Bun și frumos acest documentar.Multumim. Întotdeauna au existat lupte în biserică, dovadă că evoluam și astfel biseria se purifică și crește în înțelepciune până la revenirea Domnului Iisus Hristos. Lăudat să fie Hristos.
In primul rand Sfanta Scriptura cuprinde atat testamentul vechi cat si testamentul nou. Sfanta Scriptura este ghidul dupa care se conduc adevaratii crestini. Nu oricine zice "Doamne, Doamne" este primit in Imparatia lui Dumnezeu. Testamentul vechi se refera la legamantul incheiat cu poporul Israel, popor care a preumbrit pe adevaratii crestini de azi. "Si tot ce a fost scris mai inainte, (in vechime) a fost scris pentru invatatura noastra (a crestinilor), pentru ca prin rabdarea si prin mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde" - Romani 15:4; "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa dea intelepciune in neprihanire" - 2 Timotei 3:16; Toate profetiile care au fost scrise si jucate in vechime, azi se implinesc cu adevaratii crestini. Tablourile profetice asa cum au fost ele jucate de actori alesi de catre Dumnezeu, autorul Bibliei, asa sunt ele azi implinite tot de actori care doresc sa faca voia Lui Dumnezeu. Pentru a face voia Lui Dumnezeu, cineva prima data trebuie sa auda, apoi sa cerceteze si sa decida daca voieste sa traiasca dupa voia Lui. Pentru a decide sa fii crestin sau nu, nu obliga parintele sau alte persoane din jurul tau sa ia aceasta decizie, ci tu insuti trebuie sa decizi ce vrei sa faci cu viata ta. Fiecare om de pe pamant azi, trebuie sa aleaga pe cine doreste sa serveasca, aceasta alegere inainte de Isus Hristos nimeni nu o avea. Dreptul de a decide daca vrei sa traiesti vecinic pe pamant este in atributia fiecaruia dintre noi. Intre cine si cine omul azi, trebuie sa aleaga? Drama omenirii a inceput din gradina Eden acum peste 6000 de ani, cand un PUTERNIC Heruvim a ravnit pozitia Celui Prea Inalt - Isaia 14:12-14; Atunci omul a cazut in pacatul mortii pierzand dreptul la viata vecinica. Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant ca om si varsandu-si sangele printr-o jertfa nevinovata, a rascumparat acel drept la viata vecinica a omului. Lucifer care azi nu se mai numeste astfel, ci Satan, Diavol, Balaur si Sarpe, a provocat pe Iehova Dumnezeu la duel. O lupta pentru Suprematia universala, fiecare disputandu-si pozitia Cea mai Inalta. Azi, acesti puternici (Dumnezeu - insemnand puternic), duc o lupta aparent inegala, din ea, Iehova Dumnezeu ca fiind singurul Dumnezeu ADEVARAT, singurul care da viata in dar (de aceea il numim TATA) IESIND negresit victorios. Pentru ca un om azi, sa ocupe un loc pe partea unuia dintre acesti disputanzi la Tronul universului, mai intai trebuie sa-i cunoasca si sa decida. Satan nu poate oferi nimic bun, doar Iehova Dumnezeu are promisiunea sigura despre viata vecinica oferita celor credinciosi. De aceea, azi marturia si avertismentul de da pe intreg mapamondul despre scopul lui Dumnezeu, pentru ca nimeni sa nu se scuze de nestiinta. Istoria crestinilor adevarata nu se gaseste la ierarhia romano-catolica sau la ortodocsi, deoarece fiecare are un scop sau interes egoist pentru a-si duce mai departe dogmele si invataturile. Nu isi doresc pozitiile amenintate, de aceea lupta intre crestinii adevarati si religionisti este atat de apriga si infocata, Satan din spate lovind disperat pe toti inchinatorii adevarati la Adevaratul Dumnezeu Iehova. Lumea nu cunoaste ce se afla in spatele "asa zisilor prelati ai lumii", asa cum s-au intrunit impotriva lui Isus in sec. I asa fac si acum...conspira impotriva lui Dumnezeu, Impotriva Fiului Sau care acum a venit a doua oara in slava si onoare, a primit Imparatia de la Tatal asa cum i-a fost promisa, si impotriva celor care au ocupat loc de partea Imparatiei si a vietii. In rugaciunea "TATAL NOSTRU", OAMENII CER ca Dumnezeu sa aduca Imparatia precum e in cer asa si pe pamant, insa religionistii nu cred asa ceva....si nici nu asteapta. Prin urmare, rugaciunile sunt degeaba. Religionistii cred ca vor ajunge intr-o imparatie dar, numai dupa moartea lor, lucru care nu est ein armonie cu Cuvantul scris. Altii cred ca vor merge cu totii in cer, lucru pe care Dumnezeu nu a promis decat doar unui numar fixat de 144000 care fac parte din trupul lui Hristos si vor domni in Imparatia cerului. Din Imparatia care va fii si pe pamant, vor face parte toti aceea care au si sunt de acord sa faca voia lui Iehova Dumnezeu asa cum este cerut. Voia lui Dumnezeu este simplu de tinut: "Sa iubesti pe Dumnezeul tau din toata inima ta si cu toata puterea ta, si pe aproapele tau ca pe tine insuti" . Cine tine aceste doua legi implineste voia lui Dumnezeu. Credinta nu se bazeaza pe vorbe, ci pe fapte, si daca cineva crede s-a si mantuit. - Isaia 65:17-25. Sfantul Petru nu a fost Parintele crestinismului, nu el este Piatra apostolica asa cum se afirma in religii. Piatra vie, lepadata de zidari este Isus Hristos, si pe acesta Piatra este zidita Biserica lui Iehova Dumnezeu. Piatra este baza sau Temelia adevarata pe care pot construi toti cei ce urmeaza pe Isus Hristos. Isus Hristos este singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, nimeni nu poate sa mijloceasca. Isus Hristos este singurul care merita acesta onoare de a fi mijlocitor, Cap al Bisericii Adevarate, Biserica construita din pietre vii, si nicidecum cladiri facute de maini omenesti. Apostolul Pavel in Faptele Apostolilor 20:29-31, avertizeaza pe crestinii acelui timp, ca dupa "plecarea mea, se vor vara intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; se vor scula din mijlocul vostru (dintre crestinii declarati), oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa atraga pe ucenici de partea lor". Asadar, apostolul Pavel avertizeaza ca dupa moartea lui se vor infiltra oameni cu scopuri egoiste care vor practica RELIGIE (INVATATURI STRICACIOASE), SI VOR STRICA INCHINAREA ADEVARATA, INCHINAREA IN SPIRIT SI ADEVAR, asa cum a zis Satan catre Dumnezeu in gradina Edenului, ca daca va fii lasat in continuare Domn peste pamant, el va strica toata inchinarea la Dumnezeu. Caderea de la credinta adevarata (crestinism) la RELIGIE, s-a dovedit adevarata dupa cum bine spusese Apostolul Pavel. Satan neobosit, lucreaza in disperare si acum, sa arunce defaima pe numele lui Iehova Dumnezeu, pentru ca oamenii sa nu creada in El si sa primeasca viata vecinica. O lupta intre adevar si minciuna, o lupta care este o adevarata provocare pentru cercetatorul sincer care doreste sa faca voia lui Dumnezeu si sa traiasca. Pentru a discerne ce este adevarat si ce este minciuna, este nevoie de o cercetare amanuntita a Bibliei, carte care invata totul...mai ramane dorinta sincera de a cunoaste. Cunoasterea da putere si alunga orice frica si temere, cunoasterea adevarului elibereaza pe toti cei adevarati.
Aceasta istorie a crestinismului trebuie sa fie cunoscuta de copii nostri. Recomand sa fie predata in scoala in loc de formula actuala a ”orei de religie„
Protectorul cui??? De-a lungul secolelor, milioane de nevinovați au murit fie uciși de criminali avizi de teritorii, bogății și putere, fie din cauza cataclismelor naturale.
Luter a repus cu adevărat credință adevărată de la început .O credință simpla crezând în sfânta evanghelie și punând în practică.Ce trebuie sa dai că sa fii primit de Dumnezeu ?Și câte pomeni trebuie sa fac?
Stimate Domn, desi nu cred in crestinism, va respect, rabdarea cu care ne instruiti in tainele istoriei si ale religiei. Cu o deosebita consideratie, Dana.
Nu credeți în creștinism, dar profitați, din plin, de el: democrația, libertatea tuturor, egalitatrea femeii cu bărbatul și solidaritatea socială au fost cerute, prima dată în lume, de Isus! Nu v-ați întrebat niciodată, de ce societatea cea mai avansată, democrația, și legile cele mai umane s-a născut în Europa creștină?! Ce ușor este, după atâta timp, să-ți permiți să nu crezi! Tot așa, cei care „nu cred în bani”, dar se scaldă în ei!
@ eugen De crestinism profitā numai cei care l-au inventat şi politica = minä in minä dansind hora ! Politicianul spune papei: Ține-le proşti Eu le țin säraci.
Dumnezeu nu are nimic de a face cu nici o religie si datini omenești de fapt preoți religioși au fost mereu contra adevărului, sînt diametral opuse cu Isus Cristos, ei au cerut moartea,crucificare lui și au înălțat unealta cu care l-au omorît Crucea ,simbolul blestemului care vine din partea lui satan si a lumii dacă renunți la această lume care nu Îi slujește lui Dzeu bibliei,cel adevărat
Adevărați stâlpi ai ortodoxiei sunt Sf Nicolae, Sf Grigorie teologul , Sf Vasile cel mare, Sf Ioan Gură de Aur și alți episcopi, datorită lor a dăinuit ortodoxia până în zilele noastre.
Foarte târziu am înțeles că bisericile sunt cea mai mare marshavie de manipulare a uneia dintre cele mai mari slăbiciuni a oamenilor ! Creierul uman nu poate funcționa în condiții normale daca individul nu crede in ceva !!( Orice !) Acum am realizat o realitate a tuturor timpurilor precedente ! Popi avea-u ultima " împărtășanie pământeană " a majorității oamenilor ! ( era intotdeuna decât între popi și cel pe patul de căpătâi ) în acele momente sub amenintzarea Iadului oamenii le spuneau toate secretele acestor popi ! De care popi știind le foloseau in favoarea lor personală și a biserici lor marshavie !! Bartolomeu Anania înainte de a pleca " la cele sfinte !" a scris o carte în care a susținut că " totzi popii din comunism era-u informatori și turnători ai securității statului comunism , cei care s-au opus au fost închiși în pușcării !" Deci cei care era-u prin biserici era-u ai lor ! Acum sa mai cred in ei ? S-au schimbat la fel cu securitatea statului comunist în - Sri !!
Da, doar ca Hristos, nu se refera la biserica de care spui tu. Adica, la biserica din piatra. Se refera la biserica OM. Trupul Omului este (sau ar trebui sa fie ) Biserica Vie a Domnului. Iar Creator Tatal, sa locuiasca in Biserica Lui Vie, in cea mai frumoasa dintre incaperiele acesteia, In Inima. Intelegi ? Nu confunda cladirea de piatra...biserica de piatra este ceva fara valoare. Iar Biserica Vie a Lui, este Adevar. Iar Hristos este Capul acestui Trup, acestei Biserici Vii. Poate asa intelegi si tu diferenta.
Cristosul täu niciodatä nu a vorbit intro biserică, templu, sinagogä. Pur şi simplu pt. faptul că el nu a träit cu adevarat. El este o invenție a jidanilor.
Este o transformare a cea ce crestinii numeau paganism si s-au insusit toata simbolistica slavica este important sa fie facuta o analiza intre disparitia Tartarie ,aparitia Imperiului Roman si schimbul acesta de credinta din cea pagana in crestinism care probabil si religia actuala se va transforma in altceva. Oare care este adevarata credinta si ce se ascunde omenirii cu adevarat.
