Pază la grătar

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 12 เม.ย. 2023
  • Actori: Mircea Popa, Adrian Balint, Alexandra Codreanu, Cristi Ciui, Miron Maxim, Mahala Andrei și Carmen Bente
    Regie: Cristi Ilișuan
    Imagine: Tudor Păsat
    Sunet: Horațiu Limbășan
    Pentru colaborări, promovări, booking sau premii, aștept mesajele voastre aici: office@mirceabravo.ro
    Vreau să mă și prezint puțin (pentru cei care sunteți curioși). Sunt Mircea Bravo și acest clip este realizat cu ajutorul echipei mele (scenariști, cameramani, oameni pe regie, actori, oameni la montaj). Ne dăm cu toții silința să creăm cel mai bun conținut pentru voi și să fim de fiecare dată originali în idei și execuție. Cine vine cu o idee copiată este exclus din echipă. Glumesc. Doar îl batem până se jură că nu mai fură.
    Am început în 2014 cu diverse videouri cu camera ascunsă (așa-zisele farse). Am fost prin toată țara, am filmat în Cluj-Napoca, București, Timișoara, Constanța, Iași, Târgu-Mureș, Alba-Iulia, Zalău, Bistrița, în principiu peste tot. După un an, lumea a început să mă recunoască și nu mai puteam face farse. Pentru mine a fost un moment greu. Dar colegului meu, Cristian, i-a venit ideea să filmăm cu camera la vedere, sub forma unui reportaj, transformând astfel dezavantajul notorietății într-un avantaj. Astfel, am început să călătorim și să filmăm prin lume (Marea Britanie, Franța, Spania, Belgia, Rusia, Austria etc.). Ne-am propus ca prin fiecare reportaj să vă facem să râdeți, dar și să vă oferim informații valoroase despre locurile în care am filmat: INFOTAINMENT. De la information + entertainment. Știu că v-ați prins oricum din prima. Prin aceste reportaje am prezentat tot felul de evenimente, destinații, festivaluri, lucruri interesante.
    În 2016 am hotărât să facem încă un pas. Așa au apărut primele noastre scheciuri. Mici filme la care era nevoie de cameramani, actori, scenariu scris dinainte, tot felul. Ca orice lucru de care ne-am apucat, evident că și la scheciuri am vrut să fim cei mai buni și să vă oferim calitate. Ne-am extins echipa, am adus cel mai bun cameraman, cel mai bun sunetist. Să fie o plăcere să vă uitați la videouri. Știți când vă zgârie la urechi sunetul la anumite scheciuri? Noi am zis că nu vă putem face asta. Mai apoi am adus în echipă oameni care să se ocupe de scenarii, oameni pe idei. Și cu idei. Pentru că ar fi imposibil ca un singur om să aibă în fiecare săptămână o idee tare de video. Eu așa zic.
    Sunt sigur că nu toate videourile vă plac. Nu-i nimic, nu vă întristați, e normal. Unele se adresează tinerilor sub 20 de ani, altele celor peste 30. Tot tineri și ei. Dar vreau să vă asigur că fiecare video e creat ca să vă facă să râdeți.
    Vă mulțumim că ne urmăriți și, după cum știți deja, puteți să ne susțineți prin like, comment, share, subscribe, follow, stalking etc. Dacă le faceți măcar pe primele trei, hai patru, sunteți fani categoria I.
  • ตลก

ความคิดเห็น • 246

  • @ActionPlan13
    @ActionPlan13 ปีที่แล้ว +80

    Cu adevărat originali. Nu știu cum reușiți in ziua de azi dar speram sa va tina in continuare.

  • @glumar3tzu
    @glumar3tzu ปีที่แล้ว +16

    Nu stiu voi ce părere aveti , dar eu cel putin consider ca este unul dintre cele mai reusite spoturi publicitare.
    M-am uita cu foarte mare palcere de două ori , si am răs copios si cu foarte mare poftă.
    Mult succes oameni buni si continuati sa faceti ce va place, pentru ca nouă ne place la nebunie genu' acesta de materiale.
    Sarbatori fericite si linistite intregii echipe , colaboratorilor , si publicului tot mai mare ;)😉

  • @denisasortan6622
    @denisasortan6622 ปีที่แล้ว +13

    Ce tare! Si eu am gratar Weber
    Gratarul cel mai usor de folosit 👏🏻👏🏻

  • @fcapatina
    @fcapatina ปีที่แล้ว +21

    Weber e Weber... 💯🔝

  • @andreinegru867
    @andreinegru867 ปีที่แล้ว +41

    cel mai frumos cadou de Paște ! Mulțumim iepurașului Mircea!

