Prima mea mașină a fost (și este în continuare) alfa Romeo 159. M-a transformat practic în acel om care îl vezi folosind un telefon mobil de vreo 7 ani și il întrebi de ce nu îl schimbă și el îți răspunde cu seninătate: Păi nu simt nevoia. Văd si eu mașini noi, frumoase, elegante. Le apreciez, dar când apăs pe start la Alfa mea, îmi trece orice sentiment de dorință a schimbării. Singura mașină cu care aș schimba ar fi tot o Alfa. Încă nu reușesc să îmi explic de ce atunci când am adus mașina acasă orice alt șofer care trecea pe lângă mine și conducea o alfa mă saluta. Nu o să vezi niciodată o Alfa oprită pe marginea drumului pe lângă care să nu treacă o altă alfa iar șoferul să nu se oprească și să întrebe dacă este totul în regulă. Iar asta nu se poate cumpăra cu bani și din păcate prea putini "experți" menționează asta când fac un review mașinii. Succes Dane in achiziția mașinii și abia așteptăm un review tip "o lună după".
Bimmer all the way (pentru mine, owner de bavareze de vre-o 20 de anisori), dar Alfa este o masina superba si nu se poate sa nu apreciezi ce ofera, un design superb, sasiu, motorizare, si un interior okish. Alegi cu inima, rational merita ambele.
100% Alfa. Spor in continuare și să nu îți schimbi stilul de prezentare, mă uit mereu cu drag. De multe ori când văd notificări de la TH-cam, sper sa fie și de la tine macar un clip
Acum 1-2 ani eram in cautarea unei noi masini. In top 2 erau Giulia (2018) si 430i (2018). Dupa ce am intrat in amandoua, pot spune ca in Giulia ma simt ca acasa, pe cand in BMW ma simteam ca intr-o masina inchiriata. E adevarat ca au schimbat interiorul la modelele noi de BMW si respira numai tehnologie pe steroizi, dar tot nu bate nimic senzatia de "acasa" fie ea si intr-un mediu mai "retro", fara touch screen si cu bord analogic. Conduc Giulia de 1 an (20k km) acum si pot spune ca nu ma uit inapoi spre BMW. E adevarat ca punctul de plecare a fost Alfa GT, si singurul lucru care imi e "in plus", sunt 2 usi.
Alfa asta este perfecțiune, 2 argumente sunt suficiente, 5 miliarde investiția de dezvoltare, si doi, ca primul model din gama a fost quadrifoglio si dupa au venit celelalte,pe cand orice alt producător intai face modelele de baza, dupa pune un motor puternic ca sa scoată performanta. Adică o giulia veloce este un qv cu motor mai mic. Daca nu era alfa asta lumea auto nu ar fi primit cel mai bun sistem de franare inventat vreodata, Conti MK C1, sistem care a ajuns si pe bmw.ul din acest video. Tot datorita qv există, un sistem de frânare convențional nu ar fi incaput sub capota ei, asa ca alfa a finanțat Continental sa produca aceste frâne A si..reverse ackermann pe alfa e ceva aparte pe viraje :))
Cea mai mare problema a Alfei este că tot ce ai enumerat tu Vlad, nu se vede, ci se simte, motiv pentru care oricâte review-uri ai urmări de la cei mai mari jurnaliști auto care lauda mașina cat pot ei de mult, până nu conduci una nu vei înțelege. La capătul opus BMW, Audi, Mercedes, vor transmite întotdeauna "emoție" prin ecranele și tehnologiile vizibile în prezentările de pe TH-cam, fapt pentru care oameni vor fi atrași în reprezentante pentru a le cumpăra in număr considerabil mai mare
Am condus recent Giulia Veloce, genială. 100% Alfa la orice oră. Când ai o Alfa Giulia ce îți cumperi ca o a doua masina? O Giulia Quadrifoglio logic :)
Direct la inimioara intra acest comparativ! Ambele sunt masini f faine, dar chiar si asa, intre 330xi si o giulia veloce (comparatia corecta) as alege si legat la ochi spiritul italian, chiar daca e alfa e vizibil imbatranita. E o bijuterie masina si cel mai mult apreciez ca nu se chinuie sa atraga printr-un design fortat, e frumoasa "din nastere" :)
Începutul clipului este fenomenal. Amândouă sunt alaturi de Porsche visul meu și cred al oricărui pasionat de mașini. Nu am condus o Alfa, dar am condus un BMW 320 din 1976 cu 150 Căluți, carburator dublu corp, iar la 90km/h la deschiderea celui de-al doilea carburator începea orgasmul.
F.bun clipul cât și fiarele prezentate. Dan, e 1a dată când văd un clip de al tau. Mi-a plăcut, dicția, vocabularul ( mai puțin englezismele), felul de a comunica in fața camerei. Bravo. Rapid, scurt, obiectiv și plăcut. Salutare.
Cu toate ca este foarte bine sa stim cat mai multe limbi straine cred ca nu este indicat exageram cu folosirea cuvintelor din alte limbi atunci cand comunicam in limba romana.
Aleg Alfa cu ochii inchisi pentru ca si eu sunt virusat de aproape 4 ani. Sigur ca asta nu e singurul argument pro Alfa. Masina e cea mai agila din clasa ei si asta e priceless. Design-ul e superb, foarte curat, elegant si totodata sportiv. Singura problema pentru ambele masini o reprezinta drumurile din Romania. Am jante de 18 pe Alfa mea si orice drum reprezinta un pic de research si de grija. De-aia dintre cele doua as alege Stelvio pentru ca imbina placutul cu utilul.
