„Ofrandă Iubirii Răstignite” - concert prepascal susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu”

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 29 ก.ย. 2024
  • „Preabunule Cuvinte, Care împreună cu Tatăl și cu Duhul ai zidit cele văzute și cele nevăzute cu înțelepciunea Ta, cea negrăită, binevoiește, Milostive, să trecem cu pace adâncă vremea luminatului Post, risipind înșelăciunea păcatului celui amar. Dă-ne smerenie și lacrimi de tămăduiri. Dă-ne iertare de păcate și primește-ne ca pe fiul tău cel rătăcit, ca postind cu suflet neșovăitor și cu duh osârduitor, să lăudăm stăpânirea Ta, împreună cu toți îngerii din Cer.”
    Pentru a contribui, prin profunzimea muzicii psaltice, la desăvârșirea virtuților dobândite prin urcarea treptelor pocăinței în perioada Postului Mare, Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava a dăruit publicului momente de rugăciune prin cânt în seara zilei de marți, 23 aprilie 2024, la pomenirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință.
    Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, concertul prepascal ajuns la cea de-a doua ediție - „Ofrandă Iubirii Răstignite” a avut loc în cea dintâi Catedrală Mitropolitană a Țării Moldovei, Mănăstirea Mirăuți, în prezența cinstitelor moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei, care au poposit aici după 435 de ani, cu ocazia hramului așezământului monahal.
    Concertul, care s-a arătat prilej de comuniune în rugăciune și regăsire duhovnicească pentru credincioșii aflați în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” a început în sunet de toacă, membrii Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” aducând în atenție Cântările Acatistului Bunei Vestiri - Porunca cea cu taină.
    Periplul muzical a continuat cu imne din perioada Triodului, între care și lucrări specifice Postului Mare, între acestea regăsindu-se și partituri semnate de Dimitrie Suceveanu, al cărui nume îl poartă Grupul Psaltic al Catedralei Arhiepiscopale. Acest moment artistic deosebit despre călătoria duhovnicească către întâlnirea cu Dumnezeu Cel Înviat a adus la lumină și cântări psaltice închinate Sfintelor și Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului Iisus Hristos, muzica bizantină fiind considerată o expresie a rugăciunii Bisericii.
    Alături de numeroși credincioși, între cei prezenți la manifestarea artistică s-au numărat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural al Centrului Eparhial Suceava, obștea mănăstirii îndrumată duhovnicește de arhim. Haralambie Țanef, precum și pr. Ionel Constantin Maloș, protoiereu al Protopopiatului Rădăuți.
    Concertul a fost moderat și prezentat de către arhim. Mihail Daniliuc, egumenul Schitului Vovidenia - Neamț, care a împodobit evenimentul prin intervențiile sale despre profunzimea învățăturilor teologice regăsite în textele litugice specifice perioadei prepascale. „Am participat în această seară, în calitate de moderator, la concertul de acum tradițional al Grupului Psaltic Dimitrie Suceveanu al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Ofrandă Iubirii Răstignite - titlu sugestiv care cuprinde în chintesență frumusețea cântărilor bizantine, care au fost oferite auditoriului în această seară. Un concert de muzică bizantină care ne-a ajutat sau mai bine spus ne pregătește, ne-a pregătit pentru a-L urma duhovnicește pe Hristos Domnul, Marele Răstignit, pe drumul Golgotei, dar și deopotrivă de a ne ajuta să întâmpinăm sărbătoarea Învierii Domnului cu bucurie duhovnicească, îndestulați duhovnicește de această frumusețe a cântărilor bizantine care au adus cu ele taina, bucuria și mai cu seamă lumina sărbătorilor pascale.”
    La final, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a transmis gândul de binecuvântare și de felicitare din partea Părintelui Arhiepiscop Calinic pentru evenimentul deosebit din seara praznicului Sfântului Mare Mucenic Gheorghe. Totodată, ierarhul și-a exprimat bucuria de a fi luat parte la un moment de rugăciune prin cânt, frumusețea muzicii bizantine fiind potențată de repertoriul ales și mai cu seamă de inimile pline de dragoste ale celor care alcătuiesc acest grup.

ความคิดเห็น • 1

  • @MariaLazar-t5t
    @MariaLazar-t5t 5 หลายเดือนก่อน

    Doamne ajuta amin Lazar1950