Dumnezeu exista dar nu in biserici ,ci in sinea fiecaruia , Dumnezeu este reprezentat pirn VIATA care numoare , tu dincolo de trup ce esti ? Viata esti adevarul este in noi , Iisus Hristos a existat dar i s-au preluat invataturile au fost prelucrate si ne-au fost prezentate noua in folosul celor care Au facut treaba asta. Imparatia cerului este in voi ! Asta a spus Iisus , de ce o cautam in biserici?
@@r34you3 Biserica reprezinta o comunitate de oamenii care au aceleasi valorii ,reguli de purtare si crezuri Religia este mai multe ideei despre anumite lucruri care prin metode psihologice sunt introduse oamenilor in psihicul lor pentru ai infuienta.Biserica lui Dumnezeu este Creatia Lui. Ar fi super tare o analiza asupra Curentului Crestinism, Cultura Paganismului European(despre care se stie ca in timpul Paganismului socetatea umana era destul de prospera) si evenimentelor istorice care au urmat .Oare crestinismul a construit societatea umana sau mai mult a contribuit la impasul in care se afla omenirea in acest moment.
La inceputul crestinismului toti au fost uniti toti au avut acelasi crez prin martorii lui Isus apostolii dar cand unii au vrut sa fie inaltati in rang atunci a aparut schisma.In apoclipsa lui Ioan se spune despre duhurile bisericilor iar despre biserica de la Niceeia este scris ca este caldicee si daca nu se indrapta va fi varsata din gura lui Iisus , aici cred ca se face referire la biserica catolica dar si la cea ortodoxa care au avut primùl sinod la Niceeia inseamna ca nu sunt prea placute lùi Dumnezeu prin atitudine lor eu sunt catolica si ma intrb care este rbiserica placuta lui Dumnezeu se mai face referire si la alte biserici dar acelea sunt mai placute lui Dumnezeu.Dar eu cred ca Dumnezeu nu ne judeca dupa religia din care facem parte ci dupa faptele noastre din viata aceasta e parerea mea ca nu noi suntem vinovati de greselile bisericii de crezurile sale de faradelegi din trecut noi suntem oile si ne urmam pastorul fara sa judecam judecata o va face Dumnezeu
Cititind Biblia cu atentie, vei descoperii adevaraul! In Biblie scrie ca doar pe Dumnezeu Sa-l venerezi, fara chip cioplit şi fara vreo asemnare! Isus Hristos, spune ca El nu a venit sa schimbe legea, ci sa o implineasca!
Si nu este singurul ... istoria bisericii crestine difera de adevarul istoric si acest fapt continua doctrinar si astazi in ciuda dovezilor arheologice . Problema este ca multi dintre noi cautam raspunsuri despre noi si ceea ce ne inconjoara doar in Biblie ....
V-as ruga sa denumiti documentarul "O istorie a Crestinismului, Istoria Bisericeasca", daca acceptati aceasta sugestie. Acesta contine o retrospectiva istorica, o naratiune care ar fi putut fi mai profunda, mai patrunsa de duhul crestin si mai aproape de suflet. Hristos este capul Bisericii, iar noi, crestinii, suntem trupul bisericii vazute! Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa fim mai uniti si sa ne sprijinim reciproc. Sanatate si mantuire!
@@nicolaecioaca8870 imi pierd puțin câte puțin credința NU din vină chipului cioplit mă din vină celor care cu adevărul te abat de la calea aDEvarul ( cu lumina te orbește)
De cand au aparut religiile sa terminat cu dzeul adevarat . Sunt scuza pt putere si-atat . Nimic sfânt ,nimic legat cu bunatatea,cu umilinta,cu dragostea (dzeu=dragoste, nu- i asa? 🤭). Ce sa mai né ascundem ?!
Deut 4;15-19: Fiindcă n-ați văzut NICIUN CHIP în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, VEGHEAȚI... ca NU CUMVA SĂ VĂ STRICAȚI, și SĂ VĂ FACEȚI ... CHIPUL VREUNUI OM SAU CHIPUL VREUNEI FEMEI ... SĂ FII TÂRÂT SĂ TE ÎNCHINI ÎNAINTEA LOR ȘI SĂ LE SLUJEȘTI ...
Sunt crestina ortodoxa,dar cu timpul de mica nu intelegeam nimic cind ma duceam la biserica. Singurile rugaciuni pe care leam invatat de la bunica ca era femeie fara carte au fost ,,ingerasul" si ,,tatal nostru". Eu eram fata de suflet a bunicii ,practic,,minzul babii"Secretul cresterii,educari,reusitei si realizarii mele ca persoana a fost sa ascult ,sa citesc si sa meditez sau(ia gindestete, spunea buni) asa am putut sa invat lectiile vietii.Totul a inceput cu cititul povestilor nemuritoare,cartea veche de rugaciuni a bunicii si a zicatorilor,proverbelor din popor.Intrebarea DE CE?De venea ca ochul de la ceafa, zi de zi descoperind ce inseamna sa traiesti intro societate unde era o lupta continua intre comunism si credinta,doua ideologii total diferite.Intro zi, maricica fiind citesc bunicii ''cele zece porunci" atunci am ramas tacuta si surprinsa.Ceeace vedeam in jurul meu in familie si ce citisem in carticica. Vazinduma bunica mia spus: asta e comoara vietii,tu sa nu te iei dupa nimeni pe lumea asta,ca ei nu stiu ce fac,poruncile astea bunica ,daca ai sa le respecti cu sfintenie,o sati arate drumul catre casa lui Dumnezeu si a fiului sau Isus Hristos, dar ai grija ca o sa fie un drum greu si plin de suferinta.Astazi in sfirsit am inteles de ce nu puteam sa ma inchin la icoane, de ce izbucneam fara sa vreau in plins cind il vedeam pe ISUS pe cruce,sau aici in Italia procesiunea lui Isus Hristos pe strazi,coroanele de aur pe capul Maicii Domnului,icoane de argint ....Am intrebat in Romania pe doi preoti ,,nu e pacat parinte sa ne inchinam la icoane ca uite ce spune porunca....a scimbat vorba Iar acum inainte de pastele catolic lam intrebat pe preotul catolic de aici,raspuns Sa tac din gura ca vorbesc prea mult. AM INTELES TOTUL ,AM INTELES IN SFIRSIT BIBLIA,si vorba bunicii TU MERGI PE DRUMUL TAU Multi farisei vor veni si vor propovadui in numele meu, spuse Isus Hristos. DUMNEZEU si ISUS HRISTOS sa ma ierte ca stiu ca sunt o simpla muritoare si o pacatoasa dar e prea mult ce se intimpla azi pe pamint si astazi doar inceputul
Asa credeti voi ? Va inselati total si amarnic. Omul, cel dintai. era divin, conectat cu divinul. Dar cineva, ceva, a "virusat" creatia Selda. Nu inteleg de ce va reduceti, de ce reduceti toti, totul la om. Om. omul...a facut omul, omul nu a facut etc. Voi doar atat vedeti ? Atat v-a permis religiile sa vedeti, si atat vedeti. Nu doar omul este..."corupt", "virusat", ci practic intreaga lume in intregul ei. E greu de vazut asta ? Voi ascultati ce spune popa ? cartile scrise de oameni ? Ce spune Napoleon si altii ? Dar ochii vostri, creierul vostru, inima voastra, unde sunt ? Ptr ca numai un orb asculta si crede ceea ce ii spune cel ce il duce de mana. Iar cel ce il duce de mana ii poate spune ca se afla pe un camp cu iarba verde si flori, fluturii zboara, pasarile asemenea, iar albinele zboara din floare in floare. Dar ei pot fi pe un teren arid si uscat unde nici o vietate nu se intrevede. Asa sunteti voi ? Orbi ? Ochii vostri nu vad faptul ca rautatea este esenta acestei lumi ? Boala, este ea insasi o rautate, un efect... Celulele in interiorul nostru se domina si se predomina. Soarele, este si bun...este si rau. Apa, este si buna, este si rea. Lupul, mananca oaia, mananca caprioara, ucide omul. Leul ucide Gazela. etc. Voi va limitati dor la om ? Nu vedeti ca totul este spre in jos ? spre coborare, si nu spre inaltare. Popa, cu religiile lui, habar nu are pe ce lume se afla. Ca habar nu are el., e problema lui. Dar ceea ce este foarte grav, este ca va trage si pe voi dupa el. Asta este o minciuna. Isus nu a infiinta nici o religie. Isus nu credea in religii. El Credea in El, ptr ca in El se afla Creatorul Tatal. Isus a fost ucis de catre religii, de catre capii religiilor. Le erea frica ca Isus sa nu le ia locul si adeptii. Religia este o alta forma de politica. Religia a aparut atunci cand primul destept a intalnit pe primul prost care sa ii creada povestile. Pana nu va veti lepada de religii, care sunt inventia Satanei, si atunci cand veti reusi sa credeti in voi (Caci in voi se afla Adevaratul dumnezeu, in inima voastra) nu veti putea cunoaste Adevarul. ( Eu, Stiu ceea ce voi nu veti sti niciodata. ) Pe voi religiile, popii, cartile lor si tot ce ii reprezinta, va tin cu ochii inchisi. De ce ? Ptr ce ai tine pe cineva cu ochii inchisi sa nu vada Adevarul ? Va spun eu: Ptr ca le este frica de voi, de puterea voastra divina. Ptr ca ei stiu ca daca ati cunoaste Adevarul, voi, i-ati spulbera intr-o clipa. Aveti atata putere divina in voi, ca nici nu va puteti imagina. De m-as apuca sa scriu doar pe tema asta. Mi-ar lua luni intregi, si carti intregi. Dar ce folos. Daca as face asta, as face si eu exact ce fac ei. Caci nu de la mine, nu de la om veti afla Adevarul, Ci de la Creator Tatal. Numai EL va poate spne Adevarul fiecaruia dintre voi, pe intelesul fiecaruia. Asa cum si mie mi l-A spus. ADEVARUL ESTE IN VOI. EL, ESTE, ADEVARUL. CAUTATI-L IN VOI., SI VĂ VA ELIBERA.
Prima sap din istoria universului avea 7 zile , a 2 sapt AUTOMAT are aceeași zi ca fiind a 7 zi și asa mai departe pana la sfârșitul universului. Dar nu știm sigur care este ziua a 7 Avem mii de religii pe planeta unele au ziua a 7 sâmbăta alți au duminica. Aici este DUMNEZEU, în ziua a 7 Cine va găsi ziua a 7 va găsi și pe Dumnezeu cel viu.
Crestinismul nu fost intemeiat de Isus!! A fost intemeiat in numele lui si folosinduse de el de catre altii la multi ani dupa moartea lui. Motivele fiind diverse.
Ce frămîntări cel rau face numai răzbunări cel rau a reușit să dezbină oamenii pt ai stăpînii numai Dumnezeu prin Biblie mai poate face unitate si face ca oamenii sa l iubească pe El si unii pe alții!
Credeti ca biblia mai este acea pe care Dumnezeu a transmis-o la inceputul crestinismului?! Daca cei care conduc astazi si se vede cum,daca inchizitia care a ars toate marturiile trecutului de dinnainte de 1500,daca toti conducatorii de atunci si pana astazi au fost impotriva popoarelor si nu ptr. popor,putea biblia sa nu fie rescrisa de ei cu toate modificarile create de ei? Si de ce toate acestea venite de la iudei (iuda)?!
Daca tot e sa fie istorie sa fim corecți până la capăt . Cea mai mare distrugere culturală din lume a fost aceea când au intrat creștinismul in lumea romană. Au distrus o civilizație întreaga la propriu . Apoi acești cretini ce au pus în loc o mie de ani ? Doar sânge și războaie . Nici măcar nu s-au spălat timp de o mie de ani . Am ars pe rug femei nevinovate și pe oricine ridica capul din îndoctrinarea bisericească . Jihadul de azi al arabilor e ceva sublim față de acele vremuri.
