buna ziua, eu am studiat pana acm numai muzica clasica lineara. Nu prea inteleg terminologia psaltica, glasurile sunt practic niste game sau moduri? Totusi de ce nu se pot invata ele la fel ca niste game, sa se cante de la prima nota pana la ultima? Apoi, de ce Ni Pa Vu Ga de exemplu, nu suna de fiecare data la fel (ca Do Re Mi, adica poti sa incepi de pe re dar intervalele raman aceeleasi chiar daca se schimba modul) ?
1) Da, glasurile sunt moduri. Muzica psaltică este în mod total muzică modală, la fel ca alte tradiții ale Orientului Mijlociu, ale Indiei, și la fel ca și muzica occidentală din Epoca Renașterii. 2) Glasurile nu sunt game, ci colecții de linii melodice. Deasemenea, Glasurile sunt progresiuni melodice în jurul unor note/freturi. Acest lucru vă va veni mai greu să înțelegeți când veniți dintr-un tip de muzică tonală, cu emfază puternică pe polifonii, notamente corduri etc. În muzica polifonică nu putem spune că melodia urcă sau coboară, când cântă cineva o partitură pe pian, veți vedea că apăsați mai multe taste deodată, și faceți când acorduri major, când minor etc., și melodia din muzica tonală este o progresiune nu a tonurilor, ci a acordurilor. În muzica monofonică, în schimb, nu se întâmplă aceasta. Cel mai bine vă veți da seama ducându-vă pe chitară sau pian, sau vioară (instrumente occidentale cu care sunteți obișnuiți). și faceți de exmplu, scara Major în urcare, și în coborâre. Veți vedea că scara Major în urcare dă altă culoare melodiei față de scara Major în coborâre. După, alt exercițiu: - cântați scara Major de la Do în sus până la Sol, și după iarăși reveniți pe Do (urcare coborâre), și după jucați-vă cu scara și faceți improvizații în urcare-coborâre Do-Sol-Do - cântați scara Major de la Do în jos până la Fa (coborâre-urcarre), și faceți la fel ca înainte, dar invers, coborâre urcare Do-FA-Do Prin aceasta veți vedea diferența de culoare dată de melodie, deși pe aceeași gamă, cu aceeași bază. Fix aceasta este diferența între Glasul 1 și Glasul 5, de exemplu. Coborâre-urcare: mers autentic: Glasurile 1, 2, 3 și 4 Urcare-coborâre: mers plagal: Glasurile 5, 6, 7 și 8. 3) Iarăși, scările Glasurilor nu se fac pe octavă/diapason, ci se fac pe cvintă/roată/dia pente. Se repetă cicluri de cvinte, iar nu de octave, cvinta este intervalul principal în muzica psaltică, și iarăși, mare parte din melodiile bizantine se cântă cam la interval de o cvintă, iar ce depășește cvinta, este un teritoriu sălbatic, la fel ca diferența între oraș și pădure, înafara cvintei deseori se fac modulații. 4) Dacă vă referiți la Do-Re = Re-Mi, motivul este destul de simplu: - Ni-Pa nu este egal cu Pa-Vu - Aici trebuie să insist foarte mult: Ni-Pa-Vu-Ga nu este Do-Re-Mi-Fa, cei care au făcut această asociere este o simplificare enormă. Dacă intrăm în detalii, și mergem chiar în muzica occidentală, vom observa că o Do-Re nu este egal cu Re-Mi în scara lui Zarlino (Just Intonation). În scara lui Zarlino, Re/Do este raportul de frecvențe de 9/8, iar Mi/Re este raportul de 10/9, practic Mi/Re este un raport mai mic decăt Re/Do. În mare parte din istoria muzicii occidentale, a fost constantă tensiunea între acordamentul pitagoreic și cel just, lucru care este foarte discutat în muzica de orchestră, pentru instrumentele pe corzi libere: vioara, violoncelul, viola, contrabass-ul etc. Din acest motiv, occidentalii s-au decis să împartă octava nu în 12 semitonuri pentru orchestre, ci în 53 de come. Atunci, Scara lui Zarlino este temperată în următorul fel: 9 - 8 - 5 Iar acordamentul pitagoreic este: 9 - 9 - 4 Această diferență de o comă este numită coma lui Didymus, lucru care este esențial a fi stăpânit de către violoniști. Dacă cineva vrea să cânte Re Major în loc de Do Major pe vioară, trebuie să țină cont de această diferență de o comă de fiecare dată, lucru ce face transpozițiile extrem de dificile pe vioară, din cauza reobișnuirii radicale a digitației pe alte poziții pe grif. La pian, în schimb, s-a sacrificat micro-tonalitatea pentru un ambitus extins, și atunci s-a ales strict scara diatonică (notele albe), plus alte câteva transpoziții, care sunt notele negre, și s-au sacrificat tonalitățile fine, atât cele ale lui Pitagora, cât și cele ale lui Zarlino, pentru a face un acordament de compromis numit 12-EDO, adică împărțimea octavei pe 12 semitonuri, de unde dispoziția actuală a pianului pe 7 clape albe, și 5 negre. 