Ajutăne scumpu meu Tătic din ceruri dulce să ne păzim credința să veghem tot timpu să nu adormim. Cuvăntu tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea Amin. Facăse întotdeauna după voia Ta precum în ceruri așa și pe pămănt. Ție ți se cuvine cinstea lauda închinarea mulțumirea în veci Amin 🙏🥺🫶🤝💙🕊😇🥹
Pace frate sa sti ca ai mare dreptate suntem ca seminta cazut pe pamnt ne roditor dar cred ca bunul dumnezeu va pune stapanire peste noi di ne va schimba intrun vas nou fii bine cuvantat
Niciodată nu miam urât părinţii din cauza asta pentru că era Dumnezeu cu mine mă școlariza. Eu nu purtam rochi mulate. Mama mia spus ia ceva strâns să îl atragi. Am zis of mama ce prosti gândești. Trăgeam de rochiță era scurtă .Mia zis viitoru soț pot spune nu mai trage de ea că o rupi mia fost așa rușine nu mă simțeam confortabil în ea. Eu stăteam pe pat la un colț el la celălalt. Imi era rușine avea 26 de ani.Eu 19 ani și să te întâlnești cu un băiat prima dată era pentru mine șoc. Ce să vb cu El.Eram fericită că era părinţii mei cu mine. Nus singură cu el.Miau dat o educație frumoasă la ora 9 intram în casă. Am fost educată strict. Doar că nu îl cunoaștea pe Dumnezeu cum eu îl cunoșteam. La biserică la catolici pentru că Tirol era un sat de nemți. Mergeam la biserică în fiecare Duminică cântam în cor la nemți. Deși nu știam bine germană. Dar mă miram nu era biblea pe masă decât cartea de cântări. Erau măicuțe eu în doream să fiu micuță de fată am spus eu vreau să rămân în curăție cinstită puritate ca să devin slujitoarea Domnului măicuță. Dar mama a spus că sânt nebună și trebuie să mă căsătoresc rapid.Mam bucurat când a venit un pastor romăn atunci Mergeam la biserică cu drag și cântam în cor acasă citeam biblea la biserică nu era decât popoa o avea. Eram domnișoară mă miram de ce nu este biblea pe bănci.Sa înființat o biserică micuță Adunare am mers acolo știu mai Mergeam și la ortodoxi. Am fost cu Dumnezeu de mică.Mama mea o fost dintr-o familie săracă 7 frații .Erau săraci era colectiv atunci Ceaușescu la putere. Ia mă proteja pe dioparte pe alta mă dădea în gura lupului.Așa o văzut ea la părinţii ei mama ei avea soț care era sever o băut o murit după și-o luat altu concubinaj. Iar mama a spus așa că ia a suferit să nu suferim și noi .Pe ia mama ei o casătorito forțat cu Tata meu. El era din Oltenia din Petrari. Mama mea așa o făcut cu mine la fel ce a făcut mama ei cu ea .Zicând că tata meu este bogat. Așa o făcut și ea cu mine tot cu un bogat căsătorândumă dar era bogat în pămănt nu altceva animale. Nu în bani să am casa la cheie. Noi doi am construit-o de la 0 ea era construită cu multe cameri dar veche trebuiea reparat la ea și încă și acum repar. Acuma copiii sânt mari de însurătoare repară și ei.Mă bucur că am copiii care au salaru lor or învățat să muncească de la tata lor.Am înțeles-o pe mama mai târziu când Dumnezeu mia spus așa a pățit și mama ta din cauza sărăciei a trebuit să se căsătorească cu unu bogat. Ce frumos este când Dumnezeu este cu tine. Ce rău a făcut că a vrut să mă dea în probă la un băiat cu sora lui în casă jandarm era fiu de polițai. Mia spus mama mergi la el 3 zile în probă. Iam spus mama nus o pereche de blugi eu. Dar am ascultat de ea.Dumnezeu mia spus ascultă părinţii tăi. Ma dus la acel băiat nu știam nimic. Iam spus când am ajuns 3 condiții vreau. A spus ori ce.Am spus cameră separată , 2 nu ai ce căuta în camera mea, și trei nu mă atingi. Nu ia prea convenit. Se