Cita intelepcune și Har , DUH SFINT, va daruit Dumezeu. Preasfintite. Parinte. Atit de mult va iubesc, fiindca greu este la tinerețea pe care o aveți sa fiti atit de imbunatatit. Ma uit cum pot dar nu am vazut un asa Ierarh, sa fie atit de.linistit la vorba, atita bunatate. Maica. Domnului, si Maica Parascheva sa va acopere sa ne duceti în Împărăția lui. Hristos. Hristos a Inviat ❤❤🎉🎉🎉
Preasfintite. Pparinte. Multumesc Maicii Domnului, ca sunteti între noi în toată Moldova. Ma duc.la biserica ma spovedesc și impartadesc, fiindca am stat o vreme în biserica de mir vreme de aproape 10 ani, apoi Maica Domnului, si Maia Parascheva m-au dus vreme de 5 ani in manastire. Dar vremurile cum sunt sa schimbat Parintele. Staret, eram data la un . Preot de mir sa ingrijesc de mama lui. Apoi a trebuit sa merg în străinătate la copii vreme de 7 luni. Baiatul meu care este în aceeași zi născut cu. Preasfintia Voastra numai ca este puțin mai mare în ani mi-a făcut o casuta, sa am unde ma ruga. Asa ca va spun citeva din viata, fiindca am avut o familie, dar barbatul a plecat cu alta. Am fost nevoita sa ramin cu o mama bolnava, si cu 4 copii de îngrijit. Acum la 69 de ani. dau. Slava lui. Dumnezeu ca v-am găsit pe telefon. De fostul Staret nu mai știu nimic, știam ca să inchinoviat în singurătate. Asa sunt și eu aici. Va rog rugativa pentru roaba lui. Dumnezeu. Viorica. Trăiesc intr-o chilie din casa baiatului și ma rog Domnului sa ma ierte de toate păcatele, ca nu pot spune ca sunt atit de îmbunătățită. Va iubesc și i -mi doresc cu voia. Domnului sa va intilnesc, si daca nu va fi cu putinta, va rog rugativa fiindca de mult nu am vazut un.Arhiereu atit de bun. Irtatima. Sarut mina❤❤🎉🎉🎉
Sarut mâna Preasfințite Părinte Damaschin! Bogdaproste pentru invataminte si dragoste! Ne-ati pus in suflet cuvinte care ne-au hranit sufletul! Sa ne trăiți și să fiți sănătos! Doamne ajuta!
Preasfintitul nostru Parinte, este atit de cuminte, bun, plin de Duh Sfint, avem toți ce invata toti de la Preasfintia Sa. Este atit de bun incit nu ar deranja cu un cuvint pe nimeni. Va veți convinge cita liniste si bunatate darueste fiecaruia. Doamne ajutal❤🎉
Preasfintite. Parinte. I. P. S. Pimen a stiut ce alege. A ales ce a fost mai bun, cum se spune în popor crema călugărilor. A fost un. Sfint și va ramine un. Sfint. Ma uit si vad cit de frumos a-ti crescut sub ascultare de el. Maica. Domnului sa va Tina sanatos, cu ani indelungati, ca avem ce invata și generațiile care vin din urma noastră. Pentru noi cei din Moldova suntem o comoara de intelepciune, si cumintenie. Iertati. Sarut mina❤❤🎉
O, Doamne, ce părinte cald și smerit... atît de tinăr și are atîta cumpătare și înțelepciune... Nu știu cine l-a crescut pină la măsura aceasta , dar văd că Dumnezeu a turnat harul cu găleata asupra sa! Ține-l Doamne tot așa că mare nevoie avem de oameni cu har și cu blândețe!🙏✝️ Să ne trăiți întru mulți ani părinte drag! Dumnezeu și Maica Domnului să vă binecuvinteze și să vă fie pururea pavăză și ajutor! 🙏✝️ 😇😇😇😇😇😇😇😇😇😇😇😇
Prea Sfintitul nostru Parintee știu că vă este f, greu sa cititi mesajele noastre si mai ales sa le si cititi,dar poate un gind bun de la Dumnezeu vă face sa ma lamuriti si pe mine pentru ca mare evlavie mare incredere am in harul Sfintiei voastre.Povestea de curoind o mamă îndurerată că fiul ei de 19 ani a fost omorit de alti 4 băieți intr,un mod macabru .L,au legat de miini sub mașină de bara si l,a tirit asa 2,5 km . După acee l,acea mai ramas din el l,au lasat in fața blocului unde locuia.Iertatima, vă intreb cu sfială pelinga ce a vazut mama lui si pe lîngă ce simte si acum ,ce răsplată i s,ar cuveni călăului care a condus masina?.De la Dumnezeu intreb că de la lege i,adat 280 de ile muncă la curatenie in fata primariei..Chiar intilnim demoni la tot pasul?. Iertați mă si plecă ciune in fața d,stra.
Cita intelepcune și Har , DUH SFINT, va daruit Dumezeu. Preasfintite. Parinte. Atit de mult va iubesc, fiindca greu este la tinerețea pe care o aveți sa fiti atit de imbunatatit. Ma uit cum pot dar nu am vazut un asa Ierarh, sa fie atit de.linistit la vorba, atita bunatate. Maica. Domnului, si Maica Parascheva sa va acopere sa ne duceti în Împărăția lui. Hristos. Hristos a Inviat ❤❤🎉🎉🎉
Doamne ajută, părinte!
