Un calugar de la biserica Sf Spiridon din Bucuresti, spunea foarte frumos la o emisiune de la Trinitas TV, ca ispita se manifesta asupra noastra ca o presiune psihica. Deci careia putem sau nu sa-i cedam. In felul asta concret putem sa ne analizam seara, daca am cedat sau nu ispitelor de peste zi: daca am raspuns urat cuiva, daca am dat sau nu 1 leu la colt de strada, daca am gandit/zis ceva rau la auzul unei stiri, etc. Exemplu: stiri politice sau medicale. Din perspectiva asta suntem in masura sa ne educam putin si sa respingem o parte din ispite (prin tacere). Macar cele grosiere. E un exercitiu util.
Trebuie sa ma întorc aici când deznădăjduiesc sa ascult invatatura acestui bun parinte trimis de Dumnezeu. Este incredibil cum in câteva minute spune în cuvinte o mare parte a teologiei creștine. Dumnezeu sa te binecuvânteze părinte și sper sa ajung sa te vad intr o zi.
Doamne, numai Tu poți să ne dăruiești învierea! Doamne, numai Tu poți să alungi toate durerile noastre, preluându-le asupra Ta! Doamne, numai Tu poți semna decretul nostru de grațiere! Doamne, știm că nu trăim timpuri prospere, dar tot ce contează și tot ce ne dorim este să fim aproape de Tine! Doamne, păcatul este o imprudență fără sens, ajută-ne să scăpăm de mizeria asta! Doamne, Tu singur ești de partea noastră, împreună cu Tine deja formăm o majoritate! Doamne, ajută-ne să pricepem că soluția este iubirea, nu ura. Doamne, mulțumim că reverși peste noi iubirea Ta inepuizabilă!
Pot cuvintele să redea parfumul învierii? Poate mintea să descrie o altă lume? Poate inima să nu tânjească după o iubire fără de sfârșit? Credința este modul de a nu accepta viața ca pe o înfrângere inevitabilă. Este curajul de a lupta chiar atunci când totul pare pierdut. Este bucuria de a gusta o victorie mult sperată. Învățăm catehismul nu doar pentru a deprinde o moralitate și un simț al esteticului, ci mai ales pentru a afla cine suntem. Pentru a nu uita că suntem candidați la înviere. Pentru bucuria de a fi moștenitori ai vieții veșnice. Nu avem ce reproșuri să Îi facem lui Dumnezeu. Nu avem argumente ca să fim ostili. Nu avem nici o scuză să avem atât de mult timp de pregătire și să fim tot nepregătiți.  Evenimente extrem de improbabile apar în fiecare moment și este greu de crezut că totul este aleatoriu. Nu suntem la discreția hazardului, care implică o notă de pericol. Dumnezeu știe foarte bine ce face, de ce face așa și nu altfel. Găsim timp pentru a medita la înviere, așa cum un copil găsește timp pentru a merge cu bicicleta. Găsim timp pentru candelă și paraclis, așa cum microbistul găsește întotdeauna timp pentru meciul echipei favorite. Găsim timp pentru Sfânta Liturghie, așa cum bolnavul găsește timp pentru a merge la doctor.  Dacă nu știm că există înviere, suntem doar niște frunze care nu au conștiința că aparțin de un copac. Dacă nu ne pregătim de înviere, suntem doar niște carcase încarcerate. Dacă nu ne aliem cu Dumnezeu, nu avem cum să câștigăm. Poate nu vom reuși să salvăm marea barieră de corali, dar putem să ne salvăm pe noi înșine. Poate nu remediem poluarea planetei, dar ne putem salva sufletele. Poate nu vom salva capra neagră din Retezat, dar putem salva nevoiașul de lângă noi, cu toate resursele disponibile. Este o minune că suntem în viață și putem să ne pocăim. La cât de multe defecte cusute cu bune intenții avem, este de mirare că ne mai rabdă pământul. Este o încântare că avem oportunitatea întâlnirii reale cu Dumnezeu. Problema noastră nu este moartea, aceasta a fost rezolvată de Hristos. Noi trebuie să dobândim o viață curată. Credința noastră ne va mântui. Putem fi mai iertători decât ne putem imagina, în măsura în care ne eliberăm de toate amăgirile. Putem fi mai plini de speranță, în măsura în care ne rugăm mai mult. Putem fi mai fericiți, în măsura în care ne apropiem sincer de Dumnezeu. Abia când vom scăpa de depravare, nu vom mai cere dovezi de iubire. Abia când vom scăpa de frică, vom găsi liniștea. Abia când vom ajuta un nevoiaș, vom înțelege Evanghelia. De vină este doar materialismul nostru excesiv, din cauza căruia am denaturat mesajul evanghelic și nici măcar nu ne dăm seama de asta. Din cauza aceluiași materialism, nu mai suntem fascinați de Hristos, ci de diverse obiecte ale idolatriei noastre superstițioase. Mulți ne rugăm doar pentru prosperitate, nedorindu-ne sincer viața veșnică MAI MULT decât viața aceasta.
