Curiozitatea, povestea şi ecuaţiile | Cristian Presura | TEDxCaleaDomneasca

แชร์
ฝัง
  • เผยแพร่เมื่อ 26 ก.ย. 2018
  • Curiozitatea, povestea şi ecuaţiile sunt coloana vertrebrală a fizicii. Curiozitatea este scânteia care, odată ce pătrunde în creier, declanşează o reacţie în lanţ. Aşa cum ştim de la copii, curiozitatea este satisfăcută prin poveşti. Acesta este al doilea pas. Deși frumoase, poveștile nu descriu cantitativ și precis natura. De aceea, pentru a încheia povestea, trebuie să învățam să folosim matematica, limbajul universal al naturii. „Fizica este o cale de a te descoperi pe tine insuti”, asa cum ne marturiseste Cristian Presura.
    Fiind unul dintre cei mai cunoscuti fizicieni romani contemporani, Cristian Presura s-a descoperit pe sine prin fizica. Nascut in 1971 acesta a studiat Fizica la Universitatea din Bucuresti. Dupa terminarea studiilor a lucrat la Intitutul de Fizica Atomica unde a studiat proprietatile laserelor in medii active si solide.
    A caracterizat proprietatile optice ale sistemelor corelate de electroni, obtinadu-si astfel doctoratul in fizica la Universitatea Groningen din Olanda în anul 2002. In urma cercetarilor sale, Cristian a publicat rezultatele descoperite în numeroase lucrari publicate in reviste de specialitate precum : Science.
    In prezent Cristian este dedicate domeniului cercetarii si doreste sa aduca inovatie prin descoperirile sale. Acesta lucreaza ca cercetator la compania Philips si este specializat in sensozi medicali. Alaturi de echipa sa, a inventat primul ceas ce poate masura pulsul sportivilor exclusiv pe baza sensorilor optici. Cristian Presura este totodata membru al asociatiei cercetatorilor romani Ad Astra.
    Dedicarea lui Cristian pentru cercetare nu se opreste aici. Acesta a publicat de-a lungul carierei sale zeci de lucrari si brevete, una dintre cele mai cunsocute fiind volumul “Fizica povestita”, o lucrare distinsa ce a fost premiata cu Premiul Academiei Romane in domeniul stiintelor fizice.
    Din dorinta de a populariza stiinta si in particular fizica, Cristian este fondator al asociatiei Stiinte pentru Toti. This talk was given at a TEDx event using the TED conference format but independently organized by a local community. Learn more at www.ted.com/tedx

ความคิดเห็น • 157

  • @gabrielacioban7484
    @gabrielacioban7484 5 ปีที่แล้ว +158

    ❤ atât de mult mi-ar fi plăcut să îmi predea fizică

  • @rodicapopescu6056
    @rodicapopescu6056 4 ปีที่แล้ว +4

    Acum câteva minute tocmai îți postasem ce gândeam eu despre tine într-un anume fel și anume că ești atât de copilăros pe cât te trădează râsul tău zglobiu și atât de sincer că m-ai molipsit și pe mine, care aproape că și uitasem să mai râd..și ce m-am bucurat pt. asta, nici nu poți bănui...Am dece să-ți mulțumesc și se-ți doresc mereu apariția aici....Salut voios !
    Dr. Rodica Popescu ..

  • @ileanavasilescu895
    @ileanavasilescu895 11 หลายเดือนก่อน

    Excepțional acest format de emisiune !👏👏V-am urmărit cu bucuria unui copil, care acum descoperă lumea din jurul său !👍🙏♥️Felicitări !👏👏

  • @CanalulDeScurgere
    @CanalulDeScurgere ปีที่แล้ว +1

    Fiecare copil este un fizician !

  • @imalin4638
    @imalin4638 5 ปีที่แล้ว +38

    Un om simplu și perfect.

  • @rajjahd4608
    @rajjahd4608 5 ปีที่แล้ว +39

    Va rog mult, distribuiti acest clip sau oricare altul de la acest fizician roman pentru ca prea mult au fost promovate pe la noi in tara prostiile si am uitat cu totii ce ce ar trebui sa promovam...

