Singur împotriva partidului. „Copile, nu te pune cu ei că te vor face praf!”

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 22 พ.ย. 2020
  • Ovidiu Ianculescu este inginer și, la numai 36 de ani, a ajuns directorul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș, o instituție cu peste 400 de angajați, care gestionează infrastructura de apă din șase județe. Nu a fost niciodată membru al unui partid politic și și-a câștigat funcția exclusiv pe baza pregătirii profesionale: a terminat o facultatea de construcții hidrotehnice, a condus șantiere și a dat un concurs pentru care a fost nevoit să stăpânească o bibliografie stufoasă și sute de pagini de legislație.
    La începutul acestui an, după ce conducerea Apelor Române a fost preluată de liberalul Ervin Molnar, Ianculescu s-a trezit cu trimișii acestuia în birou: i s-a pus în față o coală albă și i s-a cerut să-și dea demisia pentru că postul său era promis unui membru PNL. Ovidiu Ianculescu s-a consultat cu colegii mai experimentați și cu un avocat, dar toți i-au spus același lucru: „Copile, astea sunt vremurile. Nu te pune cu partidul aflat la putere, că te vor face praf”. Așa că și-a dat demisia.
    Când a ajuns acasă, Ianculescu a fost întrebat de fiul său de șase ani de ce și-a pierdut funcția și n-a știut ce să-i spună. Atunci și-a dat seama că nu vrea să țină capul plecat și s-a hotărât să riposteze.
    Mărturia lui ne arată cum funcționează, de fapt, depolitizarea instituțiilor publice promisă de Ludovic Orban în momentul preluării mandatului de prim-ministru: în domeniul gospodăririi apelor, 13 membri PNL fără nicio expertiză în domeniu au primit funcții de directori în ultima perioadă.
    Dintre toți profesioniștii dați la o parte pentru a le face loc membrilor de partid, Ovidiu Ianculescu este singurul care a avut curaj să vorbească.
    -------------------------
    Recorder este o publicație online construită de o echipă de jurnaliști în jurul acestor principii: jurnalism onest, făcut cu pasiune și pus în serviciul public. Puteți susține proiectul Recorder printr-o donație aici recorder.ro/sustine/
    sau aici: / recorder
    Mai multe clipuri produse de noi sunt pe:
    site: www.recorder.ro
    pagina noastră de Facebook / myrecorder
    contul de Instagram / recorder.ro

ความคิดเห็น • 9K

  • @RecorderRomania
    @RecorderRomania  3 ปีที่แล้ว +2420

    Conținutul nostru este gratuit, însă n-ar fi posibil fără oameni care plătesc pentru el. Salariile jurnaliștilor, deplasările în țară și toate celelalte cheltuieli necesare pentru funcționarea unei redacții sunt susținute din donațiile cititorilor. Ne poți susține aici: bit.ly/35XjUEU. Sau direct prin opțiunea de membership disponibilă în TH-cam: th-cam.com/channels/hDQ6nYN6XyRU-8IEgbym1g.htmljoin

    • @Dani-bc2wx
      @Dani-bc2wx 3 ปีที่แล้ว +58

      Respect

    • @robertcojocaru5679
      @robertcojocaru5679 3 ปีที่แล้ว +32

      Respect

    • @mihaimoldo
      @mihaimoldo 3 ปีที่แล้ว +76

      Mulțumim pt aceste reportaje! Sunt o gura de aer proaspăt în acesta mizerie politica.

    • @iulian_98
      @iulian_98 3 ปีที่แล้ว +37

      Un cont bancar vă rog .

    • @RecorderRomania
      @RecorderRomania  3 ปีที่แล้ว +41

      @@iulian_98 E afișat la noi pe site, aici: bit.ly/35XjUEU

  • @catalinbalut9920
    @catalinbalut9920 3 ปีที่แล้ว +4051

    S-a agitat sângele în mine văzând acest reportaj. Frustrant pana în maduva.

    • @alexsopo9917
      @alexsopo9917 3 ปีที่แล้ว +130

      sa vezi ce este in domeniul silvic. acolo este mai jale

    • @lucianunguru5473
      @lucianunguru5473 3 ปีที่แล้ว +53

      Același lucru am simțit și eu.E greu de explicat.

    • @alinamihaela8181
      @alinamihaela8181 3 ปีที่แล้ว +31

      Ca la noi la nimeni ,asa am ajuns rusine !

    • @alinamihaela8181
      @alinamihaela8181 3 ปีที่แล้ว +36

      Tot respectul ptr.domnul !

    • @tm99vng54
      @tm99vng54 3 ปีที่แล้ว +53

      @@vasibv6746 da bravo mah...manipulare incredibila, in sfarsit un om care vede adevarul, cum adica sa ai un post bazat pe competente? toate posturile, nu doar cele de conducere, absolut toate posturile, private sau de stat, trebuie facute cadou prietenilor si celor care te-au ajutat, mi se pare corect, noi prosti si creduli...niste oi, ce sa mai....

  • @thewiningman
    @thewiningman 3 ปีที่แล้ว +3941

    "Ai trudit visând,ani de zile copile
    Sa obții ce altu' ia, într-o zi pe pile."
    Raku- egali din naștere

    • @ovidiuianculescu4055
      @ovidiuianculescu4055 3 ปีที่แล้ว +150

      In masina mea asta canta... Doar ca nu au mai dat-o baietii 😀

    • @stcriss6458
      @stcriss6458 3 ปีที่แล้ว +21

      Sa obtii ce altul "iti" ia ca are pile 😅

    • @ienutapirvu48
      @ienutapirvu48 3 ปีที่แล้ว +61

      @@ovidiuianculescu4055 Capul sus!!! Treci peste și mergi în privat...esti bun oriunde vei merge și ai o familie minunată deci ești bogat!👏

    • @danyelsim
      @danyelsim 3 ปีที่แล้ว +10

      +thewiningman THE BEST REFERENCE! Pace!

    • @marianaciulpan1224
      @marianaciulpan1224 3 ปีที่แล้ว +15

      @@ienutapirvu48 nu este același lucru ,știm prea bine ca și la privat mai rău ca la stat

  • @iulialung9261
    @iulialung9261 2 ปีที่แล้ว +3

    Aceeasi situatie si in jud. Arad, tot cu PLN-ul. Aceeasi situatie am trait-o si eu, data afara de un primar, prin amenintari si jigniri, fortata sa demisionez, tot simpatizant PNL primarul. Am inregistrare audio si eu. Aceasta tara e putreda ca fundul iadului. Imi pare rau de domnul inginer din acest material, am trait aceeasi frustrare si umilinta. Nu mai gasesc nici un motiv ca sa mai traiesc in aceasta tara. Imi e scarba si, cunoscand ce se intampla in administratiile publice, stiu ca nu mai e nimic de recuperat aici. Totul e pierdut definitiv in aceasta tara. Felicitari inca o data pentru munca voastra Recorder!

  • @ladydi4547
    @ladydi4547 2 ปีที่แล้ว +40

    Sper ca acest om sa își recapete acel loc pe care îl merită din plin.

  • @thesoftspottss9080
    @thesoftspottss9080 3 ปีที่แล้ว +3530

    Sa nu indrazniti sa va opriti , indiferent de guvernare ! Respect !

    • @eosforfly
      @eosforfly 3 ปีที่แล้ว +49

      Daca era la tv sigur se intrerupea emisiunea de la un telefon anonim, cred ca mor capeteniile celor galbeni ca nu pot opri aceasta difuzare, deja fac planuri cum sa devieze subiectul, s au dus in cap la alageri, nu mai pupa 90%' calcaiul lui Ahile' au revenit la vechile voturi' fiecare gasca cu voturile lui' fiecare firma colorata are x angajati care vor vota culoarea care le a adus painea pe masa

    • @alopexy
      @alopexy 3 ปีที่แล้ว +12

      Daca ar fi guvernare usr+ n am mai avea niciun documentar. Atunci ar fi raiul pe pamant.
      De fapt ar fi doar despre realizarile partidului si despre noile productii record de grau la hectar

    • @sgs6116
      @sgs6116 3 ปีที่แล้ว +23

      @@alopexy Las-o moarta cu USR+. Nici ei nu stiu ce vor si ce au de gand sa faca. Fac publicari online despre planurile lor idioate care deja exista in Romania ... fi serios. Cerceteaza prima data si dupa aceea sustine un partid ;). Fiecare partid care ajunge acolo au interesele lor personale, nu are nici un fel de importanta ca "unu fura mai putin decat celalalt".

    • @alopexy
      @alopexy 3 ปีที่แล้ว +22

      @@sgs6116 Eram ironic. Dupa udmr, usr ul al fi al 2 lea partid pe care nu l as vota in viata mea

    • @cosmin3696
      @cosmin3696 3 ปีที่แล้ว +8

      @@alopexy votati frate psd, cei mai buni, se gandesc la binele poporului, mult succes psd.

  • @dacristian2104
    @dacristian2104 3 ปีที่แล้ว +876

    Mare nebun si Nedelea asta, intreaba un vanzator daca stie cata bibliografie a fost nevoie pentru post in loc sa-l intrebe ce e aia biblografie

    • @CarbonRaces
      @CarbonRaces 3 ปีที่แล้ว +16

      Mai bine il intreba ce e aia "bibliografie"

    • @lucianirimia9955
      @lucianirimia9955 3 ปีที่แล้ว +7

      La asta mă gândeam și eu:))))))))

    • @raulotvos9841
      @raulotvos9841 3 ปีที่แล้ว +1

      😂😂😂😂

    • @letitiatodorut2748
      @letitiatodorut2748 3 ปีที่แล้ว +9

      Chiar asa 😂il punea intr o situatie si mai jenanta, dar oricum reportajul e super tare, un tzarus in inima asa zisilor liberali proveniti din FSN, niste scursuri si lingai comunisti, fix ca psd istii.🤮

    • @mari0mari0mari0
      @mari0mari0mari0 3 ปีที่แล้ว +2

      Da, el prost... Corect!