Slujim aici Sfânta Liturghie, cu speranța că o vom săvârși și în Împărăția Cerurilor. Nu ne sperie moartea, pentru că știm că este doar o trecere spre fericirea veșnică. Cel mai mare cadou este credința, pentru că ne scapă de tot răul și ne facilitează accesul la tot binele. Marea întrebare din viață este câtă suferință provocăm altora și câtă bucurie dăruim. De acest raport depinde viza noastră pentru viața veșnică. Nu este suficient să credem doar declarativ. Oamenii nefericiți sunt cei care nu cred că dragostea va dura pentru totdeauna. Cei care nu cred în nimic. Cei care împrăștie doar ură și dezbinare. Anonimii care atacă mereu Biserica, de dimineața până seara. Benjamin Constant scrie că sentimentul religios este singurul care trezește tot ce e nobil în om. Este singurul care ne determină să evităm viciul, să ne depășim limitele și să prețuim libertatea absolută. Este acel ceva extrem de delicat și de profund, fără de care nu putem ieși din tristețe și din nefericire. Este unicul care încurajează recunoștința față de orice formă de bunătate. Geoffrey Chaucer este poetul englez care crede (și nu se înșeală) că omul cucerește viața veșnică prin răbdare. În duh evanghelic, se va izbăvi cel ce va răbda până la final. Nu avem motive să ne pierdem răbdarea, deoarece nu suntem singuri nici un minut. Răbdarea începe atunci când se termină răbdarea. Este îndelungă-răbdare, nu puțină-răbdare. Este aliajul care nu permite sufletului să ruginească. Răbdarea este prima lecție care trebuie pusă în practică. Uneori trebuie exersată chiar un secol pe această planetă. Este un sonet, un cântec de luptă ce anunță biruința. Este încurajarea celor bolnavi și mângâierea celor singuri. Prin răbdare, omul pune în practică ceea ce îl învață Biserica și se va mântui. Acum nu se mai pune problema de a afla despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El. Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dumnezeu nu ne cere să renunțăm la nimic din ce ar fi în beneficiul nostru să păstrăm. Hristos nu vine la noi pentru că am fi perfecți, ci El vine la noi deoarece noi suntem ai Lui. Aşa cum scrie Sfântul Pavel (Romani 8, 28), Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc. A celor ce conştientizează faptul că se află într-o călătorie. A celor ce nu se îndoiesc că sunt ghidați, ca să nu se rătăcească. A celor ce sunt pe Cale. Toate sunt ale Tale (Deuteronom 10, 14)! Omul se teme că pierde ceva (loc de muncă, locuință, sănătate) care nu este al lui! Omul se bazează pe obiecte, în loc să își pună nădejdea în dragostea lui Dumnezeu. Turnul Babel nu îi conferă omului siguranță. De pedeapsă nu scapi ascunzându-te, ci cerându-ți iertare. Răbdarea înseamnă să pășești pe zăpadă și să nu lași urme. Cine se leagă de Frumos, acela se dezleagă de nefericire. Nimic nu s-a creat fără rost, zice sfântul Maxim. Tot ce pleacă de la Creator nu este fără chibzuință, nici fără rânduială, nici la întâmplare. Nici măcar fluturii nu zboară alandala! Domnului să ne logăm! Emanuele Levinas scria în 1980 că Dumnezeu ne ghidează irevocabil prin răbdare către bunătatea supremă, care este mai de preț față de orice altceva am putea primi vreodată.
Nimic nu este la fel de contagios ca entuziasmul. Mulțimile eliberate explodează de bucurie. Cuvântul victoriei este ca o zăpadă moale, care se așterne liniștită în inimă și topește panica. Biserica lui Dumnezeu este vie, plină de entuziasm și de putere transformatoare. Ne păstrăm entuziasmul, așa cum avarii țin cu dinții de comoară. Entuziasmul renăscut înseamnă să reprimim acea bucățică din sufletul nostru, despre care nu am știut niciodată că lipsește. De foarte multe ori nu ne lipsește nici credința, nici speranța, nici iubirea, ne lipsește entuziasmul plin de evlavie, bucuria de a sluji Celui mai bogat Stăpân.
Toată viața învățăm să alegem între bine și rău, între gândurile sfinte și cele prăpăstioase, între anturajele echilibrate și cele infracționale, între știrile autentice și cele false. În fond, alegem între Dumnezeu și diavol. Noi să ne micșorăm, ca Hristos să crească în noi. Să Îi mulțumim Furnizorului bunătăților din viața noastră! Uneori, viziunea noastră asupra păcatului este deteriorată: minimizăm gravitatea lui. Ipocrizia este de fapt ca un joc de rol: ne prefacem că suntem ai lui Hristos, dar nu Îl cunoaștem, habar nu avem ce vrea de la noi, de fapt. Lucrurile rămân simple: Hristos nu i-a numit niciodată ipocriți pe apostoli! În Hristos recunoaștem sfințenia desăvârșită și izbăvirea de rău. A avea credință înseamnă a fi pătruns de iubirea lui Hristos. Să accepți pe Hristos înseamnă să urmezi învățătura Lui și exemplul vieții Lui. În schimbul iertării, Hristos așteaptă să nu mai păcătuim. Gândurile sunt pachete suspecte care sosesc la ușă, paza minții înseamnă să fim atenți pe care să nu le deschidem. Când ne adresăm lui Hristos, nu mai vrem să îi impresionăm pe oameni. Hristos ne-a eliberat din robie, efortul nostru este să nu recădem în robie. Cea mai mare lipsă nu poate fi decât lipsa lui Hristos. Ravi Zacharias scrie că nu există nici o speranță în afara învierii lui Hristos. Ne bucurăm să nu citim doar blasfemii. Juan Pablo di Pace întărește ideea, arătând cât de mulți creștini au fost martirizați, pentru că nu au vrut să renunțe la credința în înviere. Această promisiune a învierii este scrisă în fiecare frunză de primăvară. Josh McDowell afirmă că puțini oameni par a își da seama cu adevărat că învierea lui Hristos este piatra de temelie a unei viziuni asupra lumii care oferă perspectiva asupra întregii vieți. Aici intervine misiunea noastră, aceea de a propovădui acest mesaj al învierii prin modul nostru de viață. De a nu fi posomorâți. David Strauss este optimist, arătând că învierea este un adevăr veșnic, indiferent cât de mulți sau de puțini oameni sunt cuprinși de îndoială. Phil Robertson scrie că învierea este cel mai important lucru care există și că se roagă ca toți cei cu care discută să realizeze acest lucru. Absolut totul se poate rezuma fără probleme la asta. Este cea mai sigură garanție făcută vreodată oamenilor. Dacă eliminăm învierea din crez, pierdem totul și viața rămâne fără sens. Putem avea fie învierea, fie erezia hedonistă, dar nu le putem avea pe amândouă. Cel mai înțelept lucru este să ne pregătim pentru acest eveniment, deoarece este o certitudine. La înviere nu ne vom recupera proprietățile. Nici nu le vom mai simți lipsa. A avea credință înseamnă a te încrede în apă. Când înoți, nu te apuci de apă, pentru că dacă o faci, te vei scufunda și te vei îneca. În schimb, te relaxezi și plutești. Credința este primul lucru pe care ar trebui să-l împachetezi într-un cufăr de speranță. Credința face primul pas chiar și atunci când nu vezi întreaga scară.