  • @AndreiYoLo
    @AndreiYoLo 2 ปีที่แล้ว +2

    La scoala aveam si eu o intrebare, ca de obicei .. Profa mea de fizica imi striga in ureche "da tu esti prost!! ??" :) imi pare rau ca nu am avut scoala care imi permitea sa inteleg mai multe eu find incet de cap dar cu o curiozitate imensa, educatia in scoli inseamna mult, sper ca pe viitor sa fie tot mai multa educatie si profesori de nota 10 pentru binele viitorului nostru si al urmasilor nostri.

  • @andreeahertanu4356
    @andreeahertanu4356 3 ปีที่แล้ว +3

    Minunat! Va multumesc!

  • @iontanase1871
    @iontanase1871 2 ปีที่แล้ว +1

    Doamne, ce oameni!
    V-am simțit emoția aceia de început,sinceră şi adolescentină.Vă iubesc.

  • @joliartshopjoli4219
    @joliartshopjoli4219 5 ปีที่แล้ว +7

    Mulțumesc

  • @claudiu2186
    @claudiu2186 5 ปีที่แล้ว +105

    Uau, asa ceva are doar 4.000 de vizionari... E trist.

    • @nutualex2412
      @nutualex2412 5 ปีที่แล้ว +12

      Asta arata nivelul de cultura la care a ajuns aceasta natie! Guta are atatea vizualizari pe secunda!! Trist!!

    • @youngrobredo7461
      @youngrobredo7461 5 ปีที่แล้ว +1

      Ichimaru, acum ma jucam bleach brave souls =))))))))))))))))

    • @nutuv1727
      @nutuv1727 5 ปีที่แล้ว +1

      @@nutualex2412 Misto nume

    • @simonacinghita7719
      @simonacinghita7719 5 ปีที่แล้ว +8

      Romanii formeaza o subcultura de tipul culturii ruse, care se identifica doar prin cupole de biserici ortodoxe, vopsite in cromatica tipatoare. Popa (obez si semialfabetizat, care propavaduieste nemernicia "fa ce zice popa, nu ce face popa") + invatatorul (semidoct si ortodox) + politaiul (de fapt un gangster de cartier, corupt si bataus) = cultura de secolul XVIII.

    • @domualex
      @domualex 4 ปีที่แล้ว +1

      nu bai tantalailor...nu va mai mirati..asta e tara in care traiti... plina de manelisti... un om ca el, ca cioran sau altii n-au loc bai..sunt mandru ca am plecat din tzara ai ....

  • @azorelnero5568
    @azorelnero5568 5 ปีที่แล้ว +15

    Curioazitate a omorat pisica zic unii 😆😆😆......dar mie imi place sa spun ca am curiozitatea pisici 😆😆😆😉 .....Curiozitatea este esentiala ptr umanitate !!!

    • @cedryk7k715
      @cedryk7k715 4 ปีที่แล้ว +1

      Dacă n aveam curiozitate nici n-ar exista evoluție

  • @ciprianrusu6924
    @ciprianrusu6924 5 ปีที่แล้ว +10

    Salutări din andromeda

    • @pstlvictoras
      @pstlvictoras 4 ปีที่แล้ว

      numai bine!

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว +2

      Asa aproape? N-ati gasit si dvs o galaxie mai indepartata unde sa va mutati? 😁

  • @taranumaria1388
    @taranumaria1388 5 ปีที่แล้ว +8

    Minunat

  • @olgaandronic
    @olgaandronic 4 ปีที่แล้ว +4

    Genial!

  • @MD-qz6gk
    @MD-qz6gk 5 ปีที่แล้ว +8

    Ar fi fain sa-mi fi fost prieten !!!!!

    • @bodemd2518
      @bodemd2518 5 ปีที่แล้ว +1

      Da n o murit

  • @adrianmarin3201
    @adrianmarin3201 5 ปีที่แล้ว +2

    🤗

  • @bogdankhd90
    @bogdankhd90 5 ปีที่แล้ว +4

    Tare clipul

  • @dani-mx9dg
    @dani-mx9dg 3 ปีที่แล้ว +10

    Pov: your physics teacher made you listen to this

    • @elena2115
      @elena2115 3 ปีที่แล้ว

      exactly 🙏

  • @xgreen4life
    @xgreen4life 2 ปีที่แล้ว

    felicitari!!!!