  • @SantinelX
    @SantinelX 2 ปีที่แล้ว +4

    Buna, a trecut un an de la acest reportaj si nu cred ca s-a intamplat nimic in ceea ce priveste aceasta poveste. Rugamintea mea baieti daca aveti timp si energie poate adunati cateva clipuri si faceti un reportaj cu toti acesti oameni loviti de soarta, defapt de partid, sa vedem ce mare NIMIC s-a rezolvat pentru ca am asa o vaga impresie ca din nou faceti o treaba minunata pentru care va umplem podu cu felicitari si cam atat din partea noastra ....... a noastra a celor multi care am putea face ceva dar intodeauna privim, dam un like, va felicitam iar la alegeri stam in casa .... FELICITARI RECORDER la un an distanta .....

  • @2Kirass
    @2Kirass 3 ปีที่แล้ว +34

    Sunteti o raza de lumina prin tara asta plina de corupti si mafioti, RESPECT RECORDER!

  • @emdehas
    @emdehas 3 ปีที่แล้ว +1056

    -De unde veniti?
    -De la Senatul Romaniei.
    -Si ce legatura aveti dumneavoastra cu Apele Romane?
    -Este o institutie publica
    Iertati-ne....noi prosti ca n-am gandit :))

    • @cristim3962
      @cristim3962 3 ปีที่แล้ว +32

      Au dat o lege suspecta prin care consilierii parlamentari, care sunt angajati doar pe semnatura unui parlamentar, (pentru un salariu de ~5000 lei net) pot fi detasati apoi in orice institutie publica pe orice pozitie - fara concurs. In mod normal era obligatoriu ca ANFP sa aprobe transferul dar ... nu la noi unde Partidul trebuie sa decida. De ce a acceptat Iohannis acea lege? De ce nu o ataca nimeni la CCR?
      Pentru Regiile Autonome, de exemplu, nu se aplica... pentru acelea scrie in lege ca trebuie concurs, cu firma privata de resurse umane daca numarul de angajati depaseste un prag.

    • @ionutz3107
      @ionutz3107 3 ปีที่แล้ว +11

      @@cristim3962 Iohannis, fost PSD-ist, actual PNL-ist sub acoperire

    • @alxbog86
      @alxbog86 3 ปีที่แล้ว +7

      Asta e maxima! Putea la fel de bine sa spuna ca ambele sunt in Romania 😂😂😂

    • @odiseeacarmen1740
      @odiseeacarmen1740 3 ปีที่แล้ว

      @@alxbog86 🤣🤣

    • @laurhristache5244
      @laurhristache5244 3 ปีที่แล้ว +7

      Sunt tare curios cum se termina . Cred ca aceasta postare cantareste cat a cantarit vizita lui Mircea Geoana la SOV.

  • @bogdan062011
    @bogdan062011 3 ปีที่แล้ว +1611

    I:“Buna ziua...cum ati ajuns director” - R: nu stiu, nu sunt din localitate

    • @funkXCIV
      @funkXCIV 3 ปีที่แล้ว +56

      "Umm.. m-am mutat recent aici, sunt vanzator, pot fi si director, tot cu 'tor' se termina, ce poate fi asa complicat?"

    • @mnssnm3181
      @mnssnm3181 3 ปีที่แล้ว +51

      @@funkXCIV '' am crezut ca o sa avem si cafea dar e doar apa ''

    • @dragosgavrilescu3916
      @dragosgavrilescu3916 3 ปีที่แล้ว +8

      🤣🤣🤣🤣🤣 mor nu m-ai pot.

    • @catbestro
      @catbestro 3 ปีที่แล้ว +9

      Me no speak romanian - please translate... tulai Doamneeeeeee....

    • @agradina
      @agradina 3 ปีที่แล้ว +18

      eram in drum spre senat carand serviete si apele romane sunt institutie publica asa ca am ramas aici director.

  • @AkosM
    @AkosM 3 ปีที่แล้ว +60

    Ma inclin in fata lui. Asta face un barbat adevarat: lupta pt principiile si pt familia lui.

    • @useresu301
      @useresu301 2 หลายเดือนก่อน

      Dar ce faci cand lupta pt principii e in conflict cu siguranta familiei cum adesea e cazul? Nu exista raspuns corect - e o intrebare la care fiecare raspunde cum ii dicteaza constiinta.

  • @kittinna5
    @kittinna5 2 ปีที่แล้ว +8

    Am plans odata cu dl. inginer. Esti mare om, daca am avea numai oameni ca tine la conducere, cinstiti si buni profesionisti, am ajunge in topul celor mai bune tari din lume!

  • @TheCubicplanet
    @TheCubicplanet 3 ปีที่แล้ว +421

    "-De unde veniti dvs?"
    "-...de la Senat!"
    "-Pai....si ce legatura aveti cu Apele Romane???"
    "...imi place sa beau apa...?"

  • @stefancondriea8195
    @stefancondriea8195 3 ปีที่แล้ว +851

    Ludovic orban e un exemplu perfect de "hotii striga, hotii !"

    • @florind7056
      @florind7056 3 ปีที่แล้ว +26

      Acum ca e premier se crede important... Pana sa fie prim-ministru cersea atentie. Acum e plin de el. Sper sa zboare de pe functia de prim-ministru acest bosorog al politicii

    • @terralina1121
      @terralina1121 3 ปีที่แล้ว

    • @rumelingecristescu6046
      @rumelingecristescu6046 3 ปีที่แล้ว +4

      Cough Iohanis cough

    • @lucianmocanu2195
      @lucianmocanu2195 3 ปีที่แล้ว

      @@rumelingecristescu6046 p0
      0
      0
      00

    • @DanySiCeva
      @DanySiCeva 3 ปีที่แล้ว +2

      vreau sa il vad pe orban mort in chinuri

  • @ovidiustatie1087
    @ovidiustatie1087 3 ปีที่แล้ว +9

    Imi e greata... Ma bucur ca acest video a fost vizionat de atata lume. Ce se intampla acum pe la noi s-a intamplat prin tarile civilizate acu' vreo 50 de ani.. Mai e mult pana departe...

  • @alexbudusan334
    @alexbudusan334 3 ปีที่แล้ว +49

    "Politicieni sunt cea mai joasa forma de viata de pe pământ, iar ce mai joasa forma de politicieni sunt liberalii "
    George S Patton

    • @threesixnine369six
      @threesixnine369six 2 ปีที่แล้ว +1

      Despre ce liberali vorbesti? Ce e liberalismul? Din ce context istoric vine citatul respectiv? Crezi ca domnul Patton vorbea de PNL? Crezi ca PNL sunt liberali?
      Sincer nu cred ca stii despre ce vorbesti la fel cum nici general Patton nu stia despre ce vorbeste, daca citatul e real. Doar pentru ca ai dat un citat nu inseamna ca are si sens.

    • @vali-nelutu
      @vali-nelutu 2 หลายเดือนก่อน

      Adevărat.Respect maxim George S.Patton de aceea l-au și mazilit

  • @andreea5927
    @andreea5927 3 ปีที่แล้ว +2693

    Cel mai profesionist canal de jurnalism al Romaniei😸

    • @morraevo
      @morraevo 3 ปีที่แล้ว +43

      Ar trebui sa se investigheze si cazurile de fake-Corona, cele fara autopsie! De ce pe prietenii tatalui meu a fost nevoie sa fie ingropati in saci de nailon iar doamna actrita Draga Olteanu a avut o inmormantare cu onoruri? Unde e dreptatea?

    • @luciancristian2364
      @luciancristian2364 3 ปีที่แล้ว +29

      @@morraevo Ei sunt o mana de oameni care nu primesc fonduri de la stat si prioritizeaza subiectele care au un impoact major in societate. I-ai putea sutine cu o donatie si la un moment dat vor avea suficiente fonduri pentru a acoperi o gama mai larga de subiecte.

    • @cristiangheorghe1095
      @cristiangheorghe1095 3 ปีที่แล้ว +9

      @@morraevo imi pare rau pentru situatia ta...dar nu pot sa investigheze cazurile de fake corona pentru ca au o naratiune pe care trebuie s-o respecte ;)...

    • @haiducumm5888
      @haiducumm5888 3 ปีที่แล้ว +8

      @@morraevo nici nu stii pe cine îngropi, poate le-au fost prelevate organele și au fost omorâti intenționat... este incredibil ce se intampla la noi in țară.

    • @ciobii654
      @ciobii654 3 ปีที่แล้ว +13

      Nui adevarat mai este Malin Bot

  • @petarderomania644
    @petarderomania644 3 ปีที่แล้ว +934

    Recomand difuzarea acestor documentare peste tot ce ține de sistemul de învățământ!

    • @ThatLisher
      @ThatLisher 3 ปีที่แล้ว +71

      Sunt bucuros să îți spun că am convins profesorul de istorie sa difuzeze pe parcursul a mai multor ore documentarul "30 de ani de democrație" :)

    • @rstn9999
      @rstn9999 3 ปีที่แล้ว +17

      @@ThatLisher oamenii ca tine pot salva viitorul Romaniei, asta daca nu o sa plecam toti izgoniti de poltica dusa de partidele vechi :) bravo, o persoana random de pe internet te apreciaza

    • @NewSamanca
      @NewSamanca 3 ปีที่แล้ว +10

      Hmm, ca sa vada tineretul ce se intampla in tara si sa fuga? :)) eu asta am facut, si inca nu regret, indiferent cat de bun ai fi in ROMANIA pe domeniul tau, tot vei zbura la un moment dat de pe post : - )( (pt ca mnah,,,, partide, relatii, pile, bani : )

    • @rusiosif5302
      @rusiosif5302 3 ปีที่แล้ว +15

      @@NewSamanca si care e solutia? sa nu vada ca sa nu se schimbe nimic? Nu zice nimeni ca o sa se schimbe de azi pe maine, dar educarea noastra si a generatiilor viitoare este singura solutie pentru a curata putregaiul din tarisoara noastra. Dintr-o clasa poate 20 vor fugii ca si tine, dar poate 10 vor ramane si vor ajuta. Nu cred ca trebuie sa spun ca prin educatie nu ma refer la actiunea de a umple capul copiilor si tinerilor cu informatie redundanta ci la a-i invata sa fie Oameni, nu doar masini de consum ahtiate dupa bani si pozitii ci Barbati si Femei, Mame si Tati, indivizi responsabili si verticali.