Haideti cu totii acum , sa ne saltam putin , sa creeam o noua Biblie , una mai realista , mai buna , mai curata . Cred ca talente ca in zilele noastre nu o sa mai gasim in viitor , ma refer la libera consimtire ! S-ar putea ca noua biblie sa creeze o noua tara !!! (Depinde deci de regiunea aleasa , de legaturile dintre comunitati , indiferent limba etc. Oamenii de ''stiinta'' a genului si sociologii o sa mai puna si ei cate ceva aratind de ce asa si nu asa , iar noi ceilalti ... iar noi ceilalti fratilor ... aici e intelegerea, sa le-o dam peste cap daca nu ne convine , caci se pune si asa problema !!! Altfel mergeti cu fiara asta mistocara si teatralista cu numarul =1 --> 666 --> ''n'' ... si mergeti tot asa , ce are ? Lasati inductiile de credinta deoparte ... nebuni si fanatici sunt multi si pe toate drumurile tocmai ptr ca le merge ... nebunilor care va legati permanent de credinta ! Lasa-ti oamenii in pace nenorocitilor cu cartile voastre false de religii si bisericile voastre puturoase si de mult crucificate de Dracu ! Nu se vede ? ... Deci ar fi o cale sa indreptam raul asta care ptr unii mic e dar ptr altii mare si cu semn este ... Succes !
Bravo,in sfârșit cineva care tinde spre adevăr.Sint multe nepotriviri în Bibliile de acum dar puțini pricep. Cînd o să se întoarcă creatorii noștri și o să facă selecția o să rămână masca toți pupatorii de icoane si moaste ca nu au fost aleși,haahaha
Daca vreì cu adevarat raspunsul cauta in Noul Testament rugaciunea Tatal Nostru care este rugaciunea inchinata Tatalui Nostru Creator spusa de Iisus prima oara cand ii invata pe oamenii din Ierusalim
@@maricicamaricica3838 logic că Isus se ruga la tatăl său, adică la altcineva care era în cer. La Dumnezeu. Atunci înseamnă cu nu Isus este Dumnezeu. Eu așa înțeleg logic
@@variety9327 Aici nu are ce cautta logica pamanteana Iisus a spus ,,Crede si nu cerceta ,Fericiti cei ce cred si nu vad aceasta este adevarata credinta crezand in biblie sau Sfanta Scriptura care este Cuvantul lui Dumnezeu pe acest pamant lasat mostenire. Cuvantul este Iisus fiul lui Dumnezeu care vine din cer pentru noi oamenii sa intrupat si a fost rastignit iar prin maŕtorii sai din acele timpuri fiind apostolii cuvantul a fost dat noua credinta vine din auzite .Sper sa iti gasesti raspuns la intrbarea ta citind biblia si chiar te rog
Interesant. Insa putin cam vag cred. Este adevarat ca biblia este comuna la crestini si la evrei. Insa trebuie mentionat ca biblia este scrisa de evrei. Si, cu toate astea, ei nu il recunosc pe Isus Hristos ca mesia. Istoria religiilor sì a bibliei este foarte foarte complicata. Nu este o critica. Este doar o simpla constatare. Opinie.
Da. Paradoxal,primii crestini au fost toti evrei. Fiul Lui Dumnezeu insusi s-a intrupat din mama evreica. Maica Domnului,Maria a fost o fecioara din tribul lui Iuda.Azi sunt si multi israeliti crestini. Isi zic "evrei mesianici"
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, insuflată de Dumnezeu, nu există legendă în ce afirmă ea. Sunt redate lucrurile așa cum au fost, scrise sub inspirație divină! Rectificați, va rog (minutul 2). Și, apropo, istoria chiar confirmă ceea ce dvs considerați 'legenda'. Mulțumesc
Religia nu trebuia sa fie la mana statului sau mana in mana cu statul. Credinta oamenilor trebuia sa fie optionala si voluntara pe baza de Cuvant. Apostolii au botezat si au dat citate din vorbele si Invataturile Domnului care a propovaduit 3 ani in Israel. Biserica trebuia sa fie de la Ierusalim. Nu de la Roma sau de la Atena. Au plecat in istorie crestinii dupa placul lumesc nu dumnezeesc . Regii vremurilor au supus popoarele cu Biblia ca scoala de asuprire . Asa a ajuns sa se scoleasca Mafia
Cine crede in Dumnezeul cel adevărat (Creator)crede și în cuvântul său oricât ďe fragmentat este redat căci cel care i s-a prezentat lui Moise a se numi,,EU VOI DEVENI CE VOI VREA SĂ DEVIN " va învinge ceilalti așa numiti d-nezei ( idoli ) și își va face dreptate atât siesi6cat și omenirii căci,, îmi aleg un popor din toate neamurile " este o promisiune prin care vrea să ne unească nu să ne dezbine. Vom afla la sfârșitul zilelor. Cine ce a semănat va culege.
Rom.7;12: Așa că Legea NEGREȘIT, ESTE SFÂNTĂ și porunca este sfântă, dreaptă și BUNĂ. & Fiecare dintre cele zece porunci ale Legii lui Dumnezeu este sfântă, dreaptă și BUNĂ. Una nu este nesfântă, nedreaptă sau rea. Învățătura mea trebuie să fie modelată după fiecare dintre cele zece porunci ale Legii lui Dumnezeu, nu o poruncă interpretată, răstălmăcită după învățăturile greșite ale oamenilor.
Învățăturile originale sint ascunse,sa nu aveți impresia că ce arată bisericile este si adevărat.Cercetati înainte să credeți că pierzania este aproape si nu cred că o să placă cuiva după o viață de pupat icoane să primească si pedeapsa pt alegere gresita
Hei,creștinismul înseamnă doar Biserica ortodoxa, atât. ..Biserica ortodoxa nu are biserici surori,verișoare etc....vedeți ca promovați ecumenismul din plin, Domnul sa va lumineze...
Citiți istoria bisericeasca. ( manual de istorie studiat la seminarul ortodox ) și veți vedea ca , crestinismul nu înseamnă DOAR biserica ortodoxă, apărută după marea schisma de la 1054
Intradevar,initial Cristos a fost considerat mesia, cel asteptat de evrei,dar apoi contrar religiei iudaice bazata pe razbunare, Cristos le zice de iertare si ca regatul Lui nu-i pe pamant.C-am pe atunci preotii evrei au realizat ca Cristos e contra religiei lor si a lui iahve si au cerut romanilor sa-L elimine.Cristos a vrut sa schimbe o religie gresita bazata pe violenta si razbunare, mergand chiar in "gura lupului"De ce nu a venit Cristos sa schimbe religia Dacilor,caci la vremea respectiva dupa romani si egipteni ,Daci era cu mult mai mare ca iudeea?....pentru ca nu schimbi ceva ce e bun.
Si dacii nu credeau in draci si in iad , astea sunt frici provocate in interiorul omului ca sa poata si exploatat , au facut omul sa ii fie frica de propria fiinta si existenta , de propriile decizii , si de frica denu a gresi unde fuge ? undese vorbeste de Dumnezeu ,dar pacat ca se intampla lucrurile astea , crestinismul a sters istorii , popoare , invataturi si credinte adevarate si sanatoase bazate pe adevarul din fiecare individ si libertatea totala , nu dominat de nimic
Cristiane mai este o femeie ca tine care vorbeste si crede ca poate vorbi bine si de Dumnezeu si de lucrurile lui...te inseli cristiane si tu si femeia care vorbeste ca tine....
Întrebare: Iuda Iscarioteanu care sa desprins din comuniunea apostolilor (precum papa romei sa desprins de la comuniunea ortodoxâ) mai face el Iuda oare parte din biserica apostolicâ sau chiar el este biserica? Iuda putea sâ nu se spînzure şi dupâ ridicarea Lui Hristos la cer sâ formeze o confesiune evanghelicâ folosind Sola Scriptura. Cicâ bate şaua sâ înţeleagâ mâgarii.
Creștinismul este singura religie vie și adevărată. De ce spun asta? Păi toți fondatori religiilor sînt morți și putreziți. Deci, Mohamed a zis că trebuie să credem în Alah. Budah a zis că el nu este adevărul. Confucius a zis că toți oameni au nevoie de cineva inclusiv el. Etc...etc....dar ISUS HRISTOS a zis: Eu sînt CALEA,ADEVĂRUL ȘI VIAȚA....toate religile sînt în acord că cel mai mare învățător care la avut omenirea este ISUS HRISTOS. Nu spun asta pentru că sînt creștin ( oricum nu sînt practicant) dar am verificat toate religile din lume, toate de la cele majore, Iudaism,Hinduism,Crestinism,Islam,Budism etc....si toate au mari asemănări și unele dezacorduri minore dar singura...repet, singura unde DUMNEZEU se prezintă omului și îl caută este creștinismul. În celelalte tu trebuie să-l cauți pe DUMNEZEU și să practici diferite ritualuri. În creștinism DUMNEZEU se prezintă ca pâinea coborîtă din cer. De asta este și cel mai atacat creștinismul. Unde este adevăr acolo sînt și lupte puternice.
@@nicolaebardan8785 In inimă există ,artere ,aortă ,ventricul,etc,etc,in creier neuronii produc,iluzii,sau, nu sînt deloc, iar dacă sint ,ei sint foarte puțini.
Cum puteți fi atît de orbi să nu pricepeți ca bisericile mint ordinar ? Nu cred că mai aveți pretenție la așa zisa mîntuire cînd vor veni adevărații creatori si va vor demonstra că ați fost mințiți dar nu există scuză pt ca am fost înzestrați cu creier deci si discernământ tebuia să avem dar plata nu va întîrzia să apară și toți care au crezut propaganda bisericească vor avea aceiași soarta ca si popii.Trezireaaaa ,nu mai este timp
Ez.8;16: Și m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Și iată că la ușa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului și CU FAȚA SPRE RĂSĂRIT; ȘI SE ÎNCHINAU ÎNAINTEA SOARELUI SPRE RĂSĂRIT.
Ez.8;16: Și m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Și iată că la usa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului și VU FAȚA SPRE RĂSĂRIT; ȘI SE ÎNCHINAU ÎNAINTEA SOARELUI SPRE RĂSĂRIT.
Aceasta senzație vine de la goliciunea pereților interiori. Și într-un apartament nemobilat cam tot o senzație de rece avem. E vorba în ambele cazuri de obișnuință. Sunt și biserici catolice un pic mai,, echipate '' în interior. La Timișoara am întâlnit.
@@nicolaecioaca8870 ce este trist ? Din fericire nu religiile fac oamenii buni si nici înțelepciunea nu o aduc .Bunătatea si înțelepciunea ne naștem cu ea.Sunt oameni care ucid în numele religiei în care sunt.Deci ce contează este să putem fi în legătură cu tot ce avem în jur și să receptam adevăratele informații de la creatori ,nu sa batem poteci care nu duc nicăieri
Ex.20;3: Să nu ai alți dumnezei afară de MINE. Ioan.17;3: Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe TINE, SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu. & Acel ,,MINE" din Ex.20;3 este acel ,,TINE" din Ioan.17;3. 1Cor.8;6: totuși PENTRU NOI NU ESTE DECÂT UN SINGUR DUMNEZEU : TATĂL, de la care VIN TOATE LUCRURILE și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, PRIN CARE SUNT TOATE LUCRURILE și PRIN EL ȘI NOI.
Viviana Vasilescu Ioan. 1;3: TOATE LUCRURILE AU FOST FĂCUTE PRIN EL ... 1 Cor.8;6: totuși, pentru NOI NU ESTE DECÂT UN SINGUR DUMNEZEU : TATĂL, DE LA CARE VIN TOATE LUCRURILE ȘI PENTRU CARE TRĂIM ȘI NOI, ȘI UN SINGUR DOMN : ISUS CRISTOS, PRIN CARE SUNT TOATE LUCRURILE ȘI PRIN EL ȘI NOI. & Dumnezeu ne-a creat prin Fiul Său după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a Tatălui și după chipul și asemănarea Fiului Său, astfel este ,, după chipul și asemănarea noastră ". Fiul lui Dumnezeu este Isus Hristos .
