Peste o sută de ani, ( dacă vom mai fi aici) când fizica cuantică va fi explicată și înțeleasă, oamenii de atunci, vor râde de toate interpretările noastre în ceea ce privește viața, sufletul, moartea și viața veșnică.
Adevărul pus în 28 de puncte??!!! Dacă este posibil să susținem așa ceva ,este clar că nu se poate face nici un pas înainte pentru cunoaștere. Dogmatismul impus de cultele religioase (indiferent de numele denominațional) este o metodă prin care se urmărește limitarea gândiri libere. Vă apreciez pentru aceste dezbateri. Multă sănătate tuturor!
Raspunsul la 29:50 pt Florin e NATURA ca logos a lui Dumnezeu. Natura, ori cadrul sau extins - Universul, este cea mai la indemana revelatie pe care o putem avea despre Creator. Apoi Isus, ca tot vorbeam de Logos! Sunt singurele doua axiome ireductibile. Scriptura se pare ca e doar un construct evolutiv asamblat pe interpretarea autorilor, numita "inspiratie". Deci singurul adevar la care avem acces e posibil doar prin raportare la cele doua axiome. Cu toate astea, acel adevar va fi doar adevar prezent cu potential evolutiv. Evolutia lui o vedem clar in Scriptura. Chiar conceptul de Dumnezeu a evoluat de la se pare - politeismul lui Elohim la Singularitatea lui EuSunt! In orice exegeza ne raportam la cele doua axiome pt ca doar ele ne pot spune ceva clar despre Creator! Restul e opinie mai mult sau mai putin "inspirata".
Biblia este o colectie de carti continand mituri axate pe asa-zisa relatie a lui "Dumnezeu" (dumnezeul evreilor) cu poporul evreu, in contextul relationarii acestuia (a poporului evreu) cu celelalte popoare. Studiind Biblia, fara a studia si carti din alte domenii (cum ar fi alte religii-diferite de religiile avraamice, astronomie, istorie, antropologie, biologie, fizica, s.a.) se poate usor cadea in fanatism religios. "Dumnezeul" prezentat in Biblie (in V.T., in special) este clar prezentat ca fiind dumnezeul evreilor, un dumnezeu antropomorf, ca avand tot felul de patimi umane (a se citi, cu atentie si detasat primele cinci carti ale lui Moise). Deci nicidecum Dumnezeu Adevarat, neantropomorf. Dumnezeu Adevarat ar putea fi acea "entitate", acea "fiinta", ne-antropomorfa, sau hiperconstiinta, Suprema Putere, Inteligenta si Intelepciune care a creat si care conduce universurile. Cauza tuturor legilor din universul vizibil si din Universul invizibil. Cele mai multe personaje si evenimente prezentate in Biblie (in V.T. in special, dar si in N.T.) nu sunt atestate istoric si nici stiintific. Multi neoprotestanti ("pocaiti") sustin autenticitatea Bibliei prin desfasurarea unor evenimente din zilele noastre care, zic ei, au fost "proorocite" inca din V.T. Insa sunt doar...interpretari induse de anumiti oameni interesati sa scoata in evidenta "autenticitatea" Bibliei. Nu poate cineva garanta ca anumite evenimente petrecute de-a lungul istoriei umanitatii s-au petrecut dupa ce s-au proorocit aceste evenimente, sau aceste "proorocii" s-au scris dupa desfasurarea evenimentelor respective. Ca un contra-argument, ar trebui sa se relateze evenimente din zilele noastre despre care s-a scris in vechime. Ceea ce nu se poate evidentia. In ciuda "claritatii" Bibliei. Asa, tot felul de interpretari fiecare poate sa dea. Eventualele replici date de catre "crestini", intr-un limbaj licentios,, avand tendinta de a jigni, plini de ura fata de cei de o alta convingere, arata exact adevarata "credinta" a acestor "crestini". Deci: Ceea ce spui tu despre mine, "bunule crestin", spune multe despre tine, "crestinule"! Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici!
Oameni buni, voi veniți din viitor? Înțeleg că aveți o înțelegere avansată cu privire la cele spirituale, dar și în cele ale sportului sunteți cu un pas înainte?
@@leonroman77 Leon, avem vreo 14 ani cand ai facut un an de practica la noi in comunitate, mi-a ramas in minte mica povestioara cu " sine cera ". Te-ai schimbat 180° si nu in bine, parerea mea. Poate ar fi sa mai bine sa nu va grabiti asa spre viitor ...sincer nu vreau sa fiu in pielea voastra.