    • @MrHollow
      @MrHollow 3 ปีที่แล้ว +2

      @@NewSamanca ca sa vada tineretul ce se intampla in tara si sa se inscrie in PSD sau PNL :))

  • @anutaaileni9992
    @anutaaileni9992 3 ปีที่แล้ว +7

    Așa se întâmplă cu noi cei umili și cinstiți... Nevoiți să plecăm în alte țări pentru un trai mai bun... Ne-au vândut țara dar cu speranța în Dumnezeu mergem înainte... Dumnezeu să te ajute🙏♥️

    • @alb7568
      @alb7568 5 หลายเดือนก่อน

      Au rămas doar ei aici,și câțiva corecți care din păcate sunt prea puțini….

  • @elcoiote007
    @elcoiote007 2 ปีที่แล้ว +5

    Asta-i motivul pt.care au plecat milioane de tineri din România …. dintre care foarte putini se mai întorc … cine e de vină? Noi toți suntem de vină … fiecare avem in familie sau între prieteni astfel de specimene și încă ne mîndrim cu ei și îi acceptam … Rușine 😡

  • @danielmicle6512
    @danielmicle6512 3 ปีที่แล้ว +431

    Anul viitor voi redirecționa cei 2% către recorder.
    Felicitări pentru ce faceți!

    • @bogdanobogeanu5758
      @bogdanobogeanu5758 3 ปีที่แล้ว

      Si eu

    • @alexlivadaverde1531
      @alexlivadaverde1531 3 ปีที่แล้ว

      Cum putem face asta, unde găsim formularul?

    • @bogdanobogeanu5758
      @bogdanobogeanu5758 3 ปีที่แล้ว

      @@alexlivadaverde1531 nu stiu exact, trebuie vazut. Intre timp si i unele donatii ajuta recorder sa fie independenti si sa functioneze. Eu o sa si donez

  • @lucaudrea170
    @lucaudrea170 3 ปีที่แล้ว +1832

    Mai multe dovezi ca PNL si PSD sunt 2 fete ale aceleiasi monezi

    • @valeriavale2484
      @valeriavale2484 3 ปีที่แล้ว +96

      Iar usr+ aruncà moneda in asa fel incat sà cadà in picioare,stiind perfect cum sà facà asta.Toatà clasa politicà este un mega bordel,unde prostitutia politicà se dezvoltà.

    • @andreidima2196
      @andreidima2196 3 ปีที่แล้ว +41

      Bine punctat ȘI USR

    • @vsvsvsvsvs
      @vsvsvsvsvs 3 ปีที่แล้ว +176

      Și USR pe dracu. Atunci când vom vedea acest fel de situații cauzate de USR voi fi primul care-i înjură. Până atunci lăsați gargara asta ieftină cu "toți sunt la fel" și votați cu capul.

    • @Asimplu
      @Asimplu 3 ปีที่แล้ว +59

      @@teenline1465 Ti se pare. Daca voi preferati sa ii alegeti pe unii care stiti sigur ca va vor fura, fata de unii care vi se pare ca va vor fura, fara nici o dovada, atunci sunteti prosti gramada!

    • @vsvsvsvsvs
      @vsvsvsvsvs 3 ปีที่แล้ว +63

      @@teenline1465 tu ce preferi? Un politician care nu-i politician de carieră și care nu te minte frumos, sau același incompetent bun de bătut din gură care nu a făcut nimic de decenii? Poate peste câțiva ani o să îi înjurăm și pe cei din USR. Dar deocamdată de ani întregi și-au păstrat integritatea iar alternativele sunt niște gunoaie ordinare, așa că alegerea e foarte simplă.

  • @corinahannes113
    @corinahannes113 3 ปีที่แล้ว +18

    Ajutati acest om corect,cu o ancheta corecta sa fie repus in drepturi !
    Sa triumfe dreptatea!

    • @gabrielaiftime6038
      @gabrielaiftime6038 2 ปีที่แล้ว +1

      Așa ar fi corect,, să se sesizeze organele statului și sa rezolve urgent aceasta problema,,,, si ne mai întrebăm de ce nu merge nimic în țara asta???

  • @Konstantyn-te5ep
    @Konstantyn-te5ep 2 ปีที่แล้ว +2

    Felicitări pentru reportaj...continuati ceea ce faceți! 👏

  • @georgecimilenco9216
    @georgecimilenco9216 3 ปีที่แล้ว +540

    Ar trebui sa existe emisiunea "recorder" pe toate posturile TV. Dar stai asta ar însemna să se trezească tot românul

    • @123cupsa
      @123cupsa 3 ปีที่แล้ว +32

      Nu bate la urechea romanului asemenea material deoarece nu este de interes. In schimb suntem la zi cu Vulpita si Viorel.
      Ii de ajuns sa intri pe youtube la sectiunea Trending sa vezi la ce se uita romanul online!

    • @john.gibsonjohn9858
      @john.gibsonjohn9858 3 ปีที่แล้ว +8

      Noi putem promova.

    • @RadioRoxx.FM_90.1FM
      @RadioRoxx.FM_90.1FM 3 ปีที่แล้ว +5

      Ar închide imeediat postul respectiv cum au făcut cu OTV

    • @gdragon6035
      @gdragon6035 3 ปีที่แล้ว

      dupa ce a dat 50 de milioane de euro la media

    • @FreakHamster
      @FreakHamster 3 ปีที่แล้ว +3

      Si ar mai însemna si sa puna bete in roate celor la putere, deci nu o sa vezi niciodata asa ceva.

  • @rallna
    @rallna 3 ปีที่แล้ว +669

    Il iubesc pe jurnalistul care a investigat cazul... Respect! Mă înclin!

    • @ovidiumihaibacala1243
      @ovidiumihaibacala1243 3 ปีที่แล้ว

      varule asta a luat concursul din pix , chiar nu intelegi ca video asta e manevra politica inainte de alegeri ? Asta de se vaita in video , are pe nasul lui mai sus pus , iar nasul lui ia dat postul. Chiar crezi ca a fost concurs :D , a fost singurul candidat probabil , exact cum zice Orban in video , oameni pusi pe cumetrii, nu tin cu PNL , am votat USR , dar se vede ca e manevra si daca citesti putin mai mult pe google , i ti dai seama ce manevra e video asta

    • @lukasluke5193
      @lukasluke5193 3 ปีที่แล้ว +5

      @@ovidiumihaibacala1243 dar tu ai stat lângă el cand a dat examenul de vorbesti asa?

    • @ovidiumihaibacala1243
      @ovidiumihaibacala1243 3 ปีที่แล้ว

      @@lukasluke5193 da il cunosc personal

    • @ujlakitibor9584
      @ujlakitibor9584 3 ปีที่แล้ว +2

      Bună treabă!F.bun documentar,realitate pură.Bravo,bravo,mult succes.

    • @sorincoman674
      @sorincoman674 3 ปีที่แล้ว +3

      DNA-UL CE FACE??????

  • @doruoctavian
    @doruoctavian 3 ปีที่แล้ว +18

    23:05 Daca omul vindea sucuri eu consider ca e supra-calificat pentru a administra apele.

    • @hdremus
      @hdremus 2 ปีที่แล้ว

      Haaaaaaaaaaaaaah ha ha ha ha!…. Cel mai tare haz de necaz la cel mai tare reportaj!!! :)))))

  • @alexandruneagu2668
    @alexandruneagu2668 2 ปีที่แล้ว +2

    Scoate-ți la suprafață niste lucruri extarordinare, fără precedent in jurnalism. Nu există cuvinte pentru ami exprima sentimentele, cand vad reportajele voastre 🤝, va mulțumim ca existați, dragi jurnalisti de la Recorder.... Un lucru mai am de spus, nu va opriți, insistați pe aceste teme, voi sunte-ți poate unica speranța a noastra celor din afară, pentru o schimbare a traiului din Romania.... Stimă si respect tuturor de la Recorder 🤝

  • @Belerez
    @Belerez 3 ปีที่แล้ว +579

    "Am gasit la peneleu ....juma de pesedeu"

    • @BociortAdrianIoan
      @BociortAdrianIoan 3 ปีที่แล้ว +6

      si am gasit la psd, jumate din pnlu. Depinde care e trendu de vot al prostilor! abia astept sa refuzioneze, asta insemnand un nou partid sa ii depaseasca.

    • @oprescuflorin2702
      @oprescuflorin2702 3 ปีที่แล้ว +2

      Toti sunt accelasi kkat mare pe care noi romanii suntem prosti ca nu doar ca il acceptam il si giram prin vot !

    • @Fury-vc4cj
      @Fury-vc4cj 3 ปีที่แล้ว +2

      Nu nu ! Juma din PDL

  • @Laur23
    @Laur23 3 ปีที่แล้ว +360

    "Blestemul acestei ţări este ca, peste 20-25 de ani, să fie condusă şi pe dreapta, şi pe stânga, de acelaşi FSN!" (Corneliu Coposu)

    • @ElenaPirosca
      @ElenaPirosca 3 ปีที่แล้ว +5

      Exact. Foarte bine punctat!

    • @maximusfuscus
      @maximusfuscus 3 ปีที่แล้ว +8

      Blestemul acestei tari este ca romanii se pisa pe el vot...

    • @predaionut3105
      @predaionut3105 3 ปีที่แล้ว

      @@maximusfuscus corect

    • @Gabri3l71
      @Gabri3l71 3 ปีที่แล้ว

      Ce treabă are Corneliu Coposu, ăla era liderul partidul național țărănist.😐

    • @molnariulia-consuela7060
      @molnariulia-consuela7060 3 ปีที่แล้ว +6

      @@Gabri3l71 Asta a fost replica marelui Om politic si vizionar Corneliu Coposu....replica care e vie si adevarata si AZI! Din pacate!