Punctul slab al nostru este ridicolul nostru. Ceea ce stârnește batjocura și ne face caraghioși. Ceva la limita absurdului, care ne împinge spre derizoriu. Exact unicul lucru condamnat în Evanghelie: ipocrizia. Suntem ridicoli de fiecare dată când devenim prefăcuți, fățarnici, duplicitari. Sursa acestui rău este mândria, iar vindecarea este smerenia. Evlavia și umilința sunt căile sigure spre fericire, deși azi par noțiuni abstracte, piedici în dezvoltarea personală. Omul recent se autoîndreptățește când este umilit, ratând șansa dezvățării de slava deșartă. Evlavia presupune profunzime, duplicitatea înseamnă superficialitate, fușăreală, neasumarea responsabilității. Cu siguranță, omul evlavios va avea mai puțin prestigiu social și o avere mai mică, dar va dobândi o mult mai mare liniște interioară, iar șansele de a câștiga viața veșnică vor fi maxime.
Ne place să credem că putem rezolva totul, deși nu reușim întotdeauna. Dumnezeu ne mai și smerește, tocmai pentru că ne iubește și nu îi este indiferentă viața noastră. Fără Dumnezeu nu avem cum să câștigăm, cu Dumnezeu nu avem cum să pierdem. Cele mai valoroase perle sunt lacrimile de pocăință. În schimbul lor, dobândim singura avere nepieritoare. Metanii cu lacrimi, acestea ne lipsesc! Viața este o poveste despre modul în care ne construim experiențele. Despre modul de inițiere, de pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu. O poveste adevărată cu o miză enormă. Nu putem primi Nobelul după moarte. Dar putem primi cel mai mare dar, mai valoros decât un miliard de Nobeluri. Pe Dumnezeu nu îl încurcă moartea noastră. Ne poate ajuta înainte de moarte, cum ne poate ajuta și după moarte. Nu suntem îndrăgostiți de o idee, ci de o Persoană. Nu suntem amăgiți, ci fericiți. Nu riscăm nimic cu El, dar riscăm totul fără El. Thomas Paine scrie că întreaga problemă a religiei de azi nu exista dacă la Ierusalim ar fi funcționat un azil de nebuni. Citim sute de astfel de ironii și ne întrebăm dacă nu cumva și modul nostru de viață nu le dă scriitorilor motive să repete același discurs. Probabil că orice șochează mintea unui copil ar trebui să nu fie adevărat. Orice cruzime ar trebui să fie doar ficțiune, câtă vreme iadul a fost înfrânt. Orice frică nu ar trebui să ducă la deznădejde, deoarece Dumnezeu nu ne abandonează nici o fracțiune de secundă. Să nu ne comportăm ca fermierii care mereu dau vina pe vreme. O fi vremea de vină, dar trebuie să găsim o soluție, să ne descurcăm. Dacă Dumnezeu a tolerat această situație, cu siguranță este vorba despre o lecție pe care trebuie să o învățăm. P.G. Wodehouse anunță euforic că francezii au inventat un remediu pentru orice. Se numește ghilotină. Cam asta este soluția umană la cazurile dificile. Omul este total depășit de situație. Singura scăpare este numai la Dumnezeu. Să nu ne plângem pe vreme de furtună. Fără ploaie, nu ar exista curcubeu. Fără moarte, nu există înviere. Nu există reguli de arhitectură pentru un castel în nori, scrie Gilbert K. Chesterton. Ateismul este o utopie periculoasă, deoarece vinde gogoși tinerilor neștiutori, periclitându-le mântuirea. Dacă am putea scrie o singură predică, cu siguranță ar fi o predică împotriva mândriei constructorilor de castele din nori. Somnul ar fi o experiență perfectă, dacă am avea un creion suficient de lung pentru a scrie pe tavan sute de idei geniale și pierdute. Un somn ca o moarte. Știrile de azi sunt despre moartea lui Vasile. Citesc această știre cei care ieri nu știau că Vasile este în viață. Adică, un fel de pierdere de vreme, amestecată cu bârfe. Și mai zicem că nu avem timp să citim Evanghelia după Ioan sau Epistola către Galateni. Igiena este importantă, dar omul nu poate trăi doar cu săpun. Are nevoie de Liturghie, de Evanghelie și de Împărtășanie, pentru igiena sufletului. Cancerul sufletesc are urmări veșnice, cel trupesc doar temporare.