Mulțumesc frumos pentru cuvintele frumoase și calde!
Domnul să vă răsplătească jertfa! Dăm Slavă Domnului pentru toat ce faceți pentru noi.❤
Doamne ajuta
Preasfintite. Pparinte. Multumesc Maicii Domnului, ca sunteti între noi în toată Moldova. Ma duc.la biserica ma spovedesc și impartadesc, fiindca am stat o vreme în biserica de mir vreme de aproape 10 ani, apoi Maica Domnului, si Maia Parascheva m-au dus vreme de 5 ani in manastire. Dar vremurile cum sunt sa schimbat Parintele. Staret, eram data la un . Preot de mir sa ingrijesc de mama lui. Apoi a trebuit sa merg în străinătate la copii vreme de 7 luni. Baiatul meu care este în aceeași zi născut cu. Preasfintia Voastra numai ca este puțin mai mare în ani mi-a făcut o casuta, sa am unde ma ruga. Asa ca va spun citeva din viata, fiindca am avut o familie, dar barbatul a plecat cu alta. Am fost nevoita sa ramin cu o mama bolnava, si cu 4 copii de îngrijit. Acum la 69 de ani. dau. Slava lui. Dumnezeu ca v-am găsit pe telefon. De fostul Staret nu mai știu nimic, știam ca să inchinoviat în singurătate. Asa sunt și eu aici. Va rog rugativa pentru roaba lui. Dumnezeu. Viorica. Trăiesc intr-o chilie din casa baiatului și ma rog Domnului sa ma ierte de toate păcatele, ca nu pot spune ca sunt atit de îmbunătățită. Va iubesc și i -mi doresc cu voia. Domnului sa va intilnesc, si daca nu va fi cu putinta, va rog rugativa fiindca de mult nu am vazut un.Arhiereu atit de bun. Irtatima. Sarut mina❤❤🎉🎉🎉
Doamne FIE MILA TA SPRE NOI, PRECUM NADAJDUIM ÎNTRU TINE
DOAMNE 🙏🙏🙏❤❤❤
Sarut mâna Preasfințite Părinte Damaschin! Bogdaproste pentru invataminte si dragoste! Ne-ati pus in suflet cuvinte care ne-au hranit sufletul! Sa ne trăiți și să fiți sănătos! Doamne ajuta!
Preasfintitul nostru Parinte, este atit de cuminte, bun, plin de Duh Sfint, avem toți ce invata toti de la Preasfintia Sa. Este atit de bun incit nu ar deranja cu un cuvint pe nimeni. Va veți convinge cita liniste si bunatate darueste fiecaruia. Doamne ajutal❤🎉
Adevărat se vede pe fata dumnealui 🎉
Preasfintite. Parinte. I. P. S. Pimen a stiut ce alege. A ales ce a fost mai bun, cum se spune în popor crema călugărilor. A fost un. Sfint și va ramine un. Sfint. Ma uit si vad cit de frumos a-ti crescut sub ascultare de el. Maica. Domnului sa va Tina sanatos, cu ani indelungati, ca avem ce invata și generațiile care vin din urma noastră. Pentru noi cei din Moldova suntem o comoara de intelepciune, si cumintenie. Iertati. Sarut mina❤❤🎉
O, Doamne, ce părinte cald și smerit... atît de tinăr și are atîta cumpătare și înțelepciune...
Nu știu cine l-a crescut pină la măsura aceasta , dar văd că Dumnezeu a turnat harul cu găleata asupra sa!
Ține-l Doamne tot așa că mare nevoie avem de oameni cu har și cu blândețe!🙏✝️
Să ne trăiți întru mulți ani părinte drag! Dumnezeu și Maica Domnului să vă binecuvinteze și să vă fie pururea pavăză și ajutor! 🙏✝️
😇😇😇😇😇😇😇😇😇😇😇😇
Dosmne ajutane
Un regal duhovnicesc, pentru care mulțumim din tot sufletul!
Atât invitatul, cât și gazda, oameni de excepție!!❤
Recunostinta
Prea Sfintitul nostru Parintee știu că vă este f, greu sa cititi mesajele noastre si mai ales sa le si cititi,dar poate un gind bun de la Dumnezeu vă face sa ma lamuriti si pe mine pentru ca mare evlavie mare incredere am in harul Sfintiei voastre.Povestea de curoind o mamă îndurerată că fiul ei de 19 ani a fost omorit de alti 4 băieți intr,un mod macabru .L,au legat de miini sub mașină de bara si l,a tirit asa 2,5 km . După acee l,acea mai ramas din el l,au lasat in fața blocului unde locuia.Iertatima, vă intreb cu sfială pelinga ce a vazut mama lui si pe lîngă ce simte si acum ,ce răsplată i s,ar cuveni călăului care a condus masina?.De la Dumnezeu intreb că de la lege i,adat 280 de ile muncă la curatenie in fata primariei..Chiar intilnim demoni la tot pasul?. Iertați mă si plecă ciune in fața d,stra.
Nimic nu este cu " trebuie"