Buna ziua domnule Ivanes. Sunt pe tiktok filmari de 1 decembrie sarbatorit in Italia sau Spania cu romani sarbatorind ziua nationala cu manele in piete, vorbind o romana de maxim clasa a 4 a. Sunt ZECI de astfel de postari. Noi de 10-15 ani tot amanam falimentul moral al acestei societati. Daca partenerii europeni si cei din US respectiv investorii straini ne intorc spatele si exista acest pericol foarte mare atunci se va "stinge lumina" in tara asta. Nu pentru cei care il voteaza pe acest individ va fi greu pentru ca majoritatea lor nu au nimic de pierdut, ei habar nu au pe ce lume traiesc, va fi foarte greu pentru noi restul.
Eu zic că avem totuși un parteneriat strategic cu SUA și că suntem în UE și NATO, indiferent câte schelete adăpostim(încă) în dulap. Manipularea politico-economică a țării poate face mult rău generațiilor ce vor veni. Mapamondul e cu ochii pe noi ! Ieșim masiv la vot pentru un președinte pro-european !
@@Dorel-nq9fj Pe langa pregatirile de craciun nu ai habar cati il sustin pe Georgescu si cat de manipulati sunt. App apartenenta la NATO si UE poate fi pusa la indoiala daca se face un referendum nea presedintele asta. Cum crezi ca ar vota tara asta in conditiile actuale?
Situatia actuala mi a adus aminte de cuvintele unui scriitor drag mie . El spunea : Perechile de contrarii definesc nazuintele voastre iar acestea va intemnitează.
Toata expunerea ta e logica dpdv politic, singura necunoscuta ramane rolul SUA in ecuatia asta. Sper sincer ca SUA nu are niciun rol apriori in chestia asta, doresc sa ma conving ca "poporul" a votat sincer pentru CG, ceea ce mi-ar confirma faptul ca nu mai merita sa lupt pentru aceasta natie.
Va spun eu de ce s-au reluat mii de voturi pt. renumarare parerea mea este ca fost retinute multe voturi pro lasconi si o sa fie adaugate in al doilea tur sa se spuna ca a castigat lasconi cu mii de voturi in plus de cele ale lui Grigorescu .ganditi-va la aceasta alternativa ( nu stiu daca au data scrisa pe foile de voturi .dar si astea pot fi modificate )asa ca va fi pe primul loc lasconi
Păi și care e soluția? Un guvern minoritar? Păi un guvern minoritar ar cădea foarte ușor la prima moțiune de cenzură votată în Parlament. Și atunci ce faci? Declari alegeri anticipate în care partidele puniste obțin împreună peste 50% din voturi și pot guverna singure? Dacă s-ar întâmpla asta Putin ar sărbători.
@ Aroganta ai prostia voastra a adus aici, si tot aronganta si prostia voastra o sa puna ‘extremistii’ in control complet peste patru ani. Eu stiu deja ptr cine votez data viitoare.
Buna ziua domnule Ivanes. Sunt pe tiktok filmari de 1 decembrie sarbatorit in Italia sau Spania cu romani sarbatorind ziua nationala cu manele in piete, vorbind o romana de maxim clasa a 4 a. Sunt ZECI de astfel de postari. Noi de 10-15 ani tot amanam falimentul moral al acestei societati. Daca partenerii europeni si cei din US respectiv investorii straini ne intorc spatele si exista acest pericol foarte mare atunci se va "stinge lumina" in tara asta. Nu pentru cei care il voteaza pe acest individ va fi greu pentru ca majoritatea lor nu au nimic de pierdut, ei habar nu au pe ce lume traiesc, va fi foarte greu pentru noi restul.
@@grabthecat foarte adevărat! Excelent ați observat.
Dragă domnule,orice ai spune votez calin Georgescu...❤
Succes!
Eu zic că avem totuși un parteneriat strategic cu SUA și că suntem în UE și NATO, indiferent câte schelete adăpostim(încă) în dulap. Manipularea politico-economică a țării poate face mult rău generațiilor ce vor veni. Mapamondul e cu ochii pe noi !
