoașteți rău pe internet ca lumea de pe TH-cam și de pe Facebook să mă cunoască din partea voastră nimica dar voi iubesc pe cuvântul meu ați greșit față de mine dar nu am nimic cu dumneavoastră
Vedeți voi postate pentru că nu există Dumnezeu pe lumea asta așa întorci Dumnezeu oameni nevinovați carstim te iubim Dumnezeu ne apără pe noi cum știe Dumnezeu nu voi proprii încredere în mine pentru că și cu Luna mea Dumnezeu să îl odihnească în pace nu și ăla tot răul fost și ăla toată rău fă și alții ca și Van damme și mulți alții înțelesei că a murit Van damme și nici nu mă interesează să mă scoți de Dumnezeu niște Semlac are Dumnezeu le arătat că nu e apreciere pe ăia bunii apere Dumnezeu și va lua în
Drăguța mea dacă vrei să mă cunoști ca un copil Sfântul lui Dumnezeu Gino își arată mimi Carla văzut pe Dumnezeu și mai vorbești cu mine cum vrei cum vrei mata acum tu sau matale înțelegi pentru că harap ce înseamnă putere adevăratului Dumnezeu Dumnezeu spatele și cui să se arate și să apere Dumnezeu dacă știi cuvântul că Dumnezeu nu se arată la prostii decât la deștepți cuminți fără niciun îți dau un exemplu când mi se ratat ochiul lui Dumnezeu 2015 sau 16 când vin seara tot și unul Dumnezeu Dumnezeu Da exact ăla a fost un semn de la Dumnezeu Dumnezeu nu se arată oricui a matale când îl am văzut pe că nu ai văzut pe Dumnezeu și alții răi răi noi care mai știm să îl vedem pe Dumnezeu vedem pe fiul Dumnezeu avem secretele noastre bucurăm de acasă vă atragem să îl iubești pe Dumnezeu pe mine nu ai cum să mă iubești dacă sunt amărât și ție rușine de mine problema că mă deranjează probleme voastră Darius pe Facebook și pe TH-cam mă știe lumea de să mă știe lumea de rău puiul gata nimeni să mă iubească pe mine nici pe Dumnezeu stați liniștit și eu și Dumnezeu pe nimeni nu am obligat să ne iubească fitil
Trimite-mi orice suma de bani în contul meu bancar și ți voi returna de 4 ori suma înapoi
Nu știu cum le permite jurați sa vina să facă mișto de iei
@@stefanbaldar1291
Ciocianu Sandu Vasile
RO15BTRL04601201W66751XX