Eu cred ca versurile piesei descriu o căutare a eliberării și regăsirii în mijlocul provocărilor vieții, o temă centrală ce aduce împreună nostalgia și speranța pentru ceva mai mult. În piesă, cei doi artiști reflectează asupra sentimentelor complexe care vin odată cu iubirea și trăirea intensă a momentelor. Olivia Addams aduce o sensibilitate aparte, iar colaborarea cu Cabron adaugă profunzime printr-un stil liric distinct. Melodia are o atmosferă meditativă, combinată cu un ritm care invită la reflecție. Și va mai pot spune succes în continuare dragilor! ❤
Prin versurile acestei piese se transmit multe emoții și amintiri rătăcite, iar cerul este descris atât de frumos, reflectând ideea că o iubire adevărată și asumată este infinită. Sper din suflet ca aceste versuri să vă aducă alinare și să vă ajute să înțelegeți ce înseamnă iubirea autentică.. Orgoliul este, de multe ori, cel mai mare obstacol în calea iubirii, dar, dacă reușim să-l învingem, putem descoperi adevăratul sens al fericirii. Apreciem profund artiștii care au dăruit viață acestei piese, căci prin talentul lor, ne-au adus mai aproape de sufletul nostru 🕯🤍
Piesa asta atât de superbă va ajunge în topuri, în cel mai scurt timp. Versurile, interpretarea, clipul, actorii, toate acestea împreună sunt armonie deplină, în Cerul vostru magic! Vă iubesc mult și vă doresc cat mai multe astfel de piese!❤❤❤
Cât mai departe merită dusă această piesă o piesă incredibilă pentru suflet cu un mesaj impresionant plin de emoție o bucurie adevărată îți transmite această piesă această piesă spune ce nu poți spune în cuvinte
Pe mine muzica mă face să trec peste orice e greu în viața mea ♥️ dar .. melodia asta … melodia asta mi-a dat aripi să zbor din nou și să o iau din nou de la capăt într-un timp exagerat de scurt ! 🙏🏻 BRAVO !! 🥂🍾
The connexion that she maintains in her songs is hugely surprising and haywire that it shoots to the heart making it bleed with pleasure while my ears are sampling her songs and my heart will never be clogged by her songs because I always want to receive more of her. She's enlarging all the small spaces to be filled by her charming voice that even a fiddle and a harp could accompany her voice 'cause of how melodious it is so I restrain myself from bursting with every song she gives every year, now I've persisted in everything she does 'cause she always brings joy to us and I've entrusted in all her talent because she has never disappointed me, she has only given me a stroke of love with her voice
Vai acesta piesa este pansament pe suflet. Olivia sa ști ca ești o fata foarte talentat,frumoasă,drăguță,deșteptă,frumi, Sa ști ca Andra este o actrița foarte bună îmi place piesa la nebunie am ascultat-o 1000000 de ori eu am început sa plang.te pup ești foarte frumoasa ❤si talentă,ești foarte dulce ❤ Ești foarte minunata ❤ Ești foarte superbă❤ Te adorezzzzzzzzzzzzz extrem de mult ❤ Te besk foarte mult ❤
TARE TARE TARE MA BUCUR DE PIESA ASTA SI MULTUMESC CA SUNTETI AICI 🥹❤️ VA IUBESC
Frumos mau luat fiorii
@@OliviaAddamsOfficial te iubesc mult foarte mult
❤❤❤❤❤❤❤
Și noi te iubim, Olivia! ❤
❤❤❤
Eu cred ca versurile piesei descriu o căutare a eliberării și regăsirii în mijlocul provocărilor vieții, o temă centrală ce aduce împreună nostalgia și speranța pentru ceva mai mult.
În piesă, cei doi artiști reflectează asupra sentimentelor complexe care vin odată cu iubirea și trăirea intensă a momentelor. Olivia Addams aduce o sensibilitate aparte, iar colaborarea cu Cabron adaugă profunzime printr-un stil liric distinct. Melodia are o atmosferă meditativă, combinată cu un ritm care invită la reflecție.
Și va mai pot spune succes în continuare dragilor! ❤
Cred că ai luat 10 la bac 😅❤
Cineva a descoperit chatgpt ul
@ absolut de loc, nu l am folosit niciodată, mai ales când trebuia să învăț pt bac.
Prin versurile acestei piese se transmit multe emoții și amintiri rătăcite, iar cerul este descris atât de frumos, reflectând ideea că o iubire adevărată și asumată este infinită. Sper din suflet ca aceste versuri să vă aducă alinare și să vă ajute să înțelegeți ce înseamnă iubirea autentică..