  • @TwoDrunkBears
    @TwoDrunkBears 4 ปีที่แล้ว +9

    Chemați-l înapoi în România sa îmi predea și mie fizica :D

  • @Flo-vx1zg
    @Flo-vx1zg 3 ปีที่แล้ว

    Trece o zi..trece două..trece trei.. ,,,:)

  • @danielmatache9151
    @danielmatache9151 4 ปีที่แล้ว +1

    Un clip cu parerea dvs. despre principiul antropic credeti ca puteti face?

  • @SorinMiu-kh7zl
    @SorinMiu-kh7zl วันที่ผ่านมา

    Cred ca probabilitatea de a castiga eu la loto , este mai mare decat a vedea sfarsitul nebuniei universului

  • @eddyedutz
    @eddyedutz 5 ปีที่แล้ว +21

    Nu dați scroll down dacă vreți să rămâneți cu același număr de neuroni

  • @marinac8552
    @marinac8552 2 ปีที่แล้ว +1

    Dumnezeu te iubeste!

  • @cristieanacondrea6504
    @cristieanacondrea6504 4 ปีที่แล้ว +9

    Nu știu cine filmează, dar habar nu are sa schimbe cadrele in conformitate cu ce se vorbește.
    Când omul spune ceva important și mai și spune ca in spate pe videoproiector are imaginea reprezentativa, o arată cu degetul, o conturează și tu tot nu schimbi cadrul... ești degeaba la camera, frate!
    Și am impresia ca e același cameraman la fiecare video, ca toate au aceasi problema!👎🏻

  • @batarflayomida
    @batarflayomida ปีที่แล้ว

    Am o întrebare: de ce se stă cu ecusonul ăla atârnat de gât?

  • @ilienicolae
    @ilienicolae 3 ปีที่แล้ว +1

    De ce curge Nilul la deal?

  • @mifune7209
    @mifune7209 3 ปีที่แล้ว

    Si eu sant mare fan dar nu inteleg totul: "...zonele si mai indepartate si cu o viteza si mai mare.."(cca. 3:05) . Decat cea a luminii ?!

  • @IuliaBrezeanu10
    @IuliaBrezeanu10 5 ปีที่แล้ว +5

    Fizica la ora actuala a devenit prea complicata ca sa fie lasata pe mana fizicienilor 😂😂

    • @aenomis
      @aenomis 4 ปีที่แล้ว

      Eu as zice ca acuma Fizica si ecuatille sale au ajuns si mai complexe incat nu mai pot fi rezolvate acuma nici de matematicieni si ele vor fi rezolvate doar de viitoarele calculatoare cuantice. Cand acest lucru se va intampla vom avea din nou inovatii si noi tehnologii de dezvoltare.

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว

      Ai si tu dreptate! 😁

  • @Jigoku202
    @Jigoku202 3 ปีที่แล้ว +1

    Problema pe care o intampina elevii cand vine vorba de matematica e faptul ca in momemtul de fata metoda e mai importanta decat rezultatul ://

  • @balajmarius
    @balajmarius 4 ปีที่แล้ว +1

    curiozitatea lui Richard Feynman nu Einstein - recomand "Va tineti de glume domnule Feynman"

  • @calinabar7808
    @calinabar7808 5 ปีที่แล้ว +9

    La început era Dumnezeu. Toate lucrurile au fost făcute prin el, și nimic din ce a fost făcut, n-a fost făcut fără El. Totul este condus de Dumnezeu și înțelepciunea o primim de la El.

    • @lolzor1854
      @lolzor1854 5 ปีที่แล้ว +12

      Blasfemie Man..
      Te-ai prăjit de la atâta religie;).

    • @thekingleomessi8224
      @thekingleomessi8224 4 ปีที่แล้ว +4

      Chestia asta cu Dumnezeu este ca omul sa nu mai stea sa caute raspunsuri la acest univers complicat, doar unii mai destepti au reusit sa dea la o parte teoria Dumnezeu ca sa ne descifreze unele chesti .

  • @tudy4x4
    @tudy4x4 5 ปีที่แล้ว +5

    Mi-ar fi placut sa am 5 ani...Dar din pacate e prea tarziu...