  • @enachecarmen5662
    @enachecarmen5662 ปีที่แล้ว +27

    Paște fericit oameni minunați, sănătate și lumină în suflete.

  • @ralph734
    @ralph734 ปีที่แล้ว +103

    Toate ca toate dar e prima oara in 27 de ani cand vad snitele la gratar 😂

    • @calingroza9738
      @calingroza9738 ปีที่แล้ว +6

      Imediat si ciorba

    • @IronM19
      @IronM19 ปีที่แล้ว +5

      Atât poate Weber...deh, daca n-au avut bani de Napoleon :)

    • @ema6586
      @ema6586 ปีที่แล้ว +2

      Fac si eu

    • @ema6586
      @ema6586 ปีที่แล้ว +2

    • @paulacraciun4931
      @paulacraciun4931 ปีที่แล้ว +2

      Lesin🤣🤣🤣🤣🤣

  • @Horea_Suciu
    @Horea_Suciu ปีที่แล้ว +5

    Da faine domnițe actrite ai măi nea Mircea❤ ptiu ptiu sa nu le deochi😂

  • @luminitatarmure9332
    @luminitatarmure9332 ปีที่แล้ว +8

    😊😊😊Super tare.... Paște fericit și cu multa sănătate de la bunul Dumnezeu 🙏🙏🙏💖🤗

  • @so663
    @so663 ปีที่แล้ว +7

    Imi place cum joaca baietii de la paza....

  • @eritonk617
    @eritonk617 ปีที่แล้ว +14

    De ar existat jobul asta m-as inscrie imediat.. paznic de gratar =)) adoor

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  ปีที่แล้ว +6

      Și te știi abține?

    • @mihai8595
      @mihai8595 ปีที่แล้ว

      @@mirceabravo o stii pe aia cu Bist du vegan für Rosalinde? :))

  • @ani-wk5oh
    @ani-wk5oh ปีที่แล้ว +5

    Foarte tare!! În general cam asa se întampla😄 sunteti foarte buni!!

  • @anafarcas3438
    @anafarcas3438 ปีที่แล้ว +10

    Foarte tare Pază la grătar felicitări ❤

  • @pefoc-ro
    @pefoc-ro ปีที่แล้ว +10

    Weber, cu 'W'!✌

    • @fiendishfish
      @fiendishfish ปีที่แล้ว +1

      😅cum se numeste gratarul?

  • @alegoperfect4949
    @alegoperfect4949 ปีที่แล้ว +10

    Weber = O alegere perfecta! 🤩

  • @bfancorsa7108
    @bfancorsa7108 ปีที่แล้ว +5

    Smecher rau gratarul! TOP! 🥳

  • @onisimharii6794
    @onisimharii6794 ปีที่แล้ว +10

    Weber e Weber! 🔥🔥

  • @MonikCooking
    @MonikCooking ปีที่แล้ว +2

    Hristos a înviat!Paște Binecuvântat!🙏

  • @N1c0l4s77
    @N1c0l4s77 ปีที่แล้ว +7

    Cel mai tare😂

  • @sisisisi9443
    @sisisisi9443 ปีที่แล้ว +2

    Am ris de dimineață. Mulțumesc. Sinteti grozavi, idee geniala, ma uit dupa grătar chiar acum.

  • @prodeasamuel5748
    @prodeasamuel5748 ปีที่แล้ว +29

    🤣👍 Foarte tare! Acest video a reușit să capteze perfect sentimentul pe care îl ai de multe ori atunci când faci grătar și ai nevoie de o firmă de pază. 🍖🔥😂

  • @viewthatplace
    @viewthatplace ปีที่แล้ว +2

    Reclama la un alt nivel!!!!😎

  • @adriancereantu8378
    @adriancereantu8378 ปีที่แล้ว +1

    Foarte tare. Îmi place! Vă dorim Sărbători binecuvântate și un Paște fericit! Multă, multă sănătate să aveți.

  • @george-mateomanea9973
    @george-mateomanea9973 ปีที่แล้ว +7

    Este super

  • @mirceastefansacui9513
    @mirceastefansacui9513 ปีที่แล้ว +5

    Paște Fericit oameni talentați !