Orgoliul este, de multe ori, cel mai mare obstacol în calea iubirii, dar, dacă reușim să-l învingem, putem descoperi adevăratul sens al fericirii. Apreciem profund artiștii care au dăruit viață acestei piese, căci prin talentul lor, ne-au adus mai aproape de sufletul nostru 🕯🤍
Doamne plâng ce superbă e😭😭😭
Noi strălucim fără soare ca diamantu-n noroi 🔥
Deep… Frumoasa metaforă… 😉
Penibil 😂😂😂😂
CERULEEE DESCHIDE TE, ÎNGERII CÂNTĂ✨❤️❤️
Te iubim, Olivia! ❤
Te iubim, Olivia. ❤
Te iubim, Olivia! 🧡
Am ascultat piesa de 1000000 de ori. Dau comentarii, mă uit pe live-ul Oliviei și ascult piesa pe TV. Te iubim mult Olivia! ❤ Unicornii la putere! 🦄🩷🤍
Cea mai tare piesă! 🩷
Noul Hit al luni Octombrie❤❤ Cea mai frumoasa artistă
Mi se rupe inima cand vad ca plangi ❤
Hitul anului! ❤❤❤
Cea mai tare piesă! 😮❤
Toate melodiile tale sunt superbe și ne ajung la suflet 🥰🥰🥰🥰
M-au trecut toți fiorii😭😭😭😭❤️❤️❤️
O colaborare excepțională și o melodie care merită să ajungă în trending 🥰🥰🥰
Îl iert pe el, mă iert pe mine ❤️🩹
Olivia e cea mai tare! ❤❤❤ ⚡️
Hitul ANULUI! ❤
Din nou o dovadă cât de talentată e Olivia ❤❤Foarte bună piesa😊
Noaptea pictai constelații pe pielea mea 🌌
Cerule tu dă-mi iubire. 🥰⚡️🎧
Va iubesc, fetelor❤🥹!E piesa mea preferata!
Esti minunata❤️❤️❤️❤️
Ce versuri... CABRONULE... ești fenomenal 🔥🔥🔥 ce piesă ❤️❤️❤️ și Olivia e TOP .
Ador această piesă. Am ascultat-o de 1000000 de ori. ❤
O ascult într-una de când a aparut❤❤❤❤😢
Love this song! 🎧
Ador tot ce faci, Olivia! ❤
Ce dor îmi era de genul acesta de muzica... Clasic, Bitza! La cat mai multe 🙏✌️
Cea mai tare piesă de pe YTB smr!!
Mi-au dat lacrimile. 😭🥹❤
O love this song! 🎧 ❤
Foarte frumoasă piesa, în secunda 2 am adăugat-o la mine în playlist
Te iubim, Olivia! Unicornii la putere! 🩷🦄✨
Piesa asta atât de superbă va ajunge în topuri, în cel mai scurt timp. Versurile, interpretarea, clipul, actorii, toate acestea împreună sunt armonie deplină, în Cerul vostru magic! Vă iubesc mult și vă doresc cat mai multe astfel de piese!❤❤❤
“Te-aș avea pe tine o viață plus una”❤️🩹
Piesa fenomenala! Salutari din Republica Moldova, te asteptam si aici!
Cu tot dragul!!!! Abia astept!! Multumim❤
Rezonez cu asta!
La multi ani, Mihai!
Cea mai tare artistă din univers! ❤
Superbă piesă ❤ una dintre cele mai bune din 2024; versuri, clip, interpretare🔝 Felicitări întregii echipe pentru această capodoperă! 💣🔥
Hai cât mai sus cu piesa! ❤🎉
Olivia este cea mai tare artistă din univers!❤ Nu pot să exprim în cuvinte câte ai făcut pentru mine! 💙🎧
Ai rupt cu piesa asta! Ca întotdeauna, Olivia! ❤
Știm deja cine câștigă cea mai bună piesă a anului! 🩷
Cea mai tare colaborare! ❤️
Cel mai tare videoclip! ❤❤❤
Cât mai departe merită dusă această piesă o piesă incredibilă pentru suflet cu un mesaj impresionant plin de emoție o bucurie adevărată îți transmite această piesă această piesă spune ce nu poți spune în cuvinte
Cabron nu dezamăgite niciodată, indiferent ce timpuri traim! 💚
👏🇷🇴 Cea mai tare colaborare. ❤️
Cabron are același vine de acum 10-15 ani este unic Bv omule și în special lui Smile pentru tot ce face cu HaHaHa👍❤️❤️❤️
España presente disfrutando de tú nuevo tema 🎶🤗
Unicornii la putere! 🤍🦄
Cea mai tare colaborare și cei mai tari artiști! 🧡💙
Felicitări!🎉 Multă baftă în continuare!😍
Te iubim, Olivia.