@@UserulFaraNume2023 Fara sa doresc sa te ofensez , dar tu suferi de o stare de constientizare alterata mintal . Adica esti sub influenta unor minciuni eclesiastice . Hristos nu a existat niciodat , este o fictiune sincretica inventata de manipulatorii maselor credule si saracute cu duhul . Religia este o escrocherie :)))
4 ปีที่แล้ว +4
Slavă Ție, Celui ce ne ai arătat lumina! [ CANTARI CRESTINE ]th-cam.com/video/BOhVtPloPlU/w-d-xo.html
Iubirea nu se pierde și moartea nu va avea stăpânire. Întunericul nu va câștiga și Dumnezeu va domni în noi. Ură nu va mai fi, nici lăcomie, nici mândrie, nici desfrânare, pentru că păcatul nu se va mai putea manifesta. Nu vor mai certuri pentru oamenii de zăpadă doborâți. Nu va mai fi concurență pentru zmeele înălțate. Nu va mai fi luptă pentru propria imagine. Nici nervi în trafic, nici plictiseală, nici febră, nici cimitire. Nici rugină, nici urâțenie, nici grosolănie. Scriptura este planul lui Dumnezeu cu privire la modul în care trebuie să ne trăim viața aici și ce trebuie să facem pentru a avea viața veșnică. Și ce trebuie să nu facem pentru a nu o pierde. Totul este în Carte, în manualul de utilizare. Dacă continuăm să căutăm să învățăm să-I slujim mai bine lui Dumnezeu este o binecuvântare de mare valoare. Dacă începem să căutăm să învățăm să ne exaltăm singuri, aceasta duce la egoism și mândrie, care ne vor îndepărta de viața veșnică. Adevăratul sens al vieții veșnice este o putere care se poate confrunta cu orice trebuie să înfrunte fără să se clatine. Dacă luăm acest punct de vedere, viața devine o mare poveste de dragoste, o oportunitate incredibilă pentru a vedea tot timpul lucruri minunate. Dumnezeu ne disciplinează pentru a ne duce în acest loc central al puterii. Nu este o neputință eternă, ci o bucurie nesfârșită. Esența religiei este cunoașterea lui Dumnezeu, care este viața nelimitată. Asta și nimic mai puțin decât asta este religia. Orice altceva este la suprafață, este de prisos. A fi credincioși credințelor noastre - chiar și atunci când face acest lucru nu este popular, ușor sau distractiv - ne menține în siguranță pe calea care duce la viața veșnică. Gândurile mântuitoare ne înviorează credința. Singura noastră temelie sigură și solidă este speranța veșniciei. Singura soluție la misterele pământului, singurul drept al greșelilor pământului și singurul remediu pentru tot ce este lumesc, este Împărăția Cerurilor. Avem nevoie de o infuzie de rai în credința și speranța noastră, care să creeze un mare dor de casă pentru acel loc binecuvântat. Casa lui Dumnezeu este Împărăția Cerurilor. Viața veșnică și tot binele s-au născut acolo și înfloresc acolo. Toată viața, fericirea, frumusețea și bunătatea sunt originare din casa lui Dumnezeu. Toate acestea aparțin și îi așteaptă pe moștenitorii lui Dumnezeu. Dacă vrei să te încălzești, trebuie să stai lângă foc: dacă vrei să fii ud, trebuie să intri în apă, scrie C.S. Lewis. Dacă doriți bucurie, putere, pace, viață veșnică, trebuie să vă apropiați de Hristos Biruitorul în Biserica Sa. Putem avea într-adevăr viața veșnică, dacă o dorim cu adevărat, atâta timp cât nu vrem altceva mai mult. Nu putem da doar un click pe internet pentru a aplica pentru viața veșnică, mai sigur urmăm procedurile sfinților.
SLUGA VOI FI LUI IISUS HRISTOS SI CELOR CARE CRED CA MINE ..FRATII MEI IN CREDINTA CRESTIN ORTODOXA...P.S...ASTAZI CAND MUKTE MANASTIRI FAC VOIA LOR DAR ASUPRESC MIRENII CU MUUULTE.ASUPRIRI...CANOANE SI ALTELE..EI IN MANASTIRI CE FAC??? ..MIRENII CU FAMILII .COPII...MUNCI SI ALTELE TRE SA FIE SFINTI...SA AVEM PARDON PT CA SFINTII PARINTI SPUN CA IN VREMURILE DIN URMA PREOTII VOR AJUNGE CA MIRENII ..SI MIRENII CA DRACII...OARE CHIAR SUNT EM SURZI SI ORBI INCAT SA NU INTELEGEM???????
![[LIVE] : ONE ลุมพินี 86 | คู่เอก "คมเพชร vs ชาติพยัคฆ์"](http://i.ytimg.com/vi/m3q_dRYDuU8/mqdefault.jpg)
Sfinte Părinte Valerian,îmi doresc ca Maica Domnului sa va țină de mana și să nu va dea drumul niciodata!
Doamne ajută tuturor, cu multă sănătate și numai bine !
Doamne ajuta
Minunate emisiuni faceti.
ASTAZI ISPITA ESTE PESTE TOT .DE ANUL TRECUT PT CINE INTELEGE. DOAR RUGACIUNEA CU INIMA SMERITA MAI POATE SALVA PE CEI CARE VOR. AMIN
Excelent!!! 🌹🙏
Sfaturi,învățături mântuitoare cu Părintele Valerian,omul lui Dumnezeu!Doamne ajută tuturor. MĂ liniștesc aceste emisiuni ascultându- le!