Când spune " astăzi" Domnul Iisus se referă la timpul existent, adică la lucrurile care produc consecințe , sau care conțin posibilitatea de a produce consecințe.
Eu prin "astazi" inteleg prezentul continuu. Adica vei muri azi si vei invia peste mii de ani. Dar tu vei percepe toate astea ca fiind AZI! La fel ca dupa anestezie.
@@sbutuz Nu am înțeles ce vreți să spuneți prin " prezentul continuu". Probabil la Dumnezeu ca fiind timpul însuși, măsurabil dar și infinit , un timp în care o singură secundă conține întreaga Eternitate?
@@sirbuliliana7078 nu, nu timpul privit prin "ochii" lui Dumnezeu. Asta e un adevar absolut la care ma pot raporta doar logic. Vorbesc de "astazi" ca adevar prezent, ca timp perceput. Vorbesc din punctul de vedere al unui trezit din coma care "stie" ca "astazi" a cazut la pat si tot astazi s.a trezit. Desi adevarul factual e ca a stat 3 ani in coma. Edi vorbea despre lipsa unor argumente biblice pt nemurirea sufletului. Daca eul va continua existenta printr.o nemurire a sufletului sau va renaste din memoria Creatorului, nu stim. Ce ne imaginam e ca vom percepe tranzitia ca pe o continuitate. Inchidem ochii in corpul asta si.i vom deschide in acelasi "azi" in alt corp, tot material, dar de o alta ousia.
@@sbutuz Da, foarte interesant, aproape emoționant. d-l Edy nu crede în nemurirea sufletului, dar eu cred că conștiința nu se pierde odată cu moartea trupului. Această teorie este susținută chiar de mulți savanți, fizicieni, medici neurologi etc. Schrodinger vorbește despre aceasta în cartea sa " Ce este viața", și profesorul D C Dulcan în toate lucrările sale susține că mintea noastră este o prelungire a celei cosmice, în care sunt înscrise posibilități nemăsurate. Eu nu am fost niciodată într-o biserică Adventistă dar, îl ascult cu mult interes pe d-l Edy Constantinescu. Vă doresc multă sănătate și toate cele bune.
@@sirbuliliana7078 nici Edi nu spunea ca constiinta s.ar pierde odata cu moartea sufletului. Dar Dumnezeu ne poate reface din memoria Sa. La urma urmei, constiinta, sufletul sau ce o mai fi, e informatie.
la 1,56. Edi scoate o perla ABSOLUTA a valorii filozofiei speculative...esti tare omule...dincolo de aberatiile si ratacirile de tot felul,esti tare nostim,sarcastic,comic...probabil ca te-ai plictisit de atata vorbarie si o mai dai cu adevarul...mai pleznesti putin cu el...oricum tu ne pleznesti pe toti,da recunosc ca esti demn de urmarit,indiferent de pozitionarea ta,dar,trebuie sa fii tare ca te bombardam ,cum faci si tu.
joaca de-a gandirea e o pasiune,dar,CALEA ne-a fost deja aratata si e aceea pe care o puneti voi la indoiala. O chestie ma intriga si anume: Ca Edi sa creada in unele teorii ale lui Einstein,cu privire la tranzitul luminii.La cat esti tu de inteligent,nu te vad a crede ca spatiul poate fi curbat,sau manipulat,cand spatiul e recipientul stabil al oricarui lucru fenomen,etc...si ca Timpul poate fi manipulat cum fuge mintea unui iluminat,dupa orice idee fara nici o logica.Am vazut oameni care creeaza din materie orice,dar,niciodata din ceva imaterial si imuabil.Spatiul si Timpul,doua entitati fixe...
F fain Edi! O placere sa te ascult!!! Pe toti 4 de fapt.
Peste o sută de ani, ( dacă vom mai fi aici) când fizica cuantică va fi explicată și înțeleasă, oamenii de atunci, vor râde de toate interpretările noastre în ceea ce privește viața, sufletul, moartea și viața veșnică.
va multumesc, din nou ,pentru aceasta prezentare realista.
Sunteți de folos , dragi prieteni .
Keep up the great work guys
low-key nice talk
Adevărul pus în 28 de puncte??!!!
Dacă este posibil să susținem așa ceva ,este clar că nu se poate face nici un pas înainte pentru cunoaștere. Dogmatismul impus de cultele religioase (indiferent de numele denominațional) este o metodă prin care se urmărește limitarea gândiri libere.