5) Muzica bizantină, la fel ca celelalte muzici orientale, pentru că nu a deezvoltat complexitatea verticală (armonii, acorduri etc.), a dezvoltat-o pe cea orizontală, dezvoltând mai mult microtonalitățile, tetracorduri speciale etc., urmând grecilor antici în gândire (Aristoxenes, Claudiu Ptolemeu, Aristides Quintilianus etc.). Atât muzica bizantină, cât și cea arabă, cât și cea persană, cât și cea turcă, la final, își trag originile din muzica grecilor antici, și tot de acolo și-au dezvoltat microtonalitățile. Al-Farabi își dezvoltase un sistem de notație muzicală pe baza celui folosit de grecii antici, iar în Imperiul Roman de Răsărit, foarte mult timp a fost folosită notația muzicală a grecilor Antici, motiv pentru care avem manuscrise care au transcris și păstrat imne precum imnele lui Mesomedes. 6) Practic, trebuie să dezvoltați simțul de gândire modal pentru a înțelege muzica bizantină. Nu știu cât de bine o cunoașteți pe cea occidentală, ca să vă pot spune cât de util v-ar fi un studiu comparativ. Dar vă pot spune că pentru 99% din cei care învață muzica psaltică, studiul comparativ al celor 2 tradiții le este total inutil. Eu mai fac comparații între muzica Renașterii, cât și cea medievală occidentală pe de o parte, și cea orientală pe de alta, e un domeniu foarte interesant, dar să comparăm muzica clasică occidentală contemporană (tonală), și tradițiile muzicale clasice modale, nu îmi pare foarte de folos.
Foarte util! Multumiri... prima data cand înteleg cate ceva din teoria Roții!!!🙏👍
Mulțumim! Foarte util!
super fain studiul tău
buna ziua, eu am studiat pana acm numai muzica clasica lineara. Nu prea inteleg terminologia psaltica, glasurile sunt practic niste game sau moduri? Totusi de ce nu se pot invata ele la fel ca niste game, sa se cante de la prima nota pana la ultima? Apoi, de ce Ni Pa Vu Ga de exemplu, nu suna de fiecare data la fel (ca Do Re Mi, adica poti sa incepi de pe re dar intervalele raman aceeleasi chiar daca se schimba modul) ?
1) Da, glasurile sunt moduri.
Muzica psaltică este în mod total muzică modală, la fel ca alte tradiții ale Orientului Mijlociu, ale Indiei, și la fel ca și muzica occidentală din Epoca Renașterii.
2) Glasurile nu sunt game, ci colecții de linii melodice.
Deasemenea, Glasurile sunt progresiuni melodice în jurul unor note/freturi.
Acest lucru vă va veni mai greu să înțelegeți când veniți dintr-un tip de muzică tonală, cu emfază puternică pe polifonii, notamente corduri etc.
În muzica polifonică nu putem spune că melodia urcă sau coboară, când cântă cineva o partitură pe pian, veți vedea că apăsați mai multe taste deodată, și faceți când acorduri major, când minor etc., și melodia din muzica tonală este o progresiune nu a tonurilor, ci a acordurilor.
În muzica monofonică, în schimb, nu se întâmplă aceasta.
Cel mai bine vă veți da seama ducându-vă pe chitară sau pian, sau vioară (instrumente occidentale cu care sunteți obișnuiți). și faceți de exmplu, scara Major în urcare, și în coborâre.
Veți vedea că scara Major în urcare dă altă culoare melodiei față de scara Major în coborâre.
După, alt exercițiu:
- cântați scara Major de la Do în sus până la Sol, și după iarăși reveniți pe Do (urcare coborâre), și după jucați-vă cu scara și faceți improvizații în urcare-coborâre Do-Sol-Do
- cântați scara Major de la Do în jos până la Fa (coborâre-urcarre), și faceți la fel ca înainte, dar invers, coborâre urcare Do-FA-Do
Prin aceasta veți vedea diferența de culoare dată de melodie, deși pe aceeași gamă, cu aceeași bază.
Fix aceasta este diferența între Glasul 1 și Glasul 5, de exemplu.