Ambele superbe, nu stiu ce as alege daca mi-as permite. De acord cu tine legat de ceasurile analogice, sunt fix ce trebuie, mai ales pe o masina sport. Bmw-ul e absolut superb, dar cand am vazut ecranul (sau ecranele, ma rog) ala aruncat acolo am fost dezamagit un pic.
Am si BMW (F20, ce-i drept), si Giulia acasa, iar concluzia mea e aceeasi cu a ta: Giulia se simte considerabil mai vioaie si mai dinamica, iar de fiecare data cand ma urc in BMW, zici ca m-am suit in camion in comparatie. Pe de alta parte, BMW-ul pare mai bine asamblat si imi da un oarecare feeling de soliditate (desi a fost mai stricacios pana acum), in timp ce Giulia pare un pic mai fragila.
Din 98 folosesc BMW-uri. Am început cu E46 și am continuat cu diferite modele 3, 5 și X-uri. Trebuie să spun că BMW a avut o evoluție negativă la capitolul calitate. Ultimul X ce am deținut a avut probleme multiple de fiabilitate și când l-am schimbat...am făcut o vizită la Autoitalia și am încercat un Stelvio. Era foarte scump și foarte italian. Despre fiabilitate nu pot să zic nimic, pentru că are numai 50000 km, dar este o mașină super. După 24 de ani cu BMW-uri am înțeles despre ce a vorbit marketingul BMW, adică despre plăcerea de a conduce...freude am fahrt...joy of driveing... Recent am văzut un X6 cu rinichii iluminați...ce să zic, sunt probleme și la stil.
Am 21 de ani si conduc de un an al meu 159, masina pe care o detin de aproape un an, nu regret absolut de loc deciza, acesta find o masina geniala, la al carui volan nu ma simt la fel ca in oricare alta. Am condus si o Giulia Veloce, si din momentul acela am zis, singura masina care ma va putea scoate de 159-le meu este insa Giulia Velocele. Fata de majoritatea celorlalte masini de pe piata Alfa-ul imi da o senzatie de sofat speciala, pe care nu am mai gasit-o la alte brand-uri. Daca esti un adevarat pasionat a sofatului sportiv Alfa-ul este dupa mine cea mai buna masina. Cum se mai zice, "Nu este doar o masina, este o Alfa Romeo".
Felicitari pentru comparativ, putini au curaj sa faca asta cu masini noi. Daca vreti sa le vedeti si pe dedesubt, va asteptam la noi, la Panda Self-Service 🐼
Salut Dane. Chiar am pus pauză pe clip așa cu ai cerut. Cunoscându-te cât de cât și știindu-ți pasiunea pentru mașinile de la Alfa, am gândit că vei alege Giulia pentru prima pe care o vei conduce. Numai de bine🙂
Intre cele 2 motoare e o diferenta de aproximativ 100 cai, 2 cilindri si 1000cmc ...are vreun rost comparatia? Un competitor direct ar fi fost 335ia xdrive f30
De 24 de ani conduc Alfa. De cinci ani, Giulia. Am condus multe alte mașini, dar inima și sufletul spun Alfa. Atunci când necunoscuți se opresc și intră în vorbă cu tine pentru că le place mașina, este de neprețuit ! Alfa este un stil de viață !
Geniale masini amandoua , interiorul la bmw frumos dar bordul ala cu ecranul ala parca atasat asa random acolo cam slabut ...mult mai frumos la non facelift si pe clasic...
Detin Giulia dar 2.2 diesel. Am ales asta pentru consum. La viteze de 160km/h sa ai un consum de 5% este fenomenal. Imi place si noul BMW. E clar ca e o masina de top insa bordul ala total digitalizat il dispretuiesc din tot sufletul. Nici varianta full digitala la Giulia 2023 nu imi place. Iubesc analogicul imbinat cu digitalul dar niciodata nu doresc sa am o tableta dreptunghiulara si oribila la vedere in loc de ceasurile analogice!
Cu siguranta ai ales Alfa. E mult mai pasionala decat pragmaticul BMW. Si asa cum te vad in prezentarile tale, o Alfa te-ar caracteriza 100%. Sau poate o japoneza de la Honda, si aici ma refer la Civic Type R.
LCI-ul e un downgrade la toate capitolele fata de G20-ul initial. (de la disparitia multor elemente tehnologice cum ar fi farurile laser / ssd-ul integrat pt music collection, la simplificarea / ieftinirea bordului prin scoaterea butoanelor fizice de climatizare / shortcuturi si pana la inlocuirea schimbatorului de viteze cu acea... chestie. A da si au mai pierdut niste cai toate motorizarile (din pricina emisiilor). Per total o masina mai ieftina de produs, cu mai putini semiconductori vanduta la un pret usor crescut de la an la an.
@@vladdutz20 eu vb de ssd-ul integrat pt music collection. Streaming / spotify /stick existau si pe idrive 7. Si da, la 330i au pierdut mai multi cai, m340i doar l-au facut mildhybrid din 2021
@@luciteck astept sa vad noul B58TU2 sa vad cum e cu noua tehnica de la toyota( vvt electric, injecție D4-S, ciclu miller, valvetronic si pe evacuare ) Dar mai dureaza vreun an probabil
Legat de butoanele de climatizare(ca am observat ca e mentionat de foarte multi oameni pe internet)te obisnuiesti cu touch-ul. Doar sa fii prea inapt(no offence) sa nu poti folosi un ecran 🤷🏻♂️ Schimbatorul de viteze, atata timp cat nu e o manuala, ce conteaza pe ce apesi/impingi/tragi..? Si faza cu ssd-ul de muzica, cine mai foloseste stick/cd/orice alt ceva in afara de telefon, real vorbind..mosu/babuta aia de merge pana la magazin in jermany’, stie acum internet, parerea mea..👌
o comparatie corecta era cu o giulia qv ambele aveau 6 cilindri alt tip de frane alte suspensii ,alte scaune masina cu capota din carbon si mult mai multe elemente cu carbon avea 510 cp dar nu era vorba de cai, era vorba de 6 cilindri.