  • @vanillagod8966
    @vanillagod8966 2 ปีที่แล้ว +1

    Ador reportajele voastre. Am 6 ani de cand nu ma mai uit la TV si chiar nu stiam de unde sa ma mai informez. M-am bagat pe un rampage de vizionat.
    Aveam mare nevoie de oameni curiosi care sa investigheze. Mult succes si multumim pentru contentul de calitate!

  • @emilian6890
    @emilian6890 2 ปีที่แล้ว +1

    Va felicit pentru munca depusă și pentru ca încercați prin orice mijloace sa deschideți ochii unora…cu cât vad mai multe Reportaje de genul asta,cu atât ma simt mai nesigur pentru viitorul copiilor mei și ma cuprinde teama când ma gândesc la faptul ca exista șanse imense sa fie și ei victime ale sistemului.

  • @julsstefano7729
    @julsstefano7729 3 ปีที่แล้ว +785

    Recorder... sunteti ce mai buni jurnalisti din Romania.

    • @MaRSiK00
      @MaRSiK00 3 ปีที่แล้ว +14

      probabil sunt singurii

    • @cristiangheorghe1095
      @cristiangheorghe1095 3 ปีที่แล้ว +12

      @@noname-pd5gz malin e partinitor :) e clar ca e pro pnl...jurnalist sigur nu e :))

    • @julsstefano7729
      @julsstefano7729 3 ปีที่แล้ว +8

      @@noname-pd5gz Dar Recorder are montaj si realizare super ca sa poti intelege tot clipul. Montajul de animatii si in felul in care explica ar putea intelege si mamaia de la tara

    • @mircii
      @mircii 3 ปีที่แล้ว +3

      @@cristiangheorghe1095 în ultima vreme nu imi pare a fi pro PNL, dar nu l-am urmărit suficient încât să pot spune cu mâna pe inimă.

    • @Deachinio07
      @Deachinio07 3 ปีที่แล้ว +15

      Ba când va aud cu comparația Recorder cu Malin Bot..e o jignire pentru Recorder ! Uitați va ce montaje face Recorder, ce edituri, ce informații, ce interviuri..

  • @Cactuspresidents
    @Cactuspresidents 3 ปีที่แล้ว +354

    Multumim Domnului inginer Ovidiu Ianculescu pentru curaj si sacrificiul facut!
    Sper din tot sufletul ca lucrurile sa se rezolve cat mai curand pentru dumneavoastra!

    • @andresbln842
      @andresbln842 3 ปีที่แล้ว +2

      ... si pentru o Romanie mai buna.

    • @rusmarius6302
      @rusmarius6302 3 ปีที่แล้ว +9

      noi ii multumim, dar el tot face naveta.....asa suntem noi, le multumim si ii uitam

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +1

      O sa se rezolve.
      Castiga iar PNL alegerile si il vor trimite la Orsova, la perfectionare in "ape".

    • @euroco3562
      @euroco3562 3 ปีที่แล้ว +2

      Nu mai votati hoti PNL chisa ochi platiti de mafie Iohanis s-a mai cistige! O s-a va vaccineze si muriti cu toti! Copii vi ia statul!!

  • @mihaelazlate4729
    @mihaelazlate4729 2 ปีที่แล้ว +9

    Voi, cei de la recorder o sa ramaneti in istoria Romaniei pentru ceea ce faceti, oameni ca voi influenteaza pe multi sa nu plece din tara, chiar si pe mine. Ma bucur mult ca existati.

  • @mariadumitru9637
    @mariadumitru9637 2 ปีที่แล้ว +1

    Sa faceti un reportaj și cum se fac angajarile in spitalele de stat. Vă multumim ptr reportajele reale pe care le faceti

  • @MrJimGod
    @MrJimGod 3 ปีที่แล้ว +226

    Ovidiu Ianculescu, momentan esti tu si inca 540.048 de oameni care sunt cu tine!NU mai esti singur!

    • @m.c.607
      @m.c.607 3 ปีที่แล้ว +18

      Asa este.... dar din pacate doar Ovidiu face naveta de la 200 km pentru că așa a vrut mușchii ciumelor galbene....😔

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +2

      @@m.c.607 , eu zic sa zica "mersi", ca-l detaseaza Lucovid la Navodari dupa aceste dezvaluiri. PNL are atat tupeu la 20% in parlament. Dupa alegeri nu le mai ajung cu prajina la glezne.

    • @tiagomota4734
      @tiagomota4734 3 ปีที่แล้ว +2

      Pai si ce facem, in ce sens suntem noi langa el, iese cineva in strada?! Numai labagii care vorbesc de partide...trrebuie o revolutie nu mai discutati cine si ce ca o faceti degeaba..

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว

      @@tiagomota4734 , eu am vrut sa ies in strada, dar apoi am vazut ca a mai scos Jador o piesa si-am zis ca n-are sens. In plus e si frig afara, e si poluare ...

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว

      @@andreiandy9227 , totusi vorbim de vizualizari, nu de vizualizatori. Tind sa cred ca suntem mai putini. Apoi, tind sa cred ca 200.000 n-au drept de vot. Si 200.000 nu voteaza. Iar 50.000 sunt in PNL ...

  • @alexcalcioiu7053
    @alexcalcioiu7053 3 ปีที่แล้ว +361

    "Ai trudit visând ani de zile, copile
    Să obții ce altul ia într-o zi pe pile"
    Ombladon feat Raku - Egali din nastere

    • @marianaseuche3119
      @marianaseuche3119 3 ปีที่แล้ว +2

      Care i diferenta dintre PNL ul lui Iohanis si P S D nu voi vota niciodata PNL rusine sa le fie

    • @codrutmuntean7542
      @codrutmuntean7542 3 ปีที่แล้ว +1

      Am vazut reportajul si sincer primele ganduri au fost aceste versuri. Kiss din Paris.

  • @moisiionut7260
    @moisiionut7260 2 ปีที่แล้ว

    Bravo recorder nu pot sa zic decât să vă de-a Dumnezeu sănătate și putere sa parcurgeți drumul pe care l-ați ales faceți o treabă nemaipomenita Doamne ajuta va iubesc demascați tot ce puteți pentru că odată și odată tot se vor deștepta români precum imnul

  • @rodicaalexandru8162
    @rodicaalexandru8162 3 ปีที่แล้ว +3

    Sint in America 🇺🇸 de 30 de ani imi iubesc tara si neamul si imi doresc din suflet sa vin acasa dar de 30 de ani tot astept sa se faca dreptate si tara noastra sa fie condusa de patrioti nu de hoti din pacate nu se schimba nimic inca tot mai rau..

  • @AbelSorin
    @AbelSorin 3 ปีที่แล้ว +251

    Dacă omul ăsta nu merită susținere, atunci nu știu cine merită.

    • @nomercy8400
      @nomercy8400 3 ปีที่แล้ว +1

      Malin Bot merita.

    • @jwoejesplasj7729
      @jwoejesplasj7729 3 ปีที่แล้ว +6

      @@nomercy8400 Ba nu merita pentru ca nu este obiectiv. Din ce observ jurnalistii de la Recorder nu au preferinte politice insa Malin Bot are simpatii pentru PNL si USR. O fi facand el o treaba nemaipomenita impotriva PSD-ului dar degeaba se da independent cand e partinitor si critica doar un partid cand toate sunt unite intre ele sa ingroape tara asta de vie.

    • @AbelSorin
      @AbelSorin 3 ปีที่แล้ว

      @@jwoejesplasj7729 Nici mie nu îmi place de el. Are un mod agresiv de a face reportaj, de fapt ceea ce face el nici nu se prea poste numii reportaj. El e ca americanii care fac "audit".

    • @antonutiu6311
      @antonutiu6311 ปีที่แล้ว

      Deci dumneavoastră vă referiți la faptul că este " brutal " in acest interviu!?!?
      Mă întreb ce ocupație aveți dumneavoastră și pregătire profesională aveți că sa fiți în măsură să determinați profesionalismul și capabilitatile unei persoane cu pregătire și experiență în domeniu!?!

  • @marianadumitrache1846
    @marianadumitrache1846 3 ปีที่แล้ว +368

    De ce dati dislike?Este pentru că nu vă place realitatea,sau pentru că faceți parte din sistem? Felicitări celor de la recorder!!!

    • @mihaibr206da
      @mihaibr206da 3 ปีที่แล้ว +10

      e penelistii care au dat dislike (nu merita nici sa scrii corect despre ei dupa ce vezi asta)

    • @kevinboros7427
      @kevinboros7427 3 ปีที่แล้ว +8

      Orice videoclip are dislike-uri. Ăsta are 35k like-uri și 300 dislike-uri. E foarte bine. Nici 1% nu sunt dislike-uri.

    • @Feezwa
      @Feezwa 3 ปีที่แล้ว +5

      Mariana, atât like-ul, cât şi dislike-ul se înregistrează ca interacțiune în logistica A.I.-ului, motiv pentru care şi cel mai mare rating de dislike al unui video se va vedea pe listările youtube.

    • @pipas88
      @pipas88 3 ปีที่แล้ว +7

      Malin bot a dat dislike,in momentul in care l-am întrebat pe Facebook de ce nu vorbește despre acest subiect ma blocat. La unii dacă le arăți mizeriile făcute de pnl automat ești comunist.

    • @MikeJohnsonFYT
      @MikeJohnsonFYT 3 ปีที่แล้ว +1

      Low IQ problems....

  • @andreifurus
    @andreifurus 2 ปีที่แล้ว +1

    Din adolescență am avut visul de a rămâne in România . La 2 luni dupa terminarea liceului am plecat din Țară , sunt 3 ani de atunci. La momentul actual pot spune doar ca ‘MĂ DOARE’ tot ce se întâmplă . Ca mulți alții , ma gandesc , strâng bani, o sa imi construiesc casa visurilor in România , si o sa am o mica firma prin care sa imi întrețin familia. Ar fi prea frumos însă tot timpul cand ma gandesc la lucrul acesta, ma împiedica un lucru ... : SISTEMUL ! Pana cand ma v-oi intoarce in România , o sa continui sa ma rog pentru tara mea! Dumnezeu sa ne binecuvânteze si sa ne schimbe cu tot cu rădăcină , daca e nevoie !

