Alexandru Stermin vă invită într-o lume în care omul nu era rupt de natură.

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 6 พ.ค. 2024
  • 𝐒𝐀̂𝐌𝐁𝐀̆𝐓𝐀̆, 𝟏𝟖 𝐌𝐀𝐈, 𝐎𝐑𝐀 𝟏𝟏.𝟑𝟎, 𝐀𝐓𝐄𝐍𝐄𝐔𝐋 𝐑𝐎𝐌𝐀̂𝐍: 𝐀𝐥𝐞𝐱𝐚𝐧𝐝𝐫𝐮 𝐒𝐭𝐞𝐫𝐦𝐢𝐧 susține conferința 𝐈̂𝐧 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭: 𝐎𝐦𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚, urmată de un dialog cu 𝐑𝐚𝐝𝐮 𝐏𝐚𝐫𝐚𝐬𝐜𝐡𝐢𝐯𝐞𝐬𝐜𝐮.
    Eveniment prezentat de Marius Constantinescu, jurnalist cultural şi realizator TV.
    Am evoluat din firea ei, a Naturii. Am devenit ceea ce suntem, după ce milioane de ani am trăit într-o neîntreruptă interacțiune cu mediul. Cu toate acestea, ne trezim astăzi vinovați de Criza Ecologică ce pune în pericol Natura și existența speciei noastre. Conferința care urmează, povestea unei aventuri trăite în inima Braziliei, în mijlocul unui trib aflat la trecerea dintre jungla amazoniană și cerrado - cea mai diversă savană din lume -, este, în sine, un exercițiu de explorare a relației dintre om și Natură. O încercare de a găsi ceva ce am putea recupera noi, oamenii lumii moderne. Ceva ce ne-ar putea ajuta să trăim mai bine și mai frumos unii cu alții, cu lumea și Natura. Trecerea cu pluta, peste râul Paraguay, spre tribul de dincolo este și o alunecare spre tribul de dincoace, tribul pierdut în fiecare dintre noi.
    🎟 Bilete pentru conferința 𝐈̂𝐧 𝐜𝐚̆𝐮𝐭𝐚𝐫𝐞𝐚 𝐭𝐫𝐢𝐛𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐩𝐢𝐞𝐫𝐝𝐮𝐭: 𝐎𝐦𝐮𝐥 𝐬̦𝐢 𝐍𝐚𝐭𝐮𝐫𝐚: eventbook.ro/other/bilete-in-...
    ALEXANDRU N. STERMIN este biolog, explorator și profesor la Facultatea de Biologie și Geologie a Universității Babeș-Bolyai unde predă cursuri de anatomia comparată a vertebratelor, etologie, bioetică și ecologie umană. Este licențiat în biologie și teologie, a absolvit un masterat în filozofie și un program de formare în psihoterapie pozitivă. A participat la expediții în jungla Americii de Sud și în Siberia, a fost bursier la Universitatea din Greifswald și la Universitatea de Stat din Rio de Janeiro. Se implică activ în popularizarea științei și conservarea naturii. În 2015 a contribuit la seria Fauna României (Păsări) publicată de Academia Română. În 2017 și-a lansat prima carte, Jurnalul unui ornitolog. Scrie articole în revistele Sinteza și National Geographic. În 2021 a primit Premiul de Excelență din partea Universității Babeș-Bolyai, pentru implicarea culturală și deschiderea spre comunitate. Este autorul cărților Călătorie în jurul omului (Humanitas, 2021), Căzuți din junglă (Humanitas, 2022) și Privirea urangutanului sau Despre animalul din noi (Humanitas, mai 2024).
    𝐂𝐨𝐧𝐟𝐞𝐫𝐢𝐧𝐭̦𝐞𝐥𝐞 „𝐃𝐞𝐬𝐩𝐫𝐞 𝐥𝐮𝐦𝐞𝐚 𝐢̂𝐧 𝐜𝐚𝐫𝐞 𝐭𝐫𝐚̆𝐢𝐦“, 𝐥𝐚 𝐀𝐭𝐞𝐧𝐞𝐮𝐥 𝐑𝐨𝐦𝐚̂𝐧 - 𝐞𝐝𝐢𝐭̦𝐢𝐚 𝐚 𝐬̦𝐚𝐩𝐭𝐞𝐚, 𝟏𝟖-𝟐𝟎 𝐦𝐚𝐢 𝟐𝟎𝟐𝟒

ความคิดเห็น • 3

  • @ane103
    @ane103 หลายเดือนก่อน

    Felicitări!

  • @ecaterinapavel2597
    @ecaterinapavel2597 หลายเดือนก่อน

    Hristos a’nviat!
    Sunteti fantastic. Mi’as fi dorit sa vin dar voi fi plecata din Bucuresti. Offf

  • @biker_fromtrannsylvania2648
    @biker_fromtrannsylvania2648 หลายเดือนก่อน

    Felicitări. Un om fain care face lucruri faine. O bucurie pentru suflet. Vă așteptăm la Bookfest Tg.mures.