Un calugar de la biserica Sf Spiridon din Bucuresti, spunea foarte frumos la o emisiune de la Trinitas TV, ca ispita se manifesta asupra noastra ca o presiune psihica. Deci careia putem sau nu sa-i cedam. In felul asta concret putem sa ne analizam seara, daca am cedat sau nu ispitelor de peste zi: daca am raspuns urat cuiva, daca am dat sau nu 1 leu la colt de strada, daca am gandit/zis ceva rau la auzul unei stiri, etc. Exemplu: stiri politice sau medicale. Din perspectiva asta suntem in masura sa ne educam putin si sa respingem o parte din ispite (prin tacere). Macar cele grosiere. E un exercitiu util.
Trebuie sa ma întorc aici când deznădăjduiesc sa ascult invatatura acestui bun parinte trimis de Dumnezeu. Este incredibil cum in câteva minute spune în cuvinte o mare parte a teologiei creștine. Dumnezeu sa te binecuvânteze părinte și sper sa ajung sa te vad intr o zi.
Doamne, numai Tu poți să ne dăruiești învierea! Doamne, numai Tu poți să alungi toate durerile noastre, preluându-le asupra Ta! Doamne, numai Tu poți semna decretul nostru de grațiere! Doamne, știm că nu trăim timpuri prospere, dar tot ce contează și tot ce ne dorim este să fim aproape de Tine! Doamne, păcatul este o imprudență fără sens, ajută-ne să scăpăm de mizeria asta! Doamne, Tu singur ești de partea noastră, împreună cu Tine deja formăm o majoritate! Doamne, ajută-ne să pricepem că soluția este iubirea, nu ura.
Doamne, mulțumim că reverși peste noi iubirea Ta inepuizabilă!
Doamne ajută! ☦️❤️🙏
Slava lui DUMNEZEU pentru toate !
Pot cuvintele să redea parfumul învierii? Poate mintea să descrie o altă lume? Poate inima să nu tânjească după o iubire fără de sfârșit?
Credința este modul de a nu accepta viața ca pe o înfrângere inevitabilă. Este curajul de a lupta chiar atunci când totul pare pierdut. Este bucuria de a gusta o victorie mult sperată.
Învățăm catehismul nu doar pentru a deprinde o moralitate și un simț al esteticului, ci mai ales pentru a afla cine suntem. Pentru a nu uita că suntem candidați la înviere. Pentru bucuria de a fi moștenitori ai vieții veșnice.
Nu avem ce reproșuri să Îi facem lui Dumnezeu. Nu avem argumente ca să fim ostili. Nu avem nici o scuză să avem atât de mult timp de pregătire și să fim tot nepregătiți.

Evenimente extrem de improbabile apar în fiecare moment și este greu de crezut că totul este aleatoriu. Nu suntem la discreția hazardului, care implică o notă de pericol. Dumnezeu știe foarte bine ce face, de ce face așa și nu altfel.
Găsim timp pentru a medita la înviere, așa cum un copil găsește timp pentru a merge cu bicicleta. Găsim timp pentru candelă și paraclis, așa cum microbistul găsește întotdeauna timp pentru meciul echipei favorite. Găsim timp pentru Sfânta Liturghie, așa cum bolnavul găsește timp pentru a merge la doctor.

Dacă nu știm că există înviere, suntem doar niște frunze care nu au conștiința că aparțin de un copac. Dacă nu ne pregătim de înviere, suntem doar niște carcase încarcerate. Dacă nu ne aliem cu Dumnezeu, nu avem cum să câștigăm.
Poate nu vom reuși să salvăm marea barieră de corali, dar putem să ne salvăm pe noi înșine. Poate nu remediem poluarea planetei, dar ne putem salva sufletele. Poate nu vom salva capra neagră din Retezat, dar putem salva nevoiașul de lângă noi, cu toate resursele disponibile.
Este o minune că suntem în viață și putem să ne pocăim. La cât de multe defecte cusute cu bune intenții avem, este de mirare că ne mai rabdă pământul. Este o încântare că avem oportunitatea întâlnirii reale cu Dumnezeu.
Problema noastră nu este moartea, aceasta a fost rezolvată de Hristos. Noi trebuie să dobândim o viață curată. Credința noastră ne va mântui.
Putem fi mai iertători decât ne putem imagina, în măsura în care ne eliberăm de toate amăgirile. Putem fi mai plini de speranță, în măsura în care ne rugăm mai mult. Putem fi mai fericiți, în măsura în care ne apropiem sincer de Dumnezeu.
Abia când vom scăpa de depravare, nu vom mai cere dovezi de iubire. Abia când vom scăpa de frică, vom găsi liniștea. Abia când vom ajuta un nevoiaș, vom înțelege Evanghelia.
De vină este doar materialismul nostru excesiv, din cauza căruia am denaturat mesajul evanghelic și nici măcar nu ne dăm seama de asta. Din cauza aceluiași materialism, nu mai suntem fascinați de Hristos, ci de diverse obiecte ale idolatriei noastre superstițioase. Mulți ne rugăm doar pentru prosperitate, nedorindu-ne sincer viața veșnică MAI MULT decât viața aceasta.
Slavă Ție, Doamne!
Slavă Ție...
Doamne ajută !
🙏🙏🙏💖
Slujim aici Sfânta Liturghie, cu speranța că o vom săvârși și în Împărăția Cerurilor. Nu ne sperie moartea, pentru că știm că este doar o trecere spre fericirea veșnică. Cel mai mare cadou este credința, pentru că ne scapă de tot răul și ne facilitează accesul la tot binele.
Marea întrebare din viață este câtă suferință provocăm altora și câtă bucurie dăruim. De acest raport depinde viza noastră pentru viața veșnică. Nu este suficient să credem doar declarativ.