Superbe amandoua! Din pacate Giulia nu prea se vinde si mai ales in Germania s-au vand prea multe diesel. Asa ca gasesti greu una SH pe benzina. Si de noi, dealerul nu prea are interes sa vanda. Au sau au avut oferte bune pentru persoane juridice dar nimic pentru persoane fizice. Asta-i romanica, ce sa facem...
Amandoua sunt super masini , dar BMW ul este mai mult un robot in timp ce Alfa are ceva ce se conecteaza la nivel uman cu soferul si sau privitorul. Alfa si Delta Integrale sunt masinile pe care le doresc mai mult decat orice alt automobil.
Sunt fan BMW dar dacă mai pune sa aleg dintre cele două mașini prezentate , ași alege cu siguranță Alfa ador chestiile analogice și plus ca arata și bine masina , bmw sa dus prea departe pentru gustul meu este mult prea digital . La BMW parca coduci o plasma TV cu Volan .
Varianta initiala de G20 (G21 ar fi alegerea mea oricum) imi place mai mult decat LCi-ul si este mai practica (cu butoanele respective prezente). Cum s-a mai spus pe aici, ar fi trebuit un 330xi pentru o comparatie corecta. Oare ce as alege intre un 2.0 lisit de caracter (marea problema pe care o vad eu cu aceasta motorizare de la Alfa) si un 3.0 in linie, recunoscut ca si minunat la nivel mondial ? Intrebare retorica..Personal apreciez si calitatea superioara a interiorului de la Seria 3, desi nici Alfa nu sta rau - doar ca nu e la acelasi nivel. Cred ca daca doresti o masina pe care sa o folosesti zi de zi peste tot, majoritatea vor alege Seria 3 (compar cu 330 aici). Daca mergi mai mult la drumuri lungi si apreciezi mai mult tinuta sportiva pe drum, vei inclina spre Alfa. Personal as lua chiar si 330xi-ul, pentru ca in cazul meu as avea nevoie de varinta Break, iar BMW are si G21.
Stai ma asa, pai si la seria 3 au trantit pe bord tabletele alea ? Ca parca nu avea. In fine, in cazul de fata, 340 clar. Daca era comparatia intre 330i si Alfa Veloce, era cu dus si-ntors...
N are nicio sansa Alfa in fata 340i ului, dar e de asteptat. Jumate de pret, o gramada de putere lipsa. Singurul avantaj e ca o poti cumpara cu pedala lui dumnezeu.
Remarc faptul ca nemtii sunt superiori dpdv tehnologic , insa italienii tin la traditie . Asa cum spune si Dan 2 , masina ideala ar fi un mix intre cele doua !
Urat iti bagi mana pe sub volan cand virezi, cum o faceau vechii posesori de Dacii 1310 care tineau mainile pe volan la 10 si 14 :)). Sper sa nu te superi, mai glumim si noi. In alta ordine de idei, acolo e esenta sportivitatii in segment, de departe. Am avut X3 M40i, absolut geniala masina, inclusiv in varianta SUV. Pacat de Alfa ca e foarte mica in spate, cred ca cea mai inghesuita din segment si nu ai zice ca e din clasa medie. Pentru cineva cu familie nu prea e bine, dar pentru cine o cumpara, nu cred ca conteaza.
Clar Alfa, pentru design, directie si pur si simplu e o frumoasa 😁. Din punctul meu de vedere BMW o pot compara doar cu Mercedes si Audi pt ca…nu stiu e o liga a lor astea 3 si desi stiu ca mai sunt asemanatoare, astea 3 parca is facute pt acelasi om cu stari diferite (sportiv/luxos/puternic)
Salutare, am avut Alfa 166 pe benzina 2 L, adevaraciune, confort maxim,cea mai mare problama la Alfa ai electronica an rest foarte buna,dintre cele doua masini eu mias lua tot ALFA.
E cam proastă comparația dintre o Alfa cu 4 cilindrii vs un BMW de 2-3 ori mai scump, cu 6 cilindrii. Dar asta e vina celor de la Alfa, că nu au făcut ceva de mijloc, ceva intre QV și 2.0 Veloce... Sunt fan Alfa, dar trebuie sa recunosc, că aș alege pe oricare din cele două, însă, tot sincer: Îmi displace tableta aia de pe bordul BMW-ului...
Sunt fan înrăit, dețin un e61 pe care-l conduc în dușmănie, nu vreau să știu câte de mult as sta in acel 340i dar și acea Alpha arată genial și îmi stârnește curiozitatea
Nu știu, parcă BMW-ul e miezul dar Alfa Romeo rămâne pentru mine. Când văd un 159 pe strada parca îmi sta mintea-n loc. Eu stau in Londra vre-o 5 ani, știți voi stam pe burta sa luam o casă și sa plătim 30 de ani la ea, dar ma jur după ce fac actele (sper anu asta) direct la Alfa Romeo o zbughesc, testez o Giulia și dacă e ce spui tu știu ca plătesc avansul 5000£ și 700£ pe luna și-o iau. Este visul oricărui bărbat sa fii un Romeo și sa salvezi o Giulia 😮
Frumos, dotat și deștept BMW-ul dar Giulia asta.....e porno rău. Alfa o alegi ca a doua mașină când vrei să te bucuri de condus. Chiar dacă poate e mai săracă în opțiuni experienta la volanul unei Alfa sport este ceva aparte.