  • @cpadurar
    @cpadurar ปีที่แล้ว +4

    Profesionisti băieții

  • @carmengiurgiu1111
    @carmengiurgiu1111 ปีที่แล้ว +3

    Fenomenali! 😂😂💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐💐

  • @uylakygabriela6728
    @uylakygabriela6728 ปีที่แล้ว +4

    Genial!
    Ca de fiecare dată 😁

  • @DanielRosoaga
    @DanielRosoaga ปีที่แล้ว +1

    Sunteti foarte frumosi, toti.

  • @stremtaniosif9810
    @stremtaniosif9810 ปีที่แล้ว +3

    Foarte tare!

  • @mariamihaeladeceanu6770
    @mariamihaeladeceanu6770 ปีที่แล้ว +2

    Haios😂! Bravo Mircea și echipa lui!

  • @floaredecolt9381
    @floaredecolt9381 ปีที่แล้ว +10

    Asta da pază"n-aveți voie să plecați până nu mâncați tot din farfurie"🤣🤣

  • @mariusturnea7741
    @mariusturnea7741 ปีที่แล้ว +8

    De unde îți vin ideile astea frate 😅. Felicitări pentru idee, sănătate!

  • @robloxturc2647
    @robloxturc2647 ปีที่แล้ว +7

    Respect Mircea, is din Bistrita si ma uit la canalul tau de cand eram in clasa a 5-a iar eu sunt acum in a 11-a , iti ador canalul si invatam multe chestii de la tine

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  ปีที่แล้ว +7

      Ai gusturi bune de mic. Bravo.

  • @eugeniuliandumitru1011
    @eugeniuliandumitru1011 ปีที่แล้ว +2

    Fain rău!
    Bine gândit și haios!
    Bravo Bravo! 😉

  • @danieldragota2985
    @danieldragota2985 ปีที่แล้ว +2

    Da Mircea ,...asta da sef!!🤣🤣🤣...taree...

  • @amalianita2286
    @amalianita2286 ปีที่แล้ว +1

    groaznic de bun ❤❤

  • @corinaszigeti2429
    @corinaszigeti2429 ปีที่แล้ว +4

    Super faină reclamă!😂😂😂❤

  • @mihaigoaga5669
    @mihaigoaga5669 ปีที่แล้ว +6

    Ce figuri are bărbosul ! Hai la Craiova cu toată gasca Mirciulica cu Bunica in frunte !❤🎉❤

  • @michen25
    @michen25 ปีที่แล้ว +1

    Nota 10, așa da.😄

  • @BN03DAN
    @BN03DAN ปีที่แล้ว +3

    fara cuvinte,nici nu se putea mai bine😂 no nuna de asta n-am mai auzit,paza la gratar😂

  • @mihalystephani3365
    @mihalystephani3365 ปีที่แล้ว +1

    Wow! Ce tareeeee!!! 😮😮😮

  • @mihaelaartacademy
    @mihaelaartacademy ปีที่แล้ว +1

    Geniali! Best ❤❤

  • @sergiutescut2614
    @sergiutescut2614 ปีที่แล้ว +5

    Foarte tare😂😂 Am și eu prieteni care "gustă" direct de pe grătar!😂😂😂

    • @raresmarius368
      @raresmarius368 ปีที่แล้ว

      Toată lumea gustă de pe grătar. Nu există undeva, cineva care să nu guște de pe grătar

  • @CartierBarlad
    @CartierBarlad ปีที่แล้ว +1

    Sunteți buni ! Va urmaresc !

  • @spiridondarius3943
    @spiridondarius3943 ปีที่แล้ว +8

    Așa de bun e video-ul încât am vrut sa dau like a doua oară. Păcat că nu se poate.

  • @mariacristinamuntean7445
    @mariacristinamuntean7445 ปีที่แล้ว +2

    Ce idee ingenioasa! Super!😄

  • @lowsaiyan
    @lowsaiyan 10 หลายเดือนก่อน +1

    Nota 10! Asa reclame sa tot vedem. Bravo!

  • @vladlucaci2978
    @vladlucaci2978 ปีที่แล้ว +2

    Super tare clipul ești tare frate Felicitări

  • @giuliacorina1235
    @giuliacorina1235 ปีที่แล้ว

    Cel mai fain serial eu le-am vazut pe toate dar ma uit in fiecare zi la acelas eposos...