Oamenii nefericiți sunt cei care nu cred că dragostea va dura pentru totdeauna. Cei care nu cred în nimic. Cei care împrăștie doar ură și dezbinare. Anonimii care atacă mereu Biserica, de dimineața până seara.
Benjamin Constant scrie că sentimentul religios este singurul care trezește tot ce e nobil în om. Este singurul care ne determină să evităm viciul, să ne depășim limitele și să prețuim libertatea absolută. Este acel ceva extrem de delicat și de profund, fără de care nu putem ieși din tristețe și din nefericire. Este unicul care încurajează recunoștința față de orice formă de bunătate.
Geoffrey Chaucer este poetul englez care crede (și nu se înșeală) că omul cucerește viața veșnică prin răbdare. În duh evanghelic, se va izbăvi cel ce va răbda până la final. Nu avem motive să ne pierdem răbdarea, deoarece nu suntem singuri nici un minut. Răbdarea începe atunci când se termină răbdarea. Este îndelungă-răbdare, nu puțină-răbdare. Este aliajul care nu permite sufletului să ruginească.
Răbdarea este prima lecție care trebuie pusă în practică. Uneori trebuie exersată chiar un secol pe această planetă. Este un sonet, un cântec de luptă ce anunță biruința. Este încurajarea celor bolnavi și mângâierea celor singuri. Prin răbdare, omul pune în practică ceea ce îl învață Biserica și se va mântui.
Acum nu se mai pune problema de a afla despre Dumnezeu, ci de a trăi cu El. Poate nu sunt timpuri prospere, dar suntem mai aproape de Dumnezeu. Asta e tot ce contează. Dumnezeu nu ne cere să renunțăm la nimic din ce ar fi în beneficiul nostru să păstrăm.
Hristos nu vine la noi pentru că am fi perfecți, ci El vine la noi deoarece noi suntem ai Lui. Aşa cum scrie Sfântul Pavel (Romani 8, 28), Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce Îl iubesc. A celor ce conştientizează faptul că se află într-o călătorie. A celor ce nu se îndoiesc că sunt ghidați, ca să nu se rătăcească. A celor ce sunt pe Cale.
Toate sunt ale Tale (Deuteronom 10, 14)! Omul se teme că pierde ceva (loc de muncă, locuință, sănătate) care nu este al lui! Omul se bazează pe obiecte, în loc să își pună nădejdea în dragostea lui Dumnezeu. Turnul Babel nu îi conferă omului siguranță. De pedeapsă nu scapi ascunzându-te, ci cerându-ți iertare.
Răbdarea înseamnă să pășești pe zăpadă și să nu lași urme. Cine se leagă de Frumos, acela se dezleagă de nefericire. Nimic nu s-a creat fără rost, zice sfântul Maxim. Tot ce pleacă de la Creator nu este fără chibzuință, nici fără rânduială, nici la întâmplare. Nici măcar fluturii nu zboară alandala! Domnului să ne logăm!
Emanuele Levinas scria în 1980 că Dumnezeu ne ghidează irevocabil prin răbdare către bunătatea supremă, care este mai de preț față de orice altceva am putea primi vreodată.
Nimic nu este la fel de contagios ca entuziasmul. Mulțimile eliberate explodează de bucurie. Cuvântul victoriei este ca o zăpadă moale, care se așterne liniștită în inimă și topește panica. Biserica lui Dumnezeu este vie, plină de entuziasm și de putere transformatoare.
Ne păstrăm entuziasmul, așa cum avarii țin cu dinții de comoară. Entuziasmul renăscut înseamnă să reprimim acea bucățică din sufletul nostru, despre care nu am știut niciodată că lipsește. De foarte multe ori nu ne lipsește nici credința, nici speranța, nici iubirea, ne lipsește entuziasmul plin de evlavie, bucuria de a sluji Celui mai bogat Stăpân.
Toată viața învățăm să alegem între bine și rău, între gândurile sfinte și cele prăpăstioase, între anturajele echilibrate și cele infracționale, între știrile autentice și cele false. În fond, alegem între Dumnezeu și diavol.
Noi să ne micșorăm, ca Hristos să crească în noi. Să Îi mulțumim Furnizorului bunătăților din viața noastră! Uneori, viziunea noastră asupra păcatului este deteriorată: minimizăm gravitatea lui.
Ipocrizia este de fapt ca un joc de rol: ne prefacem că suntem ai lui Hristos, dar nu Îl cunoaștem, habar nu avem ce vrea de la noi, de fapt. Lucrurile rămân simple: Hristos nu i-a numit niciodată ipocriți pe apostoli!
În Hristos recunoaștem sfințenia desăvârșită și izbăvirea de rău. A avea credință înseamnă a fi pătruns de iubirea lui Hristos. Să accepți pe Hristos înseamnă să urmezi învățătura Lui și exemplul vieții Lui. În schimbul iertării, Hristos așteaptă să nu mai păcătuim. Gândurile sunt pachete suspecte care sosesc la ușă, paza minții înseamnă să fim atenți pe care să nu le deschidem. Când ne adresăm lui Hristos, nu mai vrem să îi impresionăm pe oameni. Hristos ne-a eliberat din robie, efortul nostru este să nu recădem în robie. Cea mai mare lipsă nu poate fi decât lipsa lui Hristos.
Ravi Zacharias scrie că nu există nici o speranță în afara învierii lui Hristos. Ne bucurăm să nu citim doar blasfemii. Juan Pablo di Pace întărește ideea, arătând cât de mulți creștini au fost martirizați, pentru că nu au vrut să renunțe la credința în înviere. Această promisiune a învierii este scrisă în fiecare frunză de primăvară.