Primul seria 3 care imi place de cand exista seria 3. Nu e corecta comparatia, Giulia la vremea aparitiei a rupt, azi se simte putin varsta si la exterior.
Pe masinile mele o sa scrie mereu Alfa Romeo, indiferent ca e ICE sau EV. Prima masina a fost o Alfa 147 pe care o iubesc si pe care inca o am, a doua este o Giulietta, a treia o sa fie Giulia.
@@nalover2442 eu le detin pe ambele si le-am condus pe ambele in mai multe motorizari si versiuni de putere. O Alfa se vede dupa mai mult decat emblema sau grila centrala in V. Masinile sunt orientate catre sofer, de la modul incare se conduc pana la interior care e focusat pe sofer si indreptat spre el. La fel ca Giulia, Giulietta aparut pentru prima data acum ceva ani, mai exact in 1954 si cea din prezent e succesorul direct al 147-ului.
@@nalover2442 in afara de Crosswagen care era Q4 majoritatea au fost Q2 tractiune fata. Propulsie vedem la Giulia si la GTAm din astea mai noi. Sunt constient ca a fost Spider-ul cu propulsie, dar alea erau masini de weekend.
Prima mea mașină a fost (și este în continuare) alfa Romeo 159. M-a transformat practic în acel om care îl vezi folosind un telefon mobil de vreo 7 ani și il întrebi de ce nu îl schimbă și el îți răspunde cu seninătate:
Păi nu simt nevoia.
Văd si eu mașini noi, frumoase, elegante. Le apreciez, dar când apăs pe start la Alfa mea, îmi trece orice sentiment de dorință a schimbării.
Singura mașină cu care aș schimba ar fi tot o Alfa. Încă nu reușesc să îmi explic de ce atunci când am adus mașina acasă orice alt șofer care trecea pe lângă mine și conducea o alfa mă saluta. Nu o să vezi niciodată o Alfa oprită pe marginea drumului pe lângă care să nu treacă o altă alfa iar șoferul să nu se oprească și să întrebe dacă este totul în regulă. Iar asta nu se poate cumpăra cu bani și din păcate prea putini "experți" menționează asta când fac un review mașinii.
Succes Dane in achiziția mașinii și abia așteptăm un review tip "o lună după".
Adevarat,total de acord !!
Bimmer all the way (pentru mine, owner de bavareze de vre-o 20 de anisori), dar Alfa este o masina superba si nu se poate sa nu apreciezi ce ofera, un design superb, sasiu, motorizare, si un interior okish. Alegi cu inima, rational merita ambele.
Rațional Bmw, cu inima alfa*
Rational niciuna...
100% Alfa. Spor in continuare și să nu îți schimbi stilul de prezentare, mă uit mereu cu drag. De multe ori când văd notificări de la TH-cam, sper sa fie și de la tine macar un clip
Care din astea doua marci ai conduso sau detinut-o cel mai mult?
@@ciprianmorar4675 nici una .100% doar ca " celalaltă" e bmw . Ca bmw are avantaje fata de Alfa nu mai conteaza. Alfa e frumoasa...
Acum 1-2 ani eram in cautarea unei noi masini. In top 2 erau Giulia (2018) si 430i (2018). Dupa ce am intrat in amandoua, pot spune ca in Giulia ma simt ca acasa, pe cand in BMW ma simteam ca intr-o masina inchiriata. E adevarat ca au schimbat interiorul la modelele noi de BMW si respira numai tehnologie pe steroizi, dar tot nu bate nimic senzatia de "acasa" fie ea si intr-un mediu mai "retro", fara touch screen si cu bord analogic.
Conduc Giulia de 1 an (20k km) acum si pot spune ca nu ma uit inapoi spre BMW. E adevarat ca punctul de plecare a fost Alfa GT, si singurul lucru care imi e "in plus", sunt 2 usi.
Exact asta este dilema mea acum.......identica.....cum este la piese/intretinere Giulia? Aici e blocajul meu
Ps: Retro este top, au inceput sa puna televizoare in masini
Alfa asta este perfecțiune, 2 argumente sunt suficiente, 5 miliarde investiția de dezvoltare, si doi, ca primul model din gama a fost quadrifoglio si dupa au venit celelalte,pe cand orice alt producător intai face modelele de baza, dupa pune un motor puternic ca sa scoată performanta.
Adică o giulia veloce este un qv cu motor mai mic.
Daca nu era alfa asta lumea auto nu ar fi primit cel mai bun sistem de franare inventat vreodata, Conti MK C1, sistem care a ajuns si pe bmw.ul din acest video.
Tot datorita qv există, un sistem de frânare convențional nu ar fi incaput sub capota ei, asa ca alfa a finanțat Continental sa produca aceste frâne
A si..reverse ackermann pe alfa e ceva aparte pe viraje :))
Cea mai mare problema a Alfei este că tot ce ai enumerat tu Vlad, nu se vede, ci se simte, motiv pentru care oricâte review-uri ai urmări de la cei mai mari jurnaliști auto care lauda mașina cat pot ei de mult, până nu conduci una nu vei înțelege. La capătul opus BMW, Audi, Mercedes, vor transmite întotdeauna "emoție" prin ecranele și tehnologiile vizibile în prezentările de pe TH-cam, fapt pentru care oameni vor fi atrași în reprezentante pentru a le cumpăra in număr considerabil mai mare
Nu inteleg de ce nu au facut si un touring, cum are bmw. Mi se pare o gresala; ar fi vandut mult mai multe.
@@andr3is pentru că Giulia a fost tot timpul Sedan, din anii 60 până în prezent
Ce nu inteleg este faptul ca nu are faruri led nici ca dotare...adica noul Golf le are standard.