@@vmvvmv8836 Dumnezeu este o fiinta cu trei persoane Tata Fiu si Duh Sfant......"asemanarea noastra"arata ca aceste persoane vorbeau intre ele.....dar Acestia una sunt.....pentru niste fiinte ca noi e mai greu de inteles.....imagineaza-ti soarele....el da lumina,caldura si radiatii.....daca lipseste una nu ar mai fi ideea de soare....ar fi altceva.....omul a fost facut tot ca o trinitate....trup,duh si suflet.....trup luat din tarana,duh dat de Dumnezeu(duh de viata)si suflet care apare in urma unirii celor doua,sufletul fiind personalitatea fiecaruia,amintirile,trairile,sentimentele.din acestea doar trupul moare,duhul se intoarce la Dumnezeu iar sufletul este pastrat pt ziua judecatii....
@@vmvvmv8836 Fiti linistita.....nu sunt omul care sa cred orbeste...as putea spune....dimpotriva.....dar,daca nu va suparati,ce ati studiat sau cercetat dvs de ati ajuns la concluzia ca in Biblie sunt spuse doar povesti.....???
Motto: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov”! Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii.” (Matei) Cateva saptamani bune, la Iasi sau la Bucuresti, in fiecare an, poporul credincios ortodox din Romania, sta la cozi interminabile, indiferent de vreme, ca sa pupe morti si oase de morti, ma refer la moaste, si ca sa se roage la ei, la morti si la acele oase de morti, ca la Dumnezeu insusi. Ceea ce este strigator la cer fiindcă in toata aceasta practica, si in tot acest spectacol grotesc, este faptul ca biserica si clerul ei, incurajeaza aceasta inchinare si practica satanica a cultului mortilor, tinand astfel poporul credincios in intuneric, nespunandu-le adevarul salvator, cum ca doar VIUL Isus Hristos si Tatal Sau merita inchinarea, nu oasele de oameni morti, care nu folosesc la absolut nimic, si nu au nicio putere. Cristian ,eu aş spune ''' Istoria Adevărată A cretinismului..'''''.....îmi cer cuze dar asta este părerea mea ..... Mulţumec pentru materil...multe aprecieri...
@@anghelutaconstantincortel3206 Nu fac parte din nicio sectă ....sunt ortodoxă ... Te-ai întrebat vreodată cu dracu preotii au făcut averi imense ,luxul in care traiesc ei ,impreuna cu familiile lor,masini scumpe de ultima generatie,preotese pline de blanuri si bijuterii veritabile?!etc.....îți spun eu ,....din manipularea populatiei,traiesc de pe urma naivitatii oamenilor,care se duc si le saruta mainile murdare,le spala creierul,ii sperie cu diavolul,ii pun sa posteasca zile intregi ,in timp ce ei se lafaie in bucate care mai de care,se ascund sub barbi si sutane de mizeria ce ii cuprinde...... , HAEEEIIII.....trezește-te .....,Dumnezeu e in noi,nimeni nu ne poate ajuta ,numai noi insine ,preotii sunt niste excroci,de unde au ei atatea moaste de mii de ani,totul este o minciuna ,biserica detine cea mai mare avere este mana in mana cu politicul,nu vevi ..ca popii isi fac palate pt.ei in loc sa faca scoli ,spitale ,azile pt.batrani si sa raci.....nu prea vezi realitatea .....
Creștinismul este creat de Illuminati! E doar o mentalitate, care nu are nici.o legătură cu ce a spus Iisus Hristos, în numele lui Dumnezeu.Nimeni nu știe ce a spus Iisus Hristos! Totul a fost ascuns și falsificat! Eu cred ca a spus sa.ti asculți conștiința în tot ceea ce faci! Și a mai spus să te închini numai lui Dumnezeu,ceea ce nu se întâmplă în realitate.Restul se deduce de la sine. Va dați seama cine a creat Biserica Creștină !Trebuie să vă dați seama! 😈 a creat creștinismul!
Biblia este cea mai precisa istorie ok? Istoria laica este scrisa de oameni dupa ce au trecut evenimentele. Ei cerceteaza documente si cauta marturii. Numai ca documentele pot fi intocmite fals, iar martorii pot fi partinitori, sau chiar sa fi uitat adevarul!? Dar Biblia spune adevarul prin profetiiile facute de insusi Dumnezeu! El le-a vorbit prorocilor, fara ca ei sa inteleaga despre ce era vorba! Iar cand ei spuneau ca nu intelg despre ce e vorba, Dumnezeu le facea precizarea ca descoperirea, este pentru viitor nu pentru prezent! Asadar studiati Biblia cu privire la tot ce s-a intamplat, se intampla, si se va intampla! Daca vreti adevarul, faceti o paralela intre ce spune Biblia, si ce spun toate variantele istorice, nu doar una singura!
@@Bernie_777 biblia este adevărul in starea lui cea mai pură si cuprinde toate aspectele vieții. Restul învățăturilor trebuie trecute prin șablonul bibliei ca sa le putem da crezare.
Crestinismul si religia, doua concepte inventate de oameni, cu adevaruri aprobate de oameni si scrise tot de oameni. Unde e divinitatea in toata aceasta umanitate? Nicaieri... Dar oamenii au nevoie sa creada in ceva, e in natura noastra. Nu este nicio diferenta intre Allah, Iehova, Dumnezeu, Zeus, Vishnu si toate denumirile de zei din toate timpurile, fie ca vorbim de religii monoteiste sau politeiste.
Dumnezeu sa va dea sanatate D.le Alesandrescu multumim frumos ptr. munca dvDoamne Ajuta.
Mulțumim!
D-zeu sa va binecuvinteze!
Doamne ajută! Foarte interesant, bine de stiut, suferința multă a fost! Off! Dumnezeu să vă binecuvanteze !🙏🙏🙏
] [
Multumesc am ascultat dupa ce am citit si am luat 10 pe ascultare !!
Macar te-ai ales cu ceva. :)
“Religia s-a născut când primul ticălos l-a întâlnit pe primul prost.” - Voltaire
Sau gruparea ticäloşilor impotriva proştilor.
Exact !
Ador felul cum povestiţi❤
Bună tema,mulțumesc frumos !
Multumesc pt documentatie.
Bun și frumos acest documentar.Multumim. Întotdeauna au existat lupte în biserică, dovadă că evoluam și astfel biseria se purifică și crește în înțelepciune până la revenirea Domnului Iisus Hristos. Lăudat să fie Hristos.
In primul rand Sfanta Scriptura cuprinde atat testamentul vechi cat si testamentul nou. Sfanta Scriptura este ghidul dupa care se conduc adevaratii crestini. Nu oricine zice "Doamne, Doamne" este primit in Imparatia lui Dumnezeu. Testamentul vechi se refera la legamantul incheiat cu poporul Israel, popor care a preumbrit pe adevaratii crestini de azi. "Si tot ce a fost scris mai inainte, (in vechime) a fost scris pentru invatatura noastra (a crestinilor), pentru ca prin rabdarea si prin mangaierea pe care o dau Scripturile, sa avem nadejde" - Romani 15:4; "Toata Scriptura este insuflata de Dumnezeu si de folos ca sa invete, sa mustre, sa dea intelepciune in neprihanire" - 2 Timotei 3:16; Toate profetiile care au fost scrise si jucate in vechime, azi se implinesc cu adevaratii crestini. Tablourile profetice asa cum au fost ele jucate de actori alesi de catre Dumnezeu, autorul Bibliei, asa sunt ele azi implinite tot de actori care doresc sa faca voia Lui Dumnezeu. Pentru a face voia Lui Dumnezeu, cineva prima data trebuie sa auda, apoi sa cerceteze si sa decida daca voieste sa traiasca dupa voia Lui. Pentru a decide sa fii crestin sau nu, nu obliga parintele sau alte persoane din jurul tau sa ia aceasta decizie, ci tu insuti trebuie sa decizi ce vrei sa faci cu viata ta. Fiecare om de pe pamant azi, trebuie sa aleaga pe cine doreste sa serveasca, aceasta alegere inainte de Isus Hristos nimeni nu o avea. Dreptul de a decide daca vrei sa traiesti vecinic pe pamant este in atributia fiecaruia dintre noi. Intre cine si cine omul azi, trebuie sa aleaga? Drama omenirii a inceput din gradina Eden acum peste 6000 de ani, cand un PUTERNIC Heruvim a ravnit pozitia Celui Prea Inalt - Isaia 14:12-14; Atunci omul a cazut in pacatul mortii pierzand dreptul la viata vecinica. Venirea Fiului lui Dumnezeu pe pamant ca om si varsandu-si sangele printr-o jertfa nevinovata, a rascumparat acel drept la viata vecinica a omului. Lucifer care azi nu se mai numeste astfel, ci Satan, Diavol, Balaur si Sarpe, a provocat pe Iehova Dumnezeu la duel. O lupta pentru Suprematia universala, fiecare disputandu-si pozitia Cea mai Inalta. Azi, acesti puternici (Dumnezeu - insemnand puternic), duc o lupta aparent inegala, din ea, Iehova Dumnezeu ca fiind singurul Dumnezeu ADEVARAT, singurul care da viata in dar (de aceea il numim TATA) IESIND negresit victorios. Pentru ca un om azi, sa ocupe un loc pe partea unuia dintre acesti disputanzi la Tronul universului, mai intai trebuie sa-i cunoasca si sa decida. Satan nu poate oferi nimic bun, doar Iehova Dumnezeu are promisiunea sigura despre viata vecinica oferita celor credinciosi. De aceea, azi marturia si avertismentul de da pe intreg mapamondul despre scopul lui Dumnezeu, pentru ca nimeni sa nu se scuze de nestiinta. Istoria crestinilor adevarata nu se gaseste la ierarhia romano-catolica sau la ortodocsi, deoarece fiecare are un scop sau interes egoist pentru a-si duce mai departe dogmele si invataturile. Nu isi doresc pozitiile amenintate, de aceea lupta intre crestinii adevarati si religionisti este atat de apriga si infocata, Satan din spate lovind disperat pe toti inchinatorii adevarati la Adevaratul Dumnezeu Iehova. Lumea nu cunoaste ce se afla in spatele "asa zisilor prelati ai lumii", asa cum s-au intrunit impotriva lui Isus in sec. I asa fac si acum...conspira impotriva lui Dumnezeu, Impotriva Fiului Sau care acum a venit a doua oara in slava si onoare, a primit Imparatia de la Tatal asa cum i-a fost promisa, si impotriva celor care au ocupat loc de partea Imparatiei si a vietii. In rugaciunea "TATAL NOSTRU", OAMENII CER ca Dumnezeu sa aduca Imparatia precum e in cer asa si pe pamant, insa religionistii nu cred asa ceva....si nici nu asteapta. Prin urmare, rugaciunile sunt degeaba. Religionistii cred ca vor ajunge intr-o imparatie dar, numai dupa moartea lor, lucru care nu est ein armonie cu Cuvantul scris. Altii cred ca vor merge cu totii in cer, lucru pe care Dumnezeu nu a promis decat doar unui numar fixat de 144000 care fac parte din trupul lui Hristos si vor domni in Imparatia cerului. Din Imparatia care va fii si pe pamant, vor face parte toti aceea care au si sunt de acord sa faca voia lui Iehova Dumnezeu asa cum este cerut. Voia lui Dumnezeu este simplu de tinut: "Sa iubesti pe Dumnezeul tau din toata inima ta si cu toata puterea ta, si pe aproapele tau ca pe tine insuti" . Cine tine aceste doua legi implineste voia lui Dumnezeu. Credinta nu se bazeaza pe vorbe, ci pe fapte, si daca cineva crede s-a si mantuit. - Isaia 65:17-25. Sfantul Petru nu a fost Parintele crestinismului, nu el este Piatra apostolica asa cum se afirma in religii. Piatra vie, lepadata de zidari este Isus Hristos, si pe acesta Piatra este zidita Biserica lui Iehova Dumnezeu. Piatra este baza sau Temelia adevarata pe care pot construi toti cei ce urmeaza pe Isus Hristos. Isus Hristos este singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, nimeni nu poate sa mijloceasca. Isus Hristos este singurul care merita acesta onoare de a fi mijlocitor, Cap al Bisericii Adevarate, Biserica construita din pietre vii, si nicidecum cladiri facute de maini omenesti. Apostolul Pavel in Faptele Apostolilor 20:29-31, avertizeaza pe crestinii acelui timp, ca dupa "plecarea mea, se vor vara intre voi lupi rapitori, care nu vor cruta turma; se vor scula din mijlocul vostru (dintre crestinii declarati), oameni care vor invata lucruri stricacioase, ca sa atraga pe ucenici de partea lor". Asadar, apostolul Pavel avertizeaza ca dupa moartea lui se vor infiltra oameni cu scopuri egoiste care vor practica RELIGIE (INVATATURI STRICACIOASE), SI VOR STRICA INCHINAREA ADEVARATA, INCHINAREA IN SPIRIT SI ADEVAR, asa cum a zis Satan catre Dumnezeu in gradina Edenului, ca daca va fii lasat in continuare Domn peste pamant, el va strica toata inchinarea la Dumnezeu. Caderea de la credinta adevarata (crestinism) la RELIGIE, s-a dovedit adevarata dupa cum bine spusese Apostolul Pavel. Satan neobosit, lucreaza in disperare si acum, sa arunce defaima pe numele lui Iehova Dumnezeu, pentru ca oamenii sa nu creada in El si sa primeasca viata vecinica. O lupta intre adevar si minciuna, o lupta care este o adevarata provocare pentru cercetatorul sincer care doreste sa faca voia lui Dumnezeu si sa traiasca. Pentru a discerne ce este adevarat si ce este minciuna, este nevoie de o cercetare amanuntita a Bibliei, carte care invata totul...mai ramane dorinta sincera de a cunoaste. Cunoasterea da putere si alunga orice frica si temere, cunoasterea adevarului elibereaza pe toti cei adevarati.