scula noaptea și îmi făcea mâncare ce vrioam eram drăgălaș. Dar nu a ținut promisiunile a început cu sărutu iam spus nu .Nu a înțeles a continuat iar iam spus eu vreau să intru fecioară în biserică mia spus este o chestiune de timp. Ce mam inervat mam ridicat și iam așa dacă intri la mine în cameră tot ce ai aici sparg arunc după tine. Nu a intrat am plecat după 3 zile când ajung acasă spune mama na cum o fost eu nervoasă nu mai vreau să îl văd .Ea ma întrebat de ce pentru că ma forțat exact ca un viol și nu am stat. Credeam că mă înțelege când mia dat o palmă am crezut că rămăn fără dinți.A vb cu el mama și-a cerut scuze la el pentru comportarea mea.După două zile iam spus nu mai vreau probe lasămă stau așa. Mă ura pe mine soră-mea trăia în concubinaj cu prietenu ei ia credea că este fecioară. Pe mine mă bătea odată mia dat cu cuțitu peste mână nervoasă și mă taiat la mână .Eu tot am rămas lăngă Dumnezeu. Nu mi-a trebuit prieten.DAR EA CREDEA CĂ SÂNT NEBUNĂ CĂ ERAM CU DUMNEZEU. DEAVOLU ERA ÎN STATELE EI .PENTRU AIA MAM DECIS SĂ MĂ SINUCID ȘI AM LOAT PASTILE SĂ MOR ÎN FIECARE ZI CĂTE UN PUMN.Până mam otrăvit stomacu Dar Dumnezeu ma scăpat nu doctori Dumnezeu. Este o poveste mai lungă atât știu că visam eram în comă de două săptămâni și visam o persoană în alb vorbea cu mine mia arătat întro imagine cum sânt moartă dar desfigurată atunci am zis nu am avut acident de mașină ce se întămplă de ce sânt așa. Nu miam dat seama că Dumnezeu îmi arătă iadu cum ajung acolo pentru că miam loat viața. Și citind biblea. Trebuia să cunosc. Dar deavolu se ține după tine. Ști cum ziceam toată ziua vreau să mă sinucid și asta am făcut. Dumnezeu mia spus așa nu ești pregătită de moarte întoarcete înapoi în trup.Șia așa sa întămplat am deschis ochii. Acum întelegeți de ce îl iubesc așa mult pe Dumnezeu pentru că era întotdeauna cu mine și în comă. Și doctori au spus nu va trăi stomacu ei este otrăvit când au văzut că am deschis ochii au spus aici este mână lu Dumnezeu nu a noastră. Așa fac acum toți care vor să se sinucidă le spun că este locuința morților pentru că eu am fost acolo moartă desfigurată. Așa Dumnezeu mo arătat. Doresc să salvez vieții. Multe mi sa întămplat în copilărie traume am încercat să îmi tai venele cu lama mă huțuluam ca copiii de la orfelinat pentru că nu eram iubită sora mea era iubită. Mama mea mă disprețuia mia zis mai bine făceam un căcat și îl mâncam decât pe tine. Mia distrus inima acest cuvânt dar nu o puteam urâ pentru că tata era cu mine. Pentru asta le spun la toții prin ce am trecut eu nu vreau să treacă nimeni. Arma de bază este biblea Dumnezeu. La mine așa a fost Amin 🥺🕊💙🤝🫶🙏
Domnul sa va poarte intotdeauna in carul Sau de biruinta. El va iubeste. Cea mai mare comoara a omului pe pamant este sa il aibe pe Domnul si sa fie mantuit. El sa ne intareasca pana la sfarsit sa fim fara vina la venirea Lui.
Domnul sa va binecuvanteze,frate pastor Crisi Boariu ,pentru slujire !Amin!
5:58
7:07
8:58
10:45 Firea pământească
13:00❤
17:00 Rugăciunea
20:30‼️
23:10
28:40
29:37 Biblia
Ajutăne scumpu meu Tătic din ceruri dulce să ne păzim credința să veghem tot timpu să nu adormim. Cuvăntu tău este o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea Amin. Facăse întotdeauna după voia Ta precum în ceruri așa și pe pămănt. Ție ți se cuvine cinstea lauda închinarea mulțumirea în veci Amin 🙏🥺🫶🤝💙🕊😇🥹
Domnul să vă binecuvânteze Cristi..pe tine și familia ta... rugăciunile tale mi-au făcut mult bine...