Ieșim masiv la vot pentru un președinte pro-european !
Corect.
Inseamna ca nu stiti ce se intampla in mediul rural.
@grabthecat - Pregătiri de Crăciun ?
@@Dorel-nq9fj Pe langa pregatirile de craciun nu ai habar cati il sustin pe Georgescu si cat de manipulati sunt. App apartenenta la NATO si UE poate fi pusa la indoiala daca se face un referendum nea presedintele asta. Cum crezi ca ar vota tara asta in conditiile actuale?
@grabthecat - Io zic să nu spui "hop" până n-ai sărit. Scenarii pot fi multe.
Somnul "rațiuni"națiuni, naște monștri.
Somnul este educația precară,care a făcut posibilă situația actuală.....😢......
Fără discuție!
Călin Georgescu Președintele României
Dumnezeu să ocrotească România si pe români ❤
Bună ziua, domnule Ivaneș! Ce frumos v-ați îmbrăcat astăzi!
@@Lili46800 vă mulțumesc!
Oamenii sunt dezamăgiți, este rezultatul administrării proaste a țării.
Situatia actuala mi a adus aminte de cuvintele unui scriitor drag mie . El spunea : Perechile de contrarii definesc nazuintele voastre iar acestea va intemnitează.
Multumesc, domnule Cristian Ivanes.
@@alincristea5128 cu drag.
Și eu sunt de aceeași părere. Pentru pnl și usr, este cea mai mare capcană.
@@vioricatibu8285 nu cred că e scăpare, însă.
S.O.S,NU sos!!!!!!
E bine ca demontezi mitul Tutea (pe care l-am mancat pe paine in 1990). Omul asta macar a fost sincer, nu oportunist, dar ramane un extremist.
@@simonacinghita7719 da, și comunist, și legionar.
Dasvidaniya tavaris 😅😅😅
POT (пот) in rusa inseamna SUDOARE...
Bun...
Sudoarea POT,pute tare urât....
Toata expunerea ta e logica dpdv politic, singura necunoscuta ramane rolul SUA in ecuatia asta. Sper sincer ca SUA nu are niciun rol apriori in chestia asta, doresc sa ma conving ca "poporul" a votat sincer pentru CG, ceea ce mi-ar confirma faptul ca nu mai merita sa lupt pentru aceasta natie.
@@simonacinghita7719 eu o fac pentru amintirile ce mă leagă de locuri, oamenii nu mă mai interesează.
Votăm Vest, niciodată Est!
@@Dorin1924 tocmai.
Sie verlassen den Amerikanische Sektor. Am complectat si eu tablita din spate, de duminica.
@@bentegheorghe5936 da...e cu schepsis înscrisul...
Să spună mersi dacă Lasconi ia 20 la sută
Fetele de la POT au esit din post ?
Da.
Un titlu adevărat!!!!!!
Chiar nu ave si Oameni cinstiti in Tara noastra,de ce trebuie sa-i alegem tot pe cei ce ne-au bagat in datorii până-n gât?!
Ăsta în jargon de stradă "FURĂ CURET"
Greșit. Cureți fur.
Votam Calin Georgescu
Votați.
Votezi Elena,nu votam!!
Nu votăm un nou iliescu, votăm Lasconi
@@vladimirpetrisor1973 Iliescu era nimic pe lângă impostorul ăsta.
Tot respectul meu pentru munca depusă !!!
@@dancoman2568 vă mulțumesc.
exista macar un scenariu in care sa nu vina apocalipsa ? deja m am cam saturat , macar sa vina odata si gata
Nu vă imaginați că e atât de frumos și simplu ca în filme. Nu e.
@@cristianivanes sunt convins, dar nici asta nu i Che Guevara si nici UE Cuba
@@antoniugeck9921 riscăm să avem surprize groaznice cât de curând.