  • @isabellerocsana
    @isabellerocsana 3 ปีที่แล้ว +2

    AM PLANS LA ACEST REPORTAJ . Revoltator ce se intampla in tara asta. Toata admiratia domnului pentru evolutia profesionala si respect pentru echipa RECORDER.

  • @mihaibaltag1915
    @mihaibaltag1915 3 ปีที่แล้ว +603

    Aveam o ezitare legată de votul meu din 6 decembrie, pentru alegerile parlamentare. Am văzut materialul vostru și m-am lămurit. Mulțumesc, Recorder!
    P. S.
    Este aceeași "rețetă" ca la nenorocirea de acum două săptămâni de la Spitalul Județean din Piatra Neamț: oameni incompetenți numiți politic în posturi de responsabilitate, în funcție de pile și / sau șpăgi!

    • @kostypopovici
      @kostypopovici 3 ปีที่แล้ว +1

      si de curiozitate, cu cine crezi ca poti vota? :)

    • @LikeAGroove
      @LikeAGroove 3 ปีที่แล้ว +23

      @@kostypopovici sa speram ca nu cu PSD

    • @TheMaster4999
      @TheMaster4999 3 ปีที่แล้ว +20

      @@LikeAGroove Nu cu psd, nu cu pnl, nu cu usr, nu pmp, nu cu udrm,.......deci pe scurt nimeni.

    • @LikeAGroove
      @LikeAGroove 3 ปีที่แล้ว +63

      @@TheMaster4999 voteaza tu cu nimeni chief, eu votez usr

    • @alexandruspiridon4960
      @alexandruspiridon4960 3 ปีที่แล้ว +53

      @@LikeAGroove asta zic si eu USR-plus e optiune decentei pt 2020

  • @bucurgabriela2083
    @bucurgabriela2083 3 ปีที่แล้ว +303

    Min. 1:29, halucinant: ”Eu n-am avut de unde să știu care sunt criteriile și cerințele pentru post.” Oameni care habar n-au, numiți în funcții...

    • @bvdnolimit2007
      @bvdnolimit2007 3 ปีที่แล้ว +11

      Asta am zis eu in commul meu.... How the actual fuck..... Sunt gradinar de profesie spre ex. Daca ajung in partidul care trebe, asta inseamna ca voi ajunge sa operez pe creier chiar daca habar nu stiu sa fac diferenta intre bisturiu de 10 si/sau 12? Ce plm, unde drac s-a ajuns??? Strigator la cer....

    • @code-xs1vd
      @code-xs1vd 3 ปีที่แล้ว +8

      Prost si nesimtit , nu avea habar de nimic.... E incredibil noul director

    • @lorincristian3606
      @lorincristian3606 3 ปีที่แล้ว +1

      Prost si nesimtit dar si mai bocat cu cateva mii de euro pe luna :(

    • @tilica5353
      @tilica5353 3 ปีที่แล้ว

      Damigenele si curcanii asta este ,pentru un post superior se plateste cu patru zerouri in € .

    • @marivsmvsic
      @marivsmvsic 3 ปีที่แล้ว

      NU avea cum sa stie pentru ca el a fost numit pe post. Nu e vina lui...el face ce zice seful de partid. cata nesimtire in tara asta.

  • @OlaCas
    @OlaCas 3 ปีที่แล้ว +22

    Nu te poti uita in aceeasi zi la mai multe videos de genul ptr ca efectiv te apuca plansul. Frumoasa tara, pacat ca e locuita....🤦🏼‍♀️

    • @hdremus
      @hdremus 2 ปีที่แล้ว

      Sau te apuca curajul sa faci ce știi demult ca trebuie sa faci: sa pleci in lume. Oriunde.

  • @relaxingtime6596
    @relaxingtime6596 2 ปีที่แล้ว +2

    Dar oare televiziunile mari din Romania de ce nu fac astfel de reportaje?

  • @radustefan8214
    @radustefan8214 3 ปีที่แล้ว +816

    Sa va aduceti aminte acest videoclip cand mergeti la vot!

    • @redpoint8823
      @redpoint8823 3 ปีที่แล้ว +54

      Îmi pare rău, dar românii sunt dobitoci şi uită repede

    • @dgc4059
      @dgc4059 3 ปีที่แล้ว +6

      @@redpoint8823 mai sunt 5 zile, le aducem aminte pe 4 si aia a fost.

    • @mihaica87
      @mihaica87 3 ปีที่แล้ว +6

      @@dgc4059 suna bine,shareuim repede si ar trebui sa mai piarda cateva voturi liberalii astia

    • @absentnemotivat8784
      @absentnemotivat8784 3 ปีที่แล้ว +5

      In momentul de față , Pnl si Psd au cate 28% fiecare, se vede ce repede au uitat Romanii .....

    • @dgc4059
      @dgc4059 3 ปีที่แล้ว +12

      @@absentnemotivat8784 Pai cu cn sa votezi? USR-PLUS sunt aliati PNL, tot PNL ajunge la putere. PRO e aliat PSD, ALDE aliat PSD, PMP e cel mai rau, plin de toti traseistii. N-ai cu cine.

  • @geani1997
    @geani1997 3 ปีที่แล้ว +204

    Salut PNL! Cred ca postul ăsta te-a costat cel puțin 20.000 voturi. Aviz celorlalte partide!

    • @M4V3RiCkU235
      @M4V3RiCkU235 3 ปีที่แล้ว +6

      Sincer si eu am pus botu` la filmul asta. Am fost infuriat. Dar poate ne explica domnul Ovidiu Ianculescu, cum cu ajutorul nasului sau PSDist (fost director al SGA Mures) a obtinut postul de inginer in 2017. Fara concurs ! Aaa ... asta nu-l mai deranjeaza, nu ?! Apoi concursul ptr postul de director general e sustinut tot de institutia patronata de nasa-su ! Bah sa fie ! Concursuri tipice, ca la STAT. Castiga cine trebuie.

    • @copaceanubobi6101
      @copaceanubobi6101 3 ปีที่แล้ว +1

      ehee daca erau doar 20000 nu mai gaseai mincinosi pe-aici :))

    • @victorandrei5596
      @victorandrei5596 3 ปีที่แล้ว +4

      @@M4V3RiCkU235 mergand pe logica dumneavoastra e ok sa indrepti o nedeptrate cu o magarie...argumentul nu sta in picioare, daca sunteti de buna credinta va veti da singur seama. Exemplu: verificarea concursului, sesizare daca era cazul si eventual o "ievaluare" a competentelor domnului, iesit public frumos cu un interimar competent pana la lamurirea situatiei...demitere sau scuze publice, dupa caz...

    • @M4V3RiCkU235
      @M4V3RiCkU235 3 ปีที่แล้ว +5

      @@victorandrei5596 pe scurt eu asta am inteles, afland si ca nasa-su e PSDist si mare mahar la APE: Niste mafioti de la PSD (nasul respectivului care il si proteja probabil, crezand ca e pe viata acolo pus) a fost deranjat de alti mafioti de la PNL. E atat de simplu ! Ce ma deranjeaza, e faptul ca filmul arata doar o singura latura a povestii. Daca vrei sa aflii adevarul, trebuie cerute pareri de la ambele parti. Asa fiecare are varianta lui.

    • @lauraaganencii7134
      @lauraaganencii7134 3 ปีที่แล้ว +1

      Acestea sunt minciuni! Acest reportaj este platit de usr! Acest don de ce nu spune ca si-a dat demisia cu 8 luni in urma! USR PARTID NOU CU METEHNE VECHI. USR =PSD!

  • @mangh10112
    @mangh10112 2 ปีที่แล้ว

    Extraordinar!!!Felicitări !!! Reportaj făcut după regulile vechii scoli . Nu credeam sa mai vad asemenea bijuterie jurnalistică. Super.Felicitari!!!

  • @alex4you2006
    @alex4you2006 3 ปีที่แล้ว +7

    Faceți o treaba extraordinara Recorder… din cauza acestui reportaj omul și-a redobândit postul, nu va opriți

  • @AKAIGXF71
    @AKAIGXF71 3 ปีที่แล้ว +247

    Respect maxim pentru Dl. Inginer! Dumnezeu sa-l binecuvinteze!

  • @bombanucleara3697
    @bombanucleara3697 3 ปีที่แล้ว +200

    Câtă neputință poți să simți in 25 minute...

    • @efteniemihaela9958
      @efteniemihaela9958 3 ปีที่แล้ว

      Da...

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +5

      Sa vezi cata neputinta au simtit niste mii de profesori intr-o secunda, cand zicea Klaun: "Ghinion!".

    • @idomuta991
      @idomuta991 3 ปีที่แล้ว +1

      Dar cata!

  • @vioreliontunaru5495
    @vioreliontunaru5495 2 ปีที่แล้ว +1

    RESPECT PTR REPORTER
    RESPECT PTR ACEST INGINER FOST DIRECTOR
    2 ROMANI ADEVĂRAȚI
    SISTEMUL E PUTRED TREBUIE SCHIMBAT, IESITI IN STRADA ROMANI TREZIȚI-VĂ ROMANI ESRE MAI RAU CABIN COMUNISM STALINISM SI FASCISM

  • @selejanpetronela8657
    @selejanpetronela8657 2 ปีที่แล้ว

    Pălăria jos pentru reportaj,noi toți suntem de vina ca stam,ne uitam la acest gen de reportaj,conștientizăm si apoi mergem si ne culcăm la loc. Nu va mai plângeti degeaba de mila,vina este a noastră ,a tuturor!! Fiindca ii lăsăm pe toți nemernicii ăștia sa ne f**ă cum vor.....ne meritam soarta fratilor....suntem tari in gura pe net ca in realitate ne bășim si ne întoarcem pe cealaltă parte in pat ca sa dormim la loc....