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว +1

      Stai linistit, la batranete o sa dai in mintea copiilor. 😁

  • @constantinserban288
    @constantinserban288 2 ปีที่แล้ว

    3:31 Ati uitat leptonii, d.le Presura...Si bosonii cui ii lasam?

  • @Safaryarmagedon
    @Safaryarmagedon 3 ปีที่แล้ว

    Poate fi controlat soarele de sau cu mintea umana? Cine poate controla electro magnetic soarele poate controla sau influență și viața de pe pământ?

  • @theph1098
    @theph1098 5 ปีที่แล้ว +31

    Are you even a physicist if you don't wear sox and sandals?

  • @tabilac.
    @tabilac. 5 ปีที่แล้ว +1

    18 milioane de abonati?

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว

      TEDx Talks este o organizatie internationala.

  • @georgianboboc7417
    @georgianboboc7417 5 ปีที่แล้ว +24

    Doar eu am observat ca are sandale cu sosete :))

    • @Andrejku97
      @Andrejku97 5 ปีที่แล้ว +5

      Pai si ce daca are sandale cu sosete?

    • @georgianboboc7417
      @georgianboboc7417 5 ปีที่แล้ว +1

      @@Andrejku97 N-are nimic, i-ati si tu :))

    • @Andrejku97
      @Andrejku97 5 ปีที่แล้ว +1

      Daca n-avea șosete, nu-i stăeau bine sandalele cu pantaloni lungi... asa cu șosete, e cumva altfel.

    • @georgianboboc7417
      @georgianboboc7417 5 ปีที่แล้ว +4

      Nu prea merge. Oricum, glumeam doar.. Il simpatizez foarte mult

    • @amira2757
      @amira2757 5 ปีที่แล้ว +1

      Depinde ce urmărește fiecare.

  • @toniion8517
    @toniion8517 4 ปีที่แล้ว +1

    DL Cristian,, preascurtă"înțelepciunea cu care te mândresti dumneata nu este de la Cel PREA INALT...!!! Înțelepciunea este Frica de DOMNUL DUMNEZEUL AL CERULUI SAU AL PĂMÂNTULUI SI al tuturor celor VĂZUTE si ne VĂZUTE !!! DUMNEZEUL LUI AVRAAM ,ISAAC SI IACOV SI AL SEMINȚIEI LOR CELEI DREPTE ! Care a trimis pe pamant pe singurul sa fiu IISUS HRISTOS să ridice pacatele a intregi OMENIRI ! SI PENTRU ACEASTA NOI CRESTINI IL IUBIM SI IL PREASLAVIM SI NE ÎNCHINĂM LUI 🕇lasă fizica asta cu care te( MÂNDREŞTI) Si mai citeste biblia cu ( FRICĂ DE DUMNEZEU) CA SĂ PRIMESTI ADEVARATA ÎNȚELEPCIUNE DE LA CEL PREA INALT !!! DUMNEZEU SĂ AIBĂ MILĂ DE TINE SI SĂ TE LUMINEZE ....! CĂ LUMINĂ ÎN CARE MERGI DUMNEATA....E DE FAPT .... INTUNERIC !!!! Biruință Fraților CREŞTINI si tuturor FIILOR BISERICII LUI HRISTOS .Amin

    • @MrDoctorBishop
      @MrDoctorBishop 4 ปีที่แล้ว +2

      Esti prost! Amin!

    • @toniion8517
      @toniion8517 4 ปีที่แล้ว

      @@MrDoctorBishop Nu inteleg...pe mine mai Jignit ? Scuze dacă am deranjat !

    • @florinalexandruarama8500
      @florinalexandruarama8500 3 ปีที่แล้ว +1

      Poate prindea teoria si exprimarea asta.... in vremea Cruciadelor

  • @lorellame
    @lorellame 4 ปีที่แล้ว +5

    Din păcate cameramanul nu era atenti la ce filmează, la ve se întâmplă acolo. Nu a filmat și ecranul, acolo sunt niște poze, desene la care dl Presură face referire. O lipsă de profesionalism specifică în general cameramanilor români. În rest, e o încântare de fiecare dată să- l ascultăm pe dl. Presură vorbind.

  • @goe54
    @goe54 4 ปีที่แล้ว

    A propos de contradictii. "Marginile universului se indeparteaza de noi cu viteza mai mare decat viteza luminii" ?

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว

      Ce este incorect aici?

