Tuuuu Crina,eu nu am inca copil.dar te ador! Te urmaresc cu drag peste tot unde reusesc.abia astept sa lucram impreuna :)).esti un om caruia nu i pot asocia o nota! Esti infinit de "priceputa"! Roxana
Am ascultat tot ce am găsit cu tine pe TH-cam pe timpul sarcinii și vreau sa îți mulțumesc enorm 💐 Băiețelul meu a început sa mănânce cu mânuțele lui încă de la începutul diversificării. Bineînțeles la început cu ajutorul meu și încet încet singurel. La 9 luni se descurca destul de bine cu legumele la abur. Piureurile nici acum, după 2 ani nu le acceptă. Mulțumesc din inima ♥️ Crina
Wow! Ești super! Te-am descoperit de curând și mi-ai deschis ochii in ceea ce privește diversificarea! Îți mulțumesc pentru toate informațiile prețioase🤩😍❤️
Bună, Crina! Sunt medic rezident pneumologie pediatrică, mamă a unei bucurii de fetiță plină de energie, însă mofturoasă nevoie mare şi slabă pe măsură (1 an şi 2 luni). Am încercat ghidul de diversificare de la elvețieni (făcând un stagiu de pediatrie acolo), îndrumările pediatrei, multiple idei de pe instagram (pagini celebre printre mamele generației mele), consultație cu medic pediatru specializat pe nutriție şi nu am rezonat cu nimic 100% până acum. Dincolo de APLV (suntem în plină reintroducere a lactatelor de capră) şi de alergie întârziată la gluten (ce e mult ameliorată), dincolo de anxietatea mea persistentă de mamă şi medic, am o bombă de energie, curiozitate şi entuziasm, a cărei relație cu mâncarea sper din suflet să se îmbunătățească după ce voi cumpăra cărțile tale şi voi aplica sfaturile tale. Dacă nu merge aşa, ne vedem la consultație de mofturoşi şi constipați (care, de altfel, mănâncă bine mersi bucăți de toate cele). Abia aştept live-ul de azi, îl voi asculta după ce va fi gata, am examen pentru permis... de condus, pt. cel de părinte încă mai învăț. Mulțumesc pentru tot ce faci!
Eu multumesc! Eu multumesc si ai respectul meu imens pentru ca tot mai vrei sa afli, tot mai vrei sa stii, mereu mai buna sa fii! Va imbratisez pe amandoua, bucuriilor! :)
Buna seara , permiteti-mi sa va spun ca sunteti singura persoana pe care am ascultat-o si chiar vorbeste despre copii ( despre fiinte umane micute ) , nu despre “ specia copii” . Va ascult cu placere , avem 2 copilasi diversificati dupa indicatiile dumneavoastra si am avut succes ! 👍 Multumim ! Felicitari !
Te-am mai văzut la televizor ocazional și am rămas cu gura căscată uuauuuu acum am un bebe o bebelina de 5 luni am început diversificarea de la 4 luni încet cu ceva dulce evident fructe dulci pentru ca eu mănânc mult dulce fiind copilul meu m-am gândit ca va fi cea mai fericită pe lângă bebelina mai am și o fată de 24 și un băiat de 22 înainte nu erau atâtea aparate de gătit de pasat asa procedez și acum cu furculița oricum ești minunata minunata minunata
Crina te ador. Te urmăresc încă de la prima sarcină. Și da datorită ție am reușit și început să îmi diversific și băiețelul. Am introdus și alergeni. Avem 5 luni jumate și mănâncă de o săptămână și deja rade și prinde lingură să o ducă la gură. Problema este următoarea. Băiatul meu are un șuierat încă de la naștere, cum îmi dau seama dacă apare ca reacție alergică acest șuierat? Și încă ceva i se rosesc / învinețesc ochii când e foarte obosit din nou te rog cum îmi dau seama dacă e din cauza unei reacții alergice sau e doar obosit? Mulțumesc.
Te ador dai numai sfaturi bune! ❤
Tuuuu Crina,eu nu am inca copil.dar te ador! Te urmaresc cu drag peste tot unde reusesc.abia astept sa lucram impreuna :)).esti un om caruia nu i pot asocia o nota! Esti infinit de "priceputa"! Roxana
😀🙏❤ Ce energie vie in tine!! Te simt pana aici, in inima la mine! 🤗☀️
Am ascultat tot ce am găsit cu tine pe TH-cam pe timpul sarcinii și vreau sa îți mulțumesc enorm 💐
Băiețelul meu a început sa mănânce cu mânuțele lui încă de la începutul diversificării. Bineînțeles la început cu ajutorul meu și încet încet singurel. La 9 luni se descurca destul de bine cu legumele la abur. Piureurile nici acum, după 2 ani nu le acceptă.