  • @ScootieXP
    @ScootieXP 3 ปีที่แล้ว +250

    E penibil sa vezi cum individul Cengher nu stie sa raspunda la intrebari.

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +1

      Nici colegul lui Alexe, apist profesionist si el, n-ar fi stiut probabil sa raspunda.
      Dar l-a pus partidul la varf.

    • @hennessy4666
      @hennessy4666 3 ปีที่แล้ว +5

      Nu e penibil, e normal, ce ai vrea sa spună dacă a vândut cafea la 1 leu? Teorii de fizica cuantica?

    • @ScootieXP
      @ScootieXP 3 ปีที่แล้ว

      @@corectorul8560 Esti sigur de asta?

    • @voloshanca
      @voloshanca 3 ปีที่แล้ว

      Exact, tare penibila si incomoda scena.

    • @blacktrollmoldova
      @blacktrollmoldova 3 ปีที่แล้ว +2

      si nici nu stie sa fuga de intrebari incomode ))) doua nepotriviri

  • @markgabriel5883
    @markgabriel5883 3 ปีที่แล้ว +475

    Printre toate mizeriile din Trending apare si ceva sa iti ofere o gura curata de aer. Multumim Recorder!

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +4

      A mai fost o gura curata de aer si Autoproclamatul Educator Selly cu trupa lui de muzicieni.

    • @SimplulAdy
      @SimplulAdy 3 ปีที่แล้ว +2

      Pai youtubeul oferă numai porcarii că doar face parte din dezbinarea populației, e parte din mass-media și asta e rolul mass-mediei, sa dezinformeze sau sa te facă să nu vezi adevărul prin fel și fel de mijloace

    • @radugorgan7593
      @radugorgan7593 3 ปีที่แล้ว +1

      @@corectorul8560 Cine-l are pe ăla ca model îi recomand să-și cumpere un revolver și să se împuște.

    • @alex-ie8tp
      @alex-ie8tp 3 ปีที่แล้ว

      @@SimplulAdy Nu, ofera porcarii pentru ca la asta se uita oamenii :)))). Daca nu facea Tzanca Uraganu 3 milioane de vizualizari in doua zile te mai credeam, dar asa iti zic eu ca de-aia e in trending. Nu e nicio conspiratie

    • @SimplulAdy
      @SimplulAdy 3 ปีที่แล้ว +1

      @@alex-ie8tp te-ai întrebat cum de s-au ajuns aici? Crezi că tzanca uraganul avea șanse în 89?! Îl luau și îl împușcau de viu, dar de atunci și până acum s-a lucrat pe multe planuri, așa că ia și documenteaza-te și nu mai ridica în slăvi gunoaiele societății

  • @istvanrobertnagy3083
    @istvanrobertnagy3083 2 ปีที่แล้ว

    Din orice experiență, mai ales din cele negative trebuie să învățăm.
    1) Intr-o societate legile sociale sunt la fel de importante ca legea lui Newton în mecanică. Cu cât ești mai aproape de conducere, cu atât mai mult trebuie să ții cont.
    Asta-i o lecție grea pentru oamenii scufundați în științele naturii. Și eu sunt inginer și n-am în sânge socializarea și crearea de rețea umană.
    2) Doar un grup poate învinge alt grup.
    Omul nostru din cercul lui de increder a primit sfatul să demisioneze. Dacă ar fi avut o rețea de 10-100 de oameni care să-l susțină, să zică "scopul tău e și al nostru" avea șanse.
    Oricum, respect. Dacă e nevoie de un ajutor sunt cu voi. Până atunci o donație la reporteri.

  • @thebestname1376
    @thebestname1376 2 ปีที่แล้ว +1

    O tema de gândire: De ce marile posturi TV nu preiau aceste cazuri astfel încât sa vadă și aia care se vând pe un mic și o găleată pt un vot?!

  • @dangabrielscurtu8207
    @dangabrielscurtu8207 3 ปีที่แล้ว +265

    Recorder: Ce numar are Legea apelor Romine? Bursucu': pai pe care il vreti, ala fix sau ala mobil..

  • @olteangabriel6756
    @olteangabriel6756 3 ปีที่แล้ว +197

    Un exemplu perfect de ce pleaca asa multi oameni din Romania.

    • @denisageorgiana8603
      @denisageorgiana8603 3 ปีที่แล้ว +1

      Adevarat🙃

    • @mehbeh8930
      @mehbeh8930 3 ปีที่แล้ว

      Unguri vor tara noastra astai planu covidului

    • @janined7470
      @janined7470 3 ปีที่แล้ว

      De ce nu raman si nu sar la gatul acestor jeguri?!!

    • @_nndrei
      @_nndrei 3 ปีที่แล้ว

      @@janined7470 tu sari ?

    • @janined7470
      @janined7470 3 ปีที่แล้ว

      @@_nndrei de fiecare data!

  • @a_s.1.1.
    @a_s.1.1. 2 ปีที่แล้ว

    Dumnezeu sa-i umple sufletul cu bucurii domnului forțat sa-si cedeze postul pentru care a muncit...
    Daca eram cu domnul jurnalist atunci când l-a intervievat pe jegul societății, nu m-aș fi putut abține...sincer i-as fi dat una in cap.
    Avem toate motivele sa plecăm!!!
    Oamenilor buni, cărora li se taie aripile..la ce sa mai spere de la propria țară? De la oamenii care ar trebui sa ii protejeze..
    Ne-am scufundat până la gât în rahat. Păcat de viitoarele generații....le doresc sincer sa se nască în locuri mai bune...

  • @omicSheep
    @omicSheep 10 หลายเดือนก่อน +2

    Iulie 2023...... Undeva la peste 3000 km distanta de tara natala..... Plecat din 2016.....
    Avand facultate ,,pe bune" asemeni acestui om minunat..... Imi reamintesc cu amar si accept unde sunt acum, ca e muuuuult peste ce are tara mea de oferit.
    Romania, asa cum am vazut-o eu timp de 30 de ani:
    Scoala (cls 1 - 12) o mizerie!
    Anii de facultate: chin si chin datorita coruptiei, eu ne avand bani de dat mite in stanga si dreapta asemeni multora dintre colegi.
    Prieteni falsi si vecini nesimtiti!
    Job-urile din Romania, sclavie!
    Sistemul justitiar roman, o rusine!
    Sistem de sanatate.... Ce???? Care plm sistem de sanatate?
    Coruptie peste tot!

  • @AdamantSeraph
    @AdamantSeraph 3 ปีที่แล้ว +116

    Povestea asta nu trebuie sa se opreasca pana nu il vedem pe Orban plangand si pe baiatul ala inapoi la jobul pe care l-a castigat muncind

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +2

      Doarme neintors. Are ala soricul de nu-l strapungi cu burghiul ...

    • @newtestament116
      @newtestament116 3 ปีที่แล้ว +3

      Asta din cauza noastră, suntem un popor fricos și educat sa asculte ordinele.

    • @AdamantSeraph
      @AdamantSeraph 3 ปีที่แล้ว +2

      @@newtestament116 oarecum...suntem educati sa ascultam ordinele si asta e problema. La baza nu am fi fricosi. Ne impiedicam de mostenirea "omului nou"

  • @msgagsnirvs
    @msgagsnirvs 3 ปีที่แล้ว +267

    Ai avut un moment de slabiciune findca ai famile. Ptr noi esti un erou
    Luptand castigam
    Bravo tie si sa fim cat mai multi

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +1

      Si ce facem concret sa incurajam lumea ca el sa vorbeasca?
      Sunt mii de oameni inlaturati in ultimul an din posturi ca sa vina oamenii de partid.
      Si asta se intampla de multi ani, astia doar s-au perfectionat in smen, o ard ca fiind salvatorii.

  • @z3tuflr773
    @z3tuflr773 2 ปีที่แล้ว +1

    Felicitări, ne bucuram de decizia instantei de repunere în funcție!

  • @gretabarbulescu7285
    @gretabarbulescu7285 ปีที่แล้ว +1

    Multumim Recorder si multumim domnul Inginer pentru lectia data. Sa nu va opriti niciodata din ceea ce faceti. Respect !

  • @Garosul
    @Garosul 3 ปีที่แล้ว +447

    Si cica astia sunt diferiti de PSD ??? Doamne ..mi-e scarba....

    • @MariaDumitrescu-fo7pt
      @MariaDumitrescu-fo7pt 3 ปีที่แล้ว +24

      Nu sunt mai buni, cu absolut nimic. Orice partid face la fel..

    • @Garosul
      @Garosul 3 ปีที่แล้ว +14

      @@MariaDumitrescu-fo7pt ....asta ma doare....când apărea la TV dl ORBAN...si spunea ca trebuie sa dispară sistemul asta de angajare pe pile si cumetrii...

    • @florentinaangheliu4107
      @florentinaangheliu4107 3 ปีที่แล้ว +16

      @@Garosul Pai mai poti crede intr-un nemernic...un mincinos, un somer, un "neica nimeni "care nu a facut serviciu macar o zi in viata lui...si acesta este ORBAN.Un betivan ordinar si un slugoi!

    • @MariaDumitrescu-fo7pt
      @MariaDumitrescu-fo7pt 3 ปีที่แล้ว +4

      @@Garosul da, sa stii, si pe mine. Nu mai stii pe cine sa crezi, daca sa mai crezi pe cineva. Cand ajung ei la putere, absolut toti procedeaza la fel. Aici e vorba despre oameni, despre mentalitate si asta nu se schimba chiar daca mutăm ștampila pe alt partid, din păcate.

    • @tacapaca9041
      @tacapaca9041 3 ปีที่แล้ว +7

      ​@@MariaDumitrescu-fo7pt Pai sint diferiti de PSD. Fostul director ,angajat prin concurs, se pare ca pe bune(pare sincer) a luat postul probabil pe timpul PSDului. Asta ma face sa cred red ca PSDul baga pilele la locuri mai confortabile unde nu era atita raspundere.Deci-ciuma- PSDul avea cit de cit discernamint.