Coborâre-urcare: mers autentic: Glasurile 1, 2, 3 și 4
Urcare-coborâre: mers plagal: Glasurile 5, 6, 7 și 8.
3) Iarăși, scările Glasurilor nu se fac pe octavă/diapason, ci se fac pe cvintă/roată/dia pente.
Se repetă cicluri de cvinte, iar nu de octave, cvinta este intervalul principal în muzica psaltică, și iarăși, mare parte din melodiile bizantine se cântă cam la interval de o cvintă, iar ce depășește cvinta, este un teritoriu sălbatic, la fel ca diferența între oraș și pădure, înafara cvintei deseori se fac modulații.
4) Dacă vă referiți la Do-Re = Re-Mi, motivul este destul de simplu:
- Ni-Pa nu este egal cu Pa-Vu
- Aici trebuie să insist foarte mult: Ni-Pa-Vu-Ga nu este Do-Re-Mi-Fa, cei care au făcut această asociere este o simplificare enormă.
Dacă intrăm în detalii, și mergem chiar în muzica occidentală, vom observa că o Do-Re nu este egal cu Re-Mi în scara lui Zarlino (Just Intonation).
În scara lui Zarlino, Re/Do este raportul de frecvențe de 9/8, iar Mi/Re este raportul de 10/9, practic Mi/Re este un raport mai mic decăt Re/Do.
În mare parte din istoria muzicii occidentale, a fost constantă tensiunea între acordamentul pitagoreic și cel just, lucru care este foarte discutat în muzica de orchestră, pentru instrumentele pe corzi libere: vioara, violoncelul, viola, contrabass-ul etc.
Din acest motiv, occidentalii s-au decis să împartă octava nu în 12 semitonuri pentru orchestre, ci în 53 de come.
Atunci, Scara lui Zarlino este temperată în următorul fel:
9 - 8 - 5
Iar acordamentul pitagoreic este:
9 - 9 - 4
Această diferență de o comă este numită coma lui Didymus, lucru care este esențial a fi stăpânit de către violoniști.
Dacă cineva vrea să cânte Re Major în loc de Do Major pe vioară, trebuie să țină cont de această diferență de o comă de fiecare dată, lucru ce face transpozițiile extrem de dificile pe vioară, din cauza reobișnuirii radicale a digitației pe alte poziții pe grif.
La pian, în schimb, s-a sacrificat micro-tonalitatea pentru un ambitus extins, și atunci s-a ales strict scara diatonică (notele albe), plus alte câteva transpoziții, care sunt notele negre, și s-au sacrificat tonalitățile fine, atât cele ale lui Pitagora, cât și cele ale lui Zarlino, pentru a face un acordament de compromis numit 12-EDO, adică împărțimea octavei pe 12 semitonuri, de unde dispoziția actuală a pianului pe 7 clape albe, și 5 negre.
5) Muzica bizantină, la fel ca celelalte muzici orientale, pentru că nu a deezvoltat complexitatea verticală (armonii, acorduri etc.), a dezvoltat-o pe cea orizontală, dezvoltând mai mult microtonalitățile, tetracorduri speciale etc., urmând grecilor antici în gândire (Aristoxenes, Claudiu Ptolemeu, Aristides Quintilianus etc.).
Atât muzica bizantină, cât și cea arabă, cât și cea persană, cât și cea turcă, la final, își trag originile din muzica grecilor antici, și tot de acolo și-au dezvoltat microtonalitățile.
Al-Farabi își dezvoltase un sistem de notație muzicală pe baza celui folosit de grecii antici, iar în Imperiul Roman de Răsărit, foarte mult timp a fost folosită notația muzicală a grecilor Antici, motiv pentru care avem manuscrise care au transcris și păstrat imne precum imnele lui Mesomedes.
6) Practic, trebuie să dezvoltați simțul de gândire modal pentru a înțelege muzica bizantină.
Nu știu cât de bine o cunoașteți pe cea occidentală, ca să vă pot spune cât de util v-ar fi un studiu comparativ.
Dar vă pot spune că pentru 99% din cei care învață muzica psaltică, studiul comparativ al celor 2 tradiții le este total inutil.
Eu mai fac comparații între muzica Renașterii, cât și cea medievală occidentală pe de o parte, și cea orientală pe de alta, e un domeniu foarte interesant, dar să comparăm muzica clasică occidentală contemporană (tonală), și tradițiile muzicale clasice modale, nu îmi pare foarte de folos.
Spuneți-mi va rog, ce studii trebuie sa avem ca să putem înțelege acestea?
Să știți cât de cât notația.
Cu mult explicativ peste alte materiale învățături,