Vă apreciez pentru aceste dezbateri.
Multă sănătate tuturor!
Vă mulțumesc.Mi-a plăcut dezbaterea.❤
Raspunsul la 29:50 pt Florin e NATURA ca logos a lui Dumnezeu. Natura, ori cadrul sau extins - Universul, este cea mai la indemana revelatie pe care o putem avea despre Creator. Apoi Isus, ca tot vorbeam de Logos! Sunt singurele doua axiome ireductibile. Scriptura se pare ca e doar un construct evolutiv asamblat pe interpretarea autorilor, numita "inspiratie". Deci singurul adevar la care avem acces e posibil doar prin raportare la cele doua axiome. Cu toate astea, acel adevar va fi doar adevar prezent cu potential evolutiv. Evolutia lui o vedem clar in Scriptura.
Chiar conceptul de Dumnezeu a evoluat de la se pare - politeismul lui Elohim la Singularitatea lui EuSunt!
In orice exegeza ne raportam la cele doua axiome pt ca doar ele ne pot spune ceva clar despre Creator! Restul e opinie mai mult sau mai putin "inspirata".
Biblia este o colectie de carti continand mituri axate pe asa-zisa relatie a lui "Dumnezeu" (dumnezeul evreilor) cu poporul evreu, in contextul relationarii acestuia (a poporului evreu) cu celelalte popoare.
Studiind Biblia, fara a studia si carti din alte domenii (cum ar fi alte religii-diferite de religiile avraamice, astronomie, istorie, antropologie, biologie, fizica, s.a.) se poate usor cadea in fanatism religios.
"Dumnezeul" prezentat in Biblie (in V.T., in special) este clar prezentat ca fiind dumnezeul evreilor, un dumnezeu antropomorf, ca avand tot felul de patimi umane (a se citi, cu atentie si detasat primele cinci carti ale lui Moise).
Deci nicidecum Dumnezeu Adevarat, neantropomorf.
Dumnezeu Adevarat ar putea fi acea "entitate", acea "fiinta", ne-antropomorfa, sau hiperconstiinta, Suprema Putere, Inteligenta si Intelepciune care a creat si care conduce universurile. Cauza tuturor legilor din universul vizibil si din Universul invizibil.
Cele mai multe personaje si evenimente prezentate in Biblie (in V.T. in special, dar si in N.T.) nu sunt atestate istoric si nici stiintific.
Multi neoprotestanti ("pocaiti") sustin autenticitatea Bibliei prin desfasurarea unor evenimente din zilele noastre care, zic ei, au fost "proorocite" inca din V.T.
Insa sunt doar...interpretari induse de anumiti oameni interesati sa scoata in evidenta "autenticitatea" Bibliei.
Nu poate cineva garanta ca anumite evenimente petrecute de-a lungul istoriei umanitatii s-au petrecut dupa ce s-au proorocit aceste evenimente, sau aceste "proorocii" s-au scris dupa desfasurarea evenimentelor respective.
Ca un contra-argument, ar trebui sa se relateze evenimente din zilele noastre despre care s-a scris in vechime. Ceea ce nu se poate evidentia. In ciuda "claritatii" Bibliei.
Asa, tot felul de interpretari fiecare poate sa dea.
Eventualele replici date de catre "crestini", intr-un limbaj licentios,, avand tendinta de a jigni, plini de ura fata de cei de o alta convingere, arata exact adevarata "credinta" a acestor "crestini".
Deci: Ceea ce spui tu despre mine, "bunule crestin", spune multe despre tine, "crestinule"!
Ar mai fi multe de spus, dar ma opresc aici!
Oameni buni, voi veniți din viitor? Înțeleg că aveți o înțelegere avansată cu privire la cele spirituale, dar și în cele ale sportului sunteți cu un pas înainte?
Da, ne grabim spre viitor :) si putem fi derutati de "aparente" .
@@leonroman77 Leon, avem vreo 14 ani cand ai facut un an de practica la noi in comunitate, mi-a ramas in minte mica povestioara cu " sine cera ". Te-ai schimbat 180° si nu in bine, parerea mea. Poate ar fi sa mai bine sa nu va grabiti asa spre viitor ...sincer nu vreau sa fiu in pielea voastra.
Brazil vs Serbie 2la 0.de unde le a dat peste 10
Cum să înțelegem pasajul din NT, unde Apostolul Pavel spune că a fost în al treilea cer, în duh, sau în trup, nu putea ști exact?