Mulțumesc din inima ♥️ Crina
Din inima si eu! 🙏❤☀️
Wow! Ești super! Te-am descoperit de curând și mi-ai deschis ochii in ceea ce privește diversificarea! Îți mulțumesc pentru toate informațiile prețioase🤩😍❤️
💞🙏
Mulțumesc. Nu îți spun câte reacții negative am primit ca băiatul a primit prima dată ca diversificare iaurt. ❤
Bună, Crina! Sunt medic rezident pneumologie pediatrică, mamă a unei bucurii de fetiță plină de energie, însă mofturoasă nevoie mare şi slabă pe măsură (1 an şi 2 luni). Am încercat ghidul de diversificare de la elvețieni (făcând un stagiu de pediatrie acolo), îndrumările pediatrei, multiple idei de pe instagram (pagini celebre printre mamele generației mele), consultație cu medic pediatru specializat pe nutriție şi nu am rezonat cu nimic 100% până acum. Dincolo de APLV (suntem în plină reintroducere a lactatelor de capră) şi de alergie întârziată la gluten (ce e mult ameliorată), dincolo de anxietatea mea persistentă de mamă şi medic, am o bombă de energie, curiozitate şi entuziasm, a cărei relație cu mâncarea sper din suflet să se îmbunătățească după ce voi cumpăra cărțile tale şi voi aplica sfaturile tale. Dacă nu merge aşa, ne vedem la consultație de mofturoşi şi constipați (care, de altfel, mănâncă bine mersi bucăți de toate cele). Abia aştept live-ul de azi, îl voi asculta după ce va fi gata, am examen pentru permis... de condus, pt. cel de părinte încă mai învăț. Mulțumesc pentru tot ce faci!
Eu multumesc! Eu multumesc si ai respectul meu imens pentru ca tot mai vrei sa afli, tot mai vrei sa stii, mereu mai buna sa fii! Va imbratisez pe amandoua, bucuriilor! :)
Ioi, ai şi răspuns! Ce bucurie de dimineață! Mulțumesc, mulțumesc, mulțumesc! ❤
te iubesc nespus de mult❤
Ne iubim!! 💞
Ești minunată! 💐
Azi am aflat despre ceea ce faci.
Îți mulțumesc! Am foarte multe de învățat de la tine!
"Vorbești pe limba mea!"
Și eu îți multumesc, Mihaela! 🙏🥰
Buna seara , permiteti-mi sa va spun ca sunteti singura persoana pe care am ascultat-o si chiar vorbeste despre copii ( despre fiinte umane micute ) , nu despre “ specia copii” . Va ascult cu placere , avem 2 copilasi diversificati dupa indicatiile dumneavoastra si am avut succes ! 👍 Multumim !
Felicitari !
Va multumesc din toata inima! Fiinte umane micute suntem si noi 🙏😊, de aia vorbesc asa despre copii 💖 Va multumesc si va imbratisez pe toti 4 🤗🤗🤗🤗
Adorabilă. Mai ales la 42:04 😀
Te-am mai văzut la televizor ocazional și am rămas cu gura căscată uuauuuu acum am un bebe o bebelina de 5 luni am început diversificarea de la 4 luni încet cu ceva dulce evident fructe dulci pentru ca eu mănânc mult dulce fiind copilul meu m-am gândit ca va fi cea mai fericită pe lângă bebelina mai am și o fată de 24 și un băiat de 22 înainte nu erau atâtea aparate de gătit de pasat asa procedez și acum cu furculița oricum ești minunata minunata minunata
Buna deci despre carnea la copii de 7 luni cum trebuie sa o fac ?
Crina te ador. Te urmăresc încă de la prima sarcină. Și da datorită ție am reușit și început să îmi diversific și băiețelul. Am introdus și alergeni. Avem 5 luni jumate și mănâncă de o săptămână și deja rade și prinde lingură să o ducă la gură. Problema este următoarea. Băiatul meu are un șuierat încă de la naștere, cum îmi dau seama dacă apare ca reacție alergică acest șuierat? Și încă ceva i se rosesc / învinețesc ochii când e foarte obosit din nou te rog cum îmi dau seama dacă e din cauza unei reacții alergice sau e doar obosit? Mulțumesc.
M-am distrat pe cinste cu unele cuvinte"tolba"cu mâncare în parc 🤣adorabila v-aș asculta non stop se fede profesionalismul
Cand au pumnii stransi, gura uscata, plescaie, le este foame/sete
De la cite lunite as putea sa încep sai dau papa la bebe acum are 3 luni
5, 6 luni