Geneza 3 - Mintea și Scriptura
ฝัง
- เผยแพร่เมื่อ 6 พ.ค. 2020
- Geneza 3 a fost cîmpul de bătălie pentru mintea omului. Mintea noastră joacă un rol fundamental în relația cu Dumnezeu. Atît în construcția relației cît și în distrugerea ei. Pentru că atunci cînd ne raportăm la Scriptură o facem cu mintea noastră. Cuvîntul lui Dumnezeu, comunicare, cunoaștere, încredere, dragoste.
Binecuvântat să fie Dumnezeu care se îngrijește de resursele Bisericii.
Multumim pentru toate aceste explicatii.
Imi place mult felul in care sunt structurate episoadele si le urmaresc cu drag!
Mulțumesc, Daniela. Te mai aștept.
De ce a îngăduit Dumnezeu ca femeia să fie înșelată de șarpe? Ce-a urmărit? Chiar experiment să fi fost, El știe tot, nu era necesar. De ce ne-a alungat din eden?
Deci, hai să o luăm pe rînd. În primul rînd, este nevoie să acceptăm că este foarte posibil să nu găsim răspuns la toate aceste răspunsuri în Scriptură. Cel puțin răspunsuri foarte precise. Iar asta poate naște pericolul ca noi să începem să facem speculații sau să confundăm imaginația noastră cu adevărul. Evident, subiectul este foarte dureros și de aceea ne este greu să acceptăm că s-ar putea să nu aflăm deocamdată răspunsul. Și mai ales un răspuns care să ne satisfacă. De ce „a îngăduit Dumnezeu ca femeia să fie înșelată de șarpe”? Primul lucru care îmi vine în minte este dragostea. Dragostea are cîteva caracteristici clare. Și face întotdeauna anumite lucruri în mod sigur. Dragostea întotdeauna respectă libertatea de a alege a persoanei pe care o iubește. Tocmai pentru că dragostea nu este niciodată satisfăcută decît atunci cînd primește aceeași dragoste necondiționată înapoi. Deci dragostea (adevărată) nu este tranzacțională. Ea își dorește ca tu să o iubești înapoi nu pentru că ea te poate condiționa sub o formă sau alta. Ea vrea ca tu să alegi. Dacă tu nu alegi liber să răspunzi cu dragoste, atunci dragostea ta nu este adevărată. Este determinată de ceva. Dacă Dumnezeu împiedica femeia să poată avea acel dialog cu șarpele, atunci femeia nu ar fi putut niciodată să spună ca ales liber să rămînă în relație cu Dumnezeu. Nu am fi știut niciodată dacă noi îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, dacă nu ni s-ar fi dat șansa să nu îl iubim. Iar aspectul acesta al „punerii la încercare a loialității față de Dumnezeu” este prezent în multe locuri din Scriptură. Pare un modus operandi al lui Dumnezeu. Cred că ți-am răspuns oarecum și la întrebarea „Ce a urmărit?” Nu cred că Dumnezeu a „urmărit” neapărat ceva. Dar cu siguranță și-a droit (așa cum își dorește și acum) oameni care să fie agenți liberi. Care să îl iubească pentru că aleg în mod autentic să o facă. Nu cred că Dumnezeu este satisfăcut cu o ștachetă mai joasă. Pentru simplul motiv că orice altceva nu ar fi dragoste. Nu, nu cred că a fost un experiment. În ce privește aserțiunea „El știe tot, nu era necesar.”, nu știu cum să o interpretez. Evident că Dumnezeu știe tot. Dar nu asta este problema. Problema este că noi nu știm tot. Noi nu știm cine sîntem pînă nu sîntem puși în postura să alegem cine sîntem. Evident, Dumnezeu, pornind de la premiza că „știe tot” ar fi putut să spună oamenilor din prima zi: „Sînteți niște ticăloși nemernici. Dacă ați avea ocazia să mă părăziți ați face-o în cîteva minute. Știu e mai bine.” Ți s-ar fi părut corect ca Dumnezeu să procedeze așa? Probabil că nu. Probabil că ai fi vrut să ai o dovadă. Iar acum o ai. În plus, nu cred că este corect în justiția lui Dumnezeu să incriminezi pe cineva pentru ce „ar putea să facă”. Ci numai pentru ce a făcut. Deci, cred că ceea ce s-a întîmplat implică nu numai dragostea lui Dumnezeu dar și dreptatea lui Dumnezeu.
„De ce ne-a alungat din eden?” În primul rînd cred că ne-am alungat singuri. În al doilea rînd pentru că așa se întîmplă la divorț. Iar acela a fost primul divorț. Un divorț cosmic. Omul a ales să creadă și să iubească pe altcineva. Dragoste cu sila nu este dragoste. Iar edenul nu a fost decît o consecință. Printre multe altele. Problema fundamental a fost faptul că omul a ales să îl abandoneze pe Dumnezeu. Restul sînt consecințe. Iar despre consecințe Dumnezeu a fost foarte clar cînd i-a spus omului că el, omul, are puterea să își aleagă viitorul. Atunci cînd i-a spus că faptele lui au consecințe. Cînd i-a spus că în ziua cînd va mînca din acel pom va muri. Omul a ales în cunoștință de cauză. Și, așa cum este întotdeauna, noi putem alege orice în viață. Ceea ce nu mai putem alege sînt consecințele alegerilor noastre.
@@CalatoriePrinScriptura mulțumesc frumos! Este foarte important pentru mine, să aibă cine-mi arata alte puncte de vedere să pot înțelege scriptura. Mult respect.