Buna intrebare. Pacat ca va ramane fara raspuns.
Când spune " astăzi" Domnul Iisus se referă la timpul existent, adică la lucrurile care produc consecințe , sau care conțin posibilitatea de a produce consecințe.
Eu prin "astazi" inteleg prezentul continuu. Adica vei muri azi si vei invia peste mii de ani. Dar tu vei percepe toate astea ca fiind AZI! La fel ca dupa anestezie.
@@sbutuz Nu am înțeles ce vreți să spuneți prin " prezentul continuu". Probabil la Dumnezeu ca fiind timpul însuși, măsurabil dar și infinit , un timp în care o singură secundă conține întreaga Eternitate?
@@sirbuliliana7078 nu, nu timpul privit prin "ochii" lui Dumnezeu. Asta e un adevar absolut la care ma pot raporta doar logic. Vorbesc de "astazi" ca adevar prezent, ca timp perceput. Vorbesc din punctul de vedere al unui trezit din coma care "stie" ca "astazi" a cazut la pat si tot astazi s.a trezit. Desi adevarul factual e ca a stat 3 ani in coma.
Edi vorbea despre lipsa unor argumente biblice pt nemurirea sufletului. Daca eul va continua existenta printr.o nemurire a sufletului sau va renaste din memoria Creatorului, nu stim. Ce ne imaginam e ca vom percepe tranzitia ca pe o continuitate. Inchidem ochii in corpul asta si.i vom deschide in acelasi "azi" in alt corp, tot material, dar de o alta ousia.
@@sbutuz Da, foarte interesant, aproape emoționant. d-l Edy nu crede în nemurirea sufletului, dar eu cred că conștiința nu se pierde odată cu moartea trupului. Această teorie este susținută chiar de mulți savanți, fizicieni, medici neurologi etc. Schrodinger vorbește despre aceasta în cartea sa " Ce este viața", și profesorul D C Dulcan în toate lucrările sale susține că mintea noastră este o prelungire a celei cosmice, în care sunt înscrise posibilități nemăsurate. Eu nu am fost niciodată într-o biserică Adventistă dar, îl ascult cu mult interes pe d-l Edy Constantinescu. Vă doresc multă sănătate și toate cele bune.
@@sirbuliliana7078 nici Edi nu spunea ca constiinta s.ar pierde odata cu moartea sufletului. Dar Dumnezeu ne poate reface din memoria Sa. La urma urmei, constiinta, sufletul sau ce o mai fi, e informatie.
la 1,56. Edi scoate o perla ABSOLUTA a valorii filozofiei speculative...esti tare omule...dincolo de aberatiile si ratacirile de tot felul,esti tare nostim,sarcastic,comic...probabil ca te-ai plictisit de atata vorbarie si o mai dai cu adevarul...mai pleznesti putin cu el...oricum tu ne pleznesti pe toti,da recunosc ca esti demn de urmarit,indiferent de pozitionarea ta,dar,trebuie sa fii tare ca te bombardam ,cum faci si tu.
daca nu v-as asculta, as fi demult la balamuc
joaca de-a gandirea e o pasiune,dar,CALEA ne-a fost deja aratata si e aceea pe care o puneti voi la indoiala. O chestie ma intriga si anume: Ca Edi sa creada in unele teorii ale lui Einstein,cu privire la tranzitul luminii.La cat esti tu de inteligent,nu te vad a crede ca spatiul poate fi curbat,sau manipulat,cand spatiul e recipientul stabil al oricarui lucru fenomen,etc...si ca Timpul poate fi manipulat cum fuge mintea unui iluminat,dupa orice idee fara nici o logica.Am vazut oameni care creeaza din materie orice,dar,niciodata din ceva imaterial si imuabil.Spatiul si Timpul,doua entitati fixe...
Eu nu înțeleg despre ce meci vorbiți?:)) Brazilia abia astăzi joacă primul meci la CM
Or fi fost dăruiți cu abilități profetice. 😇
@@quariumq.7495 10 lei am mai pierdut eu în viața asta. Mă duc liniștit pe +15 goluri diseară și le trimit zecimea din câștig la Chicago :))
Sorry - a fost o confuzie, cineva a spus ca a vazut meciul, si eu am fost confuz, dar nu sunt specialist - la curent cu match schedule.
@@leonroman77 it's ok, chiar nu înțelegeam cum de am ratat meciul :))
@@leonroman77 pai nu Cornel zicea de f multe goluri ale Braziliei? 🤣🤣🤣
nu sunteti normali :)