Știu ce ți-a lipsit, CURAJUL. ⛓️💔
Cea mai bună voce și cea mai bună colaborare OLIVIA & CABRON. ❤💙
Ești cea mai tare artistă din univers! 🎧✨🦄
Genial, exact piesa de toamna pe care o asteptam!❤❤❤
Sunt impresionată! O voce caldă ce mângâie sufletul, versurile şi videoclipul sunt extraordinare!
O piesă reușită! Andra Brebu,felicitări!
Olivia Addams & Cabron = Hitul Anului 🎧🌌🤍
❤ We love you, Olivia! ❤️
Super super piesa. Mie unu imi place ca ai piese cu artisti de genu, cum a fost si cu DOC. Merge bine vocea ta cu a lor. SUPER SUPER ❤🙏
Am tras unul de altul când eram pe jos 😢 🎧 😣
Din prima mi-au curs lacrimile 😢 ce voce liniștită ai, Olivia. 🤗❤️
Olivia Addams is the best artist in the world! ❤❤❤
Pe mine muzica mă face să trec peste orice e greu în viața mea ♥️ dar .. melodia asta … melodia asta mi-a dat aripi să zbor din nou și să o iau din nou de la capăt într-un timp exagerat de scurt ! 🙏🏻 BRAVO !! 🥂🍾
Te iubesc și ești una dintre cele mai sincere persoane pe care le-am auzit/ văzut pe internet ever . FĂINĂ RĂU PIESA❤❤❤❤
The connexion that she maintains in her songs is hugely surprising and haywire that it shoots to the heart making it bleed with pleasure while my ears are sampling her songs and my heart will never be clogged by her songs because I always want to receive more of her. She's enlarging all the small spaces to be filled by her charming voice that even a fiddle and a harp could accompany her voice 'cause of how melodious it is so I restrain myself from bursting with every song she gives every year, now I've persisted in everything she does 'cause she always brings joy to us and I've entrusted in all her talent because she has never disappointed me, she has only given me a stroke of love with her voice
⚡️🧡 I love this song and this artist! ❤️
Super piesă Olivia, continuă tot așa ❤
Acestă mlodie mă făcu sa plang 😭😭😭
Melodia mea preferată în limba română anul ăsta, deja când am văzut că e featuring cu Cabron, aveam o presimțire bună!
Vai acesta piesa este pansament pe suflet.
Olivia sa ști ca ești o fata foarte talentat,frumoasă,drăguță,deșteptă,frumi,
Sa ști ca Andra este o actrița foarte bună îmi place piesa la nebunie am ascultat-o 1000000 de ori eu am început sa plang.te pup ești foarte frumoasa ❤si talentă,ești foarte dulce ❤
Ești foarte minunata ❤
Ești foarte superbă❤
Te adorezzzzzzzzzzzzz extrem de mult ❤
Te besk foarte mult ❤
Olivia Regina Noastră 👑
De acum O sa am piesa asta pe repeat in fiecare zi💕vom fi mereu alaturi de tine
Acum aici după ce-am ascultat-o de 100 ori , NUMAI AZI
Piesa mea preferată jur
Am tras unul de altul cand eram pe jos..
Superb spus..
Capul sus....
Foarte șmecheră melodia, foarte șmecher clipul!
Am observat toată durerea pe care ai transmiso!
Felicitări pentru efortul depus!❤️❤️❤️
Empatie maximă ❤
Ador muzica asta enorm hai cu multe likeuri și sa bubuie in boxe 🥹💪💪❤🎉
Mi-ai făcut săptămâna cu melodia asta 💙💙
„stii ce ti-a lipsit? Curajul…” si
”noaptea pictai constelatii pe pielea mea,
ziua erai doar un gand ce ma intrista💔”
Vai ce piesaaaa super!❤
Am ascultat piesa de 1000 ori
Doamne ce superba ee 😭😍😍
Am dat repost și pe Instagram! ❤️❤❤ I love you, Olivia! The best artist in the world! 🌍
Hit de octombriee ❤❤❤
Mulțumim pentru toate melodiile geniale
I realy love this❤❤❤❤, hope to make an english version
După piesă “De mă lași” apare #CERULE 💊🔥 Olivia surprinde cu fiecare piesă lansată ❤
you have created a masterpiece
Ai făcut o piesă frumoasă ❤❤❤❤
Și acum plâng 😭🥺❤️🩹
De ce
@alexandrudicu7042 ma făcu piesa sa plăng
Știm deja cine câștigă piesa anului! ❤️
Este superbă piesa,merită să intre în TOP!❤
Ascult piesa încontinuu, creează dependență!❤❤