Fi binecuvântat frate scump de Domnul Isus hristos
Mulțumim pentru cuvânt!
Domnul sa te binecuvinteze frățiorul meu ❤
Pace frate sa sti ca ai mare dreptate suntem ca seminta cazut pe pamnt ne roditor dar cred ca bunul dumnezeu va pune stapanire peste noi di ne va schimba intrun vas nou fii bine cuvantat
Domnul Isus Hristos să vă binecuvânteze frate Cristi Amin
Carte de dezvoltare personală mai bună decât Biblia nu am putut găsi pe acest Pământ!
Frumos
Fi binecuvantat frate Cristi!
Niciodată nu miam urât părinţii din cauza asta pentru că era Dumnezeu cu mine mă școlariza. Eu nu purtam rochi mulate. Mama mia spus ia ceva strâns să îl atragi. Am zis of mama ce prosti gândești. Trăgeam de rochiță era scurtă .Mia zis viitoru soț pot spune nu mai trage de ea că o rupi mia fost așa rușine nu mă simțeam confortabil în ea. Eu stăteam pe pat la un colț el la celălalt. Imi era rușine avea 26 de ani.Eu 19 ani și să te întâlnești cu un băiat prima dată era pentru mine șoc. Ce să vb cu El.Eram fericită că era părinţii mei cu mine. Nus singură cu el.Miau dat o educație frumoasă la ora 9 intram în casă. Am fost educată strict. Doar că nu îl cunoaștea pe Dumnezeu cum eu îl cunoșteam. La biserică la catolici pentru că Tirol era un sat de nemți. Mergeam la biserică în fiecare Duminică cântam în cor la nemți. Deși nu știam bine germană. Dar mă miram nu era biblea pe masă decât cartea de cântări. Erau măicuțe eu în doream să fiu micuță de fată am spus eu vreau să rămân în curăție cinstită puritate ca să devin slujitoarea Domnului măicuță. Dar mama a spus că sânt nebună și trebuie să mă căsătoresc rapid.Mam bucurat când a venit un pastor romăn atunci Mergeam la biserică cu drag și cântam în cor acasă citeam biblea la biserică nu era decât popoa o avea. Eram domnișoară mă miram de ce nu este biblea pe bănci.Sa înființat o biserică micuță Adunare am mers acolo știu mai Mergeam și la ortodoxi. Am fost cu Dumnezeu de mică.Mama mea o fost dintr-o familie săracă 7 frații .Erau săraci era colectiv atunci Ceaușescu la putere. Ia mă proteja pe dioparte pe alta mă dădea în gura lupului.Așa o văzut ea la părinţii ei mama ei avea soț care era sever o băut o murit după și-o luat altu concubinaj. Iar mama a spus așa că ia a suferit să nu suferim și noi .Pe ia mama ei o casătorito forțat cu Tata meu. El era din Oltenia din Petrari. Mama mea așa o făcut cu mine la fel ce a făcut mama ei cu ea .Zicând că tata meu este bogat. Așa o făcut și ea cu mine tot cu un bogat căsătorândumă dar era bogat în pămănt nu altceva animale. Nu în bani să am casa la cheie. Noi doi am construit-o de la 0 ea era construită cu multe cameri dar veche trebuiea reparat la ea și încă și acum repar. Acuma copiii sânt mari de însurătoare repară și ei.Mă bucur că am copiii care au salaru lor or învățat să muncească de la tata lor.Am înțeles-o pe mama mai târziu când Dumnezeu mia spus așa a pățit și mama ta din cauza sărăciei a trebuit să se căsătorească cu unu bogat. Ce frumos este când Dumnezeu este cu tine. Ce rău a făcut că a vrut să mă dea în probă la un băiat cu sora lui în casă jandarm era fiu de polițai. Mia spus mama mergi la el 3 zile în probă. Iam spus mama nus o pereche de blugi eu. Dar am ascultat de ea.Dumnezeu mia spus ascultă părinţii tăi. Ma dus la acel băiat nu știam nimic. Iam spus când am ajuns 3 condiții vreau. A spus ori ce.Am spus cameră separată , 2 nu ai ce căuta în camera