  • @emilescu
    @emilescu 3 ปีที่แล้ว +135

    Dacă un singur și simplu om a reușit să ne arate că se poate să ți piept unor cohorte de lingăi din partide, NU SUNTEM PIERDUȚI! Respect Ovidiu Ianculescu, dacă ai făcut această ripostă doar pentru a te putea uita în ochii celor de acasă! Ești o rază de speranță pentru noi ceilalți, ce nu avem curajul tău. NU TE LĂSA!

    • @adriandemir5683
      @adriandemir5683 2 ปีที่แล้ว

      N a ținut piept , dar conștiința la adus la asta

    • @noraroxans4041
      @noraroxans4041 5 หลายเดือนก่อน

      Si acum? Un an de făcut naveta 200 km..... Ar trebui ca si noi, care am aflat, sa incercam sa facem ceva.... Sa fim solidari cu meritocratia si competența. Daca doar lasam reacții pe TH-cam, cât ajută?

  • @mihaiioantabacaru7758
    @mihaiioantabacaru7758 2 ปีที่แล้ว +8

    18:15 ce-mi place cum isi sapa singuri groapa, iar alex doar sta acolo si ii impinge cu un simplu "ok, ce stiti despre legea asta?"

  • @dacusburebista6291
    @dacusburebista6291 3 ปีที่แล้ว +3

    Ne ridicam la lupta! Ma inclin cu respect.👍

    • @remusbadea6328
      @remusbadea6328 2 ปีที่แล้ว

      Cand? Doar vorbim scuză-mă hai odată cu tine care ai zis chiar te rog ține-te de cuvânt ca imi schimb părerea

  • @ionut19970
    @ionut19970 3 ปีที่แล้ว +113

    Muncesti o viata intreaga si iti dedici intreaga viata unui lucru, ca la final sa iti reaminteasca unu ca Cengher ca traiesti in Romania

  • @georgianavis6025
    @georgianavis6025 3 ปีที่แล้ว +475

    Aș vrea să le văd chipurile persoanelor care au dat dislike... Trebuie să fie oameni tare școliți și drepți, de pus în țeapă 🙂

    • @ioanaadelina2521
      @ioanaadelina2521 3 ปีที่แล้ว +20

      Sunt din PSD / PNL sigur:))))

    • @zamfirflavian5348
      @zamfirflavian5348 3 ปีที่แล้ว +1

      Peneliști

    • @petruiustin6484
      @petruiustin6484 3 ปีที่แล้ว +25

      Îs directorii de la ape și secretarele

    • @albu98
      @albu98 3 ปีที่แล้ว +15

      Imagineaza-ti chipurile celor care au dat dislike atunci cand vad cati au dat like. Ne vor vedea si mai clar la vot!

    • @adrianstoica2021
      @adrianstoica2021 3 ปีที่แล้ว +4

      Colegii de partid au dat dislike.

  • @iliecezargheorghiu1452
    @iliecezargheorghiu1452 2 ปีที่แล้ว +1

    Omu asta trebuie sustinut
    Ma rog ca Dumnezeu sa-ti dea putere

  • @LeChristVraiDieu
    @LeChristVraiDieu 4 หลายเดือนก่อน +1

    Bravooooo! Nu trebuie sa ne lasam calcati in picioare! Stii ça esti bun si capabil in meseria ta mergi inainte! Trebuie sa ne impotrivim nedreptatiilor de orice gen oriunde! Felicitari fiecarui roman care face asta! Cu cit suntem mai multi care luptam pt tara asta si pt dreptate cu atit Romania va prospera! Afara cu toti hotii!! Doamne ajuta! Nu va fie frica! Cu Dumnezeu inainte!

  • @RobertoCarlos.
    @RobertoCarlos. 3 ปีที่แล้ว +271

    HAIDEȚI PE LOCUL 1 IN TRENDING! Nu pentru audiență 🤗

    • @vladuzz7
      @vladuzz7 3 ปีที่แล้ว +2

      @@alin3672 e pe locul 7

    • @kevinboros7427
      @kevinboros7427 3 ปีที่แล้ว +2

      Nu mă mai uit pe Trending de mult timp, doar manele ipocrite sunt acolo mereu Bine că mi-a apărut videoclipul în recomandate că altfel nu l-aș fi văzut.

    • @GarceaDook
      @GarceaDook 3 ปีที่แล้ว +1

      Trending-ul Romanesc este reprezentat de manele 24/7
      Rareori mai apar filmulete cat de cat normale.

    • @kevinboros7427
      @kevinboros7427 3 ปีที่แล้ว +1

      @@GarceaDook Frate, unde am ajuns ca națiune huh.

    • @GarceaDook
      @GarceaDook 3 ปีที่แล้ว

      @@kevinboros7427 csf, omu vrea sa se distreze si el cand e suparat si uneori asculta ce crede ca-i place lui

  • @TheDrMihai
    @TheDrMihai 3 ปีที่แล้ว +95

    M-a intrebat sotia de ce injur singur prin casa si am ochii in lacrimi... Mi-am dat castile jos si i-am aratat si ei clipul acesta si m-a inteles. Imi pare rau pentru dumneavoastra domnule Ovidiu si sper din suflet sa vi se faca dreptate! Dupa cateva intalniri cu functionarii statului roman eu mi-am pierdut increderea si speranta si am plecat in alta tara in care sunt doar ,,strain" si nu bataia de joc a unor analfeti a caror coeficient de iteligenta este invers proportional cu nivelul nesimtirii... Va doresc curaj si va declar mult respect domnule Ovidiu!

    • @paparudaruda656
      @paparudaruda656 3 ปีที่แล้ว +3

      In aceeasi nota, v-am urmat!!
      Dar inca mai platesc rate, taxe si impozite in RO, pentru cei ce se grabesc sa comenteze.

    • @LORDMIRCEA2007
      @LORDMIRCEA2007 3 ปีที่แล้ว +3

      @@paparudaruda656 si eu la fel
      inca mai platesc rate desi am plecat de 3 ani
      am plecat fara sa trec prin umilinta adusa de o situatie ca asta dar mi am dat seama ca se poate intampla
      best decision of my life :)

    • @AAa-rr7td
      @AAa-rr7td 3 ปีที่แล้ว +1

      De ce,lupta e grea?Stiu ca sunt multi oameni rai in romania,dar fuga nu e o optiune.

    • @LORDMIRCEA2007
      @LORDMIRCEA2007 3 ปีที่แล้ว +1

      @@AAa-rr7td nu e lupta grea e faptul ca nu poti nici macar sa lupti
      Si nu e o fuga e doar o decizie de viata si de moarte e decizia de a petrece viata intr un loc cu alta mentalitate si care merge inainte nu inapoi

    • @paparudaruda656
      @paparudaruda656 3 ปีที่แล้ว

      @@AAa-rr7td uite, eu as veni in Ro sa ies pentru cauza acestui om, roman de-al meu, de-al tau. De ce crezi ca noi suntem aici? De apreciati ce am fost?
      Nu am fugit din tara, ca si Elena Udrea ci am ales calea asta pentru ca e mai sanatos sa traiesti fara stresul si umilinta din Ro. Este atat de multa rautate in Romania, ca nu o vezi decat abia dupa ce te-ai departat o perioada de scumpa tara.
      Imi iubesc tara dar nu-i suport liderii (ma rog, sarlatanii care conduc).

  • @Iazizinigora
    @Iazizinigora 2 ปีที่แล้ว +3

    Sunt la 11:30 abia și plâng de nervi. Dezamăgitor.. absolut tot. Săracul om, fix cei în măsură sunt dați afară de pe postul pentru care s-au pregatit cu greu.

  • @pruticadanielmarian6108
    @pruticadanielmarian6108 ปีที่แล้ว

    Ești un om plin de onoare și demnitate te apreciez de ai că,dumneata are nevoie Romania o să luați o funcție mai buna de cât ați avut în scurt timp Romania trebuie sa în floreasca cu viitorul ei cu tineri corecți și demnitate de ce a ce trebuie sa fac pt o țară furata ținută în frâie de hoți va veni vremea când ei o să își aduca si ultimul bănuț furat înapoi.M.

  • @teodordos1895
    @teodordos1895 3 ปีที่แล้ว +268

    Felicitari acestui mare om! Asta ne lipseste in tara asta! CURAJUL! Curajul sa aratam nedreptatea ...

    • @hennessy4666
      @hennessy4666 3 ปีที่แล้ว +2

      nu mi-o lua in nume de rau dar degeaba , crezi ca daca demisioneaza papagalii astia din cazul asta am rezolvat ceva? iti spun eu , nu , vin altii mai rai, sistemul e putred pana la radacini, tai o creanga rasar 2 in loc.

    • @TheStefannel
      @TheStefannel 3 ปีที่แล้ว +2

      Curajul vine din numar. De asta suntem asa de invrajbiti intre noi, sa nu ne putem uni sa fim puternici.
      Mi s-a rupt inima in 2018, Centenarul Marei Uniri, cand am vazut cat de dezbinati erau romanii in Romania, cand umblau cu m**a in mana sau in gura sau pe placute de inmatriculare, devenind chiar slogan politic (vorba Plavanului de la Cotroceni).
      Niste oameni egoisti, individualisti, needucati, melteni, cocalari, prosti nu au cum sa fie uniti: nu au lucruri care sa ii inchege.

    • @ioansamson4658
      @ioansamson4658 2 ปีที่แล้ว +2

      Panarama aia de analfabet monta tonomate de cafea și a obținut o funcție care habar nu are, dacă se întâmplă o eroare sau o catastrofa PNL se va sustrage de la acuzați, dar acum se știe.
      Orban tot se plimba prin camera deputaților.