  • @cristina.jk_
    @cristina.jk_ ปีที่แล้ว +2

    Super tare!!! 🤣🤣🤣👍

  • @Eu-vp7ch
    @Eu-vp7ch ปีที่แล้ว +1

    Tareeeee 😂😂😂

  • @TomaAlimos27
    @TomaAlimos27 ปีที่แล้ว +8

    Furatul de pe grătar ca furatul de pe grătar, dar faza de la final😂😂

  • @SigBogdan
    @SigBogdan ปีที่แล้ว +1

    Prea tare😂🤝

  • @danieldanut1353
    @danieldanut1353 ปีที่แล้ว +1

    Chiar acum voi căuta pe net modelul ăsta de grătar, m-ați făcut curios.

  • @ventilatro113
    @ventilatro113 ปีที่แล้ว +2

    Când ajungi să revezi videoul acesta de peste 20 de ori ( cu aceeași plăcere ca și prima dată ) , înseamnă că cevaaa 🤔 ... 😁 ... 🥰

  • @gabrielcojocariu9779
    @gabrielcojocariu9779 ปีที่แล้ว +4

    Foarte tare 😂😂😂

  • @crinutza62
    @crinutza62 ปีที่แล้ว +1

    E bună ideea pentru cine cunoaște --!!

  • @MariaSteampunk14
    @MariaSteampunk14 ปีที่แล้ว +1

    Ingenios conceptul

  • @danutpuiut
    @danutpuiut ปีที่แล้ว +2

    cel mai bun !

  • @catalinstefaniu2386
    @catalinstefaniu2386 ปีที่แล้ว +2

    Bravo paza

  • @moleagheorghe6906
    @moleagheorghe6906 ปีที่แล้ว +1

    Nice colorizarea clipului ❤

  • @mariusradu836
    @mariusradu836 ปีที่แล้ว +1

    😅 mișto, elegant ..!

  • @george-mateomanea9973
    @george-mateomanea9973 ปีที่แล้ว +6

    Un episod cenial

  • @eu-tx4pc
    @eu-tx4pc ปีที่แล้ว +2

    Super tare 😂

  • @alinapipernea1040
    @alinapipernea1040 ปีที่แล้ว +1

    Sunteți super

  • @cristianpaul8979
    @cristianpaul8979 ปีที่แล้ว +1

    Perfect:))

  • @timoteikid
    @timoteikid ปีที่แล้ว +90

    Grătarul l-am luat! 🥓🥩
    Ne dați și nouă numărul de la firma de pază? 🤔

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  ปีที่แล้ว +38

      Sigur. Caută pază gratăr pe google.

    • @ArdeleanSorina
      @ArdeleanSorina ปีที่แล้ว +6

      Și la nuntă merge de un grătar! 😂

    • @frateleiosua
      @frateleiosua ปีที่แล้ว +10

      Aripioarele și-au luat zborul 😅

    • @Widiach
      @Widiach ปีที่แล้ว +1

      @@ArdeleanSorinasi la nunta merge o paza, poate 😂

  • @elenamirelabotu2076
    @elenamirelabotu2076 ปีที่แล้ว +2

    Eu aș fi prima care ia bătaie, ca ma bag intr una la gustat😂

  • @IntrebariPopulare
    @IntrebariPopulare ปีที่แล้ว +4

    Weber e Weber! Si PEFOC e PEFOC! 🎉

  • @zinicatudosa5153
    @zinicatudosa5153 ปีที่แล้ว +2

    Ce sa zic v ati distrat de numa la gratarul asta!!! Interactiune maxima!!! Sunteti tari!!!🤣🤣🤣🤣

  • @alintileaga88
    @alintileaga88 ปีที่แล้ว +2

    🔝🔝🔝 pefoccccc

  • @adrianadrian7513
    @adrianadrian7513 ปีที่แล้ว +1

    Foarte tare 😂

  • @radui.9068
    @radui.9068 ปีที่แล้ว +1

    asa se întâmplă mereu😂😂😂

  • @djm.i.g
    @djm.i.g ปีที่แล้ว +3

    😅😅😅😅 prea tare asta

  • @angelacalugar5098
    @angelacalugar5098 ปีที่แล้ว +1

    Bravo . Asa ceva ne trebuie...
    😅

  • @catalintolciu2463
    @catalintolciu2463 ปีที่แล้ว +7

    paza la gratar😂😂😂, la noi nici cu paza nu ii opresti sa nu fure un mic de pe gratar 😂