Da adevarat, vroiam sa comentez si eu cu modul in care a fost construita gama Gulia, de la top la baza nu invers ca la celelalte.
Am condus recent Giulia Veloce, genială. 100% Alfa la orice oră. Când ai o Alfa Giulia ce îți cumperi ca o a doua masina? O Giulia Quadrifoglio logic :)
Frumos spus :)
Direct la inimioara intra acest comparativ! Ambele sunt masini f faine, dar chiar si asa, intre 330xi si o giulia veloce (comparatia corecta) as alege si legat la ochi spiritul italian, chiar daca e alfa e vizibil imbatranita. E o bijuterie masina si cel mai mult apreciez ca nu se chinuie sa atraga printr-un design fortat, e frumoasa "din nastere" :)
Începutul clipului este fenomenal. Amândouă sunt alaturi de Porsche visul meu și cred al oricărui pasionat de mașini. Nu am condus o Alfa, dar am condus un BMW 320 din 1976 cu 150 Căluți, carburator dublu corp, iar la 90km/h la deschiderea celui de-al doilea carburator începea orgasmul.
❤️ sportivo alfa romeo...bmw e 0
@@nicustoica1270 tu esti 0 nicule
Ai surprins excelent esențialul, exteriorul Giulei e absolut superb, iar calitatea interioara de la Bmw e din alta liga.
F.bun clipul cât și fiarele prezentate. Dan, e 1a dată când văd un clip de al tau. Mi-a plăcut, dicția, vocabularul ( mai puțin englezismele), felul de a comunica in fața camerei.
Bravo. Rapid, scurt, obiectiv și plăcut.
Salutare.
Cu toate ca este foarte bine sa stim cat mai multe limbi straine cred ca nu este indicat exageram cu folosirea cuvintelor din alte limbi atunci cand comunicam in limba romana.
Aleg Alfa cu ochii inchisi pentru ca si eu sunt virusat de aproape 4 ani. Sigur ca asta nu e singurul argument pro Alfa. Masina e cea mai agila din clasa ei si asta e priceless. Design-ul e superb, foarte curat, elegant si totodata sportiv. Singura problema pentru ambele masini o reprezinta drumurile din Romania. Am jante de 18 pe Alfa mea si orice drum reprezinta un pic de research si de grija. De-aia dintre cele doua as alege Stelvio pentru ca imbina placutul cu utilul.
Am Giulia Veloce și F30 335i. Până să iau Giulia credeam că 335i e cel mai tare dar acum nu mă mai dau jos din Giulia
Ambele superbe, nu stiu ce as alege daca mi-as permite.
De acord cu tine legat de ceasurile analogice, sunt fix ce trebuie, mai ales pe o masina sport. Bmw-ul e absolut superb, dar cand am vazut ecranul (sau ecranele, ma rog) ala aruncat acolo am fost dezamagit un pic.
Am si BMW (F20, ce-i drept), si Giulia acasa, iar concluzia mea e aceeasi cu a ta: Giulia se simte considerabil mai vioaie si mai dinamica, iar de fiecare data cand ma urc in BMW, zici ca m-am suit in camion in comparatie. Pe de alta parte, BMW-ul pare mai bine asamblat si imi da un oarecare feeling de soliditate (desi a fost mai stricacios pana acum), in timp ce Giulia pare un pic mai fragila.
Giulia clar ! Si eu stateam pe ganduri dar m-ai ajutat cu decizia. Multumesc
Din 98 folosesc BMW-uri. Am început cu E46 și am continuat cu diferite modele 3, 5 și X-uri. Trebuie să spun că BMW a avut o evoluție negativă la capitolul calitate. Ultimul X ce am deținut a avut probleme multiple de fiabilitate și când l-am schimbat...am făcut o vizită la Autoitalia și am încercat un Stelvio. Era foarte scump și foarte italian. Despre fiabilitate nu pot să zic nimic, pentru că are numai 50000 km, dar este o mașină super. După 24 de ani cu BMW-uri am înțeles despre ce a vorbit marketingul BMW, adică despre plăcerea de a conduce...freude am fahrt...joy of driveing... Recent am văzut un X6 cu rinichii iluminați...ce să zic, sunt probleme și la stil.
Italianca îți transmite ceva.... are suflet pe când BMW-ul e un neamț care doar își face treaba pentru care a fost proiectat
Am 21 de ani si conduc de un an al meu 159, masina pe care o detin de aproape un an, nu regret absolut de loc deciza, acesta find o masina geniala, la al carui volan nu ma simt la fel ca in oricare alta. Am condus si o Giulia Veloce, si din momentul acela am zis, singura masina care ma va putea scoate de 159-le meu este insa Giulia Velocele. Fata de majoritatea celorlalte masini de pe piata Alfa-ul imi da o senzatie de sofat speciala, pe care nu am mai gasit-o la alte brand-uri. Daca esti un adevarat pasionat a sofatului sportiv Alfa-ul este dupa mine cea mai buna masina. Cum se mai zice, "Nu este doar o masina, este o Alfa Romeo".
Dintre M3 G80 si Alfa Quadrifoglio,ce alegeti?
Alfa Romeo Giulia Quadrifoglio is my Love 🔥❤️🙏
Cu asa masini la review cred ca era genial sa filmati in HDR.
Felicitari pentru comparativ, putini au curaj sa faca asta cu masini noi.
Daca vreti sa le vedeti si pe dedesubt, va asteptam la noi, la Panda Self-Service 🐼
si io care conduc o skoda yeti ce sa aleg?:))))
Giulia arată fenomenal.