Va spun eu de ce s-au reluat mii de voturi pt. renumarare parerea mea este ca fost retinute multe voturi pro lasconi si o sa fie adaugate in al doilea tur sa se spuna ca a castigat lasconi cu mii de voturi in plus de cele ale lui Grigorescu .ganditi-va la aceasta alternativa ( nu stiu daca au data scrisa pe foile de voturi .dar si astea pot fi modificate )asa ca va fi pe primul loc lasconi
Nu știți ce spuneți. De ce nu vă informați minimal? Buletinele sunt cu totul altele!!
VOTAM GEORGESCU CALIN PRESEDINTE ROMANILOR 🇹🇩🇹🇩🇹🇩🇹🇩
@@barbuviorel9310 mersi de trafic!😀
Votezi viorele,nu votam!!
Ce-i lipsește poporului român pentru a fi mai înțelept și cu toate țiglele pe casă? Educație la pătrat.
Da.
Votăm masiv Călin Georgescu PREȘEDINTE al României??
@@svromania4833 răspuns: nu.
Votezi,ai inteles!!
Acuma ce mai rascolesti si tu cutitul in rana ca sa inciti????
@@Elena-zj5we sigur.
Începutul a foarte bun ! Dar din păcate nu ! La jumătate am pus stop și am schimbat .
Merci de trafic!
Sidaca nu se omtampla nimic ce veti face.
Păi și care e soluția? Un guvern minoritar? Păi un guvern minoritar ar cădea foarte ușor la prima moțiune de cenzură votată în Parlament. Și atunci ce faci? Declari alegeri anticipate în care partidele puniste obțin împreună peste 50% din voturi și pot guverna singure? Dacă s-ar întâmpla asta Putin ar sărbători.
Acolo vor de fapt să ajungă.
Si ce propuneti ca alternativa???
@@ecaterinadrehluta2512 pare că nu există alternativa, fără usr majoritatea e foarte subțire.
Trădători de țară și neam și-a făcut iar gașca
Patrioții nu trebuie să știe românește?
Oricum știe mai mult decât Lasconi și Ciolacu la un loc😂
O întrebare...d "voastră ce cărți de istorie a ți citit?
@@anita09mary a-m citit câte-va...
Cu toată stima, din ce este pe piață' înseamnă ceva democrație??
Şi dacă, prin ceva la absurd, se exprimã acest iz care ar fi acesta???🤔😕😳🙄🙄🙄🙄
@@dediuiulian9288 pe piață avem niște partide rezultate dintr-un vot. Votul înseamnă da, democrație.
Rusine
Rușine lor, categoric!
Te rog fi mai diplomat in comentarii și nu mai jigni oamenii din această țară lăsai sa voteze cum vrea ei .
@@Iorgu60 iar îmi confirmi teoria! Cum supărare nu știți românește??
Un prost este tot un prost și dacă îl îmbraci de la Armani,din păcate... Proști,da mulți 😢
Voi nu sunteti tara, mai sunt si altii in tara asta care nu au aceleasi scopuri si vise ca voi.
@@mushroommagic1697 absolut!
Georgescu este un tip foarte dubios !!!
Nu era momentul acum pentru o astfel de dIscutie
Oricând e momentul pentru o discuție așezată despre ce ne așteaptă, cum să nu??
@@cristianivanes putea sa astepte cateva zile
Hai canesti vandit si tu
@@pepyivanus9442 huh??
@@cristianivanesce limbă vorbește ?😂.Doamne ferește 🙏
- pepycă, tot în grupa mare ?
Bine vorbit..Votăm Călin Georgescu mulțumim pt efort
😂👍 Astia nu vad padurea de copaci, si nici nu vor s-o vada. I-a orbit neo-marxismul woke de la Bruxel.
Mulțumesc mult pentru trafic!😘
@
Aroganta ai prostia voastra a adus aici, si tot aronganta si prostia voastra o sa puna ‘extremistii’ in control complet peste patru ani. Eu stiu deja ptr cine votez data viitoare.
Tu esti in America,stai bine si nu hotari soarta romanilor!!@Maria....