    • @goe54
      @goe54 4 ปีที่แล้ว

      @@skinnygumbo2700 Pai teoria relativitatii nu permite corpurilor sa se deplaseze cu viteze mai mari decat viteza luminii.

    • @nicolaemanolache6693
      @nicolaemanolache6693 4 ปีที่แล้ว

      @@goe54 pai "spatiul" nu e un obiect. Relativitatea se aplica in cazul obiectelor in spatiu, nu spatiul in sine

    • @constantinserban288
      @constantinserban288 2 ปีที่แล้ว

      @@nicolaemanolache6693 Relativitatea se aplica pentru Spatiu-Timp. Unde e timp, e si viteza. Daca inchizi o foarfeca foarte repede, punctul care uneste cele doua lame ale foarfecelui se misca cu o viteza mai mare decat cea a luminii. Dar asta nu transmite nici o informatie, iar despre transfer de informatie este vorba in stiinta...

  • @johnmark6958
    @johnmark6958 4 ปีที่แล้ว +1

    respectabil om..dar sandale cu sosete? :D

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว +5

      Oamenii de stiinta nu cramponeaza de astfel de detalii. Bine ca nu si-a uitat pantalonii acasa. 😁

    • @baraboianusca713
      @baraboianusca713 10 หลายเดือนก่อน

      ​@@skinnygumbo2700 Și Einstein... cu parul lui😅

  • @rumcoffee3067
    @rumcoffee3067 3 ปีที่แล้ว +1

    Cand iti vad sandalele alea de roman cu ciorapi imi vine sa puke

  • @alecsulego27
    @alecsulego27 3 ปีที่แล้ว +1

    In viziunea acestui domn nu este nici o diferenta intre un copil si un laptop

  • @paulburca902
    @paulburca902 5 ปีที่แล้ว +9

    Oricum universul acesta nu poate să aibă energie în el energia trebuie alimentat de cineva .Știți este El

    • @robtsvas01
      @robtsvas01 5 ปีที่แล้ว +24

      si eu care credeam ca e ma-ta !

    • @Phantlos
      @Phantlos 5 ปีที่แล้ว +7

      Esti cam prost 😂😂

    • @paulburca902
      @paulburca902 5 ปีที่แล้ว

      @@Phantlos mă bucur că tu ești mai deștept

    • @MD-qz6gk
      @MD-qz6gk 5 ปีที่แล้ว +3

      Da !! Este Dumnezeu. Sunt apasionat de fizica, chimie si toate stiintele naturale si mi-am dat seama ca exista Dumnezeu. Am chiar vorbit cu Isus! Slava Lui !

    • @Phantlos
      @Phantlos 5 ปีที่แล้ว +11

      @@MD-qz6gk ce iarba fumezi?

  • @Genessyss
    @Genessyss 5 ปีที่แล้ว

    Sunt cateva greseli: de ex anii

  • @adrianalexandru5044
    @adrianalexandru5044 3 ปีที่แล้ว

    Te-ai dat si tu pe TEDx.
    Vai de viața ta,.....da.....vai de existența ta

  • @maximmarcel7457
    @maximmarcel7457 3 ปีที่แล้ว

    ar fi trebuit macar sa stie porcaria cu einstein ,si sa nu continue sa fabuleze cu aceasta manipulare

  • @harmanwilkins3487
    @harmanwilkins3487 4 ปีที่แล้ว +1

    Una sa citesti si alta sa studiezi biblia nu se citeste fara istorie

    • @zahardulce2830
      @zahardulce2830 3 ปีที่แล้ว

      Buna! De ce are nevoie Biblia de istorie și nu invers , istoria de biblie? Mulțumesc anticipat.

  • @adalbertfenyvessy7138
    @adalbertfenyvessy7138 2 ปีที่แล้ว

    Deci explici lucruri. Manipulezi oameni nu sunt animale mi roz auzi .. sunt înzestrați pt supraviețuire te ascult acum spui dmn marU cade jos???

  • @PL5000
    @PL5000 5 ปีที่แล้ว

    3:19 Foarte interesant . INFINIT DE INTERESANT mai ales in partea stanga. Ce ma enerveaza cel mai tare este ca faceti expuneri incaltat cu sandale, cu camasa scoasa din pantaloni si cu ecusonu' de format aproape A4 agatat de gat., asemanator batranelor talangi agatate la gat-urile vacutelelor MILKA !

