Dumnezeu îți cunoaște durerea!

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 29 ก.ย. 2023
  • În urmă cu câteva luni, într-o zi, m-am confruntat cu o durere foarte mare de cap. Mă durea atât de tare, încât mă gândeam că sigur trebuie să se vadă și în exterior. Mi-a venit gândul să privesc în oglindă pentru a vedea cum arată pe chipul meu durerea aceea teribilă pe care o simțeam. Spre surprinderea mea, chipul era neschimbat. Mă așteptam să mă văd încruntată, sau măcar un pic schimbată din pricina suferinței pe care o simțeam, însă în exterior, nu se vedea nimic. Meditam cu uimire la ceea ce văzusem și Dumnezeu m-a ajutat să înțeleg că la fel e și în plan sufletesc. Trecem unii pe lângă alții și ni se pare că cei de lângă noi sunt bine și de fapt, habar nu avem ce durere mare se poate ascunde în spatele unui zâmbet.
    Nu știu cu ce te confrunți azi, sau în perioada aceasta, dar știu că Dumnezeu te vede, îți cunoaște durerea și Lui Îi pasă de tine! Vorbește cu El despre durerea ta, căci nu este nimeni care să-ți poată înțelege inima mai bine decât Cel care a creat-o! Prin Rugăciune, poți primi Înviorare și Pace! Nu te gândi că ești prea zdrobit/ă ca să te poți ruga! Profită de acest lucru, gândindu-te că dintr-o inimă zdrobită ies rugăciuni SINCERE și CURATE, care negreșit vor ajunge până la Dumnezeu!
    Fii mult binecuvântat/ă!

ความคิดเห็น • 11

  • @doinitavladoi1942
    @doinitavladoi1942 8 หลายเดือนก่อน +2

    Amin

  • @ClaudiaNiculae-wy1nl
    @ClaudiaNiculae-wy1nl 7 หลายเดือนก่อน +2

    Doamne Ajuta Amin

  • @ionutzcalin4801
    @ionutzcalin4801 6 หลายเดือนก่อน +2

    Domnul sa te binecuvinteze aveam nevoie să mă ridic din starea mea obosită și zdrobita 😢😢 mulțumesc pentru cuvintele

  • @robyzosin9095
    @robyzosin9095 7 หลายเดือนก่อน +2

    ❤️ ❤️ ❤️

  • @adrianadiaconu3401
    @adrianadiaconu3401 9 หลายเดือนก่อน +3

    Dumnezeu sa fie cu noi cu toti si sa ne picure in sufletele noastre o picatura din harul sau divin doamne ajuta

  • @sandalowas1802
    @sandalowas1802 9 หลายเดือนก่อน +4

    Multumesc multumesc multumesc Dumnezeu este cu noi Multumesc pentru aceste vorbe frumoase si adevarate care ne aapropie de Dumnezeu

  • @mariacalugar5679
    @mariacalugar5679 7 หลายเดือนก่อน +2

    CJ IUBIRE ,MULTUMESC ❤❤❤

  • @silviuluncan646
    @silviuluncan646 9 หลายเดือนก่อน +5

    Domnul să te binecuvinteze, Lavinia!

    • @IheD00
      @IheD00  9 หลายเดือนก่อน +2

      Mulțumesc! La fel!

    • @silviuluncan646
      @silviuluncan646 9 หลายเดือนก่อน +2

      @@IheD00 Cu dra! Multumesc!

  • @ioniob9097
    @ioniob9097 6 หลายเดือนก่อน +1

    Nu apreciez acest tip de materiale 😂😂😂