    • @adrianvasile4305
      @adrianvasile4305 2 ปีที่แล้ว

      Să-l arătați cui ??? Că toți sunteți la fel de cinici...o apă și-un pămãnt. Aici ziceți una și de fapt gândiți și faceți alta... E ușor să faci propagandă ieftină pt. fraieri...când de fapt exact contrariul vă convine... 🤔🤔🤔

  • @cornelrosca5325
    @cornelrosca5325 3 ปีที่แล้ว +226

    Mi-au dat lacrimile...multumim RECORDER și TH-cam pentru acest material ♥ ne vedem pe 6 decembrie pnl 🚮

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +13

      Smulgeti PeNeLe de pe ei!

    • @fanasandu3537
      @fanasandu3537 3 ปีที่แล้ว +5

      Si ce votezi d-le pe 6 decembrie, calai ,astia toti merita un mareBOICOT, asta ne-a mai ramas, sa-i ignoram pe toti jegosii astia din TOATE partidele.

    • @Googleniceanu
      @Googleniceanu 3 ปีที่แล้ว +1

      @@fanasandu3537 prin boicot ajuti partidele mari adica PSD sau PNL .
      Voi vota USR-PLUS de data asta .

  • @cocolentzu4551
    @cocolentzu4551 2 ปีที่แล้ว +1

    Așa pățim toți 🙏🙏

  • @crissplay8766
    @crissplay8766 3 ปีที่แล้ว +5

    Respect Recorder!

  • @VroomVroomVlog
    @VroomVroomVlog 3 ปีที่แล้ว +1257

    Cohones nu gluma! Acum genial este sa nu rămână în aer!
    Praf i-ati făcut! 🤣

    • @adriangilmeanubike
      @adriangilmeanubike 3 ปีที่แล้ว +59

      Este bine ca deja au vazut jumatate de milion de oameni, si sigur cei ce au vazut nu vor mai avea de gand sa voteze acest partid politic.

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +8

      @@adriangilmeanubike , domnul Klaun n-a reusit inca.

    • @cristianm3241
      @cristianm3241 3 ปีที่แล้ว +16

      Votam USR+, jos mafia USL

    • @eusebiuanghelbadea5558
      @eusebiuanghelbadea5558 3 ปีที่แล้ว

      Pff

    • @loyd4you
      @loyd4you 3 ปีที่แล้ว +19

      Cred ca te inseli la partea cu facutul praf, pe ei ii doare fix in cur la faza asta dar intre timp Oviudiu trebuie sa faca naveta pentru ca nu si-a tinut gura. Asa ca te rog lamureste-ma, cine pe cine a facut praf?

  • @el.G.
    @el.G. 3 ปีที่แล้ว +87

    Sper sa apuc ziua in care pornesc TV-ul si ma uit la "Recorder TV"

    • @steauafcsb2139
      @steauafcsb2139 3 ปีที่แล้ว +2

      Adica vrei sa traiesti in trecut? Auzi la el..tv ul.., app..cum tu vrei sa te uiti la postul recorder tv asa se uita si aia la antena 3...realitatea...

    • @el.G.
      @el.G. 3 ปีที่แล้ว +1

      @@steauafcsb2139 Prietene nu toata lumea are acces la tehnologie. 50% din populatie are inca wc-ul in gradina. Ar avea un impact mult mai mare, exact ca "Romania te Iubesc !"
      Si nu, nu vreau sa traiesc in trecut, dar nu vad nici-un viitor de 30 de ani

    • @steauafcsb2139
      @steauafcsb2139 3 ปีที่แล้ว

      Un tel la 500 ron ..nu reprezinta tehnologie...

  • @georgetamoraru10
    @georgetamoraru10 3 ปีที่แล้ว +2

    Doamne nu mi vine sa cred ! Săracul om

  • @sperantaviata8116
    @sperantaviata8116 3 ปีที่แล้ว

    Organizarea succint a unor examene de la A.B.A.........:
    1. Se alege persoana care trebuie să intre ( discuții, pile, compromisuri, etc).
    2. Condițiile de participare la concurs se face în funcție de studiile și vechimea pe care trebuie s-o aibe persoana care trebuie să intre.
    3. Se înscrie la concurs persoane de umplutură ( 1-4 persoane , după caz ) și câteva persoane „reale”.
    4. Se fac câteva variante, care binînțeles sunt învățate de persoana care trebuie să intre.
    5.În timpul examenului scris camera video se îndreaptă spre persoanele de umplutură și persoanele „reale” la acest concurs.
    6.În cazul în care prsoana care trebuie să intre nu învață sunt 2 variante de rezervă:
    A. O va lăsa/ îl va lăsa să scoată foile scrise direct de acasă ( fiind ștampilate, etc).
    B. La sfârșitul examenului o va lăsa / îl va lăsa să-și completeze examenul scris nu mai mult de câteva puncte diferență, decât lucrarea cea mai bună.
    7. Contestațiile nu sunt acceptate.....
    8.Rezultatele finale sunt la cateva puncte diferență între persoana care trebuie să intre și persoana „reală” pentru a nu putea da de bănuit.
    Așa se organizează concursurile indiferent de funcție, dacă este un post pe perioadă determinată/nedeterminată la A.B.A.......sau S.G.A....nu mai intrăm în detalii.

  • @muaddibtr
    @muaddibtr 3 ปีที่แล้ว +73

    ..in secunda 2 după apariția acestui videoclip: demisia cengher, demisia Molnar și cel puțin o anchetă deschisă pentru restul județelor. Pentru așa ceva se iese in stradă!

    • @buzzbiz878
      @buzzbiz878 3 ปีที่แล้ว +7

      Nu ai sa vezi asa ceva vreodată în România condusă de PeNaLi

    • @cr4yv3n
      @cr4yv3n 3 ปีที่แล้ว +1

      Aiurea. Oile nu cred.

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +5

      Aveti voie sa iesiti in strada, dar cu cateva observatii:
      1. Nu mai mult de 3.
      2. Cu distantare sociala.
      3. Cu botnita.
      Spor!

    • @zachary7277
      @zachary7277 3 ปีที่แล้ว +2

      Nu uita sa ii sanctionezi la vot

    • @andronese
      @andronese 3 ปีที่แล้ว

      @@corectorul8560 😁

  • @alexandrupirvu3987
    @alexandrupirvu3987 3 ปีที่แล้ว +180

    Le place apa liberalilor, aveți grija sa nu va înecați băieți!

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +3

      Doar in bani se pot ineca astia.

  • @misimisi171
    @misimisi171 2 ปีที่แล้ว +1

    Om cu coloana vertebrală copii lui sa fie mândri
    Cât despre conducerea României am ajuns la concluzia ca nu mai avem cu cine vota nu ne vrea nimeni binele totul este despre ei și atât

  • @anamariavitan2754
    @anamariavitan2754 3 ปีที่แล้ว +228

    Ferească Dumnezeu de ce se întâmplă în România!!! O țară atât de frumoasă condusa niște jigodii.😭

    • @tiberiuzabara6891
      @tiberiuzabara6891 3 ปีที่แล้ว +5

      Pentru cei care asistă de aproape 30 de ani la acest fapt, a cam devenit o normalitate.

    • @KhaosOPC
      @KhaosOPC 3 ปีที่แล้ว +4

      Se cam intampla la nivel global din pacate! Politicienii sunt marionetele marilor afaceristi din lume.

    • @tiberiuzabara6891
      @tiberiuzabara6891 3 ปีที่แล้ว

      @@KhaosOPC am si eu o curiozitate, cine sunt acești mari afaceriști care îi controlează pe politicieni?

    • @KhaosOPC
      @KhaosOPC 3 ปีที่แล้ว +1

      @@tiberiuzabara6891 Cam ce vezi in top 20 forbes al celor mai bogati oameni din lume.

    • @paulnistor3547
      @paulnistor3547 3 ปีที่แล้ว

      @@KhaosOPC vrei sa spui ca politicienii romani sunt manevrati de bogatii din top 20 forbes?

  • @emilpnacsek2792
    @emilpnacsek2792 3 ปีที่แล้ว +89

    Astia sunt PNL, doar ca sunt mii de cazuri care din păcate nu apar nicăieri. Felicitări acestui om pentru curaj.

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +1

      Cum ii facem sa apara? Cine ia un interviu intr-un inspectorat scolar, de exemplu?

  • @doinar.161
    @doinar.161 3 ปีที่แล้ว +1

    f bine facut,acum vrem sa vedem si toate numirile politice ale psd,mai ales din sanatate,etc, facute cu acelasi zel si detaliu....asteptam

  • @geoorgetaoana778
    @geoorgetaoana778 2 ปีที่แล้ว +1

    Asa sa dus totul de ripa ce I buni și au învățat au fost îndepărtați respect pentru acest om

  • @TheCrystyano0
    @TheCrystyano0 3 ปีที่แล้ว +154

    Baietii de la RECORDER merita susținuti, haideți sa ii ajutăm!

    • @nyck2688
      @nyck2688 3 ปีที่แล้ว +1

      alatura te

    • @horiacioflan6128
      @horiacioflan6128 3 ปีที่แล้ว

      Ma alatur oricand!
      Hai sa facem ceva ca ne inghit cretinii

  • @paralelmind
    @paralelmind 3 ปีที่แล้ว +76

    Video-ul asta trebuie sa ajunga la cat mai multa lume.

    • @aureliaszatmary5891
      @aureliaszatmary5891 3 ปีที่แล้ว +3

      La Orban!!!!

    • @corectorul8560
      @corectorul8560 3 ปีที่แล้ว +1

      @@aureliaszatmary5891 , la Orban a mai ajuns si cazul cu ministrul contrasens Bode. Si ce-a facut? Nimic! E tot acolo. Si ala care abuza minore a ajuns pe la Orban si ce a facut?
      Orban ii tine in spate pe toti si trebuie inlaturat.

  • @cristianrep
    @cristianrep 3 ปีที่แล้ว +3

    Cu sistemul medical bagati un reportaj? Asa pana nu mai explodeaza un spital vopsit frumos pe din afara

  • @adiivan9519
    @adiivan9519 2 ปีที่แล้ว +1

    Felicitări pt curajul de care dați dovadă!!Rușine clasei politice!!!