Salut Dane. Chiar am pus pauză pe clip așa cu ai cerut. Cunoscându-te cât de cât și știindu-ți pasiunea pentru mașinile de la Alfa, am gândit că vei alege Giulia pentru prima pe care o vei conduce. Numai de bine🙂
Intre cele 2 motoare e o diferenta de aproximativ 100 cai, 2 cilindri si 1000cmc ...are vreun rost comparatia?
Un competitor direct ar fi fost 335ia xdrive f30
Trebuie sa te felicit si eu pentru asemenea episod. Bmw-ul e cool, dar alfa e next level
Oh, tocmai mă gândeam la Giulia.. Tre' sa o iau pe NFS =)
Genial clip. Clar ALFA !!!!!!!!!!!
De 24 de ani conduc Alfa. De cinci ani, Giulia. Am condus multe alte mașini, dar inima și sufletul spun Alfa. Atunci când necunoscuți se opresc și intră în vorbă cu tine pentru că le place mașina, este de neprețuit ! Alfa este un stil de viață !
Pot pune poza din time-line ca fundal pentru desktop? 😁
Daca ne scrii, iti dam direct din proiect la calitate mare 😉
@@AutoVantage. =O pe email sau..?
Poate faceti si comparatie intre Audi si Volvo sau alte marci. A fost foarte fain ca format!
Geniale masini amandoua , interiorul la bmw frumos dar bordul ala cu ecranul ala parca atasat asa random acolo cam slabut ...mult mai frumos la non facelift si pe clasic...
Detin Giulia dar 2.2 diesel. Am ales asta pentru consum. La viteze de 160km/h sa ai un consum de 5% este fenomenal. Imi place si noul BMW. E clar ca e o masina de top insa bordul ala total digitalizat il dispretuiesc din tot sufletul. Nici varianta full digitala la Giulia 2023 nu imi place. Iubesc analogicul imbinat cu digitalul dar niciodata nu doresc sa am o tableta dreptunghiulara si oribila la vedere in loc de ceasurile analogice!
Cu siguranta ai ales Alfa. E mult mai pasionala decat pragmaticul BMW. Si asa cum te vad in prezentarile tale, o Alfa te-ar caracteriza 100%. Sau poate o japoneza de la Honda, si aici ma refer la Civic Type R.
Alfa is The Best
Costuri de intretinere + potentiale probleme Giulia vs 330i?
Sunt cam pe acolo. Orice reprezentanta de omoara la bani. In alte parti, teoretic la bmw e mai ieftin
@@AutoVantage. multumesc mult pentru raspuns!
inca mai bagam mana dupa volan ?XD nu mai e dacie sefu chiar daca ne place analog :P (17:33 min pt cei cu scoala fara servo )
Pai tu faci comparație de interior cu un m3 comp și o alfa veloce?.
What is the name of the marvelous Giulia's color?
Frumos prezintă băiatul ăsta! 👍
LCI-ul e un downgrade la toate capitolele fata de G20-ul initial. (de la disparitia multor elemente tehnologice cum ar fi farurile laser / ssd-ul integrat pt music collection, la simplificarea / ieftinirea bordului prin scoaterea butoanelor fizice de climatizare / shortcuturi si pana la inlocuirea schimbatorului de viteze cu acea... chestie. A da si au mai pierdut niste cai toate motorizarile (din pricina emisiilor). Per total o masina mai ieftina de produs, cu mai putini semiconductori vanduta la un pret usor crescut de la an la an.
Nu au pierdut cai la 340
Bordul e foarte ok, stie si muzica pe stick sau streaming, e doar problema legata de ergonomie
@@vladdutz20 eu vb de ssd-ul integrat pt music collection. Streaming / spotify /stick existau si pe idrive 7. Si da, la 330i au pierdut mai multi cai, m340i doar l-au facut mildhybrid din 2021
@@luciteck astept sa vad noul B58TU2 sa vad cum e cu noua tehnica de la toyota( vvt electric, injecție D4-S, ciclu miller, valvetronic si pe evacuare )
Dar mai dureaza vreun an probabil
Legat de butoanele de climatizare(ca am observat ca e mentionat de foarte multi oameni pe internet)te obisnuiesti cu touch-ul. Doar sa fii prea inapt(no offence) sa nu poti folosi un ecran 🤷🏻♂️
Schimbatorul de viteze, atata timp cat nu e o manuala, ce conteaza pe ce apesi/impingi/tragi..? Si faza cu ssd-ul de muzica, cine mai foloseste stick/cd/orice alt ceva in afara de telefon, real vorbind..mosu/babuta aia de merge pana la magazin in jermany’, stie acum internet, parerea mea..👌
@@cristinake comentariul tau e pe principiul: te poti obisnui cu mai putin si mai prost ca oricum nu ai nevoie.
90k pt ecrane cu 75k iei giulia q4 cu 510 cp
Ce cauti la auto vantage? Nu puteai sa faci rost de masini direct pe canalul tau de la zona?
Pai acesta este si canalul lui. E cu noi din ianuarie
o comparatie corecta era cu o giulia qv ambele aveau 6 cilindri alt tip de frane alte suspensii ,alte scaune masina cu capota din carbon si mult mai multe elemente cu carbon avea 510 cp dar nu era vorba de cai, era vorba de 6 cilindri.
Spre rusinea mea, doar acum ma apuc sa ma uit la video cu unicorni.
Raspunsul meu sincer (fara sa cotrobai prin comentarii) - Alfa.
Superbe amandoua! Din pacate Giulia nu prea se vinde si mai ales in Germania s-au vand prea multe diesel. Asa ca gasesti greu una SH pe benzina. Si de noi, dealerul nu prea are interes sa vanda. Au sau au avut oferte bune pentru persoane juridice dar nimic pentru persoane fizice. Asta-i romanica, ce sa facem...