Buna expunerea dvs.Asa cred si eu
adevarat ce ne spune acest om adevărată credință este ortodoxia
Prea multă vorbă, puțină acțiune.
@@elenast1354 cercetează-ți sufletul și grijă să nu - l pierzi...
Aceasta e calea, adevărul și viața, călcați pe urmele ei... Amin.
Superba istorioara.
Multumesc
Foarte interesant aceasta tema !
O corectie,romanii din Est nu și-au spus bizantini niciodată,ei s-au considerat romani până la căderea Constantinopolului.
Absolut corect!!
Excelent documentar! Merită vizionat și multe date prezentate de " reținut"! MULȚUMIM!
Aceasta istorie a crestinismului trebuie sa fie cunoscuta de copii nostri. Recomand sa fie predata in scoala in loc de formula actuala a ”orei de religie„
CUVANTUL s a facut Trup si a locuit intre noi. Cuvantul e Dumnezeul si Trup e umanul
Bună seara.
Foarte interesant documentar.
Mulțumesc mult.
O seară bună.
Buna seara multumesc frumos.
Faptele apostolilor cap3 vers 19
Minunat documentar domnule Cristian Alexandrescu !!!
Mulțumesc mult !!!
Nu oamenii l-au gasit pe Dumnezeu ci El a fost protectorul nostru de la început
Protectorul cui??? De-a lungul secolelor, milioane de nevinovați au murit fie uciși de criminali avizi de teritorii, bogății și putere, fie din cauza cataclismelor naturale.
Asa-i. 👏
Strämoşii nostrii stiau asta dintotdeauna.
Luter a repus cu adevărat credință adevărată de la început .O credință simpla crezând în sfânta evanghelie și punând în practică.Ce trebuie sa dai că sa fii primit de Dumnezeu ?Și câte pomeni trebuie sa fac?
😂😂😂😂😂😂😂🤣🤣🤣🤣🤣🤣🤣😂😂
Îmi spuneți vă rog și mie cu ce aplicație a fost creată vocea din videoclip? Mulțumesc.
Stimate Domn, desi nu cred in crestinism, va respect, rabdarea cu care ne instruiti in tainele istoriei si ale religiei. Cu o deosebita consideratie, Dana.
Nu credeți în creștinism, dar profitați, din plin, de el: democrația, libertatea tuturor, egalitatrea femeii cu bărbatul și solidaritatea socială au fost cerute, prima dată în lume, de Isus! Nu v-ați întrebat niciodată, de ce societatea cea mai avansată, democrația, și legile cele mai umane s-a născut în Europa creștină?! Ce ușor este, după atâta timp, să-ți permiți să nu crezi! Tot așa, cei care „nu cred în bani”, dar se scaldă în ei!
@ eugen
De crestinism profitā numai cei care l-au inventat şi politica = minä in minä dansind hora !
Politicianul spune papei:
Ține-le proşti
Eu le țin säraci.
"Creștinismul de-a lungul secolelor" de Earle E. Cairns, este o istorie a Bisericii creștine,din punct de vedere istoric,nu doctrinar sau tendențios.
😁
Dumnezeu nu are nimic de a face cu nici o religie si datini omenești de fapt preoți religioși au fost mereu contra adevărului, sînt diametral opuse cu Isus Cristos, ei au cerut moartea,crucificare lui și au înălțat unealta cu care l-au omorît Crucea ,simbolul blestemului care vine din partea lui satan si a lumii dacă renunți la această lume care nu Îi slujește lui Dzeu bibliei,cel adevărat
Bună seara cine ma poate ajuta ,cu melodia din fundal?,este foarte frumoasă.
"Doamne ajute ..foarte înteresante Documentarii
Adevărați stâlpi ai ortodoxiei sunt Sf Nicolae, Sf Grigorie teologul , Sf Vasile cel mare, Sf Ioan Gură de Aur și alți episcopi, datorită lor a dăinuit ortodoxia până în zilele noastre.
Dar toate astea, după marea schismă din 1054 cind din partidul Romanoalcolic s-a rupt partidul cretin ortodox & comoany.
Care sfinti?
Sf Ioan Gură de Aur era un antisemit 1
Superba istoria stiuta si documentata !
Domnule alexandrescu mii interesant ce Religie aveti Dvs?
LIBER. CUGETĂTOR
Și Siria a fost creștină dar a fost musulmanizata cu sabia.
Mai bine o lăsau așa cum era pt ca erau mai aproape de adevăr decit cu religii false
Inel
Foarte târziu am înțeles că bisericile sunt cea mai mare marshavie de manipulare a uneia dintre cele mai mari slăbiciuni a oamenilor ! Creierul uman nu poate funcționa în condiții normale daca individul nu crede in ceva !!( Orice !) Acum am realizat o realitate a tuturor timpurilor precedente ! Popi avea-u ultima " împărtășanie pământeană " a majorității oamenilor ! ( era intotdeuna decât între popi și cel pe patul de căpătâi ) în acele momente sub amenintzarea Iadului oamenii le spuneau toate secretele acestor popi ! De care popi știind le foloseau in favoarea lor personală și a biserici lor marshavie !! Bartolomeu Anania înainte de a pleca " la cele sfinte !" a scris o carte în care a susținut că " totzi popii din comunism era-u informatori și turnători ai securității statului comunism , cei care s-au opus au fost închiși în pușcării !" Deci cei care era-u prin biserici era-u ai lor ! Acum sa mai cred in ei ? S-au schimbat la fel cu securitatea statului comunist în - Sri !!
Da . Undeii fum e și foc. Un sâmbure de adevar este da
Asa este din pacate este cruntă realitate😣atât statul cât și biserică sunt mâna în mână cu marsavurile lumii.
@cadrian
In germanä exista un proverb in care un poltician iî spune papei:
Tine-i proşti,
Eu le tin sāraci.
Multumim
Ef. 5;23: .... HRISTOS ESTE CAPUL BISERICII ...
Mulțumesc
@@kliviu3566
Cu plăcere !
Da, doar ca Hristos, nu se refera la biserica de care spui tu. Adica, la biserica din piatra. Se refera la biserica OM. Trupul Omului este (sau ar trebui sa fie ) Biserica Vie a Domnului. Iar Creator Tatal, sa locuiasca in Biserica Lui Vie, in cea mai frumoasa dintre incaperiele acesteia, In Inima. Intelegi ? Nu confunda cladirea de piatra...biserica de piatra este ceva fara valoare. Iar Biserica Vie a Lui, este Adevar. Iar Hristos este Capul acestui Trup, acestei Biserici Vii. Poate asa intelegi si tu diferenta.
Cristosul täu niciodatä nu a vorbit intro biserică, templu, sinagogä.
Pur şi simplu pt. faptul că el nu a träit cu adevarat. El este o invenție a jidanilor.
Este o transformare a cea ce crestinii numeau paganism si s-au insusit toata simbolistica slavica este important sa fie facuta o analiza intre disparitia Tartarie ,aparitia Imperiului Roman si schimbul acesta de credinta din cea pagana in crestinism care probabil si religia actuala se va transforma in altceva.
Oare care este adevarata credinta si ce se ascunde omenirii cu adevarat.
Dumnezeu exista dar nu in biserici ,ci in sinea fiecaruia , Dumnezeu este reprezentat pirn VIATA care numoare , tu dincolo de trup ce esti ? Viata esti adevarul este in noi , Iisus Hristos a existat dar i s-au preluat invataturile au fost prelucrate si ne-au fost prezentate noua in folosul celor care Au facut treaba asta. Imparatia cerului este in voi ! Asta a spus Iisus , de ce o cautam in biserici?
@@r34you3
Biserica reprezinta o comunitate de oamenii care au aceleasi valorii ,reguli de purtare si crezuri
Religia este mai multe ideei despre anumite lucruri care prin metode psihologice sunt introduse oamenilor in psihicul lor pentru ai infuienta.Biserica lui Dumnezeu este Creatia Lui.
Ar fi super tare o analiza asupra Curentului Crestinism, Cultura Paganismului European(despre care se stie ca in timpul Paganismului socetatea umana era destul de prospera) si evenimentelor istorice care au urmat .Oare crestinismul a construit societatea umana sau mai mult a contribuit la impasul in care se afla omenirea in acest moment.
La inceputul crestinismului toti au fost uniti toti au avut acelasi crez prin martorii lui Isus apostolii dar cand unii au vrut sa fie inaltati in rang atunci a aparut schisma.In apoclipsa lui Ioan se spune despre duhurile bisericilor iar despre biserica de la Niceeia este scris ca este caldicee si daca nu se indrapta va fi varsata din gura lui Iisus , aici cred ca se face referire la biserica catolica dar si la cea ortodoxa care au avut primùl sinod la Niceeia inseamna ca nu sunt prea placute lùi Dumnezeu prin atitudine lor eu sunt catolica si ma intrb care este rbiserica placuta lui Dumnezeu se mai face referire si la alte biserici dar acelea sunt mai placute lui Dumnezeu.Dar eu cred ca Dumnezeu nu ne judeca dupa religia din care facem parte ci dupa faptele noastre din viata aceasta e parerea mea ca nu noi suntem vinovati de greselile bisericii de crezurile sale de faradelegi din trecut noi suntem oile si ne urmam pastorul fara sa judecam judecata o va face Dumnezeu
Nu Niceeia ci Laodiceea.
Cititind Biblia cu atentie, vei descoperii adevaraul! In Biblie scrie ca doar pe Dumnezeu Sa-l venerezi, fara chip cioplit şi fara vreo asemnare! Isus Hristos, spune ca El nu a venit sa schimbe legea, ci sa o implineasca!
A aparut schisma deoarece noi rasaritenii eram niste pagani !
Cele mai mari razboie, pentru a distruge creația a fost este și va fi egoismul religios !
Religia și banul este dușmanul nr 1,al omului ! Egoismul susține marea răutate !!!
Siria o fi fost islamizata cu sabia , dar multe alte tari au fost crestinate in acelasi mod ...
Si Constantin cel Mare tot cu forta a crestinizat lumea...cati n-au murit...acum.el e mare sfant hihih Si-a omorat fiul,sotia ,cumnatul...dar e sfant!
Si nu este singurul ... istoria bisericii crestine difera de adevarul istoric si acest fapt continua doctrinar si astazi in ciuda dovezilor arheologice . Problema este ca multi dintre noi cautam raspunsuri despre noi si ceea ce ne inconjoara doar in Biblie ....
