Din pacate ai dreptate, sper ca acum e mai bine. Am incercat sa inteleaga toti, si evident ca am exagerat, fiind foarte stresata sa pronunt corect. Apoi am realizat ca nu este bine deloc! Sper sa iasa din ce in ce mai bine (din punctul meu de vedere, adaugarea vocii a fost cel mai greu, mai ales ca partea tehnica era o necunoscuta atunci cand am inceput, nu ca acum sunt mai priceputa)! Multumesc pentru vizita (chiar daca inteleg ca nu a fost una placuta!), de sfaturi si te mai astept!
Buna! Vocea este una stresata sa pronunte corect si cu care am fost inzestrati, poate ca nu toti avem acest dar. Este unul dintre primele clipuri, filmat in 2011 (si observ ca numai pe astea le gasesti pe canalul meu), cand in Romania inca nu facea nimeni si era doar un vis frumos si, sper ca am evoluat de atunci! In timp parca se vad schimbarile si nu imi este rusine cu primele clipuri, pentru ca se vede de unde am plecat (parerea mea). Nu o sa le sterg tocmai de aceea, chiar daca nu fac altceva decat sa adune comentarii negative. Sper totusi sa iasa din ce in ce mai bine! Multumesc pentru sinceritate! O zi frumoasa!
@@RetetaVideo Pe aceasta am gasit-o pentru că am avut nevoie de SALAM DE BISCUITI!! DAR PENTRU CĂ EXPLICAȚIA DVS. A DAT ROADE..PS AM ASCULTAT VIDEOURI RECENTE ȘI VOCEA CHIAR ESTE DRĂGUȚĂ ȘI SIMPATICĂ.. CHIAR M-AM ABONAT.. O ZI BUNĂ ȘI SUCCES PE MAI DEPARTE!!
Multumim 👍😍 foarte buna reteta!'
Cu drag! Multumesc mult!
Felicitări! :) Îmi plac mult rețetele tale :) Te urmăresc cu mare drag :)
+Elena Tabacaru multumesc frumos! Te astept cu mare drag!
Elena Tabacaru i- place
Multumesc f mult ptr. Reteta este.f buna .Felicitari
Saru'mana mult! Ma bucur ca ti-a placut, oricand pot sa ajut o fac cu mare drag! Pupici!
Nu ma îndoiesc de gust dar până vizionezi tot video te plictisești, jumate din el este doar prezentarea ingredientelor!
Din pacate ai dreptate, sper ca acum e mai bine. Am incercat sa inteleaga toti, si evident ca am exagerat, fiind foarte stresata sa pronunt corect. Apoi am realizat ca nu este bine deloc! Sper sa iasa din ce in ce mai bine (din punctul meu de vedere, adaugarea vocii a fost cel mai greu, mai ales ca partea tehnica era o necunoscuta atunci cand am inceput, nu ca acum sunt mai priceputa)! Multumesc pentru vizita (chiar daca inteleg ca nu a fost una placuta!), de sfaturi si te mai astept!
mamaia a facut si e buna
Super!!! Sa va fie de bine!
@@RetetaVideo bezele
DUPĂ CE AM AUZIT VOCEA, MI-A TRECUT POFTA DE SALAM DE BISCUIȚI!!!
Buna! Vocea este una stresata sa pronunte corect si cu care am fost inzestrati, poate ca nu toti avem acest dar. Este unul dintre primele clipuri, filmat in 2011 (si observ ca numai pe astea le gasesti pe canalul meu), cand in Romania inca nu facea nimeni si era doar un vis frumos si, sper ca am evoluat de atunci! In timp parca se vad schimbarile si nu imi este rusine cu primele clipuri, pentru ca se vede de unde am plecat (parerea mea). Nu o sa le sterg tocmai de aceea, chiar daca nu fac altceva decat sa adune comentarii negative. Sper totusi sa iasa din ce in ce mai bine! Multumesc pentru sinceritate! O zi frumoasa!
@@RetetaVideo Pe aceasta am gasit-o pentru că am avut nevoie de SALAM DE BISCUITI!! DAR PENTRU CĂ EXPLICAȚIA DVS. A DAT ROADE..PS AM ASCULTAT VIDEOURI RECENTE ȘI VOCEA CHIAR ESTE DRĂGUȚĂ ȘI SIMPATICĂ.. CHIAR M-AM ABONAT.. O ZI BUNĂ ȘI SUCCES PE MAI DEPARTE!!
Multumesc tare mult!
nau fist bune
+Roxana Adriana ai vrut sa spui ca "nu a fost bun"? Te referi la gust?