Postul Esterei la Biserica „Casa Îndurării” din Caransebeș

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 6 เม.ย. 2023
  • Suntem într-o perioadă în care creștinii, în general, își îndreaptă atenția spre Dumnezeu. În Postul Paștelui credincioșii se apleacă mai mult asupra lucrurilor spirituale, pregătindu-se pentru Sărbătoarea Învierii Domnului Isus Hristos. Dar postul și rugăciunea ar trebui să fie o practică obișnuită în viața creștinilor.
    În luna martie, la „Casa Îndurării” din Caransebeș a fost organizată a 9-a ediție a postului Esterei, inițiativă care are loc lunar, începând din iulie 2022. Organizatorii și membrii bisericii au așteptări mari în cele trei zile pe care le dedică apropierii de Dumnezeu.
    Charles Nzekwe, pastor, Biserica „Casa Îndurării” - Caransebeș: Întâlnirea aceasta (în timpul postului) este extraordinară. Ne întâlnim aici la rugăciune de la ora 5:00 (la „Casa Îndurării). Am văzut transformări extraordinare, am văzut foamea tinerilor (după Cuvântul lui Dumnezeu). Chiar în această a 9-a ediție au fost lucruri extraordinare. Vezi cum oamenii vin bucuroși din diferite locuri, chiar din Italia a venit un băiat la această ediție. Data trecută au fost din Franța, din Germania, din diferite locuri din țară.
    Florin Rusu, Caransebeș: Vin frați și surori de la 400-500 kilometri, pornesc noaptea sau dis-de-dimineață ca să fie la post. Și m-am întrebat: „De ce, Doamne?” Și Dumnezeu mi-a pus răspunsul în minte. Răspunsul este că oamenii vor să se pună deoparte pentru Dumnezeu, pentru că în vremurile în care trăim tot mai mult înțelegem că avem mare nevoie de Dumnezeu. Și avem nevoie să ne sfințim, avem nevoie să ne apropiem (de Dumnezeu). Pentru mine, postul acesta, cu fiecare persoană care participă, este o încurajare. Mai mult decât sunt eu pentru ei, ei sunt pentru mine o încurajare.
    Postul Esterei este una dintre valorile care definesc „Casa Îndurării” din Caransebeș, iar practica aceasta este o jertfă adusă înaintea lui Dumnezeu.
    Pastorul Charles Nzekwe a început să țină postul Esterei în anul 2010, inițial din motive personale. Timp de mai mulți ani, a fost organizat la București, Constanța, Timișoara, Râmnicelu, Ogeasca și Buzău.
    Charles Nzekwe, pastor, Biserica „Casa Îndurării” - Caransebeș: Când Dumnezeu mi-a vorbit despre postul Esterei, în 2010, țineam separat, pentru mine, pentru slujirea mea, ce să fac, ca Dumnezeu să-mi ajute să pot să cresc în fiecare an. N-am știut atunci că vom putea ține postul împreună cu alții, să-l organizăm la un alt nivel. Nici prin gând nu mi-a trecut așa ceva.
    Cei care participă mărturisesc cum le-a vorbit Dumnezeu și cum le-a schimbat viețile. Unul dintre participanți s-a conectat cu lucrarea aceasta prin intermediul Alfa Omega TV.
    Tiberiu Nicolae Marius, Hobaia, jud. Giurgiu: Domnul îmi spune: „Pune-te la rugăciune și roagă-te!” Am început să mă rog și m-am rugat 45 minute. Și Domnul spune: „Aprinde televizorul!” Când am dat drumul la televizor era chiar Charles și anunța postul.
    Daniel Petroesc, Hunedoara: Vreau să încurajez oamenii să înceapă să țină (postul Esterei), să-I ceară lui Dumnezeu ajutor. Schimbă viața radical postul Esterei.
    Oamenii sunt încurajați să-și aducă cererile de rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dar, mai mult, în luna martie, accentul a fost pus pe rugăciunea pentru țară și trezire spirituală.
    Charles Nzekwe, pastor, Biserica „Casa Îndurării” - Caransebeș: Aici ne rugăm pentru România. Ne rugăm pentru trezire (spirituală) în România. Ne rugăm pentru protecția României. Ne rugăm pentru tinerii din România.
    Mihaela Nzekwe, Caransebeș: Eu cred că sunt valuri pe care Dumnezeu le pregătește și noi trebuie să ne aliniem și să fim în acord cu Dumnezeu să trăim acele momente speciale în care Dumnezeu vrea să-și arate gloria. E timpul Bisericii.
    O viață de post și rugăciune este modul în care creștinii ar trebui să trăiască pentru a avea biruință.
    Click pentru alte știri și reportaje creștine: alfaomega.tv/stiri
    Vizitează-ne, uite toate locurile unde te așteptăm:
    - pe site: alfaomega.tv/
    - pe Instagram: / alfaomegatv
    - pe Facebook: / alfaomegatv
    - pe pagina de Facebook „Știrile Alfa Omega”: / stirilealfaomega
    - pe TH-cam: / alfaomegatv
    -pe canalul de televiziune Alfa Omega TV

ความคิดเห็น • 4

  • @corneliagorj5886
    @corneliagorj5886 11 หลายเดือนก่อน

    Domnul Sa intareasca si sa BINECUVINTEZE pe toti care posted si de roaga

  • @elenacionca3050
    @elenacionca3050 9 หลายเดือนก่อน

    Dumnezeu sa va binecuvinteze 🙏🤝🙏

  • @danana9126
    @danana9126 ปีที่แล้ว +1

    Bunul DUMNEZEU SĂ VĂ BINECUVÂNTEZE PE TOȚI CEI CARE SUNT LA PARTASIE.

  • @gheogheo3523
    @gheogheo3523 4 หลายเดือนก่อน

    Casa Indurari din Caransebeș,este precum un izvor in desert,Dumnezeu lucrează cu har sfânt la casa Indurari prin fratele Charles si grupul de închinare. Dumnezeu sa va binecuvânteze!