mea, și trei nu mă atingi. Nu ia prea convenit. Se scula noaptea și îmi făcea mâncare ce vrioam eram drăgălaș. Dar nu a ținut promisiunile a început cu sărutu iam spus nu .Nu a înțeles a continuat iar iam spus eu vreau să intru fecioară în biserică mia spus este o chestiune de timp. Ce mam inervat mam ridicat și iam așa dacă intri la mine în cameră tot ce ai aici sparg arunc după tine. Nu a intrat am plecat după 3 zile când ajung acasă spune mama na cum o fost eu nervoasă nu mai vreau să îl văd .Ea ma întrebat de ce pentru că ma forțat exact ca un viol și nu am stat. Credeam că mă înțelege când mia dat o palmă am crezut că rămăn fără dinți.A vb cu el mama și-a cerut scuze la el pentru comportarea mea.După două zile iam spus nu mai vreau probe lasămă stau așa. Mă ura pe mine soră-mea trăia în concubinaj cu prietenu ei ia credea că este fecioară. Pe mine mă bătea odată mia dat cu cuțitu peste mână nervoasă și mă taiat la mână .Eu tot am rămas lăngă Dumnezeu. Nu mi-a trebuit prieten.DAR EA CREDEA CĂ SÂNT NEBUNĂ CĂ ERAM CU DUMNEZEU. DEAVOLU ERA ÎN STATELE EI .PENTRU AIA MAM DECIS SĂ MĂ SINUCID ȘI AM LOAT PASTILE SĂ MOR ÎN FIECARE ZI CĂTE UN PUMN.Până mam otrăvit stomacu Dar Dumnezeu ma scăpat nu doctori Dumnezeu. Este o poveste mai lungă atât știu că visam eram în comă de două săptămâni și visam o persoană în alb vorbea cu mine mia arătat întro imagine cum sânt moartă dar desfigurată atunci am zis nu am avut acident de mașină ce se întămplă de ce sânt așa. Nu miam dat seama că Dumnezeu îmi arătă iadu cum ajung acolo pentru că miam loat viața. Și citind biblea. Trebuia să cunosc. Dar deavolu se ține după tine. Ști cum ziceam toată ziua vreau să mă sinucid și asta am făcut. Dumnezeu mia spus așa nu ești pregătită de moarte întoarcete înapoi în trup.Șia așa sa întămplat am deschis ochii. Acum întelegeți de ce îl iubesc așa mult pe Dumnezeu pentru că era întotdeauna cu mine și în comă. Și doctori au spus nu va trăi stomacu ei este otrăvit când au văzut că am deschis ochii au spus aici este mână lu Dumnezeu nu a noastră. Așa fac acum toți care vor să se sinucidă le spun că este locuința morților pentru că eu am fost acolo moartă desfigurată. Așa Dumnezeu mo arătat. Doresc să salvez vieții. Multe mi sa întămplat în copilărie traume am încercat să îmi tai venele cu lama mă huțuluam ca copiii de la orfelinat pentru că nu eram iubită sora mea era iubită. Mama mea mă disprețuia mia zis mai bine făceam un căcat și îl mâncam decât pe tine. Mia distrus inima acest cuvânt dar nu o puteam urâ pentru că tata era cu mine. Pentru asta le spun la toții prin ce am trecut eu nu vreau să treacă nimeni. Arma de bază este biblea Dumnezeu. La mine așa a fost Amin 🥺🕊💙🤝🫶🙏
Domnul sa va poarte intotdeauna in carul Sau de biruinta. El va iubeste. Cea mai mare comoara a omului pe pamant este sa il aibe pe Domnul si sa fie mantuit. El sa ne intareasca pana la sfarsit sa fim fara vina la venirea Lui.
Amin 🙏
Doamne ajută-ne să fim mai rugativi 🙏
𝐅𝐢 𝐛𝐢𝐧𝐞𝐜𝐮𝐯𝐚𝐧𝐭𝐚𝐭 𝐟𝐫𝐚𝐭𝐞 𝐂𝐫𝐢𝐬𝐭𝐢 !
Amin.sai.ridiha.pe.cei.ce.sunt.inspitalsa.ivindaca.si.sa.se.inhrwde.in.isus.
Astea sunt chemările alea multe cu forța … atunci când cineva vrea să cunoască religia … etc😮
Filadelfia Curci Porland
Nașterea din nou cine o face nu cuvântul ?născut din apa e tot din cuvânt ?,eu știu că apa semnifica cuvântul dat aici se referă la nașterea din H2O.
Care este diferența.. dintre ortodox..și creștin?