Josh McDowell afirmă că puțini oameni par a își da seama cu adevărat că învierea lui Hristos este piatra de temelie a unei viziuni asupra lumii care oferă perspectiva asupra întregii vieți. Aici intervine misiunea noastră, aceea de a propovădui acest mesaj al învierii prin modul nostru de viață. De a nu fi posomorâți. David Strauss este optimist, arătând că învierea este un adevăr veșnic, indiferent cât de mulți sau de puțini oameni sunt cuprinși de îndoială.
Phil Robertson scrie că învierea este cel mai important lucru care există și că se roagă ca toți cei cu care discută să realizeze acest lucru. Absolut totul se poate rezuma fără probleme la asta. Este cea mai sigură garanție făcută vreodată oamenilor. Dacă eliminăm învierea din crez, pierdem totul și viața rămâne fără sens.
Putem avea fie învierea, fie erezia hedonistă, dar nu le putem avea pe amândouă. Cel mai înțelept lucru este să ne pregătim pentru acest eveniment, deoarece este o certitudine. La înviere nu ne vom recupera proprietățile. Nici nu le vom mai simți lipsa.
A avea credință înseamnă a te încrede în apă. Când înoți, nu te apuci de apă, pentru că dacă o faci, te vei scufunda și te vei îneca. În schimb, te relaxezi și plutești. Credința este primul lucru pe care ar trebui să-l împachetezi într-un cufăr de speranță.
Credința face primul pas chiar și atunci când nu vezi întreaga scară.
Punctul slab al nostru este ridicolul nostru. Ceea ce stârnește batjocura și ne face caraghioși. Ceva la limita absurdului, care ne împinge spre derizoriu. Exact unicul lucru condamnat în Evanghelie: ipocrizia. Suntem ridicoli de fiecare dată când devenim prefăcuți, fățarnici, duplicitari. Sursa acestui rău este mândria, iar vindecarea este smerenia.
Evlavia și umilința sunt căile sigure spre fericire, deși azi par noțiuni abstracte, piedici în dezvoltarea personală. Omul recent se autoîndreptățește când este umilit, ratând șansa dezvățării de slava deșartă. Evlavia presupune profunzime, duplicitatea înseamnă superficialitate, fușăreală, neasumarea responsabilității.
Cu siguranță, omul evlavios va avea mai puțin prestigiu social și o avere mai mică, dar va dobândi o mult mai mare liniște interioară, iar șansele de a câștiga viața veșnică vor fi maxime.
Ne place să credem că putem rezolva totul, deși nu reușim întotdeauna. Dumnezeu ne mai și smerește, tocmai pentru că ne iubește și nu îi este indiferentă viața noastră. Fără Dumnezeu nu avem cum să câștigăm, cu Dumnezeu nu avem cum să pierdem.
Cele mai valoroase perle sunt lacrimile de pocăință. În schimbul lor, dobândim singura avere nepieritoare. Metanii cu lacrimi, acestea ne lipsesc!
Viața este o poveste despre modul în care ne construim experiențele. Despre modul de inițiere, de pregătire pentru întâlnirea cu Dumnezeu. O poveste adevărată cu o miză enormă.
Nu putem primi Nobelul după moarte. Dar putem primi cel mai mare dar, mai valoros decât un miliard de Nobeluri. Pe Dumnezeu nu îl încurcă moartea noastră. Ne poate ajuta înainte de moarte, cum ne poate ajuta și după moarte.
Nu suntem îndrăgostiți de o idee, ci de o Persoană. Nu suntem amăgiți, ci fericiți. Nu riscăm nimic cu El, dar riscăm totul fără El.
Thomas Paine scrie că întreaga problemă a religiei de azi nu exista dacă la Ierusalim ar fi funcționat un azil de nebuni. Citim sute de astfel de ironii și ne întrebăm dacă nu cumva și modul nostru de viață nu le dă scriitorilor motive să repete același discurs.
Probabil că orice șochează mintea unui copil ar trebui să nu fie adevărat. Orice cruzime ar trebui să fie doar ficțiune, câtă vreme iadul a fost înfrânt. Orice frică nu ar trebui să ducă la deznădejde, deoarece Dumnezeu nu ne abandonează nici o fracțiune de secundă.
Să nu ne comportăm ca fermierii care mereu dau vina pe vreme. O fi vremea de vină, dar trebuie să găsim o soluție, să ne descurcăm. Dacă Dumnezeu a tolerat această situație, cu siguranță este vorba despre o lecție pe care trebuie să o învățăm.
P.G. Wodehouse anunță euforic că francezii au inventat un remediu pentru orice. Se numește ghilotină. Cam asta este soluția umană la cazurile dificile. Omul este total depășit de situație. Singura scăpare este numai la Dumnezeu.
Să nu ne plângem pe vreme de furtună. Fără ploaie, nu ar exista curcubeu. Fără moarte, nu există înviere.
Nu există reguli de arhitectură pentru un castel în nori, scrie Gilbert K. Chesterton. Ateismul este o utopie periculoasă, deoarece vinde gogoși tinerilor neștiutori, periclitându-le mântuirea. Dacă am putea scrie o singură predică, cu siguranță ar fi o predică împotriva mândriei constructorilor de castele din nori.
Somnul ar fi o experiență perfectă, dacă am avea un creion suficient de lung pentru a scrie pe tavan sute de idei geniale și pierdute. Un somn ca o moarte.