@@bijouxfimoana5049 Biserica poate sa sanctifice pe cine vrea
@@georgeflorin6229 Chiar şi pe tine?
@@danieli8079 nu are motive. a facut-o pentru destui, din motive numai de ei stiute.
Stiti ce omiteti sa precizati?
MINUNILE care au contribuit si au lucrat in ORTODOXIE
Ceeeeeee
Laso moale cu ortodoxia și minunile
@@mihaidivele4677 eu as lasa-o dar Dumnezeu nu o lasa:)))))😚
@@costeltodiricatodirica6408 am văzut la Paraschiva la Iași așa zisele vindecări și saci cu bani cine trebuie sa lase mai moale 😂
@@mihaidivele4677 tu
V-as ruga sa denumiti documentarul "O istorie a Crestinismului, Istoria Bisericeasca", daca acceptati aceasta sugestie. Acesta contine o retrospectiva istorica, o naratiune care ar fi putut fi mai profunda, mai patrunsa de duhul crestin si mai aproape de suflet. Hristos este capul Bisericii, iar noi, crestinii, suntem trupul bisericii vazute! Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa fim mai uniti si sa ne sprijinim reciproc. Sanatate si mantuire!
Cum sa stabilit anul 1 en ?? Cine și unde a stabilit cum se numără anii și anul de început 1 en ??
Începînd de la Hristos se numără anii !
@@marianechita171 Bine de la Cristos ! De la nashterea lui Cristos sau de la învierea lui Isus ??
@@cadrian777ADY De la nastere.
@@cadrian777ADY de cand s-a nascut Mantuitorul Isus
@@adinatrufin Mersi frumos ! Nu era-m sigur DE LA NASTERE SAU DE LA RASIGNIRE ( INVIERE !)
Mulțumesc
Ex.20;4-6: Să nu- ți faci chip, nici vreo înfățișare ...
Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești ...
Ce religie ai
Gheorghe ovidiu Rosca
Deocamdată sunt la biserica adventistă.
@@nicolaecioaca8870 imi pierd puțin câte puțin credința NU din vină chipului cioplit mă din vină celor care cu adevărul te abat de la calea aDEvarul ( cu lumina te orbește)
Gheorghe ovidiu Rosca 🤔🤔😥😥
PoliticĂ si doar politica asta e biserica mondială
Daca este istoria bisericeasca inseamna ca este subiectiva , greu de crezut ca este 100% reala!
#2:29. Cum sa zici zeii păgâni? E ca și cum Dumnezeu ar fi păgân! 🫣😱
De cand au aparut religiile sa terminat cu dzeul adevarat . Sunt scuza pt putere si-atat . Nimic sfânt ,nimic legat cu bunatatea,cu umilinta,cu dragostea (dzeu=dragoste, nu- i asa? 🤭). Ce sa mai né ascundem ?!
Deut 4;15-19: Fiindcă n-ați văzut NICIUN CHIP în ziua când v-a vorbit Domnul din mijlocul focului, la Horeb, VEGHEAȚI... ca NU CUMVA SĂ VĂ STRICAȚI, și SĂ VĂ FACEȚI ... CHIPUL VREUNUI OM SAU CHIPUL VREUNEI FEMEI ... SĂ FII TÂRÂT SĂ TE ÎNCHINI ÎNAINTEA LOR ȘI SĂ LE SLUJEȘTI ...
Deoteronom 4 ..16
Danut Farauanu
Corect.
Amin... Adevarat vorbit
Sunt crestina ortodoxa,dar cu timpul de mica nu intelegeam nimic cind ma duceam la biserica. Singurile rugaciuni pe care leam invatat de la bunica ca era femeie fara carte au fost ,,ingerasul" si ,,tatal nostru". Eu eram fata de suflet a bunicii ,practic,,minzul babii"Secretul cresterii,educari,reusitei si realizarii mele ca persoana a fost sa ascult ,sa citesc si sa meditez sau(ia gindestete, spunea buni) asa am putut sa invat lectiile vietii.Totul a inceput cu cititul povestilor nemuritoare,cartea veche de rugaciuni a bunicii si a zicatorilor,proverbelor din popor.Intrebarea DE CE?De venea ca ochul de la ceafa, zi de zi descoperind ce inseamna sa traiesti intro societate unde era o lupta continua intre comunism si credinta,doua ideologii total diferite.Intro zi, maricica fiind citesc bunicii ''cele zece porunci" atunci am ramas tacuta si surprinsa.Ceeace vedeam in jurul meu in familie si ce citisem in carticica. Vazinduma bunica mia spus: asta e comoara vietii,tu sa nu te iei dupa nimeni pe lumea asta,ca ei nu stiu ce fac,poruncile astea bunica ,daca ai sa le respecti cu sfintenie,o sati arate drumul catre casa lui Dumnezeu si a fiului sau Isus Hristos, dar ai grija ca o sa fie un drum greu si plin de suferinta.Astazi in sfirsit am inteles de ce nu puteam sa ma inchin la icoane, de ce izbucneam fara sa vreau in plins cind il vedeam pe ISUS pe cruce,sau aici in Italia procesiunea lui Isus Hristos pe strazi,coroanele de aur pe capul Maicii Domnului,icoane de argint ....Am intrebat in Romania pe doi preoti ,,nu e pacat parinte sa ne inchinam la icoane ca uite ce spune porunca....a scimbat vorba
Iar acum inainte de pastele catolic lam intrebat pe preotul catolic de aici,raspuns
Sa tac din gura ca vorbesc prea mult.
AM INTELES TOTUL ,AM INTELES IN SFIRSIT BIBLIA,si vorba bunicii TU MERGI PE DRUMUL TAU
Multi farisei vor veni si vor propovadui in numele meu, spuse Isus Hristos.
DUMNEZEU si ISUS HRISTOS sa ma ierte ca stiu ca sunt o simpla muritoare si o pacatoasa dar e prea mult ce se intimpla azi pe pamint si astazi doar inceputul
Sebastiano Scurria
Dragostea de Dumnezeu este mai puternică decât frica de marginalizare, persecuție și chiar moarte !
Politizarea Divinitatii. Oamenii nu se lasa condusi de Dumnezeu.
Oamenii , prostii, se lasä conduşi de: preoți si politicieni .
Asa credeti voi ? Va inselati total si amarnic. Omul, cel dintai. era divin, conectat cu divinul. Dar cineva, ceva, a "virusat" creatia Selda. Nu inteleg de ce va reduceti, de ce reduceti toti, totul la om. Om. omul...a facut omul, omul nu a facut etc. Voi doar atat vedeti ? Atat v-a permis religiile sa vedeti, si atat vedeti. Nu doar omul este..."corupt", "virusat", ci practic intreaga lume in intregul ei. E greu de vazut asta ? Voi ascultati ce spune popa ? cartile scrise de oameni ? Ce spune Napoleon si altii ? Dar ochii vostri, creierul vostru, inima voastra, unde sunt ? Ptr ca numai un orb asculta si crede ceea ce ii spune cel ce il duce de mana. Iar cel ce il duce de mana ii poate spune ca se afla pe un camp cu iarba verde si flori, fluturii zboara, pasarile asemenea, iar albinele zboara din floare in floare. Dar ei pot fi pe un teren arid si uscat unde nici o vietate nu se intrevede. Asa sunteti voi ? Orbi ? Ochii vostri nu vad faptul ca rautatea este esenta acestei lumi ? Boala, este ea insasi o rautate, un efect... Celulele in interiorul nostru se domina si se predomina. Soarele, este si bun...este si rau. Apa, este si buna, este si rea. Lupul, mananca oaia, mananca caprioara, ucide omul. Leul ucide Gazela. etc. Voi va limitati dor la om ? Nu vedeti ca totul este spre in jos ? spre coborare, si nu spre inaltare. Popa, cu religiile lui, habar nu are pe ce lume se afla. Ca habar nu are el., e problema lui. Dar ceea ce este foarte grav, este ca va trage si pe voi dupa el. Asta este o minciuna. Isus nu a infiinta nici o religie. Isus nu credea in religii. El Credea in El, ptr ca in El se afla Creatorul Tatal. Isus a fost ucis de catre religii, de catre capii religiilor. Le erea frica ca Isus sa nu le ia locul si adeptii. Religia este o alta forma de politica. Religia a aparut atunci cand primul destept a intalnit pe primul prost care sa ii creada povestile. Pana nu va veti lepada de religii, care sunt inventia Satanei, si atunci cand veti reusi sa credeti in voi (Caci in voi se afla Adevaratul dumnezeu, in inima voastra) nu veti putea cunoaste Adevarul. ( Eu, Stiu ceea ce voi nu veti sti niciodata. ) Pe voi religiile, popii, cartile lor si tot ce ii reprezinta, va tin cu ochii inchisi. De ce ? Ptr ce ai tine pe cineva cu ochii inchisi sa nu vada Adevarul ? Va spun eu: Ptr ca le este frica de voi, de puterea voastra divina. Ptr ca ei stiu ca daca ati cunoaste Adevarul, voi, i-ati spulbera intr-o clipa. Aveti atata putere divina in voi, ca nici nu va puteti imagina. De m-as apuca sa scriu doar pe tema asta. Mi-ar lua luni intregi, si carti intregi. Dar ce folos. Daca as face asta, as face si eu exact ce fac ei. Caci nu de la mine, nu de la om veti afla Adevarul, Ci de la Creator Tatal. Numai EL va poate spne Adevarul fiecaruia dintre voi, pe intelesul fiecaruia. Asa cum si mie mi l-A spus. ADEVARUL ESTE IN VOI. EL, ESTE, ADEVARUL. CAUTATI-L IN VOI., SI VĂ VA ELIBERA.
Va felicit sunt intr-un totul de-acord cu dumneavoastră câte dreptate aveti!!!🤗🤗🤗💖💖💖👏👏👏👏
Sylver aveți în totalitate dreptate 🤗🤗🤗☺☺☺💖💖👏👏👏
@@deeaszasz8629 multumesc. dar nu doar Eu sunt autorul. eu sunt doar un Coautor. Creatorul este autorul.
@@deeaszasz8629 ce drq ai nebuno
esti nebun cred ,mai mult ca sigur
dece nu faceti dacumentar cu ce AU PERSECUTAT CRESINII
Îți recomand "Epoca Intunecarii" de Catherine Nixey.
Prima sap din istoria universului avea 7 zile , a 2 sapt AUTOMAT are aceeași zi ca fiind a 7 zi și asa mai departe pana la sfârșitul universului.
Dar nu știm sigur care este ziua a 7
Avem mii de religii pe planeta unele au ziua a 7 sâmbăta alți au duminica.
Aici este DUMNEZEU, în ziua a 7
Cine va găsi ziua a 7 va găsi și pe Dumnezeu cel viu.
Aceasta e calea îngustă care puțini o află... Sănătate 😊
Va multumim domnule Axandru
Salutări sfinte tuturor !
Futus sfintenia matii.
@@tonidumitrescu866 boule!
@@diacusebastian3205 ce ai cu el, bietul?
Crestinismul nu fost intemeiat de Isus!!
A fost intemeiat in numele lui si folosinduse de el de catre altii la multi ani dupa moartea lui.
Motivele fiind diverse.
Crestinismul este inventia romanilor
Ce frămîntări cel rau face numai răzbunări cel rau a reușit să dezbină oamenii pt ai stăpînii numai Dumnezeu prin Biblie mai poate face unitate si face ca oamenii sa l iubească pe El si unii pe alții!
Credeti ca biblia mai este acea pe care Dumnezeu a transmis-o la inceputul crestinismului?! Daca cei care conduc astazi si se vede cum,daca inchizitia care a ars toate marturiile trecutului de dinnainte de 1500,daca toti conducatorii de atunci si pana astazi au fost impotriva popoarelor si nu ptr. popor,putea biblia sa nu fie rescrisa de
ei cu toate modificarile create de ei? Si de ce toate acestea venite de la iudei (iuda)?!
E atat de clar ca religia e politica mascata. Nimic divin
Astia nu l au servit pe Dumnezeu ! Vorbim de sute de ani
Am scris un comentariu dar nu l-ati adăugat. De ce ?