    • @vestigedayz7289
      @vestigedayz7289 4 ปีที่แล้ว +1

      Esti ratat :))
      infinit de ratat

  • @tavifloruta2748
    @tavifloruta2748 5 ปีที่แล้ว

    1850 Albert Einstein nu era născut

    • @dumi923
      @dumi923 5 ปีที่แล้ว +1

      Născut: 14 martie 1879, Ulm, Germania

  • @fy5915
    @fy5915 4 ปีที่แล้ว

    face greseli gramaticale, chiar daca locuieste in Olanda este inadmisibil, poarta ciorapi cu sandale....si este fanatic religios....wow, fantastic.

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว +4

      Nu e niciun fanatic religios.

    • @smookye
      @smookye 4 ปีที่แล้ว +2

      Chiar nu e religios, o spune și el, nu aici, în alta postare!

  • @johannbinder5295
    @johannbinder5295 5 ปีที่แล้ว +4

    ISUS Cristos este VIU !
    ISUS Cristos este Domnul .
    ISUS Cristos este Domnul domnilor .
    ISUS Cristos este Imparatul imparatilor .
    *ISUS MESSIA revine.*

    • @HThiefGames
      @HThiefGames 5 ปีที่แล้ว +6

      special pentru tine vine .. sa te duca la psihiatrie.

    • @johannbinder5295
      @johannbinder5295 5 ปีที่แล้ว

      @@HThiefGames ,
      ISUS Cristos , te va judeca .
      Copiii Diavolului sint anonimi .

    • @IchibanOjousama
      @IchibanOjousama 4 ปีที่แล้ว +1

      @@johannbinder5295 du-te inapoi in ungaria

  • @strobo24
    @strobo24 5 ปีที่แล้ว +2

    Omul asta este este foarte trist! Vine cu niște povești personale (cel mai probabil inspirate din propaganda progresistă) pe post de pilde biblice. Să fim serioși, placa-i veche, iar dacă n-aș fi terminat tot Fizică, n-aș fi știut că această disciplină este mult mai prost argumentată de cât Biblia. (peste un anumit nivel)

    • @D0D0TuDoR
      @D0D0TuDoR 5 ปีที่แล้ว +4

      Da mai bine sa crezi intr-o religie facuta de oameni sa explice tot ceea ce nu stie sa explice pentru ca este prost . Nice !

    • @strobo24
      @strobo24 5 ปีที่แล้ว +2

      @@D0D0TuDoR, dar fizica asta, pe care nu o "înțelege" nimeni, dar care se autocontrazice total la fiecare trei ani, care absoarbe fonduri cu japca de la contribuabili, fără să dea nici un rezultat, ....ei asta nu-i religie? Ba mai mult, rezultatele, dacă sunt, sunt in teorii precum Teoria Genului, feminismul extrem, încălzirea globală și alte nimicuri, menite să distrugă sistemele sociale funcționale și să înlesnească controlul subversiv: al piețelor, viața privată.... viața în sine, etc.

    • @danielmilos999
      @danielmilos999 5 ปีที่แล้ว +2

      @@strobo24 Da' ce treabă are fizica , cu feminismul extrem si 2 , poate ne dai tu un exemplu de "sistem social functional" ca eu la ora actuală nu conosc niciunu'

    • @strobo24
      @strobo24 5 ปีที่แล้ว

      @@danielmilos999, cu toate că am făcut tot Fizică, nici eu nu cunosc care este legătura dintre feminism și fizică. Dar cu siguranță poate să-ți explice dom' profesor, pentru că dânsul este membru USR, nu eu. Însă, cel mai probabil, fizica poate să aibă de a face cu politica in general, și cu feminismul in special, dacă n-ai reușit să faci prea mulți purici in fizică, dar vrei să o arzi ca un boss in loc să mergi la sapă. Povesti frumoase poate să spună multă lume, mai greu este să bagi fizică în capul oamenilor.

    • @skinnygumbo2700
      @skinnygumbo2700 4 ปีที่แล้ว +1

      Fizica e mai slab argumentata decat Biblia? Bai nene ce-a facut facut habotnicia religioasa din voi!