Știrile de azi sunt despre moartea lui Vasile. Citesc această știre cei care ieri nu știau că Vasile este în viață. Adică, un fel de pierdere de vreme, amestecată cu bârfe. Și mai zicem că nu avem timp să citim Evanghelia după Ioan sau Epistola către Galateni.
Igiena este importantă, dar omul nu poate trăi doar cu săpun. Are nevoie de Liturghie, de Evanghelie și de Împărtășanie, pentru igiena sufletului. Cancerul sufletesc are urmări veșnice, cel trupesc doar temporare.
Aiurea ! Daca cunosti reusesti , daca nu cunosti mori . E simplu ! DumneZeu este o fictiune placebo (un titlu politic al Imparatilor Romei )
PRIETENE, FRĂȚIA TA, LASĂ TEORIILE ȘI DIVAGATIILE DE TIP FLUVIU... HRISTOS A VENIT CU ÎNVĂȚĂTURI SIMPLE, SLĂVIT SA FIE NUMELE SAU 🙏🙏🙏
@@nickcohen4900 FIECARE CU GÂNDIREA LUI... 😢😢😢
@@UserulFaraNume2023 Fara sa doresc sa te ofensez , dar tu suferi de o stare de constientizare alterata mintal . Adica esti sub influenta unor minciuni eclesiastice . Hristos nu a existat niciodat , este o fictiune sincretica inventata de manipulatorii maselor credule si saracute cu duhul . Religia este o escrocherie :)))
Slavă Ție, Celui ce ne ai arătat lumina! [ CANTARI CRESTINE ]th-cam.com/video/BOhVtPloPlU/w-d-xo.html
Iubirea nu se pierde și moartea nu va avea stăpânire. Întunericul nu va câștiga și Dumnezeu va domni în noi. Ură nu va mai fi, nici lăcomie, nici mândrie, nici desfrânare, pentru că păcatul nu se va mai putea manifesta.
Nu vor mai certuri pentru oamenii de zăpadă doborâți. Nu va mai fi concurență pentru zmeele înălțate. Nu va mai fi luptă pentru propria imagine. Nici nervi în trafic, nici plictiseală, nici febră, nici cimitire. Nici rugină, nici urâțenie, nici grosolănie.
Scriptura este planul lui Dumnezeu cu privire la modul în care trebuie să ne trăim viața aici și ce trebuie să facem pentru a avea viața veșnică. Și ce trebuie să nu facem pentru a nu o pierde. Totul este în Carte, în manualul de utilizare.
Dacă continuăm să căutăm să învățăm să-I slujim mai bine lui Dumnezeu este o binecuvântare de mare valoare. Dacă începem să căutăm să învățăm să ne exaltăm singuri, aceasta duce la egoism și mândrie, care ne vor îndepărta de viața veșnică.
Adevăratul sens al vieții veșnice este o putere care se poate confrunta cu orice trebuie să înfrunte fără să se clatine. Dacă luăm acest punct de vedere, viața devine o mare poveste de dragoste, o oportunitate incredibilă pentru a vedea tot timpul lucruri minunate. Dumnezeu ne disciplinează pentru a ne duce în acest loc central al puterii. Nu este o neputință eternă, ci o bucurie nesfârșită.
Esența religiei este cunoașterea lui Dumnezeu, care este viața nelimitată. Asta și nimic mai puțin decât asta este religia. Orice altceva este la suprafață, este de prisos.
A fi credincioși credințelor noastre - chiar și atunci când face acest lucru nu este popular, ușor sau distractiv - ne menține în siguranță pe calea care duce la viața veșnică.
Gândurile mântuitoare ne înviorează credința. Singura noastră temelie sigură și solidă este speranța veșniciei. Singura soluție la misterele pământului, singurul drept al greșelilor pământului și singurul remediu pentru tot ce este lumesc, este Împărăția Cerurilor. Avem nevoie de o infuzie de rai în credința și speranța noastră, care să creeze un mare dor de casă pentru acel loc binecuvântat. Casa lui Dumnezeu este Împărăția Cerurilor. Viața veșnică și tot binele s-au născut acolo și înfloresc acolo. Toată viața, fericirea, frumusețea și bunătatea sunt originare din casa lui Dumnezeu. Toate acestea aparțin și îi așteaptă pe moștenitorii lui Dumnezeu.
Dacă vrei să te încălzești, trebuie să stai lângă foc: dacă vrei să fii ud, trebuie să intri în apă, scrie C.S. Lewis. Dacă doriți bucurie, putere, pace, viață veșnică, trebuie să vă apropiați de Hristos Biruitorul în Biserica Sa.
Putem avea într-adevăr viața veșnică, dacă o dorim cu adevărat, atâta timp cât nu vrem altceva mai mult. Nu putem da doar un click pe internet pentru a aplica pentru viața veșnică, mai sigur urmăm procedurile sfinților.
SLUGA VOI FI LUI IISUS HRISTOS SI CELOR CARE CRED CA MINE ..FRATII MEI IN CREDINTA CRESTIN ORTODOXA...P.S...ASTAZI CAND MUKTE MANASTIRI FAC VOIA LOR DAR ASUPRESC MIRENII CU MUUULTE.ASUPRIRI...CANOANE SI ALTELE..EI IN MANASTIRI CE FAC??? ..MIRENII CU FAMILII .COPII...MUNCI SI ALTELE TRE SA FIE SFINTI...SA AVEM PARDON PT CA SFINTII PARINTI SPUN CA IN VREMURILE DIN URMA PREOTII VOR AJUNGE CA MIRENII ..SI MIRENII CA DRACII...OARE CHIAR SUNT EM SURZI SI ORBI INCAT SA NU INTELEGEM???????