De ce ne spuneți adevărul numai acum? Nu sunteți de mare încredere, îmi pare rău.🤗
Un Proverb german :
Politicianul citre Papa:
Tine-le proşti,
Eu le tin säraci.
Daca tot e sa fie istorie sa fim corecți până la capăt . Cea mai mare distrugere culturală din lume a fost aceea când au intrat creștinismul in lumea romană. Au distrus o civilizație întreaga la propriu . Apoi acești cretini ce au pus în loc o mie de ani ? Doar sânge și războaie . Nici măcar nu s-au spălat timp de o mie de ani . Am ars pe rug femei nevinovate și pe oricine ridica capul din îndoctrinarea bisericească . Jihadul de azi al arabilor e ceva sublim față de acele vremuri.
Am citit "Epoca Intunecarii "de
Catherine Nixey. Despre cum a distrus creștinismul lumea clasică. De recomandat.
Haideti cu totii acum , sa ne saltam putin , sa creeam o noua Biblie , una mai realista , mai buna , mai curata . Cred ca talente ca in zilele noastre nu o sa mai gasim in viitor , ma refer la libera consimtire ! S-ar putea ca noua biblie sa creeze o noua tara !!! (Depinde deci de regiunea aleasa , de legaturile dintre comunitati , indiferent limba etc. Oamenii de ''stiinta'' a genului si sociologii o sa mai puna si ei cate ceva aratind de ce asa si nu asa , iar noi ceilalti ... iar noi ceilalti fratilor ... aici e intelegerea, sa le-o dam peste cap daca nu ne convine , caci se pune si asa problema !!! Altfel mergeti cu fiara asta mistocara si teatralista cu numarul =1 --> 666 --> ''n'' ... si mergeti tot asa , ce are ? Lasati inductiile de credinta deoparte ... nebuni si fanatici sunt multi si pe toate drumurile tocmai ptr ca le merge ... nebunilor care va legati permanent de credinta ! Lasa-ti oamenii in pace nenorocitilor cu cartile voastre false de religii si bisericile voastre puturoase si de mult crucificate de Dracu ! Nu se vede ? ... Deci ar fi o cale sa indreptam raul asta care ptr unii mic e dar ptr altii mare si cu semn este ... Succes !
Să scri o nouă biblie!! Multe creiere bolnave...
Dacă Isus este Dumnezeu, cui s-a rugat el când a fost pe pământ? Mă întreb și iar mă întreb.
Bravo,in sfârșit cineva care tinde spre adevăr.Sint multe nepotriviri în Bibliile de acum dar puțini pricep. Cînd o să se întoarcă creatorii noștri și o să facă selecția o să rămână masca toți pupatorii de icoane si moaste ca nu au fost aleși,haahaha
Sa
Daca vreì cu adevarat raspunsul cauta in Noul Testament rugaciunea Tatal Nostru care este rugaciunea inchinata Tatalui Nostru Creator spusa de Iisus prima oara cand ii invata pe oamenii din Ierusalim
@@maricicamaricica3838 logic că Isus se ruga la tatăl său, adică la altcineva care era în cer. La Dumnezeu. Atunci înseamnă cu nu Isus este Dumnezeu. Eu așa înțeleg logic
@@variety9327 Aici nu are ce cautta logica pamanteana Iisus a spus ,,Crede si nu cerceta ,Fericiti cei ce cred si nu vad aceasta este adevarata credinta crezand in biblie sau Sfanta Scriptura care este Cuvantul lui Dumnezeu pe acest pamant lasat mostenire.
Cuvantul este Iisus fiul lui Dumnezeu care vine din cer pentru noi oamenii sa intrupat si a fost rastignit iar prin maŕtorii sai din acele timpuri fiind apostolii cuvantul a fost dat noua credinta vine din auzite .Sper sa iti gasesti raspuns la intrbarea ta citind biblia si chiar te rog
Interesant. Insa putin cam vag cred. Este adevarat ca biblia este comuna la crestini si la evrei. Insa trebuie mentionat ca biblia este scrisa de evrei. Si, cu toate astea, ei nu il recunosc pe Isus Hristos ca mesia. Istoria religiilor sì a bibliei este foarte foarte complicata. Nu este o critica. Este doar o simpla constatare. Opinie.
Da. Paradoxal,primii crestini au fost toti evrei. Fiul Lui Dumnezeu insusi s-a intrupat din mama evreica. Maica Domnului,Maria a fost o fecioara din tribul lui Iuda.Azi sunt si multi israeliti crestini. Isi zic "evrei mesianici"
Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu, insuflată de Dumnezeu, nu există legendă în ce afirmă ea. Sunt redate lucrurile așa cum au fost, scrise sub inspirație divină! Rectificați, va rog (minutul 2). Și, apropo, istoria chiar confirmă ceea ce dvs considerați 'legenda'. Mulțumesc
Chiar si vechiul testament?
Fanatismul da nastere la aberatii
@@Bernie_777 ești unul dintre ei?
Ei care?
Este evident faptul ca acesta carte pe care o numiti " de inspiratie divina" nu ati citit-o!
Religia nu trebuia sa fie la mana statului sau mana in mana cu statul. Credinta oamenilor trebuia sa fie optionala si voluntara pe baza de Cuvant. Apostolii au botezat si au dat citate din vorbele si Invataturile Domnului care a propovaduit 3 ani in Israel.
Biserica trebuia sa fie de la Ierusalim. Nu de la Roma sau de la Atena. Au plecat in istorie crestinii dupa placul lumesc nu dumnezeesc . Regii vremurilor au supus popoarele cu Biblia ca scoala de asuprire .
Asa a ajuns sa se scoleasca Mafia
Vrajeli
Bine
Cine crede in Dumnezeul cel adevărat (Creator)crede și în cuvântul său oricât ďe fragmentat este redat căci cel care i s-a prezentat lui Moise a se numi,,EU VOI DEVENI CE VOI VREA SĂ DEVIN " va învinge ceilalti așa numiti d-nezei ( idoli ) și își va face dreptate atât siesi6cat și omenirii căci,, îmi aleg un popor din toate neamurile " este o promisiune prin care vrea să ne unească nu să ne dezbine. Vom afla la sfârșitul zilelor. Cine ce a semănat va culege.
Aceeasi poveste inventata repetata papagaliceste la infinit.
Exact!
Aceiași poveste ca și istoria ei neschimbată!
Urmare a declarararii creștinismului ca religie oficială a fost incendiată Biblioteca din Alexandria .
Spuse clar
👍👌
NU REUSIM SA SEPARAM PUTERILE LUMESTI DE PUTERILE CERESTI PREOTESTI CARE POT FI ACTIONATE DE ACELASI OM IN DIFERITE POSTURI.
Carte de istorie a religiei
Rom.7;12: Așa că Legea NEGREȘIT, ESTE SFÂNTĂ și porunca este sfântă, dreaptă și BUNĂ.
& Fiecare dintre cele zece porunci ale Legii lui Dumnezeu este sfântă, dreaptă și BUNĂ.
Una nu este nesfântă, nedreaptă sau rea.
Învățătura mea trebuie să fie modelată după fiecare dintre cele zece porunci ale Legii lui Dumnezeu, nu o poruncă interpretată, răstălmăcită după învățăturile greșite ale oamenilor.
Învățăturile originale sint ascunse,sa nu aveți impresia că ce arată bisericile este si adevărat.Cercetati înainte să credeți că pierzania este aproape si nu cred că o să placă cuiva după o viață de pupat icoane să primească si pedeapsa pt alegere gresita
Viviana Vasilescu
Eu nu pup icoane.
Hei,creștinismul înseamnă doar Biserica ortodoxa, atât. ..Biserica ortodoxa nu are biserici surori,verișoare etc....vedeți ca promovați ecumenismul din plin, Domnul sa va lumineze...
Doamne ajuta i și luminează i pe toți crestinii
Citiți istoria bisericeasca. ( manual de istorie studiat la seminarul ortodox ) și veți vedea ca , crestinismul nu înseamnă DOAR biserica ortodoxă, apărută după marea schisma de la 1054
Intradevar,initial Cristos a fost considerat mesia, cel asteptat de evrei,dar apoi contrar religiei iudaice bazata pe razbunare, Cristos le zice de iertare si ca regatul Lui nu-i pe pamant.C-am pe atunci preotii evrei au realizat ca Cristos e contra religiei lor si a lui iahve si au cerut romanilor sa-L elimine.Cristos a vrut sa schimbe o religie gresita bazata pe violenta si razbunare, mergand chiar in "gura lupului"De ce nu a venit Cristos sa schimbe religia Dacilor,caci la vremea respectiva dupa romani si egipteni ,Daci era cu mult mai mare ca iudeea?....pentru ca nu schimbi ceva ce e bun.
Si dacii nu credeau in draci si in iad , astea sunt frici provocate in interiorul omului ca sa poata si exploatat , au facut omul sa ii fie frica de propria fiinta si existenta , de propriile decizii , si de frica denu a gresi unde fuge ? undese vorbeste de Dumnezeu ,dar pacat ca se intampla lucrurile astea , crestinismul a sters istorii , popoare , invataturi si credinte adevarate si sanatoase bazate pe adevarul din fiecare individ si libertatea totala , nu dominat de nimic
Rădăcinile lui sunt din Israel poporul lui Dumnezeu și are o misiune de împlinit ...
@@radnel1 personal nu cred ca evrei sunt poporul Bunului Dumnezeu.Cred ca sunt popor ales,dar nu de catre Bunul Dumnezeu.
@@sksdriver1051 Isus plătește ptr ei, sunt frații lui...
Pai daca vorbim de instotutionalizare apoi na de aia este multa coruptie
Cristiane mai este o femeie ca tine care vorbeste si crede ca poate vorbi bine si de Dumnezeu si de lucrurile lui...te inseli cristiane si tu si femeia care vorbeste ca tine....
Întrebare: Iuda Iscarioteanu care sa desprins din comuniunea apostolilor (precum papa romei sa desprins de la comuniunea ortodoxâ) mai face el Iuda oare parte din biserica apostolicâ sau chiar el este biserica? Iuda putea sâ nu se spînzure şi dupâ ridicarea Lui Hristos la cer sâ formeze o confesiune evanghelicâ folosind Sola Scriptura. Cicâ bate şaua sâ înţeleagâ mâgarii.
Creștinismul este singura religie vie și adevărată. De ce spun asta? Păi toți fondatori religiilor sînt morți și putreziți. Deci, Mohamed a zis că trebuie să credem în Alah. Budah a zis că el nu este adevărul. Confucius a zis că toți oameni au nevoie de cineva inclusiv el. Etc...etc....dar ISUS HRISTOS a zis: Eu sînt CALEA,ADEVĂRUL ȘI VIAȚA....toate religile sînt în acord că cel mai mare învățător care la avut omenirea este ISUS HRISTOS. Nu spun asta pentru că sînt creștin ( oricum nu sînt practicant) dar am verificat toate religile din lume, toate de la cele majore, Iudaism,Hinduism,Crestinism,Islam,Budism etc....si toate au mari asemănări și unele dezacorduri minore dar singura...repet, singura unde DUMNEZEU se prezintă omului și îl caută este creștinismul. În celelalte tu trebuie să-l cauți pe DUMNEZEU și să practici diferite ritualuri. În creștinism DUMNEZEU se prezintă ca pâinea coborîtă din cer. De asta este și cel mai atacat creștinismul. Unde este adevăr acolo sînt și lupte puternice.
Si eu am verificat si am ajuns la concluzia ca nu exista niciun Dumnezeu,toti sunt doar in mintea omului!
@@bijouxfimoana5049 aia este concluzia ta. Adevărul este în inima ta.
@@nicolaebardan8785 In inimă există ,artere ,aortă ,ventricul,etc,etc,in creier neuronii produc,iluzii,sau, nu sînt deloc, iar dacă sint ,ei sint foarte puțini.
@@danieli8079 păi tu nu ai dreptul să vorbești de neuroni pentru că ai doar doi. Unul doarme și celălalt este obosit.
