Toată lumea spune minciuni peste tot începând cu presa și terminând tot cu ea. Dar oamenii oare ce spun? Aceleași minciuni ca toți de altfel. Dar dacă am fi toți fie presă sau oameni în locul celor doi protagoniști oare ce s-ar întâmpla? Vă gândiți la acest subiect? Și încă ceva : în această perioadă de apropiere a sfintelor sărbători tot așa vom judeca și condamna într-una pe oricine dar pe noi nu ne vedem niciodată? Suntem cu toții așa puri și fără de păcat? Haideți timp de aproape 3 ani nu sa făcut altceva decât a găsi tot timpul nod în papură la alții dar noi suntem cei mai buni, sinceri și moraliști din toate punctele de vedere ⁉️ Vă doresc tuturor indiferent de localitate sau țară liniște sufletească în preajma sărbătorilor și să mai lăsăm la o parte ura și răzvrătirea uni împotriva altora.
ქალბატონო ვირა,რა პრობლემა გაქვთ ქართულ კულტურასთან და ცეკვებთან,როცა ჩვენი კულტურა და ცეკვები,ხელოვნება მსოფლიოშია აღიარებული.როგორც ვფიქრობ უკრაინელი ბრძანდებით,ამიტომ ძალიან მიკვირს თქვენგან.შეიძლება ნანა არ მოგწონდეთ,მაგრამ ქართულმა კულტურამ და ცეკვებმა რა დაგიშავათ?
Minciuni și numai minciuni spuneți toți. Sper să vă opriți într-o bună zi să începeți cu alți actori că pe cei doi de ani de zile ii tocați zilnice Și adevărul nu-l spuneți. Ce rușine!
SilaTürkoğlu linda maravilhosa talentosa ❤💖🏆🌹🌹🌹🌹🌹🌹🌹KIZILCIKŞERBETI 💯💯ShowTv 🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉🎉Deixe a SilaTürkoğlu em paz povo fofoqueiros
SUPER SILA ❤HALIL ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Toată lumea spune minciuni peste tot începând cu presa și terminând tot cu ea. Dar oamenii oare ce spun?
Aceleași minciuni ca toți de altfel. Dar dacă am fi toți fie presă sau oameni în locul celor doi protagoniști oare ce s-ar întâmpla? Vă gândiți la acest subiect? Și încă ceva : în această perioadă de apropiere a sfintelor sărbători tot așa vom judeca și condamna într-una pe oricine dar pe noi nu ne vedem niciodată? Suntem cu toții așa puri și fără de păcat? Haideți timp de aproape 3 ani nu sa făcut altceva decât a găsi tot timpul nod în papură la alții dar noi suntem cei mai buni, sinceri și moraliști din toate punctele de vedere ⁉️ Vă doresc tuturor indiferent de localitate sau țară liniște sufletească în preajma sărbătorilor și să mai lăsăm la o parte ura și răzvrătirea uni împotriva altora.
👍👍👍👍
👍👍❤
De dónde sacaron esa noticia?
Dejen tranquilo a Hail ibrahim Ceyhan, no lo molesten mas
Нехай приділяє увагу до грузинської культури і танців Лишіть Сілу в спокої чи неможливо забути?
Very good.question.....
ქალბატონო ვირა,რა პრობლემა გაქვთ ქართულ კულტურასთან და ცეკვებთან,როცა ჩვენი კულტურა და ცეკვები,ხელოვნება მსოფლიოშია აღიარებული.როგორც ვფიქრობ უკრაინელი ბრძანდებით,ამიტომ ძალიან მიკვირს თქვენგან.შეიძლება ნანა არ მოგწონდეთ,მაგრამ ქართულმა კულტურამ და ცეკვებმა რა დაგიშავათ?
Nie może zapomnieć
😂😂😂😂😂😂😂😂@@ReginaKowalczyk-pf9rb
@ReginaKowalczyk😂😂😂😂😂😂😂😂😂-pf9rb
ულამაზესი წყვილი ❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤❤
Minciuni și numai minciuni spuneți toți. Sper să vă opriți într-o bună zi să începeți cu alți actori că pe cei doi de ani de zile ii tocați zilnice Și adevărul nu-l spuneți. Ce rușine!
NUNCA LE IMPORTO SILA, ASI QUE SI HABLA DE ELLA ES PA VISIBILIZARSE
😂😂😂😂😂😂опять сорвалась, где её психотерапевт😢
ПОЗАБОТЬСЯ О СЕБЕ,
Nu v-ati saturat sa spuneti minciuni,sau asta va este profesia?
Kako saznao? Već tri godine pišete da je trudna sa Halilom i živi s njim u istoj kući i njegova majka je čuva. Da je slonica već bi se porodila.😂
ARAVISI ARAPERI AR MJERAVS . DAANEBET TAVI SILAS DA XALILS
Kłamstwa już był slub,ciążą wspolne mieszkanie😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂nie znudził się temat.
Od 2 lat nie maja ze sobą nic wspolnegi blogerze
Canal 👺 revista 👺😂😂😂😂😂 só mentira
Superen ya a estas personas..cansan .aburren
Respeten su privacidad.
Халил Ибрахим Сейхан бывший партнёр Силы Туркоглу. Проявить внимание к больному человеку это нормальное отношение партнёра.
😂😂😂😂😂😂
😂😂😂😂😂😂 fke montagem mentira fke kkkkkkk 😈😡🤣🥵
Halil Cila Ceyhan 👨👩👧
Noticias falsas.
Vomo mienten no entien que no hay mas reconciliacion el que esta enfermo es el no Sila🧿🧿🧿🧿