    • @johnconnor555
      @johnconnor555 ปีที่แล้ว

      Banii de mici s-au dus pe pază !!!😜🤪😳😳🤣🤣🤣

  • @ovidiucampan2504
    @ovidiucampan2504 ปีที่แล้ว

    Sunteti simpatici

  • @FryDaSoloYo
    @FryDaSoloYo ปีที่แล้ว +1

    Deci nu creeeed, 😅😅😅😅 cum poți să ai aceasta idee, genial!!! 😂😂👏🏻👏🏻👏🏻👏🏻 avis amatorilor pe viitor 😂😂😂😂😂😂😂😂😂

  • @olachus
    @olachus ปีที่แล้ว +3

    Master chef si paza lui trebuiau udati cu furtunul si lasati singuri sa se bata intre ei. Apoi, cale libera la gratar 😂

  • @MarcuNatanael
    @MarcuNatanael ปีที่แล้ว +4

    Firma de paza e tot ce ai nevoie la grătar

  • @AnaMaria888
    @AnaMaria888 ปีที่แล้ว +1

    Casa noua:) sa o stapaniti sanatosi

  • @semineepelemne794
    @semineepelemne794 ปีที่แล้ว +3

    Weber e Weber 😍

  • @mihaeladuma9514
    @mihaeladuma9514 ปีที่แล้ว +1

    Bestial vlog! 😀🤣😂

  • @SirGipsy
    @SirGipsy ปีที่แล้ว +2

    Tare rau :~))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  • @marcus79nyc
    @marcus79nyc ปีที่แล้ว +2

    O stiu de Weber approximativ 25 de ani lol.E tare.

  • @rober76467
    @rober76467 ปีที่แล้ว +80

    În loc sa fi cumpărat mici pentru grătar ați dat bani pe protecție. 😂

    • @mirceabravo
      @mirceabravo  ปีที่แล้ว +36

      Așa a hotărât Chef

    • @devonlarratt6099
      @devonlarratt6099 ปีที่แล้ว +7

      Ați dat banii pe grătar de fițe și pe protecție, dar mici și carne umbre :)))

    • @davidtudorascu8478
      @davidtudorascu8478 ปีที่แล้ว +1

      Si tu in loc sa dai bani pe protectie… ai cumparat mici😂

    • @RaymundoOfficial
      @RaymundoOfficial ปีที่แล้ว +2

      Morrrr ce comentariu inutil da om cu 2 neuroni😱😱😱

    • @rober76467
      @rober76467 ปีที่แล้ว +1

      @@RaymundoOfficial" tell me in the comments🇧🇷❗
      ✅W or L❌"
      Hahahhahah cringe

  • @cristianmitran8620
    @cristianmitran8620 ปีที่แล้ว +1

    Pază la grătar... La asta nu m-aș fi gândit 😂

  • @johnconnor555
    @johnconnor555 ปีที่แล้ว +3

    Pază la grătar...adevărul că erați și mulți tare, aglomerație, ca la Obor !!!👿👿😜🤪😳😳🤣🤣🤣
    Bravo băieți, mereu inspirați, "Mircea Bravo grill team" 👍👌❤❤🏆🥇🍾🥂🥩🍣🍗🥓

  • @rupirostas2809
    @rupirostas2809 ปีที่แล้ว

    Respect

  • @lexxfirecore123
    @lexxfirecore123 ปีที่แล้ว +2

    Totul la nivel și bine organizat 😁🤘

  • @user-ub5dj8bn6y
    @user-ub5dj8bn6y ปีที่แล้ว +1

    😂😂😂😂😂❤❤❤porție dublă

  • @anamariahorhoianu9088
    @anamariahorhoianu9088 ปีที่แล้ว

    ❤❤❤❤❤❤

  • @madalinacocrea8726
    @madalinacocrea8726 ปีที่แล้ว +1

    ❤❤🥰🥰

  • @ioanaprodea8605
    @ioanaprodea8605 ปีที่แล้ว +3

    E greu sa astepti si sa nu furi nimic de pe gratar pana e gata toata carnea🤭🙈

  • @spivmod5040
    @spivmod5040 ปีที่แล้ว

  • @MTAbanknote
    @MTAbanknote ปีที่แล้ว +1

    😂❤👍👍👍

  • @vera3680
    @vera3680 ปีที่แล้ว +2

    😂😂😂❤😍😍

  • @adrianabaltres1395
    @adrianabaltres1395 ปีที่แล้ว +1

    😂😂😂😂😂😂ce drăguți sinteti

  • @Sizuu100
    @Sizuu100 ปีที่แล้ว +5

    Încă un video reusit 👏 mi-aș fi dorit să-l văd si pe Cucu la grătar 😄