Ef.1;7: În El avem răscumpărarea, PRIN SÂNGELE LUI, IERTAREA PĂCATELOR ...
Cum puteți fi atît de orbi să nu pricepeți ca bisericile mint ordinar ? Nu cred că mai aveți pretenție la așa zisa mîntuire cînd vor veni adevărații creatori si va vor demonstra că ați fost mințiți dar nu există scuză pt ca am fost înzestrați cu creier deci si discernământ tebuia să avem dar plata nu va întîrzia să apară și toți care au crezut propaganda bisericească vor avea aceiași soarta ca si popii.Trezireaaaa ,nu mai este timp
Viviana Vasilescu
Și cine sunt creatorii ?
Știți ce vrea să spună acest pasaj? Cred că nu
Viviana Vasilescu
Spune- mi și mie .
Tac
Ez.8;16: Și m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Și iată că la ușa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului și CU FAȚA SPRE RĂSĂRIT; ȘI SE ÎNCHINAU ÎNAINTEA SOARELUI SPRE RĂSĂRIT.
Buna ziua Domnule Cristian ,, sunteți profesionist, mulțumesc pentru documentare ,le ascult cu plăcere
Cum adica "mancau carnea fiului si beau sângele lui"??!!!
Împărtășania cu trupul și sângele Domnului. În mod simbolic.
Ez.8;16: Și m-a dus în curtea dinlăuntru a Casei Domnului. Și iată că la usa Templului Domnului, între pridvor și altar, erau aproape douăzeci și cinci de oameni, cu dosul întors spre Templul Domnului și VU FAȚA SPRE RĂSĂRIT; ȘI SE ÎNCHINAU ÎNAINTEA SOARELUI SPRE RĂSĂRIT.
greu iese mescalina din tine :)
Intr-o biserica catolica am o senzație de rece .
Si in cealalta ai o senzatie calda ?
Aceasta senzație vine de la goliciunea pereților interiori. Și într-un apartament nemobilat cam tot o senzație de rece avem. E vorba în ambele cazuri de obișnuință. Sunt și biserici catolice un pic mai,, echipate '' în interior. La Timișoara am întâlnit.
Nu exista papă inainte de 1054 ....ce papa era in anu300?
Patriarhul de constantinopol conducea Biserica .
Primul papa a fost apostolul Petru.
În 1054 a fost marea schismă! Ai dreptate!
@@irinelciobotea328 greșit
@@irinelciobotea328A fost Apostol, nu papá.
Corect este ,,Eftihie" ; nu ,,Eutihie".
eu se citeste F...eu este un diftong...
Efaristo, en` ixera ti les apo tora//:)
@@mihaiiancu4048 Etsi einai sosto !
Biserica Romei nu au fost dreata credinta ?
Nu! În primul secol a fost dreapta credință creștină. Dacă citiți Biblia, veți vedea.
Cum.biblia.contine.si.legende..arata.clar.ca.in.ziua.cincizecimii.s.au.botezat.3000.de.persoane.
Arie a fost motivul pt care s-a întrunit de la Niccea . El este pomenit în pilde un simbol eretic .
Ex.20;8-11: ADU-ȚI AMINTE DE ZIUA DE ODIHNĂ ...
ZIUA A ȘAPTEA ESTE ZIUA DE ODIHNĂ ÎNCHINATĂ DOMNULUI, DUMNEZEULUI TĂU ...
De 2000 de ani oamenii își odihnesc creierul culcindu-se pe o ureche ca vine Sfântul duh și face minuni daca pupam moaște și purtăm cruci pagine
VMV VMV . Trist !
@@nicolaecioaca8870 ce este trist ? Din fericire nu religiile fac oamenii buni si nici înțelepciunea nu o aduc .Bunătatea si înțelepciunea ne naștem cu ea.Sunt oameni care ucid în numele religiei în care sunt.Deci ce contează este să putem fi în legătură cu tot ce avem în jur și să receptam adevăratele informații de la creatori ,nu sa batem poteci care nu duc nicăieri
VMV VMV
Trist pentrucă oamenii pupă moaște și poartă cruci .
@@nicolaecioaca8870 stai linistit ca si bisericile nou testamentale is vandute pierdute in dobitocie un invataturi false ne sustinute biblic
Ex.20;3: Să nu ai alți dumnezei afară de MINE.
Ioan.17;3: Și viața veșnică este aceasta: să Te cunoască pe TINE, SINGURUL DUMNEZEU ADEVĂRAT, și pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu.
& Acel ,,MINE" din Ex.20;3 este acel ,,TINE" din Ioan.17;3.
1Cor.8;6: totuși PENTRU NOI NU ESTE DECÂT UN SINGUR DUMNEZEU : TATĂL, de la care VIN TOATE LUCRURILE și pentru care trăim și noi, și un singur Domn: Isus Hristos, PRIN CARE SUNT TOATE LUCRURILE și PRIN EL ȘI NOI.
Atunc cei explicație găsiți la : ați fost făcuți după chipul și asemănarea noastră ?. Din Geneza. Nu cumva au contribuit mai multi la această Geneza ?
Viviana Vasilescu
Ioan. 1;3: TOATE LUCRURILE AU FOST FĂCUTE PRIN EL ...
1 Cor.8;6: totuși, pentru NOI NU ESTE DECÂT UN SINGUR DUMNEZEU : TATĂL, DE LA CARE VIN TOATE LUCRURILE ȘI PENTRU CARE TRĂIM ȘI NOI, ȘI UN SINGUR DOMN : ISUS CRISTOS, PRIN CARE SUNT TOATE LUCRURILE ȘI PRIN EL ȘI NOI.
& Dumnezeu ne-a creat prin Fiul Său după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, a Tatălui și după chipul și asemănarea Fiului Său, astfel este ,, după chipul și asemănarea noastră ".
Fiul lui Dumnezeu este Isus Hristos .
@@vmvvmv8836 Dumnezeu este o fiinta cu trei persoane Tata Fiu si Duh Sfant......"asemanarea noastra"arata ca aceste persoane vorbeau intre ele.....dar Acestia una sunt.....pentru niste fiinte ca noi e mai greu de inteles.....imagineaza-ti soarele....el da lumina,caldura si radiatii.....daca lipseste una nu ar mai fi ideea de soare....ar fi altceva.....omul a fost facut tot ca o trinitate....trup,duh si suflet.....trup luat din tarana,duh dat de Dumnezeu(duh de viata)si suflet care apare in urma unirii celor doua,sufletul fiind personalitatea fiecaruia,amintirile,trairile,sentimentele.din acestea doar trupul moare,duhul se intoarce la Dumnezeu iar sufletul este pastrat pt ziua judecatii....
Interesanta viziune dar va recomand să mai cercetați înainte să credeți
@@vmvvmv8836 Fiti linistita.....nu sunt omul care sa cred orbeste...as putea spune....dimpotriva.....dar,daca nu va suparati,ce ati studiat sau cercetat dvs de ati ajuns la concluzia ca in Biblie sunt spuse doar povesti.....???
Unii istorici afirma că nu el a dat foc Romei
Asta nu e adevarata istorie a crestinismului ci este istoria oficiala a crestinismului ...o poveste coafata ...
Altă corecție. Nero nu a avut nimic a face cu incendierea romei
Motto: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov”! Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii.” (Matei)
Cateva saptamani bune, la Iasi sau la Bucuresti, in fiecare an, poporul credincios ortodox din Romania, sta la cozi interminabile, indiferent de vreme, ca sa pupe morti si oase de morti, ma refer la moaste, si ca sa se roage la ei, la morti si la acele oase de morti, ca la Dumnezeu insusi. Ceea ce este strigator la cer fiindcă in toata aceasta practica, si in tot acest spectacol grotesc, este faptul ca biserica si clerul ei, incurajeaza aceasta inchinare si practica satanica a cultului mortilor, tinand astfel poporul credincios in intuneric, nespunandu-le adevarul salvator, cum ca doar VIUL Isus Hristos si Tatal Sau merita inchinarea, nu oasele de oameni morti, care nu folosesc la absolut nimic, si nu au nicio putere. Cristian ,eu aş spune ''' Istoria Adevărată A cretinismului..'''''.....îmi cer cuze dar asta este părerea mea .....
Mulţumec pentru materil...multe aprecieri...
Zis prost!Documentează-te mai mult, ești în rătăcire!
@@anghelutaconstantincortel3206 Să-nteleg că tu esti unul din cei care pupă oase....scuze...moaște. ..😕😕😕😍
@@mariavreme când a apărut secta din care faci parte Biserica Ortodoxă era de cel puțin 1400 de ani....așa că nu aș vorbi dacă aș fi în locul tău.
@@anghelutaconstantincortel3206 Nu fac parte din nicio sectă ....sunt ortodoxă ...
Te-ai întrebat vreodată cu dracu preotii au făcut averi imense ,luxul in care traiesc ei ,impreuna cu familiile lor,masini scumpe de ultima generatie,preotese pline de blanuri si bijuterii veritabile?!etc.....îți spun eu ,....din manipularea populatiei,traiesc de pe urma naivitatii oamenilor,care se duc si le saruta mainile murdare,le spala creierul,ii sperie cu diavolul,ii pun sa posteasca zile intregi ,in timp ce ei se lafaie in bucate care mai de care,se ascund sub barbi si sutane de mizeria ce ii cuprinde...... , HAEEEIIII.....trezește-te .....,Dumnezeu e in noi,nimeni nu ne poate ajuta ,numai noi insine ,preotii sunt niste excroci,de unde au ei atatea moaste de mii de ani,totul este o minciuna ,biserica detine cea mai mare avere este mana in mana cu politicul,nu vevi ..ca popii isi fac palate pt.ei in loc sa faca scoli ,spitale ,azile pt.batrani si sa raci.....nu prea vezi realitatea .....
@@mariavreme nu o vezi tu...ești o frustrată. Cauta sa vezi cate azi le sunt facute de biserică...dar nu ai de unde să știi acum, dar vei ști.
Creștinismul este creat de Illuminati! E doar o mentalitate, care nu are nici.o legătură cu ce a spus Iisus Hristos, în numele lui Dumnezeu.Nimeni nu știe ce a spus Iisus Hristos! Totul a fost ascuns și falsificat! Eu cred ca a spus sa.ti asculți conștiința în tot ceea ce faci! Și a mai spus să te închini numai lui Dumnezeu,ceea ce nu se întâmplă în realitate.Restul se deduce de la sine. Va dați seama cine a creat Biserica Creștină !Trebuie să vă dați seama! 😈 a creat creștinismul!
Biblia este cea mai precisa istorie ok? Istoria laica este scrisa de oameni dupa ce au trecut evenimentele. Ei cerceteaza documente si cauta marturii. Numai ca documentele pot fi intocmite fals, iar martorii pot fi partinitori, sau chiar sa fi uitat adevarul!? Dar Biblia spune adevarul prin profetiiile facute de insusi Dumnezeu! El le-a vorbit prorocilor, fara ca ei sa inteleaga despre ce era vorba! Iar cand ei spuneau ca nu intelg despre ce e vorba, Dumnezeu le facea precizarea ca descoperirea, este pentru viitor nu pentru prezent! Asadar studiati Biblia cu privire la tot ce s-a intamplat, se intampla, si se va intampla! Daca vreti adevarul, faceti o paralela intre ce spune Biblia, si ce spun toate variantele istorice, nu doar una singura!
Daaaaaa😂😂😂😂😂
Nu există "ramuri".
Numești legende ce este scris in biblie?
Și pui confirmările istorice mai presus de biblie?
Sper ca esti ironic cand pui intrebarile!
@@Bernie_777 biblia este adevărul in starea lui cea mai pură si cuprinde toate aspectele vieții.
Restul învățăturilor trebuie trecute prin șablonul bibliei ca sa le putem da crezare.
Interdicția divorțului functioneaza astăzi numai în Italia .
ASTA ÎNSEAMNĂ CĂ FEMEIA TREBUIE SCLAVAGISTĂ TOATĂ VIAȚA EI. CÂT. CRETINISM MENTAL BOLNAV.