Amandoua sunt super masini , dar BMW ul este mai mult un robot in timp ce Alfa are ceva ce se conecteaza la nivel uman cu soferul si sau privitorul.
Alfa si Delta Integrale sunt masinile pe care le doresc mai mult decat orice alt automobil.
Sunt fan BMW dar dacă mai pune sa aleg dintre cele două mașini prezentate , ași alege cu siguranță Alfa ador chestiile analogice și plus ca arata și bine masina , bmw sa dus prea departe pentru gustul meu este mult prea digital . La BMW parca coduci o plasma TV cu Volan .
Ratiunea spune BMW, inima trage inspre Alfa.
Ratiunea spune Logan pe GPL
@@luciancormos4819exact😂
Portofelul spune Daewoo Matiz :)))
Mai bine nu puteai spune
Alfa, bine inteles !
Super masini ambele...
Si eu as alege alfa fara dubii...am avut un 147 chiar este meccanica della emozzioni..
Alfa Romeo 4 the win !!!!!
Varianta initiala de G20 (G21 ar fi alegerea mea oricum) imi place mai mult decat LCi-ul si este mai practica (cu butoanele respective prezente). Cum s-a mai spus pe aici, ar fi trebuit un 330xi pentru o comparatie corecta. Oare ce as alege intre un 2.0 lisit de caracter (marea problema pe care o vad eu cu aceasta motorizare de la Alfa) si un 3.0 in linie, recunoscut ca si minunat la nivel mondial ? Intrebare retorica..Personal apreciez si calitatea superioara a interiorului de la Seria 3, desi nici Alfa nu sta rau - doar ca nu e la acelasi nivel.
Cred ca daca doresti o masina pe care sa o folosesti zi de zi peste tot, majoritatea vor alege Seria 3 (compar cu 330 aici). Daca mergi mai mult la drumuri lungi si apreciezi mai mult tinuta sportiva pe drum, vei inclina spre Alfa.
Personal as lua chiar si 330xi-ul, pentru ca in cazul meu as avea nevoie de varinta Break, iar BMW are si G21.
Am 328i,perfectă,dar alfa,este ceva ce aș mîngîia în fiecare zi. 😂 Am avut GT.
Stai ma asa, pai si la seria 3 au trantit pe bord tabletele alea ? Ca parca nu avea. In fine, in cazul de fata, 340 clar. Daca era comparatia intre 330i si Alfa Veloce, era cu dus si-ntors...
100%Alfa Giulia. O am și o ador maxim 🥰💋🎉🥳
N are nicio sansa Alfa in fata 340i ului, dar e de asteptat. Jumate de pret, o gramada de putere lipsa. Singurul avantaj e ca o poti cumpara cu pedala lui dumnezeu.
Ce ce te urmaresc de mult stiu clar ca vei alege Alfa !!!
Hehe, clusterul de pe BMW se produce în Tm o parte din componentele de pe. Multă bătaie de cap ca să îl vedem acum pe mașină.
Dove l'avete trovata quella giulia, in cantina ? Potevate dare una pulita al motore, non voglio immaginare olio e filtri come sono messi !
Remarc faptul ca nemtii sunt superiori dpdv tehnologic , insa italienii tin la traditie . Asa cum spune si Dan 2 , masina ideala ar fi un mix intre cele doua !
pai totusi ca sunet compari 2.0 cu 3.0. Daca vrei sunet compara cu 2.9 le :))
Cred că ai ales să conduci Alfa 😁 , Dane știu ca alfa este a doua ta iubire 😍 ! Poate ma înșel 😁 .
Urat iti bagi mana pe sub volan cand virezi, cum o faceau vechii posesori de Dacii 1310 care tineau mainile pe volan la 10 si 14 :)). Sper sa nu te superi, mai glumim si noi. In alta ordine de idei, acolo e esenta sportivitatii in segment, de departe. Am avut X3 M40i, absolut geniala masina, inclusiv in varianta SUV. Pacat de Alfa ca e foarte mica in spate, cred ca cea mai inghesuita din segment si nu ai zice ca e din clasa medie. Pentru cineva cu familie nu prea e bine, dar pentru cine o cumpara, nu cred ca conteaza.
Data viitoare luati si voi o Veloce cu scaunele care trebuie si dotarile care trebuie.Nu una echipata medie comparata cu una de 90k
Nu gasim pe toate drumurile 😁
Beautiful Alfa Romeo Giulia❤
Ai ales să conduci Alfa Romeo Giulia. Așa ar fi făcut orice iubitor al artei.
Ambele sunt niște mașini faine, chiar daca nu ești fan BMW sau fan alfa nu poți spune că nu sunt mașini arătoase și performanțe.
Poate un motor de 3L in linie, fi comparat cu un motor de 2L fie el cel de la Alfa?
Depinde, gandeste-te ce motoare de 2L erau odata pe japonezele gen EVO sau Imprezza :)
și plus consumul de ulei care nu l-ai mai spus la BWE
Frumos loc de filmat la Academia de Politie, nu au venit studentii ca ar fi fost parcarea full :))
N-am nilmat la academia de politie 😂
Clar Alfa, pentru design, directie si pur si simplu e o frumoasa 😁. Din punctul meu de vedere BMW o pot compara doar cu Mercedes si Audi pt ca…nu stiu e o liga a lor astea 3 si desi stiu ca mai sunt asemanatoare, astea 3 parca is facute pt acelasi om cu stari diferite (sportiv/luxos/puternic)
Alfa Romeo clar, dar cu un alt interior cel roșu/maro și deși este un 2.0 eu zic că este potent la tuning.