  • @bozobozo1047
    @bozobozo1047 5 ปีที่แล้ว +1

    biblia un se contrazice

    • @Jedi1MK
      @Jedi1MK 5 ปีที่แล้ว +3

      asta o crezi tu - dar din fericire se contrazice enorm

    • @eliseiseba946
      @eliseiseba946 5 ปีที่แล้ว

      Da-mi cateva exemple de lucruri contradictorii, ca sa le studiez si eu. Poate in frazele aparent contradictorii, exista termeni omonimi, adica se foloseste acelasi cuvant, dar cu inteles diferit.

    • @harmanwilkins3487
      @harmanwilkins3487 5 ปีที่แล้ว

      @@Jedi1MK cele 4 evanghelii se completeaza una pe alta pt ca matei a scris intr un fel sau luca a scris xe n scris ioan sau ioa.a scri sau a completat ce nu a scris marcu si tot asa si asa ramane si cu celelalte carti care lumea cred ca se contrazic cinteste si poate ca o sa intelegi defiecare data cand citesti biblia descoperi ce nu ai descoperit inainte si asta chiar daca o citesti de 100 de ori

    • @Jedi1MK
      @Jedi1MK 5 ปีที่แล้ว

      @@harmanwilkins3487 nu prea ai citit biblia asa-i ? asculta ce zice Bart Ehrman

    • @Jedi1MK
      @Jedi1MK 4 ปีที่แล้ว

      @vercigentorix M ce nickname ai :) - parca ai primit bataie in trecut ??? venomX ?? - ok, esti varza , stii cand Petru ucide pentru bani ? - hint Faptele cap 5

  • @simamaria9514
    @simamaria9514 5 ปีที่แล้ว +9

    Nu va lasati inselati. Sa va spun cine este acest tradator.O echipa de cercetatori de la Magurele au creat un senzor al batailor inimii.Echipa era formata din Alin,H,Adrian si el care nu era mai mult decat un electrician.Locuiau cu totii in acelasi modul.Senzorul era proiectat sa decteze pulsul diferitelor animale,precum pisici caini,vaci cai si alte animale din preajma omului.Scopul a fost sa vada dece aceste animale prevad cutremurele cu mult inaintea omului.Individul a furat proiectul si a fugit din tara.Nestiind sa il duca mai departe l-a lasat in stadiul actual.

    • @kth1413
      @kth1413 5 ปีที่แล้ว +21

      ai vreo dovada pentru asta?

    • @Radzig.Kobyla
      @Radzig.Kobyla 5 ปีที่แล้ว +14

      @Amin Asta nu e nebuna frate. e suie total, probabil ceva gen galugarita cosmica sau com o fi chemat-o :)). I asa de indoctrinata si prostita ca nu mai crede nici ce vede in fata ochilor.

    • @satyrdaniel2850
      @satyrdaniel2850 5 ปีที่แล้ว +20

      din partea mea sa fie si reptilian, cat timp cuvantul lui e valid , palaria jos pentru el.

    • @1Sh0tty
      @1Sh0tty 5 ปีที่แล้ว +1

      @@Radzig.Kobyla maicuta cosmica :))

    • @alexdinca869
      @alexdinca869 5 ปีที่แล้ว +1

      De ce mananci cacat cu gura plina, maicuta cosmica?

  • @UbicuuMiscelaneu
    @UbicuuMiscelaneu 5 ปีที่แล้ว +4

    ABERAȚII

    • @blondull
      @blondull 5 ปีที่แล้ว +14

      esti putin tampit.

    • @miniblue4580
      @miniblue4580 5 ปีที่แล้ว +3

      @@blondull dc ma? Cine esti tu sa ii zici asta?

    • @dragandavid1935
      @dragandavid1935 5 ปีที่แล้ว +4

      Aici tu ești singura abe
      ratie

    • @bruscwilis
      @bruscwilis 5 ปีที่แล้ว +2

      @@miniblue4580 i-a zis doar ca e puțin tâmpit. Cu toții suntem puțin tâmpiți. Hai că ai mai învățat ceva astăzi.

    • @holyinquisition8854
      @holyinquisition8854 5 ปีที่แล้ว +1

      @@blondull e putin mai mult. Ma enerveaza pur si simplu oameni astia.