ALFA - by far!
Salutare, am avut Alfa 166 pe benzina 2 L, adevaraciune, confort maxim,cea mai mare problama la Alfa ai electronica an rest foarte buna,dintre cele doua masini eu mias lua tot ALFA.
Super faina amandou, un etalon in clasa, grea decizie oricum! 🙃🧐
Etalon in clasa sunt Bmw,Mercedes si Audi,de unde atata Alfa?!!!:))
@@mrlau630 Doar una în formula 1 restul eșecuri!
Și în alte competiții la fel! Alfa cu motor Ferrari! E departe de toți cei menționați!
@@mrlau630 e pacat sa compari Audi cu BMW. N-au in comun decat pretul si opulenta exprimata. Atat.
Etalon in clasa sunt alte marci...nici de cum Alfa si BMW :)))
Pentru mine astea sunt, pentru voi pot sa fie altele!😉
Alfa Romeo...cum mi-a facut ea inima sa"mi bata...nimeni n'a facut'o ! prea faina la condus, este doar despre sofer!!
Fain Beamve-u, da Alfa și mai și! 😍
Le aleg pe amândouă ❤
E cam proastă comparația dintre o Alfa cu 4 cilindrii vs un BMW de 2-3 ori mai scump, cu 6 cilindrii.
Dar asta e vina celor de la Alfa, că nu au făcut ceva de mijloc, ceva intre QV și 2.0 Veloce...
Sunt fan Alfa, dar trebuie sa recunosc, că aș alege pe oricare din cele două, însă, tot sincer:
Îmi displace tableta aia de pe bordul BMW-ului...
Era mai fear să compari m3 cu rs4, cred că îți era super greu să alegi între ele
O fi Giulia un Nume mișto de Gagică, Dar mașina cu adevarat este acest Bmw G20, 340i Msport! Sunt posesorul unui G20 din 2021 M Sport !
Asteptam drive test cu viitoarea ta Giulia
Alfa Romeo Giulia , spuna asta inainte sa vad pe care ai ales-o in clip, si fara sa citesc in comentarii.
Sunt fan înrăit, dețin un e61 pe care-l conduc în dușmănie, nu vreau să știu câte de mult as sta in acel 340i dar și acea Alpha arată genial și îmi stârnește curiozitatea
Ar merge ai aici o serie de tricouri🙂
Acolo e o singură bijuterie... albastră
Eu daca as avea bani as merge all the way pe alpina b3 touring ❤.
Nu știu, parcă BMW-ul e miezul dar Alfa Romeo rămâne pentru mine. Când văd un 159 pe strada parca îmi sta mintea-n loc. Eu stau in Londra vre-o 5 ani, știți voi stam pe burta sa luam o casă și sa plătim 30 de ani la ea, dar ma jur după ce fac actele (sper anu asta) direct la Alfa Romeo o zbughesc, testez o Giulia și dacă e ce spui tu știu ca plătesc avansul 5000£ și 700£ pe luna și-o iau. Este visul oricărui bărbat sa fii un Romeo și sa salvezi o Giulia 😮
Alfa Boss Alfa,na să stai tranquilo că știm 😄🇷🇴💪🍷
Tabletele din nou 3er au un design groaznic, nici măcar o un design de integrare în bord... Parca sunt aruncate acolo și lipite cu bețe de plastic...
Frumos, dotat și deștept BMW-ul dar Giulia asta.....e porno rău. Alfa o alegi ca a doua mașină când vrei să te bucuri de condus. Chiar dacă poate e mai săracă în opțiuni experienta la volanul unei Alfa sport este ceva aparte.
Primul seria 3 care imi place de cand exista seria 3. Nu e corecta comparatia, Giulia la vremea aparitiei a rupt, azi se simte putin varsta si la exterior.
Da ! Rămân la CITROEN ,asta e!!
Pe masinile mele o sa scrie mereu Alfa Romeo, indiferent ca e ICE sau EV. Prima masina a fost o Alfa 147 pe care o iubesc si pe care inca o am, a doua este o Giulietta, a treia o sa fie Giulia.
Pai fara superare dar 147 si Giulietta nu au nimic din filosofia si pedigriul Alfa
@@nalover2442 eu le detin pe ambele si le-am condus pe ambele in mai multe motorizari si versiuni de putere. O Alfa se vede dupa mai mult decat emblema sau grila centrala in V. Masinile sunt orientate catre sofer, de la modul incare se conduc pana la interior care e focusat pe sofer si indreptat spre el. La fel ca Giulia, Giulietta aparut pentru prima data acum ceva ani, mai exact in 1954 si cea din prezent e succesorul direct al 147-ului.
@@orzancatalin Sunt tractiune fata...o Alfa adevarata are tractiune spate. Giulietta si 147 sunt Fiaturi modificate de Alfa
@@nalover2442 in afara de Crosswagen care era Q4 majoritatea au fost Q2 tractiune fata. Propulsie vedem la Giulia si la GTAm din astea mai noi. Sunt constient ca a fost Spider-ul cu propulsie, dar alea erau masini de weekend.
@@orzancatalin Giulia veche, Alfa 75, Alfetta, Montreal, 4c, SZ. Toate cu propulsie spate...
Alegerea la mine e simpla, strang bani si le iau pe amandoua 🙂
“Pe care? Pe care?”
-Mănânci calule ovăz?!
-Alfa, Alfa!!! 😂😂😂
Alfa Giulia all the way♥️
Culoare de la alfa o am eu la bmw ul meu 440i. Și exact dintre Giulia și bmw a trebuit sa aleg.